vlad tepes yoga p neamt

In tara unde furtul e sport national, cine sa joace rolul lui Vlad Tepes?
(a aparut un personaj care de autointituleaza asa, mai nou,dar.......)
Putem sa facem si concursuri cu tema: Cine stie unul din maimarii zilei fara dosar penal castiga premiul cel mare.
Si daca totusi cativa nu au, nu au fost prinsi.
Pe vremea comunistilor era o mandrie sa fi facut puscarie pentru vederi politice.
Acum daca nu ai in C.V. cel putin un dosat penal nu esti primit in club.

"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

sper ca este nodul potrivit. Mi-a placut :

"Termenul “economie inventiva” se mai intalneste, poate, prin cartile de la ASE, care ingalbenesc nerasfoite in rafturile bibliotecii. Cine a mai auzit insa de o economie imaginativa sau de o economie simpatica?

Cum sa te amuze salariul minim pe economie, indexarea pensiilor, cresterea pretului pe care il vei plati la anul ca sa asiguri succesul odraslei la bacalaureat? Cum sa iei in deradere greva soferilor de autobuz din Lyon, afectati tot mai des de crize de bila si stari de voma din cauza mirosurilor pestilentiale emanate de o anumita categorie de calatori, nimeni altii decat emigrantii romani, care
de la revolutie si pana azi au avut alte prioritati in investitii (citeste mertane, turnulete de tabla si actiuni la Sif 27) decit achizitia de sapun si deodorant...

Traim intr-o tara serioasa, cu mass media serioase, cu politicieni seriosi, cu inflatie serioasa, cu deficit de cont curent serios, cu dosare serioase si care a uitat sa mai rada.




Deosebirea dintre diversii analisti politici economici si financiari (de la generatia monstrilor sacri Cristoiu si CTP si pana la Noua Generatie a lui Turcescu si Prelipceanu) consta doar in numarul si adancimea ridurilor formate intre sprancene ca urmare a grimaselor repetate si indarjirii cu care critica orice decizie, persoana sau afacere, uneori chiar si presupuse decizii viitoare, in timpul

miilor de ore de talk show-uri care cresc in audienta cam in aceeasi masura in care cei mustruluiti isi indreapta comportamentul. Toti criticam evenimente si cauze dar n-avem niciodata vreo solutie sau macar vreo propunere constructiva.

Criticam mizeria si drumurile Micului Paris, ignorand faptul ca Bucurestiul e singura capitala europeana care isi schimba bordurile dupa anotimp si unde pietonii, pana reusesc sa traverseze strada, isi vad numarate clipele in direct.

Oare, daca ar mai trai Toma Caragiu, ar veni la BizBazarul mediatic cu o moneda de un leu greu cu Pajura pe ambele fete si care, oricum ai arunca-o, ar cadea in Cap, deh, din cauza... Vantului? -

Fiecare tara din cele 25 a adus ceva in asa zisa economie europeana: Germania, disciplina; Marea Britanie, rigurozitatea; Italia, firmele familiale si sistemul bancar cu 3.000 de banci; tarile baltice, subtretanta cu pret de dumping...

Noi ce vom aduce? Care va fi spiritul economiei romanesti? Unde sunt imaginatia si umorul romanesc cu care am supravietuit secolul trecut, ajungand chiar, in 1938, sa avem un PIB per capita in primele 10 din Europa?

O sa ma intrebati la ce foloseste umorul in economie si o sa va raspund cu doua exemple:
1) Adenauer le spunea vest-germanilor sa nu faca greva orice s-ar intampla, pentru ca economia germana, desi distrusa de razboi, va deveni locomotiva Europei. Toti au ris in hohote... In anul 1991 se producea prima greva de dupa razboi in Germania - atentie! - reunita si care era de mult TGV-ul Europei.

2) JFK declara in 1961 ca poporul american va trimite un reprezentant pe Luna nu pentru ca e usor, ci pentru ca e greu (un fel de “iarna nu-i ca vara” la noi )... Pana si Wall Street Journal a facut glume pe seama acestei declaratii! 8 ani mai tarziu urmaream cu totii aselenizarea, eveniment ramas pe primul loc in topul audientei pana in zilele noastre.

E la moda astazi sa incercam sa anticipam ce se va intampla cu economia romaneasca imediat dupa integrare. Tot felul de analisti economici, de la Serbanescu la Guran, incearca sa stabileasca, fara sa fi pus vreodata piciorul in tarile respective, daca economia noastra va semana mai mult cu cea ceha, maghiara sau poloneza si ce asemanare ne-ar avantaja mai mult.

Noi nu vrem sa fim muncitori romani europeni, ci sosii ale vecinilor. Daca ii gasim un frate geaman lui Basescu vom semana cu polonezii; daca il alegem pe Liiceanu presedinte vom semana cu cehii; cat despre unguri, cu ei nu putem semana din motive geo-strategice...

Oameni buni, Romania are nevoie doar de biciul european si de doua - trei personalitati autohtone carismatice si spirituale care sa-i explice romanului ca-i mai bine sa vindem tot ce reusim sa producem si sa importam tot ce-i bun. Cu o singura conditie: sa incasam mai mult decit vom plati. Iar daca nu reusim, sa ne acopere ei, europenii mai vechi, gaura.

Nu de alta, dar altfel le exportam si gaura, si inflatia, si somajul! ...Si chiar nu-i nimic de ris: America face asta cu sarmanii europeni de la planul Marshal incoace si nimeni nu a protestat inca.
Toti patronii si bogatanii romani de azi sint asa de lipsiti de umor de parca n-ar mai fi tras o teapa de la Vlad Tepes incoace. Urmarind interviurile lor atat de serioase stai si te intrebi daca n-au facut toti avere din pompe funebre...

Cine credeti ca o sa ne vanda mai bine produsele in Europa, bancherul cu fustita de la Banca Transilvania sau Dorel, cel cu tarnacopul in mana? Nu vi se pare ca radeam mai mult pe vremea Impuscatului? Ziaristi, oameni politici, afaceristi, credeti ca asa incruntati cum apareti in fiecare zi pe sticla sunteti mai credibili? Parca l-ati visa in fiecare noapte pe Daniel Morar!

