comentarii

vie


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Mai,sa fie! - de ALINA DUMITRESCU la: 17/02/2004 15:30:51
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
E drept ce spuneti dar ca si ce scriu eu acum, impregnat de perspectiva personala.
Uite o poveste scurta su cu t^lc, sper eu.
Sant in Canada din 1989,mi-am urmat fostul sot.
Cand am primit pasaportul la serv pas. Ploiesti am inceput sa pl^ng...nu voiam sa tradez si sa plec(scrie in Biblie"locuieste in tara si fa binele"
La un an si jumatae de "aici",am vizitat parintii, a fost bine, dar nu mai era la mine.
In Canada am cunoscut saracia,mai bine zis indigenta ca sistemul social vegheaza la acoperis, sanatate si hrana.Am cunoscut si benevolatul si intr-ajutorarea...bon!Peste câtiava ani m-am recasatorit cu un fost lup de mare, care a locuit Managalia-Constanta si care nu s-a simtit acasa niciodata in Romania.
Acum, eu vin dint-un orasel sub muntos moldovenesc,poezia e in aer, cimitirul evreiesc in spatele casei, iarna miroase a mere si gutui,pian, franceza...parintii intreprinzatori si generosi...el, sotul, oras de litoral,familie saraca scoala militara, umilinte si privatiuni...
de multe ori ne-am ciondanit, perspectivele noastre fiind diametral opuse in ceea ce priveste România.
Oare nu cumva circumstantele personale nuanteaza serios perceptia de tara,perceptia de sine in lume...cine scria deja ca "venim din copilaria noastra cum am veni ditr-o tara"
Acolo era tara unde curge lapte si miere(aveam si albine)aici e tara unde am putut dezvolta oarescare demnitate necumparata si creste copiii cu o constiinta sociala vie. Si vreau sa creasca aici intr-o democratie destul de prezenta iar nu ca privilegiati in România.Mai târziu, cand vor fi mari si formati ca persoane,se vor putea intoarce in cautare de radacini sau in cautare identitara.
Fiul cel mare care are 18 ani,se investeste intr-un program de cooperare internationala in Honduras.Cel mic,7 ani,are România ca tara de bunici si de vacanta,bucataria traditionala, limba si povestile noaste.
Mai vedem!Gata acum si inimile sus!
#9857 (raspuns la: #8949) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Stimate poet(a) - de ALINA DUMITRESCU la: 17/02/2004 16:04:15
(la: Ati face ceva pentru Romania daca vi s-ar ivi ocazia?)
Ce ma umple de mirare e lipsa de realism ce strabate din comentariul dumneavoastra. Oameni buni,orice realitate are o baza economica iar tara noastra sântem noi,asa cum biserica e o biserica vie, din oameni facuta.
Care ocrotitoare strainatate?
Ce minuni mai asteptati?
Când punem umarul la treaba si cu ce relitate economica?
E frumos in tarile dezvoltate, sisteme sociale superbe,dar pe ce baze? traditie si economie.Voluntariat-am povestit parintilor mei despre benevolat la Montréal si cum societatea se bazeaza in parte pe benevoli si nu prea vorbim aceeasi limba.
Si in sfârsit, viitorul ne poate lovi aspru pe toti, cu toate imponderabilele lui, dar nu e nevoie sa ne si autoflagelam!
Cu prietenie intru poezie
#9866 (raspuns la: #9652) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Andrei Plesu este filosof, po - de gabriel.serbescu la: 20/02/2004 06:46:58
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Andrei Plesu este filosof, politolog si publicist. E poate una dintre cele mai lucide personalitati romanesti contemporane. Cartile scrise se gasesc la http://autori.humanitas.ro/plesu/bibliografie.htm
Dintre articole mi-ar place sa citez cateva paragrafe:

"Patria" e sansa anonimului de a avea un destin. E uneori, singurul concept la care au acces "cei multi¨. De aceea, (un individ) prefera sa renunte la "realitatea" sa imediata, la determinarile lui concrete, pentru a participa la demnitatea unei generalitati integratoare. E inutil, e chiar periculos sa-i amputezi aceasta aspiratiune. Contrariat, el se comporta patetic si justitiar: conceptul devine in mana lui infuriata - o bita cit se poate de concreta.¨
(Nationalism si europenism)

¨O suma de alegatori cu identitate difuza aleg, dupa criterii aproximative, o suma de guvernanti care nu-si dezvaluie decit ambalajul si nu sint, uneori, decit ambalaj. Nu stim exact cine opteaza - nu stim exact cum - pentru ca nu stim exact ce.¨
(Progrese)

Imperativul integrarii europene nu poate functiona simultan cu acela, infinit mai urgent, al supravietuirii. Noi sintem in etapa drastica a cosnitei stravezii, a strazii surpate, a closetului sordid si ni se atrage atentia ca nu acordam destula consideratiune homosexualilor si propagandei anti-tabagice. Gifiim dupa strictul necesar si ni se cer mari rafinamente civice
(Supravietuire versus integrare)

