comentarii

viata este frumoasa ear momentele triste trebuie evitate si ascunse


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Ce trist trebuie sa fie sa aj - de mya la: 02/10/2006 20:40:57
(la: Despre prostituate)
Ce trist trebuie sa fie sa ajungi sa platesti ca sa faci amor. Cred ca oamenii astia ajung sa se simta foarte singuri. Sa nu poti sa-ti gasesti o partenera de viata e asa de trist...nu pot sa-mi imaginez cum e sa stai singur cuc de Paste, de Craciun, de ziua ta, in concediu etc.

Dar sunt si oameni care nu au probleme, se simt bine singuri, sunt. Conteaza in ultima instanta cum se simti tu cu tine insuti.
#149164 (raspuns la: #149003) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
respect pt timpul pierdut de voi cu problema mea.... - de Anonim__ la: 11/06/2006 20:23:49
(la: SINUCIDEREA...am nevoie de ajutor !!!!)
Abea azi am citit mesajele....nu am putut din cauza unor probleme de sanatate..in fine..Multumesc pt incurajari si pt faptul ca ati bagat in seama msjul meu.Am vazut si destule critici si vreau sa clarific niste lucruri pt ca s'a inteles gresit : Principalul motiv pt care am postat msjul a fost situatia f delicata in care ma aflam in acel moment...ad eram in pragul disperarii si nu am postat msjul pt a ma plange de ceva.Nu intelegeti gresit pt ca asta m'a suparat,deoarece eu nu m'am plans niciodata de problemele mele , NICIODATA..nici macar acum cand am postat acest msj , pur si simplu a fost la disperare un msj in 5 min despre amagirile mele.Stiu ca nu am cele mai mari probleme dar faza e ca problemele mele nu sunt stiute si asta e cel mai rau lucru...oamenii aia in scaun cu rotile..fara maini..picioare sau alte probleme de genu asta sunt intelesi si acceptati , insa eu chiar aici am marea problema>>ma simt f prost din toate punctele de vedere si nimeni nu stie.Faza nasoala e ca eu am avut destul de multe si am reusit performanta de a le da cu piciorul la toate.Multi au zus ca au trecut si ei prin faza asta insa nu sunt asa convins ca la mine e "o faza" a vietii , a adolescentei.Nu stiu daca sa imi para rau sau bine ca am postat mesajul ...m'ati pus putin pe ganduri da parca nu am forta de a reveni pt ca in mintea mea e "TOTUL SAU NIMIC" ad ori revin "in forta" sa zic asa, desi parca nu mai am nicio putere,ori imi bag picioarele in ea de viata(asa gandesc eu si am tot dreptul sa o fac)Niciodata nu am suportat criticile,defapt pana sa vina acea perioada neagra nu am prea avut parte de critici....si chiar daca aveam ripostam.Defapt diferenta dintre viata pe care am avut'o pana in examen(pt ca pt mine a fost k un reper a partii frumoase din viata mea) si cea de dupa a fost atat de mare din toate punctele de vedere incat am impresia ca am trait 2 vieti.La mine e o situatie speciala...ad exista f multi copii retrasi ,insa asa au fost ei mereu sau asa e caracterul lor...nu vror sa iasa in evidenta..,dar situatia mea e alta>>>eu am fost asa cum am mai zis un copil "popular" sa zic asa , unul care iesea in evidenta si ii placea acest lucru,un copil care avea o gramada de prieteni si care dintr'o data a decazut din toate punctele de vedere si asta m'a daramat.A fost in principal vina mea pt ca m'am abinut sa fac ceea ce faceam inainte insa comportamentul celorlalti fata de mine nu a fost vina mea.Au fost destuli care s;au luat de mine din cauza ca eram slab ,iar eu nu m;am lasat niciodata mai prejos si am ripostat ,ba de cateva ori am avut si batai din cauza asta(nu suportam sa se ia careva de mine).DAR pt ca am avut cativa ani in care am avut numai discutii in contradictoriu cu ceilali(din cauza faptului ca se luau de mine) am obosit si parca nu m;a mai interesat nimik ,iar acum nu mai ripostez la nimik ,nu mai am CHEF,sa zic asa,pur si simplu nu mai vreau sa ma mai cert cu nimeni.Daca e sa analizez cum trebuie situatia mea problema principala este starea de sanatate pt ca daca stau sa ma gandesc e mai grava decat ce complexe si frustrar am eu ,insa nu am pus niciodata problema sanatatii pe 1 loc deoarece cealalta problema m'a afectat in mod "mai" direct.Iarasi...NU SUNT UN COPIL BADJOCORIT SAU URAT K <> COCOSATUL DIN NOTREDAME....adica ..<>. chiar daca nu am prietei(in adevaratul sens al cuv) ,desi au existat unii care s'au luat de mine ,sunt respectat.Nu trebuia sa spun toate aceste lucruri deoarece tin de viata mea si nu cred ca trebuie k altii sa isi bage nasu' , desi am primit aici niste sfaturi utile.Nu de asta am postat msjul k altii sa;mi rezolve problemele pt ca nici nu ma asteptam sa raspunda careva, ci pur si simplu l'am postat deoarece simteam nevoia sa ma descarc cumva si sa am parte de niste reactii la aceasta descarcare....pt ca in mintea mea repet aceste lucruri de sute de ori dar degeaba ca nu ma aude nimeni + ca in acea seara eram la pamant.Parca am inceput sa ies putin,dar f putin,din starea aia de chef de nimic.Daca nu treci prin asa ceva nu ai cum sa intelegi...,dar daca vrei incearca , daca nu mai bine nu iti mai bate capul pt ca te stresezi aiurea.
Inca odata va multumesc pt mesajele de incurajare si apreciez faptul ca ati incercat sa ma ajutati...poate vor da roade aceste mesaje.
O sa fac o ultima incercare sa imi schimb viata daca merge,desi ma insel e ok si va multumesc pt ca oarecum aveti si voi o contributie,daca nu....nush...Oricum in acea seara am fost cel mai aproape sa ma "teleportez" asa cum zicea unul dintre voi da m'am oprit din cauza durerii.
Trist pt mine ca am ajuns asa...niciodata nu m'as fi gandit....da de...merita sa mai incerc odata....
Numai Bine si respect pt timpul pierdut de voi cu problema mea.
casandra radu - de Alexandros la: 21/08/2006 15:06:00
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Sa clarificam, casandra radu: E vorba de iubirea dintre doua persoane (de sex opus ori ba:) ) si nu de iubirea de Dumnezeu, de mama, tata, frate,sora. Acolo datele problemei se schimba. Oricum e altfel de dragoste.



Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala (poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.

Nici nu vreau sa te conving de nimic. Singura experienta autentica pentru fiecare este propria sa experienta si nu cea a altuia.
Iubirea de Dumnezeu unilaterala? Stii, mie mi se pare ca noi, oamenii suntem “copiii” mult iubiti ai existentei. In noi, natura isi gaseste expresia cea mai inalta, suntem singurele animale constiente de sine...oare sa nu ne iubeasca Dumnezeu, existenta?!
Hmm :)

Aici nu cerem. Doar oferim.Nu conditionam si nici nu santem conditionati.

Cineva zicea candva ca viata nu are nici o obligatie de a corespunde dorintelor tale. As adauga ca, de asemenea, omul pe care il iubesti nu are nici o obligatie de a te iubi si el si nu se poate pune problema ca el sa se ridice la nivelul sentimentelor tale. Nu este vina lui, nu i se poate reprosa unui om ceva ce nu simte. Nici macar de vointa nu tine. Chiar daca ar vrea sa te iubeasca, gandind la modul “ea ma iubeste enorm si ar fi bine sa o iubesc si eu, caci astfel vom fi fericiti”, iubirea nu tine de vointa. El nu este mai prejos decat mine doar fiindca nu simte la fel, pentru mine. Pur si simplu nu simte, asta este realitatea. Dar nu iubesti ca sa fii iubit, iubirea nu are motivatii, iubirea nu face calcule. Acestea le face ratiunea, nu iubirea.

Doar pentru ca nu simte "la fel de mult", trebuia scris. Daca nu simte la fel, se poate intelege ca nu simte deloc si atunci...
Ea ma iubeste enorm si "merita" sa o iubesc si eu caci astfel vom fi fericiti.
Iubirea nu tine de vointa in sensul "rational" dar vointa sufletului nu poate fi controlata de rational.
Iubirea are motivatii: un zambet, un gest, o mangaiere, o vorba, o anumita afinitate, o autoregasire in cealalta persoana, un vis, o dorinta, un... miliard de motivatii.




Iubirea dintr-o singura parte – obsesie? Adica cu alte cuvinte, iubirea care nu vine din ambele parti nu este iubire? Nu stiu cum o “obsesie” te poate apropia de Dumnezeu, te poate face mai bun...iubirea cand este, este, nu depinde de sentimentele celuilalt. Sunt multe cupluri in care numai unul iubeste, celalat se preface. Poate ca cel care iubeste poate iubi fiindca are convingerea ca celalat il iubeste. Daca ar sti adevarul...cine stie?!

Am zis ca iubirea de Dumnezeu are alte principii.

Asta cu cuplurile in care unul iubeste si celalalt se preface, in care unul poate iubi fiindca are convingerea ca celalalt il iubeste e mai aproape de realitate, dar nu e obsesie si mai mult contrazice teoria ta despre cel ce iubeste chiar stiind sigur ca nu e iubit.

Daca eu o iubesc pe Sulfina Barbu ( =)) )si tipa saraca nu stie nimic despre asta, intre mine si ea e o dragoste adevarata? Nu cumva e obsesie, casandra radu?



Cred ca fiecaruia dintre noi i-a murit candva cineva drag. Ei..acea persoana nici nu mai era in viata dar asta nu a insemnat ca noi am incetat sa o iubim. Poti iubi chiar si un om care a trecut in nefiinta, asa ca ce sa mai zic de un om care traieste...desi nu pot sa nu observ ca este mai greu sa iubesti un om in viata decat unul care nu mai este.

De acord cu iubirea pentru cineva ce a trecut in nefiinta dar e o altfel de iubire. Poate fi frate sora mama tata sau fosta iubita ai cam acelasi fel de sentiment pentru cineva ce ti-a fost drag printre noi fiind si care a disparut. Nu discutam despre asta

Nu vorbeam de pasiune. Pasiunea neintretinuta, pasiunea care nu primeste nimic in schimb, moare subit si nu mai reinvie. Pasiunea are nevoie de sustinere, are nevoie de atentie deosebita, de un interes poate extrem din cealalta parte. Esenta pasiunii este reciprocitatea, complicitatea. Ea nu poate exista independent, or daca exista, intr-adevar, pasiunea devine obsesie.

