comentarii

vie


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
A Dacian's Prayer - de DESTIN la: 18/09/2004 20:34:15
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Am incercat sa traduc in limba engleza poezia lui Eminescu,"Rugaciunea unui dac" la solicitarea unor amici si prieteni americani.

Rog a se interveni in ajutor daca traducerea este greoaie sau poate fi imbunatatita.

A Dacian's Prayer

When death did not exist, nor yet eternity,
Before the seed of life had first set living free,
When yesterday was nothing, and time had not begun,
And one included all things, and all was less than one,
When sun and moon and sky, the stars, the spinning earth
Were still part of the things that had not come to birth,
And You quite lonely stood... I ask myself with awe,
Who is this mighty God we bow ourselves before.

Ere yet the Gods existed already He was God
And out of endless water with fire the lightning shed;
He gave the Gods their reason, and joy to earth did bring,
He brought to man forgiveness, and set salvation's spring
Lift up your hearts in worship, a song of praise enfreeing,
He is the death of dying, the primal birth of being.

To him I owe my eyes that I can see the dawn,
To him I owe my heart wherein is pity born;
Whene'er I hear the tempest, I hear him pass along
Midst multitude of voices raised in a holy song;
And yet of his great mercy I beg still one behest:
That I at last be taken to his eternal rest.

Be curses on the fellow who would my praise acclaim,
But blessings upon him who does my soul defame;
Believe no matter whom who slanders my renown,
Give power to the arm that lifts to strike me down;
Let him upon the earth above all others loom
Who steals away the stone that lies upon my tomb.

Hunted by humanity, let me my whole life fly
Until I feel from weeping my very eyes are dry;
Let everyone detest me no matter where I go,
Until from persecution myself I do not know;
Let misery and horror my heart transform to stone,
That I may hate my mother, in whose love I have grown;
Till hating and deceiving for me with love will vie,
And I forget my suffering, and learn at last to die.

Dishonoured let me perish, an outcast among men;
My body less than worthy to block the gutter then,
And may, o God of mercy, a crown of diamonds wear
The one who gives my heart the hungry dogs to tear,
While for the one who in my face does callous fling a clod
In your eternal kingdom reserve a place, o God.

Thus only, gracious Father, can I requitance give
That you from your great bounty vouched me the joy to live;
To gain eternal blessings my head I do not bow,
But rather ask that you in hating compassion show.
Till comes at last the evening, your breath will mine efface,
And into endless nothing I go, and leave no trace.

PS Thanks! Denysa, tie iti apartine ideea de a veni cu aceasta poezie pe aceasta tema.

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22810 (raspuns la: #22434) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am mai meditat, draga Paianjenule, - de Hypatia la: 19/09/2004 11:36:51
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
si am ajuns la concluzia ca raspunsul la nelinistea ta metafizica ,dar absolut normala din punct de vedere existential, ar trebui cautat in textul biblic. Hristos intreaba retoric "Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?" Deci omul are suflet!
Cum nu putem da ceva in schimb pentru a ne salva sufletul, ramane sa intelegem ca salvarea lui - "ne referim la acel element despre care se sustine ca, in momentul mortii, paraseste trupul, fie ridicindu-se la cer, fie coborind in purgatoriu (?) sau iad"-, vine din manifestarile sufletului. "Caci, oricine isi va salva viata sa si-o va pierde, iar cine-si va pierde viata sa pentru Mine sau pentru Evanghelie, si-o va castiga."
Despre manifestarile sufletului prin cele trei facultati enumerate chiar de tine, dar care fac pe om unic in lumea vie, s-a mai scris in aceasta conferinta. Cred insa ca nu s-a accentuat suficient un lucru: ca sufletul, nematerial fiind, traieste vesnic, incepand chiar de la zamislirea noastra. El se dezvolta o data cu trupul, pana ajunge la o anumita stare de constiinta/ sau se degradeaza pe masura ce omul in sine creste, iar dupa despartirea de trup, mosteneste starea de a fi in conformitate cu gradul de constiinta la care a ajuns. Chiar scrie undeva in Scriptura ca in starea in care ne va gasi moartea in aceea vom fi judecati.
Mai cred, de asemenea, ca sufletul este acel motor fiintial care determina gandurile, actiunile noastre si sentimentele noastre.
daca sufletul nostru ne misca de la sine spre bine , vom ajunge in rai, iar de vom fi biruiti de rautate si vom face rau cu gandul, cu cuvantul, cu fapta sau vom purta sentimente negative, pierde raiul.
Sigur, exista si cazuri in care mila lui Dumnezeu este covarsitoare pentru cei ce au trait in intunericul rautatii si Domnul ii va ierta, dar nimeni nu se poate culca pe urechea asta!
Pe de alta parte, citind cele scrise in conferinta ta, dar si in cealalta, deschisa de DESTIN, am citit multe replici acide, pline de nerv, care nu-si au rostul. cred ca aceasta tema nu trebuie sa ne puna in conflict, ci trebuie sa duca la LUMINA. Parerea mea.
Hypatia
Din pacate nu-i altfel - de Simeon Dascalul la: 22/09/2004 12:29:05
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)
Ba nu, e fix la fel, cu o doză de simţ al umorului în minus şi de una de exasperare în plus. Nu ştiu când rutina - drum şcoală – şcoală – drum casă, care a evoluat apoi spre serviciu - s-a transformat şi din ceva înghiţibil a ajuns ceva foarte greu de suportat. Probabil după ce începi să conştientizezi că “asta” nu-i ceva temporar, ci bătut în cuie pentru eternitate şi că nu prea ai cum să scapi. Dacă stau şi analizez soarta mea / a noastră nu-i cea mai rea din lume, ba sunt alţii care-o duc mult mai rău. Am o slujbă normală, prost plătită, desăvârşit de stupidă, în care pendulez între plictiseală şi epuizare. Patronul încearcă să stoarcă din noi cât mai mult şi noi să ne surmenăm cât mai puţin. Deseori mă fascinează colegii mei şi tare aş vrea să le fiu asemenea. Înjură în surdină şi-şi fac treaba, când primesc un al treişpelea salariu de două milioane sunt de-a dreptul leşinaţi de recunoştinţă şi niciodată nu li se par absurde toate lucrurile existente pe o rază de treizeci de kilometri. Dacă le-aş spune că ieri făceam o figură îndurerată nu fiindcă trebuia să stăm trei ore peste program, ci fiindcă urma să mă întorc în acelaşi apartament nasol şi dimineaţa să vin iar în aceeaşi slujbă şi mai nasoală, cred că n-ar pricepe nimic. Oamenii ăştia parcă au un zid protector în jurul creierului şi îi invidiez tare mult.
Mă bate gândul să-mi schimb serviciul actual, deşi ştiu că nu găsesc ceva mai grozav, numai din plictiseală. Dar sunt sigur că remediul n-ar fi eficient decât pe termen scurt. După o săptămână aş începe iar să mă uit pe site-urile editurilor să văd ce mai apare şi cum pot aloca salariul meu simbolic.

Îmi întreţineam cumva iluzia că senzaţia asta de zădărnicie, de plictiseală de moarte e şi din cauza provinciei şi că Bucureştiul mai colorează cumva vieţile. Văd că lumea e finită şi că te poţi simţi la fel de încarcerat şi într-un oraş mare.

Soluţia mea are puţine şanse de a se materializa şi poate părea trivială. Dar cred că singura libertate o dau banii şi că nu avem altă variantă de acţiune decât să ne preumblăm în prostie pe la interviuri, poate nimerim pur aleatoriu o slujbă bănoasă. Atunci urâţenia slujbei ar fi compensată de confortul de-acasă şi pe ansamblu viaţa n-ar fi aşa de groaznică. Cred că dacă aş lua un salariu bun i-aş vedea pe ai mei colegi de birou ca pe Patapievici şi Djuvara.

Dar cum spuneam, e prea puţin realizabilă. Şi oricât mă gândesc nu văd nici o variantă de a-scăpa din mediocritatea materială în care ne bălăcim.
parere - de rembrandt la: 23/09/2004 02:43:14
(la: Reorganizare)
dupa parerea mea, ar fi fain daca textele nu ar mai trece prin nici un "filtru". sau macar sa se includa nivele de acces membrilor - desi, daca ma gandesc mai bine, probabil o sa se ajunga ca si pe alte site-uri... adica multi o sa aiba nivel ridicat pe nedrept, cei'lalti o sa realizeze asta si o sa se revolte, etc. Cert e ca dureaza foarte mult pana sunt publicate textele pe site.
Alta chestie faina ar fi daca am putea sa scriem italic si bold in texte. Schimba destul de mult aspectul si sensul.
cam atit... Ma mai gandesc...

gardez votre vie à l'abri de moi...
Kevin Parent - Le petit roi - de rembrandt la: 23/09/2004 03:06:48
(la: Muzica)
Dans mon âme et dedans ma tête,
Il y avait autrefois
Un petit roi
Qui régnait comme en son royaume
Sur tous mes sujets
Beaux et laids
Puis il vint un vent de débauche
Qui faucha le roi
Sous mon toit
Et la fête fut dans ma tête
Comme un champ de blé
Un ciel de mai

Et je ne vois plus la vie de la même manière
Et je ne vois plus le temps me presser comme avant
Hé, boule de gomme! S'rais-tu dev'nu un homme?
Hé, boule de gomme! S'rais-tu dev'nu un homme?

