comentarii

vreau sa plec in italia


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
De la parintele Cleopa - de Areal la: 01/07/2008 09:34:38
(la: POVESTIRI CU TALC( II))
De la Parintele Cleopa ne-au ramas mostenire foarte multe istorioare cu talc, adevarate si pline de intelepciune. Una dintre acestea se refera la un batran calugar care a intalnit intr-o toamna, demult, pe drumul lui, un copilas neastamparat, cam la vreo cinci anisori. Tasti-bastiul tocmai chinuia un catel, tragandu-l de coada. Acesta scheuna, sarmanul, ca de moarte, asteptand parca sa-l ajute cineva. Calugarul n-a stat pe ganduri. S-a oprit si l-a certat parinteste pe baietelul care era soios, descult, plin de bube, cu hainele facute ferfenita. Numai ochii erau de el, mari, albastri, uimiti si curati ca ai unui inger coborat in clipa aceea din cer. Atunci preacuviosul l-a intrebat bland, punandu-i mana alba pe crestet:
- Dragutule, de unde vii tu?
Piticul, cu o mutrita rautacioasa, plin de el, ii raspunse raspicat, privindu-l adanc si scotand limba de-un cot:
- Iaca din Iad vin, mosule!
Vazand asa, tare s-a mai mirat batranul calugar. Ducandu-si mana la barba, acesta zise:
- Si cum se numeste taticul tau?
Baietelul a zambit rau:
- Daca vrei sa stii, Satana il cheama pe tata!
Din ce in ce mai nedumerit, parintele continua sa-l interogheze pe copilul obraznic:
- Dar pe mama ta, cum o cheama?
Dand un sut unei gaini golase, care se nimerise tocmai atunci pe ulita prafuita, piticania zise, tuguind din buze:
- Mama mea e aripa satanei, na!
- Dar ai tu oare frati sau surori? il descusu preotul, din ce in ce mai exasperat.
Copilul ii raspunse ca da, mai are frati vreo trei si patru surori, si toti sunt diavoli adevarati.
- Aoleu, piei satana! s-a speriat batranul, facandu-si semnul crucii. Apoi, luandu-si inima-n dinti, spuse:
- Si unde locuiesti tu, micutule, caci vreau sa vin cu tine, sa-i cunosc pe ai tai!
- Lasa ca te duc eu, mosule, la casa mea! Vino cu mine! ii raspunse copilul, luandu-l pe preot de haina si tragandu-l iute dupa el.
Au mers ei ce-au mers, pana au dat de un sat amarat, cu cocioabe care stateau sa se darame. Peste tot mirosea a fan ars, a lemn de brad, a saracie-lucie si a strugure zdrobit. La marginea localitatii, spre campul pustiu, se ridica o cosmelie din pamant si lemne, cam cat o cutiuta de chibrituri. De acolo se auzea mare scandal. Doua voci, una de barbat, alta de femeie, se certau rau. Calugarul il lua pe baietas de manuta si intra curios. Erau parintii copilului, care se sfadeau cumplit. Tatal o injura pe mama, zicandu-i:
- Sa nu te mai vad in ochii mei, nemernico! Tu esti aripa satanei!
La care femeia raspunse imediat, tafnoasa:
- Eu sunt aripa satanei, dar tu esti satana in carne si oase, ma, barbate prost!!!
In timpul asta, fratii baietelului fugeau din casa in curte, unul dupa altul, batand cu linguri de fier in niste strachini si facand o galagie de nesuportat. Impiedicandu-se de cel mai mic, tatal scandalagiu urla:
- Aoleu, piei drace d-aici, ca te calc!
Piticaniile, vreo opt la numar, intoarse din nou in casa dupa ce au dat un ocol ograzii, se suira pe singurul pat, sareau spre tavan si clampaneau din tingiri, chiraind infricosator. Mama lor, uitand de cearta cu barbatul, zise sfarsita:
- Vai de mine, casa asta e un Iad!!! O sa-mi iau campii si-o sa ma duc la vagauni!
Abia atunci, preotul, care asistase din ascuns la toate acestea, isi dadu seama de ce sarmanul baietel spuse ca vine din iad, ca mama lui e aripa satanei, iar tatal lui, chiar satana. Luandu-l pe genunchi, il povatui de bine, ii povesti despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos si il invata sa zica "Tatal nostru". La plecare, il binecuvanta pe micut, si, cu lacrimi in ochi, o lua pe drumul lui, cu speranta in suflet ca a mai schimbat un destin.
_________________
gb - de lafemme la: 01/07/2008 18:36:28
(la: cugetările unui scaun de răchită.)
Sunteti atat de minusculi si incep sa ma intreb :Ce caut aici?. spuse el MARELE GIORDI Puerilismul de care dati dovada in ultimul timp prinde forma dezgustului. cel pentrucare bulbocii sunt « iluzorici », « Pasarile migratoare - infidelitatea lantului trofic “. etc etc
Pana atunci raman. Cu sau fara vrerea voastra. cred ca mai toti te vrem. Cred ca mai toti glumim cu tine. Cred ca ne esti drag la multi dintre noi. Cred ca iei lucrurile prea in serios. Cred ca vrei sa pari prea serios, cel mai ades in momentele cand o dai in bara. cred ca nimeni nu vrea sa pleci. vreau sa cred ca exista sens in nonsens. Da nush de l-oi gasi eu vreodata. Cred ca faci parte din farmecul cafenelei

#321825 (raspuns la: #321821) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de grudurr la: 04/07/2008 15:43:19
(la: Nemultumiri personale)
mai mult de jumatate din nemultumirile tale sunt legate de traiul in milano, italia. mai simplu ar fi cred sa pleci naibii d'acolo nu?
#322581 (raspuns la: #322569) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intruder - de anitzasmile la: 10/07/2008 11:04:39 Modificat la: 10/07/2008 11:15:15
(la: "EL/EA vs UNII" )
:) nu prea vroiam sa continui discutia, dar voi raspunde.

sunt pt comunicarea directa, categoric.profesional sunt obligata s-o aplic si pe cea aluziva sau indirecta, insa in cafenea nu le vad rostul, cum nu le vad rostul nici in real.

ce ai vazut tu pe confa cu uimirea...recunosc, am fost rautacioasa, am provocat si m-am folosit de tehnici aflate aici.nu ma pune sa dezgrop confe ca n-am chef.deja mi se pare penibila toata situatia.

mi-am exprimat uimirea la modul general pt a se sesiza persoana vizata de fapt.e o crima?de fapt despre asta se vorbeste, nu?acest gen de comunicare se practica de multe ori aici, prin comentarii fara adresant, prin comentarii aluzive, cum a fost si cel de la care am pornit discutia...de ce sunt eu mai de condamnat decat cel care spune clar ca unii !!!!!! continua sa scrie cu toate ca ar trebui sa nu !!!!!?de ce nu m-as fi simtit vizata (cu toate ca nu m-am simtit!!!!) ?