Ba pasiunea face parte din iubire si ma bucur sa observ ca mai sus ai dreptate cu conditia sa incluzi pasiunea in iubire

Si iubirea este un sentiment “latent”. Zace in fiecare din noi. Uneori mai reuseste sa iasa la iveala, dar deseori este obstuctionata de calculele noastre, de dorinta de siguranta, de teama. Eu nu ma opun iubirii. Daca “vrea” sa se manifeste, o las in pace sa faca ea cum crede de cuviinta :) Acuma, daca se intampla sa apara pentru o persoana care nu-mi raspunde la fel, asta este, oricum aceasta nu constituie o piedica. Am observat ca oricat te-ar iubi cineva, acest fapt pe tine nu te schimba cu nimic. Numai ceea ce simti tu te poate schimba.

Pentru o persoana care nu-ti raspunde la fel, ca intensitate sau la fel in sensul de a nu-ti raspunde cu iubire? Dar pentru una care nu-ti raspunde deloc?


Din contra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.

Aici vorbesti de pasiune sau de dragostea inchipuita. Iubirea nu este un camp de lupta, competitia ii este straina iubirii. Multe relatii sunt astfel si oamenii se amagesc ca aceasta este iubirea. Sunt ei doi, sunt orgoliile lor si nesfarsita lupta. Care pe care, cine pe cine controleaza, instaurarea fortata a unui climat de incredere, gelozii, tradari si altele. Aceasta nu este iubire. Este disperare. Si multa risipa de energie. Doar o stiu, doi ani am trait astfel.

Stop..stop.. asta nu e iubire ce insiri tu acolo ! Asa spuneam eu despre competitie? In sensul de a domina, forta, controla? Nu.. Daca tu-mi spui o vorba frumoasa, iubirea mea (necontrolata de ratiune), ma face sa-ti spun doua vorbe dulci, care la randul lor vor primi replica pe masura :)
Daca traiai tu doi ani de iubire cum o vad eu nici nu mai voiai altceva de la viata.



Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.


Da, este compasiune, poate ca aceasta este o forma superioara a iubirii. Este iubirea lipsita de pasiune, de dorinta de a fi cu celalalt, acceptarea realitatii asa cum este ea, impacarea si linistea de dupa furtuna.
Nu ii sunt superioara. Toti venim din acelasi loc, suntem facut din acelasi material si fiecare are acelasi potential. Nu ma simt superioara lui. Sigur ca mi-a parut las, mi-a parut prost. Dar si eu sunt lasa uneori, si eu sunt proasta. Acum aceste lucruri nu mai au importanta, care cum este. Conteaza doar ca a fost ceea ce a fost, ca am avut norocul sa traiesc astfel, sa simt astfel.
Si prietenia este o forma de iubire si nu o gasesc cu nimic mai prejos decat iubirea pentru o persoana de sex opus. Ba chiar ca prietenia este mai longeviva decat dragostea dintre un barbat si o femeie. Barbatii/femeile vin si pleaca...dar prietenii raman.
Da, am avut poate momente de condescendenta. Dar acestea sunt nesemnificative. Dupa ce am acceptat lucrurile asa cum erau, asa cum sunt, nu a ramas decat compasiunea, dar nu cea de pe pozitii de superioritate. Ci acea compasiune care contine dorinta de a-l vedea ca este bine, ca este fericit, ca termina acea relatie seaca, intalneste iubirea si traieste cu adevarat. Si asta nu trebuie sa se intample cu mine. Oricum, eu nu ma intorc niciodata in trecut.

Compasiunea nu e iubire casandra radu. Prietenia nu e iubire..


De ce o numesti experienta deceptionanta? Pentru mine nu asta a fost. Probabil ca asta isi imagineaza fiecare cand citeste ce am scris. Poate ca fiecare a avut macar o deceptie in viata sa si atunci interpreteaza ceea ce am scris ca fiind o deceptie. Nu o vad asa, nu o simt asa. A fost o experienta minunata, mai inaltatoare decat orice rugaciune. M-am simtit purificata de patimile umane si acum ma simt recunoscatoare pentru ca am trait acea iubire. Nu am resentimente, nu am nimic de reprosat, nimanui. M-am avantat total, nu am lasat nimic pentru mine. Iar la final am cunoscut ce inseamna eliberarea. Eliberarea de dorinte, eliberarea de tristete, de eventuale obsesii, de regrete. Nu a ramas decat ceva luminos, cald...da, poate ca este prietenie.

Eu am numit-o experienta deceptionanta pentru ca ti-a fost denaturata notiunea de iubire de aceasta experienta.
Daca eu ascult "manele" si nimeni nu-mi arata cum suna adevarata muzica atunci ideia mea despre muzica e denaturata neavand termenul de comparatie.


Nu traiesc din amintiri, Alexandros. Nu regret nimic, nu-mi doresc sa retraiesc ceea ce a fost, nu ma extaziez si nici nu ma intristez aducandu-mi aminte de acele momente. Stiu ca pot iubi si poate data viitoare voi iubi mai mult. Prin asta intelegand ca poate vor fi mai putine momente de tristete, mai putine momente in care ma voi gandi la mine. Eu nu imi car in spate trecutul. Faptul ca omul iubit nu m-a iubit nu ma poate determina sa ma feresc de iubire, sa joc “la sigur” sau sa ma tem. In iubire, ceea ce este sigur nu valoreaza doi bani. Si imi aduc aminte de o idee despre iubire dintr-o carte a lui Coelho, si anume ca dragostea este o forta salbatica, daca incerci sa o stapanesti, te transforma in sclav, daca incerci sa o incatusezi, te inrobeste.
In iubire, adevarata durere pe care am resimtit-o candva a fost aceea de a nu ma implica total, de a jongla cu jumatatile de masura, de a-mi lasa o portita de iesire...deceptia ca nu m-am implicat total. Iar aceasta implicare pe jumatate intotdeauna lasa urme. Urme dureroase. Iubirea totala nu lasa decat “urme” pozitive. Te transforma. Iar pe mine m-a facut sa o rup cu trecutul, sa traiesc in prezent, sa fiu constienta ca trecutul nu are nici o relevanta, sa fiu constienta ca pot iubi fiindca iubirea nu este o cantitate determinabila care se termina la un moment dat.

Si aici, scumpa casandra radu, recunosti in sfarsit ca nu a fost ce trebuia.


Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.


Fiindca eu nu sunt fidela pentru ca imi impun asta si nici pentru ca el este fidel. Eu sunt fidela fiindca asa simt. Daca simt altfel sa stii ca nu am nici o ezitare in a da curs dorintelor mele. De cate ori am avut o relatie si nu am iubit, am dat curs dorintelor mele vis a vis de alti barbati. Fara sa ma simt vinovata, fara sa simt macar ca am inselat. Cand am iubit, fidelitatea a fost ceva natural. Asa a fost, nimic impus si in acelasi timp nu am simtit atractie pentru alti barbati. Am realizat ca nu are sens sa stau langa un barbat pe care nu-l iubesc. Nu pot sa-mi impun fidelitatea. Ma simt incatusata si simt ca nu sunt eu insami. Ce sens are sa pretinzi ca esti fericit, ca nu doresti altceva? E simplu – faci asa cum simti. Daca mai ai si curajul de a fi sincer in legatura cu ceea ce simti, este minunat. Am descoperit ca asa ma simt bine si am incetat sa mai sufar si sa am probleme din clipa in care am inceput sa fac asa cum simt.

jos palaria pentru sinceritate si luciditate aici:0


Ti-ai dori sa fii iubit de o astfel de femeie? Pai...pentru ce?! Eu iti urez sa iubesti TU astfel, fiindca chiar daca o femeie te va iubi asa...desi aceasta “maniera” de a iubi nu este altceva decat iubirea care tinde spre iubirea autentica – singura care este de fapt iubire – ei, chiar si asa, te asigur ca asta nu va produce in tine mare lucru. Nu iti va zdruncina constiinta, nu te va apropia de Dumnezeu. Poate orgoliul tau se va umfla ca un balon sau poate te vei simti chiar inferior ca nu esti pe masura sentimentelor ei. Sau poate o vei desconsidera si o vei trata ca pe un obiect proprietate personala..cine stie. Cum ziceam, doar ceea ce simti TU te poate transforma, nu ceea ce simte altul pentru tine.

Adica sa fac exact greselile nefericitului(in sens de slabutz la minte) dinaintea mea? Nu...

Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.
Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...


Iubirea este iubire, impartasita sau nu. Daca admiti ca iubirea este adevarata numai cand este impartasita, atunci lumea este chiar mai saraca in iubire decat pare. Ceea ce ar fi foarte trist. Bine ca nu este asa :) Si oricum, Alexandors, gandeste putin...chiar daca omul de langa tine se comportan frumos, iti vorbeste frumos, te ajuta, te alinta si in ochi ii poti vedea afectiunea...de fapt niciodata nu vei stii cu adevarat cum simte, cat de intens, cat de profund. Nu ai cum sa stii cat de mult, in ce fel sau cat te va iubi omul de langa tine. Si nici macar daca te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului.

1 Neimpartasita nu e iubire. 2 Si in ochi ii pot vedea afectiunea? Pai da, o vad daca e. Daca nu, nu. Nu poti pacali un oenolog(degustator de vinuri) cu posirca (ce modest am fost aici :))) )

Au fost barbati convinsi ca eu sunt indragostita si foarte mandri din cauza asta. O prostie. Am avut momente in viata cand pur si simplu mi-am dorit compania cuiva, am simtit nevoia de a darui afectiune, de a dulce, dragalasa...dar asta nu insemna ca i-am iubit. Intotdeauna mi-a placut sa cultiv o atmosfera de complicitate, de caldura, o atmosfera placuta si relaxata. Si asta a fost confundata cu dragoste.

Aici cineva a trisat ;) Noi vorbeam de dragoste :) Si apoi...vezi mai sus cu oenologul :)

Loiali...adica nu iubesti, nu-l cunosti pe cel de langa tine, dar esti fidel, iti duci viata de zi cu zi, iti cladesti o viata (si la un moment dat te indragostesti fiindca orice om isi doreste iubire si va cauta ceea ce nu are)...si tu vorbesti de loialitate?! Mi se pare mai degraba o minciuna, o ipocrizie extrem de rafinata, astfel incat chiar cel care o traieste ajunge sa creada in ea. O viata calduta la umbra sigurantei. Zicea odata un sfant ca “bucatele caldute nu incanta cerul gurii”. Ma rog..daca cineva simte ca acesta e sensul vietii, sa gasesti un barbat/femeie de treaba, sa ai un trai tihnit, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci copii si la final sa mori, asta este treaba lor. Fiecare traieste asa cum poate.