Poate ca totul se explica prin saracie; saracia insolubila, sistematica, batjocoritoare, a tuturor lumilor post-comuniste. Dar saracia care te face sa nu te mai speli, saracia care aduce lehamite, grosolanie, iresponsabilitate, ingalare, lipsa de respect pentru aproape, pentru meserie, pentru indatoririle elementare, saracia arborata mirlaneste, cu un fel de voiosie hida, saracia aroganta, netrebnica, rea - saracia aceasta tradeaza boli mai adinci si mai perfide, care nu se pot vindeca prin simple solutii financiare si nici prin aderari euforice la organisme internationale sanatoase. Ceva, in fibra nationala, e, deocamdata, deteriorat. Si, daca sintem cinstiti cu noi insine, vom recunoaste ca nu sintem, inca, in rindul lumii: mai avem de lucrat.
(Trenul 1642)

...pe standurile romanesti ale acestei mari expozitii nu se afla numai cartile propriu-zise. Se afla, deopotriva, cartile nescrise ale tuturor acelora care, intr-un fel sau altul, au fost anulati de istorie: ale acelora care neputind publica au pierdut curajul de a scrie, ale acelora care au trebuit sa-si cistige existenta in munci umile si istovitoare, care nu le mai lasau ragazul creatiei, ale acelora carora cartile le-au fost confiscate si distruse, sau care, pur si simplu, au murit in inchisori, inainte de a-si fi dat masura.
(Cartea ca leac si otrava)
discurs rostit cu prilejul deschiderii oficiale a pavilionului romanesc la Tirgul de Carte de la Leipzig.


SB one, reactia mea a fost poate frivola si lipsita de orice tact, dar tu esti ilustrarea vie a prejudecatii, ignorantei si habotniciei. Cu voia dumitale de azi inainte am sa te ignore.

http://autori.humanitas.ro/plesu/bibliografie.htm
#10139 (raspuns la: #10106) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Motto: "calitatea numarul un - de SB_one la: 20/02/2004 09:14:18
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Motto:
"calitatea numarul unu a excrocului e aceea de a nu se lasa descoperit"



Ptr. cei ce vor sa mai citeasca.
Nu contest calitatzile D-lui Plesu

["Andrei Plesu este filosof, politolog si publicist. E poate una dintre cele mai lucide personalitati romanesti contemporane."]

ci intentztiile!( sau greselile). Consider ca filosofia asta nu-si are locul acum.

Este domnia sa chiar sigur de cum percepe poporul teoriile lui. Au oamenii acum - in aceasta deruta totala- nevoie de aceasta filozofie?
Se pare ca nu. Uite ce intzelege romanul

[" Ce ii reprosez eu dl. Plesu este ca implicarea Domniei sale in politica nu i-a facut nici un bine, ci i-a alterat destul de tare imaginea.
Raman la parerea enuntata initial: ce sa cerem poporului cand intelectualii nu inteleg corect realitatea in care ne aflam?"]

In rest... [dar tu esti ilustrarea vie a prejudecatii, ignorantei si habotniciei.] ...vad ca nu mai sint acuzat de maimutzareli in limbi straine. Multzam fain ptr. aprecieri.

[Am prejudecata ca trebuie sa fim mandri de a fi romani.
Ignor cu desavarsire teoriile "bune" la locul si timpul nepotrivit. Cred cu habotnicie ca poporul roman merita alta soarta si ca o va avea.]




SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10145 (raspuns la: #10139) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
imi place ca fiecare face politica in felul sau - de enigmescu la: 24/02/2004 07:00:42
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
toti au "direptate" dar nimeni nu greseste. oameni buni, iar ne-am apucat de judecat: ba c-o fi, ba c-o pati... ne place sa privim la cum se lupta altii in ringul acela plin de noroi dar nimeni nu-ndrazneste decat sa urle si sa zbiere continuu. chiar nu va doare gatul? ca mintea si mainile sigur nu va dor. e ca si cum am vorbi despre drobul de sare care sta sa cada in capul nostru si nu facem nimic in privinta asta, nici nu-l dam jos si nici nu-l proptim mai bine sus! dragilor, am sa repet pana o sa ma doara degetele de atata scris: IN ROMANIA (ca sa fie mai bine) E NEVOIE CA OAMENII SA-SI SCHIMBE MENTALITATILE!!! NU oamenii de la conducere. sau mai bine zis trebuie schimbati si aia periodic, daca nu-s decat niste lipitori ce se considera mai mult sau mai putin liberale, dar cand lumea intreaga e mai buna atunci si conducatorii ei trebuie sa se schimbe in bine. suna cumva idealist ce spun eu dar eu cred ca e adevarat principiul "fiecare popor isi merita conducatorul"! da, pt. ca indiferent cine va veni la guvernare, nou sau din nou, nu va veni de acasa cu bunastarea (dorita de toti) in buzunarele proprii ale jachetei luxoase. ce se incearca acum este pur si simplu un fel de ghicitoare electorala, un fel de dat in carti sau citit in stele, poate chiar un fel de a scoate argintul viu din populatia fricoasa si disperata la culme. lumea romaneasca ar fi in stare acum sa creada pe oricine vine in numele bunastarii si progresului ca e Moise care o sa ne duca la pamantul fagaduintei, mai exact la "luminita de la capatul tunelului"- sau poate la capatul tunetului...! mie unuia poate ca n-ar trebui sa-mi mai pese ce se mai intampla in tara fiindca am avut "nesabuinta" (dupa cum zic unii) de a pleca spre zari ceva mai insorite. dar ce sa fac, dorul de ai mei chiar nu-mi da pace si nu ma lasa sa fiu indiferent.
dar de fapt ce vreau sa spun? ca sa scurtez... indiferent cine ar veni la putere n-are cum sa dezradacineze coruptia fiindca ea este parte a sistemului pe care noi insine l-am creat, nu va dati seama de asta? noi suntem partasi zi de zi coruptiei. de ce? fiindca vedem zilnic si auzim ce se intampla dar nu luam atitudine in nici un fel. daca politaiul de carton ne cere spaga ca sa nu ne dea amenda aia nenorocita, noi n-ar trebui sa contribuim la ingrasarea prematura a lui dandu-i cat ne cere. daca toata lumea ar face asa atunci nici unul n-ar mai avea curajul sa ceara spaga. am fi si noi mai atenti, n-am mai incalca regulile de circulatie si n-am mai fi nevoiti sa dam socoteala. daca judecatorul ia spaga ca sa rezolve in mod fraudulos un dosar in care se discuta despre traficul de influenta sau despre traficul de carne vie, iar noi avem date concrete despre asa ceva, cum se face ca nimeni n-are curajul sa marturiseasca asta public? trebuie sa mai moara sau sa mai fie batut bestial cate un ziarist ca sa aflam adevarul?! cand medicul chirurg iti lasa ruda cea mai draga in pragul mortii si te pune in fata unui fapt fara precedent- daca nu dai atata moare pana maine ca nu operez fara "lipici pe degete"!- de ce nu-l iei de gat pe criminalul ala sa-l dai cu fata de pamant ca sa-si aduca aminte ca este si el un simplu muritor ca si cel in care o sa taie pe masa de operatie? dar daca tu ai pamant in nu stiu ce zona rezidentiala a orasului, pamant lasat cu acte in regula de mosii si stramosii tai, iar primarul sau consiliul local face tot posibilul sa te desparta pe veci de dreptul tau asupra acelui petec dandu-ti in loc unul fara valoare in nu stiu ce maracinis de la poalele cucuvelei, de ce nu mai strangi cativa cu tine care sunt in aceeasi situatie sa mergi la palaturile demnitarilor si sa-i ameninti ca le dai foc? stiu, nu suna prea crestineste, dar uneori, cu unii oameni care cer mila crestina, trebuie sa te porti ca si cu fiarele salbatice. am dreptate??? ar fi multe de zis dar astept unele sugestii din partea auditoriului. multumesc anticipat pt. rabdare.
just me
Adevaruri rastalmacite - Andrei - de (anonim) la: 26/02/2004 01:57:32
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Credeam ca fotografia este facuta de oameni, eventual de fotografi. Poate, din punct de vedere istoric, fotografii nu sunt oameni. Ar fi si asta o tema de discutie.
In paginile citite din teza cu pricina am mai inteles ca ea era facuta doar de institutii.
De institutii bune, “Generatia optzecista”, UAP, Eugen Iarovici si de institutii rele. AAF, cu o structura etatizata, in descompunere…
Din context, teza e tratata foarte convenabil din punct de vedere istoric, mai ales a unui istoric cu preocupari diverse, cat s-ar putea de lucrative. Ma refer la indrumatorul dl. M.Rotar.

Asa este arta era oarecum controlata in anii 80.
Desi sub control de stat, prin AAF si Consiliul Culturii, fotografia din Romania era de fapt vie. In nici-un caz Fotografia acelor ani nu insemna nici conducerea AAF, nici „generatia optzecista”.
Fotografia acelor ani inseamna mai degraba Aurel Mihailopol, Edmund Hoffer, Armand Rosenthal, si cei care se ridicau: Dan Dinescu si ceilalti. Acestia erau membri AAF, care faceau lucrari asa cum doreau ei, departe de asa zisa fotografie pseudo-artistica promovata de AAF.

E adevarat, erau si profitorii sistemului. Fotografii cu tovarasul, la AAF facea doar D.M, nepotul Doamnei. Da, sinistra lui sotzie.
Daca ar fi sa comparam pe dl.Kiraly numai cu tovarasul Mitru MeinKampf, ce scrie in teza nici nu se apropie de realitate.
A fost cu mult mai grav.
Dar ma tem ca nici in visele lor, lucrarile “generatiei optzeciste” nu se apropiau de cele facute de numele citate mai sus.

In National Geografic citeam ca informarea conteaza 85% din succesul unei intreprinderi. Nu si la noi, unde informarea este sublima, mai ales daca lipseste cu desavarsire.
Pe vremea Imperiului Roman, justitia se conducea dupa zicala: “Audiatur et altra pars.”
Da’ partea cealalta nu dadea bine, istoriceste vorbind, din Alba Iulia.
In fond, dl.M.E. a fost manipulat si recompensat de cei care l-au indrumat spre aceste pozitii si concluzii. Destul de trist ca dansul crede ca apara adevarul.
Poate doar un adevar favorabil pentru anume persoane.
Adica pe acele vremi grele nu era nimic. Si ce era, nici nu merita citat, ca de Partid era poluat. Noi, cei din extremul Est, acum decisiv ne trezim si istoria v-o ametim.
Destul de vesela puscarie, domnilor. Numai bine, AP.
#10632 (raspuns la: #10481) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
traditie si inovatie - de pr Iulian Nistea la: 26/02/2004 07:09:21
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, frate anonim.

