viata ca o toamna

scuze ca ma bag!
spui bine ca:"[...] Si in viata reala...te expui voluntar Lumii... sau unor persoane... Asta nu inseamna ca, fara a avea consimtamantul tau, ele iti pot invada intimitatea ori "spatiul vital"... ca iti pot cere sa le fii ceea ce tu nu doresti sa le fii[...]" dar afirmatia: "[...] Ceea ce se aplica in real, se aplica, foarte bine, si in virtual [...]" nu cred ca e adevarata.
spatiul virtual e limitat dat si mai putin periculos decat cel real.
am sa exemplific. in urma cu doi ani am avut un conflict cu un idiot care vroia sa ajunga undeva si nu putea din cauza mea. au inceput telefoane, SMS-uri de shicanare. nu le-am dat importanta. intr-un SMS spunea ca o sa se ocupe el de fiu-miu. ok. pana aici! i-am pregatit o primire cu flori si covor rosu la politia comunitara unde a scris vreo 20 de compuneri in doua luni. nu l-au agresat pentru ca nu am vrut asta dar l-au fotografiat, l-au amprentat si au inceut sa il intrebe de sanatate pentru ca nu avea serviciu si facuse si niste tampenii la viata lui.
in toamna, ghinionul lui face sa ne intalnim la o ora si intr-un loc nepotrivit pentru el. i le-am spus pe litere. dupa consoanele pe care le scotea am dedus ca a inteles continutul mesajului.
spatiul virtual nu permite asemenea libertati.

serios

- ma trezesc, fac cafeaua, ies pe balcon - furnale/ blocuri gri. cativa copaci plantati cu o oarecare tangacie stau de straja

- a da, avem un bulevard. cu castani. e ok sa te plimbi pe el, dar nu la ore de varf - multe multe multe noxe. daca stii orasul, din bulevard se face parculetul de pe strada eminescu, cu leagane maxi-size - te poti da pana nu mai sti care e pamantul si care cerul.
- viata culturala dap... toamna folk, cateva piese, filarmonica unde n-am mai fost de cand eram mica (rusine sa-mi fie!)
- am avut un bar preferat, acum e altul, acolo ma simt ca acasa. cu jazz si rock, si oamenii de-i cunosc, ma stie si catelul si pisica ;)
- mai e un .... o gelaterie... servesc, prepara si te coordoneaza un cuplu de hipioti get beget. produse naturale, la capitolul alcool doar vin - si niste frulate si-nghetate de-ti vine sa urlii de placere. doar muzica clasica. vara, in gradina ireala, cu plante crescute aiurea si menta, dorm pisicile in ghivecele mari. te crezi pe alta lume
- palatul culturii, pe treptele lui inca se mai aduna rockerii.. acolo, in biblioteca aceea, mi-am pierdut destule zile cititnd

si cam atat

De cind ma stiu Toamna a fost si este anotimpul meu favorit. Ziua mea de nastere intotdeauna imi prevesteste sfirsitul verii si venirea toamnei. Nu stiu de ce dar Toamna a fost intotdeauna timpul cind mi-am regasit persoana, cind am putut sa creez, cind am fost inspirata. Daca as putea sa ma mut dintr-o parte in alta al globului as face-o numai sa pot sa traiesc doar anotimpul toamnei. Desi pe la noi sint inca temperaturile verii, dimineata si seara cind ies afara imi place sa respir aerul proaspat si crocant, iar mirosul toamnei il simt cum pluteste deasupra orasului de parca ar vrea sa te seduca inainte de a-si face prezenta intru totul.

Locuim foarte aproape de colegiul orasului si in fiecare dimineata cind plec de acasa imi place atmosfera studioasa si forfotul studentilor indreptindu-se spre clasele lor. Mirosul cafelei din masina imi aduce aminte de zilele mele de studentie cind primul meu popas din rutina mea de dimineata il faceam la cafeneaua universitatii unde deja stiau sa-mi pregateasca un “Double Latte”, pe vremea aia costa doar $1.25, iar un croissant $0.50. Acuma iesi ieftin daca te costa $4.00 total.