Pe vremea cand traiam la Paris, am vazut intr-o buna zi tot orasul plin de afise imense reprezentand o tanara in costum de baie si sub care scria: "Saptamana viitoare imi dau jos sutienul." ...Dezbateri, scandaluri in presa si la televizor, pronosticuri despre ce se va intampla... Dupa o saptamana au aparut afise cu aceeasi tanara, fara sutien, si cu mesajul: "Saptamana viitoare imi dau jos si restul!" De data asta s-a ajuns la CNA-ul francez, ba chiar si la dezbateri in parlament... 50% din timp se discuta numai de asta... Dupa inca o saptamana au aparut afise in care tanara aparea goala, pozata din spate, si purtand mesajul: "(numele firmei): noi suntem singurii care ne tinem mereu de cuvant”. Nu are rost sa va spun ce crestere de vanzari a avut firma respectiva...

Revenit pe plaiul mioritic, mi-ar placea sa vad un talk show international in care francezul sa-si laude agricultura, neamtul masinile, italianul hainele... iar la sfarsit, ca in bancurile de demult, sa apara si romanul, zicand la fel ca regretatul Grigore Moisil, acum 40 de ani, in emisiunea lui Bacalu:

“Uite ce e, dragii mei, deosebirea dintre voi, europenii, si noi, romanii, e ca voi faceti dragoste ca sa faceti copii, pe cand noi mai facem dragoste si din placere."
A propos, stiti de ce au romanii nasul mai mare decit al celorlalti europeni? Nicidecum fiindca mint cu inversunare (inclusiv pe ei insisi), ci pentru ca la noi aerul e gratis. Inca. Si doar pana la integrare... "

daca intri acolo si bati vlad ajungi la:
Vlad Guerrero
Vlad Tepes
Vlad Model
Vlad Tepes Dracula
Vlad Movie

care e vlad-fiul?

de fapt toata tarasenia e ca acesta e
O INEPTIE DE SITE

Solutia ar fi o combinatie intre Ion Antonescu si Vlad Tepes - n-as putea spune cu exactitate care ar trebui sa fie proportiile...

Lasand gluma la urma, nu stiu cine ar putea sa mai dea raspuns la aceasta intrebare avand in vedere faptul ca cei care ar putea schimba situatia aleg calea exilului... citesc mereu declaratii ale liceenilor romani medaliati ai olimpiadeor internationale si mai am o speranta ca isi vor tine promisiunile catre ei, daca nu cumva sunt doar comentarii pentru presa... nu stiu, vom vedea...

Uciderea atacatorului de catre victima nu se condamna in majoritatea tarilor civilizate cu anumite exceptii. Nu stiu cum se aplica legea in Romania in acest caz dar stiu cum se aplica in tara mea si pot sa-ti spun ca este in favoarea victimei in cazul in care aceasta isi ucide atacatorul.
In alta ordine de idei ce-i mai agravant este ca pina ca ,criminalul sa fie pus pe scaunul electric dureaza cam vre-o 5-10 ani de tergiversari legale mai bine zis apeluri fara sens care sa-i comute nemernicului pedeapsa cu moartea la inchisoare pe viata.
In tot acest timp acest nemernic traieste in inchisoare pe banii mei/nostrii adica a cetatenilor care muncesc cinstit zi de zi si sintem taxati la singe de catre stat pentru a contribui la bunastarea acestor putregaiuri ale societatii pe durata incarcerarii lor pina la ziua finala aceasta fiind partea mai durereoasa....la buzunarul contribuitorilor.
China are cea mai buna solutie.
Daca condamnatul a fost pedepsit cu pedeapsa cu moartea, ea se aplica la 7 zile dupa emitere de catre procuror, soldindu-se cu-n glont in cap.
Ieftin si eficace.Nu tu apeluri si avocati timp de 10 ani pe banii populatiei.
Romania pe de alta parte este singura tara unde criminalii si lichelele sint lasati acasa in permisie din inchisori si unde omorurile se pedepsec cu pedepse usoare si nu cel putin cu viata.
As propune re-introducerea tepelor a la Vlad Tepes caci numai asa vor lichida ei problema criminalitatii in Ro.

Domnul aspru si DREPT

Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.

Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.

"Solutia ar fi o combinatie intre Ion Antonescu si Vlad Tepes - n-as putea spune cu exactitate care ar trebui sa fie proportiile..."

Categoric, dupa cite se vede pe aici( si pe dincolo...ca doar din ei ne tragem), trebuie sa-l cautam asidiu pe Vlad Tepes!


SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

SB, si eu la fel ca si tine si marea majoritate a romanilor, facem politica mai mult d-amorul barfei cand stai pe terasa cu-n amic la o bere si ceva frigarui. Stiu ca poate normal ar fi sa ne implicam ceva mai activ, macar sa ma duc sa votez la consulat. Poate m-as duce daca nu mi-ar fi expirat pasaportul acum vreo 5 ani. (La inoire, pt o singura stampila in pasaport mi-au cerut $210 excrocii de la consulat, asa ca am renuntat... pasaportul canadian nou a costat numai $60).

Ca sa nu deviez de la subiect, ar putea fi facute atatea lucruri in Ro in domeniul politic, dar parerea mea e ca oamenii politici nu sunt motivati cum trebuie. Metoda Vlad Tepes as fi cea mai potrivita pentru a motiva un om politic: prin frica. Apoi urmatorul lucru pe care l-as face ar fi instaurarea unui regim de austeritate pt buget. Nici o cheltuiala in plus. Fara bani azvarliti pe fereastra (care de obicei aterizeaza in buzunarele acelorasi politicieni corupti). Fara prime grase pt politicieni, petreceri costisitoare, masini noi, excursii in strainatate pt toata sleahta de politicieni, fara motive intemeiate, etc. Toti banii stransi in felul acesta sa fie redirectionati spre problemele cheie ale tarii, cum ar fi: spitalele, pensiile pt batrani, ajutoare sociale.

