vindicativ

vindicarea victimelor. Nu-i usor sa gasesti echilibrul necesar intre aplicarea principiului dovedirii vinovatiei dincolo de orice indoiala rezonabila si necesitatea de a razbuna victimele crimelor. Erorile judiciare sint inevitabile dar cind ele depasesc o anumita limita, sau se fac in mod unilateral atunci inseamna ca sistemul respectiv de justitie a esuat. Ceea ce trebuie facut este reformarea si intarirea justitiei si nu luatul legii in propriile miini. Sa-ti face dreptete de unul singur nu-i o solutie, e o consecinta a falimentului justitiei. Pot sa inteleg motivele, dar nu pot fi de acord cu cel ce ia legea in propriile miini. Ma rog lui Dumnezeu sa nu ajung niciodata in situatia lui.

Citez:

O navalire silentzioasa si persistenta, produa de-a lungul secolelor prin infiltratzii lente, o reprezinta triburile de Indieni originari dinb Punjab, mai nine cunoscutzi sub numele de Tzigani sau Gitani, nume derivat din Egiptziani. triburi nomade, organizate sub autoritatea absoluta a unui sef( bulibasa) inca in stadiul de matriarhat, au inceput miscarile de deplasare spre vest si au ajuns in Anatolia in sec IX, inainte de venirea turcilor, deci in imperiul Bizantin. O parte au ramas in Turcia, altzii s-au indreptat, de buna voie sau izgonitzi, spre egipt si nordul Africii.. Parte din triburile vagabonde au patruns in peninsaula Haemus(Balcani), s-au raspindit in tzarile din sud si nordul Dunarii, cu preferintza in Ungaria, si au ajuns pina in Boemia. In sec XV ei patrund in Germania, de unde au coborit apoi in Italia si s-au instalat in jurul Romei. In peninsula Iberica, mai cu seama in Andaluzia au ajuns venind prin Nordul Africii.

Modul lor de viatza nomad e extrem de conservator, nu accepta schimbari de obiceiuri si deprinderi decit cu mare anevointza, in sec nostru unii renuntzind la vechile mijloace de locomotzie inlocuid caii si carutza cu automobilul si rulota, in care-si ascund cu dibacie avutul. in aparentza redus, dar in realitate valoros, fiind plini de galbeni, rezultat al traficului cu aur, monede si bijuterii. Nu totzi au renuntzat la cai caci ei iubesc aceste animale, chiar daca e vorba de mirtzoage., si pot sa si le hraneasca pe pasuni si drumuri retrase, unde-si aseaza salasul, pentru a exercita principala ocupatzie: furtul si vinzarea de cai.
Ei practica furtul ca pe o arta, in mod abil, initziind si copii de timpuriu, cunoscutzi ca atare in toate tzarile, dar nedepasitzi de alte neamuri. Au deasemenea predilectzie ptr. metalele din cimitire, ornamentele de pe cruci si chiar din morminte. Aceasta ocupatzie straveche este dublata de mestesuguri necesare nomazilor: caldarari, spoitori, potcovari. in timp ce femeile si-au rezervat domeniile oculte: chiromantzia, magia, vrajotoria. Tot ce reprezinta o valoare si poate fi ascuns le atrage stentzia. Trcerea dintr-o tzara in alta nu constituie ptr. ei o dificultate.

..........................................

Situatzia tziganilor e ste identica in toate tzarile. In Romania, parte dintre ei au fost adusi ca robi, fie de vechii boieri , fie de dif. manastiri, multe inchinate Muntelui Athos, spre care se revarsau toate bogatziile si de unde erau trimisi Tzigani ca plocon si ca mesageri spirituali.. de spiritualitate reala nu putea fi vorba caci Tziganii sunt pagini, practicind rituri fetisiste, infuentzate adesea de religiile popoarelor cu care au venit in contact.

