comentarii

vraji cu menstruatie dezlegare


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
si daca ramuri bat in geam.... - de cosmacpan la: 20/10/2004 22:56:34
(la: Feng shui-traditie,arta,cultura,snobism sau o noua "afacere"?)
vei spune ca e ploaie...
feng-shui-ul este o filozofie de viata pe care daca ai rabdare o s-o regasesti si in regulile de aur ale taranului roman din apuseni sau bucovina sau de oriunde. caci nimic nu este nou sub soare si de acum cinci mi de ani nimeni nui a mai inventat roata. bucura-te ca ai descoperit un teritoriu vast in care mintea poate alerga dezlegata cautand raspunsuri. bucura-te ca ai simtit atingerea mileniilor de istorie inchise in cele cateva reguli. si crede-ma ca orisiune ti-ai face casa (in sudul spaniei sau al frantei, in romania sau in china, in india sau stepa ruseasca vei gasi si acolo treguli aproape uitate despre cumsa-ti fie randuita casa unde sa ai ferestrele, de ce trebuia sa nu ai nici o apa statatoare pe langa usa sau poarta casei, ce rost are pisi8ca si cainele in stabilirea noduriloe energetice,care este rostul culorilor si a sunetelor, care sunt benefice si care sunt malefice, ce pomi poti si trebuie sa ai.
daca merita sa ai un ciobanesc bucovinean sau un mioritic pur sange (rase omologate). dar cate nu poti afla numai uitandu-te in adancul sufletului tai pantru ca numai inauntru vei gasi adevaratele raspunsuri. iar tot ce este scris in lumea asta este scris de maini care se supun mintilor si sufletelor celor ce le-au scris.
la buna auzire.
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
comentariu la # 26994 - de donquijote la: 30/10/2004 23:21:14
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Dupa cate cunosc cele zece porunci in diversele variante (VT, NT catolic, ortodox, etc.), 'sa nu minti' nu face parte din ele. A fost invocata ca a 11-a porunca de ziaristii care l-au prins pe Nixon 'cu ocaua mica' si cu totii stim rezultatul. Continua sa fie motto-ul presei libere. In forma explicita nu se practica in invataturile religioase din motive foarte clare: ar da nastere la paradoxuri pe care cale mai iluminate minti bisericesti nu le-ar putea dezlega...
#27017 (raspuns la: #26994) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Izvorul Nopţii - de (anonim) la: 31/10/2004 12:30:58
(la: Irlanda are nevoie de 100.000 de imigranti)
Izvorul noptii



L. Blaga a trait intre anii 1895-1961 si a fost unul dintre cei mai mari poeti care inbina armoniaos in opera sa filosifia si literatura. Geneza poeziei face parte din volumul de versuri al poetului ‘Poemele luminii’ publicat in 1919. L.Blaga considera ca iubirea repr. o cale de cunoastere, de descifrare a tainelor universului. In poezia sa ‘lumina’ este sinonim cu ‘cunoasterea’. Ca gen apartine genului liric,ca specie este o idila. Tema o constituie iubirea vazuta ca o cale de cunoastere.titlul se constituie intr-o metafora revelatorie care sugereaza ‘ochii negrii ai iubitei’. Izvorul de fapt un sent. de iubire pe care-l traieste poetul.
Op.lirica este opera in care autorul isi exprima direct ideile,sent.. Discursul liric este alcatuit dintr-o fraza ampla si dintr-o propr.dezvoltata cu rol de concluzie. Fraza expr. admiratia poetului pentru frumusetea iubitei. Discursul liric I-a forma unei adresari directe,poetul expr.-usi admiratia fata de frumusetea persoanei iubite. Acest sent. este evidentiat si de vocativul care deschide discursul poetic ‘frumoaso’ si care in acelasi timp sublinieaza o trasatura fizica a persoanei iubite. Cuv. ‘cheie’ al poeziei il constituie subst. ‘achii’ care apare de 3 ori in poezie pe parcursul poeziei. Asocierea subst. ‘ochii’ cu adj. ‘negrii’ la gradul superlativ precum si cu adj. ‘adancii’ care capata in text valoarea subst. are rolul de a amplifica starea de extaz pe care o traieste poetul la vederea iubitei sale. Enumeratia ‘peste vai’,‘peste munti’ si ‘peste sesuri’ evidentiaza faptul ca frumusetea iubitei se rasfrange asupra naturii,acesta preluand cateva din atributiile fiintei iubite. Negrul ochilor iubitei fac din aceasta un adevarat mister care nu poate fi descifrat decat prin iubire. Ideea de mister este amplificata de epitetul adverbial ‘tainic’, de subst. provenit din adj. cu functie de apozitie simpla ‘adancii’precum si de metafora ‘o mare de intuneric’. Vb.dubitativ ‘a parea’ care se constituie intr-un singur vers sug. faptul ca emotia puternica pe care i-o trezeste frumusetea iubitei il determina s-o confunde la un moment dat cu intregul univers incarcat de mistere. Inversiunile prezente in poezie ‘tainic curge’,‘asa-s de negrii’au menirea de a scoate in evidenta impresia puternica pe care i-o produce e-ul liric frumusetea iubitei dar si misterul iubirii.
A doua secventa a discursului liric se constituie intr-o concluzie a versurilor anterioare. Omagiul adus in prima sec. iubitei atinge acum apogeul fapt subliniat de oximoronul ‘asa-s de negrii/lumina mea’. Reluarea adj.‘negri’ la superlativul absolut pentru a expr. consecinta pe care o are asupra e-ului liric,vraja datorata frumusetii ochilor iubitei are in acelasi timp rolul de a acc. trairea poetului. Prozodia poeziei este in deplin acord cu ceea ce vrea sa transmita poetul.Avem versuri albe,fara rima cu masura variabila.Rima interioara realizata cu ajutorul asonantei.Muzicalitatea este data de pauzele impuse de discursul liric in desfasurarea lui intr-un accent al versurilor.