Ca un exemplu: citeam de Sarbatori cum in Buc primarul sectorului 5 a organizat un revelion unde a cheltuit 5 miliarde din bugetul primariei (bani care au fost aprobati de consiliu dupa ce au fost cheltuiti deja!!!). Nu ar fi fost oare mult mai bine daca ar fi impartit banii aia la batranii cu pensii mici din sector ca sa aiba si aia saracii cu ce plati caldura sau sa-si umple frigiderul de Sarbatori? Mie o chestie ca asta imi pute mai mult a propaganda politica inainte de alegeri, decat un bine facut oamenilor. Iar exemplele de genul asta ar putea conta la nesfarsit: masini de lux pt guvern schimbate o data la 3 ani, amicii cand merg in delegatie intr-o tara straina umplu un avion, dar cand sa trimita un om bolnav in occident pt o consultatie (vezi Lucica Bunghez) nu au bani nici sa-i cumpere bilet de avion. Mai mare jalea...

Iar desfasurarile de forta si securitate cand Nea Nicu, pardon dl Iliescu, face cat-o vizita undeva in tara, sunt chiar ridicole. Asa securitate cred ca numai la Bush mai vezi. Dar ala macar are motive, se teme de teroristi, dar Illici? Parerea mea e ca "hotului de hot ii e frica". Nu cumva sa-i faca si lui altii ce i-a facut el lui predecesorul sau. Mare paguba ar fi... Oricum, nici nu vreau sa ma gandesc cat costa o asemenea risipa de forte platita din banii poporului.

Concluzia ar fi ca daca guvernul, indiferent din ce partid ar fi format, ar economisi banii publici as cum se cuvine si ar conduce intr-un mod cinstit (impus prin frica sau oricare alte metode coercitive) ar mai fi o sansa pt Ro sa iasa din groapa. Dar daca o vor mai duce asa inca cateva mandate, tare-mi e frica ca se va ajunge la probleme mult mai grave, mai greu de rezolvat.

OK, ajunge cu barfa politica pe ziua de azi, mai sunt si alte zile.

Salutare,

Dan

E absolut necesar ca un individ sa apartina unei natiuni si sa se indentifice cu ea. E exact ceea ce spunea Plesu: e sansa anonimului de a avea un destin.
Insa uitam un lucru, istoria Romaniei a fost rescrisa de cateva ori, in functie de contextul ei socio politic. Carol si-a ales o panoplie de lideri in conformitate cu interesele regatului Romaniei, iar comunistii au rescris istoria conforma Republicii Populare care a fost. Sub socialism lucrurile au degenerat intratat incat s-a ajuns la declaratii de independenta, de neatarnare, de neagresiune etc. cand se uita campaniile militare romanesti impotriva Bulgarilor(un exemplu), iar ca mit fondator s-a ales Mihai Viteazau ca sa formeze (Lucian Boia) primul stat unitar indepenent roman, in contextul in care staul ca notiune a fost inventat de francezi mai. Sa nu mai povestim nimic de Burebista si Decebal care incerca unificarea triburilor dace. Ce sa-ti spun... E o enormitate sa ataci identitatea unei tari, insa romanismul e o notiune atat de nationalista si de falsificata de catre comunisti incat ii face pe europeni sa rada, sau sa ne desconsidere, de ce, pentru simplu motiv ca astfel de mistificari nu-si mai au nici un sens. Mai ales in conditiile in care europenii sunt la stadiul actual niste federalisti si niste etnocentristi nevrotici.
E evident ca istoria constituie coloana vertebrala a unei tari, insa nu stiu daca vertebrele astea sunt bine alese, si nu cred ca sunt bine alese din momentul in care alt nevrotic, Vadim Tudor, castiga infricosator voturi, fara un plan politic imediat, ci pur si simplu apeland exact la elemente arhaice si barbare de justitie: Vlad Tepes, de unitate: Mihai Viteazu, de religie Stefan cel Mare etc. (ca o paranteza Stefan e de admirat pentru rezistenta si abilitatile militare, insa Sfant nu a fost si nu va fi nici daca se mai naste de noua ori)
Daca doar abordand steagul unei Romanii Mari interbelice, urland la un microfon mesaje ultranationaliste bazate atentie! pe lectiile banale de istorie romaneasca, si doar fredonandu-l pe Furdui Iancu, se pot castiga alegeri intr-un stat, atunci se naste intrebarea: ce se intampla in istoria respectivei tari? Intrebarea asta e de factura istorico sociala, adica una stiintifica, eludabila si corectibila. Problema e ca noi ne panicam inca in fata acestui examen in fond, de identitate nationala. Sa nu-i spui maica-mii de auto-administrare regionala, ca ia foc. Daca ii spun de interdependenta regionala imi inchide telefonul in nas, desi in fond e vorba de administarre si nimic mai mult, pentru ca realitatea trece prin stomac si buzunar.
In fata primului proiect ardelean de autonomie administrativa, Nastase a spus ca e imoral ca o regiune sa se dezvolte in detrimentul alteia. Poftim! In secolul XX un nimurici cu costume scumpe a emis o propozitie politica care nu numai ca nu a deranjat, ci i s-a dat chiar dreptate.
Nu e centralism? Nu e economie comunista? Ori in ce genereaza o economie centralizata? Intr-o alta subterana si de aici la saracie.
Pe ce s-a bazat Nastase cand a afirmat toate astea? Pe figura sa de om politic. Pe ce se bazeaza aceasta postura? Pe intreaga istorie si mitologie romana: cea a lideratului unic, a despotului iluminat, a conducatorului de osti, intelept si cu o viziune de unitate etc.

Plesu nu spune sa-l cobori pe Isus de pe cruce, isi da seama si el ca trebuie pus imediat ceva in loc, ci incearca sa afere un pic, un strop de atitudine civica. E normal sa sacrifice o groaza de cuvinte retoricii, e un text de ziar in fond, o declaratie, o opinie. Dar e capabil romanul sa citeasca un referat social? Se invata in scolile primare ca materie de studiu societatea? Nu! pentru ca asa ar invata ce inseamna o definitie contextuala, ce inseamna o presiune din afara, ce e aia geometrie urbana, si alti termeni prin care ar interpreta realitatea imediata de un alt mod ca si pana acum.
Adica fatalist si pagubos. ¨Asa a vrut Dumnezeu¨, sau ¨istoria e nedreapta¨. (Hypatia nu o lua in nume de rau, doar ai folosit un automatism cultural, e normal) Printre singurele publicatii care fac educatie civica, se numara Dilema. Si printre publicistii scriitori romani Plesu.

toate cele bune

[De-ale lui Gabi]




La Parohia Ortodoxa Romana "Nasterea Domnului" din Stuttgart/ Germania s-au deschis azi cursurile de lb. romana ptr. copii din zona.