Chestia asta se cheama casnicie si avem parte de ea 99.9% dintre noi de ea.
Pe tema asta se pot face mii de variatiuni iarasi. Casnicie din dragoste, din interese de toate felurile(materiala, politice, religioase), din traditie (ca sa fiu si eu la casa mea), din ambitie (sa-mi oftic fosta iubita) si altele...


Si parafrazand-o pe Sulfina Barbu :) – fiecare are parte de viata pe care o merita.

Casandra, casandra.. eu las modestia si-ti spun ca pot citi si printre randuri si printre cuvinte, chiar. Pe cine parafrazezi tu? La cat te cunosc eu ma asteptam la alt parafrazat, sincer. Asta daca nu cumva ai parafrazat-o peiorativ. Dar nu merita, crede-ma :)

Stiu ce inseamna si sa primesti. Da, poate stiu mai mult sa dau. Nu am vorbit despre cum este sa primesti fiindca aceasta nu este o preocupare pentru mine. Nu tanjesc dupa a primit. rimi este minunat. A fi tinuta in brate de omul iubit, a fi mangaiata, a fi privita, a fi invaluita de el...cine mai vrea Paradisul? In orice caz nu eu. Paradisul sa fie pentru altii. Pentru mine prezenta fiintei iubite este paradisul.

Te contrazici iar?
Vrei sau nu vrei sa fii iubita?
Stii sau nu stii cum e?



Caractere italice = alexandros text mai vechi
caractere bolduite = alexandrios replici la textul actual
Caractere normale = casandra radu


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#140644 (raspuns la: #140585) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru anysya - de flavie la: 30/08/2006 19:34:48
(la: moarte timpurie-astazi am mai murit putin.)
"The truth is rarely pure and never simple".(O.Wilde)

..stiu ce vrei sa spui..
Sa-ti povestesc ceva:un om,care abia poate sa articuleze doua cuvinte,cere ceva de mancare..e obosit,murdar si injosit..a fost calcat in picioare..Cum poti sa te uiti la el si sa spui ca viata e frumoasa?!
E adevarat..uneori e sublima..dar alteori e absolut mizerabila..Chiar in momentul in care am trecut pe langa el,l-am privit si mi-am amintit de cuvintele tale:"azi am mai murit putin"..pentru ca ceva moare in tine de fiecare data cand tu suferi,esti trist sau dezamagit,dar si cand vezi ce se intampla in jurul tau..asa cum spuneai tu de cei care calca pe oameni pentru a-si atinge scopul..Viata e nedreapta..asta e adevarul,constatat si aplicat cu succes de toti cei care asta isi spun cand isi bat joc de cineva..si e trist..
Si eu ma bucur ca ai initiat conferinta asta..si ca avem ganduri comune;)
Oricum,chiar si atunci cand simti ca esti la capatul puterilor,adu-ti aminte ca,one day,o sa fie mai bine..trebuie sa fie mai bine..si adu-ti mainte ca,pe lumea asta,mai exista cineva care te intelege:)..F
#142166 (raspuns la: #141133) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daca mi-as putea trai din nou viata - de Areal la: 28/06/2008 16:30:47
(la: POVESTIRI CU TALC( II))
M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la post pentru o zi.
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir in loc sa o las sa se topeasca in camara
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie stearsa.
As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cind cineva vroia sa aprinda focul in semineu
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat
As fi stat intinsa pe pajiste cu toate petele de iarba
As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata
Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat... l-as trai... Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte.
Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, cine ce face. In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc.
Sa ne gindim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvintat.
Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile.

La 3 ani: Se priveste si se vede regina.
La 8 ani: Se priveste si se vede Cenusareasa
La 15 ani: Se priveste si vede Sora cea Urita (Mama, nu pot merge la scoala aratind in halul asta!!)
La 20 de ani: Se priveste si vede "prea grasa/prea slaba, prea inalta/prea scunda, prea cu parul lins/prea creata"- dar decide sa iasa oricum
La 30 de ani: Se priveste si vede "prea grasa/prea slaba, prea inalta/prea scunda, prea cu parul lins/prea creata"- dar decide ca nu are timp sa se aranjeze, asa ca iese oricum
La 40 de ani: Se priveste si vede "curata" si iese oricum.
La 50 de ani: Se priveste si vede "Sunt eu" si merge oriunde isi doreste
La 60 de ani: Se priveste si isi reaminteste de toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese si cucereste lumea.
La 70 de ani: Se priveste si vede intelepciune, trisete si abilitate, iese si se bucura de viata
La 80 de ani: Nu mai pierde vremea sa se priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se bucure de lume.
Poate ar trebui, toate, sa ne insfacam mai devreme palaria violet!


de Emma Bombeck (scrisa dupa ce a aflat ca se stinge de cancer)
viata si viata - de daisy la: 04/09/2003 10:18:28
(la: Cei mai frumosi ani...anii de liceu)
colegul Racovitan are dreptate. si mai mult - viata trebuie traita din plin si nu regreta nimic. viata este frumoasa chiar atunci cand te impovareaza.....de ce? pentru a putea merge mai departe...
"Eu sunt in Romania si in mod - de My la: 13/02/2004 19:54:55
(la: Romani in strainatate)
"Eu sunt in Romania si in mod sigur nici nu am sa plec de aici. Si nu pentru ca nu am avut posibilitatea sa plec ci pentru ca nu am vrut sa plec."

Bine faci ca nu pleci, ti s-ar da peste cap toate socotelile cu ce credeai înainte.

"Nu pot sa cred ca ati plecat cu inima usoara! Si numai pentru faptul ca v-ati lasat parintii si prietenii la o distanta asa de mare."

Desigur ca e un moment trist sa te desparti chiar si temporar de prieteni/parinti, dar asemenea momente sunt foarte frecvente în viata, nu în asta se opreste lumea, si altfel pleci stiind ca îti vei salva parintii de la mizeria la care i-a condamnat sistemul românesc.

"Si dati-mi voie sa nu cred ca toti cei care ati plecat o duceti neaparat mai bine acolo unde sunteti decit aici."

Asta e o afirmatie cu valoare zero, sunt milioane de emigranti, milioane de destine, pe tine ce te intereseaza de fapt, sa te consolezi ca strugurii sunt acri ?

"Poate a meritat efortul pe care il faceti pentru copiii vostri, dar nu pot sa cred ca acolo ati gasit ciinii cu colaci in coada la fiecare colt de strada si ca toata lumea va pupa si fa face loc pe strada sa treceti pentru ca sunteti romani."

Mi se pare stupida presupunerea ta, un fel de mahala izvorâta dintr-o minte frustrata, daca pentru tine "a o duce mai bine" înseamna sa ti se faca loc pe strada, înseamna ca n-ai depasit înca mentalitatea de trib înapoiat care îsi merita soarta.

"Unii o duc bine, altii mai putin bine dar tuturor le e dor de “casa”, indiferent ce inseamna asta - familia, prietenii, o banca in parc sau curtea de la bunici."

Mereu omului îi va fi dor de trecut, daca ti-era dor de biberon nu înseamna ca trebuie sa sugi din biberon toata viata, daca ti-era dor de banca din parc nu înseamna ca daca te legi de ea cu sfoara, vei avea o viata îmbelsugata. E cazul ca multe amintiri sa ramâna ceea ce sunt, amintiri, altfel nu mai poti sa te bucuri de prezent si sa visezi la viitor.

"Nu pot sa cred ca unii din cei plecati se considera mai destepti decit cei ramasi – in cazul asta bine ati facut ca ati plecat, ca nu de cei ca voi este nevoie aici"

Având în vedere ca nu se da examen de calitati pentru a emigra, se poate spune ca au emigrat toate tipurile de oameni, o parte întreaga din societatea româneasca, aici intrând si capacitatile dar si cei care generau sau perpetuau sistemul malefic din tara. Dar având în vedere ca si mediul îl mai slefuieste pe om, se poate spune si ca mentalitatea dominanta a celor plecati e mai sanatoasa decât a celor ramasi. Altfel n-ar mai fi România ce e acum si ar fi altceva, nu ?

"Si apropo de “parcela nativa”, daca ai sa uiti de unde ai plecat esti “in aer “. Intreaba-I pe cei din jurul tau, de acolo de unde esti acum, ce inseamna pentru ei “origini si stramosi” si poate ai sa te luminezi."

Vorbe. E foarte fain sa nu uiti de unde ai plecat, te bucuri mult mai mult de viata când realizezi ce norocos esti ca ai scapat, apreciezi mult mai puternic un lucru banal, pe care un bastinas nici nu-l sesizeaza, dar pe tine te fericeste, pentru ca stii cum era fara el. Oricum nu se poate uita de unde ai plecat daca mai ai cei doi lobi cerebrali si nu ai Alzheimer, dar ar fi si pacat, esti mult mai fericit constientizând acest lucru. Insa acesta este un lucru personal, nicidecum treaba ta, Cati !

"Si apoi uitati-va fiecare in sufletul vostru asa cum e, mai aspru sau mai dulce, si recunoasteti ca nu ati plecat de “prea mult bine” de aici, dar ca nici acolo nu v-a fost usor."