Mesajul tau ma trimite cu gândul la o veche dar inepuizabila discutie, anume aceea a raportului între traditie si inovatie. Problematica aceasta a izbucnit în România de mai multe ori cu putere, obligând pe multi literati, artisti, psihologi, filosofi, teologi etc. sa ia pozitie. Ramuri derivate ale acestei problematici ar fi, într-o enumerare incompleta:


  • problema specificului national (pe care au abordat-o mai toti gânditorii români)
  • national si universal
  • traditie si inovatie în arta si literatura
  • traditie si înnoire în Biserica Ortodoxa

Pentru partea neteologica a problemei dezbaterile au fost adunate (selectiv, desigur) în niste antologii:

  • Aesthesis carpato-dunarean (Antologie, postfata si bibliografie de Florin Mihailescu), Ed.Minerva, 1981
  • National si universal (Antologie de Pompiliu Marcea), Bucuresti, Ed. Eminescu
  • Traditie si inovatie - idei si atitudini literare (Studiu si antologie de Florin Mihailescu), Ed. Eminescu, Bucuresti, 1975

Aceste dezbateri nu doar ca sunt foarte interesante, dar sunt semnificative si pentru partea teologica a problemei.

Atitudinea "vreau totul, aici si acum" nu este una crestina. Atât în viata noastra, cât si a Bisericii vedem ca nu putem cere totul în aceasta lume, si ca si ceea ce se împlineste si împlineste în timp.

Aducerile la zi ("aggiornamento") ce s-au facut în Biserica Catolica ne dovedesc (nu o zicem noi asta, ci ei), cât de periculoase si daunatoare pot fi aceste "transfuzii".

Eu cred ca principiul cel mai sanatos e sa faca fiecare ceea ce poate la locul lui si cu rabdare lucrurile se fac si se schimba.

Chiar daca noi nu ne dam bine seama, ritul ortodox nu sta pe loc. Tot asa precum geologii de la Institutele de seismologie percep miscari pe care noi nu le vedem si stim, ei bine, tot asa liturgistii vad si in cultul ortodox schimbari pe care noi, crestinii de rând, nu le percepem, dar care sunt foarte reale si care în timp devin ceva din ce in ce mai vizibil. Pe unele din aceste mici tendinte si miscari timpul si constiinta Bisericii (care nu e un for uman, ci un consens al Bisericii, neregizat) le valideaza; altele se sting de la sine.

Aceasta este functionarea dezvoltarilor ritului ortodox. Ea este, în cele mai profunde principii ale ei, dincolo de ideologia unei epoci, dar se întrupeaza într-o epoca.

Sa luam un exemplu banal (dar la zi): rugaciunile Bisericii pentru conducatori.

Forma cererii pentru conducători a ecteniei mari în slujbele ortodoxe din România a variat ca formulă, dar în Liturghierul românesc de astăzi e aşa:

"Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni,

pentru cârmuitorii ţării noastre,

pentru mai marii oraşelor şi ai satelor

şi pentru iubitoarea de Hristos oaste,

Domnului să ne rugăm".

Această formulă, similară celei folosite de Biserica Greacă, a fost adoptată de Sfântul Sinod după anumite ezitări: imediat după Decembrie 1989, de teamă că ea e înţeleasă de unii ca o formă/semn de obedienţă/supuşenie a Bisericii faţă de Stat (dar, fără putinţă de tăgadă, şi dintr-un sentiment de culpabilizare pentru acest soi de alunecări în epoca comunistă), Sfântul Sinod a înlocuit rugăciunea pentru conducători cu rugăciunea pentru popor şi armată. Acum Biserica Ortodoxă Română a revenit la formula de mai sus, în spiritul Tradiţiei Bisericii, explicitată într-o altă rugăciune, care însă, din păcate, se citeşte astăzi "în taină" (şi nu cu voce tare, ca să fie auzită de tot poporul ) în marea majoritate a bisericilor ortodoxe:

"Încă aducem Ţie această slujbă cuvântătoare pentru lumea întreagă, pentru Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică;
pentru cei ce în curăţie şi în viaţă cinstită vieţuiesc,
pentru ocârmuirea ţării acesteia, robii lui Dumnezeu (N)
şi Ţie ne rugăm, şi cerem:
dă lor Doamne paşnică şi înţeleaptă ocârmuire,
şi pace lumii Tale,
ca şi noi, întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia."

Cu alte cuvinte, nu ne rugăm să-i ţină Dumnezeu în scaune – nici pe cei care par buni, nici pe cei care sunt răi –, ci ca atât cât stau în acele scaune să le dea Dumnezeu minte şi să fie înţelepţi, să nu facă prostii (care să aducă ţara în război sau în lupte sociale, tulburări etc.), ca "viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim [noi], în toată cucernicia şi curăţia" (cari va sa zica: sa ne putem ruga în liniste, sa ne putem vedea de ale noastre treburi în pace si fara sa fim pagubiti, ca sa ramânem în "curatie", sa nu fim obligati la compromisuri etc....).

Vedem deci cum un principiu forte, transcultural, îmbraca diferite forme vazute, mai mult sau mai putin "convenabile". Dar dincolo de aceste vesminte mai mult sau mai putin stralucitoare, mai mult sau mai putin demodate, putem gasi intotdeauna o comoara!

Toate cele bune.

pr_iulian

#10670 (raspuns la: #9719) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un interviu cu Lucian Boia - de Filip Antonio la: 27/02/2004 03:22:56
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28
Martisor - de SB_one la: 29/02/2004 13:10:20
(la: 1 Martie - despre Martisor)

În fiecare martie, natura îşi reia ciclul vital. Şi în noi înmugureşte iar, şi iar, speranţa. Nu întîmplător, în luna martie se celebrează „Ziua Femeii”. Femeia este aceea care păstrează viaţa şi o înnoieşte. Femeia este fiinţa prin care Dumnezeu şi-a luat un trup omenesc şi a venit printre noi să ne re-înveţe omenia, în esenţa ei: iertarea, răbdarea, dreapta judecată, toleranţa, mila, iubirea de semeni. Vrem să recunoaştem sau nu, tributari orgoliului nostru masculin, Femeia, prin ce are ea misterios, prin răbdarea ei egală cu istoria lumii, dă consistenţă, substanţă şi scop acţiunilor noastre.
Bolta catedralelor este susţinută de o cheie – cheia de boltă, secret cunoscut doar de constructorii iniţiaţi şi transmis exclusiv în mediul lor. Fără această cheie, bolţile catedralelor s-ar prăbuşi. Fără femeie -, cheia de boltă a lumii noastre, secretul rezistenţei, continuităţii şi măreţiei ei, viaţa ar înceta. Uităm adesea că suntem fiii unor mame. Uităm uneori că partenerele noastre care ne iubesc îşi zidesc vieţile în temelia vieţilor noastre. Luaţi de vîltoarea „războaielor” noastre, cel mai adesea inutile, uităm să preţuim şi să acordăm respect acestui nevăzut izvor de blîndeţe, duioşie şi înţelegere.
Poate că lumea bărbaţilor a obosit. Poate că vitalitatea lor s-a erodat, fiind mereu expuşi exigenţelor de tot felul, proprii sau impuse de regulile sociale. Poate că a venit vremea să acordăm şi femeilor dreptul de a decide, de a continua ceea ce noi am început. Pentru că au dovedit calităţi incontestabile de lider, de bun organizator şi o stăruinţă fără seamăn în a-şi atinge ţelurile. Pentru că au dovedit, într-o istorie multimilenară, mai multă toleranţă şi putere de a ierta, decît am putea noi dovedi. Poate a venit vremea să demontăm eterna sintagmă a misoginismului: „lumea noastră este şi trebuie să fie condusă de bărbaţi”. Uitînd că echilibrul aceste lumi l-a creat, pe nevăzute, tăcut, lumea femeilor.
Cel care nu respectă femeia nu respectă viaţa. Iar cine nesocoteşte viaţa, este pierdut. Doresc tutror femeilor să fie fericite. Doresc să le mulţumesc că există şi că au grijă de noi, de viaţă, de continuitate. Au în mine un mare admirator. Al puterii lor de care nu sunt niciodată conştiente.

semnat
NB



SB
................................................................
Despre scriitor: - de Ovidiu Bufnila la: 11/03/2004 05:57:38
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Eu sunt un scriitor liber. Sunt scriitor pentru ca asa am vrut, asa mi s-a intamplat, asa am fost construit, m-am impiedicat de-o piatra si am zarit destinul de scriitor ascuns sub un petec de iarba de pe Marte, iarba era vie, buna, Bufnila, mi-a zis iarba, ce faci iarba, i-am zis eu. Cam asa s-a intamplat. In Uniunea Scriitorilor din Romania si in Asociatia Scriitorilor Profesionisti sunt oameni de exceptie. A te inscrie e o kestiune de alegere. Am sprijinit din umbra infiintarea unei filiale US in tara, de exemplu. Dar atat. Eu nu sunt important, negasimndu-mi importanta in lansari de carte, in seminarii si altele. Mi-am facut praf recent doua carti digitale, le-am ras din oceanul digital si mi-ar place la nebunie sa scriu din nou JAZZONIA care a castigat premiul pentru cel mai bun roman SF romanesc al anului acum 11 ani. As vrea sa scriu JAZZONIA nu pentru ca as considera-o imperfecta ci pentru ca imi place la nebunie universul ei. Vreau sa spun prin aceasta ca NICIODATA nu am respectat regulile clasice ale SCRIITORULUI. Adica nu-mi pasa de canoanele scriitoricesti fie ele legate de stil, tematica, univers fictional sau vietuire scriitoriceasca_cu sindrofii literare, cu coterii literare, cu mariri literare vremelnice. Nu fac din asta o legenda si nici nu-mi arog vreun merit. Sunt SCRIITOR intr-un fel propriu. Cum sunt de altfel toti scriitorii de pe lumea asta. NICIODATA nu am scris articole despre alti scriitori in maniera desueta a povestirii-romanului-lui, de exemplu. Eu caut la scriitori profunzimile. Am o istorie personala fermecatoare si nebuna ca scriitor. Cred insa ca nu numai povestea e importanta. Scriitorii pot spune multe prostii si cred ca si eu am facut-o. E in firea lucrurilor. Scriitorul e un pungas, un mare pungas. Il putem huli, il putem ucide, il putem zeifica, il putem calca in picioare dar nu putem trai fara ESENTA lui. Din acest magic punct de vedere, suntem SCRIITORI. SCRIEM realul in timp ce-l traim. Cred ca suntem rigizi si ratacitori simpatici cand vorbim despre Scrisul Artistic! navigand nebuneste prin oceanul digital am intalnit scrieri si fictiuni fermecatoare. Le-au scris oameni care nici nu viseaza sa ajunga scriitori! dar le-au scris! Toate fictiunile astea fermecatoare plutesc prin oceanul digital ca niste arhipelaguri. Si aici la voi, la noi, sunt o multime de povesti frumoase. Eu le citesc cu placere. Uneori pleznesc de invidie. Te-am citit si pe tine Daniel. Imi place. Numai ca trebuie sa ne desprindem de desuetele idei despre Scriitor si Scriitura! Magia si Aventura Scrisului sunt deschise oricui. Sigur ca e o chestiune de revelatie. O poti avea, poti sa nu o ai. Dar trebuie sa cauti. Trebuie sa pornesti cautarea ei, a revelatiei, parsiva! Nu premiile, nu asociatiile de scriitori, nu lansarile de carte, nu maririle vremelnice, nu astea conteaza. Drumul catre Ultimul Sens este mult mai atragator. Pervers, atragator, periculos si aprozimativ iluzoriuuuuuuuuuuu.

Gata, ca incep sa ma prostesc.
#11787 (raspuns la: #11775) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iko - de Alice la: 12/03/2004 04:52:28
(la: De ce muzica?)
eu cred ca te nasti poet si ca-i mai presus de tine ...
ramane de vazut daca ai 'tupeul' sa arati lumii nemarginirea si vocatia de martir sa suporti pietrele-n cap...dar cred ca asta doreai si tu sa spui...

mi-e dor de poezia vie, asa cum o scriau unii care deja nu mai sunt.
de poezia aia tajnind din vazduhuri in pana cuiva, care sa nu faca decat sa transcrie farama de dumnezeire care i s-a nazarit...
mi-e dor de magia cuvantului.
nu de scrisul de dragul scrisului, nu de penibilul scremut in rime, pus la rang de arta.
nu de cuvinte savante-nsiruite tamp, menite doar sa te duca in deruta!
as vrea s-ating un om viu, magicianul care poate s-aprinda scanteierea tainelor la mine in suflet, prin cuvant.
#11878 (raspuns la: #11861) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
MARLON - de Little Eagle la: 12/03/2004 12:16:27
(la: The Fugitive Kind -- cu Marlon Brando si Anna Magnana)
Vazut filmul de vreo 5-6 ori si mereu cind il vad parca e prima oara.Marlon,ca de obicei superb,dar si Anna Magnani colosala.Am vazut toate filmele lui Marlon fiind un mare fan al lui,la fel si sotia mea,chiar si cele considerate..flop!
As adauga citeva filme neaparat de vazut:"The Chase"cu Robert Redford ,Jane Fonda si E.G.Marshal,"Apalloosa"cu John Saxon,"Appocalypse now-redux" evident"Godfather",la filmari Al Pacino la un moment dat nu putea sa joace si intrebat de Coppola de ce are trac,a zis ca nu poate juca alaturi de Dumnezeu!Desigur"Don Juan de Marco"cu prietenul lui f. bun Johnny Depp,
si desigur "On the waterfront",pt. care a luat primul Oscar.
E stiut faptul ca Marlon mereu face glume in timpul filmarilor,Johnny Depp spunea ca nu se poate concentra cind joaca cu el pt. ca mereu il pufneste risul.In "Godfather " de ex.in scena de la spital cind Al Pacino vine sa-l scoata si il transporta pe hol cu patul,Marlon fara ca Al sa stie,a pus sub el sub saltea o gramada de caramizi de l-au luat naduselile pe Pacino!
Si in plus,Marlon e actorul improvizatiilor,schimba mereu textul lui pe moment,trebuie sa fii mare actor sa stii sa vii cu o replica imediata si la fix!
E o legenda vie si va ramine poate cel mai mare actor al lumii.Alt film bun este"The freshman" cu Mathew Broderick.

LOVE&PEACE,
Ozzy
ce poate fi sufletul -teorie 2002- fragment din cartea mea - de adacartianu la: 20/03/2004 15:08:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.
energie murdara - de desdemona la: 08/04/2004 04:15:54
(la: Energie curata)
Pe mine m-a distrat cel mai tare un articol aparut in Science et Vie anul trecut in care se descria posibilitatea de-a crea energie din gunoaie. Cu ajutorul unor bacterii care produc fermentatia eliberand gaze combustibile sau chiar bacterii care 'mananca' apa de canal si produc curent electric. Asta e o idee excelenta si tare mi-ar placea s-o vad pusa in practica. Ani de zile, cand ma trimitea mama cu gunoiul, visam ca intr-o zi sa fiu o persoana importanta. Si poate voi fi norocoasa, ca pe cand voi avea 70 de ani, sa merg (plina de importanta) cu gunoiul catre o centrala energetica, pazindu-l cu inversunare de oricine ar ravni la continutul galetii mele. Inchipuiti-va ce rasturnare de situatie ar fi pentru cei ce traiesc in mizerie ! Toate tarile unde gunoaiele zac in maldare ar deveni un fel de 'eldorado' energetic.

Sper sincer ca intr-o zi sa fim mandri de a produce o energie 'murdara' adica de fapt o energie curata obtinuta din 'murdarii'.

Ce vis pentru secolul 21 !
***
Las' ca-i bine ca nu-i mai rau !
Mesaj de Sfintele Paşti - de SB_one la: 10/04/2004 08:13:48
(la: Christos a inviat si Paste fericit pentru toti!)
Mesaj de Sfintele Paşti


Dragi creştini,




Întreaga creştinătate îşi primeneşte, în această săptămână, a Patimilor, trupul şi sufletul pentru a primi în curăţenie Învierea Domnului.
Chiar dacă lumea modernă pare mai puţin preocupată de dimensiunea spirituală a vieţii, realitatea este cu totul alta. Nici unui om nu îi este indiferentă starea şi evoluţia propriului suflet. Marile traume ale umanităţii nu au fost niciodată generate de crizele materiale ci de alienarea sufletului individual şi colectiv.
Nu sunt un credincios habotnic sau practicant fervent. Sunt un om care îşi pune mereu întrebări despre sine şi despre lume. Cred în Dumnezeu. Într-un Dumnezeu iubitor şi înţelept cu creaţia lui. Cred că fiecare om poate, prin faptele sale, prin grija de a nu răni, de a nu călca peste vieţile altora, prin vorbele sale să-şi încununeze propria viaţă. Dumnezeu şi-a iubit atât de mult creaţia încât ni l-a dat pe Fiul Său Preaiubit să-l sfâşiem pentru a putea descoperi veşnicia vieţii. Un mare gânditor spunea:”De două mii de ani ni se spune să ne iubim şi noi nu încetăm să ne sfâşiem”. Lecţia răstignirii Mântuitorului este o lecţie perpetuă, din care n-am învăţat să extragem esenţa. Este o lecţie despre nesocotinţa şi instabilitatea noastră, tentaţi de Rău care e mai lesne şi nu de Bine, care e anevoios. Dumnezeu ne-a dăruit un univers de ale cărui minunăţii să ne bucurăm deplin. Dumnezeu ne-a dat viaţă să trăim şi pentru alţii, Dumnezeu ne-a dat suflet şi conştiinţă pentru a iubi, pentru a ne bucura, pentru a împărtăşi bucuria cu cei asemenea nouă, pentru a sluji luminii şi binelui. Şi nu pentru a spori răul şi suferinţa în noi şi în lume.
Vă doresc să vă regăsiţi sufletul dumnezeiesc, să găsiţi calea spre fericire şi să păşiţi în lumina Binelui.




E. BARBU


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#13663 (raspuns la: #13658) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tot blaga - de adriouko la: 13/04/2004 09:16:08
(la: Cele mai frumoase poezii)
MOARTEA LUI PAN
I
PAN CÃTRE NIMFÃ

Cu strai de broascã'n pãr rãsai din papurã,
o undã
vrea sã te cuprindã si nisipuri prind sã fiarbã.
Ca dintr'o nevãzutã amforã rotundã
îti versi mlãdie trupul gol în iarbã.

Si vâna de la tâmple îmi zvâcneste
ca gusa unei lenese sopârle
ce se prãjeste'n soare,
miscarea ta mi-adie murmur de izvoare.

Ca pânea caldã eu te-as frânge,
miscarea ta mi-azvârle clipe dulci în sânge.

Nisipuri prind sã fiarbã.

Varã,
soare,
iarbã!

II
ZEUL ASTEAPTÃ

Prin miriste se joacã
soareci si vitei,
iar vitele de vie
tin în palme
brotãcei.
C'o pãpãdie
între buze
o astept
sã vie.
Nu vreau decât
sã-mi port curate
degetele rãsfirate
prin pãrul ei,
prin pãrul ei
si-apoi prin nori
s'adun din ei
ca dintr'un caier
fulgerele-asa cum toamna
strângi din aer
funigei.

[http://pages.prodigy.net/nnita/pan.html]
"Sa completeze mesajul din Bi - de (anonim) la: 14/04/2004 12:16:13
(la: Filmul "The Passion of the Christ" si antisemitismul)

"Sa completeze mesajul din Biblie"?



Citeste te rog Apocalipsa 22 : 19:



Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui dela pomul vieţii şi din cetatea sfîntă, scrise în cartea aceasta."



"...efect de "picamar" in inima celor impietriti" - si cei la care nu a avut efect "pikamaru'" asta ar trebui sa fie obligati sa vada un film in care 'isus'-ul regizorului respectiv sa fie taiat cu drujba, si sigur o sa iasa convertit de-acolo...
Eu nu am citit in Biblie ca Dumnezeu ar intra cu vreun "pikamar" in sufletele noastre. Dimpotriva, dupa cum vezi "da ploaie si peste cei buni, si peste cei rai", dupa cum spune Biblia. Dar asta nu cred ca va dura la infinit...



"Daca Romania este, inca, o tara 80% crestin ortodoxa..." - in astia 80% intra si cei care fac invieri rock pe malul marii, cei care "pozeza" electoral in crestini cu lumanari in mana la televizor , si cei care umplu barurile si discotecile dupa ce-au fost la biserica in noaptea de Inviere?

Ma-ntreb, doar...



#13830 (raspuns la: #13691) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gabriel Liiceanu - de kradu la: 19/04/2004 18:26:00
(la: Gabriel Liiceanu)
Daca e Liiceanu de ce ne mai intrebam daca merita!?
Ce se "produce" la Humanitas e pentru suflet, un fel de lumina...
interioara, permanent aprinsa, vie......
paris - de miramash la: 20/04/2004 15:20:44
(la: Apel la marturii: "Aventuri la ambasade? Povestiti aici!")
Eu am avut ocazia sa intru in ambasada de la Paris de doua ori si pot spune ca in 2004 fata de '99 este mai bine.
In '99 am petrecut 4 ore la o coada facuta de tziganii apatrizi care cereau dinnou nationaliateta romana nemaiavind voie la timpul ala sa se intoarca la ro, si coada nu se misca fiindca nu stiau sa scrie. Asa ca mi-am petrecut timpul scriindu-le cerererile ca sa-mi vie si mie rindul.
Anul asta trebuie sa-mi schimb pasaportul asa ca ma onoarea sa stau de vorba cu ambasada la telefon si sa-i si vizitez.
Vizita a fost o experienta de-a dreptul infricosatoare. Din soarele parisului, din cartierul shic de linga turnul Eiffel intri intr-o cladire din beton care seamana cu orice cladire de politie din Ro din anii 80, si imediat Parisul si Frantza dispar, te trezesti instantaneu in Ro, cu functionarii prafuiti, nu poti plati decit cash, cozi strinse, nici macar pixuri cu lantz, doua scaune din carton presat si o tejghea de o curatenie indoielnica.
Femei cu copii in brate, batrini in baston, toti la coada, in picioare, nu tu numere, nu tu sala de asteptare
Ai nevoie de ceva si ei stiu, asa ca te trateaza ca la Ro, taci si mergi mai repede si te gindesti ca daca cumva nu esti de-a dreptul la ro, daca cumva cind iesi in strada te trezesti in mijlocul Bucurestiului sau nu stiu unde, acolo de unde ai incercat sa scapi cu citiva ani in urma...

Functionarii arata ca cei de la posta, bietul consul de la Paris sta la tejghea si repeta de 100 de ori pe zi replicile. Cred ca nu si-a inchipuit ce-l asteapta cind a primit postul...
De fapt toata activitatea cu publicul se rezuma comert cu hirtii, vrei o procura, 45€, vrei un certificat 75€...
Totul se petrece fara amabilitatzi, fara un zimbet, aproape ai teama ca ar putea sa nu-ti dea ceea ce ai dreptul sa obtii, te fac sa te simti vinovat ca ai nevoie de un "serviciu consular", ca si cum le ceri o favoare.
Cind am iesit in strada si am revazut Parisul am rasuflat cu usurare, nu am trecut intr-un univers paralel prin poarta ambasadei!
Am intrat intr-un magazin sa iau un ziar, vinzatorul m-a intrebat ce accent am, de unde vine, i-am spus ca este romanesc si mi-a spus ca "domnul consul este un baiat minunat". Intr-un fel m-am simtit mai bine, m-a facut sa intzeleg ca de fapt mi-era mie frica de vizita asta ca tuturor celorlalti care ne impingeam la coada, era un fel de rememorare a timpurilor si a locurilor de care incercam sa ne eliberam. Poate ca aveam un "ic" si-l puneam inainte, alergia mea la functionari si hirtii, proceduri si limba de lemn ma facea sa fiu de la bun inceput "anti ambasada".
Poate...
Guns"n Roses sau numai trandafiri ? - de LudmilaClaudia la: 23/04/2004 01:22:22
(la: Guns'n Roses sau numai trandafiri?....)
O armă , şi mă refer4 la cele solosite în prezen, indiferent de scopul în care este folosită, efectul utilizării ei nu poate fi decât destructiv. Scopul omenirii nu cred că este înarmarea, atât personală, cât şi de grup, indiferent de modul constituirii acestora , legal sau nu. Consider că ar trebui depuse eforturi mult mai mari atât de către stat cât de către societatea civilă pentru ridicarea nivelului conştiinţei şi culturii, care din păcate este mai greu de realizat , atât la nivel micro cât şi macro, datorită situaţiei sociale precare a marii majorităţi a populaţiei pe întreg globul. Iar dacă încă armele sunt necesare, efectul folosirii acestora ar trebui să imobilizeze infractorul şi nu să aducă atingere sănătăţii sau vieţii acestuia, pentru că dacă se ajunge la rănirea sau moartea acestuia , nici unul dintre noi nu ar fi mai bun, indiferent dacă , cauza în numele căreia am acţionat este sau nu exoneratoare de răspundere.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...