Orele sustzinute de Preoteasa Luminita Bratu ( Dr. in Istorie a Universitatii din Strassbourg) sint gratuite si in afara limbii romane vor cuprinde notziuni de Istorie si Geografie a Romaniei.

La deschidere au participat 15 copii de diferite virste


#9829 - Comentariu adaugat de [gabi.boldis] la mar 17 Feb 2004 - 20:19 h

[si ce lectii de istorie vor fii? din ce perspective? ]

ASTA DA INTREBARE !



SB_one
#10047 - Comentariu adaugat de Hypatia la joi 19 Feb 2004 - 15:51 h

Multumesc pentru raspuns si pentru incurajari. Ce ii reprosez eu dl. Plesu este ca implicarea Domniei sale in politica nu i-a facut nici un bine, ci i-a alterat destul de tare imaginea.


SB one
#10072 - Comentariu adaugat de [gabi.boldis] la joi 19 Feb 2004 - 19:13 h

Eu nu inteleg daca textul publicat de tine a fost scris intr-un moment de euforie scriitoriceasca, cam ca un copil care ia creioanele de colorat si le foloseste pe toate in acelasi desen, sau pur si simplu limitele tale sunt atat de strict si de bine definite incat ideile iti fierb in cap, si saracele, inghesuite si parca plictisite de ele insele dau pur si simplu pe afara fara nici un criteriu sau judecata.


SB one
#10074 - Comentariu adaugat de [gabi.boldis] la joi 19 Feb 2004 - 19:17 h

[reciteste citatul asta in loc sa te maimutaresti in maghiara, o limba pe care de altfel nici macar nu o intelegi.]


Ketves Boldis,
mijen jo'l tutc magyarul? Vagy, te vagy a maiom a méknek a kezibe van a borotva?

( ptr. olteni: Boldis, dragutzule, tu cita maghiara stii? Sau esti maimutza care a pus mina pe cutzit?)

AI LASAT-O MAI MOALE CU LIMBILE SAU MI S-A PARUT?

Prietene, se pare ca te-a atins bine comentariul meu! Inainte de a comenta n-ar strica sa pui mina si sa aprofundezi putzin psihologia umana sau sa-tzi definesti clar "pozitzia". Ia mai citeste o data articolul si raporteaza-l la tema discutata aici


Andrei Plesu este filosof, po
#10139 - Comentariu adaugat de gabi.boldis la vin 20 Feb 2004 - 13:46 h

Andrei Plesu este filosof, politolog si publicist. E poate una dintre cele mai lucide personalitati romanesti contemporane.



"legolas #9736 - Comentariu adaugat de un anonim la mar 17 Feb 2004 - 01:44 h
ne lipseste un ideal national alaturi de un spirit civic...Romanilor ar trebui sa-li se aminteasca mai des despre radacinile noastre etnice,despre trecutul nostru istoric, despre locul nostru pe harta europeana,ar fi de datoria mass mediei...Apoi ar trebui sa fim mai mandri ca cetateni,mai uniti ...Cand spunem ca suntem romani sa o facem cu mandrie "

#10301 - Comentariu adaugat de gabi.boldis la dum 22 Feb 2004 - 22:06 h



[Nu inteleg totusi de ce se exagereaza acest complex de a fi roman?
Problema romaneasca nu sunt romanii neaparat, cat liderii politici, ce educati la o scoala de opresiune practica in mod evident aceleasi metode, indulcite eventual de cate o figura politica cu aspect European]


D-l Plesu e –totusi- o figura politica, oder?

E evident ca istoria constituie coloana vertebrala a unei tari, insa nu stiu daca vertebrele astea sunt bine alese:
Vlad Tepes, de unitate: Mihai Viteazu, de religie Stefan cel Mare etc. (ca o paranteza Stefan e de admirat pentru rezistenta si abilitatile militare, insa Sfant nu a fost si nu va fi nici daca se mai naste de noua ori)

Hai sa-l punem pe Horty, doar a fost reabilitat politic nu ca Antonescu.


[In fata primului proiect ardelean de autonomie administrativa, Nastase a spus ca e imoral ca o regiune sa se dezvolte in detrimentul alteia. Poftim! In secolul XX un nimurici cu costume scumpe a emis o propozitie politica care nu numai ca nu a deranjat, ci i s-a dat chiar dreptate.]

Categoric: niste dobitoci; parca asta era calificativul tau preferat, nu?

[Plesu nu spune sa-l cobori pe Isus de pe cruce, isi da seama si el ca trebuie pus imediat ceva in loc]


Cred ca te-a ales pe tine ( in loc) ; a vazut ca esti bun la istorie si la “limbi”

[E normal sa sacrifice o groaza de cuvinte retoricii,]

In politica greselile se platesc scump! Cu gindirea la fel:” gura bate curu”

SB one
#10418 - Comentariu adaugat de DESTIN la mar 24 Feb 2004 - 03:15 h

Felicitari pentru realismul din comentariu.




Dl Apatya
#10475 - Comentariu adaugat de gabi.boldis la mar 24 Feb 2004 - 20:15 h

Insasi Domnia Voastra este un intelectual. De ce nu incearca sa deschida ochii prostimii? Si ce din ce perspective o va facea? Din punct de vedere al teologului trist? Al fatalistului slav? A scriitorului liberal, care odata ce incepe critica rationala a unui sistem de orice tip, este improscat cu noroi sau i se contesta dreptul la credibilitate? La ce intelectuali va referiti, cand spuneti de ajutor dat partidelor politice?


Dl se numeste Hypatia; esti f. subtil. Ca sa nu mai vorbesc de restul


[Imi mai permit o intrebare, cand de-alungul istoriei romanii au fost uniti?
In timpul razboaielor moldoveno-valahe, sau valaho-ardelene?
Si cand au avut romanii un ideal?]