apoi i-am vorbit lui protagoras in maniera in care se vorbeste de multe ori in cafenea :).unde am gresit ca-mi insusesc un stil?sau ca macar incerc :) ?

in fine, legat de userul proletaru...nu stiu de ce am senzatia ca el are o problema cu mine :).poate din cauza ca am motive sa cred asta :D ?!

in final, spre a lamuri un aspect...am cunoscut in real oameni deosebiti, oameni cu ajutorul carora m-am format ca om, chiar.oameni atat de destepti si cu un caracter atat de frumos incat imi venea sa fac plecaciuni.nu le-am facut, din consideratie pt ei (nu ar fi fost incantati, s-ar fi simtit lingusiti ) si din respect pt mine :).a fost suficient sa nu le dezamagesc asteptarile.insa niciodata, dar NICIODATA, nu i-am vazut ridiculizand sau jignind o persoana inferioara lor.inca ma uimeste ca unii continua sa faca asta :(

tot de la ei am invatat ce inseamna respectul de sine cu adevarat.a da buna ziua femeii de serviciu si a o lasa sa-si faca treaba...e un exemplu.

ca sunt si amarati cu tupeu, da, ii pui la punct intr-o maniera potrivita.nu se lipeste, mergi mai departe si lasi autoritatea sa-si faca treaba.

in spatiul asta virtual, in care cel mult atingi cu cuvintele si toata lumea o face, e firesc, mi se pare inacceptabil sa sugerezi ca UNII nici macar nu-si dau seama cand se discuta despre ei si, mai ales, ca acesti UNII uimesc prin faptul ca virgula, continua sa scrie !!!!!...in primul rand totul e interpretabil.in al doilea rand, sunt atatia useri care vin, pleaca, n-ar fi mai corecta comunicarea directa ?!

in fine, oi fi sensibila, prea.am ajuns la concluzia alexei (indiferent ce-o deranjeaza pe ea )...indiferenta poate fi o atitudine :(...

uite ca am spus mai mult decat asteptai :)...am spus si plec.nu vreau sa-mi stric ziua :(

a, uitam, oamenii aceia nici nu si-au arogat meritul de a ma fi facut om :)...

ps: nu mai intru in cafenea.oricum 'fur' timpul pt ea.daca o fac pt astfel de discutii...mai bine lasa :)...raspunsul asta e pt multi destepti de aici.de fapt sunt destepti daca-si dau seama ca le e adresat ps-ul ;)...toate cele bune tuturor :)


#324155 (raspuns la: #324138) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hehe - de motanelul la: 10/07/2008 19:27:03
(la: Cafeneaua la extreme )
smaraldele mi/aduc aminte de "gheata verde" cu omar shariff, dudele de pomul copilariei, iar la circ nu ma duc din principiu.
crez ca va trebui sa/mi oferi altceva :D

vreau sa adaug la intrebarile tale de altfel pertinente si: -de ce unii (care dau bir cu fugitii dealtfel) se ofuscheaza atat de tare de la niste gogosi (hai sa le spunem jigniri, injuraturi, moloaze) virtuale?
sa fie pentru ca recunosc ceva din ei in gogosile alea?
oricum nu cred in plecarile "din ciuda". cred ca plecam atunci cand nu mai avem nimic de spus.
si recunosc ...ma simt oarecum inconfortabil cand incep sa fiu laudat, placut, apreciat. prefer si cate o doza de "hai sictir" uneori. stiti de ce ? pentru ca in realitate nu pot avea asta. nu pot permite un "hai sictir" nepedepsit cumva. trupul meu nu poate permite. pamantescul dim mine. insa ...sufletul meu e mult mai deschis. nu poate fi tavalit pentru ca nu vietuieste in noroi. cred ca cei care se simt "jigniti" in virtual ...au o relatie nu foarte stransa cu propriul lor spirit.

hai c/am aberat destul :P
aidi bre, anitzo - de zaraza la: 10/07/2008 21:13:03 Modificat la: 10/07/2008 21:15:22
(la: "EL/EA vs UNII" )
tocmai acuma te gasisi sa pleci? mie mi se parea ca devii de-a casei.

hai sa te invat sa boldezi:

pui urmatoarele semne: < b > , dar fara spatii intre ele, la inceputul textului pe care-l vrei boldat, iar la final, pui < / b >, la fel, fara spatii. la fel poti sa scrii cu italice si pui "i" in loc de "b". ia vezi daca-ti iese!


