comentarii

viata psihica interioara


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
foamea de viata - de Gabriel Shoutzu la: 23/01/2006 11:02:17
(la: educatia intre extreme)
Soc democratica in care traim iti da linistea materiala necesara pentru a-ti intari vointa sau elanul de viata, motivatia interioara. Depinde de noi si nu de proprietati sa fim fericiti. Desigur ele nu strica ci din contra ne ajuta in efortul de a avea linistea de a ne concentra catre interiorul nostru dar nu sunt esentiale asa cum este esentiala foamea de viata. Iar educatorii buni ne ajuta sa gasim singuri o parere ptr ca doar respectul ptr viata si libertatea celuilalt de langa noi este singurul drept neatacabil .... restul sunt pareri legate de context, timp si individ.

Din pacate cultura occidentala este plina de castigatori si invinsi si intradevar de aici cred ca se porneste gresit. Oamenii sunt diferiti si nu pot fi comparati. Asadar nu exista categoriile anterioare ci doar un echilibru intre relatiile dintre ele Iar omul ca fiinta, de la gene la instincte, este un om de turma si asadar daca vrei sa convietuiesti tb sa fii si in acelasi timp si altruist si egoist. Iar ce se intampla in aglomeratiile urbane demontreaza ca omul a ales sa convietuiasca....
Stefan cel Mare si Sfant - de (anonim) la: 07/10/2004 15:55:25
(la: Stefan cel Mare si... Sfant)
Bun, din legende, din alte surse stim despre viata exterioara a domnitorului, care, sa zicem, lasa de dorit, dar despre viata lui interioara unde scrie?
De ce sa "omoram" si noi fara "judetu"?
ondine - de maya net la: 12/03/2005 23:02:09
(la: De ce critica femeile barbatii ?)
Creierul e responsabil de viata psihica a persoanei, nu numai de inteligenta.
In primul rand ca percepem diferit, ca barbati sau ca femei, lumea. Avem alte tipuri de hormoni, femeile cel putin depind f mult de chimia asta. Parerea mea e ca vedem lucruri complet diferite, uitandu-ne la acelasi lucru : adica capacitatea de a sesiza obiectul este comuna , dar asociatiile care il insotesc sunt foarte diferite intre femeie si barbat. Asta e si farmecul si totodata problema.
Inteligenta este capacitatea de a face conexiuni intre informatii intr-un fel optim. S-ar putea ca barbatii si femeile sa aiba in egala masura inteligenta, in principiu, dar cum femeile au o perceptie predominant emotionala , iar barbatii una rationala, sa fie vorba de doua genuri de inteligenta diferite, din care unul e considerat standardul inteligentei, datorita secolelor de cultura in care femeile erau tinute mult departe de informatie .Adica asa a fost sa fie, ca Platon si Arisotel sa fie barbati si sa nu aiba nici o idee, cu toata genialitatea lor, ce gandeste o femeie. Faptul ca gandeste diferit, ca scopurile ei sunt diferite, ca poate procesa informatie emotionala, intuitia feminina,nu inseamna ca nu gandeste.
#39269 (raspuns la: #38914) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ondine - de maya net la: 12/03/2005 23:08:33
(la: De ce critica femeile barbatii ?)
Creierul e responsabil de viata psihica a persoanei, nu numai de inteligenta.
In primul rand ca percepem diferit, ca barbati sau ca femei, lumea. Avem alte tipuri de hormoni, femeile cel putin depind f mult de chimia asta. Parerea mea e ca vedem lucruri complet diferite, uitandu-ne la acelasi lucru : adica capacitatea de a sesiza obiectul este comuna , dar asociatiile care il insotesc sunt foarte diferite intre femeie si barbat. Asta e si farmecul si totodata problema.
Inteligenta este capacitatea de a face conexiuni intre informatii intr-un fel optim. S-ar putea ca barbatii si femeile sa aiba in egala masura inteligenta, in principiu, dar cum femeile au o perceptie predominant emotionala , iar barbatii una rationala, sa fie vorba de doua genuri de inteligenta diferite, din care unul e considerat standardul inteligentei, datorita secolelor de cultura in care femeile erau tinute mult departe de informatie .Adica asa a fost sa fie, ca Platon si Arisotel sa fie barbati si sa nu aiba nici o idee, cu toata genialitatea lor, ce gandeste o femeie. Faptul ca gandeste diferit, ca scopurile ei sunt diferite, ca poate procesa informatie emotionala, intuitia feminina,nu inseamna ca nu gandeste. In plus, limbajul este perfect adecvat nevoilor masculine, si de multe ori incapabil sa expime intuitiile feminine. Bonus: barbatii sunt f mandri ca ei pot spune da/nu, iar femeile intrebate nu sunt de multe ori capabile sa raspunda. Dar in logicile recente, logica de tip aristotelic, (care prin principiul tertului exclus spune ca e sau da, sau nu, alta posibiitate nu exista) e vazuta ca un caz particular al unei logici mai complexe. Cam asa cum s-a intamplat cu fizica clasica, devenita caz particular al celei relativiste. Cel putin s-a nascut intrebarea : oare nu cumva e posibil ca si femeile sa aiba dreptate , rational vorbind?
#39270 (raspuns la: #38914) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ex-gay - de oliver la: 31/03/2005 16:45:22
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
"Cercetarea psihanalitica se opune cu toata hotararea incercarii de a-i izola pe homosexuali de ceilalti oameni, intr-un grup cu naravuri cu totul aparte. Studiind alte excitatii decat acelea manifest sexuale, psihanaliza a gasit ca TOTI OAMENII SUNT CAPABILI SA-SI ALEAGA UN OBIECT SEXUAL DE ACELASI FEL SI CA ACELASI LUCRU S-A PETRECUT SI IN INCONSTIENT. Intr-adevar, simtamintele erotice care ne leaga de persoane de acelasi sex joaca un rol important in viata psihica normala, dar un si mai important rol ca factori de imbolnavire, in comparatie cu aceleasi simtaminte fata de persoanele de celalalt sex. PSIHANALIZA MAI DEGRABA RELIEFEAZA INDEPENDENTA ALEGERII OBIECTULUI FATA DE SEXUL OBIECTULUI, EGALA SI LIBERA ATASARE FATA DE OBIECTELE MASCULINE SI FEMININE, CUM SE OBSERVA IN COPILARIE SI IN STARILE PRIMITIVE DIN PREISTORIA UMANITATII, CA PUNCT DE OBARSIE DIN CARE SE DEZVOLTA, PRIN RESTRANGERE FIE INTR-UN SENS, FIE INTR-ALTUL, TIPUL NORMAL DE SEXUALITATE SAU CEL INVERTIT. IN VIZIUNEA PSIHANALIZEI, ASADAR, INTERESUL SEXUAL EXCLUSIV AL BARBATULUI PENTRU FEMEIE CONSTITUIE O PROBLEMA CARE ARE NEVOIE DE ELUCIDARE, CARE DECI NU ESTE DE LA SINE INTELEASA, CUM ESTE ATRACTIA DINTRE ELEMENTELE CHIMICE. Determinarea comportamentului sexual are loc abia dupa pubertate si ESTE REZULTATUL UNOR FACTORI CARE NU SUNT NEGLIJABILI SI CARE, IN PARTE, SUNT DE NATURA CONSTITUTIVA, IAR IN REST DE NATURA ACCIDENTALA. Desigur ca este cu putinta ca unii dintre acesti factori sa fie atat de importanti incat sa influenteze in mod direct rezultatul. In general, insa, pluralitatea factorilor determinanti se reflecta in varietatea comportamentului sexual manifest al oamenilor." [Sigmund Freud, "Psihanaliza si sexualitate", ed. Stiintifica, 1994, p. 93; sublinierile imi apartin].

Am urmarit firul discutiei pe forum atat cat am rezistat (e nevoie de mai mult timp decat mi-as putea permite...), mai ales ca nu mi-a atras atentia in mod deosebit. Discutiile noastre, ale tinerilor, au tendinta sa se infunde in clisee, in common places, imi pare rau s-o spun. Pe de alta parte, s-au dovedit, ca intotdeauna, prea multi si prea curajosi sa emita (pre-?)judecati de valoare in privinta homosexualitatii niste indivizi care nu au manifestat -- pentru ca nu au vrut, pentru ca nu au simtit asa, pentru ca nu au avut curaj -- niciodata, poate, "simtaminte erotice care ne leaga de persoane de acelasi sex".