Abea astept sa vad frunzele copacilor cum isi schimb culorile, si cind ma plimb sa pasesc pe covoarele ruginii al Toamnei. Toamna a fost intotdeauna anotimpul cind m-am indragostit, cind scriam cele mai multe scrisori de dragoste, cind muzele poeziei si prozei veneau si stateau cu mine toata Toamna. Si-acuma imi amintesc de una dintre cele mai frumoase compuneri care le-am facut vre-odata.

Eram in clasa a cincea. Profesoara de romana ne-a dat tema de casa sa scriem o compunere, dar pentru mine era mai degraba o placere decit tema de casa. Afara deja incepuse sa picure prima ploaie de Toamna. Eram in camera “mare” cu mamica care facea ceva lucru de mina. Tin minte ca in momentul cind puneam creionul pe hirtie, totul din jurul meu disparea si intram intr-o stare de concentrare fenomenala. Fiecare cuvint era scris cu o usurinta de parca cineva mi le dicta, iar in mintea mea traiam fiecare propozitie, de parca tot ce scriam era testimoniul vietii mele. Cred ca v-ati dat seama ca subiectul compunerii era despre Toamna.

Cind am terminat de scris am intrebat-o pe mamica daca vrea sa asculte ce-am scris si daca am scris bine. I-am citit cu voce tare toata compunerea si cind mi-am ridicat ochii de pe caiet mamica plingea si zimbea. M-a luat in brate m-a pupat si mi-a zis ca am scris nemaipomenit de frumos. Eram atit de fericita dar in acelasi timp emotionata de nesiguranta daca si profesoarei ii va place ce am scris. Abea am asteptat sa vina ora de romana si sa-i inmin compunerea, si-apoi cu noduri in stomac am asteptat sa primesc caietul cu nota. Numai ca in ziua cind ni s-au dat caietele inapoi, eu am fost singura care nu l-am primit. Nu stiam ce s-a intimplat, de ce numai eu nu mi-am primit caietul de compunere. Dar nedumerirea mea a fost pusa deoparte cind profesoara a cerut sa facem liniste si sa-i dam ascultare.

Statea in fata clasei, si pe fata ei vedeam o placere si o incintare nespusa. Ne-a zis ca in toata viata ei de profesoara nu a citit niciodata o compunere mai frumoasa si mai bine scrisa decit ce avea ea sa ne citeasca in urmatoarele minute. Cind a inceput sa ne citeasca mi-am dat seama ca era compunerea mea. Stateam in banca cu inima in git si cu stomacul facut nod de emotii. Nu mai stiu daca am inceput sa pling, sau ce am facut, dar la urma cind mi-a anuntat numele si mi-a spus sa ma ridic in picioare stiu ca imi tremurau genunchi si nu indrazneam sa ma uit in jurul meu decit cu coada ochiului. Toti colegii se uitau la mine ca la o vedeta, si in pauza cu totii au venit la mine sa ma felicite. Nu eram obisnuita sa fiu in atentia nimanui, si cind am fost nu m-am simtit in pielea mea niciodata. Intotdeauna mi-a placut sa privesc lumea de pe marginea drumului, nu sa fiu eu privita, dar in momentul acela nu am mai avut de ales.

Acesta a fost si a ramas intotdeuna efectul care Toamna l-a avut peste fiinta mea. Ceva foarte misterios se intimpla cu mine, ceva care nu poate fi explicat, dar care nu-l caut sa-l explic. Ce este important este ca in fiecare an abea astept sa vina Toamna cu culorile ei, cu miresmele ei, cu forfotele inconjuratoare, cu muzele poeziei si-al prozei. Asta e tot ce conteaza.