Comme un loup qui viendrait au monde
Une deuxième fois
Dans la peau d'un chat,
Je me sens comme une fontaine
Après un long hiver
Et j'en ai l'air
J'ai laissé ma fenêtre ouverte
À sa pleine grandeur
Et je n'ai pas eu peur
Dans mon âme et dedans ma tête,
Il y avait autrefois
Un autre que moi

Je ne fais plus l'amour de la même manière
Et je ne sens plus ma peau me peser comme avant
Hé, boule de gomme! S'rais-tu dev'nu un homme?
Hé, boule de gomme! S'rais-tu dev'nu un homme?

Tu diras aux copains du coin
Que je n'reviendrai plus,
Mais n'en dis pas plus
Ne dis rien à Marie-Hélène,
Donne-lui mon chat:
Elle me comprendra
J'ai laissé mon jeu d'aquarelles
Sous le banc de bois
C'est pour toi
Dans mon âme et dedans ma tête,
Il y avait autrefois
Comme un petit roi

Hé, boule de gomme! S'rais-tu dev'nu un homme?
Hé, boule de gomme! S'rais-tu dev'nu un homme?
Hé, boule de gomme! S'rais-tu dev'nu un homme?
Hé, boule de gomme! S'rais-tu dev'nu un homme?


e superba melodia asta. Ar trebui sa incercati. Daca vreti s-o auziti, pot sa va trimit prin mail (daca aveti adresa pe yahoo sau alta adresa unde storage-ul este suficient de mare) sau MSN messenger ( adresa mea e : cris_z10@hotmail.com ) .


gardez votre vie à l'abri de moi...
Denysa - de carapiscum la: 23/09/2004 05:08:54
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pt. mine personal Eminescu a fost, inainte de a fi numit geniu, cel mai mare teolog al timpurilor sale, unul aproape desavarsit, care s-a incumetat sa puna in versuri ceea ce este aproape inexprimabil in cuvinte- originea lumii/inceputurile ei, infinitatea lui Dumnezeu si atributele Sale...

Imi permit sa fac un mic comentariu pe marginea catorva versuri din aceasta poezie.

"Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna,"...

Va sa zica spatiul si timpul nu existau, materia inca nu primise forma fiindca "era din randul celor ce n-au fost niciodata". "Pe-atunci", adica intr-un moment nestiut de nimeni fiindca, normal, nu exista nimeni, "era El singur"- Dumnezeu (zeu). Acest "zeu" suprem "statut-au inainte de-a fi zeii"- asadar toti zeii de dupa El sunt simple nascociri ale mintii umane. Vine apoi cu indemnul de a-I aduce toti cantari in inimile noastre fiindca "El este-al omenimei isvor de mantuire". Cata simtire interioara trebuie sa fi avut el personal ca sa poata scrie asa niste versuri, atat de adevarate si de "personale"... SI nu se sfieste sa si-o exteriorizeze intr-un fel de elan de bucurie ce surprinde placut, mai ales ca obisnuieste sa faca apologia mortii aproape pretutindeni in scrierile sale.

Strofa a treia continua ideile de mai inainte, cu amendamentul ca acum vorbeste explicit despre sine, despre cum a luat el fiinta si cum "inima i-a fost umpluta de farmecele milei". Va sa zica este fermecat de mila divina, asa dupa cum putem interpreta ca el insusi este un om milos. "In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers"... O fi vorba aici de "glasul Domnului" din Psalmii lui David? In Psalmi gasim nenumarate expresii referitoare la fenomene naturale prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor. Tot in aceasta strofa "cerseste inc-un adaos: / Sa-ngaduie intrarea-i in vecinicul repaos!" Prin urmare EL se roaga, el personal "cerseste" sa intre in vesnicie la odihna vesnica, exact cum fac bunii crestini care asteapta sa intre in bucuria mantuirii.

Urmatoarele 3 strofe vorbesc despre zbuciumul si chinul sau interior, cu un fel de ura fata de propria persoana, sau mai bine zis fata de propriul destin uman. Pt. cineva neinitiat, cererile pe care le exprima el intr-un stil dramatic sunt intr-un anume fel de neconceput, parca nedemne de insasi conditia de om si de crestin. Dar IERTAREA de care dispune el si pe care vrea s-o imparta tuturor, chiar dusmanilor sai cei mai temuti, este expresia vie a lucrarii iubirii de semeni, ca ultim gest inainte si chiar dupa moarte. De unde toata aceasta pornire spre autodistrugere? Raspunsul il da chiar el: ""Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor". Se prea poate ca el sa fi simtit ca nu va putea muri pana ce nu va face acest ultim gest de smerenie si de mila crestina. Dar e f. probabil ca sa fi stiut ca iubirea si iertarea ADUC PACEA SUFLETEASCA DORITA atat de mult de noi toti, si in mod special de el. De fapt toate aceste versuri ale sale pot fi intelese deplin numai prin prisma si in contextul religios din care si-au luat fiinta, de buna seama.

Ultima strofa vine cu un fel de conciliere/impacare (cu sine si cu Dumnezeu), daca o putem numi asa, prin faptul ca multumeste pt. norocul de-a trai ce i-a fost daruit. Dincolo de mesajul anterior care poate lesne sa ne induca in eroare, versul al doilea din ultima strofa pune intr-o noua lumina si da la iveala intelesurile nebanuite ale acestei rugi. Asadar nu vrea sa se autodistruga, altfel ce rost ar mai avea sa zica: "Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc."? EL MULTUMESTE PT. TOATE, deopotriva bune si rele. Mai mult decat atat da dovada si de un neasemanat spirit crestin zicand ca nu cere daruri care l-ar putea face nedemn, ci "ura si blestemuri" prin care el s-ar putea "lamuri ca aurul in foc". "Genunchi si frunte nu plec" nu inseamna refuz de a I se inchina Domnului, ci refuzul in a primi bunatati pe care nu le-ar merita sau care l-ar face sa cada in ispite- bineinteles, asta se subintelege, nu se zice in mod direct.

Contemplatia sa sfarseste intr-un ton aparent sumbru, insa in realitate unul plin de semnificatii teologice: "Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mi se curma / Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!" Pare a fi o aluzie la cuvintele Ap. Pavel care vorbeste despre a doua venire si invierea mortilor ce vor avea loc "la glasul Domnului si la trambita arhanghelului". Stingerea de care vorbeste se refera la distrugerea lumii acesteia pt. eternitate iar "disparitia fara de urma" poate fi privita ca o rupere a oricaror relatii/legaturi cu materia.

Ca o concluzie finala personala, suferinta si chinurile indurate l-au facut sa perceapa lucruri care in mod normal putini le percep fiind extrasenzoriale. De ce s-a numit poezia "Rugaciunea unui dac"? In primul rand pt. ca este o rugaciune. In al doilea rand as raspunde tot cu o intrebare: de ce nu a numit-o "Rugaciunea unui roman"? In opinia mea, chiar daca in poezie nu gasim nici o referire la vreun aspect legat de trecutul nostru istoric, inclin sa cred ca s-a numit pe sine dac, ca urmas al celor ce credeau in nemurirea sufletului, viata vesnica si un singur zeu suprem. Privita asa poezia capata inca un inteles tainic si anume bucuria prin care aceia isi dadeau viata cu zambetul pe buze fiindca aveau acel sentiment pre-crestin, aceasta bucurie de plecare spre eternitate o regasim in mod vadit la Eminescu. De aceea s-a numit pe sine "dac" si nu roman, om, crestin sau altfel.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23126 (raspuns la: #22764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sanctuarul neolitic de la Parta - de desdemona la: 24/09/2004 17:56:05
(la: Afla despre Trecut!!!)
Un fragment gasit in agenda.ro (www.agenda.ro/2002/10-02-a.htm)

"... Aşezările neolitice în ceea ce astăzi numim Banat erau numeroase şi, unele dintre ele, vaste: la Dudeştii Vechi, Sânnicolau Mare, Foeni, Uivar, Hodoni, Sânandrei, Chişoda Veche, Parţa, Zorlenţu Mare, Liubcova şi Gornea... Cei mai importanţi arheologi ai Banatului românesc de astăzi, sunt Gheorghe Lazarovici şi Florin Draşovean. Altfel spus, piloţii campioni ai curselor în secolele neoliticului:
6 000-3 500 î.Hr. Când profesorul Lazarovici relua, în 1978, săpăturile la ceea ce avea să fie (până de curând) cea mai importantă aşezare neolitică din sud-estul Europei, Parţa, Florin Draşovean era student. Exact 20 de ani mai târziu, mai bogat cu Premiul Academiei pentru cercetarea Culturii Vinča şi cu 20 de ani de şantiere arheologice în spate, dr. Draşovean avea să descopere la Uivar ceea ce se conturează a fi astăzi cea mai mare aşezare de neolitic din Europa. Vara anului 2002 va fi vara adevărului.

