violeta iancu ghid

Cred ca intelesul acestui termen este perceput in mod diferit,din pacate. Un singur lucru trebuie sa intelegeti.Daca ati uitat de unde ati plecat de acolo, din casa noastra trista si saracaciosa , n'o sa realizati niciodata unde ati ajuns. Pentru ca asta inseamna dezradacinare si dezradacinare inseamna lipsa de verticalitate, de adevarate valori. Cum poti fi om intreg fara radacini puternice si fara sa ai niste adevarate valori care sa te ghideze? Credeti ca veti fi vreodata adevarati americani fara sa fi fost mai intai adevarati romani? No way, va imbatati cu apa rece!
Fara radacini puternice prima rafala de vant o sa va doboare.Fara adevarate valori veti fi calcati mai apoi in picioare,ca un mimic.
Poate si asta este un motiv pentru care suntem atat de dispretuiti noi, romanii ( pe langa lipsa de respect fata de munca si fata de cei ce muncesc, abilitatea de a ne fura caciula unul altuia, de a nu ne ajuta intre noi, de a minti si de a face din necinste o virtue,de a nu sti sa intoarcem celalalt obraz, atunci cand suntem palmuiti!), acela ca uitam de unde am plecat!
Ar fi cazul sa aratam occidentului ce se inseala in privinta noastra si sa ne schimbam fiecare in parte, ca sa putem, in final, schimba situatia dezastruoasa de la noi, din tara.

"Intr-o zi un print citea in curtea casei sale, o carte. Aflat prin preajma sa, un rotar il intreba ce face. Printul ii raspunse ca citeste o carte. De ce? il intreba rotarul. Ca sa invat cum sa ma ghidez in viata, raspunse printul. Rotarul il intreba, in continuare, daca cei care au scris cartea mai sunt in viata sau au murit, iar printul ii raspunse ca au murit. Atunci, zise rotarul, tu nu faci altceva decat sa le racai prin cenusa. Printul ii ceru sa justifice ce a spus altfel ii taie capul si rotarul spuse:
-Marite print, eu sunt un biet rotar, dar in meseria mea am devenit foarte priceput si stiu exact cat de tare trebuie sa strang roata pe spite ca sa nu fie prea libera ca atunci ies spitele si se strica roata dar nici prea stransa ca sa nu se rupa. Dar acest mestesug al meu nu-l pot transmite fiului meu oricat de tare m-as stradui, desi sunt langa el in viata si pot sa-l ghidez cand greseste. Atunci cum ar putea cei care au murit sa va influenteze viata. Printul a inteles profunzimea spirituala a rotarului si nu numai ca nu-i taie capul dar il mai si onora ca pe un intelept."
Aceasta este o veche poveste chinezeasca, apartinand taoismului. Nu cartile sunt cele criticate aici ci altceva. Daca cineva are o parere sa o trimita pe adresa alinbeta@yahoo.com.

Hey Daniel,

Daca imi dai dreptul doar la o fata a lucrurilor sa comentez,nu cred ca as avea ce spune.Ce-i aia teologie si morala crestina?
Inseamna ca pot incheia chiar acum orice comentariu.

Am citit mai toate raspunsurile scrise deja la tema.Imi dau seama ca am de-a face cu destui habotnici si incuiati pe acest site.Religiosi zelosi carora nici nu le raspund din jena ce am pt. ei.
Multi stiti opiniile mele si pozitia mea.To refresh your wicked minds:
Sunt pro-choice,sunt pt. libertatea de exprimare in artele toate,sunt pt, drepturile omului in lume,pt. drepturile animalelor domestice sau salbatice in lume,pt. drepturile lesbienelor si homosexualilor in lume de a-si trai viata precum simt si vor ei,pt. drepturile indienilor din America,pt. populatia de culoare neagra sau hispanica sau asiatica.

Si asta nu o fac din....caritate ci din convingere si incerc cum pot sa ajut,fie cu bani,cuvinte,la radio,in demonstratii in a scrie scrisori de protest la presedinte si administratia lui de lasi si mincinosi.
Mi se pare chiar ciudat sa stiu ca romanii ce traiesc in USA pot fi....republicani-conservatori!Imi este rusine de ei!

Homosexualitatea e mereu un subiect tabu de neinteles.Dar e usor de criticat
cu ura de crestini prozeliti ce se cred in drept de a critica si ...pedepsi.
Nimeni nu spune ca toti homosexualii sau lesbiene,sunt perfecti,dar a-i pune pe toti in aceiasi oala nu e necesar si e dincolo de adevar!Ca si cum cei crestini heterosexuali sunt cu totii perfecti...fiecare cos cu mere are si cateva stricate in el.

Vreau sa intreb de curiozitate daca cineva din voi are curajul(ma indoiesc,pt. ca toti aveti de ascuns ceva)sa spuna cinstit,corect daca au cunoscut homosexuali ,ori au prieteni gay(inclusiv lesbiene)ori cand dau de unul o iau la fuga ca de raie?Shame on you!!

Am avut si am prieteni gay si lesbiene,imi sunt f. dragi si ii iubesc deoptriva ca pe oricine din familia mea.
Nu,nu am avut sex cu ei daca sunteti curiosi,dar asa cum am mai scris candva demult,as fi fost interesat sa am sex cu un barbat,de ce nu? Ce mare pacat e in asta?E doar in mintea celor habotnici bisericosi...nevoie mare.

Adica un mascul cum destui din voi va credeti,are fantezii sa aiba sex cu 2 femei si asta il excita,dar de e vorba sa vada 2 barbati avand sex,i se pare o scarba.....