#27063 (raspuns la: #12954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Auzi taica, - de carapiscum la: 01/11/2004 11:54:52
(la: 30.000.000 euro despagubiri pentru rege. No comment.)
Mie imi pare ca tu vrei sa zici ceva in ultimul tau mesaj, dar de-as sta si cu picioarele pe dupa gat tot nu-mi dau seama ce anume. :}}} O fi vorba de masinile alea exportate cu trenul pus la dispozitia regelui de oficialitatile..."PA!-soptiste"? Numai tu poti sa dezlegi misterul.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#27147 (raspuns la: #27041) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Astrologie - de samadhi la: 09/11/2004 20:04:59
(la: Astrologia,adevar sau minciuna?)
Astrologia e o stiinta destul de veche asa ca trebuie respectata ca atare.Ca unii nu cred e treaba lor, poate ca nu au dat de cineva care sa le zica adevarul, dar un horosop personal spune totul despre o persoana.Vorbesc din experienta personala, nu pentru ca mi l-ar fi facut cineva, ci pentru ca am ajuns dupa ani si ani sa am experienta din ce am studiat cu sarguinta din propriul interes.Nu zic ca a fost usor, dar s-a meritat sa dezleg singura misterele ascunse ale universului.
Horoscopul personal te caracterizeaza de la nastere nu doar prin zodia de care toti stiu si vorbesc ci si de ascendentul in parte pe care fiecare il are.Planetele in pozitia lor pe cer si in casele horoscopului la fel au efect benefic sau malefic. Totul in univers nu e fara de sens ! Fiecare are scopul sau in sine, bine sau rau.
Corola de minuni - de (anonim) la: 10/11/2004 14:56:28
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Dragă Ilona!
Tu zici:
“ Eu as vrea doar atat sa-ti spun, aproape cu lacrimi in ochi..."sa nu strivesti corola de minuni a lumii".....”
Bănuiam eu, că cineva ar putea începe să plângă. Fii serioasă, doar eşti om matur! Trebuie să fii curajoasă ca să trăieşti. Din ce ai spus, trebuie să înşeleg, că preferi cu disperare, ca ceea ce ţi se pare o minune, minune trebuie să rămână, adică să nu i se caute explicaţie. Dar nu trăim în paradis! În viaţa reală te poţi poticni rău exact de lucrurile care au rămas neexplicate. Şi parcă un lucru minunat devine mai puţin minunat, după ce ni-l explicăm? Pentru mine – nu. Să nu ne comportăm ca un copil, care-şi doreşte cu ardoare o jucărie, dar pierde interesul faţă de ea, de îndată ce devine a lui, sau ca un Don Juan, care, după ce cucereşte femeia mult jinduită, dragostea i se evaporă pe loc. Să preţuim la justa valoare şi ceea ce am cucerit, am atins, este al nostru. Iar la corola lumii se vor adăoga alte minuni, pe care acum încă nu le vedem. Cu cât mai departe împingem orizontul lumii cunoscute, cu atât mai minunat este … mirajul, care ne deschide, vaporos şi aluziv, ceea ce se află dincolo de orişont. Corola de minuni a lumii devine mai bogată în culori şi nuanţe. Teoriile ştiintifice, care şi se par sarbede şi plictisitoare, în realitate îţi pot alimenta gândirea romantică cu mai multâ substanţă, decât nişte povestioare simple, la înţelegerea copiilor. Există mai multe “niveluri” de înţelegere. Spre exemplu, să luăm una din teoriile fizicii moderne “The Big Explosion”. Uite o poezie:

Marea Explozie
Materia toată,
Într-un pumn uriaş concentrată,
În convulsii istovitoare,
Dospeşte, ca o pâine în covată…
Spaţiul în juru-i s-a închis,
Dar tensiunile cresc nebuneşte
Şi membrana, în fine, plesneşte.
Marea Explozie s-a produs!
Stelele – aşchii incandescente
Din plasma clocotitoare,
Îşi iau zborul cu uşurare,
Ca albinele din stup,
Într-o zi cu soare.
Marea Explozie …
Cine a fost s-o vadă,
Să-mi strige cu indignare:
- Minţi, obraznică Doamnă,
Nu e nici o asemănare!
-Ba da, a fost ca o toamnă,
Plină de vrajă şi culoare…
Nu ţi se pare romantic acest subiect? Îţi poţi imagina Marea Explozie? Nu-ţi pare o minune, acest tablou terifiant, dar extraordinar de colorat şi frumos?
Cele bune, Adela
P.S. Dacâ nu crezi într-un ateu convins, vino la Chisinau, şi-ţi voi permite să mă atingi. :-)
Apropo, ce zici de oiţele, care au crescut în eprubete? Cele clonate, din Anglia… Unii susţin, că şi animalele au suflet, ba chiar că este nemuritor.
#28253 (raspuns la: #28091) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce nimeni nu mai scrie? - de (anonim) la: 14/11/2004 03:25:54
(la: Cele mai frumoase poezii)
Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi

Poezii traduse - de (anonim) la: 25/11/2004 00:45:59
(la: Cele mai frumoase poezii)
Sunt Adela Vasiloi
Am vazut pe acest site si poezii traduse, sau poezii ale poetilor englezi, francezi etc. Va propun o corana de sonete, scrisa de poetul rus Vladimir Solouhin, in traducerea mea:

1

Cunună de sonete - nobil vis!
Să gust ale canoanelor mistere,
Ce modelează forma cu-al lor scris -
Pierzându-şi forma, frumuseţea piere.

Suport cu greu un chin de nedescris
Al tonului amorf, fără putere,
Până la scrâşnet, până la durere...
Mai bine-atunci tăcerea - am decis!

Petrarca nu-i, venit-au timpuri noi,
Ci-al poeziei sale ritm vioi
Cadenţă dă şi undelor marine...

O, dacă eşti maestru, tu, poete,
Suna-ţi-va cântecul şi-n clasice sonete -
Cea culme-a formei pure, cristaline

2

Cea culme-a formei, pură, cristalină,
E floarea vie - crin, lalea, bujor,
Trifoi, garoafa, astră ori gherghină,
Ori trandafirul - floare de amor.