Asa cum stiti Toamna este anotimpul meu favorit, iar weekend-ul care a trecut a fost poate unul dintre cele mai frumoase weekend-uri petrecute impreuna cu sotul meu. Simbata dimineata m-am trezit cu nasul gidilat de aroma cafelei care iubitul meu s-a ingrijit sa o pregateasca exact asa cum imi place mie, mai robusta si mai tare. Afara era un aer racoros si improspatat de o ploaie scurta care eu nu am prins-o. Gamaliuta abea a asteptat sa ne scoatem nasul pe-afara pentru ca dupa ce a dat ocolul gradinii a venit sa se invirteasca printre picioarele noastre ca sa-l mingiiem. Ma distreaza cum se aseaza cuminte linga scaunul meu de parca ar vrea si el sa intre in vorba cu noi sau cel putin sa asiste la conversatiile oamenilor mari. Eu ii zic: “Pispirelule, ai venit si tu la grupa mare?” El isi ciuleste urechile alea a lui roz si-si baga nasucul ori in glezna ori in mina mea, daca-i pe-aproape, doara doara il miingii si pe el un pic. Numa ca acuma-i tare nasol de el, ca-i pica parul de numa numa, si orice atingere genereaza o ninsoare de par pufos ce pluteste in aer si-apoi se agata de hainele noastre. Asa ca mai putin cu mingiierea pe vremea asta.

Dupa ce ne-am luat cafeluta si-am stat la taifas, m-am apucat si-am curatat prin gradina toate uscaciunile, am taiat din trandafiri, am sapat, in fine am gradinarit. M-ai tirziu am zis hai sa ne plimbam un pic pe strazile vecinatatii. Aerul ala proaspat era pacat sa nu-l consumi si sa nu-ti imbeti un pic plaminii cu el. Asa ca zis si facut. Cred ca ne-am plimbat vre-o 45 de minute daca nu mai mult, caci pe cind am ajuns acasa am facut febra musculara. Eu cind ma plimb fac exact la fel de mult efort ca si cind alerg. Probabil ca seaman pe bunicu, din partea lui mamica, ca numa el era ca un titirez cind mergea. Ce sa fac, imi este in singe, iar un alt lucru este ca sotul fiind foarte inalt cind el face un pas eu tre’ sa fac unul jumate ca sa pot tine pasul cu el. Noroc ca nici eu nu-s prea mica, ca altfel ar trebui sa fac doi sau trei pasi, sau poate chiar sa alerg. Hehe, ma distrez de una singura acuma gindindu-ma la imaginile astea.

Dupa ce am ajuns acasa am continuat mai departe gradinaritul, iar apoi am luat micul dejun sa avem energia necesara de a face cumparaturile pentru saptamina. Toata dimineata afara a fost noros, dar dupa masa a iesit soarele iar norii i-a luat vintul si i-a dus la munte. Ne-am gindit ca nu ne-ar strica si noua o excursie la munte, sau cel putin pina in Dumbrava Cavalerilor, un satuc mic la vre-o 40 de minute distanta de casa. Este un loc foarte frumos, unde deseori mergem sa ne balacim in apa cristalina a riului sau sa ne cataram pe stincile imense ce-s presarate de-a lungul riului. De ani si ani de zile merg in Dumbrava Cavalerilor ca sa-mi relaxez mintea si sa iau o vacanta de o zi de la viata oraseana.