Desigur ca subiectul legat de preotimea homosexuala este iar tabu dar a fost de sute de ani,personal eu ii pun pe acesti preoti in categ. de pedofili,deoarece sunt atrasi de copii sub 16 ani,rar sunt cazuri cand exista o atractie la aceiasi varsta.Si atunci este deja o relatie de dragoste!Nu de perversiune sexuala.

As recomanda sa vedeti un film f. bun cu Robert Carlyle,"PRIEST"si mai vorbim dupa aceea.
Hey,in plus Dumnezeu nu da cu parul!
God love us all!cine crede ca Dumnezeu are in el vreun dualism...NU are habar de nici o credinta si religie.

Am mai scris si iar repet(la pereti):
In momentul in care spui ca Dumnezeu are o anume preferinta....l-ai limitat deja si coborat la nivelul tau de idiot.
Dumnezeu este dincolo de dualismele existentei universale,e unic One Without a Second!Si sa stiti bine ca ne iubeste pe toti deopotriva!
Chiar si pe orice criminal si pacatos si pe oricine din creatia lui indiferent de gender,hetero sau homosexuali etc.etc.De ce?
Pt. ca Dumnezeu exista prin propria Lui Creatie si trebuie si El sa treaca prin orice experiente ale vietilor umane ori ale intregii naturi de la firul de nisip la om.
Dar ce spun eu si cui vorbesc?Din nou la pereti,cel putin ei ma asculta....

Inca ceva:
NIMENI NU devine homosexual,NIMENI NU alege a fi homosexual!Este o experienta de viata ce vine din trecutul altor vieti prin care ai trecut.Iti va fi scris sa fii asa si fi ceea ce esti fara teama de nimeni,mai ales de biserica si zelosii bisericosi cu capetele in nisip.
Daca as fi homosexual as fi mindru de mine si nu m-as ascunde de nimeni.Nu sunt dar lupt mereu pt. drepturile lor.In februarie am avut in casa noastra invitati niste canadieni prieteni,homosexuali,au stat 1 sapt.si ne-am simtit f. bine.Remember,sunt acelasi suflet cu noi!

Sa nu amestecam deci morala crestina si teologia aici Daniel,nu-si are rostul.
Vreau sa te intreb:
Ce ai face daca cineva ti-ar salva viata de la o moarte iminenta si dupa o vreme vei descoperi ca este homosexual???

Alta intrebare:
Ce ai face intr-o situatie in care un om e pe cale de a muri si doar tu il poti salva si afli ca este homosexual?Vei fi las sau vei salva a acel om?
religia ,credintele etc,nu-si au locul in acest subiect.Oare ce este mai important in viata?
Sa -ti ajuti aproapele(indiferent de orientari sexuale sau religioase)ori sa intorci spatele si sa vezi doar ceea ce "este considerat lege spirituala" dupa care sa te ghidezi in viata?

Rememeber:"Mitakuye Oyasin"(We are ALL related)/Great Chief and Medicine Man Lame Deer/Lakota-Sioux.

Imi cer scuze ca am folosit in locuri cuvinte scrise cu majuscule.Nu am gandit deloc in a le da un accent de....tipat ci doart de a sublinia o idee ce am considerat apropiata contextului meu.

LOVE&PEACE,

Ozzy

¨N-are bulan¨
Expresia asta e tipic tiganeasca, si inseamna ca nu are tupeu, nu are initiativa. Adica e mioritic. Iar expresia asta releva una dintre cele mai mari diferente intre tigani si romani. Pentru ca unii au ramas neschimbati in fondul intim cultural, iar ceilalti, ceausizati si timorati de comunism au ramas intr-o vesnica expectativa fatalista si introvertita. Asta ar fi o posibila explicatie a tiganizarii romanilor din unele parti (Banatul spre exemplu) unde oricare tanar se autoincorporeaza in trupe specifice de cartier, si unde cate un tigan mai in varsta e un fel de consilier daca nu chiar lider. E legea naturala a ierarhiei prin forta fizica, un comportament cat se poate de firesc la orice tipologie umana cu carente de educatie.

Un alt aspect, linvistic de data asta, sunt sinonimele cuvantului hot, in dialectele tiganesti. Ca sa ma folosesc de un exemplu paralel, avem cuvantul zapada, sau nea sau omat, care insa in limbile nordice cunoaste peste 10 sinonime uneori, si tot atatea perceptii simbolice.
In lb romana avem talhar, hot, infractor, dar a smangli, a gainari, a smenui, a ciordi etc, sunt cuvinte imprumutate din romanes, iar asta inseamna ca hotia la tigani, departe de fi judecata ca o trasatura infractionala sau negativa, este practicata ca o meserie oarecare, un mod oarecare de a obtine bani.

Vina comunistilor a fost aceea de incerca o uniformizare etnica combinata cu planuri cincinale de crestere demografica. Uniformizarea etnica a presupus nerecunoasterea minoritatilor, si ca sa nu ne legam de tigani ne putem gandi la turcii dobrogeni care au ¨disparut¨ in mai putin de 20 de ani, iar de binefacerile demografiei subventionate cu ajutoare de la stat au beneficiat tiganii, a caror rata de natalitate crescuse in perioada ceausista, cu mult peste cea a romanilor sau ungurilor sau germanicilor.
Copiii aparuti atunci, si intretinuti cu ajutoare sociale sunt adultii de azi care se adapteaza la capitalism, si oricare ar fi perceptia despre el.

Tiganii au acelasi potential genetic ca oricare alta fiinta vie, dar nu au nici o retinere, nici o opreliste si nici un tabu, din conventiile sociale romanesti sau de aiurea. Au doar ¨aurul, blestemu nostru¨. Si sunt liberi atata vreme cat nu au concepte ca patrie, patriotism, natie, teritoriu etc.