Metropola Uivar
După ce a... dat târcoale vreo 8-9 ani locului, făcând prospecţiuni împreună cu profesorul Wolfram Schier (Germania), după ce a convins Universitatea din Würzburg că merită să investească masiv în această cercetare, dr. Florin Draşovean a început, în 1999, săpăturile la ceea ce avea să devină descoperirea vieţii sale: Uivar, cea mai mare aşezare neolitică din sud-estul Europei. S-au dezvelit până acum poarta de intrare în fortificaţia de la Uivar, unul dintre cele 5 şanţuri de apărare, o locuinţă neolitică integrală. Cum însă la Uivar trăiau în urmă cu 6 000 de ani peste 400 de oameni, mai sunt de descoperit minuni ale trecutului încă 20 de ani încoace. Cel mai important lucru e însă altul: prospecţiuni magnetometrice, cu tehnică de ultimă oră din Germania, au arătat că într-un anume loc se află îngropată o clădire atipică, de 20 m. Un sanctuar mare, este convins dr. Florin Draşovean. Primul din lume de acest fel. Încă nedescoperit

În urmă cu 6 000 de ani, pe locul numit astăzi Banat, trăiau oameni civilizaţi. La Timişoara s-au descoperit vestigii neolitice în Freidorf, Calea Torontalului, Chişoda, Fratelia. În ultimii 20 de ani însă, descoperirile de senzaţie au făcut din Banat un Eldorado al neoliticienilor, întrecând cu mult tot ce s-a scos la lumină în România şi Europa Centrală. Cea mai importantă descoperire rămâne, deocamdată, sanctuarul de la Parţa, singurul sanctuar neolitic complet restaurat. Descoperit de profesorul Lazarovici, sanctuarul poate fi văzut şi astăzi în Muzeul Banatului. Unicat absolut în Europa şi chiar în lume, sanctuarul este o dovadă irefutabilă a civilizaţiei neolitice. El avea două încăperi cu podele suspendate: altarul, cu celebrele sculpturi monumentale - cap de taur, şi odaia de vest. Veneau aici să se închine zeilor oameni din mai multe comunităţi mari şi mici, la ceremonii majore. Aportul de civilizaţie venea din Orient, pe traseul Anatolia-Grecia-Europa de Est-Occident. Din triburile de vânători paleolitici apar în neoliticul timpuriu comunităţi care îşi schimbă modul de viaţă: găsesc graminee sălbatice, le păzesc de animale, apoi le culeg. Încep apoi să cultive pământul, să-l ude, să-l îngraşe, descoperă rotaţia culturilor. Aşa iau naştere marile aşezări dezvoltate, precum Parţa, unde trăiau peste 200 de oameni: adevărată metropolă a epocii. De la bordeie, neoliticii au ajuns la "vile" cu etaj. Exista o organizare socială obştească, militară, economică, exista autoritate, dar existau şi pericole. Oamenii au dislocat mii de metri cubi de pământ, pentru şanţurile de apărare ale fortificaţiei. Erau oameni a căror meserie era să facă bile de praştie din lut ars în cuptoare mari. Aşezare de neolitic mijlociu, Parţa avea reguli clare şi relaţii cu lumea largă. Existau drumuri şi legături de schimb comercial. Se disloca piatra în locul pe care azi îl numim Budapesta şi aici, la Parţa, se făceau unelte; tot aşa se aducea sticlă vulcanică din Slovacia, scoica spondalis din Mediterana. Oameni avuţi, neoliticii găteau rafinat. Kostalena Mikelaki de la Michigan University a făcut, în America, analiza unor cioburi neolitice din vase în care, cu 6 000 de ani în urmă, vreo gospodină arsese mâncarea. Concluzia: oamenii epocii pietrei şlefuite mâncau tocane de porc, specialităţi complicate de vânat cu legume, păsări sălbatice, vite şi... câini... La Parţa s-au găsit tăvi speciale pentru coacerea lipiilor, pentru topirea grăsimilor, prăjirea ouălor şi tăvi cu forme speciale pentru coacerea peştilor. Aveau vase speciale pentru depozitarea grânelor. Tăierea animalelor nu se făcea în devălmăşie, ci după reguli şi ceremonii clare şi se aduceau jertfe, cel mai des invocaţi fiind Marea Zeiţă Mamă şi Taurul. Se practica libatio (obiceiul de a bea sau a vărsa înainte de a bea câteva picături dintr-un lichid sfânt sau nu, sfinte fiind considerate, spre pildă, sângele şi sperma), oblatio (ofrande de carne, fructe, pâine, obiecte) şi fumigatio (ofrande prin ardere). O cutremurătoare statuie-vas e bocitoarea: un vas cu două guri, una reprezentând o figură care urlă şi purtând semnul masculin W. Se pare că vasul era folosit la stropirea ogorului cu spermă (lichid sfânt) ca să rodească. Spermă de taur. Sau... La ritualuri, oamenii ardeau ierburi halucinogene şi vorbeau cu zeii. În case, aveau poliţe de vase, obiecte de artă şi altare. Războaiele de ţesut erau înguste, aşa încât hainele erau croite din fâşii, foarte elegante, cu modele rafinate şi variate. Femeile (mai ales) purtau podoabe (cele bogate, de alabastru) şi amulete magice. Casele aveau curţi interioare, etaj, dormitoare, terase.
S-au descoperit chiar blocuri de locuinţe cu şase încăperi. Când un bărbat se însura, pleca din casa mamei, în cea a nevestei. El îşi păstra totemul până la moarte (identitatea, semnul şarpelui, de pildă), dar copiii lui purtau totemul mamei lor. Era matriarhat. Capul familiei era femeia cea mai în vârstă din casă. Despre înmormântări se ştie foarte puţin, pentru că s-au găsit extraordinar de rar morminte. Nici la Parţa nu a fost găsit cimitirul. Florin Draşovean a descoperit totuşi, acolo, un mormânt şi unul la Foeni: despre cel din urmă, medicul legist Marius Munteanu susţine că este primul caz de poliomielită din istoria medicinei. Se crede că morţii erau puşi pe o plută şi, după un ceremonial complicat, li se dădea drumul pe apă. Sau că - în zone sacre - teritoriile morţilor, - erau puşi pe estacade de pari şi lăsaţi să putrezească. Cine încălca teritoriile morţilor, era la rându-i omorât. Dacă totuşi erau îngropaţi, oamenii neolitici erau puşi în pământ chirciţi, legaţi: în poziţia fătului. Lângă ei erau îngropate vase cu ofrande, arme, unelte. Când cineva trebuia pedepsit, magia neagră era o metodă bună. Unica sculptură monumentală de la sanctuarul din Parţa avea un rafinament plastic incredibil: când ardea focul, din zid se reflectau ochi aprinşi, nevăzuţi până atunci. Se pare că populaţia războinică de la Foeni a distrus, prin incendiere, aşezările de la Chişoda, Parţa, Uivar. "Foenii" purtau la brâu maxilarul inferior al duşmanului ucis. Cert e că după expansiunea războinicilor, Banatul rămâne depopulat vreo 200 de ani, până în eneolitic. Cauza este încă un mister.

Unicate, rarităţi
Străfundurile Banatului au fost darnice cu arheologii. S-au dezgropat aici piese unice în Europa, vestigii unice în lume, primate absolute. Între acestea: l statueta-unicat de la Liubcova, cu masca pe umăr şi vasul în mână, descoperită de profesorul Ion Drăguşin l sculpturile monumentale din sanctuarul de la Parţa, descoperite de prof. Lazarovici l bocitoarea de la Parţa, descoperită de prof. Marius Moga l masca de zeu de la Uivar, unicat mondial, descoperită de dr. Florin Draşovean. "


Desdemonovici
Relaţiile cu oamenii. - de DESTIN la: 25/09/2004 04:50:38
(la: Cum gandim?)
O importanţă primordială în viaţa noastră,cea mai mare valoare pentru noi o au relaţiile cu oamenii.

Scopul acestor relaţii:

Noi dorim să fim fericiţi,să-i facem fericiţi pe alţii...şi, de fapt, pe parcursul vieţii avem multe relaţii cu alţi oameni, însă nu toate ne aduc bucurie.

Relaţiile armonioase dintre oameni sunt rezultatul armoniei interioare a fiecărui om în parte.Caracterul ni-l construim singuri... din deprinderi.

Cultivându-ne deprinderi bune,vom avea un caracter bun.

Întotdeauna suntem impresionaţi de oameni cu un caracter echilibrat, cu privire mereu pozitivă asupra lucrurilor, oameni ce se pot simţi liber în orice situaţie.

Dar dacă dorim să întâlnim aşa persoane, dacă dorim să avem aşa prieteni, atunci trebuie singuri să devenim astfel de oameni.

Aţi analizat vreodată dragostea?

Ce este dragostea?

Cât de mare este valoarea ei?

Dragostea este mai preţioasă decât viaţa, deoarece fără dragoste nu poate fi viaţă.

Ea este absolută, neschimbată şi infinită ca şi universul.

Abilitatea de a iubi este o adevărată artă, care nu apare spontan asemeni unei adieri de vânt şi nu dispare fără urmă.

Ea vine datorită eforturilor permanente întru evoluarea personalităţii noastre.

Dragostea presupune existenţa relaţiilor armonioase dintre oameni, dar pentru a crea relaţii frumoase cu cei din jur e nevoie de a obţine acea armonie în interiorul nostru, e nevoie de a crea corelaţia armonioasă dintre gânduri şi fapte, dintre necesităţile fireşti şi planurile grandioase.

Este extrem de important să ştii ce doreşti de la viaţă, să ştii ce fel de om eşti în prezent, văzându-ţi propriile neajunsuri.

Nu întotdeauna putem schimba circumstanţele create, însă totul depinde de abilitatea noastră de a privi pozitiv la lucruri.

Orice situaţie ne poate da o morală, pentru ca pe viitor să putem lua o poziţie corectă pentru a acţiona corect.