In unele tzari, triburile care au prins radacinipe la periferia oraselor, s-au adaptat unor profesiuni artistice, ca muzica( in Ungaria, Romania, jugo_Slavia) si dansul ( Spania) Lautarii se organizeaza in tarafuri, cer sa fie scump platitzi, plata , care, bineintzeles, este completata cu amintiridin ale casei. Acest obicei este atit de inradacinat incit le-a patruns in singe si prin nimic nu poate fi stirpit, caci, potrivit credintzei lor, toate bunurile de pe pamint le-au fost harazite de Dumnezeu, dar au fost preluate de altzii. Asa ca, furind, ei nu fac decit un act de dreptate, insusindu.si cea ce le apartzine prin vointza Divina.

In proza scriitorilor rusi este abordata aceasta tema, aratindu-se ca furtul si omorul fac parte dintr-un ritual stravechi, sacru, care confera protaginistilor indieni virtutzi misterioase si nobile.

............................................................

Tziganii sint indeobste neasimilabili, ca aproape toate triburile venite din orient, Ei ramin legatzi intr-o organizatzie fantomatica, dar efectiva, au intilniri periodice in cite o localitate din Europade Vest ptr a alege marele bulibasa. Aceaste adunari stabilesc o politica internatzionala de perspectiva, organizind proteste si revendicariptr. obtzinerea drepturilor de etnie, la fel ca celelalte minoritatzi, fapt greu de realizat, cel mai mare impediment formindu-l stadiul de civilizatzie arhaica, educatzia diametral opusa, facind scolarizare de domeniul utopiei. Desigur, in cazul cind aceasta categorie de nomazi va devenii vreodata statornica, locuind in comunitatzi civilizate( Tziganii prefera orasele unde se pot deda in voie celor mai mari ticalosii, operind in bande inarmate), atunci aceste probleme se vor pune cu mare si dureroasa acuitate. Diferite autoritazi europene au si inscris aceasta tema in cercetarile de perspectiva, presupunind ca nu e departe timpul cind agresivitatea tribala va cpata constiintza de sine si va ajunge la confruntari cu autoritatzile de stat, determinind rascoale si dezirdini.

Daca aceste minoritatzi se dezvolta ca entitatzi autonome, neasimilabile, ce loc vor avea in societatea romaneasca? ce cariere si ce aspiratzii vor avea Tziganii baraganelor? Azi, preferintzele lor se indreapta spre posturi de oprimare, in politzie, puscarii etc,..distingindu-se( daca se poate spune astfel) la Canalul Dunarii, in majoritatea inchisoriloretc,..in meserii care cer singe rece, cruzime, lipsa de scrupul si de mila, dar mai ales spirit rasial vindicativ, pe care Tziganii le au din belsug, contrar aparentzelor superficiale date de adulatzii, lingusiri, ploconeli si jeluiri. In realitate ei detesta profund si definitiv natzia majoritara careia incearca sa i se impuna si impotriva careia lupta cu mijloacele odioase de care dispun si pe care le cultiva in continuare.


Sursa:
Centrul European de cercetari Istorice, 1986



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

"...Orice om care are inclinatii in acest sens ar trebui sa puna mai putin accentul pe slabiciunile umane , si mai mult pe partea spirituala ...".

Eu as prefera un preot care nu face abstractie de "slabiciunile umane" . Poate chiar as prefera un preot care in trecut a fost un om obisnuit si cunoaste din proprie experiente slabiciunile umane . Ala care e tot timpul ocupat de spirit , pluteste in spatii inaccesibile majoritatii . Un pacatos nu poate spera la ajutor practic de la un astfel de preot .
Exemplu :
pacatosul in speta e un alcoolist sau consuma droguri . Primul preot ii tine o predica chemandu-l sa se roage cu ardoare ca Creatorul sa-l ajute sa se vindice .
Un alt preot , cu experienta practica in domeniu , ii face rost de un loc intr-o institutie medicala specializata in rezolvarea acestor probleme , si il viziteaza des pt. a se ruga impreuna cu el .
Partea spirituala exista , dar a trecut pe planul al doilea , cel putin la inceput .
Detaliile din viata a personala a unui preot sunt binevenite daca experiente vietii ii confera preotului "unelte" de rezolvare practica (pamanteasca) a problemelor enoriasilor sai .

eu cred ca atunci cand emigrezi, iti asumi acest lucru. e evident ca va fi alt loc, alti oameni, alta limba. n-are nici un rost sa te plangi ca turta dulce nemteasca nu are gustul cozonacului moldovenesc, si sa-ti cladesti viata pe astfel de nemultumiri. scrierile tale au o nostalgie vindicativa, care le strica, si pe care eu una nu o inteleg. nu e nimeni vinovat ptr alegerile tale, tu le-ai facut, incearca sa fii multumita cu ele.

cat despre scrieri in sine, cred ca ar fi mult mai puternice daca n-ar fi plangacioase. se vede ca ai talent la scris, dar subiectele sunt banale.

zaraza

"Fugi calule/si lasa-mi amintirea/acelui frau pierdut de un Orfeu."

Oare ce naiba este mai rau: (i) razbunarea prosteasca sau? (ii) hipocrizia celor ce pretind ca nu se razbuna?
Ar fi interesat de stiut... ce-ntelegi tu prin razbunare: a nu-i da vecinului o bere ( " ca nici el nu mi-o dat acum o luna ") sau a-ti injura colegul de serviciu printre dinti sper ca nu sunt gesturi pe care sa le consideri vindicative!
Eu banuiam ca aici vorbim de actiuni ce pot modifica destine, care pot schimba cursul firesc al unei intamplari,nu la cojile de banana strecurate pe sub usa...
Omerta,tu la ce te gandisei, deschizand conferinta?

ce facem dupa aia cu aia care nu se unesc ca pari cam vindicativa?

imi pare detasata ca o observatie clinica, posibil cinica, insa fara satisfactie vindicativa... lasa cititorului libertatea simtirii, de-aia imi place.

sa mai criticam, sa nu mai criticam...

io´as dori o idee principala care sa nu fie scaldata in balele neputintei vindicative. dar nu se poate, stiu.

ei mare scofala doua vorbe aruncate pe gard...

Pupa-ţi-aş ochişorii cum ar spune un Hamlet pervers, privind tivga ceea umezită.

Magazinul de vise…

Doamne ce prost eram până hăt la loviluţie. Stăteam ca piatra şi nu aveam şi io un norişor de vise colea. Păi şi ce puteam să visez? Domestiscisme obişnuite, nimic extraordinar...da m-am vindicat, acum de când cu magazinele astea... visez la comandă...
Păi la început o fost gândirea, aia pozitivă, ce-mi spunea...a dracu ghiduşă cum şedea ea culcuşită în ureche şi-mi şoptea: tu poţi! Jtiam io că poţi...şi puteam sau puţeam, că mă ocolea omu ferindu-se de mine ca de dracu...şi tot ea d-acolo din ureche îmi spunea: visează mare, cu cât mai mari îţi sunt visele cu-atât mai mari îţi sunt şi realizările...şi am realizat...cam târziu dar am realizat că ...deh...prostia se plăteşte...ca şi visele...da acum visez la...nu, nu-mi place J.Lo...io tot cu visele mele de tinereţe am rămas...că mă vedeam cu Sofia Loren pe post de dădacă, şi cum mă lua ea şi mă corcolea când începeam să zbier...Mamă, mamă...şi io numa de-al dreak mă pişuleam des ca să vie să mă ...da, o să spuneţi că astea e vise erotice...păi nu tot vise este şi astea? Da acu n-o mai visez că aş fi trecut la .... şi de ce să nu recunosc că am toată stima...deh...tinereţea...da visez şi nici nu-mi trebuie sa trag ceva, că vine ca la comandă visu nu nu e voeba de George Visu, ca el are treaba, pe scena) ...odată viseam că eram mai ceva ca Mărgealatu şi scuipam sămânţa pe unde voia muşchiul meu...şi pă culoarul ăla de la Parlament...uite, de egzemplu nu m-am visat niciodată preşedinte...o fi bine? O fi rău...da rău nu cred că mi-ar sta: dăştept îs, fromos nu mai încape...(vorba ceea bre, da nici de frumuseţe nu mai e loc că deja că pe răscoale) cu protocoalele stau io ceva mai slab (că în rest la suta de kile nici vântu nu mă clinteşte cu toată mogulimea lui) da pentru protocoale dacă îmi iau neşte consilieri sau consileiere ca lumea, nu să poate să nu me descurc...
vise taică...păi ce vă spuneam io că acum visez la comandă...şi nici n-am tras mult...de la seminţe de mac am trecut la alea de cânepă...să iasă prosoapili albi şi curati...altă dată mă visez ...
gata...cioc-boc, treci la loc...

aceasta confa si-a depasit cu mult intentia initala, de a exprima o dezamagire, prinzand accente vindicative.

si eu eram dezamagita de adina citind toata povestea, ma bucur ca de fapt ai gresit si-ai exagerat iar femeia chiar ti-a trimis pachetul. pur si simplu s-a pierdut, nu ai de ce sa fii suparat pe cineva. sa stii ca sunt alaturi de tine in ce priveste frustrarea, daca asta are vreo importanta, dar cam asta e, ai ajuns in punct mort, ai anuntat, te-ai plans, ai comunicat cu expeditorul, ai dovada ca s-a dus spre tine. sfarsit. iar roata se intoarce, unde ai pierdut pe o parte, castigi pe alta, nimic nu se pierde cu adevarat.

ajuns la stadiul in care atunci cand citesc sau aud discutia asta, ma umfla rasul.

mizeria din tara e una dintre ultimele probleme ale tarii aleia, si totusi, lumea se plange de ea, de parca ar muri toti sufocati de gunoaie ca in Napoli.

nu domnilor si doamnelor, nu gunoiul e problema. ca daca ai trotuare curate nu-ti tin de foame. si daca ai cos de gunoi pe fiecare stalp, nu inseamna ca ai mai putin someri in tara. sau mai putini tineri cu studii superioare care lucreaza la spalat de vase te miri pe unde.

in tara in care locuiesc acum nu sunt cosuri de gunoi din metru in metru. ba uneori chiar trebuie sa mergi ceva pentru a intalni unul. sunt hartii pe jos? sigur ca sunt. ii pasa cuiva? nu. de ce? pai in primul rand pentru ca niciodata nu vezi aceeasi mizerie mai mult de 24 de ore (noaptea se curata orasul, astfel incat la prima ora e bec, spre seara, fireste...e uneori ponosit) si in al doilea rand...pentru ca oamenii isi dedica vietile lucrurilor importante. nu stau sa carcoteasca in barba despre ce mizerie e pe strada si cum Elena Udrea ar participa la curatenie.

daca stau bine sa ma gandesc, nu pe Elena Udrea as vrea s-o fac facand curat, ci mai degraba pe un neica nimeni care stie sa faca curat. dar asta e o problema secundara, ca cei mai multi prefera un circ vindicativ in locul unei solutii sanatoase. ;)

am dat azi peste ea si mi s-a parut super funny si ma gandeam ca uite dom'le, o recenzie poate fi plina de umor! e de horia garbea, de aici:
http://horiagarbea.blogspot.com/2010/12/carti-noi-cristina-nemerovschi-sange.html

Cărți noi! Cristina Nemerovschi - Sânge satanic, Herg Benet Publishers

Țin să precizez că în general simpatizez fronda juvenilă și că, prin 1986, cînd mă uitam eu la clipuri ale formațiilor de Trash Metal, în special Black Metal și Death Metal, gen Slayer, Megadeth, Anthrax, Cristina Nemerovschi, autoarea romanului „Sânge satanic”, se juca (sper) doar cu păpușile. Deci ideea, expusă extins în carte, că moșii/babele din generațiile „vechi” sînt exclusiv niște fleșcăiți și niște labagii retardați (respectiv „nefutute”) nu se susține complet. De asemeni ipoteza că o adolescentă „nu are niciun motiv real pentru care să-și păstreze căcatul ăla de himen întreg” nu rezistă nici ea din motive culturale și psihologice pe care, dacă autoarea nu le-a înțeles, e cam tîrziu să i le explic.
Personajul central, care este și narator, din „Sînge satanic” e un tînăr absolvent de filosofie care are o iubită de liceu, ceea ce nu îl împiedică „să fut o puștoaică de 14 ani care este și sora iubitei mele” ceea ce îi dă senzația unei ”călătorii înapoi timp și aș fute-o pe R. La 14 ani”. Tipul (lipsit de nume) se droghează într-o veselie, e vag alcoolic și bisexual. E un macho desăvîrșit, care nu se încurcă în obstacole: „Îmi e lene să-i scot ciorapii (fetei de 14 ani n.m.) așa că îi sfîșii în dreptul pizdei” și „probabil aș putea să o fut cîteva ore bune”. Probabil, dar nu e sigur.
Romanul nu are acțiune, nici gradație, e un șir nesfîrșit de beții și futaiuri în care personajul seduce tot, rade tot, fără deosebire de sex, rasă și religie, semănînd prin cumulul de calități și virilități cu Old Shatterhand care biruia singur o hoardă de indieni. Simpla lui apariție pune în cur toată populația, de la prima vedere. În aceleși timp, personajul e un subtil care știe Shakespeare pe dinafară în engleză, a citit kafka, dostoievski și cărtărescu (toți cu literă mică, doar nu au dreptul la majusculă în p... mea) și îi judecă. Se ipostaziază în stavroghin (tot cu minusculă, ce...) cînd folosește obiectul de a cărui numire, în forma de patru litere, face abuz etc. etc. Toată chestia e teribil de lungă și neverosimilă, vreo 350 de pagini, iar faptul că nu se produce niciun eveniment notabil, nu există niciun suspans și nicio ieșire din mediul juvenil/adolescentin plictisește mortal. Frecvența cu care personajul își numește și își bagă organul viril saturează și ea după numai cîteva pagini. Recomand autoarei să recitească „1001 de nopți” ca să vadă în cîte feluri poate fi numit expresiv mădularul a cărui evocare obstinată lasă loc unor interpretări psihanalitice defavorabile ei.
În afara ocupațiilor lui erotice, personajul și gașca lui (toți numiți doar printr-o inițială, ceea ce mi se pare un infantilism piramidal) se ocupă cu luarea peste picior și oripilarea tîmpiților, conformiștilor, agramaților, dobitocilor care, ei da, există în societatea noastră. Toți cei care sînt mai prejos cultural sau sexual („nefutute”) decît eroii sînt batjocoriți de aceștia și implicit de scriitoare cu o totală neînțelegere a resorturilor psihosociale și care arată, din partea autoarei, carențe de adaptare și pulsiuni vindicative. Sora iubitei eroului, mergînd cu trenul, surprinde niște priviri ale unor matroane care îi privesc dezaprobator vestimentația și le aruncă: „Da, sînt minoră, sînt curvă și mă duc la mare la produs!”. Evident că toate aceste manifestări sfidătoare sînt fără credibilitate și nu fac o ceapă degerată, fiind probabil proiecția autoarei despre ce ar fi spus ea dacă ar fi avut curaj.
O scenă, tot neverosimilă, este totuși hazlie: personajul principal are un amic licean (citește: pokemon) și merge cu el la liceu, la ore, înainte de a-l duce la o beție. Acolo, după peripeții diferite la materii diverse, la ora de engleză, venind vorba de „Romeo și Julieta”, sedus de sînii uriași ai profei, cade în genunchi și îi recită cu simțire (in English) monologul lui Romeo dar, la final, nu se poate abține și o mamelește, răvășind ora și conștința didactică a bietei făpturi. Evident că, după, aia toate gagicile din clasă sar pe el, îi cer numărul de telefon sau măcar ID-ul de mess. Uau!
Continua slăvire a super-eroului cult, problematic și irezistibil este aspectul cel mai enervant - dintre cele multe iritante - al cărții. De exemplu acela că o autoare scrie la persoana întîi din punctul de vedere al unui mascul feroce. Tot psihanaliza ne dumirește?

în ciuda repetatelor atentionari privind agresivitatea si aroganta cu care vrei sa-ti promovezi cărţulia,(metoda prin care doar tu pierzi)scoţind la inaintare micile aprecieri primite,consider ca este corect ca si
alt gen de comentarii asupra cartii trebuie vazute de catre cititor(in cazul nostru cafegiul pe care-l intoxici cu meritele tale).Care cititor desigur are capacitatea de a-şi face singur o parere.
si pentru ca nu doresc sa fac trimiteri
din cauza de...iacă si un altfel de
comentariu:

"Cărți noi! Cristina Nemerovschi - Sânge satanic, Herg Benet Publishers
Țin să precizez că în general simpatizez fronda juvenilă și că, prin 1986, cînd mă uitam eu la clipuri ale formațiilor de Trash Metal, în special Black Metal și Death Metal, gen Slayer, Megadeth, Anthrax, Cristina Nemerovschi, autoarea romanului „Sânge satanic”, se juca (sper) doar cu păpușile. Deci ideea, expusă extins în carte, că moșii/babele din generațiile „vechi” sînt exclusiv niște fleșcăiți și niște labagii retardați (respectiv „nefutute”) nu se susține complet. De asemeni ipoteza că o adolescentă „nu are niciun motiv real pentru care să-și păstreze căcatul ăla de himen întreg” nu rezistă nici ea din motive culturale și psihologice pe care, dacă autoarea nu le-a înțeles, e cam tîrziu să i le explic.
Personajul central, care este și narator, din „Sînge satanic” e un tînăr absolvent de filosofie care are o iubită de liceu, ceea ce nu îl împiedică „să fut o puștoaică de 14 ani care este și sora iubitei mele” ceea ce îi dă senzația unei ”călătorii înapoi timp și aș fute-o pe R. La 14 ani”. Tipul (lipsit de nume) se droghează într-o veselie, e vag alcoolic și bisexual. E un macho desăvîrșit, care nu se încurcă în obstacole: „Îmi e lene să-i scot ciorapii (fetei de 14 ani n.m.) așa că îi sfîșii în dreptul pizdei” și „probabil aș putea să o fut cîteva ore bune”. Probabil, dar nu e sigur.
Romanul nu are acțiune, nici gradație, e un șir nesfîrșit de beții și futaiuri în care personajul seduce tot, rade tot, fără deosebire de sex, rasă și religie, semănînd prin cumulul de calități și virilități cu Old Shatterhand care biruia singur o hoardă de indieni. Simpla lui apariție pune în cur toată populația, de la prima vedere. În aceleși timp, personajul e un subtil care știe Shakespeare pe dinafară în engleză, a citit kafka, dostoievski și cărtărescu (toți cu literă mică, doar nu au dreptul la majusculă în p... mea) și îi judecă. Se ipostaziază în stavroghin (tot cu minusculă, ce...) cînd folosește obiectul de a cărui numire, în forma de patru litere, face abuz etc. etc. Toată chestia e teribil de lungă și neverosimilă, vreo 350 de pagini, iar faptul că nu se produce niciun eveniment notabil, nu există niciun suspans și nicio ieșire din mediul juvenil/adolescentin plictisește mortal. Frecvența cu care personajul își numește și își bagă organul viril saturează și ea după numai cîteva pagini. Recomand autoarei să recitească „1001 de nopți” ca să vadă în cîte feluri poate fi numit expresiv mădularul a cărui evocare obstinată lasă loc unor interpretări psihanalitice defavorabile ei.
În afara ocupațiilor lui erotice, personajul și gașca lui (toți numiți doar printr-o inițială, ceea ce mi se pare un infantilism piramidal) se ocupă cu luarea peste picior și oripilarea tîmpiților, conformiștilor, agramaților, dobitocilor care, ei da, există în societatea noastră. Toți cei care sînt mai prejos cultural sau sexual („nefutute”) decît eroii sînt batjocoriți de aceștia și implicit de scriitoare cu o totală neînțelegere a resorturilor psihosociale și care arată, din partea autoarei, carențe de adaptare și pulsiuni vindicative. Sora iubitei eroului, mergînd cu trenul, surprinde niște priviri ale unor matroane care îi privesc dezaprobator vestimentația și le aruncă: „Da, sînt minoră, sînt curvă și mă duc la mare la produs!”. Evident că toate aceste manifestări sfidătoare sînt fără credibilitate și nu fac o ceapă degerată, fiind probabil proiecția autoarei despre ce ar fi spus ea dacă ar fi avut curaj.