comentarii

zămbind


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
"Când voi fi-mbătrânit destul" de Ana Blandiana - de Ingrid la: 14/10/2003 14:46:13
(la: Cele mai frumoase poezii)
Când voi fi-mbătrânit destul
Să nu îmi mai doresc să mor
O să mă sui într-un pătul
Cu miros bun, adormitor
De grâu încins sub bolţi de stuh,
De floarea-soarelui uscată,
De praf bătrân şi de văzduh
Pe care-l ştiu de altădată;
O să mă-ntind printre grămezi
Fără dorinţe, fără gând
Şi nici măcar n-o să visez
Perechi de vorbe-alunecând;
În dulcele coşciug de boabe
Voi sta zâmbind cu ochii-nchişi,
O să îmi joace pe pleoape
O rază din acoperiş;
Uimită fără de pricină
Din când în când o să adorm,
Mă va trezi câte-o albină
Cu bâzâitul ei enorm,
Curând miresmele vecine
Mă vor topi în sinea lor,
Voi fi bătrână, va fi bine
Şi nu-mi voi mai dori să mor.

Logica comunista si logica taranului - de belazur la: 29/02/2004 06:44:00
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
Iata un fragment dintr-o scrisoare trimisa la rdactia Timpul cand se discuta asa-zisul proiect al "Politicii nationale a RM" in Parlament:

"În timpul dezbaterilor parlamentarilor comunişti pe marginea programului antinaţional adoptat de ei la sfârşitul anului trecut din iniţiativa preşedintelui Vladimir Voronin, liderul comuniştilor din legislativ, Victor Stepaniuk, a spus, zâmbind veninos, că ne face dreptate şi nouă, românilor din R. Moldova, considerându-ne ca minoritate naţională.

În ce constă viclenia lui Stepaniuk? Potrivit lui, se corectează o nedreptate istorică, atribuindu-se un loc şi românilor în statul nostru polietnic şi policultural. Adică, dacă insistaţi, la noi, constituie şi românii o minoritate de vreo 9%, şi mulţumească-se cu ceea ce le dăm. Chiar îi mulţumim. Şi nu numai lui Stepaniuk, dar şi celorlalţi demnitari care îşi bat joc de noi.

Totuşi, aş vrea ca adevărul să-l scoatem la iveală şi să-l cunoască şi ei. Alde Stepaniuk folosesc o matematică simplă: în stânga Prutului există atâţia români câte procente de voturi a acumulat PPCD în alegerile parlamentare. E o aiureală. Eu, bunăoară, nu am votat pentru PPCD, deşi susţin toate acţiunile patriotice. Vreţi să ştiţi pentru cine? Vă spun: votul meu, ca şi al multor altor alegători români, a nimerit la Partidul Comunist, fiind adăugat la cele circa 50% de voturi date pentru comunişti de rusofili şi de pensionarii nostalgici după trecut.

Aşadar, vă rog să mai adăugaţi încă circa 20% la minoritatea română, plus majoritatea celor care au susţinut partidul de Opoziţie (Braghiş). E o matematică simplă, dar logică, prin care se vede că daţi cu oiştea în gard atunci când vorbiţi de relaţii naţionale în statul moldovenesc polietnic.

Orice om sănătos de cap are dreptul să-l întrebe pe Victor Stepaniuk: "Ce ne facem cu moldovenii care locuiesc în stânga Prutului şi sunt născuţi până la anul 1940 inclusiv, pentru că aceştia, de jure şi de facto, sunt români?". Îi îndemn pe autorii noii politici naţionale să ridice din biserici actele celor născuţi până la 1940 sau să intre în arhive şi o să se convingă că toţi au indicată naţionalitatea român.

Sunt născut în 1940 şi sunt român. Am copii şi nepoţi: cum mă sfătuiţi să-i numesc, stimaţi parlamentari, la care minoritate etnică îi aruncaţi?

În legătură cu cele expuse, consider că, la recensământul apropiat, toţi băştinaşii născuţi până la 1940 trebuie să fie înregistraţi români, iar urmaşii lor direcţi nu pot fi numiţi de altă naţionalitate decât tot români.

Ion Cârlig,
or.Orhei

http://www.timpul.mdl.net/Article.asp?idIssue=17&idRubric=326&idArticle=701
#10929 (raspuns la: #10917) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru mariana ignatov si altor "cartaresti"... - de sanjuro la: 18/11/2004 14:04:43
(la: Cele mai frumoase poezii)
Tu, Nichita...
personale [ Jurnal ]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Mircea Cartarescu


"Cînd am stat prima dată faţă-n faţă cu Nichita Stănescu, (mă simţeam de parcă aş fi stat la masă cu Eminescu sau cu Baudelaire), eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coşovei. Am fost atunci atît de intimidat de ochii albaştri, foarte depărtaţi, ai lui Nichita, încît vreo jumătate de oră n-am putut scoate o vorbă, lucru pe care el l-a luat drept o tăcere ostilă.

"Bătrîne, gata!" mi-a spus pînă la urmă. "Ai dreptate, sînt cel mai prost poet din lume. Dar hai să stăm de vorbă, totuşi, şi să ciocnim un pahar ca doi prieteni." "Dar dimpotrivă", i-am răspuns, "am tăcut fiindcă vă respect prea mult..." "Haide, lasă-l pe vă şi pe dumneavoastră. Zi-mi tu, bătrîne!" "Iertaţi-mă, dar nu pot..." Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. "Ascultă, tu eşti credincios?" "Da, bineînţeles." "Şi te rogi cîteodată lui Dumnezeu?" "Da, uneori." "Şi cum îi spui lui Dumnezeu cînd te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastră, Doamne?" "Tu", i-am răspuns zîmbind, pentru că mi-am dat seama brusc ce vroia să spună. "Şi-atunci, dacă lui Dumnezeu îi spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastră? Hai, bătrîne, zi-mi Nichita, şi să fim sănătoşi..."

De-atunci, în puţinele momente în care ne-am mai văzut, m-am străduit să-i spun pe nume: tu, Nichita. "
#29136 (raspuns la: #29037) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mistretul cu colti de argint - St.Augustin Doinas - de Intruder la: 16/05/2005 11:45:07
(la: Cele mai frumoase poezii)
Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.
mitzura adormita, viseaza linistita... - de anisia la: 26/08/2005 13:41:38
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
cu motz poetul de pe net
că pune versul rând pe rând
doar să îi spui ce ai în gând
si ce să-ti pună pe tapet.

mitzura i-adormită bag de seamă!
ca nu-i văzui urma prin târg
te pomeni c-o munci cu sârg,
ori poate e cu capu'n vană?

încerc să cred că s-o sfârsit cu chinu'
că soarele a străluci mai blând,
si pot de-acum cu păru-n vânt
să îmi urmez zâmbind destinu'.

pe drumul fără plopi si număr
adesea am să trec
si rânduri de-adormit mitzura
continui sa încerc :)


NOTA: fara nici o referire la dna Mitzura Arghezi!




#68150 (raspuns la: #68120) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mr Six - de Kon Stantin la: 14/12/2005 15:24:53
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Nu am exagerat. Să înveţi şi să munceşti (şi cu adevărat să munceşti)într-un mediu în care să nu-ţi pui niciodată problema banilor este pentru mulţi români doar un vis. Eu l-am trăit (chiar dacă numai pentru şase luni). Reîntoarcerea acasă, unde rar mai vezi pe cineva zâmbind pe stradă, iar dacă vezi pe careva râzând în hohote te consideri martorul unei minuni (aceasta dacă nu l-ai catalogat deja ca fiind nebun), la un loc de muncă unde patronul îmi dă mai întâi un "impuls" înjurând şi blestemând ziua în care a făcut angajări (măcar de m-ar înjura pe mine sau dacă ar blestema ziua în care m-a angajat) şi abia apoi îmi explică ce doreşte, la programul de 10-12 ore pe zi fără pauză şi fără a ronţăi măcar un covrig, în contact cu persoane din diferite categorii sociale, urmate de o zi de salar (respectată ce-i drept) în care am sentimentul că-mi cerşesc plata pe munca mea, a constituit, cel puţin pentru mine, un ŞOC. Şi toate acestea pentru că mi s-a oferit "privilegiul" de a mă perfecţiona în străinătate (fără stres, fără ţipete, fără înjurături, pe bani buni).
Interviu cu Dumnezeu, de Octavian Paler - de rac la: 16/12/2005 08:06:47
(la: PARADOXUL VREMURILOR NOASTRE)
- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci...zise Dumnezeu.

- Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea... Ce întrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...iar apoi tânjesc iar sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea pentru a face bani...iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.
Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul, iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tacuti un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca parinte, care ar fi câteva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le învete copiii tai?
- Sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inim! a celor pe care îi iubesc... si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa învete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa învete ca exista oameni care îi iubesc dar pur si simplu înca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit; sa învete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei însisi.
- Multumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva, ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, întotdeauna.
Teodora - de rac la: 12/01/2006 16:11:55
(la: Stiti sa folositi "bisturiul"?)
Da, am înţeles ce vrei să spui... Dar, ştii ce: lasă-ţi inima să râdă..., ce, tu nu ai dreptul la bucurii?
...Ştii, uneori îmi spun: prea am grijă să nu deranjez pe cei din jur, prea merg în vârfuri, dar ei - cei din jur fac acelaşi lucru cu noi? Uneori mi-e aşa ciudă de asta, că-mi vine să nu-mi mai pese decât să-mi fie mie bine...

Sau am fost rău acum?
Oricum, eu vorbesc teoretic, pentru că în realitate... mi-e greu să fac aşa.
...Îmi vine să râd acum: odată tot îi spuneam soţiei că să fie mai dură, că să nu mai pună la suflet totul, că să nu îi mai fie aşa milă de toţi, că altora nu le-a fost milă de noi când ne-a fost nouă greu, că să fie mai detaşată, să nu-i mai pese... Iar ea la un moment dat m-a întrebat zîmbind:

Tu pe cine vrei să convingi, pe mine sau pe tine?
#99852 (raspuns la: #99848) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
latu - de alex andra la: 27/08/2006 18:59:55
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Buuuun ! Răpirea pun la cale.
O luăm încet la vale,
Nu te laşi, da io te trag,
Mai cu forţa, mai de drag.
Ne urcăm în avion,
Tu zâmbind ca nenea Ion,
Cu gura pân' la urechi.
În avion perchi, perechi
Ne privesc,
Iar eu roşesc
De ruşine că-s o moaţă*
Răpitoare şi chiar hoaţă.
Inima de ţi-am furat,
Îmi ajunge, nu-i păcat:)

Cer drept de licenţă poetică: "moaţă" însemnă aici "moţată" :D

Lost without music in a world of noises
#141701 (raspuns la: #141697) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
- Oare când se va hotărî - de alex andra la: 06/09/2006 14:35:35
(la: Loc pentru "giugiuleli" :))))))))
să-mi vorbească? Ce are să-mi spună ? De ce e atât de crispată? se întreba el ţinând-o de mână pe Saşa şi încercând s-o protejeze de crengile prea joase ale unui copac de o specie necunoscută ce se insinuase printre mesteceni. Pădurea foşnea misterios şi tandru, trunchiurile albe se detaşau siluete fragile pe fondul întunecat al înserării ce se lăsase brusc peste lume.
Dincolo, marea se apropia periculos de mult de picioarele ei desculţe, gata să le înghită. Andrej rămăsese în urmă, contemplând tabloul insolit -femeie mesteacăn la malul mării. Picta în gând murmurul valurilor întretăiat periodic de foşnetul pădurii din vis şi tabloul se transforma într-o partitură nemaivăzută, nemaiauzită, cu frunze şi note muzicale, cu meduze şi căluţi de mare, cu trunchiuri albe, nemişcate, lucioase, cu valuri perfect rotunde, înspumate şi peste toate astea, deasupra, plutind în voaluri cenuşii ca înserarea, ea, ireală, imaterială... Alecsandra se întoarse spre el, zâmbind unei imagini fugare rămasă pe retină:
- Nu trebuie să-mi spui nimic. Nu vreau să ştiu mai mult decât îmi spun ochii tăi, privirea ta, tăcerile tale. Mi-e frică de cuvinte. Lasă-le nespuse. Hai să mergem. Ceilalţi ne aşteaptă la cină. Îi întinse mâna şi el i-o luă, o cuprinse în mâinile sale, pasăre fragilă, speriată, tremurândă.