Important nu e numai comportamentul nostru în faţă altor oameni, ci şi ceea ce facem atunci când nimeni nu ne vede.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23335 (raspuns la: #22851) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
matase - de rembrandt la: 25/09/2004 20:32:36
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
o carte superba care mi-a marcat mie zilele a fost - si inca este - ... "Matase" de Alessandro Baricco. Merita intradevar sa fie citita. E scurta... aproximativ 100 pag. S
si e de-a dreptul delicioasa. Eu, cel putin, am citit-o de 4 ori in 7 luni si inca nu m-am saturat :) Pentru amatorii de carti de dragoste simple si frumoase.

gardez votre vie à l'abri de moi...
AlexM, - de DESTIN la: 25/09/2004 21:10:57
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)

Dear AlexM,

Explica ce ai vrut sa exprimi,sau dezvolta:

"Dupa caderea Bizantului societatea greaka , elitismul grecesc refugiat in Romania precum si marele vis de refacere a Imperiului Bizantin, adica al Romaniei au influentat enorm de mult elita Romaneasca."


Limba română vorbită de romanii care s-au stabilit în Dacia Traiană, să facem, cât de cât, cunoştinţă, pentru moment, cu foştii locuitorii ai pământului nostru.

Dacia a fost ultima cucerire importantă a Imperiului Roman.

"Din motive pe care nu este locul să le analizăm, Dacia a fost provincia romană cea mai puţin legată de centru şi cea mai puţin supravegheată politic şi cultural." (Alexandru Niculescu).

Din această pricină, procesul de expansiune a latinei cuprinde aspecte dintre cele mai inedite.

Cucerirea Daciei şi romanizarea ei sunt urmarea firească a cuceririlor prealabile din nordul imperiului, respectiv cucerirea Peninsulei Balcanice, în special teritoriul din sudul Dunării, actuala Bulgarie.

În momentul stabilirii coloniştilor romani în regiunea Carpaţilor, teritorii vecine din Sud erau în parte romanizate.

Cum atunci, ca şi acum, deşi noi credem că mai mult ca acum, legăturile dintre locuitorii dintr-o parte şi alta a Dunării erau frecvente, concluzia logică este că limba latină şi alte manifestări ale vieţii socio-economice şi culturale de tip romanic sau pur romanice erau deja prezente cu intensitate la data cuceririi Daciei de cãtre Impăratul Traian.

Din nou, o privire fugară asupra unei hărţi a continentului arată că în anul 106, înainte de cucerirea traiană, Dacia era inconjurată de Imperiul Roman, iar limba latină era vorbită de la Adriatica la Marea Neagră şi din Podişul Transilvaniei până în munţii Pindului.

În sudul Dunării, aceaşi soartă o avuseseră Iliria (cucerită în secolul al II-lea î.H.), Grecia şi Macedonia (cucerite în 146 î.H.), Panonia (anul 9 d.H.), Tracia (anul 46 d.H).

Aşadar romanizarea Daciei a început cu mult înainte de cucerirea ei de către Împăratul Traian în anul 107.

Împăraţii romani luau, acolo unde ajungeau legiunile, toate măsurile care să le asigure siguranţa.

În Nordul Dunării, aşa cum făceau oriunde stăpâneau, au înălţat cetăţi, au fixat garnizoane şi au împărţit pământ cetăţenilor romani.

Comercianţii au pornit la treabă. Încă în anul 1901, savantul Jirecec demonstrează că:

„mult timp înainte de cucerirea Daciei de către împăratul Traian, latina era cunoscută în ţinuturile Dunării; stăpânirea romană în Dacia reprezintă numai un mic episod de 150 de ani în istoria romanităţii la Dunăre.”

Cu bine,


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23374 (raspuns la: #23353) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
realitatea zilelor noastre - de (anonim) la: 25/09/2004 22:36:57
(la: O cola, va rog. Dar sa fie rece.)
titlu nu mi-a zis prea multe lucruri, insa pe la jumatatea textului stiam deja ce o sa se intample. de ce? hmmm... oare de ce vrem sa ascundem faptul ca suntem romani? vrem sa ne mimetizam printre ceilalti sraini shi hop ne suna telefonul care ne da de gol : "alo...alo... da di ci nu vorbesti bre ??" c'est la vie....
lolita'
Biblia vorbeste despre dragostea dintre barbat si femeie AlexM, - de DESTIN la: 26/09/2004 05:44:52
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Nu stiu cat de multumitor este comentariul ce urmeaza?

tu intrebi:

"Cum se face ca in Biblie nu se vorbeste nimic despre dragostea dintre barbat si femeie?"

Eu spun ca intalnim aspecte despre dragostea dintre barbat si femeie.

O poveste idilica, Cantarea Cantarilor lasa o impresie de text dificil si incurcat, de lipsa a sperantei si a maturitatii.

Un studiu amanuntit ne reveleaza mai multa seriozitate in sentimente la iubit decat la iubita.

Ea spune:
“Deosebindu-se din zece mii... Cerul gurii lui este numai dulceata si toata fiinta lui este plina numai de farmec.” (5:10-11)

Cu toate ca este indepartat, el ne inspira incredere pentru ca nu isi va abandona niciodata logodnica.

Ea, dimpotriva, este impetuasa si da frau liber emotiilor, neparand pe de-a-ntregul demna de incredere, obisnuita mai degraba sa actioneze dupa capul sau si in libertate, decat dupa restrictiile de la palat.

Ea isi descrie bronzul datorat soarelui, si recunoaste ca nesabuinta ei i-a umplut de manie familia:
“Nu va uitati ca sunt asa de negricioasa
caci m-a ars soarele.
Fii mamei mele s-au maniat pe mine si m-au pus pazitoare la vii.
Dar via frumuseti mele n-am pazit-o.” (1:6)

Ea insista sa afle unde va trimite iubitul sau turma la pascut, pentru a putea sa-l intalneasca:
“Spune-mi tu, pe care il iubeste inima mea,
unde iti pasti tu oile, unde te odihnesti la amiaza? “ (1:7)


Mai tarziu, ea se plange de doua ori ca este “bolnava de dragoste”, (5:8), ca si cum ar fi incapabila de a se stapani, si ezita mult timp sa deschida usa iubitului sau:
“Mi-am scos haina, cum sa ma imbrac iarasi?
Mi-am spalat picioarele: cum sa le murdaresc iarasi? “ (5:3)

Cand ea isi da seama ca iubitul a plecat, se grabeste sa-l caute, il striga si se lasa batuta de paznicii de la vie, (5:4-7).

In sfarsit, ea este avertizata, facandu-i-se o aluzie la infidelitatea si “gelozia sa este neanduplecata ca locuinta mortiilor”, (8:6).


Cum se integreaza aceasta poveste la restul Scripturii? Dupa cum s-ar presupune este o poveste adevarata intre doua persoane, de exemplu Solomon si o pastorita.

Pentru a se raporta Cantarea Cantarilor la Biblie, este nevoie intai sa intelegem mesajul spiritual pentru Solomon, ca si pentru noi insine.

Rolul sau in aceasta poveste de dragoste este important:

era vorba de un indragostit sau de un observator?

Cantarea Cantarilor pare un vis, diferite fraze derulandu-se pe fragmente, cand vesele, cand inspaimantate, referindu-se uneori la Solomon, la pavilioanele si apartamantele regelui si la lectica lui, la ziua plina de bucurie a nuntii lui, (1:4-5; 3:7-10; 3:11).

Alte aluzii la anumite aspecte din viata lui Solomon arata teama si tristetea sa: cei saizeci de luptatori din garda lui Solomon vegheaza pentru a indeparta atacul din: “timpul noptii”, (3:8).

Via lui Solomon de la Baal Hamon “a incredintat-o unor pazitori”, (8:11).

O alta aluzie in sens mai obscura este aceea prin care se compara iubita cu “iapa inhamata la carul lui Faraon”, (1:9; 2 CRONICI 1:14-17; DEUTERONOM 17:15-16).

In concordanta cu aluziile din povestea de dragoste, pare rezonabil de a conclude ca Solomon nu era indragostitul, ci observatorul, si ca el visa, impartind sentimentele si emotiile indragostitiilor, in subconstientul sau adaugandu-se si teama si amintirile personale.

Sa amintesc ca in Biblie apare pentru intia oara, ce Marin Preda prin joc de cuvinte a exprimat:"Unde dragoste nu este nimic nu este"(am citat din memorie).

Porunca iubirii trebuie respectata, pentru ca ea duce la fericire.

Exista o legatura intre iubire si fericire.

In epistola I catre Corinteni, Sf.Apostol Pavel spune:

"De-as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii, daca nu am dragoste, nimica nu sunt."

lubirea e fericire.