Vad ca excelezi la declaratii fara continut. E treaba ta ce vrei de la viata, ce vrei pentru copiii tai, ce puteri ai sau nu ai ca sa realizezi ceva, dar limiteaza-te la a vorbi doar pentru tine. Stiu ca daca am începe fiecare sa ne plângem ca "ce naspa ne e aici", ti-am da un motiv de bucurie, ca ai fost desteapta si n-ai plecat, ca ai facut ce era mai bine. Eu nu o sa-ti spun nimic în acest sens, dar pentru mine prefer oricând, neconditionat, greul din strainatate, usorului din România.
#9592 (raspuns la: #9578) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
trist... - de (anonim) la: 30/04/2004 11:28:14
(la: Bocet)
mie imi plac poeziile tale!!!stiai!!! si e mare lucru sa ai talent, iar tu il ai! uite, rima...:) bvo betzivanco si ai incredere i ceea ce faci! mie imi place, dar prea trista!!!:) zau asa, viata e frumoasa!
trebuie sa avem nevoie sa credem intr-o fiinta divina? - de mircios la: 17/05/2004 00:24:41
(la: Existenta divinului?!)
Eu nu cred ca "trebuie sa avem nevoie sa credem intr-o fiinta divina, superoara." Este doar o modalitate de a lucra cu complexitatea lumii in care traim.
Mai devreme sau mai tarziu, un om, implicat constient in viata lui, ajunge la momentul in care pentru a merge mai departe are nevoie de o "teorie unificata a campurilor existentei." Calea traditionala, adica cea mai veche si cea mai utilizata este calea credintei intr-un "motor primordial." In timpurile moderne a aparut calea sintetico-analitica, adica cea stiintifica, in care individul incearca sa gaseasca in mod rational legile ce stau la baza unei "teorii unificate a campurilor existentiale" si sa le sintetizeze intr-o teorie satisfacatoare modeluluii cel mai apropiat al lumii asa cum se prezinta el la un moment dat. Ceea ce este izbitor este ca, desi se preteaza stiintifica, adogmatica si complet ateista ajunge si aceasta cale sa "venereze" termeni si entitati care in ultima analiza scapa oricarei definitii, cum ar fi energia, timpul, materia.
Calea traditionala, a "motorului primordial," a suferit si ea schimbari radicale pe masura ce omul s-a avantat in construirea sa ca "animal social", adica pe masura ce societatea a evoluat spre structuri din ce in ce mai complexe si mai masive.
Daca la inceput necesitatea unei teorii unificate provenea din relatia individuala cu complexitatea realitatii inconjuratoare, odata cu dezvoltarea sistemelor sociale umane s-a trecut la necesitatea grupurilor de a lucra cu un numitor comun in "unificarea campurilor existentei." Asa s-a trecut de la experienta individuala de tip mistic la cea sociala de tip religios. Religia in sine este un produs al tendintei speciei de unificare. Religia este incercarea speciei de a "re-lega" entitatile care o compun si care au pierdut prin dezvoltarea intelectuala "instinctul de turma."
Momentul crucial in evolutia religiei a fost cel in care religia, ca modalitate spontana de a face fata relitatii prin puterea participarii la un grup de interese comune, s-a institutionalizat. Institutionalizarea religiei si aparitia credintelor specifice, desi a dus la o intarire a metodologiei din punct de vedere al grupului, a provocat o rupere in comunicarea cu motorul primordial la nivel individual. Ca participant la o religie institutionalizata individul este mai slab ca putere absoluta, in favoarea intaririi grupului din care face parte. Institutionalizarea religiei a dat cale libera politizarii religiei si din acel moment religia ca atare nu mai aceeasi valoare de salvare individuala pe care o are trairea mistica primordiala. Pe de alta parte, politizarea religiei a dat mana libera manipularior sociale de catre grupuri restranse de indivizi cu acumulare de capital social si material. Altfel spus, politizarea religiei a generat sisteme sociale de tip "piramidal" (in care un strat mare de indivizi egali din punct de vedere social si material sustine fortat un strat ceva mai mic care la randul lui sustine fortat unul si mai mic si asa mai departe pana la un grup mic de indivizi care sustin de buna voie o individualitate speciala ce realizeaza legatura de putere cu "motorul primordial"), ca opozitie a sistemelor sociale de tip "platforma purtatoare de dom" (in care o masa mare de indivizi relativ egali din punct de vedere social si material sustin de buna voie un individ sau un grup mic de indivizi care realizeaza legatura informationala cu "motorul primordial").
De aceea eu nu cred ca "trebuie sa avem nevoie sa credem intr-o fiinta divina." Credinta vine odata cu omul. Ceea ce nu vine odata cu omul este in ce crede si modalitatile de a isi intretine si manifesta credinta.
Asa cum spuneam mai sus, participarea la o religie vine cu scaderea potentialului de realizare individuala a unei relatii personale cu divinitatea in favoarea unei relatii sociale cu divinitatea. Cine cauta o relatie personala trebuie sa urmeze calea mistica. Daca se urmaresc partile mistice adiacente religiilor primare, precum si cele adiacente credintelor popoarelor asa zis primitive, se observa o asemanare in ceea ce priveste dezbracarea relatiei cu divinul de constructiile necesare pentru sustinerea sistemelor mari sociale. Calea mistica indiferent daca este vorba de isihasm sau Meiser Eckhart, Kabala, mistici sufi, caile Yoga or budism, potenteaza legatura individuala cu divinul si ajuta individul sa se integreze social fara a transforma aceasta din urma integrare intr-o conditie. Misticul realizeaza o relatie directa cu numinosul, lumina lumii care starneste admiratia, respectul si dragostea in sufletul omenesc pur, deschis unei comunicari neintinate si unei aceptari a mesajului primordial desupra tuturor obstacolelor generate de realitatile uneori iluzorii ale universului. Misticul alege calea iubirii pentru "motorul primordial" care il pune intr-o pozitie de iubire a existentei asa cum este si implicit a semenilor sai. Participantul la orice religie alege calea inversa: prin iubirea semenilor si integrarea sociala sa ajunga la iubirea "motorului primordial". Aceasta il pune oarecum in pozitia oamenilor de stiinta moderni care incearca din fragmente disipate sa realizeze icoana Marelui Intreg.
In cele din urma, este doar o chestiune de alegere. Insa in amandoua cazurile singurul aliat al omului in stabilirea unei relatii cu divinitatea este iubirea. Insa aceasta este deja o alta poveste.
Lui valico - de (anonim) la: 04/11/2004 13:38:41
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Te-ai ambalat cam devreme - e drept nu ma asteptam. Ceea ce asteptam de la tine e sa savurezi in linistea serii un iz de adevar universal care nu e o teorie ci e o realitate - nu trebuie sa te inchidzi intr-o cutie de chibrituri sau sa-ti pui ochelarii negrii ca sa te faci ca nu vezi ce se intimpla in lume (asa a patit si tipul venit de la Paris pe ogorul ancestral cind a vazut grebla -se facea ca nu stie cum ii zice pina nu i-a sarit in nas )- nu la modul singular ci aproape la modul general. Foarte bine ca viata e frumoasa ptr tine dar asta nu inseamna ca nu vezi nu auzi si laptele e negru. Daca te mai uiti inca o data in frigider o sa-l vezi alb -asa ca nu e bine sa spui ceva inainte de a analiza, Asa cum si la birou ti s-ar cere sa faci o campanie de marketing si te arunci -aici fac o mica gluma - cu coarnele in zid- si te arunci in haul unei pietze pe care n-o cunosti sau o ignori - chiar daca toti colegii ti-au spus ca dai faliment daca investesti in ea. Ei bine -asa e si in viata -invata sa vezi ce-i in jurul tau -s-ar putea sa-ti foloseasca la un moment dat - si eu am invatat de la unii de la altii si nu mi-e rusine nici acum sa invat cite ceva -ceva ce ma poate feri de greseli. Idealismul e bun dar nu cu ochii inchisi. Stringe bani albi ptr zile negre mai spuneau batrinii. Daca e sa "umblam " un pic la simbolistica - s-ar traduce" nu lua tot ce zboara pe farfurie ca s-ar putea sa-ti ramina oase de .. peste in git" . Cred ca ai inteles - oricit te-ai incapatina sa-mi arati raiul - uitate un pic in jur si ai sa vezi ca nu e chiar asa. Hai sa ne rostogolim la poale si sa admiram peisajul asa cum e :)
Ce zici ?

Si apropo -nu e necesar sa fi trecut prin experiente -asa cum spui tu - am fost destul de intelept sa invat de la altii, Tot ce dau e gratuit (sfaturile din cele vazute) si cu zimbetul pe buze :)
Romanasul din Canada
#27623 (raspuns la: #27451) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Platonismul sau romantismul.... - de (anonim) la: 02/03/2005 12:12:39
(la: Dragoste prin Internet)
Nu cred ca mai conteaza nici cine sunt si nici de unde...conteaza doar ....iubirea!!!
Da, la urma urmei tot ceea ce ne defineste cel mai bine in aceasta lume este felul in care simtim, modul in care iubim ca sa fim iubiti, modul in care din iubire invatam sa daruim.
Referitor la tema iubirii prin internet...nu trebuia sa se inventeze internetul ca sa stim cu totii ca iubirea are cele mai ciudate moduri de manifestare...o privire, un suras, o scrisoare, un biletel...un suflet!
Nu iubesti cu ochii....iubesti cu sufletul, iar acesta nu trebuie sa il vezi...nu trebuie sa fie palpabil fizic...pur si simplu...EXISTA...IL SIMTI !!!
Cati oameni oare in lumea asta de cand s-a inventat scrisul nu au iubit platonic? Cati oare nu au fost nevoiti sa traiasca langa altcineva si sa comunice doar prin biletele si scrisori cu persoana iubita???...Multi...fara numar!
Nu conteaza sa traiesti langa cineva cat conteaza ceea ce simti pentru cineva..., iar eu simt pentru iubitul meu o ....nemasurata si inimaginabila dragoste!
Profunda...dezgolita de orice inhibitii si secrete... .
Ma simt uneori asemeni unui tablou pe care el il admira...privindu-i fiecare defect, fiecare calitate, fiecare pata de culoare trista sau vesela, cunoscandu-i fiecare ondulatie .... simtindu-i mirosul de ulei si panza..., dar stiti ceva...iubesc asta! Iubesc faptul ca ma stie asa,...asa cum sunt eu si nu imi e teama!
Pentru prima data in viata nu imi este teama ca persoana care priveste nu iubeste, nu simte, nu admira!
Nu imi este teama ca nu ii place ceea ce vede, ceea ce simte, ceea ce simt...pur si simplu nu fac altceva decat raman ...asa... plina de gratitudine fata de viata si de D-zeu ca exista acest suflet acolo undeva in lume, departe de mine...este drept, dar...EXISTA si este al meu pentru totdeauna, indiferent de ce distanta ne desparte si ne va desparti, indiferent de cate piedici ne stau in cale, indiferent de faptul ca momentan este virtual...eu sunt fericita ca exista si ca ne-am gasit unul pe altul!!!
Nu ne-am vazut niciodata fata in fata si ma intreb de multe ori daca voi mai avea puterea sa imi trag aer de teama sa nu dispara, daca voi avea puterea sa plang de teama sa nu mi se prelinga odata cu lacrimile si el...daca voi mai avea puterea sa il ating, dar...tot ce imi doresc este sa ii ating...sufletul...ca sa stiu ca este el...iubitul meu ....atat!!!
Da..., dragostea exista indiferent daca ea se naste intr-o privire sau intr-o scrisoare...in doi ochii pe care ii vezi sau intr-un suflet pe care doar il simti...ea ne face viata mai frumoasa si ne defineste..restul este doar...inconsistenta !!!
Daca vrei sa fii iubit, iubeste. (Seneca)