Orice boboc de floare ia-l in mână -
Vei fi cuprins de-un negrăit fior,
Căci n-a admis măiestrul creator
Nici un cusur - perfectă e si fină,

O mostră e de artă preacurată...
Iar noi o mai privim câte odată,
Ci drum prin suflet florii n-am deschis.

Desi e frumuseţea trecătoare,
Spre ea mă plec, când inima mă doare,
Când existenţa-mi pare un abis.

3

Când existenţa-mi pare un abis,
Durerea-n inimă nu-şi află loc
Şi-n colţul gurii taie-al său abris -
Atunci deschid un volumaş de Blok.

Cum sună versul aprig şi precis
Acestui trist şi mândru prooroc -
Călit e bronzul verbului la foc
Al sufletului liber şi deschis.

O, Blok! Eşti zeul meu - mă scapă!
Fă să renasc din lut, din aer, apă,
Din foc, din a viorilor suspine...

Curat e-al poeziei tale rod,
Invaţă-mă sa tac - să strig mai pot...
Fiinţa-mi se avântă către tine!

4

Fiinţa-mi se avântă către tine,
O, Patrie, să fie-un vis fugar?
Depun buchetul cu arome fine
Pe-acest mormânt sub pin, ca pe altar,

Şi sub mesteacăn. La Tarhan, în fine,
Şi jos, lângă cavoul mortuar.
Poeţii dorm, răpusi sau de pahar,
De greaţa lumii sau de mâini haine.

Iar noi ne zbuciumăm, trăim - o gloată.
Suntem perfizi - si sinceri câte-odată,
Acela n-are cruce, acesta n-are vis...

Sunt lucruri importante-n astă viaţă,
Şi tu încă-mi răsai mereu în faţă -
Paloarea foii pure de narcis.

5

Paloarea foii pure de narcis -
Nici pată nu-i, nici urmă de cerneală,
Şi nici un gând - tăcere de abis,
Hârtie oarbă, rece, neutrală...

Ce greu e, primul pas pân- l-ai comis,
Cat ea-i nemărginită, pură, goală -
Să fii naiv sau plin de îndrăzneală,
Nu tai cu barda, ce-i cu pana scris!

Teribilei porniri nu te supune,
Nu pângări cea candidă minune
Cu-n gest grăbit sau cu idei meschine -

Aceasta-i calea şi destinul tău,
E roaba ta şi Doamna ta, mereu
Izvor de doruri sumbre si suspine.

6

Izvor de doruri sumbre şi suspine
Ni-e veacul tot, care ne-a fost sortit,
Ci cât n-am bea licorile divine
Am soarbe-amarul lor la infinit.

Acest coctail nu-i mestecat prea bine -
Când acru, când cu miere îndulcit,
Dar bem din zori si pân-la asfinţit,
Cât timp un ban mărunt ne mai rămâne.

Bem pentru ploaie! Soare! Primăvară,
Azurul cerului, parfum de lăcrămioară,
Şi pentru tril de ciocârlii, în fine!

Trăiască floarea! arborele! spinul!
Trăiască cea, ce ne-a-ncălzit destinul -
Femeia dulce cu priviri senine!

7

Femeie dulce cu priviri senine...
Ai planuri mari, şi treburi, şi idei,
Dar totul piere la surâsul ei,
Făcând un rob - si un erou din tine.

Eşti mare, important şi plin de sine -
Poet, ministru, jude - ce mai vrei?
Dar pleacă ea - nebun de dorul ei
Vei delira cu-n glonte... Ce-ti rămâne?

Puţin ai vrea - să fii cu ea un tot,
Dar dacă nu - te-aşteaptă peste tot
In nopţi pustii mirajele din vis...

O rază de speranţă te mai ţine
Şi dintre nori sclipind peste ruine
O stea - al nopţii clar surâs.

8

O, stea, al nopţii clar surâs!
Cu tine şi cu drumul stau în faţă,
Să-mi spui acum, unde mă chemi în viaţă,
Ce depărtări, ce taine mi-ai deschis?

Trec ani, evenimente... M-am deprins
Cu-al lor şirag multicolor pe aţă,
Şi feţe, feţe... Sumbră, zâmbăreaţă...
Acestea toate-n suflet le-am cuprins.

Veni-va Judecata pentru toţi -
Ce-ai fost mai ieri, ce-ai devenit, ce poţi,
Tu - victima - răspunzi de tot ce faci,

Căci tu vei fi si propriul călău
Pe eşafod... Rămâi ce-ai fost mereu,
Nu te grăbi altora să le placi.

9

Nu te grăbi altora să le placi -
O fi vre-unul mai deştept ca tine,
Dar vei găsi răspuns cu mult mai bine
Tu singur la problemele ce-ţi faci.

Degeaba plângi şi-n şapte te desfaci
Să scapi de întrebările străine;
De ale tale - cu atât mai bine,
Deci fă ceva cu viaţa să te-mpaci.

Nu fiecare înţelege-ndată,
Că viaţa nu-i poveste fermecată -
Nu ai răgaz, popasuri... Mii de draci!

Povara anilor ţi-e tot mai grea,
Ci dacă-nfrunţi epoca - vei putea
Tu inima-n făclie s-o prefaci!

10

Tu inima-n făclie s-o prefaci!
Rezistă lesne gerului de fier
Un alb mesteacăn, bradul conifer,
Pustiului arid - un caragaci.

Primejdia-nsă veşnic s-o ataci
Al traiului sătul. Ce-i efemer -
Minciuna, proza, lenea - să n-o placi,
Salvează cântecul prin sete de-Adevăr!

Din slove e ţesut frumosul tort
Şi-ţi pare uneori că-i viu - ci-i mort;
Dar dacă ai simţit vre-un grăunte

În miezul lui, mocnind încă de jar,
Prin pâcla deasă sus ridică-l iar -
De vântul vremii sufletul n-ascunde

11

De vântul vremii sufletul n-ascunde,
Apărătoarea coifului n-o pune,
Cu steagul Adevărului în frunte
Când zbori la luptă-n iureşul furtunii.