Cei ce iubesc sunt fericiti. Cei ce nu iubesc,nu au fericirea iubirii.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23408 (raspuns la: #23401) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sufletul nemuritor - Adela Vasiloi - de (anonim) la: 26/09/2004 15:34:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Cel mai forte “argument” în favoarea oricărei religii, care promite nemurirea sufletului, este convingerea adânc înrădăcinată în Eul fiecăruia, că el este centrul Universului. Odată ce toată existenţa se reflectă în conştiinţa sa, cum poate exista ceva, dacă el moare? Cum se întâmplă adesea, mirajul este confundat cu realitatea. Instinctul isteric al autoconservării, iubirea de sine şi orgoliul se îmbină perfect pentru a susţine această rătăcire. Dar trupul este atât de evident muritor! Prin urmare, unica salvare (a orgoliului nemărginit şi egoist din noi) este credinţa în nemurirea sufletului. Şi ce paradox! Pentru a scăpa de obsesia morţii, dar şi pentru a satisface acest orgoliu, omul e în stare să se umilească atât, cât pentru o minte trează este de inimaginat: să îngenuncheze, să se roage cu lacrimi în ochi, să respecte nişte reguli pe 90% absurde, inutile şi adesea dăunătoare (cum ar fi împărtăşania, când toată lumea e obligată să guste cu aceeaşi linguriţă din turta răzmuiată într-un lichid cu slabe aluzii de băutură alcoolică). Imi imaginez ce indignare vor încerca fanaticii religioşi, citind aceste rânduri. Cum! Sfânta împărtăşanie! Dacă vrem să scoatem un subiect din discuţie, e destul să-l declarăm sfânt – pe urmă îi putem ostaciza, arde pe rug, trage pe roată şi pune la respect pe acei, care “clatină temeliile”. Aşa au procedat cu Hypatia – prima victimă celebră a creştinismului, aşa au procedat cu Giordano Bruno, cu Huana cea Nebună şi cu mulţi alţii. Trebuia să gândeşti altfel, ca să fii declarat nebun sau rău intenţionat.
Dar să ne întoarcem la subiect, adică la nemurirea sufletului. Spuneam, omul e capabil să se umilească pentru a căpăta convingerea, că va trăi veşnic. Cu adevărat extremele se ating. Oamenii, care ridică în slăvi smerenia creştinească, se consideră demni să dăinuie în eternitate! Să aibă un destin programat din timp de o fiinţă supranaturală, să fie vegheaţi în permanenţă şi conduşi de această fiinţă, pe care au impertinenţa să o numească “tată”, să se considere importanţi în acest Univers infinit, importanţi în asemenea măsură, încât de dragul lor, pentru salvarea lor, pentru nemurirea lor se va dezlănţui un război universal! Nu e prea mult? A cui mândrie e mai mare – a acestor oameni, sau a acelora, care nu pretind nimic de la divinităţi, ci încearcă a pătrunde ei-înşişi cu mintea realitatea, în care au fost aduşi să trăiască, atât cât vor fi în stare. Ei nu caută să se “documenteze” despre existenţa lui Dumnezeu, ci despre ceea ce văd cu ochii şi ating cu mâinile, cunoştinţele pozitive despre lume – matematica, fizica, chimia, biologia – nu trec pe alături de conştiinţa lor, fără a lăsa urme. Nu este util şi necesar să cunoaştem lumea în care trăim? Nu e mai bine să avem o minte sănătoasă şi trează, decât una turmentată de frica morţii şi de poveşti simpluţe despre “facerea lumii în 7 zile”. Îmi amintesc adesea vorbele lui Hristos, în care el declară sincer şi nedisimulat: “Fericiţi sunt acei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor”. Să le fie de bine, celor săraci cu duhul! Nefiind buni de nimic aici, pe Pământ, las să spere la o existenţă fără griji în acea împărăţie imaginară. Ci pentru omul care poate face ceva util şi frumos în viaţa reală, ca să dăinuie ca o amintire frumoasă în conştiinţa oamenilor, este re-a dreptul dăunător să se concentreze asupra găndurilor despre moarte – aceasta îl deturnează de la ocupaţiile cu adevărat utile, de la opera vieţii lui, de la edificarea modestei lui nemuriri personale, cea pe care o merită cu adevărat. În memoria posterităţii.
Îmi cer scuze, dacă am fost dură, dar de ce credincioşilor li se permite să-i învinuiască pe atei de lipsă de educaţie şi instruire, lacune de “documentare”, iar noi, ateii, trebuie neapărat să fim foarte delicaţi şi toleranţi când ne expunem punctul de vedere – nu cumva să jignim “sentimentele religioase”. Ce păcat că nu avem şi noi un fel de “sentimente ateiste”, cate nu trebuiesc şocate nici într-un caz! Dar daca avem aici o discuţie serioasă, nu putem evita să spunem lucrurilor pe nume, sinceri pînă la capăt, să punem punctele pe “i”. Discuţiile de salon nu cred că au loc pe Internet. Sunt de acord, nu trebuie să atacăm persoanele, ci doar ideile, dar orgoliul fiecăruia dintre noi e atât de vulnerabil! Să încercăm, totuşi, să-l înfrânăm, dacă dorim să discutăm cu adevărat.
Cu respect pentru toat[ lumea - Adela Vasiloi
Adela - de carapiscum la: 27/09/2004 09:32:12
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Cel mai forte “argument” în favoarea oricărei religii [...] este convingerea adânc înrădăcinată în Eul fiecăruia, că el este centrul Universului."

Nu e adevarat, draga duduie, argumentul de baza pe care se sprijina intreg edificiul crestinismului este jertfa lui Hristos pe cruce si implicit invierea Sa din morti. Ap. Pavel spune ca "daca Hristos n-ar fi inviat, atunci zadarnica ar fi propovaduirea noastra, zadarnica ar fi si credinta noastra; dar cum Hristos a inviat, S-a facut pe sine incepatura celor adormiti." De aceea si-au dat viata pt. El milioane de oameni, incepand cu primul martir crestin amintit inca din biblie, Sf Arhidiacon Stefan, pt. ca au crezut in Cel inviat. Nu orbeste, cum ti se pare domniei tale, ci pe marturia celor care L-au vazut inviat. Intr-una din aceste aratari de dupa inviere l-au vazut peste 500 de frati. Iar biserica se constituie "de facto" la coborarea Duhului Sfant peste casa in care se aflau toti ucenicii, Maica Domnului si oamenii stransi acolo. Si tot ce s-a scris sau s-a spus despre Hristos, a fost adeverit prin semne si minuni care au clintit cerbicia oponentilor. Insusi Pavel este un exemplu concludent in aceasta privinta.

"Odată ce toată existenţa se reflectă în conştiinţa sa, cum poate exista ceva, dacă el moare?"

Spune-ne si noua, pt. informarea exacta, ce este constiinta si ce forma materiala are ea. Daca nu exista ca materie, atunci cum poti tu dovedi ca exista in realitate, caci de vazut nu o vezi, nu o poti pipai cu degetele necredintei; prin urmare atributul carei parti umane crezi tu ca este constiinta? La fel e si cu simtirea, sau sentimentele, iti determina starea interioara si exterioara dar nimeni nu se poate jura ca le vede. Dar poate crezi ca materia din care e alcatuit corpul omenesc e vie de la sine? Ar insemna atunci ca insusi pamantul pe care calcam noi este viu. Si tot logic, de ce te increzi in constiinta ta mai mult decat in constiinta lumii intregi, cine si ce iti dicteaza tie dupa nastere, ca om, sa scancesti si sa ceri lapte de la sanul mamei sau sa faci criza ca nu esti schimbat/a la timp? De unde exista aceasta constiinta in om inca dinainte ca macar sa fim cumva constienti de lumea inconjuratoare? Dintr-o reincarnare, poate? Dar atunci ar fi firesc sa ma intreb: unde si cand s-a produs prima "transbordare" catre o alta lume, adica unde in timp se gaseste acel "primum movens" al constiintei umane?

"Instinctul isteric al autoconservării, iubirea de sine şi orgoliul se îmbină perfect pentru a susţine această rătăcire."

Tocmai, ca instinctul crestinului autentic nu este de autoconservare, de iubire de sine si de orgoliu, ci unul de daruire totala lui Dumnezeu si lumii intregi. El nu doreste autoconservare ci dobandirea unirii cu Dumnezeu. Fac o paranteza: ar fi de discutat si etimologia cuvantului "autoconservare"! Daca am interpreta ad-literam aceasta expresie, am putea sa zicem ca suna cam asa: sa ne punem noi insine la conserva ca sa stam mai mult si sa nu ne stricam. Ori, vezi tu, cei mai multi sfinti, luand exemplul lui Hristos, nu si-au conservat nimic, nici energia, nici chiar viata de aici, asta de dragul EU-lui cum admiti tu. In fapt te contrazici singura pana la urma, fiindca urmatoarea afirmatie pe care o faci cum ca "omul e în stare să se umilească atât, cât pentru o minte trează este de inimaginat: să îngenuncheze, să se roage cu lacrimi în ochi, să respecte nişte reguli pe 90% absurde, inutile şi adesea dăunătoare", admite ca omul (crestinul) se roaga si urmeaza anumite reguli prescrise, deci nu viseaza si se roaga si lasa deoparte lucrul sau. Cine ti-a spus asa are mare pacat, iar daca tu ai vazut asa asta nu inseamna ca este si adevarat. Regulile de care vorbesti nu sunt absurde si inutile pt. crestini, ci doar pt. necrestini. "Adesea daunatoare"...? De unde stii tu ce dauneaza cand nici macar nu urmezi aceasta cale a credintei? Dai exemplu Impartasania? Ar fi atat de multe de zis numai la acest capitol incat te-as putea inmormanta la figurat in multimea noutatilor- pt. tine, desigur. Ce stii tu despre Impartasanie in afara de faptul ca se da cu lingurita mai multora deodata? Insinuezi ca se pot transmite boli pe aceasta cale? Te inseli amarnic, asa cum Aghiazma Mare sfintita la Boboteaza nu se strica nici daca sta o mie de ani, nici n-am auzit si nici n-am vazut in experienta mea oameni care sa se fi imbolnavit dupa Impartasanie. Stii de ce? Iti spun secretul: cuminecatura este "sfintita, preacurata si nemuritoare" (spre viata de veci). In plus nu e vorba de ceea ce zici tu acolo, "turta răzmuiată într-un lichid cu slabe aluzii de băutură alcoolică", noua ni se da material Trupul Domnului spre mancare si Sangele Sau spre bautura. De aceea chiar si unii pagani, ascunsi printre crestini atunci cand ii cautau sa-i prinda, nu vedeau paine si vin in potir, ci sange si carne in mod real- astfel ca i-au si numit canibali.