In fine, eu am cunoscut si am copilarit cu o gramada de tigani, inca am prieteni printre ei, daca reuseti sa-i accepti si ei te accepta, si eventual iti explica smecherii talharesti care-ti prind bine ca self defence, si, ceea ce cred ca e cel mai important, te invata sa ai bulan, ori asta pe mine ma ajuta inclusiv sa-mi privesc tara, Romania lu´ Avram Iancu si cantata de Furdui, ca pe istoria confuza a trei provincii aproape intoadeauna ocupate, si care limba latina e una de adoptie si nimic mai mult.
Identitatea noastra desi balcanica 100%, e una a fardurilor si a mastilor vest-europene. Ave balcanes!

see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.

niste adrese de unde te poti informa despre istoricitatea lui Hrisos:
http://www.geocities.com/levitki/ghidul/istoric.htm
http://www.astro-urseanu.ro/articole/alcr2.html- aici gasesti informatii f. utile dpdv astronomic, explicatii, intrebari si raspunsuri despre evenimentele biblice (calendar).
http://www.miscarea.com/duh-romanesc.htm- vezi despre recensamantul dictat de autoritatile romane.
http://roboam.com/dialoguri/Branzai15.htm- ceva despre Pilat, cruce/crucificare, ora executiei.

AM GASIIIIT...raspunsul la intrebarea mea. la varsta de 3 ani a fost data la Templu pt. a-si inchina viata lui Dumnezeu (singurele marturii despre acestea le gasim in Biblie). apoi dupa 13 ani petrecuti in post aspru, rugaciuni si smerenie, i se arata Arhanghelul Gavriil si-i binevesteste ca va naste un Prunc ce se va numi Emanuil, la care ii vor pune numele Iisus. ea se mira de una ca aceasta fiindca "nu stia de barbat" si dupa convorbirea ei cu ingerul CONSIMTE sa se savarseasca minunea prin ea: "fie mie dupa cuvantul tau". Sfintii Parinti spun ca in momentul in care a zis "fie" s-a si produs actul conceperii lui Hristos.
asadar 3ani + 13 fac 16, exact varsta pe la care de obicei erau casatorite tinerele evreice. interesant e faptul ca imediat dupa aceste evenimente, Dreptul Iosif, infricosat la gandul ca si-a luat in casa o femeie desfranata, vrea s-o izgoneasca. asta vine in sprijinul afirmatiei ca nu avusese cu ea nici un fel de relatie sexuala. despre posibilitatea unei aventuri inainte de a fi data lui Iosif este tot atat de incert fiindca regimul de la templu era unul extrem de rigorist si femeile care calcau stramb erau ucise in centrul pietei cu pietre. in plus i se arata si lui ingerul si-i spune sa nu se teama de "a lua la sine pe femeia sa fiindca ce s-a conceput in pantecele ei este de la Duhul Sfant". in aceste conditii batranul Iosif (nu tinerelul proaspat tuns si frezat), om drept si credincios, devine tatal "adoptiv" al lui Iisus. ce inseamna "a lua la sine"? dupa cum inteleg eu, aceasta expresie nu seamana deloc cu aceea de a te casatori cu cineva. e ca si cum as zice eu cuiva: hai la mine. ...asta inseamna ca i-am propus sa ne casatorim? frate-meu imi zice: ia-ma la tine! ...asta inseamna ca ma voi casatori cu el? observatie: ingerul nu-i spune "ia la tine pe sotia ta", ci pe femeia ta. prin urmare pt. Iosif ea era doar femeie, sa zicem, de casa. mai stim ca exista obiceiul la vechii evrei ca tinere fecioare crescute la Templu sa fie date in casele unor batrani credinciosi spre ajutor si ca sa fie in continuare crescute in aceeasi frica de Dumnezeu.
just me

Domnule Alex,
ceea ce povestiti dumneavoastra imi umple sangele si plamanii de aerul tare al continuitatii romane pe meleagurile carpatice, de la Tisa pana haaat, departe, insa imi lasa buzunarele la fel de goale ca si pana acum.
Si nu e nimic mai frustrant decat sa stiu ca zona in care m-am nascut, (Banat) nu poate prospera pentru ca ¨este imoral ca o regiune a Romaniei sa se dezvolte in detrimentul alteia¨ - ca sa citez un oarecare om politic roman. Adica e imoral ca vecinul sa aibe mai multi bani, sa fie mai instarit sau mai arvunit, pentru ca daca unu se sclada in saracie, trebuie sa o faca toata tara.
Si mai e un lucru frustrant, sa stiu ca la imparteala bugetara, desi o regiune a produs mult, primeste putin, si o regiune care nu a produs nimic (din lene si nesimtire) primeste tot, doar din cauza faptului ca de acolo vin voturile.
Nimeni nu vrea faramitarea Romaniei, domnule Alex, si discursurile patriotice sunt inutile. Administrare autonoma inseamna in primul rand ca banii produsi de tine sa-i reinvestesti conform prioritatilor, iar nu dupa cum dicteaza un centru, a carui unic blazon e portretul lui Iancu sau Mihai Viteazu.

Gabi, referitor la acest text:

"Si mai e un lucru frustrant, sa stiu ca la imparteala bugetara, desi o regiune a produs mult, primeste putin, si o regiune care nu a produs nimic (din lene si nesimtire) primeste tot, doar din cauza faptului ca de acolo vin voturile.
Nimeni nu vrea faramitarea Romaniei, domnule Alex, si discursurile patriotice sunt inutile. Administrare autonoma inseamna in primul rand ca banii produsi de tine sa-i reinvestesti conform prioritatilor, iar nu dupa cum dicteaza un centru, a carui unic blazon e portretul lui Iancu sau Mihai Viteazu."