Eu...cea care s-a nascut in sufletul...Lui !!!
#37891 (raspuns la: #37871) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Platonismul sau romantismul.... - de Rallia la: 02/03/2005 12:26:17
(la: Dragoste prin Internet)
Nu cred ca mai conteaza nici cine sunt si nici de unde...conteaza doar ....iubirea!!!
Da, la urma urmei tot ceea ce ne defineste cel mai bine in aceasta lume este felul in care simtim, modul in care iubim ca sa fim iubiti, modul in care din iubire invatam sa daruim.
Referitor la tema iubirii prin internet...nu trebuia sa se inventeze internetul ca sa stim cu totii ca iubirea are cele mai ciudate moduri de manifestare...o privire, un suras, o scrisoare, un biletel...un suflet!
Nu iubesti cu ochii....iubesti cu sufletul, iar acesta nu trebuie sa il vezi...nu trebuie sa fie palpabil fizic...pur si simplu...EXISTA...IL SIMTI !!!
Cati oameni oare in lumea asta de cand s-a inventat scrisul nu au iubit platonic? Cati oare nu au fost nevoiti sa traiasca langa altcineva si sa comunice doar prin biletele si scrisori cu persoana iubita???...Multi...fara numar!
Nu conteaza sa traiesti langa cineva cat conteaza ceea ce simti pentru cineva..., iar eu simt pentru iubitul meu o ....nemasurata si inimaginabila dragoste!
Profunda...dezgolita de orice inhibitii si secrete... .
Ma simt uneori asemeni unui tablou pe care el il admira...privindu-i fiecare defect, fiecare calitate, fiecare pata de culoare trista sau vesela, cunoscandu-i fiecare ondulatie .... simtindu-i mirosul de ulei si panza..., dar stiti ceva...iubesc asta! Iubesc faptul ca ma stie asa,...asa cum sunt eu si nu imi e teama!
Pentru prima data in viata nu imi este teama ca persoana care priveste nu iubeste, nu simte, nu admira!
Nu imi este teama ca nu ii place ceea ce vede, ceea ce simte, ceea ce simt...pur si simplu nu fac altceva decat raman ...asa... plina de gratitudine fata de viata si de D-zeu ca exista acest suflet acolo undeva in lume, departe de mine...este drept, dar...EXISTA si este al meu pentru totdeauna, indiferent de ce distanta ne desparte si ne va desparti, indiferent de cate piedici ne stau in cale, indiferent de faptul ca momentan este virtual...eu sunt fericita ca exista si ca ne-am gasit unul pe altul!!!
Nu ne-am vazut niciodata fata in fata si ma intreb de multe ori daca voi mai avea puterea sa imi trag aer de teama sa nu dispara, daca voi avea puterea sa plang de teama sa nu mi se prelinga odata cu lacrimile si el...daca voi mai avea puterea sa il ating, dar...tot ce imi doresc este sa ii ating...sufletul...ca sa stiu ca este el...iubitul meu ....atat!!!
Da..., dragostea exista indiferent daca ea se naste intr-o privire sau intr-o scrisoare...in doi ochii pe care ii vezi sau intr-un suflet pe care doar il simti...ea ne face viata mai frumoasa si ne defineste..restul este doar...inconsistenta !!!
Daca vrei sa fii iubit, iubeste. (Seneca)


Rallia,
eu cea care m-am nascut in sufletul...LUI !!!
''Timshel" - de Intruder la: 08/01/2006 01:48:15
(la: Un adolescent)
Sunt un adolescent (17 ani). Sunt deseori foarte confuz.

multi inainte...daca n-ai fi confuz, n-ai fi om ci un robot sau o marioneta...

Mi se schimba foarte usor prioritatile , sau imi scapa din vedere.
Prioritati: sa lucrez si sa invat cat mai mult la mate si fizica
la mate e (relativ!) mai usor de invatat fiindca mi-a placut din clasa a 5 a (sunt a 11 a) , dar la fizica e mai greu , fiindca nu stiu ( am lucrat numai inainte de meditatzii , in a 11 a m-am apucat de meditatzii si la orele de clasa , la care am o profesoara care nu stiu sa explice cum se fac problemele si face varza teoria cand ne-o preda)


e normal sa-ti schimbi prioritatile la 17 ani si sa oscilezi...si totusi, esti constient ca trebuie sa pui mana pe carte!
sa-ti spun ceva: cat am fost in scoala gimnaziala si-n liceu i-am invidiat pe cei care stiau bine matematica...mie nu mi-a placut matematica, la liceu am fost intr-o clasa de uman...am impresia ca matematica nu trebuie s-o inveti ci s-o ''simti''...
spui ca profa de fizica nu stie sa explice...nu-i nici o rusine sa recunosti ca n-ai inteles, nu-i nici o rusine sa-ntrebi ci, sa te prefaci c-ai inteles!
daca profa de fizica face meditatii (gratuite, pentru care NU e platita!!!), inseamna ca-si da interesul...habar n-ai ce satisfactie are un profesor cand un elev il intreaba si cere lamuriri!

Eu ma pregatesc sa urmez Automatica , si deci la scoala ar trebui sa bag la greu mate si fizica. Dar sunt dezamagit de mine si de felul in care ma pregatesc , am impresia ca sunt prea lenes si ca nu o sa fac fata daca m-as duce la o asemenea facultate. Daca as intra la Academia militara ar fi si mai bine , dar nu cred ca ma suficient de hotarat pentru asa ceva , ar trebui sa ma pregatesc mai mult si sa fiu mai constiincios cu invatatul.

eu zic sa consulti site-urile unor facultati, sa gandesti singur si fara sa te influenteze cineva...nimeni, nici familia, nici prietenii nu stiu mai bine ce poti si ce vrei tu...cum ti-a scris si maan, cred c-ai sa te descurci; poti munci cu o jumatate de norma undeva, poti munci la ''negru'', nu conteaza!...am avut colegi si colege de facultate care spalau vase si prajeau cartofi pe la Mc Donald's, lucrau in vreun service-auto sau pentru vreo firma...eu n-am fost un copil de bani gata, numai ca locuiam in Bucuresti (locuiesc si-acum) si facultatea am facut-o tot in Bucuresti...crede-ma, cateodata eram invidios pe colegii care locuiau la camin si povesteau de-ale lor...ne-mprumutam bani unii altora, imparteam o pizza in doua, in trei sau in patru si dintr-o sticla de bere beam si cate 6-7 insi...cateodata ne scotoceam prin buzunare pan' la ultimul maruntis sa cumparam o carte sau un buchet de flori la o fata...sunt amintiri frumoase chiar daca-mpuscam leul...tu invata si intra!
daca n-ai sa intri, nu-i bai, lucrezi un an undeva si dai iarasi examen!!!

Cred ca am si parti bune si parti rele. Insist asupra partilor rele ; sunt o persoana foarte vicioasa , folosesc cuvantul asta fiindca in anumite momente nu-mi pot invinge pornirile si ajung sa ma cert cu mama sau s-o dau in bara in anumite situatii diverse.
Partea buna este ca sunt un idealist


''foarte vicioasa''...am impresia ca esti prea nemilos cu tine!
cine crezi ca-si poate infrange pornirile la 17 ani?!...trebuie sa ai rabdare cu tine si cu ceilalti din anturajul tau...pune-te macar un minut in locul ''celuilalt'', gandeste putin si de cealalta parte a baricadei...apoi, incearca sa te cunosti asa ''rau'' cum zici ca esti!...nu trebuie sa te amagesti si sa te-mbeti cu apa rece, nici sa-ti gasesti ''pacate'' cu lumanarea...invata sa nu-ti fie niciodata rusine de sentimentele tale, de pornirile tale, de gandurile tale cele mai intime, de dorintele tale...la cat de perversa e lumea in care traim, un ''viciu'' trecator e floare la ureche.
idealist sunt si eu, chiar daca m-am lovit cateodata de pragul de sus sau am dat cu capul in usa...;)

Sunt narcisist , superficial , mandru , increzut , egocentrist , malitios , si multe altele. Multa vreme nu am observat aceste defecte ale mele , ma credeam perfect. Dar pana la urma am reusit sa aflu ca aceste caracteristici sau dominante ale personlitatii mele sunt DEFECTE.Am incercat si incerc inca sa le corectez , rezultate , nu stiu... oarecum bune.

cine n-are defecte, sa arunce primul piatra...esti constient de defectele astea?...ok, inseamna ca ai castigat o bila alba de la viata!
ca sa invingi un ''dusman'' trebuie intai sa-l cunosti...

Sunt dezamagit de familia mea , nu ca ar fi o familie groaznica, dar pur si simplu as fi vrut mai mult de la ei. As fi vrut poate parinti care sa-mi cultive dragostea pentru matematica , sa ma incurajeze si sa ma sprijine neconditionat sa ma iubeasca mai mult. Nu sa-mi spuna sau sa se preocupe cel mai mult de cum sa faci un ban sau cum sa ai grija de casa si sa spuna dup-aia "Cum nu te iubesc? Nu vezi cate fac pentru tine? Ca am dureri de spate dupa cata treaba fac!" Da , dar eu vreau sa ma iubesti si sa ma lauzi , stimulezi mai mult mama!!!

aici, da-mi voie sa-ti spun ca esti putin nedrept!
inca nu stii cum se castiga un ban, habar n-ai ce-nseamna sa-l imparti si s-ajunga pentru casa, pentru masa, pentru scoala ta, pentru facturi, pentru transport, pentru cheltuieli neprevazute, pentru meditatiile tale, pentru imbracaminte, pentru incaltaminte, pentru impozite, pentru medicamente, pentru distractie (daca mai ajunge...)!
pai am impresia ca mama ta este o femeie exceptionala!...incearca sa COMUNICI cu ea, sa-i povestesti banalitati, sa-i spui un banc (nu deocheat!), sa-i povestesti un film, sa barfesti un coleg, s.a...fiecare cu firea pe care-o are, nu toti pot spune ''te iubesc'' sau ''bravo'' la comanda...la 17 ani nici nu ti-ar sta bine sa fii asa ''mamos''...:))

Off!!! Poate gresesc... Nu poti schimba persoanele din jurul tau , poti schimba ceea ce faci tu , sa am eu o atitudine ireprosabila , sa fiu eu un exemplu pentru mine insumi si sa nu astept sa vina cineva si sa aiba grija de mine , sa faca din mine ceea ce vreau eu sa devin. Dar mi se pare asa greu , am asa putina incredere in mine , vreau intotdeauna cele mai bune rezultate , dar cand vine vorba de munca , dau inapoi , ma plictisesc.

nu, nu poti schimba pe nimeni si asa-i bine!
nu trebuie sa ai o atitudine ireprosabila, nu esti nici sfant, nici inger, nu te mai crampona de chestia asta...ti-am zis: pune-te uneori in locul ''celuilalt'', incearca sa-i justifici purtarea si acorda-i o sansa, cat de infima!
si eu ma plictisesc de munca, las' ca lenea n-a omorat pe nimeni...axeaza-te pe examenul de bacalaureat si apoi pe intrarea la facultate!