zaraza
#324285 (raspuns la: #324278) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ochelari - alex boldea - de Lady Allia la: 15/07/2008 11:45:09
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
ea nu stia de cata vreme sta acolo. stia doar ca trecusera ani buni de zile. ani intregi in care a stat in picioare, neclintita, in acea curte, pe pamantul batatorit pe care nu mai crestea nimic, in noroi atunci cand ploua, adica mai tot timpul. rochia alba cu flori de camp era acum murdara de praf, decolorata de soare. statea si se uita la geamul casei. uneori, vantul batea si ii acoperea ochelarii cu suvitele brunete, incalcite. de fapt, ochelarii erau singura ei posesiune materiala. prin ei isi vedea, cand si cand, parintii, iesind din cocioaba si mergand peste camp, la marginea padurii, sa adune vreascuri. traiau intr-o polonie aflata sub ocupatie nazista. dar la ei nu ajunsesera trupele. la ei nu ajungea nimeni, niciodata. si nu intelegea de ce, de fiecare data cand ii vedea, aveau lacrimi in ochi. chipurile lor erau sapate de lacrimi vechi, mama ei era aproape oarba. cu toate astea, nici tatal ei nu reusea sa o vada. si nici sa o auda. iar ea, dintr-un motiv sau altul, nu putea intra in casa, nu le putea alina suferinta. dar se obisnuise cu asta de mult timp. acum se multumea doar sa-i vada, sa vada ca sunt bine, sanatosi. parintii ei batrani.
ochelarii aceia vechi, cu rame din argint, ii avea de la tatal ei. de fapt, erau ai tatalui sau. de asta ii purta intotdeauna. o faceau sa se simta cumva in contact cu el, ca si cum totul ar fi fost bine. ca si cum nu ar mai fi existat acele lacrimi.
in jurul ei putea vedea leaganele in care se juca atunci cand era copil, acum ruginite si scartaind domol in bataia vantului. vedea si ce mai ramasese dintr-un gard, si anume cateva scanduri putrezite infipte in pamant ici si colo. vedea campul uscat, intinzandu-se in fata casei. si drumul care se pierdea in ceata, facand legatura intre ei si cine stie unde.
in acea dimineata statea si incerca sa priveasca inauntru prin geamul murdar, sa vada ce mai fac dragii ei parinti. usa se deschise si tatal iesi, ajunse la camioneta veche si incerca sa o porneasca. ea s-a asezat inauntru, pe scaunul pasagerului. era tare curioasa unde vor merge. pe drum, incerca de cateva ori sa vorbeasca. iar tatalui i se paru, de cateva ori, ca o aude. dar stia ca era imposibil. deocamdata. dar o va gasi. de asta plecase spre marele oras, sa isi gaseasca fiica. un evreu polonez intr-un oras de nazisti. dar nu conta asta. era mai destept decat ei. drumul acela fu incarcat de prezenta ei, o simtea atat de aproape, cat sa o poata atinge. dar stia ca e doar inchipuirea lui. poate ca acum, la batranete, durerea in sfarsit reusise sa ii ia mintile. dar nu mai conta.
.......................................................
ajuns la institut, cobori din masina si se indrepta spre paznic. "vreau sa vorbesc cu domnul himmler". reusi, intr-un final, sa il convinga ca e un sustinator al cauzei. iar domnul himmler veni, in paltonul lui negru, lung pana la glezne, cu parul putin grizonat, cu tinuta demna dar cu privirea blanda. "cu ce te pot ajuta, domnul meu?"
"stiti, eu imi caut fiica. am pierdut-o acum multi ani, nu stiu unde e. venise in oras, sa se casatoreasca. asa spune nevasta-mea. eu nu mai stiu. de cand nu mai am ochelarii, nu mai stiu nici unde sunt, decat la mine in bordei."
"si cum o chema pe fata matale?"
"mi-e rusine", spuse batranul, incepand sa planga. "nu mai stiu cum o chema. dar era frumoasa."
"domnul meu, mergi la benzinaria de la iesirea din oras. o vei gasi acolo pe fiica matale."
auzind asta, fata a fugit inainte, sa ajunga la benzinarie. uitandu-se intr-o oglinda, s-a aranjat cat de bine s-a priceput pentru intalnirea cu parintele sau. apoi a inchis ochii, si-a dat jos ochelarii si i-a lasat pe o masa, la intrare. si a asteptat.
batranul ajunse nu dupa multa vreme. dar simtea ca nu e nimeni in jur. simtea ca himmler isi batuse joc de el, ii luase ultima speranta si i-o tarase prin noroi. dar nu mai conta, oricum. vazu o masa si un scaun si se gandi ca poate sa-si traga sufletul acolo, inainte de a pleca inapoi acasa. era un loc numai bun sa fumeze o pipa. in timp ce scotea tacticos tutunul, simti ceva pe masa. o senzatie rece, aproape umeda, ca de metal. si stia ce era. ochelarii lui. erau ramele de argint, le cunostea prea bine. cum ajunsesera tocmai aici, unde el nu fusese niciodata? a luat ochelarii, i-a sters cu un colt al camasii si i-a pus pe nas.
atunci a vazut-o. statea in fata lui si ii zambea, o femeie in toata firea acum. draga lui ...cum o chema, oare? de ce nu mai stia cum o cheama pe propria lui fiica?
s-au imbratisat si au plans mult, dar erau lacrimi de fericire. acum stia ca nu o pierduse si ea stia ca o poate vedea, ca o poate simti. erau ochelarii.
s-au intors acasa pe acelasi drum pustiu, prin aceeasi ceata. iar ea a ramas la locul ei, in curte. tot nu putea intra. acum stia ca parintii ei nu vor mai plange. acum si ei stiau ca ea e acolo si ca nu i-a parasit niciodata.
iar ea stia, acum, ca murise. murise, copil fiind, cu multi ani in urma.
esteu - aer conditionat (fragment) - de thebrightside la: 15/07/2008 12:06:52
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Nu era un fanatic. Era ceva mult mai simplu. Samuel facea din consecventa o virtute. Sa fie clar, una e să fii consecvent şi alta sa fii fanatic. Pînă la urmă cineva a adus nişte zahăr şi a sorbit cu poftă lichidul îndulcit. Părea că îi e mai bine. Acum nu vreau sa dau cu barda, sa intreb cine l-a învăţat să refuze medicamentele. Cineva ar trebui să se simta un pic vinovat pentru moartea lui, dar asta este alta poveste. Toată viaţa lui, scurtă, cum a fost, a băut numai apă cu zahăr. Nu vreau sa risc, dar cred ca pe undeva o parte de vină are şi profesorul de educaţie fizică. El îi întărise convingerea că apa îndulcită este o minune. Pur si simplu anihila febra musculară. Nu mi-este greu sa înţeleg de ce lichidul acesta dizgraţios devenise o perfuzie pentru cariera fotbalistica pe care voia să şi-o construiasca.

L-am întrebat ce voia, ce doreşte. Explicabil pentru un muribund. Pomenea de un botez. Sunetele abia-i ieşeau printre dinţii strepeziţi de la lămîia pe care a acceptat-o în ultimul său pahar de apă dulce. Habar n-aveam despre ce botez bolborosea. Pe moment m-am gîndit că poate de botezul Vioricăi la care nu fusese prezent era vorba. Apoi mi-a venit in minte botezul fotbaliştilor de la echipa acea mediocră. Ma rog, nu sunt prea sigur.

De fapt, nici nu ştiu ce-aş mai putea spune... Afara doar de jurnalul lui despre care a mai apucat să-mi spună unde-l pot gasi. L-am citit chiar aseară, pe nerasuflate, si am rămas impresionat. Nu credeam că poate să scrie atît de simplu şi frumos. Şi era incredibil de modest. Nu exista nici o urma in care sa gasesti vreo intentie necurata. Samuel nu voia să epateze. Scrisese, folosind cuvintele lui, o cugetare a unui filosof, Wittgenstein. Eu ii dădusem cu ceva timp in urma o carte a acestuia. Nu ma gindiem daca avea sau nu să se aştearnă praful pe ea. Dar Samuel a răsfoit-o.
Am citit pasajul care-l impresionase, un fragment scris în 1937, am zis cu vocea grava. Tatăl lui Samuel nu se putuse abţine şi din prima bancă am auzit: - Anul în care m-am născut... Toate au o legătură... apoi îşi şterse ochii înlăcrimaţi. I-am dat drumul rar, cu o dictie atenta si aruncindu-mi din cind in cind privirea spre cei ce ma ascultau: - Dacă, de exemplu, anumite propoziţii ce pot fi reprezentate sunt stabilite ca dogme ale gîndirii pentru oameni, încît în acest fel nu sunt determinate opinii, ci este stăpînită pe deplin exprimarea tuturor opiniilor, atunci acest fapt va avea o acţiune foarte deosebită. Oamenii vor trăi sub o tiranie necondiţionată, resimţită ca atare, fără să poată spune că nu sunt liberi.