Nu e nici o noutate pentru nimeni ca Germania este o tsara compusa din "federatii". Unele Landuri sint productive, altel nu. In cadrul acestei federatii exista o lege care se numeste Länder Finanzausgleichsgesetzt.
Pe Româneste, "Legea de echivalare finanicara intre federatii". Ala care a produs mai mult da la ala care nu a produs dupa un algoritm pus la punct si valabil pentru toate Landurile.

Mai e nevoie de vre un comentariu?

AlexM

Nu acesta e raspunsul la articolul tau, dar am o observatie. Cu ceva timp in urma in statia de autobuz (una moderna) am vazut un afis mare cu titlul unei carti si autorul ei : PAULO COELHO. Mai tarziu am gasit un articol chiar si intr-un ghid TV., nu mai vorbesc de reviste . La putin timp in presa am citit ca acest autor a vandut un numar mare de carti si a castigat o suma record sau cam asa ceva. Si atunci m-am gandit cum sa nu castige, cum sa nu i se vanda cartile cat i s-a facut atata publicitate ?
In schimb n-am vazut pe nicaieri nici emisiuni in care sa vina vreun scriitor ROMAN tanar, n-am vazut nici afise prin statiile de autobuz de 2/1.5 m iar in ziare doar niste articole cu carti publicate de anumite edituri.
De unde sa-i cunoastem noi pe scriitorii tineri romani?

Ce afirmi tu:

"Sincer sa fiu, cred ca problema aici nu este nici de natura etica nici de natura logica ci e legata de o anume prisma a ta prin care privesti lucrurile. Iar aceasta prisma nu poate fi alta decat sentimentele tale religioase. Ori discutand prin prisma lor, nu are sens sa vorbim de logica. De etica, da, dar de logica, nu. Sentimentele religioase au un rol obtuzant pentru cel care incearca sa vada lucrurile logica si nu face abstractie de aceste sentimente religioase."

Tin sa precizez ca sunt total gratuite afirmatiile tale,eu nu privesc sub prisma religioasa.

Sentimentele mele religioase sunt firesti,(nu am afirmat a fi logice???!!!)

Unde ai intalnit tu un singur cuvant religios in comentariul respectiv?

Sa mergem mai departe...

Multe procese care au loc acum in viata sunt indreptate spre eliminarea blocajelor dintre constiinta si subconstientul omului. Tot ce patrunde in subconstient constituie un ghid al actiunilor si incepe sa functioneze activ.

Absolutul subconstientului era in principal apanajul artei, filozofiei, al catorva scoli ezoterice, in prezent acestui process i s-a raliat medicina.

Logica constiintei umane este orientata catre supravietuirea corpului fizic. Logica subconstientului, catre pastrarea si dezvoltarea structurilor spirituale. De aceea incercarile de substituire mecanica a acestora in cele mai multe cazuri duc la disparitia uneia din aceste doua componente.

In continuare la afirmatia mea:

Orice gand legat de sinucidere este extrem de periculos si de distructiv pentru om si pentru descendentii lui.

Tu zici:
"Aici avem de a face deja cu un subiect de etica."

De ce etic si nu logic?
De ce etic si nu logic/etic?

Pentru tine logic inseamna numai 1+1=2?

In continuare la cele spuse de mine:

Starea pe care medicii o numesc “depresiva” este lipsa dorintei de a trai,de a iubi, uneori ascunsa si care poate provoca multe maladii, poate aduce prejudicii destinului, caracterului.

Tu zici:

"aici descrii un anume gen de depresivitate si eventualele sale efecte."

Ai lasat etica si logica...si ai dat-o pe literatura...!!!

In continuare la ce am scris eu:

Pot sa iti amintesc:gandind logic nu eliminam pluralismul critic,in interesul cautarii adevarului orice idee-cu cat mai multe idei cu atat mai bine-trebuie sa fie acceptata chiar daca contine si "etica".

Tu zici"
"si aici incepi sa le amesteci cautand sa faci ghiveci din ele."

Nu se poate...afirmatie gratuita,de ce?pai uite ce zici tu:

"Logica ar spune ca daca e adevarata conditia de plecare..."

Deci vorbesti de adevar...Eu numai de (ghiveci)gandind logic nu eliminam pluralismul critic,in interesul cautarii adevarului orice idee-cu cat mai multe idei cu atat mai bine-trebuie sa fie acceptata chiar daca contine si "etica".

Daca tu atat ai inteles din ce eu am scris(ghiveci)este meritul tau...nu ma supar ca ar trebuii sa imi dai si mie un iepure ,vezi Belle,pesemne este nevoie sa nasca in repetate randuri iepuroaica ta.

In final ,la afirmatia mea:
Discutia rationala a ideilor si eliminarea critica a lor.

Tu,gasesti si ceva bun...
"iarasi un lucru clar si la obiect."

PS Dupa cum se vede nimic despre religie!!!

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

....intr-un avion TAROM Bucuresti Paris...

Am locul de langa culoar. As fi preferat unul la fereastra, dar "tanti" de pe HENRI COANDA mi-a spus ca din pacate pe ultimul tocmai l-a dat.
Geanta e sus, in compartimentul de deasupra scaunelor. Ascult bizaitul aerului conditionat si ma uit la speteaza scaunului din fata. Peste cateva ore voi fi in CDG. Nu mi-am vazut familia de un an.
- Excusez-moi monsieur..., aud langa mine. O dama imi face semn ca vrea sa se aseze. Are locul de la fereastra, norocoasa. E imbracata intr-un tricou negru, cu decolteu la spate, si un fel de brau de paiete aurii, lucind metalic si oriental, lat de doua palme. Incerc inutil sa identific parfumul dulceag cu care imi infunda narile.