Nici mucegai, nici forţă nu pătrunde
În inimă... Nici moartea n-o supune.
Osanna soartei! Steaua nu-ţi apune,
Eşti viu si teafăr - asta-nseamnă multe:

Cu tine-s arbori, cerul azuriu,
Şi torţa inimii mai arde viu
De chinu-acestui vaiet omenesc.

Acest miracol vezi de-l ţine minte,
Drept vrajă contra răului-nainte
Păstrează-n piept curajul bărbătesc!

12

Păstrează-n piept curajul bărbătesc,
Ca praful cel de puşcă-n alte dăţi,
Ba şi merindea-n albele cetăţi
De mucegai cu grijă o feresc.

Plecat-a iarna cu ai săi nămeţi,
A fiert în arbori mustul tineresc,
Ne-a ars şi vara cu-astrul ei ceresc -
Iar toamna rupe norii în bucăţi.

Ca-n miez de iarnă, beznă e afară,
Dar vinul vechi de casă, din cămară
Aprinde-n noi un sânge vitejesc.

Veniţi, amici! Pun sfeşnicul pe masă,
Să fie zi în inimi şi în casă -
Luminile din beznă mai sclipesc!

13

Luminile din beznă mai sclipesc -
E imposibil să se stingă toate:
Ferestre, ruguri, stele-ndepărtate,
Cuvântul bun şi ochiul femeiesc.

Minciuni şi calomnii neruşinate,
Că e-n putere haosul drăcesc
Să-oprească-n cale soarele ceresc,
Lungind măcar cu-o oră neagra noapte.

Dar umbra creşte, vine tot mai mare -
Atomi şi suflete-n dezagregare;
Metalul ca un cancer ne pătrunde.

Dar prin această-oribilă stihie
Ard focuri vii de sfântă poezie -
În întuneric pas să se cufunde

14

În întuneric pas să se cufunde
Timida luminiţă ce o port
Ba viguros, ba de-oboseală mort
Că ce iţi este scris, ţi-e pus pe frunte.

Adesea singur am rămas pe punte,
Busola inimii m-a dus din port în port...
Greşeli - un car, dar totuşi sunt pe bord
Şi soarta crunt mă clatină pe unde.

Nu pot să iau nimic de la-nceput.
Nimic să sterg, să rup... Cum am putut
De bine, de frumos am scris ce-am scris.

În zori - la drum, ci până mâine iată
Că - Slava Domnului! - e-aproape terminată
Cununa de sonete - nobil vis!

15

Cunună de sonete - nobil vis,
Cea culme-a formei dure, cristaline...
Când existenţa-mi pare un abis
Fiinţa-mi se avântă către tine,

Paloarea foii pure de narcis -
Izvor de doruri sumbre şi suspine,
Femeie dulce cu priviri senine
Şi stea - al nopţii clar surâs.

Nu te grăbi altora să le placi,
Ci inima-n făclie s-o prefaci...
De vântul soartei sufletul n-ascunde,

Păstrează-n piept curajul bărbătesc -
Luminile din beznă mai sclipesc,
În întuneric pas să se cufunde!

Sper ca v-au placut?







mmm - de Belle la: 09/12/2004 19:28:21
(la: Trancaneala Aristocrata)
treaza de foarte devreme (de pe la 3) si cam fara chef ca n-a avut cine sa ma dezlege la vorba
#31238 (raspuns la: #31237) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
SUNT PACATOS, PARINTE ! L - de ana000 la: 21/12/2004 19:10:56
(la: RADETI CU ION PRIBEAGU)
SUNT PACATOS, PARINTE !

La parintele Vintila
Vine-Arvinte, cam sfios
Si ii spune: - Fie-ti mila
De un suflet pacatos !

Chiar in saptamana mare
Cand tot omul e smerit
Si posteste cu-ndurare,
Uite, AM PACATUIT !

- Ai furat ? intreaba popa,
- Nu, Prea-Sfinte ! Fara vrere
M-am dat diavolului, hopa
C'o gradina de muiere !

- Vai de mine, vai de mine ....
Greu pacat ai savarsit...
Insa daca-mi spui cu cine,
Poate fi-vei mantuit !

- Nu pot, a raspuns Arvinte -
Sa-mi fac chinul si mai greu
Nu pot s-o divulg, Parinte,
Ca ma bate Dumnezeu !

... Era'nalta si frumoasa,
Parul blond si ochi de jar,
Gura dulce, voluptoasa,
Dintii de margaritar...

- Nu cumva ai fost cu Tantzi
Din Smardan, de peste drum ?
- Nu pot s-o divulg, ca Domnul
Ma trazneste chiar acum !

...Si-avea flori la cingatoare,
Trup de crin imbobocit,
Mijlocel de fata-mare,
Numai buna de iubit...

- Poate-ai fost cu Mitza Creatza
Cea usoara ca un fulg ?
Din Buzesti ? - Cere-mi si viata,
Insa nu pot s-o divulg !

... Durdulie, 'mbujorata,
Numai cantec, numai joc,
Cand te-a strans in brate-odata,
Ai simtit in vine foc !

- Mai, Arvinte-ai fost cu Leana,
Care sade pe Neptun ?
- Sfinte, geaba-mi zgandari rana,
Fiinca tot nu pot sa spun !

... O comoara tainuita,
Frunct in dragoste scaldat,
Toata plina de ispita,
Toata plina de pacat...

- Bine, du-te, mediteaza,
Si vii maine mai dispus,
Domnul sa te aibe-n paza,
- Sarut dreapta ! Si s-a dus.

Ajungand in colt, ca vantu',
S-a-ntalnit cu Calistrat
Care l-a-ntrebat: - Prea Sfantul
De pacat te-a dezlegat ?