"Imi imaginez ce indignare vor încerca fanaticii religioşi, citind aceste rânduri." NU e vorba de nici o indignare, crede-ma ca mai mult decat mila nu-mi poti trezi. Si in opinia ta cam ce ar insemna sa fii fanatic religios?

"Oamenii, care ridică în slăvi smerenia creştinească, se consideră demni să dăinuie în eternitate!" Crestinii nu se considera pe ei insisi demni de eternitate, ci nedemni- din smerenia de care vorbesti (si iar te contrazici). Pt. mine demnitatea nu consta in a sta ca magarul cu barba ridicata in sus si impungand cu nasul pe toti, de fudul ce sunt. Nu. Pt. ca cel putin deocamdata nu se invarte soarele in jurul meu si nu sprijin pamantul pe umerii mei!

"Să aibă un destin programat din timp de o fiinţă supranaturală, să fie vegheaţi în permanenţă şi conduşi de această fiinţă, pe care au impertinenţa să o numească “tată”"

Crestinii nu sunt roboti programati "din timp", crestinii sunt liberi, constienti de ceea ce fac si stapani pe destinul lor. Iar a numi TATA pe fiinta care le-a daruit viata nu este impertinenta, ci exprimarea adevarului ca toti suntem fiii Lui. Impertinenta ar fi fost daca L-am fi numit strain.

"încât de dragul lor, pentru salvarea lor, pentru nemurirea lor se va dezlănţui un război universal!"

Nu de dragul crestinilor se va dezlantui mania divina, nici pt. nemurirea lor, ci pt. ca omenirea moderna nu asculta de glasul lui Dumnezeu si-si ingramadeste invatatori dupa capul ei. Razboiul nu este indreptat decat impotriva faradelegii, iar asta s-o mai stii ca insisi crestinii (cei care vor ajunge zilele din urma ale apocalipsei) vor trece prin acest razboi la scara planetara din cauza paganilor, de aceea la judecata vor avea circumstante atenuante lor scurtandu-li-se zilele inainte de vreme.

"Nu este util şi necesar să cunoaştem lumea în care trăim?"

Nici nu-ti poti inchipui ce vede un crestin in lumea asta, cum o percepe si cum o simte. Realitatile acestea ar fi ca niste minuni pt. cineva ca tine!

"Nu e mai bine să avem o minte sănătoasă şi trează, decât una turmentată de frica morţii ?"

Am impresia ca nu realizezi contrariul celor spuse de tine. In fond crestinii nu se tem de moarte, ci de vesnicia ei! De aceea ei au intotdeauna o minte treaza, care vegheaza la propasirea spirituala. Bautura ametitoare care vad ca te-a cuprins pe tine este a SF-urilor lansate ca un atac in ultima vreme pe toate canalele media, SF-uri ce incearca sa convinga lumea ca ne tragem din maimute si ca Dumnezeu nu exista. N-ai decat sa ramai beata si din aburii astia de alcool sa-i vezi pe ceilalti beti, desi stau drepti in picioare.

"“Fericiţi sunt acei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor”. Să le fie de bine, celor săraci cu duhul!"

Lor o sa le fie bine, dar unora ca tine nu prea. Oricum nu intelegi sensul din context, Hristos nu se referea la nebuni sau handicapati, asa cum banuiesti tu.

"de ce credincioşilor li se permite să-i învinuiască pe atei de lipsă de educaţie şi instruire, lacune de “documentare”, iar noi, ateii, trebuie neapărat să fim foarte delicaţi şi toleranţi când ne expunem punctul de vedere"?

Te-a invinuit cineva de ceva pe tine personal sau ce, ca n-am inteles!? Te rog sa te gandesti mai bine si eventual sa te intrebi de unde a venit aceasta pornire a ta. Eu cunosc raspunsul, daca tu nu-l stii am sa ti-l zic mai pe urma.

In fine, sa stii ca prin ceea ce am scris nu caut sa te convertesc, chiar nu-mi doresc asta. Fiindca nu eu te pot converti, ci Dumnezeul pe care Il combati cu inversunare. Dar sa stii ca nu esti nici prima si nici ultima in istoria omenirii, au fost capete incoronate (unii le-au zis incornorate) care au strigat din adancul deznadejdii lor: "M-ai invins, Galileene!"
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23451 (raspuns la: #23426) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru tine - de Vajra la: 01/10/2004 17:09:56
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga Mya,

