comentarii

zadarnic


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
zadarnic?! - de sarsilovici la: 07/04/2006 19:38:50
(la: SOMETIMES I JUST FEEL LIKE SHIT)
(Arată-mi ceva încântător, fiindcă totul mi se pare zadarnic!)
Am observat ca unii ,din noi astia cu 2 picioare de-si spun oameni, sunt complecsi iar altii foarte simpli si unii sunt indiferenti de cum sunt. ca sugestie de ceva incantator iti pot oferi ceva ce mi se pare mie a fi incantator. Urci pe Ceahlau.Te rogi mai intai sa fie si vreme frumoasa , cer senin etc. Asa si ajungi langa cabana aia de pe langa varf. Si acolo vezi 'in 2 parti'. poate e bine sa te duci toamna sa vezi combinatia fantastica de culori. Si cuprinzand cu ochii toata zarea ridici mainile in aer, tragi aer in plamani si ... "Il apuci pe Al de Sus de un picior". Cam asta e. Complicat de ce tre sa fie? Incantatoru asta trebuie sa fie ceva complicat sa straluceasca sa aiba o valoare interschimbabila. Incantator e cel cea de langa tine. Multe pot fi.... Totu depinde sa vedem chestia aia, ca uneori din varii motive nici nu ne dam seama ce ne mai anima si ce am putea pentru noi ridica si ii asocia un termen de asta 'incantator' . Si ce daca ne simtim ca dracu intr-o zi din n+1 motive ar trebui sa ..ce? Sa ne sinucidem? daca nu mai avem motivatia nu ne mai vine sa traim? Ca si magaru care tinde sa ajunga la morcovul cu care il pacaleste cel din spatele lui asa ne taraim si noi spre acel ceva la care unii din noi nu vor ajunge niciodata.
Din Valurile Vremii - de ninel la: 13/10/2003 11:56:21
(la: Dragoste)
Din Valurile Vremii
de Mihai Eminescu

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung bălai
Şi faţa străvezie ca faţa albei cer
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce, tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea intre femei,
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.

Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea in lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape - mai aproape, pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos!
Zadarnic după umbra ta dulce le întind,
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.
EU-ul - de (anonim) la: 04/11/2003 17:54:42
(la: NATO)
EU-ul este o birocratie creata sa suga identitatea tarilor care participa la ea cu un jadarm principal Franta si cu un sub altern la fel de inept Germania a caror economii sint la pamint astazi si bintuite de un somaj masiv si de o asistenta sociala care necesita miliarde de euros o utopie care vrea zadarnic si face tot posibilul sa semene cu Statele Unite ale Americii dar care a uitat un lucru: tarile EU ca memebre ale acestei unuini Euro nu au o limba comuna cum este engleza in Statele Unite ci limbi ,obiceiuri si datini diferite chiar daca au aceasta moneda urita numita euro si sefi la Bruxelles care le dicteaza cea ce vor,sefi unsi pe salarii uriase,dar care nu le exprima si inteligenta minima in integrum de functionari la stat degeaba.
NATO_ul ar fi salvarea Romaniei si apropierea ei catre investitiile americane care de fapt au bani de investit si nu vin cu pretentii de prima dona , legi aiurea si bani mai putini cum face de fapt EU-ul
Daca romanii ar fi destepti ,(pacat ca sintem guvernati de niste incompetenti) ar vota nu EU-ului asa cum au facut suedejii,danejii si cum fac englejii.
#3245 (raspuns la: #3124) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In continuare. - de talusa la: 12/11/2003 05:08:50
(la: A existat holocaust in Romania?)
In continuarea mesajului lui "lifeform":

"Sã fiu bine înteles: nu am nimic împotriva maghiarilor, în general. Am avut si am cunostinte, chiar prieteni dintre aceia care au înteles cã apartin Poporului Român, cã Dumnezeu ne-a rînduit sã convietuim împreunã, în liniste si întelegere. Tot asa dupã cum americanul (ne place sã-l luãm drept etalon al democratiei) este mai întîi american, si apoi mexican, chinez ori mai stiu eu ce altã etnie. Am si voi avea opinii dure la adresa iredentismului maghiar, care cucereste, pas cu pas, cu o perseverentã diabolicã, sub oblãduirea Puterii (istoria va aprecia cîrdãsia prezentã), asa-zisele „drepturi“. Am tot asteptat vreo reactie oficialã la „propunerile Consiliului National (?! – n.a.) Secuiesc“ de constituire a „Tinutului Secuiesc“, aceasta fiind o actiune care lezeazã securitatea nationalã. Zadarnic! Desi n-au lipsit avertizãrile presei scrise. Iatã cîteva: „Proclamîndu-si «Patria-Mamã», Tökes & Co. au cerut autonomia teritorialã a Tinutului Secuiesc“, „La Universitatea de Varã a Ligii Pro-Europa, pledoarie pentru secuimea autonomã“ („Independent“, 2 iunie si 4 august a.c.), „Maghiarii promoveazã în lume «Transilvania, pãmînt unguresc»“, „Tökes & Co. lucreazã sitematizat: Radicalii si-au fãcut calendar pentru obtinerea autonomiei“, „Tökes pregãteste autoguvernarea maghiarilor“ („Curentul“, 25 februarie, 24 mai si 8 august a.c.), „Se reface Imperiul Austro-Ungar?“, „PSD a fãcut pe plac UDMR“ („Jurnalul national“, 2 si 24 septembrie a.c.), „Regionalizarea dezbãtutã la Universitatea de Varã «Transilvania»“ („Ziua“, 4 august a.c.), „Planuri de autonomie teritorialã pe cont propriu. Oamenii lui Tökes înfiinteazã consilii locale secuiesti în Harghita, Covasna si Mures“, „La Forumul de la Odorheiul Secuiesc, Laszlo Tökes a cerut autonomie teritorialã pentru maghiarii din România. S-a constituit Consiliul National al Maghiarilor din Ardeal“ („Curierul National“, 29 aprilie si 8 august a.c.), „Propunere la Universitatea de Varã de la Balvanyos: ceangãii vor fi rugati sã se mute în Covasna si Harghita“ („Realitatea Româneascã“), „Tökes îndeamnã la insurectie: «Este timpul sã ne luãm soarta în propriile mîini»“, „Cînd românii devin strãini la ei acasã: «Sîntem români, dar nu stim româneste». Un reportaj trist, realizat acolo unde maghiarizarea nu se opreste niciodatã“, „Un pericol public: radicalii maghiari. Amicii lui Laszlo Tökes si Marko Bela tin cu orice pret sã provoace tensiuni între români si unguri. Viceprimarul muresean Fodor Imre, recunoscut pentru atitudinea sa radicalã, a fost surprins lipind afise“ („Cronica Românã“, 2 iunie, 15 iulie si 10 octombrie a.c.). Si exemplele pot continua. Despre atitudini ostile românismului în însãsi agora supremã a tãrii, printre parlamentari: „Un deputat UDMR ponegreste tara în care trãieste. Raduly: «România e un stat hot!»“, „Deceptia Raduly: «România e un stat hot si doar maghiarii au onoare»“ („Jurnalul national“, 23 si 24 iulie a.c.), „Radicalii din UDMR cer autonomie si o politicã proprie: «Dezideratele maghiarimii se pot realiza doar prin presiuni externe»“ („Curierul National“, 28 iulie a.c.). Cine afirmã? Un deputat UDMR, Tibor T. Toro. A cui presiune? „Pretentia maghiarimii“ („Ziua“, 23 iulie a.c.), „Tensiune diplomaticã între Bucuresti si Budapesta: Ungaria vrea sã vãmuiascã negocierile României cu UE“ („Evenimentul zilei“, 23 iulie a.c.). Asadar, oficialitãtile tac. PSD, la fel. Cu toate cã „PSD Cluj condamnã actiunea extremistilor episcopului Laszlo Tökes“ („Cronica Românã“, 25/26 iulie a.c.), „Forumul de la Satu Mare nu rãmîne fãrã ecou: un deputat PSD (Valentin Iliescu – n.a.) cere sanctionarea lui Tökes“ („Cotidianul“, 4 iunie a.c.), „Adrian Cãsuneanu (presedintele PSD Covasna, deputat – n.a.): membrii Consiliului Maghiarilor trebuie deferiti Justitiei“ („Curentul National“, 9/10 august a.c.), „Efectele Protocolului UDMR-PSD: Românii din Harghita si Covasna discriminati etnic în propria tarã“ („Curentul“, 15 iulie a.c.), „Românii din Har-Cov se plîng lui Dorneanu cã sînt discriminati“ („National“, 14 iulie a.c.), „Senatul UBB cere Ministerului Educatiei sã-si asume responsabilitatea separãrii pe criterii etnice a facultãtilor. Protocolul PSD-UDMR, sursã de tensiuni la Babes-Bolyai“ („Cotidianul“, 1 septembrie a.c.). Cu exceptia PRM, tac si celelalte partide din Opozitie. Interviul cu Adrian Cioroianu („Cotidianul“, 3 noiembrie a.c.) este concludent: „PNL se pronuntã în mod clar si ferm (?! – n.a.) împotriva oricãror încercãri de regionalizare a României pe criterii etnice“, dar aflãm, în continuare, cã problematica ar fi trebuit „supusã unei ample dezbateri“, „o dezbatere realã, la nivel politic“. Ceva gen Caragiale: ori sã se revizuiascã, ori sã nu se revizuiascã. Duplicitarã pozitie pentru un partid ce se defineste national. Ce sã se discute? Cînd este vorba despre securitatea nationalã, despre caracterul national al Statului, nu încape loc pentru discutii. Îmi voi schimba pãrerea cînd voi afla de „regionalizare“ gen „Tinutul Secuiesc“ prin Franta, Germania, Spania, Italia sau chiar SUA. „Extremistii“ sînt altii, cei ce apãrã… românitatea. În afara legii se propune a fi scoasã, de cãtre o minte plecatã cu sorcova, o altã formatiune politicã. Iar un cotidian, ce are înscris cu verzale pe frontispiciu „ZIAR NATIONAL INDEPENDENT“ si cã „Nimeni nu este mai presus de lege“, titreazã: „Corul extremistilor pe o singurã voce: C.V. Tudor si Laszlo Tökes spun NU noii Constitutii“ („Adevãrul“, 15 octombrie a.c.). Ipocrizie! Asadar, ziare care se respectã au sesizat pericolul. Goethe afirma: „Adevãrul este ca o fãclie, dar una îngrozitoare: o privim mai tare clipind cînd trecem pe lîngã ea si ne e fricã sã nu ne aprindã“. Iredentismul maghiar este ca aceastã fãclie. Jocul cu focul este periculos. A-l preveni este datoria principalã a institutiilor abilitate constitutional. Argumente sînt destule. În numãrul viitor voi aduce spre informare publicã o lucrare mai putin cunoscutã, scrisã de un jurist si economist, mare consumator si producãtor de culturã, patriot autentic, vertical, fãrã compromisuri morale, care, obligat de regimul trecut sã-si gãseascã locul pe alte meleaguri, a monitorizat si consemnat, în eseuri politice, situatia din România: Grigore Nedei (pe numele real Adamescu – nota red. R.M.) „În numele adevãrului si dreptãtii Neamului Românesc: Iredentismul maghiarilor, boalã fãrã leac“.