Decolam ca de obicei, fara probleme. Ecranul din fata ma informeaza ca avionul a ajuns la cele zece mii de picioare ale plafonului de zbor, si ca mai avem doua ore si cinci minute pana la destinatie. Motoarele zumzaie monoton, iar avionul se inclina usor spre dreapta. Biing. Semnalul luminos din tavan dispare iar lumea incepe sa isi desfaca centurile de siguranta.
Vecina de calatorie se uita plictisita pe geam. O stewardesa impinge pe culoar caruciorul cu bauturi: o cafeluta, un suc, un cico? Cer o cafea.
- Dumneavoastra? o intreaba stewardesa pe dama de langa mine, care se uita la ea intrebator. Dupa o mica pauza, stewardesa repeta in franceza:
- Vous voulez boire quelquechose?
- Oui. Une Coca s'il vous plait, mais bien fraiche, raspunde dama, cu un ton monoton, ca de mostenitoare a imperiului Hilton.
Pffssss... Lichidul rosietic ajunge in paharul asezat pe masuta rabatabila.
Cucoana bea o inghititura.
- Qu'est-ce qu'il fait chaud ici..., ofteaza dama, si incepe sa-si faca vant cu Ghidul Companiei Tarom, editia de vara, gasit in buzunarul de pe spatarul scaunului.
Din pacate, fatalitatea n-o lasa sa se racoreasca prea multa vreme.
Marginea ghidului atinge paharul de plastic, care isi imprastie continutul lipicios pe superbul brau auriu al bluzei cucoanei. Onorabila doamna priveste cateva secunde dezastrul, vinata la fata. Arunca ghidul pe jos, dupa care racneste:
- Futu-i! Baga-mi-as! In pizda ma-sii!!

http://www.resursadefun.ro/index.htm

SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

Nu-ti mai face probleme relativ la comentariile celorlalti... este o altfel de mentalitate printre alte natii... si se pare ca unii dintre romani se adapteaza extrem de usor la o astfel de mentalitate.
Un exmplu - in primele mele luni de supravietuire in Statele Unite, cautandinformatii despre masini am "furat" un ghid pentru preturile masinilor folosite dintr-un magazin chiar sub ochii persoanei insarcinate cu supravegherea ordinii si cei ai vanzatoarei din magazinul respectiv pentru ca am crezut ca publicatia respectiva este gratuita; in momentul respectiv nimeni nu s-a sesizat. Am realizat aberatia dupa cateva zile cand am vazut ca pe ultima pagina se oferea un abonament la publicatia respectiva contra unei sume. Ca un om civilizat, primul impuls a fost sa ma duc sa inapoiez revista sau sa o platesc - magazinul era in apropierea casei, dar inainte de a duce revisa am spus unei cunostinte (de origine romana dar care primise cetatenia americana chiar in anul respectiv) care mi-a spus ca este o dovada de prostie din partea mea daca fac gestul respectiv (?!?...)
De curand, asteptandu-mi randul la un bancomat drive-thru, persoana din Toyota din fata si-a uitat cardul in bancomat. L-am scos si, intrucat banca avea biroul deschis, am intrat in banca si l-am inmanat unei functionare cu explicatiile necesare. Nu mare mi-a fost uimirea sa remarc o tacere mormantala din partea tuturor ce auzisera conversatia si priviri dezaprobatoare de parca un fapt de restituire a unui bun pierdut ar fi fost o rusine... Comentarii dezaprobatoare din partea prietenilor romani nu am avut in urma acestui incident, celor americani ma feresc sa le mai impartasesc astfel de experimente ;)...
Continua sa fii tu si nu cauta sa-ti modelezi personalitatea conform "noilor standarde", este un efort inutil si de la un anumit punct incolo anumite caracteristici nici nu ne fac cinste.

Te cred ca te plictisesti si nu ai cu cine sa mai schimbi o vorba ca sa-ti arati " cunostintele" in domeniu. Pe mine insa nu ma atrage deloc ideea sa continui discutia, dupa cum am mai spus in mesajul anterior.

Sincera sa fiu nu ma intereseaza ce alti " maestrii" citezi tu pe aici. Cand vine vorba de tantra yoga eu prefer sa ma ghidez dupa ceea ce spun sau nu spun (si tacerea e un raspuns) niste avatari (Yogananda si Ramakrishna). Pentru mine un avatar (care nu cresc prin pomi) este alpha si omega. Daca vreau o informatie, o idee despre yoga ma duc direct la sursa, la cele spuse de un avatar.

Pe tine nu te intereseaza ce spune un avatar fiindca contrazice convingerile tale. Pentru mine discutia pleaca de la ideea ca cele spuse de un avatar sunt litera de lege. Poate nu ai o intelegere deplina asupra termenului de "avatar".

Nu pot sa te opresc sa scrii si bineinteles ca nici nu vreau. Nu pot decat sa repet ce-am mai spus deja ...si anume ca nu are nici un rost sa continui cu mesaje la fel de lungi si de goale in continut (mai bine folosesti timpul pentru o inaltare, doua. Spirituala, bineinteles...).

Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura
Publicat de admin la 26/11/2003 - 17:29

« cine n-aude, nu vede si tace, traieste o suta de ani in pace »
parca aceasta era omerta, sau legea suprema (a nu se confunda cu prima si cea mai importanta lege, cea a iubirii ….).
Nu vorbi, nu privi, nu scrie!" - un concept pe care Radu Herjeu nu vrea sa-l accepte.
Dintre sute de catarge care lasa malurile, cate oare or sa le-nece, vanturile, valurile…
Am intrat in acest port ca sa vad ce activitati se desfasoara si marturisesc ca lipseste ceva « munca patriotica ». Plecand de la supararea domnului Jay si trecand prin nedumerirea domnului Admin ma opresc la domnul Dinu si la domnul Radu. De ce ? pentru ca subiectul pus in discutie este deosebit de fierbinte. Recunosc cu toata sfasiala ca nu am reusit sa parcurg reusitele festivalului si ale centrului de resurse pt tineret (sincer vorbind daca in Constanta exista o sucursala, sunt direct interesat sa ajung si el acolo ca sa-mi expun punctele de vedere si parerelile - daca este nevoie de experiente traite - intr-un dialog cu tinerii constanteni pt ca eu traiesc cu sentimentul ca ei ne sunt nadejdea). Se spune : cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia. De multe ori ma trezesc ca sufar « de prostie » pentru ca ma doare sa vad ce se intampla in tara. Ma doare pentru ca nu ma duce capul sa fac ceva ca sa schimb putin din mentalitatea celor din jur : imi place folclorul ( simpatii si antipatii ca orisicine) dar nu ma usuc de dorul manelelor, imi place umorul dar e prea multa « vacanta »  la acest capitol ca parca iti vine sa te intrebi (unde ni sunt visatorii ?), imi plac stirile calde dar in ultima vreme prea avem parte numai de : crime, sinucideri, violuri, bestialitati, nebunie, droguri, proxeneti, prostitutie, inundatii, furtunii, spargeri, tigani, sedinte parlamentare, sedinte de guvern dar din ce in mai putine stiri despre fericire, bucurie, copii si bunuri de valoare pe care le avem. Pavlov a demostrat, iar ceilalti aplica astfel incat din lipsa de altceva « salivam » (sa fie si asta o forma de manipulare sau numai pervertirea voita prin desfiintarea frumosului si a bunului din noi ?). De ce imi aduc aminte ca prostul de mestesugarii « fenomenului pitesti » cand se urmarea reeducarea ? (asistam oare la o noua reeducare ?) (si ne mai miram ca suntem priviti de toti vecinii de bloc (ma refer bineanteles la UE si la europenism) Sa fie dorinta lor de a avea si rude sarace la masa sau numai a logofetilor de la noi (sau poate ciocoi)?
Indiferent daca stim sau nu toate descoperirile stiintifice din domeniu (« sunt nenumarate modalitati de "amprentare" de genul cookies & etc ») ramane intrebarea : mai are farmec un bal mascat fara masti ? Daca tot ne-am dat intalnire aici de ce sa nu traim fantezia fara frustari si suparari ? caci intr-o cafenea pot intra sa deguste aerul si un « erudit » si un « prapadit » si un « domn » si « un tigan cu mertan » si o « rasata » si o « nespalata », caci vorba lui nenea Iancu «  eu cu cine votez ? » suntem aici, sper, ca intr-o antica academia unde erau rostite adevaruri traite dar (spre rusinea mea, n-am ajuns pana acum acolo) banuiesc ca existau si fluieraturi. Eu nu cred ca rosiile si salatele sau merele stricate sau ouale clocite sa se fi inventat doar la sfarsit de secol 19 (ca forma de protest anonim la adresa vorbitorului). Spiritele elevate suporta coloratura de vocabular, noi de ce n-am incerca sa intelegem durerea adunata scapata, exprimata in astfel de replici mai colorate ? Deci Romania este Romania romanilor de toate categoriile, de la profesori universitari, la manelisti, a fetelor de la « Apaca » la a celor de la « Capalna », a olimpicilor la informatica si a minerilor, a lui Coposu si a lui Barladeanu, a presedintelui din legislatia trecuta si celui actual sau viitor (tot o apa si-un pamant ?).
Chinezul (bata-l vina sa-l bata ca a lasat mai multe vorbe scrise decat romanul) spune : daca vrei sa schimbi lumea, incearca sa schimbi un om de langa tine. Dar ca sa pot schimba pe altul in primul rand incerc sa ma schimb pe mine insumi. Se poate povesti o multime despre schimbare (Schimbarea la fata a Romaniei) sau despre « reconstructie » caci de fapt telul meu este sa ma « recladesc », sa ma « reconstruiesc » (« Daramati templul acesta si-l voi ridica in trei zile » - iarta Doamne nerusinarea mea). Asa inteleg eu sa nu « accept conceptele ». Poate ca voi reusi sa fiu un exemplu si voi reusi sa schimb ceva in preajma dar de exemplu mi-as dori mai mult sa fiu prietenul copilelor mele si nu exemplul lor – daca e sa fim sinceri – de ce ? pentru ca citeam undeva ca prietenia este acea strare fata de o persoana sau mai multe in preajma carora te poti exprima liber fara sa-ti fie teama de admonestare si suspiciune, deci prietenia inseamna iubire, intelegere, respect. De ce toata aceasta vorbarie fara rost ? poate pentru ca sunt « statut si nevorbit » ? poate ca imi caut prieteni care incearca si ei sa schimbe ceva in jurul lor ? nu stiu dar cu siguranta pentru ca aici nu este nimeni care sa-mi inchida microfonul, sa puna scaunele pe masa, sa stinga lumina de trei ori la rand (hai ca-i timpul sa mai si plecam…). Ca de obicei glume proaste si sare amara (purgative…purgative….) (din partea mea bineanteles) dar aduc in discutie si parerea unei participante (dintr-o alta conferinta) transpusa de mine «  ce s-ar face lumea fara noi, bufonii ? »
Astept interventiile legate de subiect (conceptele si acceptarea sau neacceptarea lor – conditii minimale de rezistenta la manipulare, motivare, automotivare, delasare, declasare etc….), caci imi doresc sa privesc, sa scriu, si daca mai este cineva treaz sa….vorbesc….
Qvo vadis Domine ? (incotro duc pasii nostri Doamne ?)

...si crocodilul avea lacrimi in ochi cand l-a muscat pe Jhon de picior, dar asta pentru ca pintenul de la cizma lui Jhon i-a rupt un dinte...

Oricum Basescu nu se alege, vorba lu' Nea Iancu pentru ca ... de la Agamita Dandanache citire ..." se alege cine tre' sa iasa" iar jocurile din noiembrie se vor finaliza in est si in sud ...parerea mea ...

Cred ca bucurestenii il vor sanctiona pe Basescu in noiembrie ... Voi ce parere aveti?
Cu cine ar trebui sa voteze romanii in noiembrie?
Lia Roberts ar fi fost o sansa mai buna pentru Romania?
Ce credeti despre Nastase ca viitor presedinte?

Stima

Imi dau eu seama ca se poate ajunge si la asa ceva, dar eu cred ca s-ar gasi o solutie mai mult decat simpla la aceasta: posibilitatea de a scrie doar un singur mesaj aici, nu ca la forumuri unde se dezbat probleme. Sincer sa fiu n-am stiut de existenta trecuta a celei de la colegi.ro. Pe de alta parte mi se pare normal ca nici un anonim sa nu poata intra acolo, sa fie ca o intrare cu invitatie, daca vreti, sau ca la marile curti imperiale unde se striga intai numele oaspetelui care intra.

Tocmai ca aceasta "Carte Alba" si-ar pastra denumirea doar in contextul in care nu s-ar scrie prostii in ea. Asadar mi se pare la fel de simplu si de usor sa se puna la dispozitie un scurt "ghid introductiv" in care sa se explice conditiile de difuzare a mesajelor in carte. Asa cum pt. un mesaj scabros in forum se poate lua dreptul la participare la un subiect, si in acest caz sa se faca la fel: "sa fie ridicata imunitatea" celui care atenteaza la un bun public- ca ar deveni un fel de bun public, nu-i asa?

Faza cu lasarea doar a mesajelor apreciative, tin sa va spun cu mana pe inima, n-are nici un fel de suport. Trebuie sa fii cretin sa afirmi asa ceva in contextul specificat de mine. Oricum astept si alte opinii din partea celorlalti "critici"- si nu numai. :}
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

In toata aceasta afacere intra si ... teoria catastrofelor. Lumea fiind un sistem dinamic cu multe grade de libertate (un pic ca si natura), evolutia ei este descrisa si prin teoria catastrofelor. Din cand in cand se produc evenimente neasteptate (meteorologice, seismologice, biologice, chiar si psihologice), care incurca jocurile celor care vor sa ghideze ei totul. Eu am incredere in intelepciunea populara, care spune ca 'roata se invarte' si in principiul fizic al actiunii si reactiunii.
Concluzia ? fiecare o va trage potrivit cu ceea ce cunoaste si crede, si toti vom ramane cu placerea de-a fi participat la o discutie interesanta !

Desdemonita

Aceasta poezie imi provoaca o emotie extraordinara...in classa a 8-a proff. de engleza(care intre timp a murit la numai 40 de ani) mi-a dedicat aceasta poezie.... ca un ghid in viata mea....si in orice limba o citesc...imi da aceeasi emotie. dar acum e prima oara cand o gasesc in romaneste. va MULTUMESC DIN SUFLET.
MULTUMESC Madalina.

"Le platim destul de bine pe cele ce vor fi tiparite."

Ce e aia "destul" de bine? As fi curios sa stiu.

Exista un "cost of doing business" unde se aduna toate cheltuielile si e foarte simplu de calculat costul de fabricatie al unei fotografii sau al unui reportaj.
Exista pe net nenumarate ghiduri de preturi si de modele de calcul si liste dedicate maririi gradului de cultura economica al fotografilor.
Un exemplu ar fi ghidul australian de la
sau paginile
http://www.johnharrington.com/rates/
ori
http://lifes-work.biz/asmp112002art.pdf
si nenumarate altele.
Bun, sa zicem ca noi suntem mai de cacao si ne multumim cu un salariu invizibil; dar costurile cu sculele, softurile, computerele, sunt maimari la noi decit la ei.
Pina la urma, la noi e mult, mult mai scump sa fii fotograf decit "dincolo" si mult, mult mai putin rentabil, tinind cont de banii care se pot obtine de la editorii din tara.

Oricum ideea de a face la gramada materiale care poate plac, poate nu plac, din care unele sa ajunga tiparite, mi se pare pur romaneasca.

In lumea civilizata se face asa; merge fotograful cu book-ul la revista si acolo marele jmekercu ochi de vultur din redactie, decide: mda, asta e bun sa faca un material despre aia, asta despre aia, asta despre aia.
Se vorbeste in principiu cite pagini sunt necesare, se discuta un model de paginatie ( fotograful sa aiba si imagini pe lat, si pe inalt, si cutare, si cutare, si detalii, si atmosfera) si omul merge si face materialul si e platit la zi sau la bucata de poza si isi face in asa fel cheltuielile incit sa ramina totusi si cu un infinit de mic profit.

Exista, la ei, mari fotografi care pe listele de discutii ii educa pe incepatori:

You have NOT been hired until you tell them what your fees and expenses are and they agree in writing to pay that amount. What if you tell them you charge $2000 per photo after you have shot the job? Do you think they will pay you? A lot of photographers work this way. Someone hires them to do photography, never talks price and then they call around after the shoot and ask what they should charge. If it is more than the client expected to pay, then they either except what the client wanted to pay (in which case they get screwed and the client assumes the photographer was trying to screw them to start with) or they stick to their price and tick the client off, both of which lead the client to be hard nose and abusive with photographers in the future.

Sorry for the bluntness, but I think a lot of the problems we have
today are a result of some photographer's reluctance to deal with price
and terms and conditions in advance for fear of not getting the work.

So let's assume that you do not have the job. Gather all the
information you need from the client about the shoot and how the
photographs will be used. This includes: how many finished photos they
expect to end up with, do they want variations to choose from, how many
books will they be printing, how long do they want to distribute that
amount, will they just be distributed in guest's rooms or elsewhere,
etc, etc.

Once you have that information, put together an estimate in writing
that spells out the exact license that you are granting, the creative
fee and prep fees you will be charging along with all the expenses
involved in the shoot. Include your terms and conditions with the
estimate and ask the client to review the estimate and T&C and call you
if they have any questions or want to discuss anything. If they have no
question and approve they should sign the estimate and send it back to
you.

Try to partner with the client to find a way to give them what they
need( which is usually different from what they want) within or close
to their budget. This may mean cutting things out of the shoot, doing
fewer variations, fewer finished photographs used, smaller print run,
less usage, etc. A lot of times what they start out wanting in usage
and what they want to spend are far different from where it ends up.
The important thing is to work with them to try and find a way to make
it happen. If you express your desire to work with them and they
respond in kind, a lot of times you can work it out so everyone wins.
If not , they realize you may be more expensive than they can afford
now, but you are someone who is willing to try and find a way to make
it work and they may hire you in the future when they can afford you.

Be forewarned that there are clients who want it their way regardless
and if they can't get it , will blow you off and move on to the next
photographer until they find one who is desperate enough to work with
them.

Base your initial fee on a specific print run for one year's
distribution (assuming that's what they want). In the estimate under an
options section, quote them a percentage of the original fee (usually
50-75%) of the original fee for a second year and an additional
percentage for each additional year. If they want to license the second
year (or more) in advance lower the percentage some.

I suspect they just don't want to tell you. They have to know how many they are printing. How else can they place the order with the printer?
If they won't give you a print run, specify a print run in your
estimate or better yet ask them if you limit the print run to 100,000
will that be enough, and base the estimate on that. Chances are they'll
say, "heck no, we won't print more than 10,000", because they realize
the price will be higher if it's based on 100,000.

EU NU SINT PSIHOLOG, SI NU AM NICI O LEGATURA CU VRE-O STIINTA DE ACEST GEN . DAR AM SI EU PAREREA MEA.
MI SE PARE NORMAL SA EXISTE "CONFLIICTE" IN DISCUTIILE CAFENELEI .
EXISTA UN PROVERB IN LATINA CARE SPUNE " CITE CAPETE , ATITEA IDEI" SAU FIECARE CU " CUTIA LUI DE MAIMUTE.
DAR SERIOS VORBIND , ATITA TIMP CIT VOR FI DEZBATUTE SUBIECTE POLITICE, RELIGIOASE , DE REUSITA SAU NEREUSITA , ETC ... , E NORMAL FIECARE SA-SI SPUNA PAREREA PERSONALA , SA SE SIMTA ATINS DACA SE AJUNGE LA PROBLEME DE RASISM SAU ALTELE . SUBIECTE DE CONFLICTE NU LIPSESC SI DACA NU SINT SE CREAZA SI CEEA CE TIE NU TI SE PARE LOGIC SAU SERIOS , CELUILALT I SE PARE O CHESTIUNE PESTE CARE NU SE POATE TRECE CU VEDEREA .
ITI DAU UN EXEMPLU DIN ULTIMA PERIOADA - EXPERIENTA PROPRIE :
SINT DOMICILIAT IN ISRAEL , DAR NU MI-AM UITAT PAMINTURILE NATALE SI ISTORIA ROMANIEI .
AUZIND DE LA MAI MULTI CA BUDAPESTA E UN ORAS SUPERB , AM PLECAT IN SEPTEMBRIE IN EXCURSIE CU INCA UN PRIETEN IN UNGARIA , LA BUDAPESTA , PENTRU CITEVA ZILE . PRINTRE ALTELE AM LUAT UN VAPORAS PE DUNARE , CU UN GHID CARE NE-A EXPLICAT CITECEVA DESPRE PODURILE CARE LEAGA BUDA DE PESTA , CARE NE-A ARATAT PALATUL , PARLAMENTUL SI ALTELE .
PRINTRE ALTE EXPLICATII ( DESI STIAM CITE CEVA DESPRE SOVINISMUL UNGURILOR ) NE SPUNE GHIDUL (IN ENGLEZA )CA DUNAREA IZVORASTE DIN MUNTII PADUREA NEAGRA DIN GERMANIA , STRABATE TARI SI ORASE .... SI CAPINA LA URMA DUNAREA SE VARSA IN MAREA NEAGRA " IN UCRAINA " . SPECIFIC INCA O DATE IN UCRAINA . REACTIA MEA A FOST SA MA DUC LA GHID , SA-I DESCHID GURA SI SA-L SCUIP IN GURA . PRIETENUL MEU INSA A RIS , M-A APUCAT DE MINECA SI M-A CALMAT .
DE ASTA-TI SPUN : PENTRU MINE ERA UN LUCRU SERIOS , DAR PENTRU PRIETENUL MEU O GLUMA .
GINDESTE-TE LA ASTA .
SUCCES LA STATISTICA LA CARE LUCREZI