Samuel era culmea discreţiei. Fragmentul citit avea o continuare care se referea la Biserica Romano-Catolică, însă fratele vostru Samuel, şi vărul meu, a avut bunul simţ să stea deoparte şi să nu se bage. Nu voia să-ncurce oalele. Ori poate nu-l interesa alta confesiune. Numai că, dupa stiinta mea, Samuel avea mai multe cunoştinţe decît v-aţi fi închipuit. E de apreciat mai ales ca sub nici o formă nu ar fi vrut să vă abată credinţa cu preocupările de care habar n-aveaţi. Ceea ce ştia a ţinut pentru el. Ma rog, sunt multe cele pe care nu le ştiţi. Aventurile cu Martorii lui Iehova în Bucureşti, prin subteranele metroului, în misiunea de propovaduire a luminii care vegheaza neobosita, prilejul fugii de-acasă, prigonit de dumneavoastră pentru vederile lui liberale... Iarăşi, poate nu ştiţi că în nordul ţării nu plecase numai pentru a juca un fotbal mai adevărat, mai curat. Antrenorul care reusise sa-l convinga pe Samuel avantajul transferului era un adept Bahai şi-i propusese un post în orchestra comunităţii lor. Bine, poate ca e mult spus orchestră. Poate că aici nu i-aţi dat satisfacţie. Nu ştiu… Dar mai ales nu ştiţi cum i-a fost dat să moară.

Incă era viu şi cald, cum foarte frumos spunea unul din scriitorii mei preferati. Intr-un moment de luciditate imp spusese ca vrea să-mi mărturisească ceva. Mă rugase să-i aduc repede un preot musulman. Eram nedumerit. L-am întrebat dacă e sigur ce-mi cere. Zise: - Da, vreau să fiu musulman !
Am fost sigur că o ia razna din nou, dar îl întelegeam. Samuel n-a sarit niciodata din consecventa lui. Striga din toţi plămînii să i se aducă preotul musulman.
- Să-mi aduceţi muntii de orez! Rahat cu apă rece!

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/14036/aer-conditionat-iv/1
Autobiografie de fiu risipitor - Intruder - de Lady Allia la: 15/07/2008 12:10:11
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )

nu m-a intrebat nimeni daca vreau sa ma nasc.
am venit in lume, perpendicular pe cer
si mama visa cai albi, pascandu-i in palme.
am crescut cu cuvinte insirate deasupra patului.
le luam, le infasuram pe degete, mi le asezam pe pleoape.
bunica s-a suit in tren si mi-a adus o paine mare si rotunda
de parc-as fi putut s-o frang de marginea zarii!
cand mi-au rasarit primii doi dinti de jos,
tata a spus ca semanam cu un soricel parvenit
fiindca rontaiam chei, usi, brosuri cu poze.
prima amintire e cu mine pe sanie
cand am cazut in zapada, ca-ntr-o fantana de ingeri.
mai tarziu, m-am aruncat in focuri (la fel ca atunci)
si-am iubit prea repede ca sa-mi topesc troienele.
la sapte ani m-au dat la scoala, sa n-apuc sa mor
analfabet sau nestiutor de istorii pagane.
mama a luat un mar si o nuca
explicandu-mi cum se roteste pamantul in jurul soarelui
dar vedeam mereu cum tata se roteste in jurul ei.
se minuna de propria-i traiectorie ca de-o ninsoare-n april.
sora mea a fost prima zana imbracata in alb;
avea o bagheta fermecata din care picau cirese coapte
ne construiam cascade si maluri de rau
le populam cu piratii lui Tom Sawyer...
cresteam si ma cuprindeau infrigurari
ca serpii flamanzi, haotici.
cand am sarutat prima data o fata
am alunecat lin in miezul pamantului
unde erau castani, inrositi de buze femeiesti.
am facut pact cu diavolii cartilor
si ii caram dupa mine prin excursii.
prietenii montau corturi in luminisuri bucolice
eu -cantam cu greierii pe stanci.
pe pupitrele scolilor imi scrijeleam fruntea
dar domnul decan nu pricepea scrisul meu sfartecat.
intr-o zi, am imbracat o uniforma albastra
cu trese pline de praf si orgoliu.
faceam umbra la steag cu mana-nclestata pe arma,
toamna imi atarna grea, de bocanci.
odihniti-va in pace, eroi!
eu va veghez moartea sub tancuri inmugurite...
mai tarziu, am descoperit ca banii imi fura din timp
dar imi facea bine fosnetul lor strepezit;
puteam cumpara vieti din ceara, la kilogram.
cand a venit timpul sa am o casa
mi-am cumparat o canapea alba, ca o insula
tata mi-a dat doua cutii mari, cu carti
si-a zis "ia-le, sa nu stai singur!"
mi-am facut pereti portocalii
dormeam ca-ntr-o colivie aprinsa.
cateodata ieseam, sa fiu lins de faruri
sa conduc femei catre un domiciliu ipotetic.
ma mistuiam de sus in jos, intre coapsele lor
si dimineata plecam incet, cu haina pe umar.

apoi,
nu stiu cum
m-a acoperit lumina.
ma indragostisem
prea simplu
si imi repetam moartea
si-nvierea
ca o povara
dusa pana la capat.
ma dureau saruturile
noptilor de-apoi,
cadeau in mine
ca avalansele
impinse in desert.
era mult...prea mult
pentru o singura viata,
pentru un trup.

cand am iesit din lumina, eram orb.
Dumnezeu murise, undeva sus
si-mi faceam culcus de bolovani
cu ferestre varate-n podea.
tata mi-a adus iar, carti smulse din inima lui
si-a zis "ia-le prostule...citeste si umbla!"
citeam si uitam de cum dadeam pagina.
sub pat mi-am facut o biblioteca lepadata.
m-am apucat sa scriu cu fier de plug
pana cand mi-au inflorit cuvintele sub brazde.
...si "a fost" l-am ingropat adanc, intr-un cimitir mocnit.

intr-o vara tarzie cu miros de pere dulci,
cineva mi-a clatinat incremenirea
si-am vrut sa traiesc o suta de ani
sa pot coagula aerul cu respiratii impreunate.
apele erau in matca lor,
oamenii isi duceau aceeasi cruce, de veacuri,
maracinii invadasera toti serpii din cale-mi.
Dumnezeu nu murise,
doar mi-a scrijelit pe scoarta "taci, in puii mei!"
intrasem in ape verzi
si nu vroiam sa plec, nu vroiam sa plec!
am sters cartile de praf,
le-am asezat in rafturi
iar tata s-a pregatit sa-si primeasca
fiul risipitor de tumult.

la nunta mea, n-a plans nimeni.
pasari mici si albe, ciripeau peisaje lacustre,
valsul diminetii se-asternea la usi.
eram prea frumosi ca sa fim adevarati
eram prea vii in muzeul de oase, al lumii.
atunci, am descoperit o planeta
cu luceferi zglobii, cu oglinzi convexe
unde ma vedeam de fiecare data, altfel
si mereu eram eu, acelasi strangator de cumpene.

tine-ma de mana si nu-mi da drumul!
...ai lasat in mine urme de pasi
rostogoliti de mers.

"mi-au obosit mainile scriind"...
odata si-odata,
voi povesti
moartea mea,
revazuta si adaugita
volum cu volum...
caramizi de aduceri aminte,
ca un zid cu iesire la mare.