#4012 (raspuns la: #3974) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
continuare poveste - de Catalina Bader la: 23/11/2003 03:19:19
(la: o poveste...)
intuneric...
plansetul copilului imi sfasie inima.
Pasesc cu teama ca umbra mea sa sperie copilul.
Unde esti, copilul meu drag?
De ce plangi, cine te-a amarat?!
Inaintez pe o strada ingusta formata intre doua siruri de case...
Intuneric si planset de copil. Din ce in ce mai aproape.
Intuneric bezna.
Imi tin respiratia si inaintez in varful picioarelor ca nu cumva caprioara sa dispara precum o naluca...
Ma apropii din ce in ce mai mult si zaresc slab conturul unui copil sarman, asezat pe asfaltul rece.
Ma apropii si zaresc un chip de inger. Ochi albastri, par blond si carliontat.
Maini degerate de frig cauta zadarnic caldura unei case, intr-o cutie de chibrituri.
Fetita imi zambeste timid iar zambetul ei devine lumina pentru mine.
Intunericul nu mai e?!
Voi apuca eu, oare, sa te salvez?
Copilul meu...
Te iubesc.
papadie, tocmai am terminat - de SB_one la: 14/12/2003 06:22:00
(la: Ocolul Lumii in ...zadar)
papadie,
tocmai am terminat de dat socoteala nevestii( finante...normal!) si s-a mai linistit putzin; l-am mintzit pe fiu-meu( la un mic chat-el e in RO- ca dau cu aspiratorul, ca sa- mai indemn si pe el la treaba( ca are o nevasta cumsecade iar el ...nu seamana cu mine asa gospodar)

...si am dat de zadarniciile scrise de tine aici! Ai perfecta dreptate desi nu am intzeles nimic. Cred ca tre sa mai iau o gura de palinca de satu-mare

PS

doi ardeleni, unul pe-un deal ..celalalt pe altul
-Ioaneee, cica vor ungurii sa le dam Ardealul..
-ce maaa?
- cica sa le dam Ardealu' ungurilor
-...apai, Ardealul l-om da...da prunii ba!
gd525 - de SB_one la: 19/12/2003 12:13:39
(la: Romani in strainatate)
???????????
trebuie sa incep cu un mare semn de intrebare! Semn de intrebare ce tintesc capacitatea da de percepere. nu stiu citi ani ai ,dar dupa cele scrise nu mi sa pare sa depasesti ce 25 de la 525 ,iar daca ai mai mult, ai trecut degeaba pe aici.

mai intii citeva axiome:
-nu-ti renega trecutul ptr. ca te vei renega singur si asta nu-ti va aduce respectul celor din jur.
-asa zisa supravietzuire( numeste-o cum vrei) inseamna in mod normal invatzarea unor "reguli" noi si uitarea celor vechi.
-oamenii/ societatea te apreciaza ptr. cea ce esti nu ptr. cea ce ai vrea sa fii sau aratzi ca esti!

Pe la romani( trebuie sa aducem mereu vorba de ei) sint trei notziuni si anume
-orasean
-satean
-tirgovetz

daca primele doua nu au nevoie de axplicatii, pentru cei care au uitat lb. romana:
tirgovetz e unul plecat de la tzara , a uitat bunul simtz al sateanului si traieste la oras cu dezinvoltura nesimtzitului/pungasului care crede ca necunoscindu-l nimeni poate face orice.

nu este un apropos la adresa cuiva, este un avertisment(zadarnic) la adresa celor ce au un astfel de comportament.

cei ce cred ca au plecat din RO nemaiputind suporta marsaviile de acolo, sau subcultura sau mai stiu eu ce...n-ar strica sa-si reaminteasca( daca au ce) ca acolo au primit toate aceste "bunatatzi" ptr. care sint apreciatzi aici in west sau mai stiu eu unde.

mai este tot asa o vorba de duh care spune ca:
desteptzii invatza din greselile altora, prostii din greselile proprii iar idiotzii ...nici-odata!
in zadar sa se faca clasamente sau sa incercam sa ne punem singuri intr-o tabara sau alta; nu v-om reusi. Sintem acolo unde sintem si nu ne ramane decit sa vorbim prostii de cite ori avem ocazia. Sper ca ceilaltzi sa ne-ntzeleaga!

Cind pleci ca nu mai potzi ( iaca asa) si in urma ta lasi fratzi si surori, parintzi, copii care au "de tras"(unii au mai apucat vremurile astea "bune") si de "raspuns"...si sint "maturatzi" de colo colo.. Care dintre voi poate sa nu se uite inapoi sau uitindu-se sa zica : nesimtzitzii astia,necultivatzii astia?