Lost without music in a world of noises
#143598 (raspuns la: #142914) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Conferinţă......... - de cosmacpan la: 26/01/2007 10:35:59
(la: Ora de compunere (3)- "Pedagog de cafenea")
"Onorat aughitoriu,

Vom căuta să ne roskim astăzi ghespre metoda ghe a prăda grămakica în jenăre şi apoi numai doară ghespre metoda intuikivă şi ghespre răspunsurile neapărake, neţăsitake ghe lojica lucrului, amăsurat inkelijinţii şcolerului!"

Aşa începe d. conferenţiar. Cui nu a asistat la conferenţa aceasta trebuie să-i spunem că pedagogul pune întrebările şi presupune şi răspunsurile. Aşa că urmarea, deşi s-ar părea o conversaţie între pedagog şi şcolar, este însuşi corpul conferenţii. Iată rezumatul acestei superioare opere didactice.

Urmează conferenţiarul:

Pedagogul: No! ce-i grămakica?

Şcolerul: Grămakica iaste...

Pedagogul: No că-z ce iaşte? că-z doar nu iaşte vun lucru mare.

Şcolerul numai apoi se răculeje şi răspunghe: grămakica iaşte o ştiinţă ghespre cum lucră limba şi lejile mai apoi la cari se supune aceea lucrare, ghin toake punturile ghe veghere.

Pedagogul: Bravo, mă! prostovane! (îi zic aşe doară nu spre admoniţiune, ci spre înghemn şi încurajare). No, acuma, spune-ne tu numai cum se împart substankivele? Şcolerul, la întrebarea aceasta a mea doară, musai să răspunză, neţăsare, amăsurat priceperii şi răţiunii sale:

Şcolerul: În substankive care se văd şi substankive cari nu se văd - reşpeckive concreke şi abstracke!

Pedagogul: Apoi merem mai gheparte pe ogorul pedagojic şi punem cheskiunea doar:

Aţi auzit voi, copii, ghespre jăn? Ce iaşte jănul?

Şcolerul răspunghe: Jănul e cumu-i lucru: masculin, femenin şi ekerojen au neutru, reşpeckive ghe bărbat, ghe femeie şi ghe ce nu-i nici bărbat, nici femeie.

Pedagogul: Esemple doară...

Şcolerul apoi musai se exprime astfel:

Calul îi substankiv masculin; iel se schimbă în iapă, ş-apoi ghevine femenin.

Pedagogu1: No! dar neutru?

Şcolerul (inoţent cumu-i, el nu poake da exemplul aghecvat; eu, pedagogul, atuncia-s gata să-i dau ilustrăţiunea keoriei)...

Pedagogul: Neutru! Neutru mai apoi, dacă-i calul masculin şi iapa femenină, neutru-i catârul, carele nu-i nici cal, nici iapă, nici măgar, nici cal: e catâr, aghică corşitură, ghe îmbele jenuri, şi mai gheparke pentru aceea se conzultă zoologhia, care-i o altă ştiinţă naturale, şi doară naturalia non sunt turpia!...

După aceea doară, şcolerul musai să fie, în răţiunea să puerilă, eghificat pe gheplin ghe jănurile tutor substankivelor.

Vine numai dup-aceea cheskiunea makemakică... Spune-ne tu doară, Bârsăscule! (zic eu şcolerului) ce înţăleji tu prin curbă, o linie curbă?

Şcolerul: Care nu-i ghireaptă...

Pedagogul (zâmbind cu bunătate): No! care nu-i ghireaptă, bine! da' cumu-i, dacă nu-i ghireaptă?

Şcolerul mai apoi vine la aceea înduplecare a răţiunii că musai va să răspundă minken:

E o linie oablă, oablă, care mere şi mere şi mere şi iarăşi se-ntoarnă ghe unghe o purces.

Pedagogul (jucându-şi serios rolul): Bine! răspuns limpeghe! chiar! reşpeckive esact... No acuma, spune-ne cine au invăntat numerele?

Şcolerul acuma, după memorare numai, căci memoria e, cum zice Tubinghen, pur animală, răspunghe ca animalul: numerele pare, reşpeckive cele cu soţiu, le-au invăntat Pitagora, iar mai apoi cele impare, reşpeckive cele fără soţiu, le-au invăntat Eratoskenes!