E, aici ne-ai prin. Cu ajutorul tau si a teoriilor de import( daca importam griu, de ce sa nu importam si teorii…prostii inghit totul…pretzel nu conteaza!)


#10478 - Comentariu adaugat de SB_one la mar 24 Feb 2004 - 20:27 h

Gabi, pe mine m-ai convins. Fa o propunere


Am crezut ca ai ceva de spus(?) Ai vrut –insa – numai sa aperi. CE?

#10487 - Comentariu adaugat de Hypatia la mar 24 Feb 2004 - 22:03 h

Vedeti D-voastra, faceti cateva lucruri care nu se fac, in principiu. Amestecati lucrurile. Daca v-am scris pe privat, tot asa doream sa-mi raspundeti, iar la conferinta asteptam raspunsuri legate de ceea ce am scris in conferinta. de fapt, nu ati raspuns nici intr-un fel, nici la ce v-am intrebat pe privat, nici la ceea ce am scris in conferinta. ce sa inteleg? am scris lucruri care va deranjeaza?


Sigur ca –l deranjeaza; nu spune insa direct.

Hypatia
#10815 - Comentariu adaugat de gabi.boldis la vin 27 Feb 2004 - 21:10 h

prefer sa va scriu pe privat


Culmea: omul are tupeu , nu gluma!

10817 - Comentariu adaugat de gabi.boldis la vin 27 Feb 2004 - 21:32 h

ca sa-ti dai seama de ce esti penibil vreau sa-ti reamintesc ca am intrat aici ca sa-l apar pe Plesu din cauza neroziilor pe care tu le scriai


Dragule, esti un avocat de f. proasta calitate. Nici-o grija- insa- prostime e multa.

D.l Plesu insa cred ca s-ar fi lipsit cu placere de „apararea“ ta.








SB
................................................................
Infinitul e mare, mai ales catre sfirsit.
(W. Allen)

Se pare ca Spanioli inca nu au reusit sa-si faca lectia la propria lor istorie. Pentru citi zeci sau sute de ani au luptat stramosii lor sa se elibereze de musulmanii care i-au cucerit? Au uitat? Ah, daca ar fi fost un Vlad Tepes la putere! Ce cuie le-ar fi tras prin turbanele lor pline de razvratire!

am emigrat de la inceputul acestui an in Australia si-am luat-o de la capat!!! din toate pdv si in mod special in ce priveste invatamantul. dupa cum stiti probabil cei mai multi dintre voi, atunci cand emigrezi ti se ofera sansa de a studia limba noii tari gratuit, cel putin pt. o vreme. asa ca eu n-am facut exceptie. dar sa fiu la subiect.
am invatat in scoala limba engleza, cea pe care multi o invata inca in Romania, insa au trecut atat de multi ani de atunci incat am ramas doar cu cateva chestiuni generale in memorie. motivele: 1. la ore vorbea mai mult profesoara(poate-i placea sa se auda singura sau nu putea sa auda greselile noastre fara sa puna mana pe bat si sa ne loveasca la palma si peste brate...- n-o sa va vina sa credeti dar am reintalnit-o pe acea profesoara intr-o alta scoala, de data aceasta la randul meu profesor, si s-a facut ca nu ma mai cunoaste desi s-a uitat lung la mine); 2. realitatea e ca n-am fost un elev stralucit sau, asa cum zicea diriginta din gimnaziu, eram "branza buna in burduf de caine"; 3. teoria n-a fost niciodata acoperita in realitate de practica necesara in scoala, adica de conversatie, iar eu eram bun la practica! asa ca am fost obligat in timp sa ma auto-instruiesc prin programe tv si internet- cand a venit vremea...
aici, in Au, simt o oarecare frustrare si un fel de rusine parca, desi stiu ca e normal pt. cineva care emigreaza sa se simta asa pt. ca ia totul de la ZERO. e ca si cum te-ai naste din nou si trebuie sa inveti limba materna. numai ca problema ramane varsta, apoi sistemul de invatamant la care v-ati referit si care e extrem de diferit fata de cel de aici. si e frustrant pt. ca te simti ca un copil iar lucrurile pe care le inveti iti par atat de stupide uneori(sa recunoastem, unele dintre ele chiar sunt) dar SISTEMUL DE VALORI in care ai intrat spune despre ele ca sunt importante. putem admite ca emigrantii resimt un fel de soc atunci cand incep cursurile intr-o oarecare scoala straina, indiferent cat de buna sau rea este. ce mi se pare f. f. important e ca aici nu te impinge nimeni de la spate cu de-a sila sa inveti din tone de manuale inutile si..."alternative", nimeni nu te cearta sau te desconsidera pt. felul tau de a fi iar de bataie nici pomeneala. inveti ce-ti place mai mult si te pregatesti sa faci bine ceea ce-ti place. nu esti constrans prin nimic si asta face mult fiindca iti creaza un climat decent si de siguranta. e optiunea ta, tu alegi ce vrei sa faci si cand sa faci. nu trebuie sa inveti matematica daca asta iti da dureri de cap, nu te pune nimeni sa scrii comentarii daca nu esti in stare sa te exprimi nici macar fata de tine insuti samd. stiti ceva, am fost si am ramas cred intre cei mai buni dintre colegii mei la literatura romana, insa n-am avut loc niciodata in panoplia celor buni fiindca erau altii/altele care aveau nevoie acuta de a se simti in top si pt. a obtine asta se foloseau de tot felul de tertipuri. in fine, anii au trecut..., sistemul a ramas!
dar sa nu ma departez prea mult de la tema. nu ma mira ca invatamantul romanesc sufera la propriu fiindca, asa cum bunastarea depinde de economie(si stiti in ce hal arata asta), sistemul de gandire si apoi cel de programe scolare e anacronic. prea multi au incercat sa faca ceva, asa cum imi spunea o batrana profesoara, stand in scaunele alea elegante din ministere dar necautand vreodata la bancile mizere si la conditiile improprii de studiu din clase si laboratoare. in acelasi timp nu ma mira ca chiar in astfel de conditii elevii romani obtin medalii importante la cele mai prestigioase competitii. intrebarea e DE CE? poate din spirit de competitie, din dragoste(de ce nu?)/placere pt. acel obiect ales, din mandria de a fi roman, sau poate pt. ca vor sa vada o alta fata a lumii in care traiesc!!! important e ca oricat de rau ar fi sistemul exista destui profesori gata sa dea totul pt. elevii si studentii lor. si o fac asa de bine incat rezultatele sunt remarcabile. stiu sigur ca sunt o multime de profesori care tin si nu prea tin cont de programe fiindca experienta lor de o viata nu le permite sa fie in pas cu schimbarile de ministri si ministere! in opinia mea invatamantul continua sa fie intr-o mai mica sau mai mare masura politizat cu buna stiinta. despre "cornul si laptele"...ce sa zic? mai mare gogomanie ca asta nu putea sa iasa decat din capetele patrate sau octogonale ale unor cheliosi care se scobesc in nas, dorm, citesc ziare, vorbesc la 'celulite', mananca sau pur si simplu se uita la poponetele celorlalti in timpul asa-numitelor sedinte parlamentare. in loc sa le dea romanilor posibilitatea de a-si creste copiii in bune conditii de alimentatie, absolut necesare in procesul de invatamant, 'patronii' de partide, uzurpatorii vechi deveniti mai nou profanatori de ramasite omenesti, le dau copiilor la scoli cornuri si lapte. mai mare rasul, domnilor, pt. o tara care se vrea europeana si in plus in mileniul trei! ce fac ei se traduce cam asa: n-aveti nevoie de bani fiindca oricum va hranim noi copiii!!! dar aici se mai vede o slabiciune si anume aceea a copiilor proveniti din familii fara viitor. prin urmare sistemul de invatamant se disociaza de cel de protectie sociala si de cel de sanatate in tara noastra. la noi copiii cu nevoi speciale sau cu probleme familiale sunt tratati diferit, dar nu in sensul bun, adica mai cu atentie, ci in sensul ca sunt priviti cu suspiciune, retinere, uneori ca 'paria' ai societatii. toata lumea judeca, nimeni nu face nimic pt. ei ca sa nu cada prada acelorasi nisipuri miscatoare. e scandalos, e mizerabil ce se intampla! dar poate ca tocmai de aceea exista in Romania atat de multe cazuri de pedofilie si, asa cum am vazut intr-un film facut cu mari riscuri la noi in tara, reteaua se intinde pana departe in toata lumea- va vina sa credeti ca exista parinti care-si dau copiii, propriii copii, pe dolari sau euro celor care-i vor??? filmul despre care v-am spus a aratat clar precum cristalul ca sunt extrem de multi interesati in a mentine reteaua, inclusiv sau mai ales romani. de aceea strainii gasesc aici un climat f. favorabil pt. intretinerea acestui soi de relatii.
ca sa ma opresc totusi undeva trebuie sa concluzionez. asadar am sa repet ce-au mai spus altii inaintea mea: TREBUIE SCHIMBATA MENTALITATEA! calitatea trebuie sa ia locul cantitatii odata pt. totdeauna. dragi profesori si educatori, nu mai hraniti mintile deja abrutizate ale copiilor cu prostii de tot felul si nu-i obligati sa invete ceva ce nu le place doar de dragul de a va sti obiectul in topul preferintelor!!! si mai explicati-le din cand in cand care e diferenta dintre Andreea Esca si Stefan cel Mare, Gica Hagi si Hagi Tudose, Dracula si Vlad Tepes, Hollywood si "real life"! in lumea din afara tv-ului e inimaginabil de greu pt. cine inca viseaza!...
just me