Cind pleci( iaca asa) si te gindesti la copiii( ramasi in urma) care poate nu au ce minca in timp ce tu ai de toate pe masa, cam la ce te potzi gindi?

Cind vrei sa-tzi aduci familia si nu potzi ptr. ca nu ai "casa si masa" ( ...ooo, ce frumos se vedea de departe...), cam la ce te potzi dindi, five to five ?

Cind ajungi intr-o tzara care crezi ca-i civilizata si te arunca cu toate scursorile lumii, la ce te potzi gindi?

Cind un roman ca tine spune( si ar fi trebuit "sa aiba" ceva mai mult ca tine...fost economist in Buc) spune celorlalti: asta-i kripo( renuntz la traducere...chiar si-un francez ar trebui sa stie)( si numai asa ca i se pare ca tu- in timp de iarna,venit in delegatzie- mai portzi si cravata) si te trezesti cu o trupa de popolezi "turtitzi" care vor sa stea de vorba cu tine...cam la ce te potzi gindi?

In timp ce mai totzi in jurul tau( ---viatza in lagar) merg la furat in timp ce tu faci munca sociala cu 2 DM( doice marc...pe limba noastra)...si cautzi contacte ca sa invetziu limba si celelalte ...si esti tratat la fel cu ceilaltzi, la ce te potzi gindi?

In timp ce observi ca securistii nostri erau copii mici pe linga astia si aveau dreptate in multe lucruri...la ce potzi gindi?

In timp ce frica , nu sa spui ,ci sa nu se observe ca ai invatzat vreodata ceva in viatza ta ca sa potzi primi un job si sa-tzi potzi hrani familia, la ce te potzti gindi?

In timp ce la toate locurile de munca esti blocat sub diferite forme si esti dirijat numai intr-o anumita directie, la ce te potzti gindi?

In timp ce un an esti obligat sa umbli fara nici-un document de identitate( ...poate, poate te hotarasti sa pleci odata...Deutschland fuer die Deutsche!), cam la ce te gindesti gede-utza?

Cind vezi ca oameni pe care-i cunosti, seriosi, cu job sint luatzi peste noapte si dusi la avion spre RO( din nou RO), cam la ce te potzi gindi?

....lista e fara sfirsit; aici e o stare generala( sau a fost...unii au trait-o din plin)

Intimplator il cunosc foarte bine pe acel emigrant in Germania care scrie tot felul de lucruri pe aici. A fost un sportiv de frunte( la vremea lui) al RO , a tzinut stindardul sus ptr. tzara si ptr. cei ce stateau la televizor si mincau semintze. A terminat o facultate printre cei mai buni in serie; a facut productie si proiectare ( meseriashul "perfect" ptr. necesitatzile germane)si cindva a ajuns in Germania. Cind "s-a ajuns" si-a cautat fostii colegi si prieteni (plecatzi ca si el) prin lagare si i-a ajutat cum a putut( cu sfaturi sau bani)

Si-a calauzit copii in viatza( si se poate lauda cu asta; de la 2000 Km)si-a ajutat fratzi si surori si prietenii lastzi in tzara.

A contribuit la formarea unei comunitatzi romane unde cei pribegitzi de soarta sa sa poata gasi un raspuns. Aici in tzara lui adoptiva ( la care-i respecta partrzile bune si löe critica pe cele rele)

dupa 10 ani de "galere" a "scapat" si e acolo unde ar trebui sa fie de la inceput.Face o munca pe care multzi pe aici nu sint in stare s-o faca; in germania sint lipsa-zic statisticile- 20 000 de ingineri in conditziile in care peste 60 000 sint shomeri din motive de neadaptare la cerintzele actuale. E mindru de asta si trist in acelasi timp vazind ca ingineri valorosi romani fac minci de mizerie.

gd525, potzi intzelege ceva din toate astea? Tu te intilnesti cu un roman si va vorbitzi frantzuzeste?

Intr-un loc ai dreptate: nu ne integram stind pe luneta. Dar asta ne ajuta. Aici gasim oameni ce gindesc ca noi. Ca noi, nici mai bine nici mai rau!
#6968 (raspuns la: #6934) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cura de slabire dupa retete biblice - de SB_one la: 21/04/2004 12:56:40
(la: Retzeta : supa de slabire)
Cura de slabire dupa retete biblice


dr. Jordan Rubin




Miercuri, 21 Aprilie 2004


Retetele de slabit de mare succes ar putea fi detronate in curind de o dieta revolutionara lansata de un nutritionist american, care se bazeaza pe respectarea cu strictete a regimului alimentar recomandat in Vechiul Testament. Saptamina trecuta, cartea “Maker’s Diet” (“Dieta Creatorului”), lansata de nutritionistul dr. Jordan Rubin , evreu adept al cultului mesianic, a ajuns in topul primelor zece publicatii de profil in Statele Unite.
Pe linga imbratisarea unui regim alimentar “natural”, adeptii acestei diete trebuie sa renunte la exercitiile de aerobic, la pasta de dinti cu fluor, la antiperspirante si chiar la dusul zilnic, astfel incit sa adopte in totalitate stilul de viata al vechilor israeliti. Orele de fitness sint inlocuite cu ore de mers pe jos, bai de soare si post frecvent. Dieta consta intr-un regim de 40 de zile in care se pot consuma alimente “aprobate de Dumnezeu”, exclusiv naturale si neprocesate, urmind regulile foarte stricte scrise in Levitic si Deuteronom. Carnea “necurata” de porc si scoicile sint excluse, insa se recomanda carnea slaba si somonul, insotite de multe salate. Carbohidratii sint chiar recomandati, insa numai din surse naturale: fructe, miere si lapte. Dieta mai include o doza zilnica de pamint (argila) care contine organisme “benefice tractului digestiv”, produs de o firma din Florida.
In virsta de 28 de ani, nutritionistul american spune ca a ajuns la aceasta dieta dupa nenumarate incercari zadarnice de a gasi un tratament pentru boala Crohn, o afectiune cronica a tubului digestiv. Dupa cum a declarat dr. Jordan Rubin pentru “New York Post”, dieta urmata cu strictete duce la o pierdere in greutate de 5-7 kilograme in primele 40 de zile. (L.C.)




Copyright © 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.





SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#14253 (raspuns la: #14215) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intrebari retorice, supozitii peste supozitii... - de enigmescu la: 21/06/2004 14:55:19
(la: Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii)
nici nu stiu daca ar trebui sa te cert sau sa te felicit. oricum mi-ai creat oportunitatea de a explica putin despre Biblie. mai intai ce este si cand s-a format? Biblia/Sfanta Scriptura este colectia cartilor V si NT, scrise sub insuflarea Duhului Sfant, intr-un rastimp de aprox. 1500 de ani, adica de la Moise(cca. 1400 inainte de Hr.) pana la autorul Apocalipsei(cca. 100 dupa Hr.). cuvantul grecesc "biblos" de la care si-a luat denumirea inseamna carte/carti. de ce si-a luat aceasta denumire? fiindca cea mai mare parte a cartilor cuprinse in Biblie au fost scrise in greaca iar predicarea lor s-a facut in buna masura la fel- stim ca greaca era f. la moda/raspandita in mediile imperiului roman. in timp a mai capatat denumirea de "carte a cartilor" fiind cea mai raspandita si mai controversata dintre toate cartile scrise vreodata.
cuvintele si invataturile ei nu se contrazic niciodata desi mai sunt destule guri care spun contrariul. ce nu pot sa inteleaga sau sa accepte admit automat ca sunt greseli cuprinse in text. in realitate acestea sunt doar aparente; in limbajul teologic se numesc antinomii si nu se contrazic unele pe altele. cum e posibil? e simplu: unele texte trebuiesc interpretate literal, altele literar, unele istoric iar altele teologic-dogmatic.
cuvintele Scripturii sunt "de Dumnezeu insuflate, spre folos si spre binecuvantare". dar ce intelegem noi prin insuflare??? protestantii(si cei ce le-au urmat pilda) au spus ca Dumnezeu le-a vorbit direct si le-a dictat scriitorilor verset cu verset toata biblia. dar daca ar fi fost asa atunci n-ar mai fi existat atat de multe si de diferite stiluri de exprimare, ar fi fost unul si acelasi la toti scriitorii de carti sfinte. faceti comparatie intre stilul Sf. Ev. Luca si cel al Sf. Ap. Petru, spre ex.; sau comparati stilul Ev. Ioan cu al Sf. Ap. Ioan(sunt doua persoane diferite). ce se poate deduce la o citire cat de cat atenta si obiectiva? ca miezul insuflarii a fost imbracat in forma literara dupa posibilitatile de intelegere si de comunicare ale fiecarui organ in parte- organul este acea persoana de care Dumnezeu S-a slujit in transmiterea mesajului divin. prin urmare DUHUL SFANT a vegheat asupra lor si i-a ferit de greseli, nu le-a dictat nimic, nu le-a soptit la urechi. altfel ar fi putut sa le dea Dumnezeu direct gata scrise textele, nu credeti?
pot fi mesajele continute in biblie mincinoase? Hristos a facut de f. multe ori referire la proorociile VT despre Sine si in una din acestea a spus: "n-am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric ci sa plinesc". dupa alte traduceri ultimul cuvant ar suna "implinesc". nu sunt f. sigur pe etimologia celor doua cuvinte dar cred ca unul vine de la implinire iar celalalt de la plinatate. oricum in context sensul ar fi aprox. acelasi si anume ca Hristos nu se dezice pe Sine Insusi niciodata si, asa cum tot El marturisea in alta imprejurare, "nici o iota sau o cirta nu va trece fara sa se implineasca; cerul si pamantul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece"!(imi cer scuze pt. citatele care nu sunt f. exacte) daca o sa ne uitam in urma la toata istoria omenirii si in special la cea a crestinatatii o sa vedem ca pana acum toate s-au implinit, cuvant cu cuvant. de ce au ales milioane de oameni sa sufere pt. credinta in Hristos decat sa se lepede de ea? fiindca aceasta credinta cuprinsa si in Scriptura le-a adus vestea cea buna a nemuririi; mai mult decat atat le-a dovedit prin faptele ei concrete ca este o credinta vie si adevarata, nu ca acelea in zei pagani. Sf. Ap. Pavel spune: "daca Hristos n-ar fi inviat, zadarnica ar fi propovaduirea noastra, zadarnica ar fi si credinta voastra. dar cum Hristos a inviat"...
ne poate Scriptura calauzi ea singura pe calea credintei? protestantii spun: "numai Scriptura!" crestinii ortodocsi si catolici spun ca inainte de a se fi scris cartile bibliei si de a i se fi format canonul adoptat pana astazi a existat o TRADITIE VORBITA- aceasta s-a numit Sfanta Traditie. este si simplu de demonstrat aceasta fiindca, spre ex., Hristos n-a scris nimic din ce a predicat, marea majoritate a epistolelor NT au fost scrise de Sf. Ap. Pavel si acestea numai din anumite necesitati ale credinciosilor din diferite parti ale imperiului roman. a fost necesar sa scrie pt. ca inca nu se inventase avionul sa zboare de urgenta la fratii de credinta ca sa le explice cuvintele lui Hristos si nu putea fi deodata in mai multe locuri...! in plus chiar si in Scriptura sunt unele locuri(in NT) in care se face referire la anumite imprejurari din VT, intamplari care insa nu le gasim niciunde scrise intre cartile acestuia: cearta ingerului cu diavolul pt. trupul lui Moise...(mai sunt cateva pe care nu mi le amintesc acum). cercetati Scriptura si vedeti ce se scrie in evanghelii despre predica de pe munte unde Hristos a vorbit multimilor o zi intreaga, pana au flamanzit de a trebuit sa le dea de mancare(si atunci a inmultit painile si pestii). pai daca s-ar fi scris tot ce a spus El, atunci am fi avut cel putin 20-30 de pagini numai cu predica Sa. chiar logica ne arata ca inainte de a scrie ceva trebuie sa ai intai ideile respective deja formate. dar sa mai facem o incursiune in timp. ganditi-va ca inainte de a ajunge toate scrierile sfinte sub forma cartii actuale au trecut cateva decenii cel putin- inca se mai scria pe pergamente. apoi textele au mai trebuit si traduse din original, asa cum s-a intamplat si cu Septuaginta. asadar Traditia a tinut de-a lungul timpurilor aprinsa atat flacara invataturilor sfinte prin explicarea/interpretarea lor, cat si flacara adevarului nealterat.
cuvantul "canon", imprumutat din ebraica si trecut prin filiera greceasca, inseamna "dreptar/regula/(mai tarziu)randuiala". va sa zica prin canon intelegem lista scrierilor cuprinse in Scriptura si care contin randuieli pt. viata crestinilor. aici vreau sa insist putin: daca o scriere nu e conforma cu intreg textul bibliei, adica se contrazice cu alte texte sau e confuza, atunci nu e admisa in canon. exista, dupa cele 39 de carti canonice ale VT(pana la proorocul Maleahi), un nr. de 14 carti necanonice dar care au fost pastrate de biserica intre cele doua Testamente pt. ca "sunt bune de citit". in ele gasim invataturi extrem de folositoare si practice care nu contravin celorlalte texte. au fost recomandate spre citire primilor crestini inainte de a fi botezati. protestantii nu le-au admis nici pana azi.
dar cine a hotarat care este canonul sfintelor scrieri? daca ar fi sa ne luam dupa conceptia protestanta care zice "sola Scriptura", ar trebui sa cautam undeva in biblie scris explicit despre canonul ei. insa putem cauta cat vrem, n-o sa gasim asa ceva fiindca Traditia bisericeasca a hotarat aceasta. cum? prin Sfintii Parinti, cei care au luat parte la Sinoadele Ecumenice si-au hotarat odata pt. totdeauna invatatura de credinta si canoanele ei. aceste sinoade au fost in nr. de 7(recunoscute de ortodoxie)- la care s-au mai adaugat unele sinoade locale si, desigur, la catolici Conciliile Vaticanului- in functie de cerintele timpurilor respective. interesant de vazut ca protestantismul nu recunoaste ca sfinti pe participantii la sinoade dar se foloseste de canoanele emise de ei si, mai nou, de scrierile lor.
acum as vrea sa ma refer exclusiv la ce a scris autoarea mai sus. despre asa-zisa evanghelie a lui Toma ma indoiesc, asa dupa cum ma indoiesc de texte precum "visul lui Iisus" sau "epistola/epistolia". acuma iti pun eu o intrebare: ai avea incredere intr-un text al unui om, fie el si dintre apostoli, care s-a indoit de puterea lui Dumnezeu? si apoi de unde atata secretism, stanci din care ies pergamente si de-alde astea? daca ar fi fost adevarata n-ar fi fost normal sa se gaseasca la indemana tuturor crestinilor inca de la inceput, la fel ca surorile ei? mai este cazul vreunei scrieri sfinte care sa fi fost gasita prin vreo pestera, ascunsa de ochii lumii pana azi? pai care e rostul unei evanghelii? insasi denumirea de "evanghelie" inseamna "veste buna". daca ai citit acel text de care amintesti, ti s-a parut ca aduce o veste buna?
oamenii care s-au apucat de capul lor sa traduca sau sa explice textele Scripturii au cazut in cele mai grozave erezii. de la ei au plecat marile prigoane impotriva crestinilor, de la ei si-au luat fiinta sectele de ieri si de azi. aminteai de sfintenia oamenilor... Lactantiu ne spune ca adevaratii prooroci(deci si sfinti): predica toti un singur Dumnezeu; nu sufera de nebunie; nu sunt inselatori; nu umbla dupa averi sau castig; nu se ingrijesc de cele necesare vietii; fac cunoscute proorocii care se implinesc; si isi adeveresc trimiterea chiar prin suferirea chinurilor si a mortii. te intrebi cine poate sti daca un om e sfant? oricine, inclusiv tu! "dupa roadele lor ii veti cunoaste", zice Hristos. iar Sf. Ap. Pavel zice mai tarziu intr-una din epistole: "roada duhului este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; IMPOTRIVA UNORA CA ACESTEA NU ESTE LEGE"! adica ce lege omeneasca ne poate opri de la a considera pe cineva sfant chiar din viata? primii crestini se numeau intre ei SFINTI iar apostolii fac dese referiri in sensul acesta in scrierile lor. dau un ex. cred eu concludent aici: dupa coborarea Duhului Sfant apostolii obisnuiau sa mearga prin locurile publice nu numai pt. a predica evanghelia ci si pt. a vindeca bolnavii; asa se face ca in mai toate zilele, atunci cand Ap. Petru trecea pe cale, multi se asezau inaintea sa ca sa-i atinga iar altii asteptau ca macar umbra lui sa treaca peste ei ca sa-i vindece. asta insemna ca oamenii aceia pacatuiau? dimpotriva, ei experimentau puterea tamaduitoare venita dintr-un organ al lui Dumnezeu. ce crezi, intre un personaj care vorbeste de-ti ia auzul si-ti fura inima cu cuvintele frumoase si unul care nu vorbeste dar te vindeca prin puterea rugaciunii, pe cine ai alege ca fiind mai aproape de divinitate?
nu inteleg ce vrei sa spui prin coruperea venita din partea dogmelor catolice. sunt ortodox dar am fost uneori si la biserici catolice... n-am auzit pe nimeni pana la tine sa afirme asa ceva. e ceva cu totul nou pt. mine, recunosc. adica atat de corupta a fost biserica, in general, de dogmele catolice, incat a renuntat la traditia ei si s-a pornit pe implementat ce spuneau papii la Roma...! ma faci sa rad, nu te supara. de aia peste inca 6 secole(de cand spui tu ca a fost acaparata) s-a despartit biserica in cea de Apus si cea de Rasarit? fiindca erau acaparate de puterea papei? daca ai sa mai citesti ce am scris si la alt subiect poate ai sa intelegi ce se petrece de fapt si cum stau lucrurile. dar important sa adaugi si lucrurile pe care ti le-am facut cunoscute aici. si stai ca inca n-am inteles bine: care biserica de la inceput a fost corupta si care au fost patriarhii, de care anume vorbesti?
am sa inchei si eu aici, cu indemnul lui Hristos: "fiti intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii"!
"CAND ERAM COPIL FACEAM CELE ALE COPIILOR, DAR CAND AM IMBATRANIT LE-AM LEPADAT." orice parinte nu-si lasa vistieria la indemana copiilor, ci sub grija iconomilor si a epitropilor pana la varsta hotarata de tatal lor!!!
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
"Nici unul". Bingo! - de AlexM la: 13/08/2004 22:24:25
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
OmuletsulGoma zise ca nu-i nici un argument care ar spune ca nu a existat omul Isus. Adica Dumneata faci numai pe Gica Contra din principiu nu de altceva (vis a vis de "nu accept opinii incetatsenite decat dupa ce m-am convins ca au o baza reala).
Interesant este cum se doreshte a se aduce o baza reala pentru existenta unui om care s-a nimerit sa devina un simbol. Cinte ti-a zis ca a existat Dragos care a "descalecat" in Moldova? E o legenda populara, deci "gura lumii" la fel ca si cu creshtinismul. Uite ca si ala e amintit o data prin cronicile Ungare. Deci avem si in acest caz "gura lumii" ca in povestea cu Isus dar si o sursa istorica, tot ca in povestea cu Isus.
Eu nu vaz ratiunea a nega existenta unui om chiar daca intsleg negarea mitului creshtin cu nashterea din minuni cu varza , ratinginirea, impartirea marii in doua, precum si "te scoala Lazare si mergi" cum era pe aici un topic..De fapt negand existenta omului Isus ce vrei sa dovedesti prin asta? Ca oamenii cred intr-un basm, intr-un mit? Dar asta nu e nimic nou, asta e adevarat. Ca avem o religie de imprumut? Asta e adevarat, nu e autohtona, desi religia autohtona si ea tot in nemurirea batea, ca de fapt in toate religiile, inclusiv la vechii greci unde cei buni se duceau in Campiile Elizee dupa moarte iar cei rai se duceau la taica Hades.
Io de fapt ma intreb de ce a prins crestinismul si cred ca a prins nu prin "nemurire" ci prin faptul ca a cautat sa arate ca oamenii sint egali intre ei si ca a dat speranta celor vai mama lor ca daca nu au pe lumea asta, o sa aibe ceva pe lumea cealalta. Haben, haben, haben, to haven to have, to have, a vea , a avea, a avea... mereu aceasi chestie care constituie motorul zadarniciilor noastre. In fond, daca nu ar fi Isus, am crede in altceva si tot am crede. Pentru ca omul are nevoie de mituri pentru a-si alimenta saracia aia care se numeste speranta.