Deci planul l-am facut, asa ca a doua zi Duminica dupa ce am plecat de la biserica am mers acasa sa ne schimbam echipamentul si masina, si-am pornit inspre Dumbrava. Ne-am oprit sa punem benzina si sa ne luam ceva de-ale gurii, ca ne-am propus sa mincam prinzul stil picnic, iar pe cind am ajuns la destinatie am fost numa buni de prinzit. Ne-am dus pina intr-unul din locurile noastre preferate, un loc mai ascuns si mai linistit, unde apa riului este ca oglinda. Ne-am asezat si am mincat timp in care niste fluturasi ne-au aratat miscarile lor acrobatice si frumusetea aripioarelor lor colorate. Citeva pasarele ne ciripeau de-asupra capurilor, iar adierea vintului fluiera usor printre crengile copacilor colorati de toamna. Toate culorile stincilor, toate nuantele de verde, galben si caramiziu erau reflectate in apa riului care numai vintul ii mai incretea fata. La un moment dat vre-o sapte vulturi imensi au inceput sa se invirta sus sus de tot pe deasupra dealurilor care ne inconjurau. Cite-odata auzeam glasul lor, un tipat melodios si trist dar in acelasi timp taios. Am vazut si niste libelule care-si dadeau aere pe deasupra apelor, unele erau albastre altele erau verzi. Cind razele de soare au inceput sa ne infierbinteze ne-am mutat mai sus pe niste stinci la umbra altei stinci mai mari. De acolo am putut vedea si mai bine reflectiile din apa in combinatie cu ce se afla pe fundul apei. Mi-a parut rau ca nu mi-am adus cu mine uneltele de pictat ca aveam ce picta, plus de asta eram si inspirata. Dar poate ca mergem si weekendul viitor si-atunci precis ca-mi iau echipamentul de artist cu mine.

Am plecat cu chiu si vai, ca nu ne-am mai fi dus acasa de-acolo, iar pe cind am ajuns acasa eu cel putin eram istovita. N-am mai fost in stare sa fac nimic, asa ca m-am intins la televizor, la care m-am uitat numai cu un ochi ca celalalt dormea. Eram obosita, dar era o oboseala din aia care-ti convine. Stii cum e cind tot trupul iti este relaxat si greoi, cind tot ce vrei sa faci este sa dormi, si poti dormi pentru ca nu mai ai nimic de facut ca toate-s la locul lor si treaba-i complectata.

Dimineata m-am trezit tot asa de improspatata ca si aerul de-afara. Cind mi-am scos nasul la iveala primul lucru care m-a intrebat sotul a fost: “Ce-ai visat?” L-am intrebat de ce ma intreaba iar el mi-a raspuns: “Pai cind m-am trezit tu vorbeai in somn si spune-ai “In primul rind, cine esti tu?”” Am inceput sa rid in hohote dar nu mi-am putut da seama sau aminti ce am visat. Deci “in primul rind” azi dimineata am fost odihnita, si tot “in primul rind” foarte bine dispusa. Ma bucur pentru ca desi Luni este cea mai urita zi din saptamina, a inceput cu bine. “In primul rind” asta e tot ce conteaza.

Azi am testat si eu primul obiectiv mai "lung" (un sigma 70-300) din viata mea (sunt incepator in ale fotografiei, doar cateva luni am la activ). Si apropo de toamna mi-am dat seama ca pozele se incadreaza in acest subiect. Ele se pot gasi aici: http://gallery.flashrebel.org/sp_index.php?dir=./parc . Orice parere,critica imi este de folos....

Cea mai veche amintire din viata mea este sarutul dulce uscat cu care mi/am botezat noua viata, in urma cu doi ani... Intr/o toamna usoara, in fata unui magazin care, ciudat, se numea... Caminul, am sarutat o fata cu acelasi nume ca al meu. O fata pe care am iubit/o din prima clipa si cu care am trecut prin multe clipe frumoase sau grele. Cea mai veche amintire e cea care conteaza. Iar sarutul acela face cat o noua viata la care nu vreau sa renunt nici in mijlocul celui mai mare uragan.

concurs international de creatie pe vremea lui ceausescu pe tema cea mai frumoasa zi din viata mea. se anunta premiul III care se acorda britanicului john smith, se citesc cateva randuri din compunere: "era o superba zi de vara, nu mai ploua asa de mult, stateam la gura focului pentru ca totusi era destul de frig, cand bate cineva la usa. ma ridic, deschid, era un valet cu o scrisoare in mana: sir, maine sunteti invitat la dineu la regina. a fost cea mai frumoasa zi din viata mea."
premiul II se acorda americanului john johnson, sa ascultam cateva randuri din compunerea lui:"era o zi superba de vara eram la picnic cu familia, ne imbuibam cu hot dogi si coca cola, cand se apropie doi domni cu un plic in mana: hi, john. maine esti invitat cu familia sa iei masa cu presedintele. a fost cea mai frumoasa zi din viata mea."
premiul I se acorda romanului ion ionescu, sa-i citim compunerea:"era o zi cumplita de toamna, eram cu totii acasa, cu ligheane in maini incercand sa oprim plaia care curgea prin tavan, nu era lumina si caldura, cand deodata bate cineva la usa. ma uit pe vizor, doi domni imbracati in costume, in spatele lor doi militieni, in spatele lor doi caini polititisti. intreb:
-cine-i?
-militia. aici locuieste vasile vasilescu?
-nu. aici sta ion ionescu.
a fost cea mai frumoasa zi din viata mea.

si daca este iarna
eu tot mai scriu asa
nu nu imi place toamna
si ce-ai cu viata mea?

si daca nu va place
si daca criticati
sa scrieti voi mai bine
si sa ma mai lasati

Toamna in carnaval



Toamna vine la carnaval,imbracata-n ceata
in brate cu struguri, din via ruginie.
Sub masca-i de soare,ce rade de viata
curg norii de lacrimi,din vremea tarzie.

Isi scutura melancolica, bruma din haine,
se-aseaza la masa naturii,must dulce sa bea
iar, pentru ca-n noapte, sa am o lumina,
imi daruie,dulce gutuie,din puf de galbena stea

Pe ringul de dans,dintre frunze de-arama
mai canta un greier,lied la vioara
la carnavalul verii, ce vrea s-adoarma
dansez eu cu toamna in ploaia de-afara.

tarziu cred ca mai bine te impusti:)))
Chiar, oare ce culoare au palariile reginei toamna? Tot roz bombon ?:)))
Fara gluma, orasul mi s-a parut fain si plin de viata, asa printre picaturi:) Da tre sa recunosc ca bine am mancat tot la carciumi frantuzesti:)))

trece viata pe langa mine
singura pribegind
printre straini
doar pentru ca-ntr-o zi
de toamna fara mine
ai hotarat
ca nu-ti sunt indeajuns.

Felia de viata pe care am primit-o in pastrare, in momentul conceptiei noastre, vegheaza asupra existentei noastre. Si merita din plin sa avem grija de ea.
Un barbat aflat intre primavara si vara vietii sale a devenit tata si a avut in timp sase copii, dintre care cinci erau fete.
Amintindu-si de copilaria lui si de dorinta lui nemarginita de a fi recunoscut ca fiind unic, a daruit tot ceea ce credea el ca este important din iubirea lui primului dintre copii. Un baiat in care a crezut ca intrevede posibilitatea de a indeplini propriile lui vise, propriile lui aspiratii. Astfel si-a indeplinit viata lui de barbat, atribuindu-i altcuiva propriile sale idei, interese, iubiri si idealuri.
Intr-o seara, cand se afla in toamna existentei sale, a intalnit si a descoperit o doamna in alb, obosita, asezata la capatul patului sau. Aceea era propria lui viata.
La inceput nu a recunoscut-o, deoarece toata lumea din jurul lui spunea ca tulburarea lui, afectiunea lui este de fapt o maladie. Si, de altfel, a fost tratat ca un bolnav. Pentru ca uneori isi pierdea luciditatea, a fost spitalizat, ingrijit si apoi adus din nou acasa, in perioada de convalescenta.
Iar doamna in alb, inalta si subtire, care il cunostea dintotdeauna, care nu voia sa fie data la o parte sau uitata, se hotarase de ceva timp sa se instaleze permanent la capatul patului lui. Veghea asupra lui cu atentie si bunavointa. Era foarte obosita si dezamagita de comportamentul celui caruia ii fusese alaturi atat de mult timp.
Acel barbat care traise foarte aproape de ea, ignorand-o complet mai bine de trei sferturi de secol, caruia i se devotase, insotindu-l mereu de cand se nascuse, impartind totul cu el, greutatile si bucuriile, incertitudinile si entuziasmul, acel barbat o ignorase complet, traise fara sa tina cont de existenta ei.
Era de fapt deposedat de privirea lui asupra propriei lui fiinte, de tandrete si de entuziasm, pentru ca traia intr-un invelis de om de afaceri, om public, cu functia de sot si de tata.
Astfel, intr-o seara din acea iarna, ea ii sopti:
- Ce ai facut cu mine? M-ai dat altuia, m-ai tradat, m-ai dat unui loc de munca, fiului tau, ai trait cu imprumut, ai trait o jumatate de viata, ai avut doar jumatati de vise. Ce ai facut cu mine, viata ta? Ai stiut vreodata ca te iubeam, ca existam si eu?
Auzind toate acestea, barbatul, acum in varsta, a plans pentru prima oara vazand-o pe cea care se prezenta in fata lui ca fiind viata lui! Acea experienta i-a permis sa deschida ochii.
Si-a privit existenta, sotia lui, absenta si ea din propria lui viata, copiii, reusitele, prietenii, relatiile lui, casa, bunurile lui. Acum privea altfel toate aparentele din viata lui, toate reprezentarile pe care le construise, pe care le intretinuse in zadar timp de ani de zile, trecand foarte usor pe langa ceea ce era mai bun in viata lui.
Apoi a vazut, foarte aproape de el, inconjurata de lumina, ca pe imagine foarte indepartata pe care crezuse ca a uitat-o, o fetita de noua ani care zambea. Si atunci o amintire luminoasa a tasnit din trecutul lui.

Ai dreptate, iar viata trebuie traita la maximum! Si nici o decizie nu trebuie regretata pentru ca este intotdeauna cea buna!

colegul Racovitan are dreptate. si mai mult - viata trebuie traita din plin si nu regreta nimic. viata este frumoasa chiar atunci cand te impovareaza.....de ce? pentru a putea merge mai departe...

Cat adevar este in cuvintele tale;si asta ti-o spune un om cu ceva experienta ...de viata.Fiecare lovitura trebuie sa ne faca mai puternici, mai luptatori.Daca cumva ai fost invins trebuie sa-ti spui un singur lucru:"SCOALA SI LUPTA !" Numai asa va ve-ti bucura de acest miracol care este viata.

Te vei bucura de miracolul "Viata" traind-o din plin si nu necesar cu "Scoala"????? iar "Lupta" este mai mult pentru supravietuire, ca exemplu concret romanii saraciti de PSD care se "lupta" incontinuu cu foamea....

Pentru ca anonimatul reda mai usor ceea ce suntem si gandim cu adevarat. Din pacate, este destul de nociv sa poti fi identificat. Devii vulnerabil ... si poti pierde mult mai mult decat iti poti imagina. Inchipuieste-ti un bun manager la mare companie X, care filosofeaza sau scrie versuri pe un site de acest gen. Cariera sa ar putea avea suferit, in cazul in care ar fi deconspirat. "Micimea" sufleteasca a unora este atat de mica...si fac rau din plictiseala sau chiar cu o placere nebuna! Ia alt caz. O femeie careia ii place femeile. Nu incape indoiala ce repercursiuni ar avea asupra acesteia in cazul dezvauirii identitatii. Acest stil de barfa virtuala este ca un drog, ca o scoala, ca o iubita perfecta, ca o profesie plina de sastifactii, etc... Devine un stil de viata...daca nu este deja. Oare ai mai putea scrie cu atata dezinvoltura despre diverse subiecte? Este posibil sa raspunzi "DA". Dar pentru cat timp? Fiecare dintre noi are ceva de ascuns. Daca nu ai inca ceva in suflet, de care numai tu sa stii, iti garantez ca viata iti va demonstra ca am dreptate.

Cred ca,in general,ateii sunt persoane carora le este frica sa creada in ceva. Aceasta frica este generata de o dorinta bolnava de libertate. Este evident ca libertatea, fara nici o constrangere,duce la o viata fara nici un scop. In acest caz viata este privita ca o ratacire fara sens,fara finalitate-viata de apoi. Fara credinta in viata de apoi, fara Divinitate este evident ca toate instinctele primare ale omului ies la suprafata acesta devenind un animal.

Am sa va dau eu raspunsul: nu exista asa zisa "influentare" catre viata de homosexual.
Te nasti homosexual sau heterosexual.
Asa zisa influenta catre viata gay este o scuza intrebuintata de multi in a nu recunoaste ca sint homosexuali.(de fapt ei sint bi-sexuali).
Unii heterosexuali experimenteaza cu homosexualitatea dar nu vor deveni homosexuali exemplul cel mai bun ar fi John Lennon(The Beatles) care din curiozitate prin anul 1964 a avut o relatie homo cu celebrul lor manager Brian Epstein asta fiindca a fost curios iar Brian care era homosexual o "avea" in inimia pentru el.
experienta a fost dezgustatoare pentru John si a ramas atit: o Experimentare. Totusi sa fi avut John Lennon tendinte bi-sexuale ?

Nu, sigur ca nu....altfel te amagesti ca ai lucruri importante
de facut, ca n-ai timp de iubire, de sentimente, te minti pe tine insuti, dar la un moment dat ne intoarcem la inceputurile fiintei noastre si descoperim ca in fond trebuintele ar fi cam aceleasi, cele de baza, e doar un pic de mai multa spoiala, cumva o alta cultura, civilizatie - lucruri inventate tot de noi - dar stii undeva in adincuri ca motorul tuturor lucrurilor este iubirea. Nu filozofez acum despre iubire, depsre ce inseamna sa fii indragostit, sau sa iubesti - un om, o carte, cuvintul e aproape automat folosit....ma gindesc la dragostea aceea frumoasa, la acel sentiment frumos si cald dintre oameni...si sigur exista, chiar daca nu e usor de gasit, Dar inveti la un moment dat sa pretuiesti fiecare clipa de iubire, fiecare zimbet si preaplin al sufletului. Cam atit azi. Nu va lasati pacaliti de motivatii si teluri mai mult sau mai putin reale chiar daca traim intr-un secol al tehnicii, stressului si al depresiilor. Viata aia adevarata, frumoasa sta in simplitatea si bucuria clipelor.
Iar parasit cu adevarat poate ca nu esti niciodata. Poate de cel pe care l-ai iubit, sau il iubesti, dar atunci ceva nu a fost adevarat...n-ai vazut adevarul, te-ai amagit.....e frumos sa visezi dar uneori e si durerors.....asa ca cu sperante, zimbete si incredere in tine si Dumnezeu mergi inainte pe drumul existentei tale. Si chiar daca e toamna, si poate melancolie, nu uita sa zimesti, face si iti face bine. Asta este pt "ratusca"....nu ca sfat ci asa ca un gind sincer exprimat.
Yra65

Poate pe alta data.....nu pot spune ca viata mi-a adus in cale numai bucurii, dar din durere si suferinta, dupa caderi, dupa abisuri, am regasit calea spre lumina, am invatat sa ma cunosc, incetul cu incetul si sa iubesc.
Antoine de Saint Exupery spune ceva de genul-cine iubeste oamenii, semenii, iubeste cu mult mai mult decit cei ce se inchid in iubirea lor de cuplu,cam asa e ideea - sigur ca nu e citat - si ceva de genul iubirea care se roaga e frumoasa, cea care implora e dezgustatoare....asa ca in viata asta tumultoasa, de zi cu zi, fiecare se teme de ceva sau doreste ceva, fiecare cauta un sens al existentei sale mai mult sau mai putin constient, dar daca dragoste nu e nimic nu e.....asa ca sa fiti iubiti!!!! si sa iubiti!