Daca v-ar fi interesat, ati fi observat ca-mi folosesc condeiul ca sa scriu despre multe lucruri pe care le consider a fi in mare nevoie de schimbare. Unul dintre acestea este si atitudinea fata de tara, responsabilizarea proprie fata de starea unei natiuni, evolutia spirituala a unui popor.
"Te iubesc" este prin el insusi un cliseu. Uneori cultural, cel mai des de civilizatie. Cu toate acestea, cand il spunem, nu ne simtim nici patetici si nici sablonarzi. Uneori suferi ca nu s-au inventat cuvinte care sa spuna mai mult. Alteori ti se pare ca spun totul. Asa e si cu iubirea de tara. Poate altora li se va parea patetica o astfel de iubire. Poate altii se vor simti jenati ca nu sunt capabili de ea. Sau chiar vinovati.
Din pacate, faceti gereseli de logica elementare si, prin urmare, extrem de dificil de combatut. Eu sunt roman pentru ca asa ma simt! Nu vreau sa fiu roman ca sa eliberez, pentru ca eu nu traiesc cu obsesia demonilor care nu stiu ce-au facut cu natia asta in ultimii 50 de ani! Pentru mine singurii demoni sunt oamenii care distrug pentru a-si vedea satisfacute nevoile de baza.
Da, din ce in ce mai multi pseudointelectuali vor, de la inaltimea falsa a staturii lor, sa-mi si sa ne interzica sa fim mandri de apartenenta noastra la o natie. Intamplarea face ca e cea romana. Da, as dori sa nu ma puna la zid pentru ca-mi iubesc tara, n-as vrea sa-mi fie frica sa fac ceva pentru ea pentru c-as putea fi taxat drept penibil. Se vor gasi multi care sa desconsidere ceea ce fac (si, credeti-ma, fac mult mai mult decat "sa dau din gura") pentru ca un pseudointelectual ma va taxa drept stupid doar pentru ca am curajul sa spun ca natia trebuie iubita si respectata. Ca numai simtin apartenenta la o natiune, ne putem desavarsi ca oameni. Ca evolutia personala e direct legata de cea a oamenilor d elanga noi si, implicit, de cea a societatii in care traim.
Nu ma simt cand jenat, cand rusinat. Ati folosit o tactica ieftina de a manipula. Am adus ca argument in sprijinul obiectivitatii mle faptul ca nu idealizez natia si nici tara. Ca pot fi rusinat fara sa scuip, ca pot fi jenat fara sa-mi injur poporyul. Ca sunt suficient de inteligent ca sa fac distinctia intre natiune, neam si tara, intre Oameni si bipezii viermuitori prin cotloanele umanitatii.
N-am nici o frustrare legata de neamul meu. Am o frustrare legata de puterile mele limitate de a schimba ceva, legata de rarefierea elitei intelectuale care ar putea schimba ceva. Eu n-am cum sa fiu nostalgic. Poate dupa Stefan cel Mare. Poate dupa Vlad Tepes. Altfel? Sunt nostalgic dupa educatie, dupa cultura, dupa civilizatie, dupa relatii interumane profunde.
Spuneti ca ma simt rusinat de natia mea, dar o hiperbolizez. Putin cam ilogic, nu credeti?
Ii dadeam ca exemplu pe germanici pentru ca acolo nimeni nu indrazneste sa le spuna sa nu-si iubeasca tara sau sa nu fie mandri de Goethe sau Beethoven. Cu toate ca, la nivel colectiv, au vini mai mari decat delasarea romaneasca in fata vremurilor.
Daca as fi fost francez? Si daca as fi fost senegalez as fi fost mandru de natia mea. SI de tara. Si as fi facut ce fac si acum. As fi incercat sa schimb toate acele lucruri care mi-ar fi umbrit mandria si care i-ar fi putut face pe tineri sa nu-si iubeasca tara.
Ba exista Oameni. Si in jurul nostru, si in istorie! Chiar daca nu obligatoriu in cea din cartile de specialitate. Ei fac istoria. Nu bipezii de care vorbeam.
Constitutia japoneza? Din cate stiu eu e facuta de japonezi. Asa ca nu inteleg de ce ar trebui considerata o influenta straina si nu un efect al mentalitatii care a dus si la sacrificiile personale in favoarea bunastarii colective. Sigur, atunci cand nu ne convin, nu trebuie sa dam exemple. Ca si cand cine stie ce Dzeu i-ar fi facut pe ei mai buni. Asa, fara sa ne comparam cu nimeni, ajungem sa ne credem prea destepti!