Cu stima,

AlexM
#19744 (raspuns la: #19740) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hey Belle... - de mirelavus la: 14/09/2004 02:06:29
(la: inginer mecanic)
De-aia am si deschis o conferinta numai cu acest subiect, poate ca in afara de mine, mai sunt si altii care sunt interesati de pasul asta greu, sau mai bine...poate mai sunt si altii care deja l-au facut si pot sa dea un sfat celor care sunt la inceput de drumuri. Din pacate mie mi-au trebuit doi ani ca sa aflu ca se dau astfel de examene, nu mi-a spus nimeni, nu cunosc nici un PE nici macar un EIT, am incercat zadarnic sa caut raspusurile pe care nu le aveam, am piedut luni de zile sa aflu singura din pagina in pagina care este procedura, si drept sa-ti spun, nici nu mai speram ca o sa gasesc pe cineva care sa-mi dea mai multe informatii decat am obtinut de-a lungul timpului. Dar uite ca am gasit pe acel cineva si ma bucur tare mult si-i multumesc.

Tomorrow Never Dies!
#22169 (raspuns la: #22155) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Radule!? - de (anonim) la: 22/09/2004 02:20:49
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Cum ajunge un biet muribund roman cu posibilitati reduse în SUA? Ce trebuie sa faca exact sa poata intra si zadarnicii legal acolo? Oare ai raspunsul si la aceasta întrebare?
Exista o astfel de posibilitate aplicabila si ptr. persoanele de acest tip sau cu o astfel de situatie sociala!
#22995 (raspuns la: #22793) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Adela - de carapiscum la: 27/09/2004 09:32:12
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Cel mai forte “argument” în favoarea oricărei religii [...] este convingerea adânc înrădăcinată în Eul fiecăruia, că el este centrul Universului."

Nu e adevarat, draga duduie, argumentul de baza pe care se sprijina intreg edificiul crestinismului este jertfa lui Hristos pe cruce si implicit invierea Sa din morti. Ap. Pavel spune ca "daca Hristos n-ar fi inviat, atunci zadarnica ar fi propovaduirea noastra, zadarnica ar fi si credinta noastra; dar cum Hristos a inviat, S-a facut pe sine incepatura celor adormiti." De aceea si-au dat viata pt. El milioane de oameni, incepand cu primul martir crestin amintit inca din biblie, Sf Arhidiacon Stefan, pt. ca au crezut in Cel inviat. Nu orbeste, cum ti se pare domniei tale, ci pe marturia celor care L-au vazut inviat. Intr-una din aceste aratari de dupa inviere l-au vazut peste 500 de frati. Iar biserica se constituie "de facto" la coborarea Duhului Sfant peste casa in care se aflau toti ucenicii, Maica Domnului si oamenii stransi acolo. Si tot ce s-a scris sau s-a spus despre Hristos, a fost adeverit prin semne si minuni care au clintit cerbicia oponentilor. Insusi Pavel este un exemplu concludent in aceasta privinta.