Mama mea este invatatoare. Are impresia ca le stie pe toate , nu vreau niciodata sa lase de la ea si spuna ca eu am dreptate.Cateodata ma cert cu ea doar fiindca ma enerveaza faptul asta ca ea vrea sa fie in fata mea fara greseala si eu sa nu-i pun niciodata la indoiala sfaturile.
Cand eram mic deseori mi se spunea : "Comentezi?!" ,"Fa ce ti s-a spus si nu mai comenta!"
Vroiam argumente pentru orice lucru care mi spunea sa-l fac. Si deseori mi se parea ca nu trebuie sa fac ce zice mama , fiindca nu are dreptate. Acum parca sunt mai flexibil.


eh, toate mamele au impresia ca le stiu pe toate...si maica-mea este invatatoare (inca); uneori si-acum ma ia la refec si uita ca nu mai sunt in clasa IV-a...
nu mai cauta argumente, unii parinti au impresia ca nu-i nevoie sa dea explicatii copiilor...ca sa te descarci, cateodata zi ca ea si fa ca tine fara ca ea sa-si dea seama...e doar un compromis mic si nu cred sa se iveasca repercusiuni majore...(vezi, nu-i spune ca te-a invatat Intruder).

Fratele meu este cu 10 ani mai mare decat mine si este un taciturn. Ii place mai mult sa stea plecat de acasa decat cu mine si cu mama , sau sa stea acasa si sa nu comunice deloc. Mie mi-e indiferent , mi se pare ca e o piedica pentru mine si mama mea , desi e angajat. Vorbeste foarte rar si are cam aceleasi defecte ca si mine , doar ca poate este mult mai egoist decat mine.

fratele tau este un om matur, poate are alte probleme si alte preocupari...incearca sa faci tu primul pas, incearca sa te imprietenesti cu el, intreaba-l una si alta...primul prieten din viata mea a fost sora-mea...e-adevarat ca este doar cu 3 ani mai mare ca mine, dar gandeste-te ca in copilarie a fost o fata plina de fitze si cateodata era insuportabila...

Tatal meu a murit cand aveam 12 ani. Mamei i-a fost greu sa ne creasca...Dar s-a descurcat de minune , si nu am dus lipsa de nimic.

de aia am zis ca mama ta este o femeie exceptionala...

Eu nu stiu daca exista un plan al succesului , dar daca e cineva care are asa ceva sa-l spuna , desigur nu vb. de ceva cu rezultate , poate sa vorba de ceva teoretic , dar care poate da rezultate.

nici eu nu stiu daca exista un plan al succesului...nici nu-mi place sa fac planuri, m-arunc in apa, direct...ai mei aveau planurile lor cu mine, tata ma voia la Medicina, mama la Drept si eu m-am bagat la Filologie...:)
nu-ti face planuri pe termen lung, deocamdata sa treci de Bac si-apoi sa intri la facultatea la care vrei...ia-o pas cu pas si nu te ambala...arunca-te-n apa care-ti place dar ai grija la ''valuri''...

Eu fiind axat pe mate nu citesc asa mult , si nici nu mi-a facut o placere nebuna sa citesc.
Sa citesti de placere?! Eu nu stiu ce sa zic , nu stiu care carti sunt bune , si in plus nu toate cartile bune imi plac mie.
E chestia la fel cum e cu filmele. Poti sa stai la televizor o zi intreaga (acum spun ce fac eu) si vezi 20 de filme si emisiuni dar din total doar 10 % meritau atentia. Ei! Eu nu am rabdare sa vad 20 de filme sau sa citesc 20 de carti.
Chiar caut carti din care sa invat ceva sau care sa aiba un subiect aplicabil in viata.Sau sa raspunda la niste intrebari care framanta un adolescent.
As fi mai mult decat bucuros daca ar da careva niste referinte.


nu-mi place sa recomand cuiva ce carti sa citeasca, ce sa manance, ce sa bea, pe cine sa iubeasca sau ce filme sa vada...am facut cateva exceptii, fac si-acum...
iti recomand o singura carte...ai sa gasesti in ea niste adolescenti care-si poarta niste pacate inchipuite ca un balast, ai sa gasesti acolo ''viciul'' redus la uman, ai sa gasesti intelepciunea omului de rand...
nu este o carte plictisitoare, nu-i scrisa pretentios, nici patetic...ai sa-nveti ca si ce-i rau e tot omenesc...dupa ce ai s-o citesti (daca n-ai citit-o deja) ai sa-ntelegi si ''timshel'' din titlul postarii mele...ecranizarea filmului nu e nici pe departe la inaltimea cartii, te asigur...
deci: "La rasarit de eden" de John Steinbeck...:)

nici nu stiu daca am scris vreodata un comentariu asa lung...:)))))