Pentru inceput vreau sa te rog sa citesti cu atentie tot mesajul si tot ceea ce vreau sa-ti spun (o sa urmaresc sa fiu cat mai scurt:) ).
Am citit parerile tale despre Tantra de pe acest forum, si am vazut ca stii cate ceva despre domenuil Yoga si spiritualitate, si vreau sa te intreb ceva, simplu si direct: daca sexualitatea este ceva inferior, adica este un "pacat" si nici intr-un caz nu poate fi folosita ca metoda de evoluite spirituala: DE CE A CREAT DUMNEZEU OMUL INZESTRAT CU ORGANE SEXUALE SI CU TOATE TRAIRILE CE TIN DE ACEASTA? Daca sexualitatea este inferioara si degradanta pentru fiinta umana, sau in cel mai bun caz incompatibila cu spiritualitatea, crezi ca DUMNEZEU, care ESTE PERFECT, ar fi permis acesta, inzestrandu-l pe om cu ceva care sa-l opreasca pe acesta din evolutia lui spirituala, sa-l limiteze si sa-l blocheze? Sexualitatea este o parte integranta, fireasca a fiintei umane, iar negarea acestui aspect echivaleaza cu o “mutilare” a tot ceea ce suntem. A integra intr-un mod intelept sexualitatea consider ca este chiar de o importanta majora pentru evolutia spirituala, iar faptul ca de atatea mileniii acest aspect a fost omis, ascuns, nediscutat a dus la actuala situatie penibila in care omul intelege si practica sexualitatea. Acesta a generat de fapt decaderea omului, pentru ca el s-a scindat (in propria minte si atitudine bineinteles) in corp si tot cee ce tine de el pe de o parte, si spiritul care este opus lui pe de alta parte. In realitate noi suntem un intreg, in care corpul este un vehicul si un templu al spiritului. Ignoranta, necunoasterea, frustrarile, tensiunile, slabiciunile si impuritatile propriei miniti (acesta datorita indepartarii de legile tainice divine care exista in om si in natura) au facut ca omul sa priveasca propriul corp si sexualitatea ca pe ceva inferior si degradant, sau in cel mai bun caz incompatibile spiritualitatii. Eu zic ca "pacatul" si "degradarea" sunt in realitate stari ale mintii impure, orientari ale acesteia, care ne fac sa gresim, si sa folosim prost inzestrarile si energiile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat (chiar corpul uman). Stii cum se spune: "Ii judeci pe ceilalti si lumea prin prisma propriilor limitari si defecte". La fel este si cu sexualitatea si Tantra. Numai cel care A APLICAT SI CUNOASTE IN MOD DIRECT SI PROFUND PRIN EXPERIENTA DIRECTA, poate sa sustina ceva si sa emita o parere competenta. Restul nu sunt decat speculatii si pareri mai mult sau mai putin corecte referitoare la acest domeniu (si asta este valabil de fapt in orice alt domeniu al cunoasterii umane – la experienta directa ma refer).
In realitate, sexualitatea (ma refer la inzestrarea omului cu organe sexuale, cat si la toata gama de trairi, stari si energii care o insotesc - la modul natural si firesc bineinteles) este o inzestrare divina, fireasca, pe care Dumnezeu a daruit-o omului. Ca omul a ajuns sa degenereze, sa involueze, si sa "murdareasca" sexualitatea, care in mod natural este divina, este problema omului, sau mai bine zis a MINTII acestuia, care proiecteaza asupra realitatii (inclusiv a sexualitatii) propria imperfectiune, limitare, frustrare care a generat apoi ce se numeste pacat. Asa am putea spune si despre actul de a manca ca este ceva degradant pentru om, ca sunt oameni care mananca ca niste animale, si ca astfel a manca poate sa fie o cauza a involutiei. Dar in realitate stim prea bine ca nu este asa. A MANCA, A DORMI, A FACE DRAGOSTE (nu am spus sex), si orice alta actiune profund umana, naturala, fireasca poate deveni o adevarata modalitate de a evolua, si de a-L cinsti pe Dumnezeu, daca sunt facute cum trebuie, adica in MOD CONSTIENT SI PERFECT CONTROLAT, si in acelasi timp daruindu-le Lui, ca pe niste adevarate acte de adoratie si sacrificiu, si nu ca niste actiuni instinctuale si inconstiente. Daca ne gandim bine si profund, vedem ca orice faptura vine pe lume prin actul iubirii (al sexualitatii), iar acest lucru ascunde in el o mare TAINA DIVINA, si anume ca la nivel uman, energia sexuala si actul erotic contin insasi PUTEREA DE A CREA A LUI DUMNEZEU, PUTEREA CREATOARE DIVINA (ea fiind singura energie umana capabila de “a da” viata). Si, prin intermediul erosului, la nivel fizic, corporal, se manifesta beatitudinea divina, traita la un nivel grosier, ca PLACERE. Dar, sursa acesteia, pentru cel care are mintea suficient de pura si puternica pentru a percepe, este chiar EXTAZUL SI IUBIREA DIVINA care sunt caracteristicile fundamentale ale lui Dumnezeu. De aceea fiintele umane, si chiar toate creaturile, cauta placerea erotica, pentru ca isi "cauta" starea de fercire, de implinire, de totalitate, de extaz, pentru a fi COMPLETE. Iar in timpul fuziunii amoroase obisnuite, acesta stare este traita pentru o clipa, in timpul orgasmului. Din acest punct, maestrii tantrici au gasit solutia geniala de a folosi insasi sexualitatea si amorul pentru a declansa starea de extaz spiritual (samadhi) prin controlul energiei sexuale, care astfel nefiind risipita, poate prelungi starea de orgasm, si astfel intensitatea trairilor (placerea, fericirirea si implinirea care apare) devine atat de mare incat fiinta isi transcende egoul si mintea (datorita suspendarii oricaror fluctuatii a mintii) si poate patrunde intr-un mod sublim in starea divina a extazului spiritual (samadhi). Bineinteles ca acest proces implica cum am mai spus un control perfect al actului sexual (respectiv al energiei sexuale), care acum nu mai este doar o banala interactiune sexuala comuna, inconstienta, dominata de instinct, ci este un act perfect constient, spiritualizat. Aceasta spiritualizare a actului sexual este chiar acest mod de a fii PERFECT CONSTIENT si PERFECT CONTINENT (adica a controla perfect energia sexuala, atat din partea barbatului, care nu ejaculeaza deloc oricat ar dura actul erotic, cat si din partea femeii, care nu isi pierde potentialul prin descarcare), si de a transmuta si sublima prin vointa si puterea de concentrare a celor doi, energia sexuala bruta (ex: sperma in cazul barbatului) in energie si “ridicarea” (sublimarea) acesteia prin canalele subtile de energie (in principal pe coloana - Sushumna Nadi) in planurile superioare (centrii superiori de energie) - planul vointei, afectiv, mental si chiar spiritual. Vezi asadar, ca o astfel de practica nu poate fi facuta de o fiinta gregara si comuna (adica de o fiinta nespirituala), ci doar de cei cu adevarat puternici spirituali, puri si pregatiti printr-o intensa practica a metodelor yoghine (asanas, pranayama, dharana, dhyana etc.). De aici si ineditul unei astfel de abordari, rezervata doar celor putini, puternici spiritual si puri, cu o minte perfect controlata, stapini pe sine si pe simturile lor - asa ca, o astfel de practica a ramas foarte secreta, si putin promovata pentru cautatorii spirituali obisnuiti, care urmeaza calea clasica, a abstinentei, si care evident, datorita practicii si daruirii ajung si ei la realizarea sprituala, dar pe un alt drum (asa cum au facut Sri Yogananda, Swami Shivananda si altii mari maestrii). Si sa stii, ca si tantricii care nu sunt suficient de puternici sa abordeze de la inceput o astfel de prcatica, sunt si ei abstinenti o perioada pana ajung sa isi controleze suficient de bine mintea si energiile (inclusiv energiile sexuale). Si atunci, normal ca cei care urmeaza calea clasica a abstinentei, necunoscand aceste secrete si mai ales NEAVAND INITIEREA SI INDRUMAREA COMPETENTA A UNUI MAESTRU CARE A PRACTICAT CU SUCCES ACESTA CALE, si neavand nici experineta practica, sa respinga si chiar sa considere ciudata aceasta cale, sau chiar o cale gresita. Dar, ei ori nu sunt destul de pregatiti, ori nu li se potriveste (cum a fost cazul maestrilor care au urmat calea abstinentei), pentru a o practica. Repet, numai cel care a practicat-o, fiind pregatit, ii stie valoarea si veridicitatea spirituala. Am facut acesta prezentare oarecum tehnica si mai lunga tocmai sa fie cat de cat clar cum sunt lucrurile de fapt cu Tantra, si mai ales cu asa-zisa Tantra de Mana Stanga (Tantra, ca si cale este mult mai complexa si mai vasta decat doar aceste specte legate de sexualitatea spiritualizata, ea cuprinzand foarte multe scoli si curente: - Tantrismul Indian, printre care la loc de cinste se afla SHIVAISMUL KASHMIRIAN - despre care se cunoaste atat de putin chiar si de catre orientalisti si yoghini, al carui mare maestru a fost ABHINAVAGUPTA, care vorbeste clar despre valoarea sexualitatii ca practica illuminatorie – dupa prescriptiile tantrice bineinteles; Tantrismul Tibetan - VAJRAYANA - calea Traznetului, aici reprezentativa fiind scoala Kagyupa - linia maestrilor Marpa si Milarepa initiata de Marii Maestrii indieni Mahasiddha Tilopa si Naropa, care au abordat acest aspect al erosului, mai putin Milarepa - vezi vietile celor 84 de Mahasiddhasi etc.; un alt mare maestru tibetan despre care se stie prea putin in Occident si care a practicat Tantrismul de mana stanga si care a initiat numeroase femei pe calea sirituala si respectiv in tainele erotismului spiritualizat, a fost Drukpa Kunley, renumit pentru puterile sale paranormale si pentru modul neobisnuit si lipsit de prejudecati in care se manifesta iluminandu-i pe cei pregatiti, tibetanii pastrandu-i si astazi o vie recunostinta; alt mare maestru al Tantrei de Mana Stanga a fost renumitul maestru indian care a adus intreaga traditie tantrica si buddhismul in Tibet, Padmashambava, cunoscut de asemenea pentru puterile paranormale extraordinare pe care le-a manifestat si prin care a facut ca Tibetul a devina un pol al spiritualitatii, "convertind" aproape intreaga populatie tibetana de atunci care era de religie Bon, si exemplele pot continua cu astfel de mari maestri tantrici care au practicat exceptionalele metode tantrice inclusiv uniunea sexuala mistica, dupa invataturile tantrice secrete, initiind numerosi discipoli pe acesta cale). Dar cel mai important aspect in uniunea sexuala in tantrism, pe langa controlul perfect al sexualitatii, este IUBIREA si TRANSFIGURAREA. Adica barbatul isi transfigureaza iubita in Iubita Divina, in Femeia ca arhetip universal si cosmic – Shakti, iar femeia isi transfigureaza iubitul in Iubitul Divin, in Barbatul ca arhetip universal si cosmic – Shiva, iar Iubirea dintre cei doi este chiar Iubirea Divina (vezi lucrarile si articolele lui M.Eliade despre yoga,tantrism si sexualitatea mistica). Uniunea lor, a celor doi iubiti devine astfel divina, chiar cosmica, unind la nivel uman principiile polar opuse universale Feminin si Masculin, Yin si Yang, intr-o deplina armonie. Astfel, iubirea dintre cei doi nu mai este limitata si profana ci divina, ei putand face dragoste ore in sir (5,6,7 ore sau chiar mai mult) fara sa apara penibila pierdere de energie ca in cazul obisnuit, ei fiind pe deplin impliniti pe toate planurile. Femeia, cat si barbatul pot trai nenumarate orgasme controlate (fara descarcare), care acum nu sunt limitate doar la zona genitala, ci se raspandesc in tot corpul fizic cat si in corpurile subtile, generand trairi exceptionale, cei doi savurand astfel fericirea si beatitudinea divina. Ei isi descopera atunci adevarata esenta care este divina, transcenzand orice limitare a mintii si a sufletului; chiar si sexualitatea este atunci transcensa, prin folosirea acesteia ca un instrument. Asta este ideea fundamnetala in Tantra de mana stanga (in privinta sexualitatii): a folosi, cu intelepciune de catre cel pregatit, tocmai sexualitatea pentru a o transcende in final in fericirea Sinelui (acest principiu se regaseste de exemplu in Aikido, unde se foloseste tocmai forta adversarului pentru a-l invinge; sau in homeopatie in tratarea bolilor; sau acest principiu apare in zicala populara: “Cui pe cui se scoate” etc.)
Cam aceasta ar fi, descrisa intr-un mod cat de cat accesibil gandirii occidentale aspectul amoros si sexualitatea abordata in cadrul tantrismului, si dupa parerea mea acesta este modul divin si spiritual de a privi cat si de a practica amorul. In rest, totul tine de experienta personala si de practica, caci numai ele te pot edifica definitiv despre acest aspect. Eu iti doresc, si doresc din inima la toata lumea sa reuseasca sa-si transforme astfel viata, printr-o transformare a modului in care se priveste si se practica amorul, transformandu-l dintr-o cauza a decaderii intr-o sublima modalitate de a evolua. Sa gasesti o fiinta umana de sex opus pe care sa o iubesti si care sa te iubeasca, si cu care SA FACI DRAGOSTE (nu sex) in modul in care descrie Tantra, cu iubire, continenta, transfigurare si sublimare este o mare Gratie, care iti va modifica fundamental existenta, prin descoperirea a ceea ce este divin si a fost intotdeauna divin in fiinta umana si univers. Adevarata spiritualitate inseamna in realitate a aduce lumina divina si de a manifesta-o in orice actiune umana benefica si armonioasa care se incadreaza in ordinea natural divina a firii. Totul este sfant, totul este divin, din ce a creat Dumnezeu, doar noi am perveriti modul in care ne-am raportat si respectiv actionat in ceea ce priveste lumea, inclusiv sexualitatea. Si astfel, putem ajunge la trairea directa, nemijlocita a faptului ca, in esenta, nu este nici o diferenta intre Samsara si Nirvana.
Eu sper ca ai avut rabdare sa citesti tot ce ti-am scris, si sper de asemenea sa-mi si raspunzi.

Pa.
#23898 (raspuns la: #23513) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
goniti-ma de nu va fac placere.... - de cosmacpan la: 07/10/2004 22:00:46
(la: O noua limba de circulatie internationala)
Orice limba sau dialect est vie pulseaza atata timp cat traieste, cat este explorata sau expoloatata. Romanii nu sunt nici mai breji si nici mai.....decat latino-americanii din california sau...ce mai este in sud..... acceptati sau nu ei tot vor exista. daca cineva nativ incepe sa vorbeasca rogleza inseamna ca aceasta (limba) exista, este vie, pulseaza... fratilor, hai sa ne obisnuim cu ideea ca nu suntem caprele raioase si nici buricul europei sau al pamantului. indiferent de sute de milioane sau de sute de ani ne stim si existam ca popor, limba ce-o vorbim se impleteste cu altele mai sanatoase si da nastere lastarilor. lasati viitorul sa decida daca va rezista sau nu, daca va trai sau nu. iubiti-o sau daca nu lasati-o sa moara in liniste. roglegleza poate fi sora roncezei, rotaliei sau a cine stie cui......
am si eu o problema - de camyb1981 la: 08/10/2004 16:07:23
(la: Spune-ti of-ul si primeste zeci de sfaturi)
camyb1981

Scumpa mea, pina spre sfirsitul liceului cei din jurul meu credeau ca sint muta (glumeam, nu chiar muta, dar pe-aproape:); n-as fi vorbit niciodata neintrebata, n-as fi vorbit deloc daca s-ar fi putut; am un tata extrem de dur (sever spre badaran, genul de animal care rezova cu pumnul, la propriu!!! ce nu rezolva cu vorba), nu aveam voie sa ies din casa decit la scoala si-napoi; probabil cea mai la indemina forma de revolta era sa nu vorbesc (dat fiind ca daca ma revoltam prin cuvinte o incasam...si asta s-a intimplat inclusiv cind aveam 21 de ani, acum am 23).
Avind in casa un astfel de exemplar, baietii (barbatii) mi se pareau cele mai groznice fiare din lume si ideea era sa te feresti cit mai mult. Primul sarut adevarat a fost la 20 de ani, dar dupa ce-am mers la facultate si mai ales stind in camin mi-am dat seama ca traind printre oameni, nu poti sa nu ai nici un fel de relatii cu ei; azi o vorba, miine o vorba si tot asa...pina am ajuns sa-mi dau seama ca nu sint nici pe departe monumentul de prostie si oribilitate (nu stiu daca nu exista cuvintul:)pe care dumnealui mi-l sugera "discret " a-l reprezenta; dimpotriva, o persoana inteligenta, cu bun simt, si, dupa unele standarde, chiar frumoasa. Asta mi-a dat curaj sa vorbesc, sa leg prietenii pe strada, in cafenea, la biblioteca si oriunde. In momentul in care am aflat ca pot sa seduc lumea mea s-a schimbat. Acum nu mai fac compromisuri mai mari decit se fac in mod obisnuit ca sa traiesti si nu accept jignirile si comentariile nimanui fara sa protestez. Totul e sa te analizezi si sa-ti dai seama ce valoare reprezinti; asta nu va fi deajuns sa te faca fericita, dar va fi un inceput pentru a intra intr-o lume nu neaparat frumoasa, dar vie.

Nu e ceva de neacceptat, dimpotriva, cu cit accepti mai repede ca asa esti tu, cu atit te vei simti mai in largul tau oriunde.
Nu e tirziu pt. tine nici acum nici alta data, si nu, nu vei ramine asa, doar ca nu a fost momentul. Mult succes, ai grija de tine!



#24477 (raspuns la: #19566) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dorul... - de dinisor la: 10/10/2004 20:50:03
(la: dor)

...este amintirea clipelor frumoase petrecute impreuna. este fluturasul din burtica ce nu te lasa sa uitzi. este zambetul ascuns din coltzul gaurii nascut din gandul catre atunci. este hrana sufletului atunci cand nu mai potzi atinge , nu mai potzi auzii, nu mai potzi simtzi pe cei ce s-au dus. este hrana amintirilor...

dorul il simt ca pe un sentiment frumos. chiar daca uneori doare, durerea lui nu ucide! el imi aminteste ca sunt vie, ca am iubit, ca am fost draga!



_________________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit de la prima pana la ultima clipa!
Haideti sa verificam daca suntem pe aceeasi lungime de unda! - de Hypatia la: 11/10/2004 15:56:09
(la: Cine conduce lumea?)
1. Axel, dar daca 1+1 = 2 doar in caz particular? Asa stiu eu ca e cazul in matematica rimanniana... Deci, ne putem astepta si la rezultate de genul 5, 9, infinit,-10 etc.
2. Ce discutam noi e mai degraba rimanian decat euclidian, asa-i?
Caci e mai firesc se ne autodeterminam ca natiuni decat sa vie eliberatorii americani peste oricine am fi noi ca sa ne democratizam, asa-i?
3. Cei care sunt adeptii teoriilor conspirative fac o translatie mai mult sau mai putin primitiva, intre realitatea pe care o citesc/vad la televizor, filme, talk-show-uri si realitatea pe care o traiesc.
Pentru unii poate fi chiar senzatia de deja vu,pentru altii, teama de a nu ajunge personaj in "Matrix", "Pendulul Lui Foucault" etc.
4.Cert este ca dovezi palpabile nu avem la indemana, ci discutam despre felul in care percepem noi realitatea, prezentata sau nu torsionat de oficialitati. Atunci argumentele nu pot fi decat de ordin logic, indiferent de care parte a baricadei ne aflam.
Daca subscrii la ce-am scris, inseamna ca si ultimul tau mesaj sufera. Revin cu exemplificare.
Hypatia
#24699 (raspuns la: #24482) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Axel, - de Hypatia la: 11/10/2004 16:49:07
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Despre prezenta intr-un loc, in mod regulat, se poate scrie tratate de psihologie. Iti dau un exemplu: nu am voce de la natura, dar am facut instrument de mic copil, am facut muzica la scoala, am mers sistematic la concertele Filarmonicii timp de 5 ani, de cate 7 ori pe an si astfel mi-am educat muzicalitatea. Parintii mei isi faceau griji ca nu voi trece examenul eliminatoriu la Liceul pedagogic si au fost surprinsi cand le-am spus ca am fost selectata in corul liceului. Pe urma, am mai dat un examen eliminatoriu la facultate si am mai facut inca patru ani de muzica. Ce s-ar fi intamplat daca parintii ma declarau inapta pentru muzica?
Asa e si cu religia. Copilul nu este obligat sa creda, sa marturiseasca credinta in Dumnezeu sau orice altceva, ci ISI EDUCA PREDISPOZITIA naturala, fireasca a copilului de religiozitate. Unii sfarsesc scoala si sunt mai atei decat atunci cand au inceput sa faca religia, altii, cei mai multi, mentin in ei samanta invataturii si la vremea potrivita acesta va rodi. Exemplu: Elevii invata Crezul incepand cu clasa a IV-a, asa ca trebuie sa-l memoreze. Ceea ce m-a surprins si pe mine a fost faptul ca o mama a tinut sa ma cunoasca si sa-mi multumeasca pentru ca datorita ori de religie, copilul ei a scos-o dintr-un impas. Ce se intamplase? Boteza pe cineva si trebuia sa spuna Crezul. Ea nu stia Crezul, iar preotul le-a cerut nasilor sa il rosteasca. Atunci a intervenit copilul, care stia de la scoala si l-a rostit el in locul parintilor. Abia atunci parintii au inceput sa dea mai multa atentie educatiei pe care copiii lor o primesc.
Sigur, este foarte important ca familia sa continue ce propune scoala, dar daca nici acasa nu invata si nici scoala nu-i propune, putem discuta de educatie completa? De realizarea idealului educatiei?
Era si o povestire despre a face ceva cu sau fara implicare:
Un calugar se plangea staretului ca nu poate sa fie atent la slujba si ca el considera ca e mai bine sa nu mai mearga la slujba. La care staretul ii spune sa ia din gradina unul din cele doua cosuri, ambele la fel de murdare de noroi, balegar, si sa care apa cu el un timp. Dupa scurgerea timpului stabilit impreuna, staretul ii cere sa compare cosurile. Evident ca nu a carat mare lucru cu cosul, dar tot punand apa in el, de fapt il spala. Pe cata vreme celalalt ramasese murdar. Asa si invatatura, educatia. Poate ca nu vor deveni cu totii mari sfinti, dar macar iau la cunostinta despre "apa vie", si cand vor inseta, vor sti cel putin unde sa caute ca sa bea si sa nu mai inseteze, zice Hristos. Hai sa nu-L mai alungam atata, macar dintr-un respect minimal cat datoram lui Dumnezeu, daca nu putem face un pic mai mult. De fapt, adevaratul Invatator este IIsus Hristos. Faptul ca elevii fac religia la scoala este doar momentul in care organizam intalnirea Lui cu copiii. Si la asta va opuneti?
Hypatia
#24705 (raspuns la: #24698) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...