Inainte de toate, as dori sa reprosez fara ranchiuna acestor indivizi, care au totusi meritul de a fi dovedit ca hmosexualitatea nu mai este si nu mai trebuie sa fie un subiect tabu, faptul ca, la origine, impulsia sexuala, daca-i putem spune asa, nu are nimic de-a face cu "el sesso". Si atunci, ma intreb de ce trebuie de fiecare data cand vorbim despre homosexualitate sa trivializam, sa aruncam instinctual, in mintea noastra, invective (-A, poponarii!). Ma sufoc de dezgust cand vad ca mentalitatile se schimba greu, si atunci cand se schimba, o fac prost; mai bine nu s-ar fi schimbat... Caci, oare ce inseamna, pe de o parte, sa vorbim despre homosexualitate ca despre un flagel social iar, pe de alta parte, sa ne servim de drepturile omului ca de cel mai bun pretext pentru a afirma SUBVERSIV drepturile minoritatilor etice? Mi se pare ridicol, si mi se pare greu de imaginat in ce conditii ar putea creste copiii vostri (poate si ai mei, caci deocamdata nu-mi permit sa ma gandesc la asta, din motive materiale - si va asigur ca nu exista alte motive!), care vor auzi numai interpretari extreme ale fenomenului despre care discutam, interpretari care pornesc din ignoranta, ura si, de ce nu, regretul lipsei proprii de curaj in a spune, asa cum o face Freud, ca existenta sentimentelor erotice, mai mult sau mai putin manifestata, fata de persoane de acelasi sex, nu este atat de pernicioasa in sine si ca, de fapt, ea poate fi creatoare, atunci cand este, desigur, sublimata.

Am uneori senzatia ca oamenii dispun de un sadism funciar atunci cand vine vorba de fericire, un sadism prin care orice incercare neobisnuita de a evada din spatiul profan, din banaliatatea cotidiana, este respinsa feroce. Si ma intreb, de ce trebuie sa spun, fata de cine altcineva in afara de mine ar fi trebuit sa recunosc, rusinat, intimidat, anemiat, ca sunt - recte, ca am fost candva un - gay? Cata suferinta si cata bucurie imi aduce aceasta marturisire. Cineva imi va spune, probabil, ca nu trebuia s-o fac. Daca m-as intoarce in timp, sa stiti ca n-as mai face-o, dar atunci eram impresionat de mesajele subliminale ale promotorilor unei "gay pride". Fiindca am o structura spirituala care nu-mi permite sa traiesc fara sa caut adevarul, am ajuns la concluzii ferme privind homosexualitatea, concluzii de la care nu voi face rabat, fiindca aici e vorba de viata mea. Nu am avut ocazia unei relatii sexuale cu o fata, desi ideea ma atrage foarte tare. Asta poate fiindca detest ritualul de curtenire dintre baieti si fete, in care baietii sunt imbecili si macho, iar fetele cretine si sentimentale... A, si pudibonde! Sunt sincer, intotdeauna am fost asa, si cred ca m-a durut, insa nu suficient de tare incat sa prefer vreodata disimularea adevarului. M-ar fi ajutat foarte mult sa am prieteni heterosexuali care sa-mi poata recunoaste faptul ca au fost candva, fie si foarte de mult, fie si pentru foarte putin timp, atrasi de persoane de acelasi sex. E o atractie emotionala foarte speciala, e, de ce nu, un dezechilibru emotinal, dar tot special ramane...

Mi-as dori foarte mult sa discut cu baieti, in principal, dar si cu fete, care s-au simtit macar candva "queer", care stiu cam ce ar putea sa insemne asta, la nivel emotional. Eu am renuntat la a-mi manifesta aceasta latura homosexuala, pe care o simt inca arzand in sufletul meu, fiindca vreau sa cunosc o fata care ma va face sa constientizez ca apartin lumii careia ii apartin, in realitate. Nu trebuie decat sa constientizez... Pentru ca acest lucru sa fie posibil, este nevoie de o femeie adevarata, matura in plan spiritual, rabdatoare si foarte inteligenta. Vreau sa va descopar, daca existati, pe voi, cei care simtiti ca mine, care ati inteles ca NU E NORMAL SA FI GAY, si nu fiindca norma ar fi data de societate, ci fiindca normalitatea este definita in raport cu un sistem de valori traditional, care nu trebuie rasturnat samavolnic de catre... "omul recent".
Conditionari sociale - de rast la: 04/11/2005 09:54:03
(la: EXPERIMENT)
> morala: suntem conditionati de societate sa reactionam intr-un anumit fel?

Societatea ne mai conditioneaza si sa "cautam" anumite lucruri in viata. Societatea ne invata ca "trebuie" sa ne casatorim, ca "trebuie" sa facem copii, ca "trebuie" sa avea masina, televizor color, congelator, gresie pe hol, etc.....
Si oamenii asta cauta.
Paul Brunton, nascut in Anglia, fiind atras de filozofiile orientale, a fost in India (a sris si o carte de calatorii: India secreta) unde, printre multe alte personalitati l-a cunoscut si pe Ramana Maharishi, adept al Jnana Yoga.
Maharishi "i-a indus" mental, lui Brunton, o mare liniste interioara pentru a sti "ce sa caute" in viata.
Linistea interioara reprezinta, intr-un fel, banana maimutzelor, de care noi oamenii, am si uitat ca exista, dar-mite sa incercam sa o dobandim in viata.

radu s.
#84623 (raspuns la: #74602) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poate asa ne 'luminam' - de thebrightside la: 23/11/2005 10:21:00
(la: Despre complexul de inferioritate si grandomanie)
• denumit si Golden complex, poate declansa forte compensatorii foarte mari, transformandu-se intr-un aparent complex de superioritate. Uneori se cristalizeaza in jurul unei infirmitati reale, adesea insa poate impulsiona si conduite brutale, despotism acaparare etc.
• ansamblu de reprezentari, atitudini si conduite legate de un sentiment de inferioritate. Adler a dat o semnificatie centrala acestei notiuni, pe care o leaga de un deficit fizic real, de o inferioritate organica, morfologica sau functionala. Acordandu-i valoare etiologica, ii descrie efectele de supracompensare.
Complexul de inferioritate se leaga indisolubil de numele marelui psihanalist german Alfred Adler, insa radacini putem gasi si-n filosofia inceputului de secol XX la Friedrich Nietzsche in lucrarea "Asa grait-a Zarathustra ".
Teoria lui Alfred Adler incearca sa explice nevrozele, afectiunile mentale si mai general, formarea personalitatii prin reactii fata de inferioritati organice, aparute in copilarie, oricat de neinsemnate, morfologice sau functionale ar fi ele: "Defectele constitutionale si alte stari analoge din copilarie duc la aparitia unui sentiment de inferioritate care necesita o compensare in sensul exaltarii sentimentului personalitatii. Subiectul isi stabileste un scop final, in intregime fictiv, definit prin vointa de putere, scop final care pune in slujba sa toate fortele psihice".
Adler revine asupra acestui concept in "Sensul vietii", in special datorita unor critici ale parintelui psihanalizei la adresa psihologiei individuale adleriene, critici cu adevarat juste, insa pe fondul subiectiv al deteriorarii relatiei dintre cei doi.
Freud a demonstrat caracterul partial, nesatisfacator si sarac al acestor conceptii, ce apartin primei parti, bazandu-se in special pe exemple din activitatea sa de cabinet. Aceste critici il fac pe Adler sa-si revizuiasca fundamentul teoretic, oprindu-se cu mai multa atentie asupra laturii social-umane, a nevoii de legaturi, de atasament, asupra a ceea ce el numeste "sentimentul de comuniune sociala"
De asta data, Adler vede sentimentul de inferioritate ca insusi "motorul" civilizatiei umane ("A fi om inseamna a te simti inferior."), acest "sentiment de insuficienta" fiind o suferinta pozitiva ,"fiinta umana fiind mai degraba orientata spre dominarea lumii exterioare, decat spre echilibru", avand ca fundament teza: "Corpul uman este construit in mod vadit pe principiul securitatii."
Totodata Adler afirma: "sentimentul de inferioritate domina viata psihica si se lasa clar sesizat in sentimentul de imperfectiune, de neimplinire si-n permanentele nazuinte ale oamenilor si umanitii"; apoi acesta insista asupra importantei sentimentului de comuniune sociala, spunand, si pe buna dreptate, ca sentimentul de inferioritate este rezultat al "marilor carente ale sentimentului de comuniune sociala".
De asemeni el revine si asupra complexului de superioritate, vazut ca supracompensarea sentimentului de inferioritate pe plan fantasmatic, ideal." Aspiratia catre putere il face pe individ sa se retraga din fata pericolului de indata ce pare amenintat de o infringere sau din cauza deficitului de comuniune sociala, ceea ce se manifesta prin lipsa de curaj ", "lumea sa ideala il farmeca atat de mult incat este preocupat de rezultatele socului". Consecintele acestei supracompensari sunt lipsa sentimentului de comuniune sociala, o imagine deformata asupra propriilor capacitati pe linia supraevaluarii acestora.
In final Adler nota: "insecuritatea vietii nu a gasit pana acum – in general o solutie mai buna decat aspiratia la putere".
In ceea ce priveste originea complexului (sentimentului) de inferioritate, Freud a facut cateva precizari fara a trata insa problema in mod sistematic: sentimentul de inferioritate provine din cele doua pierderi, reale sau fantasmatice, pe care copilul le poate suferi: pierderea iubirii si castrarea. "Un copil se simte inferior cand observa ca nu este iubit, ceea ce este valabil si pentru adult. Singurul organ care este intr-adevar considerat ca inferior il constituie penisul atrofiat-clitorisul fetitei."
Structural sentimentul de inferioritate traduce tensiunea dintre Eu si Supraeul care-l condamna. O asemenea explicatie subliniaza inrudirea sentimentului de inferioritate cu sentimentul de vinovatie, dar in acelasi timp face dificila delimitarea lor. Mai multi autori au incercat dupa Freud sa faca aceasta delimitare. Dupa D. Lagache, sentimentul de vinovatie depinde de "sistemul Supraeu-ideal al Eului", iar sentimentul de inferioritate de Eul ideal.

Preluat de pe http://www.actrus.ro/buletin/1_2000/INFERIORITATE.htm
*** - de mariaa la: 16/03/2009 09:56:16 Modificat la: 16/03/2009 11:42:41
(la: Internetul face bine umanitatii?)
"Internetul a schimbat viata voastra-interioara si exterioara? "
ma,cred ca pe a matusimii a schimbat-o,pe interior,exterior,pe laterale etc etc,horever!:D
cert e ca de cand a decoperit sentimente.ro,nu isi mai doreste sa vina fiusu in week.acasa de la facultatae:))
cat despre a mea,da intr-adevar mi-a schimbat-o,dar intr-un mod cat se poate de constructiv.pt mine internetul este foarte util,atat in munca cat si in viata de zi cu zi.
sufletul si psihicul - de pr Iulian Nistea la: 28/06/2004 16:55:56
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, Elisabeta.

Omul este o UNITATE, chiar daca aceasta unitate are de suferit din pricina luptei interioare dintre "omul cazut, omul vechi" si "omul innoit de Hristos", cum spune Apostolul Pavel. Intelegând aceasta unitate a omului (trup-suflet-duh sau trup-psihic-duh), intelegem si de ce cele sufletesti si cele psihice (sau: cele sufletesti si cele duhovnicesti) se influenteaza reciproc.

Mediul si ereditatea pot PREDISPUNE spre depresie, dar cauze mai puternice, legate de domeniul spiritual, sunt: culpabilizarea (din partea altora, dar si neputinta de a-si ierta siesi unele lucruri), nostalgia bolnavicioasa a trecutului, fantasmele viitorului, incederea disproportionata in mintea proprie si propriile ganduri (de aici se naste ceea ce spui: "vanitatea intinsa la extrem").

Deci eu zic sa nu mai adaugam unei asemenea persoane sensibile alte "acuze" si "culpabilitati", ci sa stim ca fiecare om are neputintele lui, si, de acolo de unde e, face ce poate, urmeaza cat poate iubirea aproapelui. Si atunci harul lui Dumnezeu se revarsa in viata lui si regleaza multe, atât duhovnicesce, cât si sufleteste/psihic, ba chiar si trupeste.

Doamne ajuta.

pr_iulian

P.S. In plus, se pare a vremurile pe care le traim sunt grele dpdv psihologic pentru fiecare dintre noi. Un cunoscut psihiatru catolic francez (Dominique Megglé, intr-o carte ce exista si in româneste: "Monahul si psihiatrul. Convorbiri despre fericire" intre parintele Amédée Hallier si dr Dominique Megglé) spunea nu demult ca "azi granitele dintre sanatate si boala psihica devin tot mai relative si greu de deosebit"...
#16932 (raspuns la: #16369) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sufletul si viata de apoi - de donquijote la: 29/11/2004 14:34:10
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

sufletul si viata de apoi sunt elemente esentiale de dominare si infricosare manuite cu multa indemanare de mai toate religiile si cultele din toata lumea (ca si regimul comunist carte avea la indemana securitatea/kgb si religiile se folosesc de arma 'infricosarii' pentru a supune masele). nu mai vorbesc de 'viata de apoi' care seamana prea bine cu elementele propagandei comuniste - sacrificiul prezentului pentru bunastarea intr-un viitor utopic.
deacord ca un suflet nemuritor e o idee fromoasa, cu care mai toti am jonglam din cand in cand, dar inca nimeni nu s-a intors de dincolo.

pt giocondel
stii cati membrii numara cultul baha'i? nu ca numerele sunt legate de adevar absbsolut - oricum e un cult interesant. ma refer la faptul ca cea ce spui tu e nesemnificativ pentru majoritatea religiilor, care cer 'credinta' nemarginita si neconditionata si nu vad cu ochi buni pe cei care incearca sa caute raspunsurile si prin alte surse decat canoanele.

pt souris
durerea din suflet poate fi tratata 'chimic' - de la alcool la droguri, de la regimuri alimentare (se pare ca anumite alimente sau elemnte nutritive pot influenta starea de spirit) la prozac. psihologia/psihatria moderna foloseste multe chimicale care intradevar au usurat viata multor oameni suferinzi de perturbari legate de psihic. deci sufletul e pana la urma fizica/chimie/ biologie la un nivel mai inalt.
E bolnava psihic individa...v - de mya la: 31/12/2004 18:51:59
(la: O romanca naste la 67 de ani, record!)
E bolnava psihic individa...va dati seama la 13 ani...sa ai mama de 80 (daca apuca 80 si nu-i avanseaza ramolismentul mental).

Exista in multe femei obsesia asta - sa faca copii - prin orice mijloace. Am niste prietene foarte ca lumea, destepte foc (una are doua licente) si urate (nu e vina lor!). S-au chinuit sa se marite o viata intreaga, din disperare ca sa nu ramana singure si fara copii. Acum sunt ambele maritate cu niste ghertzoi de te doare capul. Au luat si ele pe cine s-a nimerit repede de tot ca se apropiau de 40 de ani si erau terorizate de perspectiva unei vieti in singuratate. Sotii sunt ca si inexistenti in familiile lor, nu contribuie cu bani, cu prezenta, cu nimic. Sunt tot singure insa cu copii, se chinuie crunt.

Da' si-au vazut visul cu ochii, au copii!!!

Ce inseamna iresponsabilitatea...e crunt, iar implicatiile se rasfrang din pacate si asupra altora, in cazul asta copiii.
PT. VOI TOTI, DAR IN SPECIAL SOTIEI MELE!!!!!!! - de carapiscum la: 10/01/2005 05:00:47
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Mai intai de toate vreau sa jur pe ce am mai sfant ca cele ce urmeaza sa le scriu aici sunt purul adevar, adica acelasi adevar pe care l-am ascuns cu buna stiinta, intai de mine insumi apoi de ceilalti.

De aici a inceput totul:
EU- "Sa-ti spun ceva: eu am fost multi ani pe cont propriu, inainte de a ma casatori, si singur m-am intretinut fara vreo greutate, sa stii. Dupa fericitul eveniment lucrurile nu s-au schimbat prea mult, in sensul ca nu intotdeauna m-a asteptat mancarea calda intinsa pe masa- si asta nu m-a suparat. Nu m-au suparat f. multe lucruri desi in sinea mea nu le-am agreat niciodata. Si ce s-a intamplat cand am avut curajul si nasabuinta de a rosti ce gandesc? Sa fiu considerat un fel de intrus in viata ei. Am stat atunci si m-am intrebat: de fapt cine este intrusul aici, eu sau ea? Cine mi-a invadat viata cu iubirea pe care apoi a uitat-o? Cine s-a gasit sa-mi zica mai apoi ca nu-mi da socoteala unde merge si ce face, asta in conditiile in care eu ii spuneam cu f. mici exceptii unde sunt si ce fac? Femeia care s-a folosit de iubirea mea pt. ea!!!"
Daniela M.- "in cuvintele tale vad ciuda de mascul respins din barbatul roman fata de barbatul strain care "are mai mult succes". si nu ai facut decit sa iti ungi orgoliul ranit cu acelasi balsam: cu alte cuvinte "aha, daca nu ma vrea pe mine si il vrea pe altul, asta nu e din cauza ca nu sunt eu bun de nimic sau ca nu stiu cum sa ma port cu ea, cum sa o respect si cum sa o tratez ca egala mea pt ca e si ea o fiinta umana care merita acelasi respect ca si mine, ci pt ca are altul mai multi bani ca mine! asta-i motivul, nu altul". este o autoamagire masculina, tocmai pt ca DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BARBATULUI banii conteaza foarte mult, sint o extensie a masculinitatii, si atunci judeca si femeia dupa calapodul sau. sau ii este barbatului mai usor sa dea vina pe bani decit sa se "uite in oglinda" si sa vada ca ii lipsesc anumite calitati.

lamureste-ma si pe mine: vrei ca femeia sa fie "si desteapta si frumoasa si banoasa si devreme acasa" (sau ma rog, asta o fi idealul) ... ok, dar tu, barbat roman, ce ii oferi?"

PRECIZARE NECESARA: nu e vorba de o a treia persoana in cazul nostru!

Nici nu stiu cu ce ar trebui sa incep. Am recitit ce am scris eu si ce au scris altii despre mine la acest forum si va spun cu toata onestitatea de care mai pot da dovada ca MI-A FOST EXTREM DE RUSINE DE MINE INSUMI!!! Dar ce urmeaza sa va spun tuturor sub forma de marturisire publica, spre stupefactia unora si spre extazul altora, tin sa precizez ca nu cauta sa atraga nici compasiune/compatimire, nici incurajari si nici altceva. Este pur si simplu vorba de nevoia mea interioara de a restaura cat de cat dreptatea si de-a ma putea impaca- cu Dumnezeu si cu oamenii, semenii mei- in special cu sotia mea. De iertat eu singur nu ma pot ierta! Ramane la latitudinea voastra sa ma judecati cum vreti. Pe langa asta, consider ca o mai mare umilire decat insusi faptul ca ne vom desparti anul asta nici nu pot concepe.

Decizia de a scrie aceste lucruri aici si acum vine intr-un context cu totul special din viata mea, asa cum deja v-am spus- pe fondul unei imense deznadejdi si pareri de rau pt. ceea ce am facut in trecutul nu tocmai indepartat. Va scriu acestea si cu greu imi pot retine lacrimile care deja mi-au inundat cararile vietii, zile si nopti la rand.

Din conversatia mea cu gazda acestui subiect, stand acum si judecand mai pe indelete, am dedus ca am facut pe interesantul la momentul postarii raspunsurilor mele. Eram intr-o pasa proasta, asta pot sa-mi amintesc, nici nu mai stiu ce am gandit atunci. Nu-mi caut scuze, am facut ce-am facut si acum suport consecintele faptelor mele. Am pozat in drept si sfant, am facut pe lupul moralizator, m-am impaunat cu tot felul de citate care nici macar nu aveam caderea necesara de a le lua in gura mea. Nu stiu cat de cerebral mai pot fi sau daca am fost vreodata, insa stiu ca mi-e dor de demnitatea mea pe care ca un nebun eu singur am profanat-o.

Nici unul dintre voi nu mi-ati atras atentia, cand i-am raspuns Danielei si i-am pomenit de deziluziile mele, ca prin afirmatiile acelea am jignit-o crunt pe sotia mea, mai ales ca nu era de fata sa-si poata lua apararea. Imbecil, nerod, ipocrit bicisnic ce sunt, sa ma ierte Dumnezeu ca spun asta dar mai bine mi-ar fi fost in ziua aceea sa-mi fi pierdut o mana ca sa nu mai pot redacta elucubratiile alea! Cum adica s-a folosit de dragostea mea? Iubindu-ma si iertandu-mi toate mojiciile, trecand cu vederea impasibilitatea unui trantor care-i sugea mierea sufletului, suportand absolut eroic traiul alaturi de un om care a dezapreciat-o si i-a calcat demnitatea in picioare in numele iubirii lui parsive??? Pai asta n-a fost casnicie pt. ea, a fost temnita grea in care cu ferocitate si fata schimonosita de ranjetu-mi salbatic am aruncat-o ca pe-un gunoi nefolositor. Si pt. faptul ca m-am considerat cel drept, care nu savarseste nici o faradelege asupra ei, am indraznit sa-i cer si ultima picatura de inima ce-i mai ramasese, am adus-o pana la stadiul acela de epuizare psihica si fizica in care a cazut bolnava. Iar cand am vazut asa ceva ce credeti ca am facut? NIMIC, oameni buni, NIMIC!!! Am lasat-o ca pe-un gard ce sta sa se prabuseasca si nici macar un leat de compasiune nu i-am pus in sprijin. De apa si de alte cele nici nu mai vorbesc. Sigur, in sinea mea ma gandeam atunci ca am dreptate sa ma port asa. ...Ah, nesuferitul de mine, dar cum poti lasa un bolnav sa zaca in patul de suferinta in care de fapt chiar tu l-ai infundat, mai ales ca este vorba de consoarta ta, cand legea crestina pe care ai invocat-o de atatea ori spune ca pana si pe dusmanii tai esti dator sa-i ajuti la vreme de necaz??? Si uite-asa mi-am dat singur dreptate si m-am intaratat in propria-mi inima pana ce am devenit dusmanul dinauntru- cariul ce roade in nestire si subrezeste lemnul de cea mai buna calitate. Zice o vorba: "pazeste-ma, Doamne, de prieteni/(casnici), ca de dusmani ma pazesc eu singur!"

Vreau in contextul asta sa vorbesc si despre ceva ce n-am vorbit cu nimeni niciodata. E vorba de vizionarea unor scene sexy sau porno, din reviste sau filme. Stiu ca e greu de crezut, chiar pt. mine insumi este pur si simplu inexplicabil, dar niciodata revistele porno sau sexy n-au avut alta insemnatate pt. mine decat ca material informativ, de documentare. Nu stiu cum priviti voi lucrul asta, insa eu in afara de sotia mea, de formele trupului ei frumos si curat, n-am dorit mai mult. Exista instinctual in fiinta mea dorul de ea, nu de femeie straina, pt. ca fantezii erotice nici macar nu mi-am putut inchipui sa am cu altcineva in afara ei. Si poate ca n-ar fi rau de spus un lucru aici, anume ca ea a fost prima femeie din viata mea si a ramas singura! Cred ca totusi i-am ramas fidel pana la capat, in pofida aparentelor care m-au tradat de inselator. Dar, sigur, asta ramane o afirmatie neverificabila. Cred ca ei i s-a parut a fi hidoasa aceasta fata ascunsa a mea, insa mie mi s-a parut a fi in regula fiindca oricine isi doreste sa aiba o viata sexuala normala, mai ales cand e vorba de inceputurile acestei vieti. Asta nu m-a facut instabil in sentimentele mele fata de ea si nici in dorintele mele pasionale pt. ea ca femeie. Daca macar ar fi existat posibilitatea citirii gandurilor...

Revenind la conversatia mea cu gazda, stiti cum s-a intamplat atunci cand mi-a zis verde-n fata cine sunt? Am scuturat din cap si-am zis: NU, eu cu siguranta nu sunt asa! NU sunt eu cel zugravit aici! Cata mascarada, ce oglinzi diforme am trebuit sa folosesc pt. a-mi canta singur in struna...! Pai e normal de vreme ce ego-ul uman si in special cel masculin nu poate accepta ideea ca daca ai gresit cumva trebuie sa recunosti asta cat mai curand, nu sa dai din colt in colt doar-doar s-o gasi o portita de scapare din fata propriei constiinte. Cand nu-ti joaca nimeni dupa cum ii canti, crezi ca nu vrea sau nu stie sa joace, nu te gandesti niciodata ca muzica ta e proasta si ca are ritmul stricat. In plus uiti ca fiecare are anumite afinitati pt. probabil lucruri diferite decat ale tale.

Mi-am zis la un moment dat ca de s-ar deschide pamantul sub mine si pe loc m-ar inghiti, nu mi-ar parea rau. Merit cu varf si indesat o bataie crunta, dar daca s-ar intampla asa n-as mai avea vreme sa indrept pe cat posibil greselile trecutului. Si apoi cui i-ar folosi un asa sacrificiu? Ei, asta-i o intrebare mai dificila. Poate ca in felul asta ar scapa lumea de tirania si de mandria mea...

Stiti ce e cel mai dureros in amintirile astea? Ca unele persoane din apropierea ei mi-au atras atentia inca de la inceput sa n-o ranesc, fiindca e o fiinta sensibila si a indurat destule la viata ei. Dar nesimtitul de mine a dat din cap atunci ca un natang ca intelege, a raspuns sa nu-si faca griji pt. ea si i-a asigurat ca o iubeste nespus de mult. Sigur ca o iubeam, insa indiferenta mea in a applica in practica acest sentiment rafinat si uitarea rugamintilor ei si ale prietenilor ei a facut din mine cel mai josnic si lipsit de constiinta barbat de care ar fi putut avea parte. Si nu pot sa nu ma intreb acum: de ce mi-au atras atentia atunci, ce au vazut acele persoane in viitorul nostru...?

Cred insa ca cea mai mare greseala pe care am putut-o face a fost aceea de a-i reprosa unele lucruri, asta fara a ma gandi in prealabil ca era necesar sa-mi aplic intai mie aceleasi reprosuri. M-am grabit sa ridic piatra si sa arunc asupra ei cu manie, n-am cautat niciodata cu adevarat sa inteleg si logica dupa care isi randuia ea propria viata. Si chiar sa fi avut dreptate, oare nu puteam macar sa fiu mai blajin, mai bland, mai temperat??? Sigur ca n-au existat numai zile negre, totusi ce folos de toate celelalte zile bune daca atunci cand a fost mai mare nevoie de mine eu am lipsit cu desavarsire la apelul cel mai important??? Vedeti voi, eu am gandit (superficial ca intotdeauna) ca ea n-a vazut decat partea goala a paharului... Insa nu m-am gandit niciodata ca in fapt eu n-am turnat nimic in respectivul pahar, ea mi l-a intins plin si eu am sorbit pana la ultima picatura apoi am uitat de asta si m-am trezit ca cer din nou sa beau- ceva in genul: "muieti ti-s posmagii?". In imaginatia mea bogata eu il vedeam plin, dar in el sufla vantul deznadejdii ei, nu era iubirea sau vreun rod al iubirii mele, ci numai un gol imens- si iata ca acum asta se razbuna fiindca acest gol s-a transferat pe deplin in propria-mi inima ca sa vad si eu cum e...

Stiti ce regret cel mai mult? In primul rand zambetul ei cald, dragastos, aproape nelumesc, acel zambet care incetul cu incetul s-a intunecat, apoi a disparut fara urma de pe fata ei obosita de atata chin sufletesc. In al doilea rand regret enorm timpul ei irosit in van in incercarea ei supraomeneasca si inutila de a mentine viabila o casnicie pe care eu o daramam prin orice mijloace. Apoi regret noptile pierdute in fata monitorului sau a televizorului, nopti care cel putin teoretic ar fi trebuit sa i le dedic in totalitate. Imi vine acum sa ma dau cu capul de toti peretii, sa-mi sfasii pieptul ca sa-mi scot inima si sa mi-o arunc la caini, dar cred ca nici cainii n-ar manca asa o inima neagra si stricata. Si cate regrete nu s-au ancorat acum in sufletul meu..., cate pareri de rau... Ce folos, sunt tardive.

A avut anumite pretentii pe care m-am grabit sa le accept gandindu-ma ca chiar daca unele nu-mi prea convin va trebui sa invat sa le respect ca atare. Dar bineinteles ca nu i le-am respectat nici o clipa; cum adica ea sa ridice pretentii si eu nu? Pai bine, mai golane, atunci de ce-ai mai acceptat? Si daca ti-a cerut s-o respecti si sa nu-i incalci anumite reguli pe care ea le avea deja in practica, tu te-ai gasit sa terfelesti totul fara zabava in dorinta de a-ti impune tu propriile legi? Adica tu sa-ti hranesti orgoliul masculin pana crapa iar ea sa taca si sa inghita ineptiile tale? Ce te asteptai, sa-ti puna cununi de lauri pe tamplele-ti intelepte??? A avut dreptate sa afirme ca ai incercat sa manipulezi in fel si chip unele situatii de asa maniera incat, normal, ea sa apara ca o scolarita prinsa cu copiatul si pedepsita- pusa la colt. Dar stii ceva interesant? N-ai facut decat sa te manipulezi pe tine insuti, pana la urma.

Stiu acum ca nu mai exista cale de intoarcere din voiajul de...despartire, incerc sa ma impac cu ideea asta. Acum..., acum ce-i de facut? Nimic nu mai e de facut decat bineinteles luarea aminte pe viitor si indreptarea copacului crescut stramb. Mai este posibil oare? Minuni se mai intampla, dar se spune ca tin doar 3 zile. Socotesc ca mie mi s-au oferit din partea sotiei mele mai mult decat suficiente zile pt. minuni (fara a mai pune la socoteala noptile) si daca ineptia si inertia nu m-ar fi dus in continuare pe acelasi val pierzator, azi n-as mai fi avut ce scrie aici. De aia va spun ca daca este cineva de care trebuie sa va fie mila in toata povestea asta sordida, acea unica persoana este sotia mea.

O singura dorinta mai am acum in viata, indiferent pe ce drumuri vom apuca fiecare din noi: anume sa reuseasca in cele din urma sa-si calce (inca o data, pt. a cata oara???) pe inima si sa ma ierte- nu cu sensul de a ma primi inapoi in viata ei, n-as merita asa ceva. Recunosc totusi ca sufletul meu nu mai are pace de cand ne-am separat si ca singura alinare mai rasare in sufletu-mi hain doar atunci cand o zaresc, altfel viata mi se pare lipsita de sens, lipsita de culoare, de farmec... Vioiciunea de altadata m-a parasit definitiv in ultima vreme iar de reusesc sa uit pt. o clipa si zambesc, atunci vine glasul acesta cumplit care ma intreaba: mai poti zambi? Si ca un facut, chiar de vad o femeie mai frumoasa in fata mea, ma uit la ea ca prin sticla- fiindca dincolo de ea o vad tot pe frumoasa si nevinovata mea sotie!!!

Am avut un noroc orb sa dau peste asa o femeie care sa ma iubeasca sincer, si asa cum spunea un antevorbitor aici (care nu stie cum sa-si mai arate aprecierea fata de propria sotie) eu n-am stiut/n-am invatat sa-i apreciez calitatile decat dupa ce am pierdut-o.

Cred ca pe aceasta cale am raspuns inclusiv cererilor mai vechi de a-mi cere iertare fata de unele persoane de pe forum.

Vreau sa inchei prin copierea unuia din ultimele mesaje aparute la acest topic fiindca mi se pare ca se potriveste f. bine acestei situatii.
"Barbatii nu sunt cele mai importante fiinte de pe Pamant ,caci in fata lui Dumnezeu toti suntem egali ,si daca va iubim-noi femeile ,nu inseamna ca nu mai avem si alte prioritati in aceasta viata.Imi pare indaratul acestei afirmatii o unda de aroganta.DA, sigur gresim ca sunteti centrul universului nostru ,ca va iubim cu disperare ,ca sunteti lumina ce ne ghideaza pasii prin intunericul vietii,ca suntem orbite de dragoste sub influenta careia se sterg toate supararile provocate,dar nu e greseala noastra ca sentimentele nu sunt impartasite ,ca suntem tratate necorespunzator, pentru ca barbatii habar nu au ce este respectul in primul rand pentru ei si apoi pentru cei din jur.Suntem sclave ale iubirii da ,si deci si ale barbatilor spre rusinea noastra.Oare nu ar trebui sa mai iubim?Ar trebui sa ne schimbam sufletele, materia creierului nostru,caci doar asa stim sa iubim oferind tot ce este inlauntrul nostru.
Atat a avut de spus o romanca din Ploiesti."

Asadar uitati ce ati citit in carti sau ati vazut prin filme, asta e povestea adevarata a doua vieti irosite si a unei iubiri distruse de un barbat roman- damnat sa fie in veci!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#33058 (raspuns la: #31644) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
REGASIRE II - de oliver la: 06/04/2005 18:52:11
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
« Atunci cand un baiat, prieten al meu, mi se pare ca produce o fascinatie asupra mea datorita frumusetii sale fizice, nu doar spirituale, as fi usurat sa-i pot impartasi aceasta perceptie. Aceasta mi-ar permite o apropiere non-sexuala, ci doar una fizica fireasca, de tipul senzualitate frateasca [spun asta, desi ma tem ca Freud considera apropierea dintre Iisus si apostoli ca una de tipul homosexualitatii sublimate]. Din punct de vedere moral, raman intact, iar din punct de vedere existential sunt sunt mult mai implinit in felul acesta, fiindca sunt reconfortat psihic prin aportul afectiv al prietenului/prietenei cu care nu-mi doresc o relatie sexuala, ci doar una care sa darame barierele sociale formale, stupide. Neconventionalul despre care vorbesc se refera la o dorinta a imbratisarii, a unor gesturi tandre, care sa nu produca de fiecare data suspiciuni si reevaluari a relatiei. Vorbesc, de fapt, despre necesitati profund afective, neimplinite la vremea lor, adica in copilarie... »

Promiteam, in interventia anterioara, sa aprofundez PROBLEMA... Dar cred ca nu reusesc sa ma sustrag unui patetism rebarbativ daca incerc sa fac asta, mai ales ca sunt convins ca nu sunt foarte multi aceia care ar dori sa inteleaga ce anume ii face pe unii sa devina gay (si uite cum, dintr-o data, am raspuns si nelinistii care a initiat acest forum de discutii, anume ca devenim, nu ne nastem asa) ; sunt insa multi aceia care prefera sa eticheteze negativ, sa blameze lumea celor care nu se conformeaza canoanelor sociale.

Am renuntat, deci, la tonul intim pe care mi l-am asumat inca de la inceput, refuzand, acum, sa mai insist asupra unui aspect sacru al vietii, aspect de care oricum lumea nu e interesata, si nu fiindca n-ar duce lipsa de el, ci fiindca este monumental de proasta. O ultima explicatie se refera la ideea ca nimeni nu se naste heterosexual sau homosexual, nimeni nu se naste prost sau genial, nimeni nu este predestinat vreunui stil de viata mai mult sau mai putin conform cu asteptarile sociale si cu morala conventionala. Devenim intr-un fel sau altul, in incercarea noastra suprema, disperata, de a ne regasi. Din momentul in care viata a inceput sa ni se infatiseze ca o problema, ei bine, fiecare dintre noi apuca un drum diferit si in functie de cat de diferit e drumul pe care am apucat-o eu de directia in care merge restul lumii, sunt condamnat sau aprobat, sunt erou social sau nebun. Problema de fond la mine se pune in termenii acceptarii sau neaceptarii unei viziuni profane, care nu-ti lasa psibilitatea de a-ti trai viata conform cerintelor tale interioare, cerinte care pot depasi media asteptarilor, a exigentelor existentiale ale celorlalti. Pot spune ca m-am nascut, ca toti ceilalti, ignorant si neajutorat in fata unei vieti dure, care ne provoaca pe unii impotriva celorlalti prin faptul ca da nastere in noi impulsului de autoconservare care, in forma lui neprelucrata, este exclusivist. Se pune, mai devreme sau mai tarziu, problema alegerii exclusiviste intre mine si tine, intre noi si voi, pentru ca suntem diferiti, pentru ca existenta mea pune in pericol existenta ta... Eu am avut noroc in privinta aceasta fiindca nu am fost niciodata o finta foarte sociala, nu am socializat niciodata prea mult cu oamenii care mi se pareau neintresanti. E un dezinteres si un dezgust kafkian… Am fost liber si am facut ceea ce am simtit nevoia sa fac, si pentru asta vreau sa va recomand nonconformismul ca atitudine pozitiva. Privind in urma, regret mult mai putin decat as fi facut-o daca nu imi experimentam cele mai profunde fantezii, necesitati afectiv-erotico-estetice. Am fost determinat inconstient sa fac asta, fiindca am detestat de moarte prototipul tatalui care nu se simtea barbat decat atunci cand isi batea sotia si copiii; el era, nu-i asa, pater familias, si victima unei feroce libido dominandi. M-am indragostit, de aceea, de prototipul barbatului care-si sublimeaza puterea, care este puternic, dar isi foloseste puterea constructiv, deci constientizeaza calitatea de dar al puterii, de donum, de lucru care, la origine si in principiu, nu-i apartine. Am inceput sa ma simt coplesit de imaginea efebului, capabil sa realizeze simultaneitatea puternic-sensibil. Adolescentul care incepe sa problematizeze existenta si care, in acelasi timp, este asaltat hormonal, care cunoaste viata respirand-o si visand-o, dezlegandu-i tainele si imbratisandu-le, SIMULTAN... Aceasta imagine ma elibera de trauma suferita pana atunci, de paradigma barbatului monstru. Acum ma simt eliberat, ma simt capabil sa accept viata in termeni heterosexuali, sa-mi doresc o relatie implicit sexuala cu o femeie. In acelasi timp, nu simt ca as apartine lumii acesteia, fiindca nu ma pot obisnui cu « masculinismele » si nici cu « feminismele ». Ma situez in lumea celor care aspira catre transcenderea apartenentei uneia din aceste lumi, masculine sau feminine. O depasire in sfera nobila a spiritului, care confera sens si fericire, care elibereaza si face posibila iubirea adevarata...

Diferenta pe care a anuntat-o subiectul dezbatut aici se referea la conceptele de mistic si sublim, intre care s-a facut o confuzie a carei remediere mi se pare urgenta. Asta pentru ca altminteri ma voi chinui teribil in continuare, in cautarea unui raspuns rational-afectiv acolo unde nu-i de gasit, adica in aceasta lume. Desi nu am dat pana aici termenilor acceptiunea cuvenita, a venit timpul sa spunem ce inseamna, de fapt, fiecare din aceste concepte. Sublimul se refera la ideea de nedepasit din punct de vedere estetic, iar misticul la cea de nedepasit din punct de vedere existential, deplin. Viata, cand spui ca e sublima, referindu-te la acceptiunea stricta a termenului, este trunchiata in semnificatia ei profunda, fiindca sensul vietii se afla in adevar, nu in frumos (sublim). Insa, trebuie sa spun ca nu e o simpla coincidenta descoperirea sensului (adevarului) vietii atunci cand incepi sa-l cauti plecand la drum puternic impresionat de calitatea de sublim (frumos) a vietii. Cu mine asta s-a si intamplat, si asta am avrut, de fapt, sa spun. Numai ca mi-a trebuit mai mult decat m-as fi asteptat.

Va multumesc si va astept comentariile ! Va promit ca de acum putem incepe o conversatie virtuala personalizata si, sincer, mi-as dori foarte tare sa CUNOSC oameni care simt si gandesc apropiat felului meu de a o face. Poate ma lamuriti cum am putea face asta...
multi, foarte multi - de claudia enea la: 14/05/2005 15:57:58
(la: cum ii vedeti pe cei deprimati?)
CLAUDIA AUSTRALIA Deprimati, deprimare...o vad ca pe o notiune sinonima cu ...societatea actuala. Ma simt solidara cu toti deprimatii si deprimarile pentru ca sint plina si eu de ele. Intr-un sens deprimarea vine din prea multa costiinta, prea multi :de ce? Speed society ne pune neuronii pe fuga, ne ridica in ceruri si apoi arunca la fundul oceanului...Sint stari, nu boli psihice...stari pur si simplu, in care nemultumirea interioara da in clocot...eu una convietuiesc in buna intelegere cu deprimarile mele...eu le inteleg pe ele, ele ma inteleg pe mine si mergem mai departe.. "Noroc ca viata e scurta"...citez o prietena a mea din Grecia.
poveste cu copil - de maria de la medgidia la: 18/11/2005 12:46:43
(la: Autismul)
azi o sa va povestesc despre andrei

andrei, 12 ani, autism sever, poate executa cam toate deprinderile care-i confera autonomie (spalat, toaleta, sireturi, nasturi, mancat, etc), dar are o oarecare stangacie in miscari si o lipsa de precizie (in desenarea formelor, sau in procesul de imitatie)

un copil foarte frumos, ca de altfel, majoritatea copiilor autisti (au trasaturi "armonice", regulate, frumoase, partial si din cauza lipsei de expresivitate faciala, lipsei de mobilitate faciala si corporala)

andrei nu vorbeste decat vreo 20 de cuvinte (mama, tata, da, nu, bine, asa, "coco" - spune asta cand cineva ii este drag)... probabil ca mai multe nu va vorbi niciodata...
desi studiile pe scoarta cerebrala sustin ca invatarea limbajului dupa 12 ani este imposibila, nu ma pot opri sa nu gandesc ca la andrei se va putea... de ce? pentru ca am descoperit ca andrei cunoaste limbajul... si e doar un blocaj de redare/ exprimare a cuvintelor, nu o problema de semnificatie...

iata cum am descoperit...
m-a atras andrei din prima zi cand l-am vazut... roscat, frumos, cu o privire limpede si constienta care se oprea undeva in mine, cauta ceva, si fugea mai departe, in altii...
andrei isi lovea colegii de clasa, oamenii din jur, lovea cu forta si constient de ceea ce face... vedeam pe fatza lui ca nu este, ca la alti copii, tipul acela de lovire pentru a-si "gasi limitele corpului", a sti "pana unde este el in spatiu"...
andrei lovea dintr-o nevoie de atentie... "hei, eu sunt aici!! stii?? eu exist! eu contez! nu ai voie sa treci pe langa mine fara sa observi ca exist!"
o singura fiinta in toata scoala se putea intelege cu andrei... dar persoana aceea nu era in perioada respectiva in oras... andrei era in turmentari interioare chinuitoare... cu corpul tot timpul un arc, alergand, lovind copii, izbind usi, scaune, banci...

nu m-am apropiat eu de el, el m-a ales pe mine... cand s-a uitat in ochii mei prima data, a fost "suflet pe suflet" deodata...
pe vremea aceea nu stiam ca andrei intelege tot ce se intampla, eram eu insami prea "mica" nu de varsta, ci de spirit, ca sa imi dau seama de asta...
eram clueless cu andrei... te simti pierdut in fata unui copil care, la inceputul pubertatii, cu puf de mustata si crescind in barbat, nu vorbeste deloc... si stii ca nu are nici o deficienta de receptie sau emisie a sunetelor...
parea mereu ca vorbele mele nu ajung la el, dar observam ca tonul vocii il relaxa sau agita, ca pe catzei... cu rusine recunosc ca dresaj am incercat sa fac cu andrei... dresaj prin tonul vocii...

foloseam tonul vocii pentru a-l certa sau lauda in diferite contexte, dar mai mult decat pe cuvinte ma bazam pe "melodia" vocii mele, usor soptita, creind o senzatie de intimitate, ceva care era "al lui" si se petrecea doar "pentru el", pentru ca eu intuiam ca are nevoie de "coltul lui", pe care nu il avea fizic, iar eu i-l dadeam sufleteste...

dupa o vreme andrei incepuse sa se raporteze la mine... ma privea fix asteptand o reactie ori de cate ori facea ceva, bun sau rau... eu ii confirmam ca exista, prin reactia mea care demonstra ca "he has made a difference" in our world...
in clasa, eu eram "lumea" pentru andrei, nu profesoara pe care o lovea mereu, sau alti caregivers care nu il puteau stapani cu forta... niciodata n-am folosit forta cu andrei si niciodata nu m-a lovit... o singura data a incercat sa ma impinga, dar cu fermitate si fara afecte negative i-am aratat ca exist si raman pe locul meu...

era o perioada foarte zbuciumata pentru el, culminase cu refuzul de a sta la ore, petrecea timp pe holuri, haladuind fara de sine prin scoala, chinuit interior (simteam eu)...
mai mereu trebuia sa ies din clasa sa-l caut, sa-l aduc... nu-mi iesea partea cu adusul inapoi in clasa, avea o vointa sau o neliniste foarte puternica... de care nu se putea elibera, o purta in el peste tot...

intr-una din zilele in care incercam sa-l aduc pe andrei inapoi in clasa, mi-a venit ideea sa pun in practica o tehnica din hipnoza... nu stiam ce o sa iasa... este vorba despre povestirea simbolica, pentru eliberarea de "incarcaturi" psihice pe care nu poti sa le denumesti...
(de fapt, eu am facut un hibrid intre povestirea simbolica si exercitiile de relaxare pentru intrarea in transa usoara...)
de exemplu, daca o persoana isi descrie greutatile vietii ca si cum ar merge pe drum tragand o ghiulea de picioare, povestirea simbolica va infatisa un om care merge pe drum cu greutati legate de picioare si se elibereaza treptat de ele... daca iti descrie viata ca fiind ceva care ii apasa pe umeri, povestirea va alege un personaj care poarta un sac in spate si treptat ii goleste continutul...
"treptat" este cuvantul-cheie, pentru ca informatiile trebuie sa ajunga in staturile profunde, in inconstient, si sa aiba efecte eliberatoare in timp...
psihologia nu e ceva ermetic, o suma de tehnici si metode ca sa "descifrezi" oamenii... ci inseamna sa gasesti intuitiv felia care i se potriveste fiecaruia ca sa-i alini tensiunea, sa-i faci lui bine, nu sa il dezgolesti pana la cele mai intime secrete ale lui pentru orgoliul propriu...
rolul tau in viata lui e meteoritic, "operezi membrul defect" si pleci, nu te joci de-a reconstrui individul... cu asta nu sunt de acord in psihologia moderna: nu are masura, nu isi stie limitele...

dar, sa revin... l-am luat pe andrei de mana, l-am tras spre mine si am inceput sa-i povestesc ce vedeam pe geam, afara...
"uite, afara e dimineazta, pasarelele canta vesele in copaci, oamenii merg pe strada... unii se duc la servici, altii se intorc de la servici... pamantul respira... respira ca noi si hraneste copacii, plantele, lumea... soarele este pe cer si toata lumea se bucura... oamenii sunt veseli in sufletul lor... merg pe strada... unii se duc la serviciu, altii se intorc de la serviciu...
copiii sunt in clasa... copiii deseneaza copaci... copaci veseli care respira ca si pamantul... soarele ii incalzeste... toata lumea e multumita si merge pe drum... oamenii vin de la servici... sau se duc la servici... fiecare are treaba lui... copiii sunt in clasa si deseneaza... fiecare se bucura de lumea asta frumoasa... plina de soare... pamantul se bucura de soare si respira ca noi... pamantul respira... copacii respira si se incalzesc la soare... noi stam la caldura langa soba... afara totul e bine... fiecare are treaba lui... in clasa copiii sunt linistiti... copiii deseneaza copaci... copacii sunt multumiti pentru ca e soare si e bine... pamantul se bucura... oamenii merg, fiecare la treaba lui... copiii au treaba lor in clasa... toata lumea e multumita... pasarelele canta..."

si tot asa, i-am vorbit lui andrei cu ton egal, repetand cuvintele, totul in jurul ideii de liniste, pace, bucurie calma, multumire a intregii lumi... am simtit la un moment dat, in bratul lui care ma atingea, o decontractie musculara... se relaxase... juma` de ora i-am vorbit primele dati... ma urma linistit in clasa si desenam impreuna pe tabla... ne delimitam teritoriile, andrei invata astfel ca exista si ceilalti, cei din jur...
juma` de ora... apoi din ce in ce mai putin, zilnic... ajunsesem la un sfert de ora, 10 minute cand a trebuit sa intrerup...

imi este atat de dor de andrei... si am aflat ca si lui de mine, un copil care nu vorbeste, acum mai mare decat atunci... a dat de inteles in jurul lui ca-i lipsesc eu...
sunt atat de mica pentru o bucurie atat de mare... pentru ca este o bucurie vie sa existi pentru cineva pentru care lumea e compusa doar din cateva persoane, dintre zecile pe care le intalneste de-a lungul anilor...
eu exist pentru andrei... conducator de popoare sa fi fost, nimic nu insemna... dar o sa-l vad din nou, peste o luna, inainte de Craciun, pe el si pe alti copii de care mi-am legat sufletul...
nu stiu cum va fi... cat ne-am schimbat cu totii... imi e atat de dor de ei... suntem asemenea... spirite vii... nu toti suntem spirite vii in lumea asta... unii sunt "adormiti" intr-un fel, nu stiu cum sa zic... nu sunt "cu totul aici"...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
"Eu sint Calea, Adevarul si Viata" - de sattwa la: 28/11/2005 12:06:18
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga Catalin

1.In cazul in care "viziunea cuiva" despre ceva se bazeaza pe logica ea poate fi schimbata cu argumente logice - deci evident gresesti!!!
Exceptie face cazul cand logica lasa de dorit si s-ar putea sa fie si cazul tau sau cand cunostintele despre ceva substituie viziunea interioara autentica si de asemenea cred ca te potrivesti si acestui profil.

Sfatul meu este sa fi mai deschis altor informatii sa fi mai tolerant si sa incerci sa transformi acel "orgoliu mare" care spui ca te caracterizeaza intr-unul mai mititel.

2. Nu stiu cand le zice Iisus apostolilor "ca vorbeste poporului in pilde ca ei sa nu inteleaga, ca nu cumva intelegind sa se mintuiasca. Pt ca nu asa se mintuieste omul."
Eu cred ca Iisus le vorbea oamenilor tocmai pentru a-i ajuta sa inteleaga si sa se mantuiasca.Daca el ar fi vrut ca cei carora le vorbea sa nu inteleaga atunci nu le-ar mai fi vorbit deloc

3. De asemenea imi spui ca "Nu esti de acord cu alte afimatii pt ca nu sunt adevarate".
Daca tu nu esti de acord cu ele atunci afla ca eu sunt in acord cu ele, iar despre adevar nu ma pot pronunta asa categoric cum o faci tu;

4.Daca Iisus spune "Eu sint Calea, Adevarul si Viata", atunci ar trebui sa fie o pilda pentru tine ca nu spune "Eu sunt singura cale"/"Doar eu sunt calea",etc. Eu inteleg aceasta afirmatie astfel:

- Eu va ofer invatatura, in mine veti afla adevarul, in mine veti afla o traire autentica

- Eu sunt adevarul transcentdent care anima toate lucrurile, eu sunt energia care le manifesta(viata), si va pot conduce catre mantuire.

- Eu sunt Inn , eu sunt Yang , eu sunt intraga manifestare.

- Eu am constiinta lui Dumnezeu(adevarul), eu ma identific cu intreaga sa creatie(eu sunt viata), eu ma identific cu fiecare din voi, imi asum toate pacatele voastre, pentru ca toata lumea de acum incolo sa ma poata urma.(eu sunt calea/modalitatea,si totodata eu sunt calea(energia si adevarul) pe care voi trebuie sa le urmati)


5."Stramta e calea ce duce catre mantuire" - stramta si nu unica.

PS: Daca nu esti de acord cu ceva nu insera fraze de genul "nu sunt de acord cu alte afimatii". Pe de o parte interlocutorul tau nu intelege nici cu ce nu esti de acord, nici motivul tau. In plus, o astfel de generalizare scoate la iveala dorinta ta de negare, faptul ca il pui pe nu inaintea argumentelor, intoleranta, spiritul inchistat si lipsa de maleabilitate.

Multe din cele pe care ti le-am spus ar putea semana a jigniri insa sper sa le preiei constructiv pentru ca nu am avut intentia sa te jignesc.

?Tu ce intelegi prin "Eu sint Calea, Adevarul si Viata"???
#91135 (raspuns la: #90964) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru Alexandros - de casandra_radu la: 16/08/2006 13:38:00
(la: Cat din viata noastra ne apartine?)
Dragul meu...sunt multe de spus, incerc sa fiu la obiect.
Nu am o casa luxoasa ci o garsoniera draguta in care ma simt minunat. Daca ajung la o casa luxoasa, asta e, dar nu mi-am propus. Fericirea nu tine de posesiunile materiale.
Ultimul model de Kawasaki imi place mult ca design, si nu fiindca e ultimul ci fiindca arata chiar bine rau, e periculos :)
Ma indoiesc ca pe un motor ca ala ma mai gandesc la cei care se uita uimiti la mine, as fi prea concentrata la condus si prea adrenalinica pentru a fi snoaba :))
Ma avantajeaza ceea ce ai spus despre egoism si excentricitate :) Si uite asa...ajunge un om normal, care nu se agata de altii si traieste singur sa fie de fapt...excentric. Nu ma consider asa, mai degraba ma vad ca un om normal, sincer, care spune si face ceea ce simte. Pai decat sa fac ceva in sictir, mai bine nu fac.
Nu se ajunge greu la libertate. Este o optiune. Acuma depinde ce intelegi tu prin libertate. Daca ne referim la libertatea pe care ti-o confera puterea financiara, aici nu excelez, asa ca...Eu ma refer la libertatea..psihica, daca vrei. La aceea ca eu singura decid ce, cand, cum cu cine fac. La faptul ca spun adevarul, oricat de neplacut ar fi, la faptul ca nu pretind ca sunt ceea ce nu sunt, ca nu fac nimic care sa contravina naturii mele, felului in care simt. Ca nu accept sa imi fie ingradita libertatea doar pentru a obtine niste avantaje sau pentru a nu fi singura. Poate de aceea sunt singura :)
Adevarata libertate este libertatea interioara. E singura care se afla in "gestiunea" noastra. Ok, nu pot sa iau azi avionul sa cinez la Paris, daca as putea, as face-o, insa in acelasi timp nu mi se pare ceva esential. In sinea mea eu sunt aceeasi, fie in Bucuresti, fie in Paris.
Suna putin dur "dreptul de proprietate asupra vietii tale"..nu ma consider propeitara vietii mele, ca nu eu mi-am dat-o. E mai degraba un dar de la un anonim :) Viata e de trait, nu de posedat. Daca pentru unii, viata si fericirea inseamna bani, asta este. Intr-adevar cu banii poti face multe lucruri bune si pentru ceilalti si pentru tine. Atata timp cat nu uiti ca banii sunt doar un instrument nu un scop in sine, este bine.
#139516 (raspuns la: #139251) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un alt mod de a trai - de rast la: 30/08/2006 19:34:48
(la: Maturitatea vine odata cu varsta?)
Da! Intr-adevar, societatea zilelor noastre, intelege prin maturizare acel proces de a-ti gasi un job bine platit si a munci 10h/zi pentru bani, bani, bani.
Asta este modul de viata care "il ofera" societatea.
Dar mai exista o varianta, cea pe care ti-o ofera..... sufletul tau. Sa faci ceea ce iti place....
Prin 1985 am vayut un film "Al patru-lea gard langa debarcader", in care un pusti de clasa X-a era intrebat ce vrea sa se faca cand va fi mare. Gagiu raspunde: "Nu conteaya ce meserie voi avea. Vreau sa traiesc frumos". Coincidenta, pe vremea aia tot clasa X-a eram si eu. Ideea asta de "a trai frumos" m-a urmarit mult timp. Am incercat sa-mi definesc ceea ce este frumosul pentru mine. Prin 1991, am gasit o idee in filosofia orientala: "Asculta cu atentie vocea interioara si urmeaya aceasta voce". Nu este vorba de o voce care sa o auyi... este ceea ce in traditia crestina numim glasul inimii... ceea ce "simti".
Am facut ceea ce am simtit, ceea ce am considerat eu ca este bine pentru mine, ceea ce am considerat ca imi place, ca este frumos pentru mine. Nu m-am conformat "tiparelor" societatii.
Sunt considerat un tip aerian :-) si asta pentru ca nu muncesc pentru bani. Am un servici "la limita de subyistenta", care imi asigura mancarea si hainele de zi cu zi. Fara lavabila pe pereti, fara gresie si faianta, fara masina, fara casa de vacanta, fara..., fara...
Dar am avut grija de psihicul meu. Nu am nici stres, nici 4-5 dioptrii la ochelari din cauza monitorului (sunt programator :-) ). Cunostintele mele se mira ca la varsta mea am o memorie f. buna. Eu nu ma mir. "Mi-am protejat" psihiculde stres, de uzura morala, de ganduri greoaie, de responsabilitati in plus datorate unei munci bine platite.
Am incercat sa fructific timpul liber gandindu-ma la mine, definindu-mi ceea ce inseamna pentru mine sa traiesc frumos.
Am incercat sa-mi indeplinesc toate dorintele. Am avut "chef" sa umblu dscult prin iarba.... mi-am luat 5 zile de concediu si am mers la Costinesti... m-am plimbat prin iarba, prin nisip....
Rezultatul: nu am frustrari....
Pe un forum, odata, zicea un tip ca ii este dor de gradina bunicii si de mers descult prin iarba... dar nu poate... jobul... asa ca ia 3-4 sticle de bere, isi pune un joc pe calculator... si ii trece. Dar peste 2-3 saptamani frustrarea apare iar.... iar berile, iar jocul, iar frustrarea, again and again and again :-)
Se pot spune multe.... dar, toate intr-o fraza, ar suna asa "un alt mod de a trai"
Lumina fie cu tine, Madlene
comentariu - de delfin81 la: 18/11/2006 10:00:47
(la: Altruism? Egoism?)


poate ca nu trebuie sa ii impaci. isi rezolva singuri bubele .
in ceea ce priveste "infantilismul" ... :) , sa fim seriosi . cati ani are ?
poate e alta natura ... poate nu privesti tu din unghiul potrivit .
sau poate ca fortand intelegerea unor lucruri nu vei face decat sa le deformezi . intelegerea nu va veni niciodata fortat ...
" ca sa fii perfect trebuie sa intelegi multe lucruri, iar sa le intelegi prea repede risti sa nu le intelegi bine " . multe vin prin acceptare ...durerea vine numai din incapacitatea de a accepta diverse evenimente , realitati . asa cum omul e un mincinos in esenta ...si cei care stiu sa nu se minta pe ei sau altii sunt "iluminatii" din cate m-am documentat eu mai recent .

iar in fragmentelul tau... crezi ca el ar putea fi altruist ...?
un om care face rau ... va fi temut , si exista oameni care nu au nevoie sa se teama . au alte nevoi . nu au nevoie de lupte ...cu ei sau altii , lucru care cere energie pe care ei o pot folosi in alt mod, mai constructiv ...vor plus de energie , nu minus .
si asta se vede la oboseala fizica si psihica , in care nu stii de unde sa o mai aduni . cum sa te centrezi mai mult pe aceasta autogenerare .
iar o cerere ca aceea nu e decat o presiune , deci un mod de a pierde energie ... pe o directie nedorita . ca si a face fata jignirilor, minciunilor, ipocriziilor , jocurilor si lectiilor impuse de altii .
si o atitudine copilareasca , poate avea multe interpretati.
de la substraturi psihologice pana la o atitudine , inteligenta in viziunea mea , ca generator esential de energie , prosteasca poate in viziunea altora . nu conteaza decat scopul si a nu face rau altora ... in caile gasite pt a obtine rezultatele dorite .

e greu sa crezi in cineva care se baga in viata ta . din punctul meu de vedere , o incredere pierduta e apoape imposibil de recuperat . eu imi pun palaria in cap si am plecat , ca si la alte forme false si ieftine de exprimare : minciuni , ipocrizii ..."teatru "...si lista e lunga .
in ceea ce priveste ca ea mananca aiurea si doarme la fel...e vba numai de optimizare . un om agitat prin natura , sau hiperactiv in termeni stiintifici , nu are conditiile necesare sa se concentreze decat cand ajunge la un anumit nivel de oboseala sau liniste interioara .
e vorba de o conditie necesara. un grad mediu de oboseala e bun unori. aduce veselie si o mai mare capacitate de a face fata "piedicilor" . acesti oameni se vor izola pt a castiga aceasta liniste ... vor fugi mereu de agitatia care nu le-ar aduce nimic bun .
cu mancarea , ai auzit de oameni cu pasiuni ? stii ca ei pot sa nu manance nimic zile ...prinsi in ceva ce ii intereseaza ?

deci sunt explicatii si explicatii ...si moduri diferite de abordare ...mod pe care eu la tine in vad in un mod socant de superficial .



queenmary - de zaraza sc la: 31/03/2008 10:45:04
(la: Homeopatia)
Multumesc foarte mult pentru traducere!! :*

Va sa zica statistic reiese ca e mai bine sa mergi pe tratamente alopate. Dar ce te faci cand faci parte din cei/cele care trebuie sa-si trateze suferinta prin remedii homeopate?

Si normal ca "par neverosimile"! Suntem deja educati sa avem incredere in tratamente alopate. Asta e deja o conditionare la nivel psihic. Ideal ar fi sa nu avem prejudecati. Din capul locului trebuie sa acordam credibilitate ambelor tratamente.

"Experimentele alopate au fost selectate in asa fel incat sa corespunda cu cele homeopate din punct de vedere al maladiei"

Nu e suficient sa faci statistica pe aceleasi boli. Unele boli se trateaza mai bine alopatic, altele homeopatic. Oare cat de bine s-au ameliorat/vindecat bolile din cele doua categorii?

Ideal e ca oamenii sa nu fi stiut prin ce metode sunt tratati, ca sa nu intervina convingerile lor interioare.

Asa ca rezultatele sunt simple statistici, dar nu duc la recomandarea "folositi medicina alopata".

Parerea mea este ca trebuie sa ne cunoastem organismul. Niciun medic, doar cei cu calitati exceptionale, ne pot cunoaste organismul in asa fel, incat sa dea diagnostice si tratamente corecte. Si degeaba iti recomanda medicul cutare sa te lasi de fumat sau de alcool, daca tu esti convins in sinea ta ca "se poate si asa". Cata vreme avem un regim alimentar necorespunzator, convingeri nesanatoase, nu avem mai deloc legatura cu viata/natura, un medic nu poate face mare lucru.

#297531 (raspuns la: #295296) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...