___________________________________
semper idem...
Ai spus la un moment dat ca ( - de a_lex_is la: 14/01/2006 18:10:27
(la: sentimente)
Ai spus la un moment dat ca (nu dau citatul exact, oricum ceva de genul:) cel de langa tine merita... Pai, stai putin, de ce sa judecam atunci cand vrem sa oferim iubire, de ce sa facem noi o selectie si sa spunem ca X merita sau Y nu merita... Nu mi se pare corect.Daca asociem iubirea cu diversele basme si mituri care sunt in circulatie, in general nu noi alegem iubirea ci ea ne alege pe noi...
Bineinteles ca eu nu ma raportez la basme si mituri, si mai mult mi se pare ca "Iubirea e mai degraba un proces de autosugestie"(Camil Petrescu).La inceput te gandesti intr-adevar la calitatile pe care acea persoana le are si daca merita sa fie iubita, dar mai apoi, daca lasi totul la voia intamplarii s-ar putea sa te indragostesti asa, dintr-o data, fara sa tii cont de faptul ca pana nu de mult ajunsesi la concluzia ca nu merita...
Toti suntem egali, s-ar putea ca sub un chip frumos sa se ascunda un suflet urat, sau sub un chip neatragator sa se ascunda un suflet bun care ii da stralucire chipului.Toti meritam sa fim iubiti, si nu trebuie sa ne fie frica sa iubim, pentru ca asta ar insemna sa ne fie frica sa traim, nu putem avea o viata fara un strop de iubire, cum nu putem avea o iubire fara un strop de viata, si cand ma refer aici la viata ma refer la faptul ca trebuie sa fim optimisti, asta inseamna sa ai un strop de viata.
ca sa ma fac inteles! - de sarsilovici la: 27/04/2006 16:04:28
(la: Cum renuntam la vicii?)
Am dat un titlu si am trecut la altceva. La ceva care ma doare, viciile. nu vreau sa o fac pe interesantul aici pe site, da am gasit mediul in care pot macar scrie. Am plecat de la vicii pentru ca poate am alunecat inspre ele si nu e vorba de droguri. nu era o asa mare dilema pentru mine cum sa ma las in a mai gusta ci in a controla si cantitatea. din experienta mea poate destul de modesta societatea respinge ceea ce denota iresponsabilitate, teribilism, ..... am simtit asta pe propria-mi piele si am pierdut multe oportunitati din cauza asta. da ce legatura am vazut eu intre vicii si vise frumoase poate desarte? ideea de atunci, (au trecut vro 2 saptamani de cand am lansat textul) a fost ca trebuie sa renunt si la amandoua. Poate a fost un moment mai ciudatel pentru mine si ulterior am revenit asupra gandului. Cert este ca traiesc zi zi, ora de ora iar daca vreau sa schimb ceva in viata cel putin cu privire la cele 2 aspecte trebuie sa constientizez in fiecare moment ca trebuie sa nu sau trebuie sa fiu mai rezervat. daca m-ar acuza cineva ca despic firul in patru, nu-i bai .atata timp cat din raspunsurile voastre eu trag foloase si poate nu numai eu, e bine. poate nu mi-am facut o impresie gresita despre latura discutiilor vehiculate la cafenea dar cred ca este o dezbatere continua poate pe orice tema.ca mai publicam povestioare ,poezii chestii care nu dau loc la comentarii asta e altceva, dar orice text cred ca are dramul sau de frumusete si poate ceva educativ pentru noi toti. cica atunci cand se naste omul vede orizontul ca pe o linie dreapta .Odata cu dezvoltarea sa linia asta se micsoreaza si devine segment de dreapta. cand ajunge batran in pragul mortii vede doar un punct.Cica ala e punctul lui de vedere. Asa ca toti avem de invatat, toti avem vise, toti poate la un moment dat divagam de la subiect si cu totii poate scriem cu inima deschisa chestii care ne dor . am vazut un film mai demult despre viata unor oameni in inchisoare. fiecare savarsise cate fapta condamnabila.Unul dintre ei a fost insa condamnat pentru o crima pe care nu a facut-o . In inchisoare viata grea dar la un moment dat cineva spune ca dincolo de barele de fier, dincolo de brutalitatile gardienilor dincolo de zidurile groase de beton e SPERANTA, un vis care te poate inebunii acolo unde estei inchis dar in orice conditii te-ai afla iti da putere sa continui sa lupti. Pentru mine cerul albastru e speranta si razele soarelui intr-o dimineata de vara si florile campului mangaiate de raze si chipurile senine... Viciul e ceva odios si o frana in a fi noi insine. Nu de otravurii avem noi nevoie, ci de vise frumoase ... Iubim sa fim iubiti........
Gandul este primul pas spr - de ina_undercover la: 18/07/2006 00:25:12
(la: despre fidelitate)
Gandul este primul pas spre a duce in forma consumata pacatul. Acum la drept vorbind :cine nu s a gandit intr un moment de ratacire ca ar fi ceva dc ar incerca si altceva sau.. pe altcineva? Insusi actul infidelitatii denota lipsa de respect din punctul meu de vedere si incalcarea unei promisiuni. Asadar omul care l a savarsit nu stie ce i ac respectarea unui cuvant sau a mai multora.. Spui ca iubesti, pretinzi c iubesti si el sau ea intr un moment se gandeste si chiar trece la act poate de dragul diversificarii, ca altceva nu inteleg. In fine omul care face acest lucru , batanduse cu pumnul in piept ca si arda si viata pentru fiintzaiubita, este , pentru mine, egal cu -1 nu cu 0. Eu nu am inselat niciodata si o pu\ot spune lejer pentru c nimeni nu ma cunoaste nu as av motive sa ma ascund dupa deget si aici ma refer la actul in sine si nu la gand. Pentru ca ale tale ganduri sunt egale cu vorbele iar faptele cu demonstratiile. Problema e urmatoare : iti pui intrebarea de ce sarintampla asa ceva, care i cauza unei astfel de fapte devreme ce ei cica se iubesc? Omul care iubeste cu adevarat s ar gandi numai la persona iubita si nu la altcineva , ar respecta, ar av incredere si ar sprijini pentru ca asta inseamna iubire si nu doar vorbe. In momentul in care aj sa inselam nu mai av scapare. Spuneam c nu am inselat cu fapta insa am fost inselata .De ce? Pentru ca cica asa c sa nu existe plictiseala ca el tot " acasa se intoarce" . Dar stau si ma intreb ca proasta ce casa mai este ac care fiecare o ia in directii diferite?? Cand pretentiile celuilalt nu concorda cu ale tale? Nu se merita parerea , nu se merita sa spui ca afost doar o sg data sica se va schimba, nu este adevarat, nu se va schimba deloc. Si poate problema ar putea sa existe chiar si la tine cel nevinovat de infidelitate, pentru c ducandu se la altele sau altii exista o problema. Bine, c nu tin cu cel infidel si incerc sa gas o vina o vina si celui nevinovat insa cam asa se intampla de cele mai multe ori si nici nu fac instigare la compromis; chiar sunt impotriva lor si aicima refer la compromisuri la un nivel mai ridicat. Te a inselat?? Arata i de unde venit si tu intoarce te la ale tale caci viata este frumoasa si nu trebuie sa ne pierdem increderea in noi insine prin actele altor indivizi.
rayro - de Cri Cri la: 17/08/2006 01:19:04
(la: Despre ID-uri in chip de ingeri.*)
Cam tarziu am gasit..
Hmm.. asta facem pe net? Ne varsam naduful? Crunta perspectiva. Problema e ca eu cam vorbesc in scris asa cum vorbesc in realitate. Imi "vars frustrarile" la fel, daca ti se pare mai nimerita formularea. De aici si multe neintelegeri provenite din nesesizarea tonului, a mimicii, etc.
Fatza de ceea ce scrii tu aici, eu am obiectii. Tocmai fiindca "ingerul" nu mi-a dat voie sa plang pe umarul lui (de fapt, nu mi-a mai dat voie sa plang deloc:)). Si nici eu nu m-am apucat sa-mi pun viata pe tapet. Nici nu cred c-ar fi avut rabdare sa ma urmareasca. :)))
M-a scos din starea aceea de "blue", dar nu cu compatimiri, batai pe umar, impartasiri (eventual reciproce) de "trairi comparate", sau chestii dintr-astea. Spui tu ca, poate, nu observam pe cei din jur? Dar.. nu-i asa ca uneori ei n-au solutii? Doar te compatimesc, eventual te imbratiseaza. Nu asa ceva imi trebuia mie. Daca provoc mila, deja ma simt mai rau ca inainte.
In fine.. ca sa n-o lungim: a gasit pur si simplu calea de a-mi arata ca viata e frumoasa, fara a "diseca" substratul depresiei. Pur si simplu.
Transpus in real, ar fi prietenul acela care, cand te gaseste trist, nu te intreaba "de ce?". Te ia, chit ca ai chef ori ba (cu forta, daca e nevoie), intr-o excursie, la munte. Ai tendinta intai sa-l crezi insensibil.. dar, cand revii acasa cu o noua pofta de viata, mai conteaza?
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
pentru Alexandros - de casandra_radu la: 21/08/2006 08:52:03
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala (poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.
Nici nu vreau sa te conving de nimic. Singura experienta autentica pentru fiecare este propria sa experienta si nu cea a altuia.
Iubirea de Dumnezeu unilaterala? Stii, mie mi se pare ca noi, oamenii suntem “copiii” mult iubiti ai existentei. In noi, natura isi gaseste expresia cea mai inalta, suntem singurele animale constiente de sine...oare sa nu ne iubeasca Dumnezeu, existenta?! Hmm :)
Cineva zicea candva ca viata nu are nici o obligatie de a corespunde dorintelor tale. As adauga ca, de asemenea, omul pe care il iubesti nu are nici o obligatie de a te iubi si el si nu se poate pune problema ca el sa se ridice la nivelul sentimentelor tale. Nu este vina lui, nu i se poate reprosa unui om ceva ce nu simte. Nici macar de vointa nu tine. Chiar daca ar vrea sa te iubeasca, gandind la modul “ea ma iubeste enorm si ar fi bine sa o iubesc si eu, caci astfel vom fi fericiti”, iubirea nu tine de vointa. El nu este mai prejos decat mine doar fiindca nu simte la fel, pentru mine. Pur si simplu nu simte, asta este realitatea. Dar nu iubesti ca sa fii iubit, iubirea nu are motivatii, iubirea nu face calcule. Acestea le face ratiunea, nu iubirea.
Iubirea dintr-o singura parte – obsesie? Adica cu alte cuvinte, iubirea care nu vine din ambele parti nu este iubire? Nu stiu cum o “obsesie” te poate apropia de Dumnezeu, te poate face mai bun...iubirea cand este, este, nu depinde de sentimentele celuilalt. Sunt multe cupluri in care numai unul iubeste, celalat se preface. Poate ca cel care iubeste poate iubi fiindca are convingerea ca celalat il iubeste. Daca ar sti adevarul...cine stie?!
Cred ca fiecaruia dintre noi i-a murit candva cineva drag. Ei..acea persoana nici nu mai era in viata dar asta nu a insemnat ca noi am incetat sa o iubim. Poti iubi chiar si un om care a trecut in nefiinta, asa ca ce sa mai zic de un om care traieste...desi nu pot sa nu observ ca este mai greu sa iubesti un om in viata decat unul care nu mai este.
Nu vorbeam de pasiune. Pasiunea neintretinuta, pasiunea care nu primeste nimic in schimb, moare subit si nu mai reinvie. Pasiunea are nevoie de sustinere, are nevoie de atentie deosebita, de un interes poate extrem din cealalta parte. Esenta pasiunii este reciprocitatea, complicitatea. Ea nu poate exista independent, or daca exista, intr-adevar, pasiunea devine obsesie.
Si iubirea este un sentiment “latent”. Zace in fiecare din noi. Uneori mai reuseste sa iasa la iveala, dar deseori este obstuctionata de calculele noastre, de dorinta de siguranta, de teama. Eu nu ma opun iubirii. Daca “vrea” sa se manifeste, o las in pace sa faca ea cum crede de cuviinta :) Acuma, daca se intampla sa apara pentru o persoana care nu-mi raspunde la fel, asta este, oricum aceasta nu constituie o piedica. Am observat ca oricat te-ar iubi cineva, acest fapt pe tine nu te schimba cu nimic. Numai ceea ce simti tu te poate schimba.
Din contra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.
Aici vorbesti de pasiune sau de dragostea inchipuita. Iubirea nu este un camp de lupta, competitia ii este straina iubirii. Multe relatii sunt astfel si oamenii se amagesc ca aceasta este iubirea. Sunt ei doi, sunt orgoliile lor si nesfarsita lupta. Care pe care, cine pe cine controleaza, instaurarea fortata a unui climat de incredere, gelozii, tradari si altele. Aceasta nu este iubire. Este disperare. Si multa risipa de energie. Doar o stiu, doi ani am trait astfel.
Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.
Da, este compasiune, poate ca aceasta este o forma superioara a iubirii. Este iubirea lipsita de pasiune, de dorinta de a fi cu celalalt, acceptarea realitatii asa cum este ea, impacarea si linistea de dupa furtuna.