Bravo!

Cum veghe, onoratul aughitoriu, toake răspunsurile şcolerului după metoada intuikivă moghearnă sunt neţesitake prin lojika lui, proprie vorbind născândă, dar completaminke formată printr-o educăţiune aghecvată cercustanţelor, probăluike ca gherivând ghin natura noastră, carea lucră pe cum e mânată mai gheparke.

Într-o viitoare conferenţă, vom cuvânta apoi ghespre această natură iarăşi în aplicăţiunile sale în raport cu pedagojia, cu beserica şi cu işcoala!

(Aplauze. A doua zi, pedagogul nostru este numit în slujbă profesor "ghe pedagojie în jenăre şi ghe limba makernă în şpeţial". Să-l vedem la lucru.)

PS: Nenea Iancu sa traiasca........fruntea sa ne-o descretzeasca
asfintit - de Sancho Panza la: 12/04/2007 01:59:07 Modificat la: 12/04/2007 04:03:58
(la: O lume într-un cuvânt)
Se scufundă soarele în Cornul de Aur.Apa e verde brun, lumina împuţinată cade pieziş printre casele scunde.Peste Halici,cerul e albastru stins şi coşurile fabricilor fumegă a trisţete.Mirosurile nu se clintesc, încremenite de dorul vântului.
De undeva, vocea gălbuie şi alungită a vânzătorului de boza,amestecată cu chemarea imamului la rugăciunea de seară.
Forfota orei se topeşte ca-ntr-un creuzet.Atâţia ani potopind-o...
Pescăruşii îşi înmoaie aripile în undele negurii şi se ridică iute, speriaţi de sirena unui vapor .Se-apropie un copil şi o îmbie cu covrigi calzi.Abia cumpăneşte pe creştet tava mare, rotundă.Ia unul şi-l fărâmiţează, aruncându-l în valuri,hrană păsărilor. Ca pe vremuri...îşi spune zâmbind...ca pe vremuri.
Deodată, orasul se strânge-n jurul ei, tentacular.Simte toate străzile străbătute împletindu-i-se în jurul gleznelor.
Pescăruşii s-au întors şi-i ciugulesc amintirile, cu lăcomie.

târziu
#186434 (raspuns la: #186348) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Lady Allia la: 05/05/2007 19:04:18 Modificat la: 05/05/2007 19:05:24
(la: acceptare)
...zâmbind
...încercând să vezi că soarele este mereu acolo unde trebuie să fie doar că din când în când în faţa lui sunt nori... se ascunde, dar el este mereu acolo
...ţipând odată cât te ţine plămânii, urlând, prinzând viaţa de guler...(nu o trânti...s-ar putea să nu ţină...de obicei are revers şi dă ea cu noi de pământ), privind-o în ochi şi din nou - zâmbind- vei găsi tu calea câtre tine însăţi într-un final.
#193797 (raspuns la: #193784) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu îmi este frică de moarte... - de Lady Allia la: 30/05/2007 11:05:47
(la: Va e frica de moarte?)
Nu sunt ateu şi nici nu am fost vreodată!
Mă mai iau câteodată în gândurile mele "de piept" cu Doamne Doamne, dar sfârşesc prin a mă bucura că există şi îmi este cel mai bun prieten.
Înainte de a-mi fi frică de moarte...mie îmi este frică de viaţă!
Eu cred că înainte de a ne gândi ce este moartea, dacă ne este frică de ea sau nu...ar trebui să ne gândim ce este viaţa şi cum ajungem noi la capătul ei!
Eu nu caut sensul vieţii sau al morţii! Le accept pe amândouă aşa cum sunt ele!
În viaţă însă îmi doresc să merg înainte culegând clipe, trăiri, învăţăminte şi sper ca în drumul meu să nu lezez, să nu rănesc pe nimeni atât cât îmi stă în putinţă!
Vreau să râd, să profit de prezenţa celor dragi în preajma mea, să adun albume întregi de amintiri frumoase şi vreau să pot să spun la sfârşit: "am trăit frumos, am fost fericită, am iubit şi am avut o viaţă bună!", altfel...ar fi cel mai mare păcat pe care l-aş săvârşi trăind!
Vreau ca viaţa să îmi fie o călătorie frumoasă, vreau să ajung la capătul ei cu bagaje frumoase şi folositoare, vreau ca nepoţii, copiii şi familia mea să îşi amintească de mine zâmbind fără durere şi amintindu-şi că mi-am trăit viaţa iubind-o!
Iar când va fi să fie...că de moarte vorbim...aş vrea să trec dincolo privind pe dragul meu, ochii lui caldă şi căprui pentru a putea să îi iau cu mine toată dragostea cu care m-a alintat, m-a spijinit şi m-a încălzit! Vreau să îl ţin de mână şi să îmi umplu sufletul de iubirea lui şi amintirile noastre ca să pot să mor şi să mă nasc din nou cu el în suflet!
Nu de moarte îmi e mie teamă ci de faptul că las atâtea persoane şi amintiri frumoase în urmă şi poate niciodată nu voi mai avea privilegiul să îi reîntâlnesc!
tot Cargiale - de munteanu rodica la: 09/09/2007 16:55:31 Modificat la: 09/09/2007 16:56:12
(la: Portrete cu putin mov)
L-au maltratat. Ce nu-i facura?
În brânci afar-au vrut sa-l dea...
As! Rabdatoarea creatura
Ca nu-ntelege se facea.

Primea zâmbind fluieratura;
În dreapta,-n stâng-a salutat
Si grav, bravând huiduitura,
Rolu-nainte a jucat.

Nobil metal nu e otelul,
Dar scump destul, destul de greu...
Ca rol fu mare mititelul!
Hai, gogomani la jubileu!

(pentru infiatu'.stiu ca stie de gluma)
*** - de Bitterdream la: 09/09/2007 17:06:32
(la: Portrete cu putin mov (2))
tot Cargiale - de munteanu rodica la: 09/09/2007 16:55:31 Modificat la: 09/09/2007 16:56:12

L-au maltratat. Ce nu-i facura?
În brânci afar-au vrut sa-l dea...
As! Rabdatoarea creatura
Ca nu-ntelege se facea.

Primea zâmbind fluieratura;
În dreapta,-n stâng-a salutat
Si grav, bravând huiduitura,
Rolu-nainte a jucat.

Nobil metal nu e otelul,
Dar scump destul, destul de greu...
Ca rol fu mare mititelul!
Hai, gogomani la jubileu!

(pentru infiatu'.stiu ca stie de gluma)
tot Cargiale - de munteanu rodica - de Cri Cri la: 09/09/2007 19:26:22
(la: Portrete cu putin mov)
"L-au maltratat. Ce nu-i facura?
În brânci afar-au vrut sa-l dea...
As! Rabdatoarea creatura
Ca nu-ntelege se facea.

Primea zâmbind fluieratura;
În dreapta,-n stâng-a salutat
Si grav, bravând huiduitura,
Rolu-nainte a jucat.

Nobil metal nu e otelul,
Dar scump destul, destul de greu...
Ca rol fu mare mititelul!
Hai, gogomani la jubileu!"


andrushca

am ghicit?
#233521 (raspuns la: #233518) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de început de an :) - de Lady Allia la: 29/12/2007 10:55:42
(la: De sfarsit de an:))
îmi propun să rămân la fel de visătoare...să "mă plimb" le fel de frumos pe norii mei :))).
îmi doresc să pot fi şi mai mult şi mai frumos alături de copila, soţul şi familia noastră...dăruindu-le tot ce am mai bun şi mai frumos din mine.
mi-ar face plăcere să vă ştiu pe toţi fericiţi, zâmbind...plini de optimism, de vise şi împliniri

şi...da, Cezar ceea ce ai scris este absolut minunat! profund şi frumos

un 2008 plin de tot ce vă doriţi!
*** - de Giordano Bruno la: 26/05/2008 10:43:10 Modificat la: 26/05/2008 10:46:48
(la: Plâng nebunii cerneală)
astea strica estetica :P in rest mmmmm

(- Domnu’ doctor, pierdem pacientul!
- Asta-i viaţa, fetiţo. Şi Iisus a murit, nu ştii? zice el zâmbind înţelept.
- Da, dar Iisus a-nviat…)

si

(- Du-te la mall, copila mea! Terapia prin shopping te va-nvia. Hairstylist, apoi Mango, Evian si-o cafea. Nu uita să trăieşti două ceasuri la multiplex. Cu zece lei salvezi lumea, iubeşti, faci şi sex. Ce minune de viaţă, îţi vine să crezi? N-o să ieşi Iisus şi nici vreo Marie, însă nu-i o problemă, o să pari vie.)

dramatism dom'le, dramatism! nu cioace :)
*** - de Protagoras la: 04/06/2008 23:42:27
(la: ora de des-compunere)
M-am născut acum mai mulţi ani, iar naşterea mea a coincis cu moartea, evident este vorba de o descompunere ritmată sau o compunere aritmică. M-am descompus prima oară atunci când am văzut lumina, până aici îmi este clar în ce mod am parcurs această lume, de la început spre sfârşitul evident sau invers. Deschizând un ochi am văzut un copil iar deschizând celălalt ochi am văzut o mamă. Aş putea să spun că am văzut o oglindă, dar nu îmi este încă stabilită ordinea compunerii (s-ar putea ca oglinda să fi fost totuşi un vis). Lucrurile îmi păreau clare, copilul şi mama erau îmbibaţi de o lumină albă, sentimentul ce m-a copleşit a fost liniştea dar am simţit nevoia să plâng. Şi am plâns de parcă eram pe punctul de a pierde ceva, un ceva inexplicabil dar totuşi ciudat de familiar. Se poate spune că încă nu eram conştient, dar deja eram pe punctul de a mă descompune. O linie subţire despărţea o lume de cealaltă, iar eu aşteptam nerăbdător (puţin trist) momentul trecerii şi al surprizei. Brusc, m-a cuprins o somnul, îmi forţam pleopele ţinându-le deschise, era tot mai greu, culorile mi se învălmăşeau în retină. Mi-am văzut propria descompunere astfel:

Un bătrân având în mână un toiag (poate un baston) îmi şoptea ceva. Buzele îi tremurau la fel şi barba mare, albă, deasă. Eram obosit şi nu reuşeam să îmi păstrez atenţia trează. Nu îi înţelegeam cuvintele chiar dacă faţa sa zbârcită era lipită de a mea. Priveam spre toiagul său (poate un baston) şi încercam să înţeleg. Cuvintele sale îmi păreau incantaţii magice, poate un fel de ritual prostesc, obscen, felul în care îşi ţinea toiagul, cu vârful ridicat în sus, frazele sale tremurate, totul mă ameţea. La un moment dat, mi-a umplut faţa de apa, lacrimi, eu nu înţelegeam şi nici nu vroiam să înţeleg ce se întâmplă. Am izbucnit în plâns, iar el a început să zâmbească şi m-a ridicat ca pe un fulg şi m-a legănat. M-am liniştit iar apoi am aţipit, doar pentru a mă trezi zgomotele puternice şi tunelul cu lumina alba...

Îi priveam pe toţi mirat şi parcă aveam sentimentul unei cunoaşteri profunde, aveam senzaţia că ceva se pierde, că părăsesc o lume a sunetelor şi a culorilor, că intru într-o era a vieţii mele complet necunoscută. Speranţa îmi stătea în lumină. Atât timp cât lumina persistă trăiesc. Am deschis ochii cât am putut de larg, până la durere, la lacrimi. Am încercat să strig dar nu mi-a ieşit decât un scâncet. Aveam premoniţia durerilor viitoare. Panică şi senzaţia sfârşitului unei lumi. Înaintam parcă plutind pe tunelul alb. Feţe mă priveau zâmbind. Dinţii lor exprimau violenţă. Necunoscutul se întindea fioros înaintea mea, alb lăptos şi susurând metalic. Parcă nu are sfârşit. Totul trebuie să se termine, de ce aşteptarea? Ce rost are plimbarea asta? Mă înconjura o atmosferă de înmormântare şi se simţea descompunerea în aer. Mirosea a eter. Am auzit plânsete. Totul se sfârşise începând astfel.

Mi s-a spus că m-am născut invers. Sfidam prin existenţa mea ordinea firească şi prin acest fapt mi-am început declinul inevitabil (oare?). Mi-am negat existenţa printr-un act de voinţă. M-am descompus prin naştere, m-am recompus prin moarte.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...