...............

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/16628/autobiografie-de-fiu-risipitor/1
halta - alex boldea - de cosmacpan la: 16/07/2008 01:14:16
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
halta - alex boldea

acum ceva timp, nu conteaza cat, imparteam un compartiment de tren cu un cuplu in varsta din suceava. erau niste oameni foarte simpatici si, dupa cum sunt cei in varsta, foarte vorbareti. dupa obisnuitele "sunt singur la parinti, anul 4 la facultate, stau la camin" am inceput sa vorbim despre politica. era dealtfel cel mai la indemana subiect, pentru ca inca nu se stia daca basescu isi va da sau nu demisia. oricum, e irelevant pentru aceasta mica povestioara.
inainte de a urca in tren, in timp ce imi fumam tigara, i-am observat pe viitorii mei colegi de compartiment. el, la peste 80 de ani, isi scosese toti banii din buzunarul de la piept pentru a gasi o anumita bancnota. fiind foarte multi bani, mi-a fost sincer teama sa nu vina cineva sa-i fure chiar din mana lui, dupa cum e obiceiul pe meleagurile noastre.
mai tarziu, in compartiment, ea ii striga lui "george, nu mai scoate banii asa, poate sa ti-i fure cineva, ai nevoie de portofel". el era cam tare de urechi, motiv pentru care toata conversatia a avut loc la un volum ridicat. si era un mosulica tare simpatic, mi-a adus aminte de bunicul meu.
dupa cum e obiceiul pe meleagurile noastre, prin tren a trecut unul din acei vanzatori ambulanti ce lasa in fiecare compartiment cate ceva, lasand in al nostru compartiment, printre alte cevauri, un portofel. cred ca intelegeti acum unde merge aceasta povestire. sau cel putin asa credeti.
cand vanzatorul s-a intors i-am cumparat portofelul pentru o suma derizorie si i l-am facut cadou celui care imi aducea aminte de bunicul meu, spunandu-i "uitati, cadou de sf gheorghe. sa aveti grija ce faceti cu banii, vi-i poate fura cineva". aceasta nu a facut decat sa intareasca parerea buna pe care cei doi si-o formasera despre mine si sa ma umple de laude si multumiri. cred ca, intr-o mica masura, le-am redat speranta in tineretul din ziua de azi. sau, cel putin, le-as fi redat-o daca ceea ce tocmai am povestit s-ar fi intamplat cu adevarat.
in fapt, am avut intentia sa cumpar acel portofel, dar nu am facut-o. ceva m-a oprit, nu stiu exact ce. daca ar fi sa mor acum, si este, atunci acesta ar fi singurul meu regret. si este.
rog pe aceasta cale pe cei si mai ales pe cele ce m-au ucis sa faca tot posibilul sa ma reinvie, pentru simplul motiv ca am mare nevoie de mine. va multumesc anticipat.
drumul spre lumea de dincolo face o halta in green hours, pentru a-mi permite sa astern aceste randuri pe aceasta hartie nereciclata.
nu a ramas mare lucru din mine, tocmai din acest motiv este imperios necesar sa transcend. acum cativa ani as fi tratat totul cu o puritate si seninatate neintrecute, as fi stat nopti intregi de vorba cu vlad despre sensul sensului si tot felul de alte chestii intelepte. acum, in rarele noastre conversatii nu mai sunt decatreplicile devenite clisee, vestigii fara sens a ceea ce a fost, demult, inteligenta simtirii. vlad nu prea mai e, la fel cum nici eu nu prea mai sunt.
din fericire, cu o ultima, lacoma respiratie, am simtit din nou acea puritate. ingerul meu mi-a redat-o intr-o dimineata, intr-o zi, nu demult. traiesc acum din acea ultima gura de aer, incerc sa o prelungesc cu UBIK, sa nu arda prea repede, dar ma arunc si mi-o irosec tot pentru a asterne aceste randuri, pentru a lasa ceva in urma, aici, in aceasta halta spre transcendental.
voi, cei ce traiti letargic, intoarceti-va fata de la spusele mele, masureti-va pasii in minute, nu am nevoie de voi!
iar daca mai ramane cineva fata in fata cu sufletul meu, afla tu urmatoarele:
luni m-am indragoistit iar, dupa aproape un an. luni, 30 aprilie, a fost medicamentul meu pentru suflet. sunt cel mai norocos om din lume, caci m-am indragostit tocmai de cea pe care o iubesc, de ingerul meu. ea mi-a daruit aceasta ultima respiratie in drumul meu, aceasta halta, acest zambet ce, dupa nici nu mai stiu cat timp, nu mai e trist. ea mi-a daruit intelegere si iubire intotdeauna, chiar si atunci cand am fost prea orb sa le vad sau prea prost sa le apreciez. vreau sa ma bucur acum de acest entuziasm pe care nu l-am mai simtit de ani de zile. vreau sa uit ca 2007 a fost un an sec din punct de vedere literar, ca nu am mai reusit de la inceputul lui sa citesc o carte pana la capat.
ce urmeaza? voi pleca din aceasta halta, dumnezeu stie unde, pe drumul meu, pe jos sau cu bicicleta, il voi lasa in urma pe otto si voi continua UBIK, pana cand oasele imi vor fi cenusa si sufletul imi va fi pururi langa ea, undeva, pe strazi ascunse.