Mihai Viteazu a fost viteaz. Poate si o mare personalitate a istoriei. Pentru mine a reprezentat ideea ca "se poate". ca suntem capabili de mai mult decat sa ne taram mereu in genunchi si sa sarutam cizmele "profesorilor" de pretutindeni. Existenta lui si modul in care a decis sa-si traiasca viata a facut posibile (in viitor) evolutii deosebite ale natiunii romane.
Am spus ca Preda e printre cei mai..., nu cel mai...
tara mea nu-i o mama. Tara mea e leaganul natiei mele. E parte din mine si din cei din jurul meu. O reneg pentru ca-mi pun intrebari despre ea? O respect pentru ca-mi pun intrebari cum sa fac sa o ajut sa fie respectata asa cum merita.
Sa ma actualizez? Daca prin asta inseamna sa-mi consider tara vinovata pentru orice esec personal, nu vreau sa ma actualizez. daca inseamna sa fac ceva pentru nasterea unei noi elite intelectuale... asta fac de mult.

Din cate mi-am dat eu seama asta este de fapt semnatura lui. O fi confundand legile lui Vlad-Tepes (devenit peste noaptea hollywood-iana Dracula) cu propriile legi inventate dupa vederea filmelor de referinta in acest sens. Eu iti spun sincer, ideea de raspuns la ce a scris el nu mi s-a parut decat o usuratate si o slabiciune trecatoare, de aceea nici nu i-am dat vreo importanta. Dar sa lasam asta. Tin sa precizez un alt aspect acuma si anume ca AI INTRU TOTUL DREPTATE IN CE PRIVESTE JUSTETEA FOLOSIRII ACELEI EXPRESII INDECENTE, chiar daca este indecenta. Si apoi da-mi voie sa amintesc cititorilor de aici ca intr-o cafenea se mai si injura, nu numai se rostesc psalmi. Sa vezi acuma ce-o sa-mi sara-n cap...strigoii. :))
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

E bine ca securistii de ieri s-au gandit in ceasul al doispelea sa returneze ce-au furat mai inainte, sau mai bine zis contravaloarea bunurilor. Dar nu pot sa nu ma-ntreb: regele de unde le-o fi avut? Si cel dinaintea lui de unde? Nu tot de la poporul asta tradat de atea sute de ori? Imi vin in minte toate actele de tradare fata de popor savarsite de boierii de ieri si de alaltaieri- nici macar marii nostri domnitori n-au scapat definitiv de masinatiunile/conspiratiile lor. Tocmai de aia cativa dintre acesti vizionari (i-am numit pe un Vlad-Tepes, Mihai Viteazu, Stefan cel Mare s.a.) le-au cam luat din drepturi si uneori le-au pus capetele in pari, ca intotdeauna cautau numai binele lor personal si uitau de indatoriri exact cand era viata mai grea si cand se apropiau "nevoile" de granite. Insa odata cu epoca moderna s-au schimbat nu numai vremurile si tipurile de razboaie, dar si boierimea s-a istetit si si-a indoit atacurile la siguranta nationala prin tot felul de tertipuri. Vorba aia: "tara arde, babele se piaptana". Ce-as mai vrea sa aud acuma cantecelul ala interpretat de Gyuri Pascu, "balada ganditorului de la Hamangia cu basca"... E clar un lucru ca lumina zilei: tovarasii vor sa capete credibilitate pe spinarea unui mos care si asa nu se stie cat o sa-l mai tina balamalele, asta pt. ca n-au reusit sa obtina credibilitatea prin forte proprii. Pe de alta parte ar mai fi vorba si de altceva: mostenitorii de drept ai tronului regatului romanesc si implicit ai bunurilor care au apartinut familiei regale vor sa obtina, inainte de moartea ultimului mohican, cate ceva maruntis ca sa aiba cu sa-si duca zilele amarate prin cele strainataturi- poate Palma de Majorca... Ce destin ingrat au ei, sarmanii, ca trebuie sa-si duca zilele cu asa o povara pe umeri si mai ales in buzunare cand contribuabilul roman moare de foame si nici macar un loc de vesnica odihna nu mai poate obtine fara a face imprumut la CAR. Asta ca sa nu mai pomenesc ca iarna ii ingheata sarmalele in oala in cuptor dupa ce se debranseaza de la caldura aia sufocanta- sufocanta la pret. Dar sa lasam asta, oameni buni, important e ca toate celelalte s-au indreptat, asta mai ramasese de rezolvat. Ce nu m-ai facut, Doamne, sa ma nasc in familie de sange regal? Sau mai bine as indrazni sa Te intreb: de ce nu i-ai facut pe ei sa se nasca intr-o familie de rand ca sa simta ce simtim noi acuma?
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

OK, acum dupa ce am aratat tot raul ce ne mai ramine de facut?
- Nu ne mai numim romani?
- Renuntam la a mai avea o tara de care ne rusinam?
- Ne dam pe mina altora sa ne civilizeze si sa ne schimbe caracterul?

Din toate citite nu am vazut un singur cuvint frumos spus despre Romania si poporul roman. Nu credeti ca de fapt ne identificam din ce in ce mai mult cu ceea ce denigram?
Nu am citit nici o soultie. Numai blamari si scuze.
La toti vad aceeasi atitudine: "Stiu totul, stiu de unde vine tot raul si stricaciunea, dar nu este treaba mea sa o schimb".

Toti ne uitam inapoi si criticam lucruri la care am participat si de care ne rusinam. Dar?!... ne scuzam ca nu am avut de ales...
Pina si Eminescu in partea a doua a "Scrisoarii III" il invoaca pe Vlad Tepes sa vina si sa redreseze societatea prin masuri drastice.
Toti ne uitam in urma ca sa scuzam prezentul prin prisma trecutului dar nu propunem nimic pentru viitor.

Credeti ca numai in Romania exista coruptie? Credeti ca numai in Romania exista si a existat tradare. Cineva mai inainte amintea de Roma si Grecia antica, Atila... Dar si imparatii lor au fost tradati, ucisi... Atila cuceritorul a cazut victima unui complot.
Cu ce s-au ales grecii dupa 500 de ani de dominarea otomana? Cu ce
s-au ales Sirbii dupa 40 de ani de comunism glorios? (la ei a fost glorios! Yugoslavia nu a fost niciodata o tara mai puternica si mai dezvoltata)

Ungaria? Credeti ca Ungaria este intr-o situatie economica si politica mai buna? Citi dintre cei de origine magiara din Romania, care nu le place unde traiesc si vorbesc Romania de rau, au emigrat sau ar emigra in Ungaria????

Vrem nu vrem sa o recunoastem adevarata "cortina de fier" este la GRANITA ORTODOXA. Biserica este inca si va mai fi puternica. Intotdeauna a manipulat si va continua sa manipuleze viata politica a lumi. Nu sugerez ca ar trebui sa ne schimbam religia. Dar ar trebui sa le scuturam un pic barbile nespalate si burtile buhaite a celor care trag sforile si opresc progresul.
Unul ca Teoctist, care a fost hotz de cai la Dersca si Siret in nordul Moldovei, a impus din nou exacerbarea religioasa si intunecarea mintilor.
Oriunde se intimpla un eveniment apare si un "sobor de preoti"... Desi nu este singura solutie si nici solutia salvatoare dar cel putin ar fi un inceput. Oricum este mai bine decit sa continuam sa avansam la modul trecut!

"Si daca ramuri bat in geam...
De ce nu tai copacul..."

chestia cu bagatul dejtului (shaddap horica, get your mind out of the gutter!) am invatat-o si eu dintr-o carte. e faina de folosit si cand gatesti piept de pui ca poti baga mirodenii sub pielita si intra mai bine in carne.
iar combinatiile date ieri (adica lamaie + usturoi sau portocala + ceapa) poti sa le adaugi la stuffing cand faci pui umplut
sa-ncerci si cu capacul intors (ca sa fie concav) pe o cratita cu apa si bagat la cuptor. si mai aveam o reteta de "pui pe sticla" care-o foloseam in romania ca erau puii mici si incapeau bine la cuptor. foloseam sticle de bere tuborg umplute pe jumatate cu apa, le puneam in picioare in tava de friptura si pe ele bagam puiul (precum vlad tepes) iar in tava puneam cartofi si alte legume (dupa preferinte). aburul din sticla patrundea puiul din interior iar grasimea de pe pui se topea peste cartofi si legume. si pe deasupra avea si aspect comercial cand aduceai la masa tava intreaga ;))))

Eu am istoria si nu parerea,dar de cand a devenit un american expert istoric???????poate despre indienii care i-au macelarit se poate sa fie expert,pai dupa el grecia a fost imperiu,macedonia e ocupata de greci,si maine poimaine va spune ca Moldova este ocupata de Romania si trebuie data Moldovei inapoi,Transilvania sa fie data ungariei,si uite asa ramanem fara sireturi,(vezi CIA)eu as propune profesorului american sa afle mai bine cand a fost descoperita america si dupa aia sa se amestece in istoria Europei.pai dupa mintea unora ar trebuii sa-i uitam pe DACI,ca si cum nu au existat,tine-ti istoria propun,mandria de a fi DAC sa nu piara,ca peste cativa ani o sa-ti para rau.
Priveste injosirea popoarelor prin schimbarea istorie lor.
Eu de exemplu pe manualele de istorie as pune pe Vlad Tepes asa cum l-am pus pe tricoul meu(cu toate ca-s makedon)pe Stefan,pe Mircea,as pune uite asa de mari poze cu ei,dar nu as pune prezentatoarea unui canal de televiziune,si nu face-ti absolut nimic,nici o greva,nici o plangere adresata Doamnei pentru a cere singura retragerea ei de pe manualele de ISTORIE si a ramane doar reprezentatoare de televiziune(sa-i ajute Domnul)
Ok o cer eu
Stimata Doamna,care Luna va harazit un creier miraculos,Ermis va harazit intelepciunea,Afrodita va harazit ochii vioi care uitandu-ma la televizor imi transmit bunatatea,natura cata abondenta cuprinde in sanul ei a revarsat totul in Dumneavoastra,Cuvintele asi au rostul doar pentru Dumneavoastra si altcineva care va stimeaza si va respecta apeleaza la intelegerea dumneavoastra intelectuala,prin a va cere retragerea fotografiei dumneavoastra din manualele de istorie si prin a lasa copii sa invete despre istoria neamului ROMANESC.
Istoria nu poate fi regizata
Va multumesc din suflet pentru intelegerea Dumneavoastra
Cu multa stima si respect Makedon