"Odată ce toată existenţa se reflectă în conştiinţa sa, cum poate exista ceva, dacă el moare?"

Spune-ne si noua, pt. informarea exacta, ce este constiinta si ce forma materiala are ea. Daca nu exista ca materie, atunci cum poti tu dovedi ca exista in realitate, caci de vazut nu o vezi, nu o poti pipai cu degetele necredintei; prin urmare atributul carei parti umane crezi tu ca este constiinta? La fel e si cu simtirea, sau sentimentele, iti determina starea interioara si exterioara dar nimeni nu se poate jura ca le vede. Dar poate crezi ca materia din care e alcatuit corpul omenesc e vie de la sine? Ar insemna atunci ca insusi pamantul pe care calcam noi este viu. Si tot logic, de ce te increzi in constiinta ta mai mult decat in constiinta lumii intregi, cine si ce iti dicteaza tie dupa nastere, ca om, sa scancesti si sa ceri lapte de la sanul mamei sau sa faci criza ca nu esti schimbat/a la timp? De unde exista aceasta constiinta in om inca dinainte ca macar sa fim cumva constienti de lumea inconjuratoare? Dintr-o reincarnare, poate? Dar atunci ar fi firesc sa ma intreb: unde si cand s-a produs prima "transbordare" catre o alta lume, adica unde in timp se gaseste acel "primum movens" al constiintei umane?

"Instinctul isteric al autoconservării, iubirea de sine şi orgoliul se îmbină perfect pentru a susţine această rătăcire."

Tocmai, ca instinctul crestinului autentic nu este de autoconservare, de iubire de sine si de orgoliu, ci unul de daruire totala lui Dumnezeu si lumii intregi. El nu doreste autoconservare ci dobandirea unirii cu Dumnezeu. Fac o paranteza: ar fi de discutat si etimologia cuvantului "autoconservare"! Daca am interpreta ad-literam aceasta expresie, am putea sa zicem ca suna cam asa: sa ne punem noi insine la conserva ca sa stam mai mult si sa nu ne stricam. Ori, vezi tu, cei mai multi sfinti, luand exemplul lui Hristos, nu si-au conservat nimic, nici energia, nici chiar viata de aici, asta de dragul EU-lui cum admiti tu. In fapt te contrazici singura pana la urma, fiindca urmatoarea afirmatie pe care o faci cum ca "omul e în stare să se umilească atât, cât pentru o minte trează este de inimaginat: să îngenuncheze, să se roage cu lacrimi în ochi, să respecte nişte reguli pe 90% absurde, inutile şi adesea dăunătoare", admite ca omul (crestinul) se roaga si urmeaza anumite reguli prescrise, deci nu viseaza si se roaga si lasa deoparte lucrul sau. Cine ti-a spus asa are mare pacat, iar daca tu ai vazut asa asta nu inseamna ca este si adevarat. Regulile de care vorbesti nu sunt absurde si inutile pt. crestini, ci doar pt. necrestini. "Adesea daunatoare"...? De unde stii tu ce dauneaza cand nici macar nu urmezi aceasta cale a credintei? Dai exemplu Impartasania? Ar fi atat de multe de zis numai la acest capitol incat te-as putea inmormanta la figurat in multimea noutatilor- pt. tine, desigur. Ce stii tu despre Impartasanie in afara de faptul ca se da cu lingurita mai multora deodata? Insinuezi ca se pot transmite boli pe aceasta cale? Te inseli amarnic, asa cum Aghiazma Mare sfintita la Boboteaza nu se strica nici daca sta o mie de ani, nici n-am auzit si nici n-am vazut in experienta mea oameni care sa se fi imbolnavit dupa Impartasanie. Stii de ce? Iti spun secretul: cuminecatura este "sfintita, preacurata si nemuritoare" (spre viata de veci). In plus nu e vorba de ceea ce zici tu acolo, "turta răzmuiată într-un lichid cu slabe aluzii de băutură alcoolică", noua ni se da material Trupul Domnului spre mancare si Sangele Sau spre bautura. De aceea chiar si unii pagani, ascunsi printre crestini atunci cand ii cautau sa-i prinda, nu vedeau paine si vin in potir, ci sange si carne in mod real- astfel ca i-au si numit canibali.

"Imi imaginez ce indignare vor încerca fanaticii religioşi, citind aceste rânduri." NU e vorba de nici o indignare, crede-ma ca mai mult decat mila nu-mi poti trezi. Si in opinia ta cam ce ar insemna sa fii fanatic religios?

"Oamenii, care ridică în slăvi smerenia creştinească, se consideră demni să dăinuie în eternitate!" Crestinii nu se considera pe ei insisi demni de eternitate, ci nedemni- din smerenia de care vorbesti (si iar te contrazici). Pt. mine demnitatea nu consta in a sta ca magarul cu barba ridicata in sus si impungand cu nasul pe toti, de fudul ce sunt. Nu. Pt. ca cel putin deocamdata nu se invarte soarele in jurul meu si nu sprijin pamantul pe umerii mei!

"Să aibă un destin programat din timp de o fiinţă supranaturală, să fie vegheaţi în permanenţă şi conduşi de această fiinţă, pe care au impertinenţa să o numească “tată”"

Crestinii nu sunt roboti programati "din timp", crestinii sunt liberi, constienti de ceea ce fac si stapani pe destinul lor. Iar a numi TATA pe fiinta care le-a daruit viata nu este impertinenta, ci exprimarea adevarului ca toti suntem fiii Lui. Impertinenta ar fi fost daca L-am fi numit strain.

"încât de dragul lor, pentru salvarea lor, pentru nemurirea lor se va dezlănţui un război universal!"

Nu de dragul crestinilor se va dezlantui mania divina, nici pt. nemurirea lor, ci pt. ca omenirea moderna nu asculta de glasul lui Dumnezeu si-si ingramadeste invatatori dupa capul ei. Razboiul nu este indreptat decat impotriva faradelegii, iar asta s-o mai stii ca insisi crestinii (cei care vor ajunge zilele din urma ale apocalipsei) vor trece prin acest razboi la scara planetara din cauza paganilor, de aceea la judecata vor avea circumstante atenuante lor scurtandu-li-se zilele inainte de vreme.

"Nu este util şi necesar să cunoaştem lumea în care trăim?"

Nici nu-ti poti inchipui ce vede un crestin in lumea asta, cum o percepe si cum o simte. Realitatile acestea ar fi ca niste minuni pt. cineva ca tine!

"Nu e mai bine să avem o minte sănătoasă şi trează, decât una turmentată de frica morţii ?"

Am impresia ca nu realizezi contrariul celor spuse de tine. In fond crestinii nu se tem de moarte, ci de vesnicia ei! De aceea ei au intotdeauna o minte treaza, care vegheaza la propasirea spirituala. Bautura ametitoare care vad ca te-a cuprins pe tine este a SF-urilor lansate ca un atac in ultima vreme pe toate canalele media, SF-uri ce incearca sa convinga lumea ca ne tragem din maimute si ca Dumnezeu nu exista. N-ai decat sa ramai beata si din aburii astia de alcool sa-i vezi pe ceilalti beti, desi stau drepti in picioare.

"“Fericiţi sunt acei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor”. Să le fie de bine, celor săraci cu duhul!"

Lor o sa le fie bine, dar unora ca tine nu prea. Oricum nu intelegi sensul din context, Hristos nu se referea la nebuni sau handicapati, asa cum banuiesti tu.

"de ce credincioşilor li se permite să-i învinuiască pe atei de lipsă de educaţie şi instruire, lacune de “documentare”, iar noi, ateii, trebuie neapărat să fim foarte delicaţi şi toleranţi când ne expunem punctul de vedere"?