- Inca nu ! raspunse-Arvinte
Foarte vesel si vioi,
Dar aflai de la Parinte
Inca trei adrese noi !
Asemanari - de amundi la: 28/12/2004 02:23:55
(la: Reincarnarea sufletului si suflete surori)
Va supun atentiei 3 fragmente care par a confirma
acesta ipoteza a re-intruparilor:
1. " Ceea ce este a mai fost si ceea ce va mai fi a fost si in alte vremuri. Si Dumnezeu cheama iarasi aceea ce a lasat sa treaca !"
- Eclesiastul 3:15
2. " La capatul multor renasteri, cel care poseda Cunoasterea ajunge la Mine, spunandu-si: '-Totul este Brahman! ' Acest suflet mare (mahatman) este greu de gasit"
-Bhagavad Gita cartea a 7 a
3. " Cel care vine, care inainte de mine a fost si caruia eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltaminei.
...Acesta este cel despre care eu am zis: 'Dupa mine vine un barbat care a fost inainte de mine, caci inainte de mine era"
-Ioan Botezatorul despre Iisus Cristos in Evanghelia dupa Ioan 1:27,30

Dar nimeni nu stie exact ce "forme" iau aceste renasteri/reintrupari/reincarnari si unde au loc.
Buddha, prin cele 4 nobile adevaruri, considera procesul renasterii ca neimplicand migratia dintr-un trup in altul a unei entitati imuabile de felul sufletului, a carui existenta este de altfel exclusa de teza dupa care totul este in curgere si nimic nu este permanent. ( vezi Heraclit: " intram in aceleasi valuri si nu intram, suntem si nu suntem; celui ce se scalda in acelasi rau, ii curge intotdeauna un alt suvoi de apa" - fluxul continuu )
Continuitatea in procesul renasterilor ( in samsara ) nu este mentinuta - dupa Buddha - de vreun ego mereu identic cu sine, imuabil, ci prin transmiterea tuturor experientelor/impresiilor/tendintelor. Directia acestui "torent" este data de karma.
In schimb, crestinismul proclama existenta unei singure vieti - iar calea aratata de Iisus imi pare a fi cea mai Grea dar si cea "mai" Adevarata.
Ce importanta mai are sa stiu/constientizez ca traiesc o viata sau sute/mii, atata timp cat urmand "calea, adevarul si viata"
ajung acolo - aproape de Ultima Realitate
(Brahman/Iahve/Ahura Mazda/Allah/etc ) ?
Putem arde etapele apropiindu-ne de mantuire/eliberare/mukti/moksa/nirvana,etc, prin urmarea INTR-ADEVAR a preceptelor lui Iisus. Insa pana acum, consider ca, majoritatea crestinilor doar mimeaza crestinismul. Este inca o religie prea puternica pentru noi, oamenii.
Sărbătoarea mult aşteptată-Crăciunul - de (anonim) la: 30/12/2004 15:22:42
(la: Poveste de iarnă)
De ce o diferenţă atât de mare între fiu şi fiică?
Să nu ajugem ca şi în povestea "Sarea în bucate".
De fapt cine s-a închis în acel cristal?
Metaforic vorbind un fulg de nea nu se poate compara cu un cristal.
Zeii nu pot fi şi vrăjitori. Aşa că nu poate exista nici o vrajă.
Crăciunul aduce numai bucurii, indiferent de starea sufletească din acea zi sfântă.Iar pentru un părinte copii reprezintă lucrul cel mai sfânt din lume.Fericire nu există decât în basme. Unde oare poate pleca un fiu, cu aşa nume, care inspiră teamă şi dezamăgire? Acolo unde există multă linişte sufletească, speranţă, unde? de găsit nu va vrea nimei să-l găsească.
paianjenul - de (anonim) la: 01/01/2005 19:10:44
(la: Evolutionism vs Creationism. Dar Panspermia?)
Dupa chipul si asemanarea nimanui.Ce vreau sa spun este ca omul este un regn diferit, ca el niciodata nu s-a incrucisat cu alte specii si ca intotdeauna a fost om, indiferent de cum a aratat sau daca a manifestat sau nu anumite calitati si proprietati.Credeti ca Dumnezeu arata ca dumneavoastra???cu maini si picioare si barba eventual>??? Acesta este tot un simbol al faptului ca in fiecare fiinta umana se afla, in mod potential si latent, toate atributele divine.Insa exista un plan si un punct in care esenta Divina pur si simplu depaseste orice personificare si nu are nici un fel de atribut.....Dumnezeu nu poate fi explicat si nici inteles, esenta sa este cu mult de-asupra puterii de intelegere a creaturilor...putem avea sclipiri de dumnezeire insa drumul spiritului si al sufletului catre sursa sa este foarte lung si diferit de ceea ce percepem noi in lumea fizica.In primul rand dumnezeu incepe acolo unde vocea ascutita a mintii reuseste sa taca, nu mai penduleaza dintr-un colt intr-altul, acolo unde oameni ca mine si dumneavoastra inceteaza a incerca sa explice ce nu poate fi explicat si incep sa traiasca , sa simta, sa perceapa subtil aceste aspecte ce depasesc puterea ratiunii.

Divinitatea nu este un mosulet cu barba lunga care sta si se uita la noi din ceruri.El este totul: fiece aspect al creatiei, legile fizice si subtile, energia, informatia, mecanismele ce fac ca totul sa fie interdependent in universul acesta si in toate si universurile,lumile si planurile spirituale nesfarsite, TOTUL.Unii il numesc dunezeu, allah, yehova..ce conteaza ce nume are?? El este Unul si acelasi indiferent de incercarile oamenilor de a-l diviza si de a se improprietari cu Esenta sa( vezi..Dumnezeul nostru care o sa va puna pe toti ceilalti in iad pt ca sunteti oi pierdute).Dumnezeu nu apartine omului ci noi apartinem Lui.De aceea, in final, polemicile si parerile despre divinitate transformate in conflicte si aducatoare de dizunitate intre oameni sunt inutile si daunatoare."Este mai bine sa nu ai nici o religie decat ca credinta ta sa fie cauza de dizunitate si ura intre oameni..." cel putin asa indeamna religia mea.

"dar din dorinta de a parea mai "sofisticati" sau cu vederi mai "progresiste" ".."the ignorant have multiplied it."?...):):):)...probabil va referiti la mine???

Eu nu incerc sa imi impun parerea si nici sa par ca am idei progresiste.Pur si simplu vin cu o opinie diferita decat a dumneavoastra. Cred in cautarea independenta a adevarului si dezlegarea de prejudecatile si traditiile trecutului.NU accept explicatiile bilbice inchistate si dogmatice aduse de preotii crestini.Daca va ofenseaza, imi cer scuze si ma retrag din conversatie, in fond opiniile raman opinii ce nu pot schimba esenta adevarului.Iar oamenii au acces la adevar insa nu il detin in totalitate.Ceea ce ne face pe toti, in ultima instanta, ignoranti intr-o masura sau alta.
numai bine!!
#32552 (raspuns la: #32549) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
paianjenul - de giocondel la: 01/01/2005 19:14:40
(la: Evolutionism vs Creationism. Dar Panspermia?)
Dupa chipul si asemanarea nimanui.Ce vreau sa spun este ca omul este un regn diferit, ca el niciodata nu s-a incrucisat cu alte specii si ca intotdeauna a fost om, indiferent de cum a aratat sau daca a manifestat sau nu anumite calitati si proprietati.Credeti ca Dumnezeu arata ca dumneavoastra???cu maini si picioare si barba eventual>??? Acesta este tot un simbol al faptului ca in fiecare fiinta umana se afla, in mod potential si latent, toate atributele divine.Insa exista un plan si un punct in care esenta Divina pur si simplu depaseste orice personificare si nu are nici un fel de atribut.....Dumnezeu nu poate fi explicat si nici inteles, esenta sa este cu mult de-asupra puterii de intelegere a creaturilor...putem avea sclipiri de dumnezeire insa drumul spiritului si al sufletului catre sursa sa este foarte lung si diferit de ceea ce percepem noi in lumea fizica.In primul rand dumnezeu incepe acolo unde vocea ascutita a mintii reuseste sa taca, nu mai penduleaza dintr-un colt intr-altul, acolo unde oameni ca mine si dumneavoastra inceteaza a incerca sa explice ce nu poate fi explicat si incep sa traiasca , sa simta, sa perceapa subtil aceste aspecte ce depasesc puterea ratiunii.

Divinitatea nu este un mosulet cu barba lunga care sta si se uita la noi din ceruri.El este totul: fiece aspect al creatiei, legile fizice si subtile, energia, informatia, mecanismele ce fac ca totul sa fie interdependent in universul acesta si in toate si universurile,lumile si planurile spirituale nesfarsite, TOTUL.Unii il numesc dunezeu, allah, yehova..ce conteaza ce nume are?? El este Unul si acelasi indiferent de incercarile oamenilor de a-l diviza si de a se improprietari cu Esenta sa( vezi..Dumnezeul nostru care o sa va puna pe toti ceilalti in iad pt ca sunteti oi pierdute).Dumnezeu nu apartine omului ci noi apartinem Lui.De aceea, in final, polemicile si parerile despre divinitate transformate in conflicte si aducatoare de dizunitate intre oameni sunt inutile si daunatoare."Este mai bine sa nu ai nici o religie decat ca credinta ta sa fie cauza de dizunitate si ura intre oameni..." cel putin asa indeamna religia mea.

"dar din dorinta de a parea mai "sofisticati" sau cu vederi mai "progresiste" ".."the ignorant have multiplied it."?...):):):)...probabil va referiti la mine???

Eu nu incerc sa imi impun parerea si nici sa par ca am idei progresiste.Pur si simplu vin cu o opinie diferita decat a dumneavoastra. Cred in cautarea independenta a adevarului si dezlegarea de prejudecatile si traditiile trecutului.NU accept explicatiile bilbice inchistate si dogmatice aduse de preotii crestini.Daca va ofenseaza, imi cer scuze si ma retrag din conversatie, in fond opiniile raman opinii ce nu pot schimba esenta adevarului.Iar oamenii au acces la adevar insa nu il detin in totalitate.Ceea ce ne face pe toti, in ultima instanta, ignoranti intr-o masura sau alta.
numai bine!!

"Knowledge is a  single point, but the ignorant have multiplied it."
-The Seven Valleys -
#32553 (raspuns la: #32549) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu acuz pe nimeni...Eminescule - de ampop la: 19/01/2005 09:28:12
(la: Bush-Personalitatea Anului)
Nu te acuz de antisemitism sau antiamericanism, dar pentru o mai riguroasa abordare a temei, de dragul celor mai tineri, hai sa dezvaluim o tzara din cele "ascunse' vederii multra, caci ascunderea capului in nisip precum strutul nu e de mare folos nimanui.
Dupa cum observi frate Eminescu, lumea (cel putin pe acest forum) incepe sa s polarizeze...unii ( printre care ma numar si eu,Mya, RSI etc.) sustinem anumite valori din jurul universului amricano-occidental chiar EU, ceilalti repeta ideile sa le zicem 'socialiste' ale societatii romanesti postdecembriste (adica sprijina lumea lui Slobodan Milosevici, lupta de "eliberare" a tarilor arabe etc.).
Dar de unde izvoraste aceasta ideologie? Chiar generalul DIE Plesita repeta mai deunazi pe OTV slogane anti CIA. Dusmanul etern al Romaniei, CIA.
Ceausescu, dupa 1968 (cand a primit dezlegare de la Kremlin sa adopte o politica de asa-zisa dizidenta anti-sovietica, doar pentru a mai atrage ceva tehnologie de la naivii francezi si vestgermani) a carmit-o spre national-comunism. A "reciclat" o sama de legionari pe care i-a vopsit in rosu (capitane nu fii trist, garda merge inainte prin partidul comunist) si a exacerbat sentimentele nationale, facandu-l si pe Antonescu erou al neamului. Masina de propaganda national-comunista a functionat ca unsa cu Bardul de la Barca...cand un pluton de soldati racnea la cenaclul Flacara "un popor, o tara, un conducator" sau "ein Volk, ein Reich, ein Fuehrer". In '89 Gorby si KGB-ul au decis ca unealta Ceausescu nu le mai era de folos si l-au inlocuit cu Iliescu. Ceausescu a fost aruncat la gunoi fara cea mai mica remuscare. "Sistemul" a inceput sa functioneze catre o asa zisa 'economie de piata" de fapt o economie cleptocrato-mafiota de rapt, condusa de aceleasi slugi ale lui Ceausescu. Asa apare "burghezia rosie", chiar daca termenul TE SUPARA, tinerii ii vad pe gusatii securisti tunsi stas, cu costume Armani care ragaie, le mai put picioarele si se scobesc in nas, dar au Merzan si cabana la munte.
Asta este "Lumea" romaneasca a generalui Plesita care inca se mai lupta cu inamicii de peste ocean.
A prezenta aceste adevaruri nu inseamna ca "Am sarit dintr-o extrema in alta. Din extrema stinga in extrema dreapta". Si ce?... chiar este atat de blamabil a FI DE DREAPTA? Cine nu e cu noi e impotriva noastra?....Shalom!
Mario
#33768 (raspuns la: #33598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vraja pe net nu e posibila?... - de donquijote la: 01/03/2005 20:13:19
(la: Dragoste prin Internet)
sunt oameni care reusesc sa 'pacaleasca' pana si testele psihologice sau detectorul de minciuni: in momentul in care au descoperit mecanismul si sensul intrebarilor, si au memoria buna, restul e o joaca. foarte greu de distins. numai timpul poate sa scoata adevarul ca e greu sa falsifici la infinit in viata reala. pe net? iti dai di un pseodonim, iti alegi o personalitate si dai bataie...
daca nu faci greseli ortografice, nu folosesti regionalisme (sau le folosesti pe toate ca sa iasa un ghiveci si sa bagi putina ceata pe campul de lupta), nu te bagi in subiecte pe care nu le cunosti (sau 'google-sti' intr-o veselie) dar mai ales nu te contrazici, poti apare ca oricine vrei.
se vorbea de 'vrajeala'? daca te uiti direct in ochii partenerului/ei si ii urmaresti 'limbajul corpului' poate tine cateva minute (doar daca se transforma intr-un joc acceptat de ambele parti, dar asta e alta chestie). pe net, cat vrei: nimeni nu-ti ia pulsul, nu-ti vede tremuratul mainii care tasteaza, sudoarea de pe frunte, suspinul de usurare cand ai reusit sa-i 'bagi' una....

solutia: tragi in toate directiile, adica sari de la o idee la alta, schimbi subiectul conversatiei cat mai des pentru ca cel de la celalalt capat al net-ului sa nu poata 'gandi' raspunsurile si sa fie obligat sa reactioneze in mod natural si sa se dea de gol daca falseaza.
dupa ce te-ai convins si esti sigur, toate optiunile sunt deschise.

ce, pe vremea cand nu era internet nu se mergea 'blind'? adica se mai facea schimb de biletele printr-o terta persoana cand cel interesat nu avea curajul sa se adreseze direct sau nu avea cum sa ajunga in situatia sa faca deschiderea? sau prietena prietenului care avea o prietena care cauta un student la medicina (de exemplu....).
prin net e acelasi lucru, numai ca numarul de posibilitati e mult mult mai mare si perioada de incubatie mai scurta....
maan si ceilalti - de donquijote la: 03/03/2005 00:59:25
(la: Dragoste prin Internet)
ieri deja tastasem un mesaj explicativ in care incercam sa dezvalui adevarul celor care inca nu intelesesera ca maan e fata, dar m-am razgandit in ultima clipa ca sa nu stric gluma.
nu stiam daca e un joc intentionat a lui maan - probabil ca nu: cineva a gresit si inca cativa dupa el (ea) si maan s-a prins in joc- sau cineva (dintre fete) o ia 'la misto' facandu-i complimente ca pentru baieti. asa ca am lasat-o moarta si radeam pe sub mustata (ca si maan probabil).

gluma asta vine sa confirme teza mea dela #37805 ca pe net se poate vraji in voie, la care as mai adauga ca sunt multi la vanatoare libera, si nu e greu de gasit victime...

p.s. faptul ca e fata o stiam mai demult dintr-un schimb de mesaje pe o alta conferinta (ceva legat de religie), dar la moment dat dupa toate mesajele 'la masculin' si lipsa ei de reactie, incepusem sa ma indoiesc, mi-am zis ca poate e o greseala ortografica (adjectivul era acordat la femini) si am mai verificat cateva postari ca sa fiu sigur.

pt. Maan
by the way: in limba germana luna e de gen masculin si soarele feminin iar daneza e si ea limba germanica (n-am idee de daneza, s-ar putea sa nu aibe genuri)...
si nu exista barbati care sa nu se gandeasca la sex atunci cand fac complimente sexului frumos, garantat. poate sfintii si probabil celor trecute de varsta relevanta (care e si ea o notiune relativa)...

morala: cititi cu atentie postarile....
dragostea pe net - de maya net la: 03/03/2005 01:45:49
(la: Dragoste prin Internet)
despartire dupa dragostea pe net -- fantezie

Deodata la petrecere i se paru ca desi auzea perfect si nu mai putea decat sa recunoasca persoana care vorbeste , cuvintele se raspandeau in spatiu si parca incerca sa le prinda si sa le inghita pentru a intelege , dar cuvintele sunau disparat si disonant unele fata de altele. Nu mai stia cum sa le imperecheze. Se mira din ce in ce mai mult cum de se poate raspunde la asemenea cuvinte, care pareau asemeni pasarilor , ceva intre proiectile si tinte, pentru ca deodata sa perceapa melodia si ritmul si sa se lase furata de gandul ca oricum nu mai insemnau nimic, asa cum nu insemnasera nimic vreodata. Nu-i asa, pentru ca la fel zisese si el ca « noi nu suntem la fel : tu nu mai esti la fel, eu nu mai sunt la fel », si, nu-i asa , ca nu e nimic de inteles, sau e de inteles totul, pentru ca asta a fost raspunsul final. El s-a intors si cuvintele au sunat chiar asa chiar daca nimeni nu stie ce inseamna. Au zgariat la fel de tare, deodata cuvintele si retina, atinci cand s-a ridicat si a plecat. A plecat fara sa stiu unde, dupa ce il asteptasem atat sa se intoarca. De ce ? Nu mai stiu de ce, nu stiu nici de ce m-am schimbat nici de ce s-a schimbat nici macar daca ne-am schimbat intr-adevar. Doar cuvintele, daca le-as mai putea avea, daca as mai putea pronunta ceea ce nu pare a merge in context. Si totusi , efortul de a spune ceva, atunci , da, ar fi fost salvator si imposibil. Era… era… blond, da, mereu a fost cu nasul rosu de frig, nu, atunci, si … grabit parca… Si cand il vazuse dupa atata timp i se paruse ca abia se despartise de el acum cinci minute, era cumva in mintea ei mult mai stralucitor, atunci cand si-l inchipuise, cand era absent , decat acum cand statea in fata ei. Era blond si a luat-o in brate in statia de tramvai si foarte obisnuit , nu firesc, a luat-o in brate,a luat-o in oras, si pentru ca ea nu isi gasea cuvintele , si nu mai stia daca il iubeste sau nu, daca el e cel din vis, cel din calculator sau cel real, din fata ei, da, pentru toate motivele astea se simtea impartita si tot visul primei clipe in care i va vedea, cand isi inchipuise ca ii va spune deodata tot ce i s-a intamplat, totul se rupse . L-a intrebat de mai multe ori ce a vazut in lunile astea departe, acolo, si folosea timpul care se scurgea sa inteleaga daca si lui i-a lipsit dar nu aparea nici un semn in felul in care ea si-l imaginase si atunci scarbita la un moment dat de mediocritatea vietii fata de vis nu avu decat puterea sa taca si sa simuleze ca poate accepta ca o mare iubire sa se transforme in apa de ploaie. Si el de fapt nu zicea nimic, in prezenta ei povestea doar ca a fost obositor, fara sa aduca vorba de vreo aventura, de ceva care sa faca sa fi meritat departarea, chinul si suferinta ei, durerea si placerea, imaginate. Si el care desi zicea multe nu zicea nimic din ceea ce ea ar fi putut sa asculte si in cele din urma parea sa fie destul de entuziasmat , fara insa sa spuna altceva decat ca a fost greu si obositor si ca nu a avut cum sa viziteze mai mult America, si o punea pe ea sa povesteasca de turul Europei pe care il facuse. Si ii intinse un cadou, la care nu se asteptase ea, si pentru simplul motiv ca nu si-l imaginase , nu stiu , in strainii care erau , se strecura asa ceva ca o tristete, si nu pricepu de ce. Si el ii spuse ca o sa pastreze emailurile ei , cele mai personalizate dintre toate , si probabil asta suna a nerabdare de a o parasi dar ea ezita intre ce isi imaginase si nostalgia a ceea ce fusesera pe vremea cand cuvintele aveau valoare, cand el spunea ca o sa o paraseasca pentru ca e atat de indragostit incat nu mai poate sa fotografieze, pe urma cand ii scrisese ca isi doreste iar sa danseze cu ea in bucatarie. Sparte in bucati sau dezumflate , amintirile o intrerupeau si o opreau sa mai spuna ceva, totul se stinse parca in soapta acelui eu nu mai sunt eu tu nu mai esti tu, cuvinte care au fost inceputul calvarului , cand cuvintele toate s-au desprins de lume si au inceput sa pluteasca indiferent pe buzele si limbile altora in timp ce ea privea cuvintele , gesturile si incerca sa mai inteleaga adeavarul. Dar adevarul, o , adevarul se indeparta din ce in ce mai tare de cuvinte si in cele din urma nu ramase decat o durere in cosul pieptului in timp ce il privea indepartandu-se si intelegea ca niciodata nu vor mai traversa intersectia noaptea mana de mana, ca niciodata el nu o sa stie ca si ea l-a iubit, e drept, mai tarziu decat el, si poate iluzionata de ideea unei mari iubiri. Asa ca statea pe marginea unei mese pline de oameni intre prietenii ei cu limbile dezlegate de alcool, carora alta data le-ar fi ghicit cuvintele inainte de a fi pronuntate , contempland scaparea cuvintelor din frau si aruncarea lor in neant, parand ca descopera vanitatea de a pretinde ca mai e ceva de spus si imensa cacofonie a vocilor printre care se mai strecura : « Esti sigura ca iti e bine ? » , cuvinte carora iar se straduia sa le dibuie sensul.
14 ani... - de sanjuro la: 07/03/2005 14:14:47
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
Fata de 14 ani le marturiseste parintilor ca nu i-a venit menstruatia.
Parintii nervosi, lacrimand, disperati ocare a fost porcul care a putut face asa ceva?
Ea ia telefonul, vorbeste, inchide.
Intr-o jumate de ora apare in fata casei un Ferrari ultimul tip, nou nout.
Coboara un tip mai in varsta, cu parul alb pe alocuri, imbracat intr-un
costum scump si elegant, cu pantofi asemenea.
Intra in casa, o ia hotarat inspre camera de zi si se aseaza intre fata si parinti.
- Buna dimineata. Mi-a povestit fiica dumneavoastra ce s-a intamplat.
Din motive familiale nu pot sa o iau de nevasta dar am o oferta pentru dumneavoastra.
In cazul in care copilul nascut va fi fata primeste de la mine 3 magazine,
doua apartamente, o vila pe malul marii si 500.000 dolari anual.
Daca va fi baiat ii dau 2 fabrici si tot 500.000 anual.
In cazul in care vor fi gemeni, cate o fabrica si 250.000 dolari de cap anual.
In cazul in care fata dumneavoastra pierde sarcina...
Aici tatal, profitand de pauza cauzata necesitatii unei respiratii:
- I-o mai tragi o data!
#38478 (raspuns la: #38071) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...