Nu ii sunt superioara. Toti venim din acelasi loc, suntem facut din acelasi material si fiecare are acelasi potential. Nu ma simt superioara lui. Sigur ca mi-a parut las, mi-a parut prost. Dar si eu sunt lasa uneori, si eu sunt proasta. Acum aceste lucruri nu mai au importanta, care cum este. Conteaza doar ca a fost ceea ce a fost, ca am avut norocul sa traiesc astfel, sa simt astfel.
Si prietenia este o forma de iubire si nu o gasesc cu nimic mai prejos decat iubirea pentru o persoana de sex opus. Ba chiar ca prietenia este mai longeviva decat dragostea dintre un barbat si o femeie. Barbatii/femeile vin si pleaca...dar prietenii raman.
Da, am avut poate momente de condescendenta. Dar acestea sunt nesemnificative. Dupa ce am acceptat lucrurile asa cum erau, asa cum sunt, nu a ramas decat compasiunea, dar nu cea de pe pozitii de superioritate. Ci acea compasiune care contine dorinta de a-l vedea ca este bine, ca este fericit, ca termina acea relatie seaca, intalneste iubirea si traieste cu adevarat. Si asta nu trebuie sa se intample cu mine. Oricum, eu nu ma intorc niciodata in trecut.
De ce o numesti experienta deceptionanta? Pentru mine nu asta a fost. Probabil ca asta isi imagineaza fiecare cand citeste ce am scris. Poate ca fiecare a avut macar o deceptie in viata sa si atunci interpreteaza ceea ce am scris ca fiind o deceptie. Nu o vad asa, nu o simt asa. A fost o experienta minunata, mai inaltatoare decat orice rugaciune. M-am simtit purificata de patimile umane si acum ma simt recunoscatoare pentru ca am trait acea iubire. Nu am resentimente, nu am nimic de reprosat, nimanui. M-am avantat total, nu am lasat nimic pentru mine. Iar la final am cunoscut ce inseamna eliberarea. Eliberarea de dorinte, eliberarea de tristete, de eventuale obsesii, de regrete. Nu a ramas decat ceva luminos, cald...da, poate ca este prietenie.
Nu traiesc din amintiri, Alexandros. Nu regret nimic, nu-mi doresc sa retraiesc ceea ce a fost, nu ma extaziez si nici nu ma intristez aducandu-mi aminte de acele momente. Stiu ca pot iubi si poate data viitoare voi iubi mai mult. Prin asta intelegand ca poate vor fi mai putine momente de tristete, mai putine momente in care ma voi gandi la mine. Eu nu imi car in spate trecutul. Faptul ca omul iubit nu m-a iubit nu ma poate determina sa ma feresc de iubire, sa joc “la sigur” sau sa ma tem. In iubire, ceea ce este sigur nu valoreaza doi bani. Si imi aduc aminte de o idee despre iubire dintr-o carte a lui Coelho, si anume ca dragostea este o forta salbatica, daca incerci sa o stapanesti, te transforma in sclav, daca incerci sa o incatusezi, te inrobeste.
In iubire, adevarata durere pe care am resimtit-o candva a fost aceea de a nu ma implica total, de a jongla cu jumatatile de masura, de a-mi lasa o portita de iesire...deceptia ca nu m-am implicat total. Iar aceasta implicare pe jumatate intotdeauna lasa urme. Urme dureroase. Iubirea totala nu lasa decat “urme” pozitive. Te transforma. Iar pe mine m-a facut sa o rup cu trecutul, sa traiesc in prezent, sa fiu constienta ca trecutul nu are nici o relevanta, sa fiu constienta ca pot iubi fiindca iubirea nu este o cantitate determinabila care se termina la un moment dat.
Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.
Fiindca eu nu sunt fidela pentru ca imi impun asta si nici pentru ca el este fidel. Eu sunt fidela fiindca asa simt. Daca simt altfel sa stii ca nu am nici o ezitare in a da curs dorintelor mele. De cate ori am avut o relatie si nu am iubit, am dat curs dorintelor mele vis a vis de alti barbati. Fara sa ma simt vinovata, fara sa simt macar ca am inselat. Cand am iubit, fidelitatea a fost ceva natural. Asa a fost, nimic impus si in acelasi timp nu am simtit atractie pentru alti barbati. Am realizat ca nu are sens sa stau langa un barbat pe care nu-l iubesc. Nu pot sa-mi impun fidelitatea. Ma simt incatusata si simt ca nu sunt eu insami. Ce sens are sa pretinzi ca esti fericit, ca nu doresti altceva? E simplu – faci asa cum simti. Daca mai ai si curajul de a fi sincer in legatura cu ceea ce simti, este minunat. Am descoperit ca asa ma simt bine si am incetat sa mai sufar si sa am probleme din clipa in care am inceput sa fac asa cum simt.
Ti-ai dori sa fii iubit de o astfel de femeie? Pai...pentru ce?! Eu iti urez sa iubesti TU astfel, fiindca chiar daca o femeie te va iubi asa...desi aceasta “maniera” de a iubi nu este altceva decat iubirea care tinde spre iubirea autentica – singura care este de fapt iubire – ei, chiar si asa, te asigur ca asta nu va produce in tine mare lucru. Nu iti va zdruncina constiinta, nu te va apropia de Dumnezeu. Poate orgoliul tau se va umfla ca un balon sau poate te vei simti chiar inferior ca nu esti pe masura sentimentelor ei. Sau poate o vei desconsidera si o vei trata ca pe un obiect proprietate personala..cine stie. Cum ziceam, doar ceea ce simti TU te poate transforma, nu ceea ce simte altul pentru tine.
Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.
Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...
Iubirea este iubire, impartasita sau nu. Daca admiti ca iubirea este adevarata numai cand este impartasita, atunci lumea este chiar mai saraca in iubire decat pare. Ceea ce ar fi foarte trist. Bine ca nu este asa :) Si oricum, Alexandors, gandeste putin...chiar daca omul de langa tine se comportan frumos, iti vorbeste frumos, te ajuta, te alinta si in ochi ii poti vedea afectiunea...de fapt niciodata nu vei stii cu adevarat cum simte, cat de intens, cat de profund. Nu ai cum sa stii cat de mult, in ce fel sau cat te va iubi omul de langa tine. Si nici macar daca te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului. Au fost barbati convinsi ca eu sunt indragostita si foarte mandri din cauza asta. O prostie. Am avut momente in viata cand pur si simplu mi-am dorit compania cuiva, am simtit nevoia de a darui afectiune, de a dulce, dragalasa...dar asta nu insemna ca i-am iubit. Intotdeauna mi-a placut sa cultiv o atmosfera de complicitate, de caldura, o atmosfera placuta si relaxata. Si asta a fost confundata cu dragoste.
Loiali...adica nu iubesti, nu-l cunosti pe cel de langa tine, dar esti fidel, iti duci viata de zi cu zi, iti cladesti o viata (si la un moment dat te indragostesti fiindca orice om isi doreste iubire si va cauta ceea ce nu are)...si tu vorbesti de loialitate?! Mi se pare mai degraba o minciuna, o ipocrizie extrem de rafinata, astfel incat chiar cel care o traieste ajunge sa creada in ea. O viata calduta la umbra sigurantei. Zicea odata un sfant ca “bucatele caldute nu incanta cerul gurii”. Ma rog..daca cineva simte ca acesta e sensul vietii, sa gasesti un barbat/femeie de treaba, sa ai un trai tihnit, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci copii si la final sa mori, asta este treaba lor. Fiecare traieste asa cum poate. Si parafrazand-o pe Sulfina Barbu :) – fiecare are parte de viata pe care o merita.
Stiu ce inseamna si sa primesti. Da, poate stiu mai mult sa dau. Nu am vorbit despre cum este sa primesti fiindca aceasta nu este o preocupare pentru mine. Nu tanjesc dupa a primit. A primi este minunat. A fi tinuta in brate de omul iubit, a fi mangaiata, a fi privita, a fi invaluita de el...cine mai vrea Paradisul? In orice caz nu eu. Paradisul sa fie pentru altii. Pentru mine prezenta fiintei iubite este paradisul.
#140585 (raspuns la: #138528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Viata ca un castel din carti de joc, hmmm... - de zaraza sc la: 23/03/2007 15:07:55
(la: Filmul documentar "The Secret")
In textul tau sint multe similaritati cu ideile ce le-am gasit in film si in cartea pe care o citesc. Fericiti cei saraci cu duhul o pot intelege si prin faptul ca trebuie sa ne mentinem buna dispozitie, gindurile pozitive si nu sa ne gindim mereu si mereu la necazuri si probleme. O minte limpede e o minte care lasa deoparte acestea.
Adunam cunostinte, dar intr-o zi trebuie sa putem vedea dincolo de ele, viata e frumoasa si cunostintele uneori ne ascund frumusetea ei, ne indeparteaza de simplitatea cu care putem obtine linistea sufleteasca.
Viata e dincolo de castelul din carti de joc. Traim dincolo de castel. Mintea noastra construieste castelul si ne acapareaza. Dar noi existam si ne bucuram de frumusetea acestei lumi indiferent de acest castel al mintii. Clipa e cea care conteaza, mintea ne subjuga aducindu-ne aminte adesea fara rost de necazuri si neplaceri. Am ajuns la o concluzie, pina la proba contrara o consider valabila: cine stie ce vrea sa faca in viata reuseste. Trebuie sa aiba pentru asta ambitie si incredere in el si sa nu se lase doborit de eventuale esecuri. Acestea trebuie sa il stimuleze.
#180024 (raspuns la: #178827) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tiganii,aurul si diamantele4 - de sami_paris75 la: 22/02/2008 15:04:11
(la: tiganii,aurul si diamantele)
Dupa plecarea lui Francelise,am iesit putin cu Cornel sa ne plimbam pe malul Senei.Reportofonul meu credincios astepta sa-l pornesc de-indata ce Cornel incepea sa-mi povesteasca cate ceva din copilaria lui furtunoasa.Cand Sandor si-a facut suma,eu implinisem 10 ani.La scoala n-am mai ajuns niciodata,pana la 15 ani,am tot stat prin scoli de corectie,fugeam,mai tot timpul eram un fugar.Cand militia punea mana pe mine ma aduceau cu insotitor din nou la corectie.Era ora 4 dimineata,Cornel s-a uitat spre turla catedralei Notre Dame,apoi cu miscari mecanicesti a sarit peste o banca,a dat cu piciorul intr-o cutie goala de fanta.Ne-am asezt pe-o banca si l-am rugat sa-mi mai povesteasca cate ceva.Avea o expresie de usurare de cate ori imi povestea cate ceva din viata lui.Dupa cateva momente de tacere si-a inceput povestirea.Cand am implinit 16 ani,eram tot la Bucuresti.Ma asezasem la un rand unde se vindeau frigidere si butelii de aragaz,cineva asezat pe randul din fata a strigat la mine daca sant inscris pe lista.Eram asezat langa un fraier gras care se misca nervos ca ma bagasem parca in sufletul lui.Tufla (portofel) grasului era pa bulan,un buzunar dificil,stramt, intrata destul de adanc.Am gadilat-o putin cu varful degetelor,grasul a miscat de cateva ori,dar s-a linistit.Acolo l-am intalnit din nou pe Traian mànà de Aur.Ma crezi? Avea mana bagata in buzunarul grasului si-am dat de degetele lui.Degetele noastre s-au intalnit in acelasi buzunar al grasului!!!)I-am facut semn cu ochiul si l-am lasat sa-l serveasca el.Am deschis coaja(portofelul),undeva printre navetele de bere,in spatele resturantului Bucegi.Ne-am luat in brate de bucurie,trecusera aprope 10 ani de la despartirea nostra de Sandor din Timisoara.Anii au trecut destul de repede.Traian avea aceiasi varsta ca si mine 16 ani.Dintr-o scoala de corectie din Bucuresti,pe Traian la infiat o femeie vaduva,era educatoare in aceiasi scoala.O vaduva blonda,sucara (frumoasa)pana la Dumnezeu si-o treapta mai sus.Traian se ingrasase putin,dar l-am recunoscut imediat.Am programat ziua cand trebuia sa plecam la Timisoara sa-l (frigem) pe Sandor.M-a invitat sa dorm la el,locuia intr-un apartament pe Calea Mosilor.In autobuz,pana am ajuns acasa la Traian,am mai servit cateva portofele impreuna.Traian fredona:(de la gara pana la parc,sapte portofele-am luat)La scara blocului Traian a scos de pe maneca intr-adevar sapte portofele.Eu am servit doar trei.Tot eu aveam mai multi bani!!!)intr-un portofel dolofan am gasit 6500 de lei.Cojile le-am aruncat pe toate intr-o canalizare de langa bloc.In sufragerie ,mamicuta lui Traian nu-si mai deslipea ochii de la mine,ma manca din priviri!!!).In final,Traian a rupt tacerea.Cornele ,lu mama ai place de tine!Ne-a servit la masa cu salata de beof,sarmale si friptura,era in ajun de sarbatori.Cum masa era rotunda,intindea piciorul si ma freca delicat intre picioare.Avea niste sani superbi,si se vedea tot,prin camasa de noapte transparenta.Noaptea am dormit toti trei intr-un pat,a facut dragoste cu amandoi o data. Eu am adormit cu capul pe sanii ei.La Timisoara am plecat a doua zi dupa-amiaza,am ajuns la ora 3 dimineata,ora ideala,ca sa intram peste Sandor.......
#288126 (raspuns la: #288024) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: