comentarii

xompunere pe baza unu proverb


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Proverbe - de staysmart la: 15/05/2008 18:30:41
(la: Proverbe si Zicale romanesti de ieri si de azi)
Daca vrem sa adaugam proverbe, e suficient sa alegem cateva relevante din baza de date de proverbe:
Proverbe si zicatori romanesti
baze genetice pentru homosexualitate? - de Daniel Racovitan la: 23/09/2003 06:29:46
(la: Viata gay romaneasca)
Interesant ce spui: "Este, practic, demonstrat ca homosexualitatea are in mare parte cauze genetice si in cele din urma un cumul de factori educationali."

Poti sa imi descrii te rog in cateva cuvinte cum s-a demontrat ca homosexualitatea are baze genetice?
#368 (raspuns la: #367) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Referitor la..."asasinarea" fam. Ceausescu....!!!! - de (anonim) la: 30/12/2003 16:06:24
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
Exista un proverb care este folosit si in alte limbi...
"Nu rascoli un..."rahat" care pare uscat fiindca o sa miroasa urat din nou...!!!
Hai mai bine sa incercam sa gasim solutii care sa putem sa ne ajutam colegii din Romania,tara care e pe drumul unei prabusiri totale.
Cei care sant astazi la putere sant mai rai decat fam. Ceausestilor dar au stat in umbra lor si au asteptat ca niste caini turbati sa muste...si dupa ce i-au muscat pe Ceausesti, acuma musca in turbarea lor tot poporul.
Romania se va schimba in momentul in care acesti "caini" turbati se vor musca intre ei pana se vor omora singuri...poporul nu mai are nici putere si nici speranta de a putea face ceva...
Singura solutie este poate doar o catastrofa naturala ca in Iran care sa ii acopere pe cainii si serpii veninosi sub daramaturi iar tara si orasele sa se reconstruiasca dela baza...cu noi forte si...fara "caini-turbati" si nehamesiti sau "serpi-veninosi"...
Asa ca povestea Ceausestilor poate ramane o poveste care va ramane in istorie...iar daca romanii vor sa rascoleasca din nou acel "rahat" exsita pericolul sa nu se mai poata face nimic in urmatorii 10-15 ani pentru tot poporul tarii...
Pacat de aceasta tara frumoasa si de sufletele curate care mai exista in ea.
Iliescu si ceilalti nu au fost si nu sant adevarati romani...sant doar niste marionete care abea isi mai trag sufletul...si mult de trait nu mai au.
Vine si ziua cea mare...poate in generatia urmatoare fiindca acum...nici o speranta...tara e plina de javre si lepre care vor sa suga si mai mult dela popor asa cum fac limaxii sau mustele pe rahat...sug pana le crapa ochii...uschhhh
un proverb: desteptzii invat - de SB_one la: 10/01/2004 08:01:45
(la: Tablitele de la Tartaria)
un proverb:
desteptzii invatza din greselile altora,
prostii din greselile proprii.
...idiotzii, nici-odata!

PS aici, nimeni nu vrea sa convinga pe nimeni! lumea cerceteaza si ajunge la concluzii false sau nu.
Falsa este cred pozitzia noastra; iar cine nu e in stare sa preia sa creada sau sa intzeleaga nimic nu are sens sa vorbeasca despre copii. Copii au nevoie de un crez: trecut si viitor.

Cine nu stie de unde vine, nici nu stie unde se duce. Tu de unde vii?


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7880 (raspuns la: #7870) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cristi, punctele de vedere d - de SB_one la: 06/02/2004 12:25:48
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Cristi,
punctele de vedere diferite sint OK ,binevenite si de dorit.

Nimeni nu este perfect si fiecare isi are adevarul lui( adevarat) Au fost insa citeva comentarii si acuzari (n-as putea spune acum din partea cui) care erau prea "tzintite" si pe care nu le intzeleg de loc cu atit mai mult cu cit persoanele nu locuiesc in tzara.

Subiectul asta sa dorit ptr. cei ramasi - constient - in tzara; in contrabalantza cu alte subiecte ( unde noi sintem cei mai tari si destepti ptr. ca am plecat)speram ca anumite persoane sa se abtzina de la comentarii nepotrivite; nu au facut-o.

Tu esti in tzara; felicitari ptr. realizari. Stiu cit de greu e si ce probleme sint. Totzi ai mei sint acolo( rude si prieteni); informatzii de la prima mina.

Si in paranteza fie spus- eu fiind plecat din '88 si cam "trecut" am intrebat asa "in surdina" niste prieteni din Buc care-l cunosc personal(?) pe Radu si...e mai mult decit OK. Omul are punctul lui de vedere si face ceva util ce altzii nu fac dar il critica la modul murdar( ma refer la ce-am "auzit" aici, altceva nu stiu); de fiecare data mi se lungeau falcile si ramineam fara suflu. Tema fiind " de ce ai decis..." nu sa incepem sa ne criticam unii pe altzii.

...si tot in paranteza: iata prezentarea facuta lui Radu la unul din forumuri: ( merita citit)
...............................................................

Radu Herjeu, binecunoscutul om de televiziune si radio, a acceptat invitatia de a discuta cu membrii Clubului nostru. Experienta lui ca jurnalist se intinde pe zece ani de televiziune (Antena 1), patru de radio (Radio Romantic), si trei ca lector universitar de jurnalism.

Alaturi de activitatea din massmedia, Radu Herjeu are deja sase carti publicate:
"Clepsidra mea de pasi" (versuri 1997),
"Depietrificarea" (versuri 1999),
"Jocul de-a fericirea" (teatru 1999),
"Oglinda miscatoare" (“Televiziunea si societatea. Tehnici de propaganda, persuasiune si manipulare”, o analiza personala a fenomenului televiziunii, 2000),
"Printre randuri" (interviuri cu cele mai mari personalitati culturale ale Romaniei, 2001),
"Ramasite de tinerete" (versuri, 2002).

In 2001, a primit Distinctia Culturala din partea Academiei Romane. In acelasi an, piesa de teatru "Pastratorul" a fost distinsa cu unul din cele patru premii ale concursului Camil Petrescu, organizat de Ministerul Culturii.

Calatoreste mult si ii place sa descopere oameni si locuri.

Inimos si entuziast din fire, el este si presedintele Clubului "Noua ne pasa", o asociatie pentru cultura, oameni si prietenie, precum si al revistei ALTFEL, destinata liceenilor, distribuita lunar si gratuit in sute de licee. A pus bazele unui Centru de resurse pentru tineret unde se ofera gratuit acces la cursuri de limbi straine,
matematica si informatica. Clubul si revista organizeaza in fiecare an cel mai mare festival-concurs pentru liceeni - LicArt, cu sectiunile teatru, dramaturgie originala, poezie si fotografie.
...................................................................

Nu-i putem acorda atita credit si respect?

Este manipulabil?( va rog sa cititzi cuvintul in intregime !) E o caracteristica umana; intrebarea e , unde sint limitele?
( cu citziva ani in urma a trebuit sa procur (… Frantza prietena noastra) material bibliografic ptr. o lucrare de diploma: "Puterea cuvintului: intre persuasiune si seductie"/ jurnalistica Tim.(nota 10…deh…)

Cred ca problema noastra este sa invatzam sa ascultam, sa intzelegem si sa respectam hotaririle celorlaltzi. E un proverb care spune ca "prostul ride mereu de ce face vecinul", iar noua ne va mai trebui ceva timp pin-om invata sa nu ridem ci sa intzelegem.

Sint convins ca tu intzelegi asta mai bine ca multzi; altfel nu ai fi rezistat. Si stii f. bine ca corectitudinea ( nu numai in afaceri) ar trebui sa capete alt loc in mintzile noastre.
Ptr. cei din america , sa-si amintesca ca -acolo- toate astea sau realizat cu pistolul! Noi neavind pistol, credem ca ne e permis sa spunem aice si oricum.

De la un vechi constructor( utilajist), toate cele bune.







SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#9043 (raspuns la: #9005) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sirbii au un proverb care sun - de SB_one la: 15/02/2004 10:45:08
(la: Romani in strainatate)
Sirbii au un proverb care suna cam asa:

" omul se simte bine cind ia locul celuilalt"


SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#9657 (raspuns la: #9655) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Perle de Bacalaureat 2003 - de Duduia Lizuca la: 08/04/2004 15:22:24
(la: Exemple de imbecilism)
1. Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.

2. Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.

3. Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.

4. Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.

5. Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu.

6. Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.

7. Alexandru Lapusneanu s-a tinut de cuvint atunci cind a spus:
de ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu! Dovada ca azi cel mai intilnit nume este Popescu.

8. Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani.

9. Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa.

10. In "Sobieschi si romanii" autorul descrie cum o mina de plaiesi au rezistat asediului perfid al puternicei armate din Iasi. In final, plaiesii, se predau in mod eroic, lasind cetatea neamtului.

11. Desi s-a ocupat mai mult cu turismul, Calistrat Hogas vorbea latina la perfectie.

12. Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari.

13. Conversatia dintre Baiazid si Mircea este descrisa cuvint cu cuvint, cu toate ca autorul n-a prea fost cine stie ce de fata.

14. Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate!"

15. Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate.

16. Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina."


Sper ca v-au placut :)
#13532 (raspuns la: #13527) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Cu tonul omori omul... :) - de ikoflexer la: 07/09/2004 06:06:48
(la: Sugestii!)
In primul rind as vrea sa stiu cu cine stau de vorba? Asa de curiozitate. Adica, d-le admin, esti un utilizator care a fost upgraded la grad de admin, sau esti cel ce a scris software-ul pe care-l folosim?

Esti de ceva vreme aici asa incat nu mai esti un incepator (sau cel putin n-ar trebui sa fii)
E adevarat ca am fost membru confirmat de ceva vreme, desi nu m-am considerat incepator nici cind eram nou pe-aici, din motiv ca acest forum nu e chiar asa de diferit dpdv tehnic de altele. Mi se pare ca e bazat pe o versiune mai veche a software-ului "drupal" (ma insel?).

So, inainte de a posta asfel de mesaje cu ton isteric
Eu as spune mai degraba ca tonul este al unuia iritat (adevarat, n-ar trebui sa ma enervez asa usor); daca as fi singurul care se plinge de aceasta problema a mesajelor disparute, ai avea dreptate sa te superi. Dar nu ti se pare ca ignori pe prea multi sub pretextul ca ei (utilizatorii) sint prea noi, sa mai stiu eu ce? Chiar ai incredere 100% in software-ul de aici? Stii de cite ori am auzit pe unii strigind tare la cer: "compiler bug!"; ei erau siguri de code-ul lor, si nici macar o data nu a fost cazul. Chestia e ca am invatat ceva in acesti ani de cind imi pierd timpul in informatica: am un simt cind e ceva in neregula cu software-ul pe care il folosesc. Am incercat sa atrag atentia la acest bug, dar de fiecare data cumva discutia se uita, e maturata sub coltul covorului. Ultima data cind am comentat mi s-a raspuns ca in loc sa comentez mai bine sa incerc sa ajut; apoi am raspuns admin-ului ca sa-mi spuna sub ce conditii si ce e de asteptat de la acest "ajutor", dupa care admin-ul n-a mai raspuns. Pai?

mai degraba da-ne detalii despre ce mesaj este vorba, ce continea, titlu, data postarii, etc, astfel incat sa putem investiga cat de cat problema ta

1) inteleg ca ar ajuta astfel de detalii, dar chiar traiesti sub iluzia ca de fiecare cind scriu ceva pe cafenea eu tin cont de astfel de detalii? :)
2) te inseli cind spui ca e problema mea; e a ta. Si vei mai auzi de ea, probabil de la altii. E un proverb, ca pentru fiecare intrebare intrebata, sint vreo cinci care nu vor fi intrebate niciodata. Daca te bazezi pe faptul ca nu prea multi comenteaza pe acest subiect, poate vei descoperi ca ei o fac pur si simplu din cauza comfortabilitatii. De ce spun ca e problema ta?---pentru ca e in interesul tau sa ai utilizatori multumiti.

Asadar, vrem detalii, fara de care reclamatia ta e fara nici o baza.
Nu sint de acord cu atitudinea ta. Deci d-ta crezi ca efortul de a inregistra detalii trebuie pus pe umarul utilizatorului; ceea ce e nedrept. Daca vrei sa ai un site care merge ca ceasul, si daca vrei ca utilizatorii sa te ajute cumva, trebuie sa ii ajuti si tu pe ei; adica sa facilitezi procesul prin care se inregistreaza detalii despre comentarii. De exemplu, de fiecare data cind adaug un comentariu, ce m-ar ajuta pe mine (si cred ca si pe altii) ar fi un radio-button cu optiunea "Confirma acest comentariu la adresa ta de email". Atunci nu numai ca as avea totul inregistrat: data, subiect, samd, dar chiar si intregul mesaj e duplicat, ca sa pot sa-l trimit din nou daca se intimpla ceva pe parcurs, sau pur si simplu sa pot tine o colectie a tuturor comentariilor pe care le fac.

--ikoflexer

P.S. Vreau sa-mi cer scuze totusi pentru ceea ce am spus in legatura cu posibilitatea ca adminul a sters vreun mesaj de-al meu din greseala sau alte motive... deh, dau vina pe vinu' si vinu' pe vina.

P.P.S. O sa incerc sa deschid o discutie tehnica despre software-ul folosit aici.
#21191 (raspuns la: #20984) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proverbe - de nasi la: 18/10/2004 13:32:19
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
intelept grait-ai. nu sunt eu marea amatoare de proverbe si zicale, da' stiu ca toate se nasc in timp, din aceleasi experiente traite de altii inaintea noastra over and over again... este un adevar in ele care ar trebui sa ne dea de gindit macar.
#25415 (raspuns la: #25258) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Legile de baza ale prostiei de Carlo Cipolla - de ampop la: 19/10/2004 14:24:25
(la: Exista oameni cu adevarat prosti?)
Pentru cei nevorbitori de engleza, mi-am permis sa traduc un text dragut...:):

"LEGILE DE BAZĂ ALE PROSTIEI OMENEŞTI
de
Carlo M. Cipolla

1. Intotdeauna şi într-un mod inevitabil toată lumea subestimează numărul de proşti aflaţi în circulaţie.
2. Probabilitatea ca cineva să fie prost este independentă de orice altă caracteristică a acelei persoane.
3. Un prost este o persoană care produce pierderi altei persoane sau unui grup de persoane, el neobţinând nici un profit, ba mai mult decât atât chiar, uneori având el însuşi pierderi.
4. Ne-proştii subestimează întotdeauna puterea distructivă a proştilor. In particular, ne-proştii uită în mod constant că în toate timpurile, locurile sau circumstanţele că negocierea şi/sau asocierea cu un prost este o eroare costisitoare.
5. Un prost este una dintre cele mai periculoase persoane.
(corolar)- Un prost este mai periculos decât un bandit."
Have fun!

Mario
Fotografie subacvatica - de (anonim) la: 20/10/2004 01:26:02
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
A face fotografii subacvatice este pasionant si interesant in acelasi timp.
Fotograful subacvatic trebuie sa fie un foarte bun scufundator in apnee pentru a se putea apropia de subiect fara greutate.
Marea Neagra iti ofera sansa de a deveni un foarte bun fotograf. Regula de baza este sa nu fotografiezi cu lumina electronica(blitz), deoarce in apa marii exista foarte multa suspensie.
Eu am facut intotdeauna fotografie subacvatica cu lumina artificiala si am avut rezultate deosebite.
Recomand fotografiile facute cu lumina naturala atunci cand razele solare taie oblic suprafata apei.
Tocmai de aceea poate ar trebui sa discutam putin si despre folosirea corecta a luminilor in fotografierea subacvatica.

----------------------------------------------------------
"Man has responsiblity, not power." Scuba Proverb http://www.scubadiver.ro
valentin - de anisia la: 21/10/2004 13:15:56
(la: Exista oameni cu adevarat prosti?)
eu nu cred ca ai inteles ce vroia sa spuna doamna aceea in virsta prin a fii destept inseamna a fii treaz (si opusul, a fii prost inseamna a fii adormit).
ea se referea ca omul destept este cel ce prinde tot ce se intimpla in jurul lui, reactioneaza promt, invata cu sirguinta, stie, cunoaste, observa...nu lasa viata sa treaca pe linga el...E TREAZ, e cu ochii deschisi, vede...e cu urechile ciulite...aude. e intr-un fel...on duty!
in exemplul care l-ai dat tu cu acei colegi din industria aeronautica te refereai la oameni destepti adica dotati intelectual cu o baza de cunostiinte datorata studiului. eu asa cred ca ai vrut sa zici. nu sint sigura si imi cer scuze daca gresesc cumva.
si ai mai scris o chestie care m-a facut sa zimbesc "Culmea este ca tot ei au fite si pana acum si mult noroc!". eu cred ca e doar o adeverire a proverbului "prost sa fii noroc sa ai". :)

eu sper ca nu te supara ceea ce ti-am scris, dar eu obisnuiesc sa scriu ce gindesc. multumesc!



*****************************
Sa nu uitam de cei mai tristi ca noi!
#25787 (raspuns la: #25747) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nici nu te-astepti de unde... vine confirmarea! - de (anonim) la: 27/11/2004 15:47:56
(la: "Nastase Scatiu")
Am calatorit in octombrie 2003 timp de 48 ore intr-un cupeu de vagon de dormit al unui tren international cu un diplomat roman (de rang nu prea mare, dar cu legaturi vechi cu... Secu) extrem de comunicativ si talentat povestitor. Mi-a povestit foarte multe istorii intre care si cateva ce confirma cele relatate in "Nastase Scatiu". Atunci mi se parea ca povestitorul meu exagereaza sau chiar inventeaza. Fara sa fac apel la proverbul "Fara foc nu iese fum!" acum cred in bazele reale ale relatarii din "Nastase Scatiu". De fapt punand cap-la-cap fragmente din ultimele interviuri ale lui A.N. si din cartea lui autobiografica (pe care n-am citit-o, dar despre care de asemenea s-a discutat in timpul unui interviu de curand la un canal tv) se confirma intr-o mare masura faptele relatate in "Nastase Scatiu"
Daca n-as sti ca povestitorul meu nu se pricepe la folosirea calculatorului as spune ca el este autorul acestei biografii... intrigante.
#29993 (raspuns la: #29422) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
argumente avand la baza Sfiintele Scripturi - de donquijote la: 23/01/2005 19:48:47
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
pentu Carapiscum
In principiu toata discutia se rezuma la punctul de pornire, daca a fost o implicata o entitate subiectiva, sa-i zicem forta divina (care a existat dintotdeauna) sau o entitate materie/energie aflata in continua miscare si evolutie care tot a existat dintotdeauna. Si ajungem la dilema eterna de ce sa ne scarpinam cu mana dreapta la urechea stanga?
Personal nu ma deranjeaza faptul ca la explicatiile stiintei exista inca 'gauri negre'. Acum 100 de ani erau mai multe si acum 1000 de ani erau si mai multe. Daca omenerea s-ar fi multumit cu explicatia simplista si 'universala' si omniprezenta a creatiei, astazi, dpdv tehnologic si al dezvoltarii societatii nu ne-am fi aflat unde ne aflam. Poate traiam inca sub razele luminosului ev mediu in care credinta era autotputernica.
Nu pot discuta sau combate argumentele scripturilor bazat numai pe scripturi pentru ca nu le cunosc suficient, si cat le cunosc, argumentele mi se par prea simpliste si subiective si mai ales nu tin la o analiza logica; sa nu mai vorbim de faptul ca ar duce la discutii teologice pentru care sunt alte site-uri (sau conferinte in acest site).
Despre ce faceau sau nu faceau (sau fac si nu fac pana in ziua de azi) evreii in ziua de sabat esti informat cam superficial. Mai consulta-i pe cei care stiu (inclusiv pr. Nistea, sunt sigur ca are sa-ti dea un raspuns obiectiv si bine documentat, cel putin dupa cate am vazut din lectura conferintei pe care o tine pe Cafenea). Dupa legile din VT de sabat se odihneau nu numai ei ci si sclavii si animalele lor. Rolul unui neevreu privind sabatul era legat de aprinderea focului (si asta daca se stingea accidental) si alte cateva activitati minore asemanatoare. Dealtfel evreii eliberau sclavii dupa 7 ani (dupa care puteau fi pastrati in gospodarie numai 'cu plata' sau primeau despagubiri ca sa aiba din ce trai), obicei (care impreuna cu odihna impusa de sabat si sarbatori) le-au atras nu putine critici din partea grecilor (si romanilor) care-i considerau 'lenesi' si 'subversivi' pentru ca aceste obicieiuri (care au intrat in 'main stream-ul societatii moderne (weekend, concedii, salar, pensie) subminau insasi bazele societati bazate pe sclavie.

Si ca sa ne intoarcem la 'oitele noastre' conflictul stiinta religie e bine exemplificat (cred ca de Averroes oricum el s-a ocupat cu dilema dualitatii adevarului stiintific si religios fiind considerat de unii ca parintele ideologic al 'Renasterii') in pilda cu leul si balena:
in veci nu vom putea sti cine e mai puternic, leul sau balena pentru ca nu se pot sfasia unul pe altul: traiesc in doua lumi complect diferite care nu se pot intalnii niciodata.
Dealtfel mi se pare ca aceasta este si atitudinea oficiala a Vaticanului: a renuntat sa combata stiinta si incearca sa se mai modernizeze si sa-si reinoiasca unele dogme ca sa poata fi in pas cu evolutia societatii.

P.S. la chestia cu Aghiazma: vreau sa-mi arati pe eroul care ar bea apa tratata numai cu rugaciuni si binecuvantari pe undeva prin India sau Tailanda. Pentru pastrarea in sticle de plastic (vezi apa minerala) se trateaza fie cu ozon fie cu UV. Noroc ca lumea nu intreba ce sa intampla cu hoiturile de bacterii ca raspunsul ar produce pagube idustriei de apa chioara imbuteliata.
Proverbe... - de Honey in the Sunshine la: 22/04/2005 22:54:22
(la: Proverbe si Zicale romanesti de ieri si de azi)
1)ulciorul nu merge de doua ori la apa/minciuna are picioare scurte
2)decat la oras codas, mai bine-n satul tau fruntas
3)cine se scoala devreme, departe ajunge
4)nu lasa pe maine ce poti face azi
5)cand pisica nu-i acasa , soarecii joaca pe masa
6)nu da porcilor margaritare
7)ce tie nu-ti place altuia nu-i face
8)pisica blanda zgarie rau/cainele care latra nu musca
9)unde-s doi puterea creste (iar dusmanul nu sporeste.. hehe )
10)cine sapa groapa altuia cade singur in ea
11)rade ciob de oala sparta
12)sa moara si capra vecinului... (dar cred ca asta e mai mult urare romanesca decat proverb :) )

si oh.. mi-au mai venit cateva sute in minte.. pentru un moment eram la tara cu bunicii.. :)ei mereu vorbeau in pilde.. dar ma opresc aici.. las si pe altii! :)
Proverb - de Cassandra la: 23/04/2005 19:49:07
(la: Proverbe si Zicale romanesti de ieri si de azi)
Aveam un coleg la scoala generala cam slabut la invatatura, pe care profesoara de limba romana ca sa-l treaca clasa l-a scos la tabla si i-a zis: "Macar scrie si tu un proverb..." Si nu mai stiu daca l-a trecut sau nu dar imi amintesc zicala:

"Cine se scoala de dimineata, sapa groapa altuia" :)
'mneatza - de Belle la: 23/06/2005 14:40:40
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
oda cafelei :)

cu copy & paste de pe http://www.replicahd.ro/images/replica112/jacobs.htm

interesant: "In secolul al XV-lea o lege turcească permitea femeilor să divorţeze de soţii lor în cazul în care aceştia nu puteau asigura familiei raţia zilnică de cafea" ...aviz amatorilor ;)


O istorie a cafelei
«Cafeaua ar trebui să fie neagră precum iadul, puternică precum moartea şi dulce precum dragostea»
Proverb turcesc


Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi din lume, cu toate acestea, puţini cunosc istoricul şi legendele legate de această licoare.
Istoria şi dezvoltarea cafelei sunt deosebit de variate şi interesante, bazându-se pe mituri, întâmplări, intrigi politice şi lupta pentru putere şi bogăţie.
La baza acestei istorii stau mai multe legende. Conform uneia dintre ele, efectele cafelei au fost descoperite de un păstor pe nume Kaldi, din Caffa - Etiopia. De altfel, numele astăzi desemnat cafelei derivă din cuvântul turcesc «kahve», care provine, la rândul său, din denumirea arabă «qahwa», derivată din numele regiunii etiopiene. Păstorul Kaldi a remarcat că oile sale devin foarte active dacă mănâncă boabele verzi ale unei anumite plante, astfel încât s-a hotărât să le încerce chiar el, remarcând un efect asemănător.
Legenda mai spune că un călugăr l-a văzut pe păstor încercând boabele roşiatice şi l-a acuzat că se desfată cu «fructul diavolului». Cu toate acestea, călugării au descoperit curând efectele cafelei şi au folosit-o pentru a rămâne treji în timpul slujbelor.
O altă legendă ne oferă denumirea «mocha», povestind despre tânărul Omar, condamnat la moarte şi izgonit în deşertul arab, împreună cu discipolii săi. Disperat, Omar şi-a pus însoţitorii să fiarbă şi să mănânce boabele unei plante necunoscute. Această licoare nu numai că i-a salvat pe exilaţi, în plus, supravieţuirea lor a fost considerată un semn divin de către locuitorii celui mai apropiat oraş, Mocha. Planta şi băutura realizată din aceasta au fost numite Mocha, în cinstea evenimentului.
Iniţial, arborele de cafea creştea în mod natural în Etiopia, dar odată transplantat în Arabia, a fost monopolizat de aceştia. Arabii încep să cultive planta în jurul anului 1000, fiind de altfel primii care fierb boabele, creând băutura cu denumirea de «qahwa».
Cafeaua a fost introdusă mult mai târziu dincolo de graniţele arabe, fiind considerată o delicatesă în întreaga lume. Mai mult chiar, transportul de cafea în afara graniţelor musulmane era strict interzis.
În 1453, otomanii introduc cafeaua în Constantinopol, iar în 1475, în acest oraş se deschide prima cafenea din lume - Kiva Han.
În afara graniţelor arabe, cafeaua a ajuns întâia oară în mod ilegal. Un arab pe nume Baba Budan a strecurat plante şi boabe în munţii Mysore, din India, punând bazele primelor ferme din regiune.
În anul 1600, comercianţi italieni introduc cafeaua în lumea vestică, prin porturile veneţiene. Considerată de mulţi creştini «băutura diavolului», cafeaua câştigă bunăvoinţa clericilor şi este binecuvântată de câtre Papă, întrucât «cafeaua este atât de delicioasă, încât ar fi păcat ca necredincioşii să aibă exclusivitate asupra ei».
Istoria consemnează anul 1607 ca momentul în care cafeaua este introdusă în America de Nord, cel mai probabil de către căpitanul John Smith, fondatorul coloniei Virginia.
Primele cafenele apar în secolul al XVII-lea în Italia, Regatul Marii Britanii, Franţa şi Germania.
Cafenelele devin din ce în ce mai populare, ca loc de întâlnire pentru intelectuali, şi nu numai. În Marea Britanie, cafenelele sunt consacrate sub denumirea de «penny universities», datorită preţului de un penny pentru o ceaşcă de cafea.
Prima cafenea din Bucureşti se deschide în anul 1667, în vremea Domnitorului Radu Leon. Ea se afla în apropierea hanului şerban Vodă, ce aparţinea unui turc, în locul căreia între anii 1881-1883 s-a construit palatul Băncii Naţionale. În 1693 mai exista o altă cafenea pe locul Mânăstirii Cotroceni, ce aparţinea tot unui turc. La mesele domnitorilor sau la primirea de oaspeţi, cafeaua intră în lista delicateselor, iar la plecare este oferită drept cadou. O mărturie ne confirmă acest ritual în «Condica de orânduieli a visteriei lui Constantin Brâncoveanu», unde se menţionează la data de 7 iulie 1696 următoarele: «S-au cumpărat 15 oca de cafea, ce trebuia să se dea Măriei sale Hanului de oaste».
În anul 1675, în timpul asediului otoman asupra Vienei, Franz Georg Kolschitzky, un austriac care locuise în Constantinopol, ajută la eliberarea oraşului. Trupele otomane lasă în urma lor saci cu provizii, iar Kolschitzky recunoaşte între aceştia saci de cafea. Acesta va deschide prima cafenea central-europeană şi este cel care introduce obiceiul de a filtra cafeaua, de a o îndulci şi de a-i adăuga lapte.
În 1690, olandezii devin primii comercianţi de cafea, scoţând ilegal din portul arab Mocha câteva plante şi transportându-le spre coloniile indiene.
În anul 1713, olandezii oferă cadou regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei un arbore de cafea ce va sta la baza întregii industrii vestice a cafelei, datorită ofiţerului Gabriel Mathieu do Clieu, care va fura câteva seminţe ale acestui arbore şi le va transporta în Martinica. 50 de ani mai târziu, un sondaj înregistrează19 milioane de arbori de cafea în această zonă, cu un procent de 90% din producţia mondială de cafea.
Anul 1727 este cel de debut pentru industria cafelei în Brazilia. Locotenent colonelul Francisco de Melo Palheta este trimis de către guvernul său să arbitreze o dispută legată de graniţele franceze şi olandeze din Guineea. Locotenetul se implică într-o relaţie secretă cu soţia guvernatorului francez al Guineei. Soţia guvernatorului îi dăruieşte locotenentului de bun rămas un arbore de cafea, pe care acesta îl va replanta în ţara sa.
La începutul secolului XX, obiceiul de a însoţi conversaţia de după-amiază cu o cafea se răspândeşte în întreaga Europă.
Tot începutul secolului al XX-lea marchează şi o inovaţie în industria cafelei. Chimistul american de origine japoneză, Satori Kato, inventează, în 1901, cafeaua solubilă.
O altă inovaţie în domeniul cafelei se va remarca la scurt timp după, când importatorul german Ludwig Roselius a rugat câţiva cercetători să studieze nişte saci de cafea degradată. Aceştia reuşesc să extragă cofeina din boabe, fără însă a le distruge aroma. Acest nou tip de cafea este introdus pe piaţă sub denumirea «Sanka».
Anul 1907 consemnează Brazilia ca fiind cel mai mare producător de cafea din lume, cu o cotă de 97%.
În anul 1946, Achilles Gaggia perfectează în Italia maşina de espresso.
Studii efectuate în 1995 demonstrează că în lume se beau anual aproximativ 400 de miliarde de ceşti de cafea.

#56239 (raspuns la: #56167) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gigi, lasa inghetata pe baza - de Calypso la: 30/06/2005 17:45:36
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
Gigi, lasa inghetata pe baza de lapte, smantana, frisca etc....

papa sorbet-uri, adica inghetata facuta din suc +pulpa de fructe
si fara zahar adaugat; cu berica e cam greu, si eu mai beau cate una seara
cand ma vad cu dl calypso:)

Belle, bravo; te-ai tinut serios de regim, nu gluma; tine-o tot asa....
cate ti-ai propus sa dai jos?
"E adevarat, ateismul (baza e - de RSI la: 19/07/2005 17:17:01
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
"E adevarat, ateismul (baza evolutionismului) ..."
Si ce te faci cu credinciosii evolutionisti? Sau aia "nu e valabili" ?
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#60323 (raspuns la: #60314) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...