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/13332/halta/1
25 de minute ... Cafeneaua - Omerta - de Lady Allia la: 16/07/2008 11:49:07
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Ploua fin peste orasul de ciment. Ploua dupa o zi calduroasa iar parful se ridica fin in aer, imbracand asfaltul intr-un voal usor transparent. Strazile sunt inca circulate de cete de oameni, asemanatoare musuroaielor de furnici. Forfota, ingesuiala, mirosul de transpiratie amestecat cu umezeala ploii, toate acestea fac parte din minunatul privilegiu citadin. Stau calm pe balcon si privesc zarea in care se incondeiaza un curcubeu stramb, deformat, parca transpirat si el. Ochiul imi deschide o zare de lumina, o lumina altfel decat cea a soarelui sau a curcubeului... sau a strazilor ce zumzaie.
Ar fi multe intrebari pe care le-as pune. Ar fi si mai multe raspunsuri pe care nu le-as sti. Poate ar mai fi si un ‚ar fi’ de care nu stiu. Renunt...
Cele cateva reviste stau imprastiate pe masuta de langa televizor, pe care odihnesc posace cateva tigari rasfirate, o cana de cafea si o carte pe care am inceput-o dimineata. Stephen King ... Salem’s Lot. Imi asez mainile pe balustrada si astept stropii fini de ploaie sa-mi arate o scara de lumina pe care sa ma pot catara ca si cand eram baietandru si ma suiam in copacii din fata casei.
Astept... si cerul lacrimeaza cativa stropi pe spinarea dezgolita, facand pielea sa se stranga putin, ascundandu-se dupa oase. Nu vreau sa ma gandesc la nimic. Vreau doar sa raman unde sunt, fara sa vreau nimic. Din camera, de undeva, poate de dupa dulap, se aude in surdina muzica. Reusesc sa o aud, insa nu stiu exact cine canta. Revin. Da. Metallica, desigur.
„Turn the page”.
Fie dar. O intorc. Si vad aceeasi pagina dezgolita, dezarmant de naiva. Mi-e mila de hartie si parca si de cerneala. Ar fi risipa daca as scrie. M-as risipi pe mine, foaia si cerneala. Prefer sa raman unde sunt, sa ma gandesc ca nu vreau nimic. Sa ma multumesc cu ce am. Pe mine sub ploaie, amintirea unui examen, eventual, si setea de a aprinde o tigara ca sa sarbatoresc seara plina de ploaie si zarea cufundata in lumina profana pe care nu pot eu s-o vad. Sau nu vreau... cine stie?!
Vad jos, in asa-zisa curte a blocului, cateva pisici alergand agitate si sprintare din calea suvoiului de apa ce cade neconditionat. Picioarele goale mi le balacesc intr-o baltuta ce sta posaca intr-o denivelare a cimentului.
„Oare ploaia vrea sa ude? Sau cade ordonata de norii ce-o parasesc tardiv, alunecand smolatic pe cerul ce se zice ca ar fi albastru?”
Bietele pisici.
Dar ploaia ma tine in magia ei, tintuit pe balcon, rezemat de balustrada. Vreau sa fumez.
Si vreau sa arunc naibii Marcel Proust, sa-si caute imbecilul de timp pierdut in alte parti. Aici timpul ma pierde pe mine. Si daca as fi la televizor, in vreun serial american stupid si prafuit m-as intreba: oare nu eu sunt cel ce pierde timpul? Da-s in Romania si zic doar : ... de pomana.
Pomana.
Cum dracu’ sa pierzi timpul, daca nu l-ai avut niciodata?! „A avea timp” zice-se. Marai frustrat. As cauta printre stropii de ploaie un ‚timp’, un batran, poate, sa-l ciomagesc cum stiu eu mai bine. Dar mi-e lene s-o fac si pe asta.
Vecina face clatite.
Si Intruder facea. Poate face si acum... erau bune.
Clatitele ma duc cu gandul la scortisoara, si la frig. Paradoxul e ca nu stiu de ce tocmai aceasta combinatie anosta. Scortisoara e buna, e... sacra uneori.
Incepe furtuna. De fapt ploaia se inteteste. Plec in camera. Dar ma intoc in scurt timp. Am tigari, o ceasca de cafea si laptop-ul. Il deschid si ma asez pe cimentul cald.

veveveCafeneauapunctcom

e visninie...

Conectare : Omerta...

......................

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/16120/25-de-minute-cafeneaua/1
Lopata (1, 2, 3, 4) Cosmacpan - de Bitterdream la: 16/07/2008 21:02:33
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Seara se strecura aşternându-şi mantia umbrelor violacee. Rugina frunzelor aştepta semnale tainice. Vântul răscolea praful rigolelor. Liniştea incertă fu răscolită de bâzâitul soneriei.
- Deci, pentru mâine aveţi de rezolvat problemele 5,8,10, 11 şi 13. Bună seara.
- Bună seara doamna profesoară.
- Şi nu uitaţi: ultimul stinge lumina!
- Da.
- Deschise uşa să iasă. În umbra holului zări o siluetă.
- Ce doriţi? Aşteptaţi pe cineva?
- A…vreau să văd dacă-i cineva înăuntru…
- Poftim?
Silueta se apropie şi o figură colţuroasa străpunse întunericul, înălţându-se şi privind peste ea.
- Hai mai repede Rada că te asteapta. Ştii că lu’ Caluda nu-i place să aştepte…
- Cine eşti dumneata domnule?
- Ce-ţi baţi capul?
- Obraznicule…
- Nasoalo…
- Cum îţi permiţi? Te rog să pleci imediat…auzi la el, ce obrăznicie…
- Gata cucoană, am plecat. Ce te înfoi aşa, vezi să nu dai pă răscoale…mai zise dispărând iar în umbra holului…
- Da, da…puteţi pleca….Rada?
- Da doamnă…
- Vino puţin te rog…
......................

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/16088/lopata-1/1
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/16092/lopata-2/1
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/16097/lopata-3/1
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/16100/lopata-4/1
*** - de Apoll la: 16/07/2008 21:06:00
(la: Loc de dat buna seara)
Buna seaaara! fiind pe picior de plecare in vreo doua zile ,am trecut pe aici ca nu vreau sa fac o pauza mai mare de o luna pe aceasta confa.Buna seaaara!
Fara titlu - de Areal la: 17/07/2008 11:18:32
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
firav din fire si din alcatuire, ii lipsea un ochi, iar mintea era cam ca a unui copil de 4-5 anisori, dar si el era vrednic la treburile manastirii si cuminte in rugaciune.
Manastirea aceasta avea un obicei, vechi …din negura vremurilor. cele fara de inceput. Cine dorea sa ramana peste noapte in lacas trebuia sa treaca de o incercare pusa la cale de fratele cel intelept, fie sa raspunda la o intrebare, fie sa dezlege o ghicitoare, fie sa indeplineasca o sarcina.
In seara de care este vorba, poposi la manastire un calator, si pentru ca ploaia nu contenise de 2 zile, calatorul nostru era ud si infrigurat peste masura asa ca vazand sfanta manastire batu la poarta.
-Primiti un calator obosit si infrigurat?
-Primim de buna seama, se auzi vocea unui calugar, dar va trebui sa treci de o incercare.
Calatorul incuviinta sa treaca de incercare caci nu se mai simtea in stare sa continue drumul. Intamplarea facea insa, ca fratele cel intelept sa fie tintuit la pat de o boala, asa ca celalalt frate zise:
-Lasa-ma pe mine sa-l pun pe calator la incercare! Voi fi bland cu el
Asa ca fratele cel slab de fire il invita pe calator in camera de boala a calugarului intelept, pentru ca acesta sa ii explice tarasenia si apoi cei doi oponenti se indreptara spre o sala alaturata.
Dupa o vreme, pe usa calugarului intelept dadu buzna calatorul, care plecandu-se in fata lui spuse
-Nu sunt vrednic sa raman sub acelasi acoperis cu fratele tau, plec in calea mea! si zicand acestea dadu sa plece.
-Opreste-te, zise calugarul cel intelept ridicand-se de pe patul de boala cu mare uimire, spune-mi ce s-a intamplat.
- Pai ce sa se intample? Ne-am asezat amandoi iar eu i-am aratat un deget- adica Dumnezeu Tatal, el in nemarginita lui intelpciune mi-a aratat doua degete -Dumnezeu Tatal si Fiul, Atunci eu incuviintand i-am aratat trei degete- Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh, crezand totodata ca am castigat dreptul de a ramane in manastire peste noapte. Doar ca cinstitul dumitale frate mi-a aratat pumnul spunandu-i astfel nevrednicului de mine ca trei sunt UNA Sfanta si neimpartita TREIME. Eu plec pentru ca asemenea intelepciune de dincolo de cuvinte ma face sa ma simt tare pacatos.
Calatorul pleca, lasandu-l pe fratele cel intelept prada unei uimiri nesfarsite, din care nu avu timp sa se dezmeticeasca pentru ca fratele cel firav intra ca o furtuna in camera sa strigand plin de furie:
-Unde e netrebnicul sa ii arat eu ce insemna sa insulti un om. O sa ii trag o mama de bataie sa invete sa se poarte altadata
Va dati seama dragii mei ca bietul calugar intelept simti ca isi pierde si bruma de intelepciune si putere a mintii cata ii mai ramasese.
-Povesteste ce s-a intamplat, zise el mai mai sa se inece.
-Auzi tu frate, el imi arata un deget…adicatalea eu am un ochi. Eu ma supar nitelus, dar pentru ca ne era oaspete ii arat doua degete, adica el slava domnului are doi ochi. Nu se potoleste asa ca imi arata trei degete cu mare obraznicie. Adica eu cu el impreuna avem trei ochi…asa ca i-am aratat pumnul, iar el lasul a zbughit-o pe usa si pe aici ti-e drumul. Unde e ca vreau sa il pedepsesc?
Calugarul cel intelept se linisti ca prin farmec si incepu sa rada din toata inima asa cum sper ca faceti si voi acum.
Va doresc o zi in care sa va intelegeti unii cu altii si in care sa va bucurati ca TREI sunt UNA chiar si intr-un pumn strans cu manie nestiutoare!”
kapalutza - Un bărbat (Peter Esterhazy reloaded) - de thebrightside la: 17/07/2008 15:35:06
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/7724/un-b%C4%83rbat-peter-esterhazy-reloaded/1

"Există o femeie. In săptămânile cu soţ mă iubeşte, în săptămânile fără soţ mă urăşte, dar în fiecare săptămână vrea să-mi schimbe viaţa."

(Peter Esterhazy, O femeie)


Există un bărbat. Mă iubeste. Se-ndrăgosteşte-n fiecare iarnă, câteodată de mine. M-a botezat TU, ca să nu mai fac notă discordantă cu restul cunoscuţilor lui cu acelaşi nume. Cand mă strigă, îi răspunde-un cârd de de ochi şi de-obraji. Uneori îmi alege mie fruntea.

Există un bărbat. Mă urăşte. Imi spune simplu, TE URASC, ca şi cum mi-ar spune "noapte bună". Il enervez. Mă fâţâi în faţa televizorului când se uită la meci, uit să-i pun zahăr în cafea, nu plâng şi nu strig niciodată. Am piele palidă şi ochi cenusii. Nu ştiu să sărut şi vorbesc prea tare la telefon. Câteodată mă strânge prea tare-n braţe şi mi se-mpinge cu forţa-n suflet. Nu-l ameninţ niciodată că plec.

Există un bărbat. Mă iubeşte. Astăzi pe mine, mâine pe altcineva. Nu răspunde niciodată la întrebări. Când ieşim la piaţă, ne pierdem întotdeauna unul de celălalt. Vorbeşte mult şi tare, îşi joacă dragostea-n faţa mea pe-o scenă cu decoruri proaste şi sufleuri în toate punctele cardinale.

Există un bărbat. Il iubesc. Glumeşte c-o să rămânem împreună toata viaţa. Işi imparte patul cu o femeie frumoasă, în fiecare noapte de altă culoare. Imi spune că-s transparentă şi lasă lumina să treacă prin noi ca printr-o fereastră cu două sticle. Sunt case la care nu-şi face nimeni timp să spele ferestrele.

Există un bărbat. Mă urăşte. Crede că-l iubesc. Se uită la mine şi rânjeste la gandul c-o să-mi rămână pe veci zgâriat pe suflet, ca o urmă de picior pe-un petec de asfalt fierbinte. "Ce mai faci, puştoaico? Cum o mai duci cu dragostea?" - şi-n gând se prăpădeşte de râs, închipuindu-şi că dorm cu poza lui sub creştet. Incepe să le povestească despre cuceririle lui, şi dintr-o dată se opreşte brusc şi mă priveşte c-o milă plină de subînţelesuri. Nu-l mai iubesc.

Există un bărbat. Mă iubeşte. Aştept să mă sune, aştept să mă sune-n fiecare zi. Când ridică receptorul, vocea-i e caldă ca o gură de cafea proaspătă. I se-ntâmplă tot felul de lucruri interesante când eu nu-s prin preajmă. Câteodată, netrecut prin filtrul receptorului, are glas amărui, rece şi plin de zaţ.

Există un bărbat. Mă urăşte. N-am vorbit niciodată. Când mă vede, se uită la mine ca la o groapă din asfaltul unei şosele aproape perfecte. Se-ncruntă şi ochii i se fac mai mici şi mai negri. Câteodată îl urmaresc pe stradă. Ca o umbră, pitulându-mă pe după colţuri şi trunchiuri de copaci.
Din spate, e drept şi cenusiu ca un semn de exclamare. Tivul pantalonilor e stropit de noroi. Poala paltonului îi flutură ca o întrebare rămasă nepusă în coţul unei guri reduse la tacere. Din când în când îşi întoarce privirea.

Există un bărbat. Mă iubeşte. Il mint cu neruşinare şi mă crede-ntotdeauna. La cea mai măruntă dintre rugăminţi se lasă tăcerea, o tăcere ca un covor lung şi roşu întins în faţa dorintelor mele cu pantofi cu vârfuri ascuţite şi tocuri cui. La cea mai neînsemnată sămânţă de te iubesc, se zdrobeşte-n mii de cioburi toată liniştea, toate adevărurile, toate-ntrebările ce n-au fost rostite niciodată.

Există un bărbat. Il iubesc. (Mă urăşte.)E înalt ca o coloană de speranţă şi-şi ţine mâinile încleştate-n timpul somnului. Se trezeşte-n toiul noptii şi rămâne nemişcat în întuneric, cu ochii larg deschişi. Caută răspunsuri la întrebări pe care nu le-nţeleg.

Există un bărbat. Mă iubeşte. Nu ştie încă. O să fiu femeia vieţii lui. O s-ajungă să mă prindă-n rame şi să m-atârne pe toţi pereţii, să mă numere pe degete şi pe bătăi de inimă, să mă-nfăşoare-n jurul fiecarui nerv, să-şi scalde-n mine fericirile şi fricile, şi să-le-atârne la uscat pe sârme, calde şi proaspăt vopsite-n tot felul de culori tari. Nu ştie încă.

Există un bărbat. Ne căsătorim în iulie. (Nu mă iubeşte.)Arată bine în costume de catifea raiată. Când se ridică să răspundă la telefon, am impresia c-o să se-ntindă şi-o să caşte. Mă cunoaşte şi crede că ştie ce-mi doresc înainte să-mi dau eu seama. Tine cu tot dinadinsul să mă-nveţe să-not, de parcă de asta ar depinde sfârşitul nefericirii, al războaielor şi-al foametei de pe lumea asta. Vrea să facem copii care să semene cu mine.

Există un bărbat. Mă iubeşte. Imi spune tare, TE IUBESC, şi rămâne cu buzele întredeschise ca-n aşteptarea unui răspuns trivial. Spune că vrea să fiu sinceră şi să vreau să fiu acolo. Cred că de fapt vrea să-l mint şi să nu i-o spun niciodată. Si să fie fericit. Prea mult mă vrea încât să-şi permita să mă vrea fericită.

Există un bărbat. Mă urăşte. Vrea să vorbesc mai mult, să mă gândesc mai puţin, să fiu mai alta.

Există un bărbat. Mă iubeşte.

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/7724/un-b%C4%83rbat-peter-esterhazy-reloaded/1
Vreau prea multa dragoste - de Areal la: 19/07/2008 15:57:51
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
Intr-o zi, intorcandu-ma acasa dupa o calatorie lunga, mi-am gasit fetita mai mica jucandu-se cu papusile. Eram obosit, si poate de aceea vroiam sa ma bucur de felul ei de a fi cand venea la mine si ma imbratisa si ma pupa, vroiam sa o aud zicandu-mi: “Buna taticule, ce mai faci? Ma bucur ca esti acasa. Mi s-a parut prea lunga calatoria ta, si tare vreau sa te imbratisez!”... un lucru care imi lipsise mult in timpul plecat.
Insa cu toate incercarile mele de a arata singur si obosit, eram ignorat. Imi era greu sa accept rolul de a doua vioara, in mod special cand rolul principal era ocupat de niste papusi. Vazand ca propria mea fica se purta ca si cand nu as fi fost de loc plecat, si pentru ca nu mai aveam rabdare, am initiat eu conversatia.
“Draga”, i-am zis, “vino si da-mi un pupic.”
Insa spre surprinderea mea, cu un aer de adult, fetita mi-a raspuns: “Tati, acum am noua ani”. “Asta nu prea conteaza, cand e vorba de pupicuri.” Si pentru ca fata mea mai in varsta statea pe canapea langa mine, am implicat-o si pe ea in mica disputa. “Uite, sora ta mai mare are doua zeci de ani.” Apoi privind spre fica mai mare, am schitat un zambet si cu o privire intensa i-am zis: “Draga, vino si da-mi un pupic”. Fara a da de banuit, ea a zambit, s-a asezat la mine in brate si m-a imbratisat, insa nu inainte de a-mi sopti discret la ureche: “Imi vei ramane dator pentru asta.”
Oricum, triumfator am zis: “Ori ca ai noua ani sau 20, nu conteaza, sunteti tot fetitele mele. Asa ca vino aici si da-mi un pupic.” Chiar daca am incercat sa par cat se poate de convingator cu aceasta rugaminte, raspunsul fetietei mele a ramas ferm. “Sunt ocupata.”
Mi-am dat seama ca pentru a gastiga aceasta lupta aveam nevoie de artilerie grea. Privind atent papusile acelea care reusisera sa fure inima fetitei mele am zis: “Tu stii cine ti-a dat tie papusile acestea?” Dintr-o data, parca intelegand unde vroiam sa ajung, printesa mea s-a gandit ca poate nu ar fi rau sa imi onoreze cererea.
Cu o papusa in fiecare mana, s-a urcat in bratele mele si grabita fiind, mi-a oferit o mica imbratisare si un scurt sarut pe obraz, si asta in timp ce papusile incercau sa isi faca loc in urechile mele. Apoi, cu un ras strengaresc, a incerca sa coboare cat mai repede din bratele mele. Insa acel scurt pupic nu era de-ajuns pentru a umple golul din contul tatalui. “Nu, nu. Mai incearca o data. Vreau un pupic mai mare.” Auzind raspunsul, si-a dat ochii peste cap si a zis: “Asta e problema cu voi, taticii.”

“Ce problema?” am intrebat eu. “Voi intotdeauna vreti prea multa iubire.”
“Ai dreptate” am zis eu, “sunt vinovat.”
Chiar in clipa aceea Tatal meu ceresc mi-a vorbit inimii: “Aceeasi problema o am si eu ca Tata.”

ai vreau pe proletaru,intruder,maan,la famme,Honey,adynet,latu etc - de sami_paris75 la: 21/07/2008 23:01:02
(la: Tiganii,aurul si diamantele,propun o ecranizare.)
actori din satra emigranta,suti de buzunare,barbugii,cersetori,spargatori de case,femeile imbracate in costume traditonale tiganesti,lautari,abuzuri sexuale,vanzari de copii in germania,franta ,italia, austria,mancatorii de lebede care halesc lebada cu pene cu tot....
#327802 (raspuns la: #327798) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sami - de Alitalia la: 23/07/2008 19:58:37
(la: Tiganii,aurul si diamantele,propun o ecranizare.)
Am uitat sa spun ca vreau rolul alchimistului,daca se poate,ca sa aiba cine transforma totul in aur...Daca nu,urmeaza ca preferinta rolul de bibliotecara.Pe locul trei,rol de romanca emigrata per forza imprejurarilor in Italia.Ciao! Buona serata! GM
<b>VREAU</b> inghetata de pepene galben - de om la: 28/07/2008 18:30:11 Modificat la: 28/07/2008 18:38:51
(la: vreau ...)
eu vreau sa stiu daca esti gravida?
Nu mi-o lua in nume de rau, eu am trauma de la cautat inghetata de pepene galbel in toiul iernii :((
PAna la urma, tot la vorba lui Tudor Gheorghe ...sorescu ajung

"Una-două îi leapădă, zice că a râvnit la varză acră şi n-a
Găsit la repezeală şi i-a lepădat,
Ori c-a râvnit la cireşe iarna, şi de unde să ia, şi s-a stârpit,
Bazaconii – nu vor să dea-n greu " :))


:)

PS: urmeaza sa deschizi confa cu titlul EU ;)
*** - de Alitalia la: 29/07/2008 20:36:52
(la: dorinte)
Cand eram mica si nemultumita de cate ceva,o amenintam pe mama ca plec in lume.Intr-o zi de vara,mi-a pus intr-o bocceluta ceva de-ale gurii,apa si mi-a dat si paltonasul,va veni si iarna si in lume iti va fi frig...M-a condus la poarta si mi-a urat drum bun.
Lumea? Unde era lumea? M-am uitat in stanga,in dreapta,m-am asezat pe paltonas si am inceput sa plang.Noroc ca a venit matusa mea,m-a luat de mana si m-a dus INAPOI.
De atunci,poate,nu mai vreau sa fug in lume.Fug mereu in mine insami...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...