Te-a invinuit cineva de ceva pe tine personal sau ce, ca n-am inteles!? Te rog sa te gandesti mai bine si eventual sa te intrebi de unde a venit aceasta pornire a ta. Eu cunosc raspunsul, daca tu nu-l stii am sa ti-l zic mai pe urma.

In fine, sa stii ca prin ceea ce am scris nu caut sa te convertesc, chiar nu-mi doresc asta. Fiindca nu eu te pot converti, ci Dumnezeul pe care Il combati cu inversunare. Dar sa stii ca nu esti nici prima si nici ultima in istoria omenirii, au fost capete incoronate (unii le-au zis incornorate) care au strigat din adancul deznadejdii lor: "M-ai invins, Galileene!"
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23451 (raspuns la: #23426) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romanii nu mai au incredere in Institutiile Statului Roman ! - de Marius Adrian Porojnicu la: 31/10/2004 12:34:48
(la: Increderea romanilor in institutiile romanesti- care e prima?)
Un abuz continuu al neocomunistilor instalati la putere in scopul anexarii politice a celorlalte puteri in stat:puterea justitiei,puterea presei,etc..
Statul Roman De Drept exista,dar lipseste cu desavarsire;presa este controlata,iar cei ce au alte opinii si si le exprima,sant "vanati "de puterea instalata la Bucuresti!
Pentru a intelege mai bine,anexez la acest comentariu,un alt comentariu al meu facut pe forumul Evenimentul Zilei,comentariu facut ca protest contra strecurarii pe listele parlamentului viitor a Rodicai Stanoiu,fosta ministru al justitiei,inlaturata din guvernul actual datorita faptului ca a declansat o adevarata criza;dupa demitere,Iliescu a adapostit-o la Cotroceni,si,tot el o impune acum pe liste !
------------------------------------------------------------------


"AFACEREA" RODICAI STANOIU
Trimis de Marius-Adrian Porojnicu (e-mail: a...p@rdslink.ro) la 30-10-2004



<< Inapoi la lista de mesaje


N-am sa inteleg niciodata de ce a primit Rodica Stanoiu o suma asa mare pe bojdeuca ei de la Filiasi;poate au descoperit vre-un zacamant de petrol sub bojdeuca,mai sti?
Mie mi-a ocupat SNP Petrom {abuziv}un teren intravilan,ultracentral,in Ticleni{in anul1996}si nu au vrut sub nici o forma sa-mi ofere o suma mai mare de "pretul unei paini pe metru patrat".I-am actionat in judecata{dosar penal},dupa ce m-am adresat domnului Iliescu{demers care s-a dovedit inutil}si,desi nu au putut prezenta vre-un act care sa le dea dreptul sa-mi ocupe terenul,Parchetul Gorj a dat "N.U.P."
Am contestat decizia Parchetului Gorj,dar...Primul Procuror a sustinut "N.U.P."
Judecatoria Tg-jiu mi-a respins cererea,constatand ca...terenul pe care-l solicit{cumparat cu forme legale,transcris spre neschimbare}nu-mi apartine{!}si ca defapt eu posed suprafata respectiva si cea solicitata este in plus{!!};mai mult chiar,mi-au dat si o amenda de 150000 lei{!}
Am facut recurs,dar...am inteles{pe cai neoficiale}ca presiunile sant f.mari,asa ca am cerut Curtii Supreme de Justitie Stramutarea cauzei;avocatul meu mi-a zis ca procedurile Gorjului sant nelegale,e "strigator la cer" modul in care magistratii Gorjeni inteleg sa faca justitie!
Pe linga demersurile aratate mai sus,m-am adresat si unui cunoscut avocat{din diaspora} caruia i-am trimis ,in copie,toate actele,reprezentand demersurile mele si actele aflate in dosarul mai sus-aratat: acesta mi-a spus ca e un caz cert de nedreptate al autoritatilor statului roman{statul roman era actionar al SNP} si ca nu e o problema daca pierd procesul in tara,voi castiga cu certitudine in Tribunalul Penal International,iar statul roman va platiasa cum trebuie!Multumesc si pe aceasta cale acestui avocat;un om deosebit,care a aratat ca ai pasa de un biet roman{fata de presedentie,de exemplu!}
Iata dar,un exemplu de cum intelege Statul roman sa "ocroteasca "proprietatea: mai bine zis de cum ia statul roman cu japca o propietate particulara,desi institutia expropierii a fost desfintata!
Si vin din nou si va intreb,cum a reusit Rodica Stanoiu sa ia atatia bani pe propietatea ei ,de la SNP, cand acestia au cumparat proprietati doar cu pretul unei paini pe metru???!?
Dupa parerea mea,aceasta doamna a compromis Justitia intr-un mod mai grav decat judecatoarea Misa !

Si ma mai intreb,si,desigur,va intreb si pe dumneavoastra,defapt ce cauta Rodica Stanoiu pe actualele liste,cind ne aducem aminte cu totii ca a generat o adevarata criza guvernamentala,cu putin timp in urma? Prezenta ei pe respectivele liste,ne da certitudinea ca PSD trece printr-o criza de sistem,iar motivul real al acestei crize ,nu este altul decat coruptia si santajul!
PSD trage nadejde degeaba:in cel mai izolat sat din Romania este cunoscut faptul ca actualul guvern a institutionalizat coruptia!principala victima a acestei coruptii,este omul de rand,nedreptati,jecmanit si jupuit de viu;numai ca acest om,iata,voteaza si,cu certitudine,va vota CONTRA PSD,sperand sa scape de coruptie
Zadarnic incearca Puterea sa inchida gura presei!Nu presa denunta puterea,presa este doar graiul electorilor ajunsi la disperare;asa cum vedeti zilnic,poporul nu tace,POPORUL ROMAN DENUNTA PUTEREA! VOINTEI POPORULUI TREBUIE SA I SE SUPUNA PUTEREA,ALTFEL,STATUL ROMAN,NU ESTE STAT DE DREPT: ESTE DICTATURA !

_______
Comentariul de mai sus reprezinta opinia personala a unui cititor. Responsabilitatea juridica apartine in totalitate acestuia.

<< Inapoi la lista de mesaje

Raspunde tu la acest comentariu
--------------------------------------------------------------------
As mai adauga ca,de curand Iliescu a numit Ministru Armatei,un general implicat in reprimarea revolutionarilor din '89 !
...nu numai al literaturii - de catcri la: 02/11/2004 17:55:55
(la: Mircea Cartarescu: "Climatul vetust al literaturii de azi")
Da, d-nule Racovitan, aveti dreptate sa pariati pt. ca veti cistiga cu siguranta.
Din pacate cultura romana lasa mult de dorit. Mai bine zis “manageriatul” ei.
Anul acesta am venit in Romania, dupa 4 ani, dornica de “a-mi face plinul” de cultura romanesca contemporana.
Am cumparat multe carti (numai autori romani, ultimele scrieri, dar f. tineri... putini), am hoinarit prin galeriile de arta si mai ales am vazut multe spectacole de teatru.
Si aici vine marea mea dezamagire.
Ramasesem cu o imagine a teatrului romanesc undeva pe piscuri; spectacole bune, puneri in scena splendite si interpretari magnifice.
Stiti ce am gasit?
In primul rind o enorma discrepanta intre arta interpretarii teatrale a “vechilor” actori si noua generatie (cei sub 30 ani). Generatia tinara nu-i la inaltimea teatrului cu care eram obisnuiti.
Multe spectacole comerciale pt. un public sau mai bine zis marea lui majoritate, din pacate, nepregatit cultural, ignorant si snob.
Un alt aspect care m-a revoltat e faptul ca biletele la un spectacol teatral costa cit un bilet la un film, la o multiplex. Poate e bine in asa fel este incurajat publicul care atunci cind alege intre teatru si film sa opteze pt. teatru. Dar vazind publicul care vine azi la teatru tind sa afirm caustic:“Ducati-va mai bine la film.”
Ca o paranteza zilele acestea Bulandra e cu Titus la Milano (la Piccolo). Sper cronici bune salile stiu ca vor fi pline.
O mare satisfactie tinind cont ca trupa implicata in spectacol e relativ tinara, incepind cu al sau director-regizor Darie.
Intorcindu-ma la subiectul discutiei noastre am costatat ca editurile dau putin spatiu literaturii nostre contemporane. La un moment dat ma intrebam daca ea esista cu adevarat.
Editurile traduc mult, asta e bine, dar calitatea textelor e de cele mai multe ori derizorie. Si ceea ce m-a surprins e ca ac. maculatura se cumpara chiar daca nu are un pret f. accesibil.
Dar poate...
"Fara infruntarea zadarniciei nu exista, probabil, grandoare."
O. Paler
De ce nimeni nu mai scrie? - de (anonim) la: 14/11/2004 03:25:54
(la: Cele mai frumoase poezii)
Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi

! - de Alice la: 25/11/2004 22:01:14
(la: Anatomia unei venere timpurii)
am inteles de la inceput ce-ai vrut sa spui, doar ca, in graba, m-am exprimat destul de arid si cam abrupt.

ideea mea era ca nu eram de acord ... nu sunt.
in ceea ce ma priveste, nu exista atractie 'sexuala' in afara celei spirituale.

acu cateva zile am zis-o, cuiva drag: bre, nici ca ma intereseaza ce-a vrut sa spuna 'poetul', ma preocupa exclusiv 'starile' pe care mi le induce, profunzimea, intensitatea, amplitudinea elanului, cat dureaza zborul si frenezia ...

in cazul poeziei tale ... am asteptat degeaba zborul, cu toate ca se-anuntau conditii prielnice.

ma iarta, io am simtit poezia asta ca pe-o razbunare la adresa cuiva care nu s-a ridicat, neputincioasa, la inaltimea asteptarilor. O razbunare zadarnica, resimtita din plin de catre acela care a stiut dintru inceput ca asteptarea-i zadarnica.

ps. o sugestie daca-mi permiti: cred ca forma, ritmul, merita si ele atentie.

!
n-am intentionat sa te jignesc.
te rog sa ma ierti daca s-a intamplat.:)
#29863 (raspuns la: #29417) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...pt ca... - de demelza la: 29/01/2005 20:05:41
(la: Viata dupa moarte)
demelza(fosta#32334)
Imi pare mult mai urata viata deoarece in incercarea de a pasi "dincolo" calea a fost mult mai dulce.
Atunci cand esti spre acel drum simti o liniste de nedescris. Am cuvinte prea putine pentru a descrie.
Tu (in cazul de fata eu) , care esti un om plin de planuri si orgolii, de rautati, un luptator prin orice mijloace de a infrunta asperitatile vietii, in acele momente te simti dulce, senin, nu-ti mai pasa, nu mai vezi rostul nimicurilor, oamenilor pe care ii stii impotriva ta sau sunt mai putin agreeati le vorbesti decshis din tot sufletul fara a-ti pasa de nimic...Nu stiu, pur si simplu nu iti pot descrie, este o liniste extraordinara starea pe care o simti. Nu te gandesti atunci decat doar ca, ceilalti sa suporte mai usor.
Odata revenit aici, dupa tranzitia dintre cele 2 stari, te trezesti la rautatea in care ai fost creeat si are un impact dur. Stii ca asa a fost si "inainte" dar nu mai vezi rostul unor lupte noi. Nu intelegi de ce lumea isi consuma pe fleacuri clipa.
Esti un judecator bun cu alte cuvinte, dar stii ca esti obligat sa redevii la fel de murdar ca si inainte. Ai vrea sa nu fie asa.
Nu inteleg de ce lumea vrea sa descopere filozofia mortii, sa se pregateasca din timp pentru acel pas. Din momentul nasterii noastre suntem pregatiti pentru asta, doar ca nu stim.
Avem senzatia ca mai avem mult timp pentru pregatire, ca informatiile nu ne satisfac inca. Scriem carti de dragul de a incita, si tratam acest subiect ca pe un studiu asupra cutiei de conserve. GRESIT !!! Sfarsitul poate fi atat de aproape... Nici noi nu o stim.
Sa ne mangaiem copii , iubitiii, dusmanii si apropiatii acum, sa ne bucuram de toate acum si sa nu ne irosim gresit si inutil.
Am cunoscut un om, care nu a avut timp sa imi impartasesca din experienta lui, care tarziu si-a dat seama ca viata este scurta (nici el nu stia ce aproape este sfarsitul), si care daca acum ar reveni aici in lumea noastra, ar face-o intr-un hohot de ras in privinta staruintelor noastre zadarnice.
Sunt lucruri mult mai valoroase care nici nu stim cum ne-ar fi fara ele.
Mersul , zambetul, putiinta de a stabili ceva. Eu am descoperit ce greu este fara toate acestea. La 33 de ani, de undeva a trebuit sa mi se arate ca nu un fund ascutit , nu cel mai bun parfum , nu orgoliile sunt sensul vietii. Sunt ca un copil mic,cu mintea unui adult, care stiu ca am sa cresc iarasi, nevoit sa reiau totul pentru ca undeva am gresit: mersul , zambetul, putiinta de a stabili ceva. Stiu ca nu-mi voi mai irosi clipa, zambetul, mangaierea si sarutul. Sunt singurele mele averi.
#34894 (raspuns la: #34852) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
" VIATA NU VALOREAZA NIMI - de rahoulle sapte la: 21/04/2005 20:10:36
(la: Zambeste cald...)
" VIATA NU VALOREAZA NIMIC, dar nimic nu valoreaza cat o viata"
da normal si eu furam la 7(sapte) ani ...da nu cirese sau struguri...ciresele astea au prea multi viermi...si ies la suprafata numa dupe ce le fierbi...si pacatos cum sunt am si eu niste reguli in viata asta...si carnea nu e un aliment de care sa ma ating...asa ca nu ma hraneam cu viermii cireselor...dar in schimb furam corcoduse si struguri verzi ca sa trag cu tubu de pe balcon in trecatorii din viata...bine la 7 + 7 ani incurcam ashabadu cu taskentu si alte chestii d-astia...bine acu la 14 ani deja te lauzi cu vaste colectii de femei si marci de distilerii...ce sa zic? tot mai bun e vinu! si am ajuns la 7+7+7 ani aproape si nu stiu daca e cazu sa-mi mai bat capu cu ceva...si culmea e ca tot anu asta implinesc 7777 de zile de la nastere...asta pe 7 iulie(07) 2005 (2+0+0+5) oare poti sa prinzi destinu de coada? preferabil e sa inhati ghiavolu de coada si sa-l prajesti ... nu poate fi diavolu puternic ... eu am incercat sa-l tin la usa...zile in sir inchideam camera cu cheia...ma ascundeam sub dus...si intr-o zi obosit si visator am deschis usa m-am asezat in fata pc-ului am urmarit un film de tot merde-ul si in 3 minute diavolu a intrat in camera...primu lucru pe care l-am zis: oops n-am inchis usa! sunt un om mort...dar nu mi-am terminat gandu si diavolu a spus( de fapt era diavolu cu o ghiavolita) deci a spus: BANII ce era sa fac m-am uitat complice la colegul de camera ... am intins mana spre buzunar dar era gol...m-am uitat in gol...culmea e sa marchezi goluri la fotbal...victoria ti-o aduce un gol...da si ma uitam zadarnic spre colegu asta care era mai speriat ca mine...si brusc mi-am dat seama ca am gresit buzunaru...trezit din reverie am dus mana spre buzunaru stang...deci mana dreapta la buzunaru stang...am scos o suma nesemnificativa de bani si-am spus...atat mai am de platit? da pana luna viitoare...am inghitit de data asta in gol , am salutat respectuos cu teama si-am spus in gandu-mi: luna viitoare fac naveta! e total in afara subiectului sau poate ca nu e! da important e ca E
#44834 (raspuns la: #44318) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: