zana toamnei

E trista ploaia toamnei tarzii de afara care te absoarbe si pe tine. Ai redat veridic si cu iscusinta realitatea melancolica, apasatoare a plictisului exasperant dintr-o zi nesuferita de ploaie rece, persistenta. Aici imi place felul cum ai reusit sa o faci. Scrisa destul de bine, poezia de fata e reusita si-mi place.

Zana buna

tu ne-aduna

Ca piticii sunt in casa

Si joaca sotron pe masa!


________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu

Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă,
inventar !!

Acum,
hai să-mpărţim toamna
şi la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
şi tăcerea,
apusul ţi-l las ţie.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piaţă.
am să ţi le cedez, totuşi,
numa ca să-mi laşi mie
nopţile
şi toate neîmplinirile mele
de fiecare zi

Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă,
inventar

acum,
hai să-mpărţim toamna
şi la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
şi tăcerea,
apusul ţi-l las ţie.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piaţă.
am să ţi le cedez, totuşi,
numa ca să-mi laşi mie
nopţile
şi toate neîmplinirile mele
de fiecare zi

imi inspira, printre altele, cosmarul c-asi putea fi eu mistretul! (:
Traiesti in Franta?

pe Anthony:
...Legendele toamnei
...Zorba Grecu'?

de Serghei Esenin

Nu oricine stie sa cante, nu oricine
Nu oricui ii este harazit,intr-adevar,
Sa se rostogoleasca precum un mar,
La picioarele straine.

Aceasta este marea spovedanie pe care mereu
O face-un derbedeu.

Eu inadins umblu nepieptanat si cu capul gol
Pe umeri ca o lampa de petrol.
Toamna desfrunzita a sufletelor voastre
Imi place s-o luminez in amurguri albastre.
Imi place cand pietrele batjocurii spre mine prind sa zboare,
Ca grindina vijeliilor cotropitoare.
Atunci mai vartos eu cu mainile strang in raspar
Balonul clatinator al zburlitului meu par.

Mi-e asa de bine sa-mi amintesc atunci
Fosnetul ragusit al arinului si izul paraginit dintre lunci.
Ca undeva traieste tata, si mama, cu fruntile grele,
Care ar scuipa pe versurile mele;
Carora le sunt drag ca trupul, ca ogorul, ca faneata,
Ca ploaia, care primavera imboldeste verdeata.
Ei v-ar strapunge cu furcle, fara-a mai sta la gandit,
Pentru fiecare racnet asupra mea azvarlit.

Sarmani, sarmani tarani!
Desigur v-ati facut mai urati acolo, in locul de bastina.
Tot asa va temeti de Dumnezeu si de duhurile din mlastina.
O, daca ati intelege
Ca fiul vostru
Este cel mai de seama poet al Rusiei!
Pentru viata lui inimile nu vi s-au acoperit de bruma campiei,
Cand picioarele desculte si le balacea prin baltile toamnei buimac?
Acum el poarta cilindru
Si pantofi de lac.

Dar in el dainuieste firea apriga de odinioara
A strengarului de la tara.
Vacile de pe firmele macelarilor din orice parte
Le saluta de departe.
Si intalnindu-se cu birjarii prin pietele goale,
Isi aminteste mirosul de balegar al sesurilor natale.
Coada fiecarui cal ce-n ham se-ncurca, se-ncrunta,
El e gata s-o poarte ca trena unei rochii de nunta.

Mi-drag locul unde m-am nascut,
Iubesc nespus de mult patria mea!
Desi tristetea salciilor ruginite staruie peste ea.
Mi-s dragi raturile murdare ale porclor, ca si-n trecut,
Rachitele ca mainile moastelor,
Si in tacerea noptii oracaitul rasunator al broastelor.

Sunt bolnav de amintirea vremii cand eram copil,
Visez jilaveala si pacla serilor de april.
Artarul nostru parca s-a chincit, sub zvonul valtorilor,
Sa se incalzeasca la flacarile zorilor.
O, cate oua de corb am furat si cati pui,
Catarandu-ma pe crengile lui!
Oare si azi o mai fi cu crestetul verde-n tumult?
Scoarta lui e tot asa de trainica cum era mai demult?

Dar tu , dragul meu,
Credinciocul meu caine tarcat!
De batranete te-ai facut tanguios, ai orbit, te-ai uscat
Si ratacesti prin ograda , bataindu-ti coada atarnata.
Mirosul tau a uitat unde-i usa si grajdul si vechea poiata.
O , cat mi-s dragi toate aceste vedenii ce vin sa ma-ngane
Cand ,sterpelind de la mama cate-o bucata de paine,
Muscam dintr-ansa amandoi, pe rand,
Fara sa ne fie greata unuia de altul, nicicand.

Eu sunt tot acelasi,
Cu inima sunt tot acelasi intre anii grei.
Ca albastrelele-n orz infloresc pe fata-mi ochii mei.

Asternand rogojinile de aur ale versurilor din sange scoase,
As vrea sa va spun lucruri duioase.
Noapte buna!
Voua tuturor, noapte buna!
A trecut coasa prin iarba amurgului din zare.
Astazi am chef sa ma urc in picioare
Si de pe fereastra sa stupesc pe luna.
Lumina-i albastra, lumina-i asa de albastra in cer si pe nori!
Sub albastrimea aceasta, zau ca nu ti-ar parea rau sa mori.

Ei, si ce daca par
Ca-s cinicul ce-si agata la spate-un felinar?
Batranule, iubitule, deselatule Pegas,
Am parca nevoie de trapul tau molatic si gras?
Ca un mester aspru in stradanii,
Eu am venit sa cant si sa slavesc guzganii.
Ca luna lui august, capatana mea rebela
Isi varsa vinul prin parul valvoi.
Vreau sa fiu o galbena vintrela,
La corabia in care azi plutim spre tarmuri noi.

in traducerea lui George Lesnea

Frunza

Nu ma -ntreba nimica-n noaptea asta
Nici cit e ceasul nici ce ginduri am
Mai bine lasa-ma sa-nchid fereastra
Sa n-aud frunzele cum cad din ram.

Fa focul si preumbla-te prin casa
Fara sa spui nimic nici un cuvint
Vreau sa ma simt la tine ca acasa
Sa n-aud frunzele cum zboara-n vint.

Invaluita-n straie de culcare
Aseaza-mi-te alaturea in gind
Si deapana mereu fara-ncetare
Sa n-aud frunzele sub pasi cum gem.

Pazeste-ma in calea ta de vasta
Urgie a toamnei care bintuie
Si nu ma-ntreba in noaptea asta
De ce ma inspaiminta frunzele.

Iubito, in noaptea asta-mparateasca
Numai tacerea las-o sa vorbeasca.

de genul acesta pe un coridor de spital

convingerea mea este ca, cancerul este la limita dintre medicina si psihologie.
cu preponderenta in partea a doua.
la un copil de doi ani manifestarea din surse de stres si frica e mai greu de aflat.

spuneti-i mamei
sa-i gaseasca un preot adevarat
care sa-i vorbeasca
despre Dumnezeu.

sa-i citeasca povesti cu zane
si despre Mos Craciun.

este copilul infiat?
tot Cata

Am vazut filmul. Pare plauzibil. Nu e vorba de partinire din moment ce auzim parerile tuturor partilor implicate. N-am vazut urme de americano-/ francofobie/- filie. Nimeni nu neaga revolta poporului, de altfel se si vorbeste de o semirevolutie!

Pentru cei care nu au vazut filmul, pot sa-l vada in reluare maine, vineri, 27 ferbruarie la 16.45 tot pe Arte.

Merita sa-l inregistrati si sa-l aratati si la neamuri in urmatorul concediu acasa ca macar ei sa nu se mai lase indulciti de povesti cu zane bune.

Vizionare placuta!
Mi

Ma enerveaza si pe mine cei care vad in doamna Lia un inger salvator, numai pentru faptul ca a reusit sa fuga din tara pe vremea lu’ odiosu’. E drept: actualii nostri conducatori sunt hoti, corupti, escroci, mafioti, in fine, cumuleaza toate calitatile posibile. Dar nu vad de ce naiba se presupune ca politicienii americani ar avea o morala mai evoluata.

Daca as sti ca nu-i valabil scenariul Academiei Catavencu si ca are sanse m-as duce s-o votez din doua motive: Primul e ca m-am plictisit sa-i vad tot pe astia la televizor si coana Lia e mult mai performanta pe partea de spectacol politic. Al doilea e ca tare vreau sa vad ce mutre or sa faca mai tarziu cei ce-o asteptau pe zana buna din import.

Chrysilla
Cantecul inorogului albastru

Mai intai,ce este un inorog?
"Inorogul este un cal",ar raspunde cel intrebat.
Dar inorogul,sau unicornul,este un cal cu un corn in frunte.
Cu cornul lui de fildes si de nestemate,de piatra si de argint,inorogul aprinde stelele.
Seara,cand soarele se stinge si luna se inalta,cornul inorogului ajunge pana la cer.
Lumina palida face aripile inorogului sa sclipeasca argintiu.
Stelele il asteapta gata de bal; inorogul isi desface aripile albe ca ale ingerilor,isi face vant si paraseste pamantul.
Atinge cu cornul lui de fides stelele mici.
Atinge cu cornul lui de argint stelele albastre.
Atinge cu cornul lui de piatra stelele moarte.
Atinge cu cornul lui de nestemate Calea Lactee,care nu e decat calea pe care paseste inorogul in drumul lui spre stele.
Cu coada lui matasoasa stinge soarele.
Rasuflarea lui cu miros de stele aprinde luna.
Acesta este inorogul alb.
Insa inorogul albastru...oh,inorogul albastru are cu totul alta menire.
Iinorogul albastru e purtatorul viselor.
El apare dupa ce inorogul alb a adormit in culcusul lui.
Inorogul albastru tropaie.Copitele lui scapara.Coama i se infoaie.
Ciuleste urechile. E plin de neastampar.
Coada ii biciueste coapsele.
Asteapta.
Ce?
Asteapta ca fiecare copil sa`i pregateasca traista albastra cu fan aromat albastru si cana albastra care face ca apa neinceputa de izvor sa para albastruie sub cerul albastru de seara.
Asteapta ca aripile lui albastre sa se coloreze cu parfumul albastru al padurii fermecate albastre.
Dupa ce zanele ireal de albastre ii infoaie coama cu vise calme,albastre, inorogul isi inmoaie botul albastru in apa albastra,soptitoare a izvorului fermecat si bea indelung.
Apoi isi desface aripile albastre,bate aerul de cateva ori si se pierde,inghitit de cerul albastru inchis.
Din aripile albastre se imprastie spre case visele albastre.
Nimeni nu`l vede,nimeni nu`l aude,caci inorogul albastru se confunda cu aerul albastru si aburul rasuflarii lui seamana cu visele.
Cand lumea se trezeste,dimineata,in traistele albastre nu mai este nici un fir de fan aromat albastru,iar din apa albastra din canile de lut albastre nu a mai ramas nici un strop.

O gasiti pe Chrysilla in:
http://www.fanclub.ro/showthread.php?t=10584&page=1&pp=20

Parintii mei nu mi-au cerut nimic niciodata. Au impreuna cam 8 milioane pensie, stau in patru camere pentru care platesc in jur de 2,5 mil. pe luna plus curentul electric, TV, etc. Medicamentele sunt scumpe si nu primesc intotdeaua retete compensate, asa ca platesc cateodata si 1 mil. pe luna pentru asta. Daca mai au nevoie si de ceva consultatii particulare, le ramane prea putin ca sa isi poata permite din cand in cand ceva de imbracat(chiar si la doctorii si asistentele din spitale nu le e jena sa ia bani, mai ales daca intr-un oras mic se stie ca respectivii au copii in strainatate). Masina alor mei asteapta cu gatul uscat cei doi litri de benzina pe luna pe care ii alimenteaza pentru eventuale urgente medicale si pentru a se deplasa la cumparaturi, daca sunt prea grele, gen sticle de ulei, etc. Eu le trimit cam de doua ori pe an bani, din proprie initiativa. O data la sfarsitul toamnei, pentru provizii si costurile crescute la incalzire (sau pentru ca venim noi acasa si atunci suntem 4 la masa) si o data inainte de a pleca in concediu la tratament, pentru ca in statiune trebuie sa mai plateasca in plus pentru anumit tratamante si chiar pantru mancare, daca nu vor sa traiasca numai cu cartofi si ceai trei saptamani. Evit aceste transferuri de bani, deoareca banca incaseaza enorm. La o suma de 300 EUR am platit 50 comisionul bancii, din care 25 a retinut banca romaneasca (din ce motiv, nu stiu).
Pensionarul roman trabuie sa fie un bun finantist ca sa nu infometeze si ca sa-si asigure minimul de vitamine si proteine. Mai bine le las bani cand merg acasa.

Din mesajul tau inteleg ca relatia ta cu parintii nu e cea mai buna. Tu te-ai indepartat de realitatile romanesti, ei nu stiu cum e in strainatate si si- ar dori si ei sa aiba o data bani destui. Te miri ca nu-ti spun de ce au nevoie concret: eu cred ca au nevoie de prea multe dupa 14 ani in care cu siguranta mai poarta paltonul sau cojocul care si l-au cumparat la 50 de ani. Banii se duc usor in Romania, motiv pentru care pentru multi e un lux sa bea o cana de lapte pe zi. Drept sa spun le-as da toti banii de pe lume numai sa-i stiu sanatosi fara griji de genul asta, dar sunt inca studenta si traiesc din banii sotului.

Insa cred ca cel mai bine ar fi sa ai o discutie sincera cu parintii tai, prea am impresia ca intre voi nu a mai ramas nimic decat obligatia de sange. Tu crezi ca vor numai sa te stoarca de bani si asta e grav. Daca e chiar asa, atunci poti sa impui o limita sau chiar sa renunti la ajutor, oricat de crud suna.

Mi

Cunosc multi oameni carora nu le e frica de moarte (honestly, deloc). Dar pentru a avea aceasta stare de spirit trebuie sa fii un om ceva mai special. Trebuie sa te cunosti si intelegi, si sa vezi naturaletea acestor doua stari (caci se cunoaste din vechime ca tot ce se naste trebuie sa moara). Trebuie sa-ti accepti conditia cu seninatate, si sa profiti de viata pe care o traiesti, sa te bucuri si sa creezi ceva frumos, durabil, sau placut pentru altii. Cand eram mai mica (pe la 12-13 ani) ma tulbura gandul la efemerul fiintei umane, si nu puteam concepe aceasta realitate a mortii. Ma intrebam: care e folosul sa traiesti si sa creezi daca dupa un timp de toate se alege ... praful. Raspunsul mi l-a dat plopul din fata blocului meu, care crestea chiar sub fereastra mea: an de an ii vazusem frunzele inmugurind, cantandu-si verdeata in lumina soarelui si racoarea noptii, si cazand, galbene, sub frigul toamnei. Efemera e viata frunzelor ! Dar toate, prin existenta lor, hraneau copacul, care a crescut, an de an, de a ajuns mai inalt decat blocul (era un plop, si blocul are 4 etaje). Totul are un sens; daca o viata izolata nu inseamna nimic, viata si cultura unei comunitati (popor sau omenire) creste prin toti membrii ei, trecuti si prezenti.
Intr-o zi, plopul a fost taiat (crescuse mai mare decat permiteau standardele primariei). Am fost cam trista (era un copac-filozof, care ma invatase tainele mortii).
Dar (desi instinctul de conservare ma indeamna sa am grija, sa ma protejez si sa imi respect viata) in clipa cand mi se va spune sa 'ma pregatesc pentru ultima calatorie' voi fi gata, fara teama si fara regrete. De asemenea, as vrea ca la moartea mea, nimeni sa nu planga si nimeni sa nu-mi regrete disparitia, amintindu-si mai bine toti anii minunati pe care i-am trait, prietenii si bucuria care m-a insotit tot timpul. Caci si eu ca si altii sunt un val pe oceanul vietii si cand ajung la liman, alte valuri se nasc undeva pe acest mare ocean.

___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".

Cum spuneai, e frumos să scrii ceva, dar se mai şi studiază. Există un fel trap etimologic de liceu, ori al DEX-ului (cum prinzi ceva, dai fuga la DEX şi gata, ştii), sau şi mai spectacular, un fel de ştii şi câştigi pe semiotică (pe la Litere ziceau unii „Semitică”). Dar acuma se joacă altceva: etimologia culturală. Altfel spus, să-i lăsăm pe liceeni să ştie că „zână” vine din albaneză, măcar atâta să ştie şi ei, iar noi să trecem la interferenţe culturale, nu de sintagmă - cu liniuţe.

Că doar am zis din titlu: „La limită” - dar acuma ştiu, e prea subtil. De aceea revin şi răspund, dar cât mai scurt.

A mai existat şi un război cultural între Bendis, zeiţa geto-tracilor şi Diana, omoloaga romană. Primul care a scris despre asta a fost Dimitrie Cantemir în Descripţio Moldaviae, pune şi citeşte-o. Apoi, Mircea Eliade, în "Istoria credinţelor şi ideilor religioase", Cartea Românească, 1988, la pag. 245, explică cu claritate similaritatea imaginală a Dianei cu Sînzîiana. Gheorghe Muşu în "Din mitologia tracilor", Cartea Românească, 1982, pag.49, scrie şi el cam acelaşi lucru. Dar Ioan Petru Culianu spune şi mai convingător: „Întra-adevăr, creaturile miraculoase numite zâne sunt deosebit de populare la români: or, numele lor derivă de la teonimul latin Diana.” (Ioan Petru Culianu, "Eros şi magie în Renaştere. 1484" Nemira, 1999, pag.336,337)
Trebuie să amintesc aici că zeiţa Diana era tare populară printre legionari, aşa se explică toată povestea mea.

Adevărat, albanezul "zanë" (nu aşa cum îl scrii tu) are aceeaşi rădăcină, la fel sârbul "yana", dar e numai o prelucrare silabică, eu m-am referit la cu totul altceva. Aşa că, vrei nu vrei, cel care „sună apropiat” - aşa cum zici - eşti numai tu.

Totuşi, eşti unul „cu carte”, aci; se pare că printre cei mai „citiţi” - dar ce anume?

………..Valatuci de fum, de praf, rostogoleste frunze, dansand cu ele, un fuior de vant transparent si evaziv se iveste inaintea pasilor mei.Imi rapeste placerea de a-mi cufunda ochii in culoarea zugravita de octombrie pe trotuare, nu inainte de a-mi trage sufletul , oftand , gandindu-ma ca se sfarseste si aceasta luna, fara a vibra in galben, ocru, purpuriu.
Cu gandurile aninate de crengi, adulmecand mirosul ploii ce se anunta , imi plimb pasii incercand sa inteleg in ce secunda m-am desteptat si m-am trezit la viata.Oare ce energii s-au rasculat , simtindu-mi chemarile?
Plang.
Este si aceasta o modalitate de a multutmi, dar nu stiu cum ar trebui sa o fac mai bine de atat.Consider ca a plange de fericire este cel mai mare dar care poate fi facut unui om, este o stare de gratie la care putini muritori ajung.
Printre lacrimi , caruselul in care se leagana frunza de frunza, capata alte dimensiuni, fantastice.
Intind mana.O frunza isi pune stavila dansului si cauta putina caldura……
E un gest calm, pios prin care aduc ofranda zilelor de toamna si incerc s ama regasesc printer nervurile sangerii .Cateva picaturi spala culoarea , o prelinge, o uniformizeaza , curatand frunza de praful atator amintiri.Sufera, se strange, doar cu atat mai ramasese dupa o vara torida,cu amintirea mangaierilor pitite si se chirceste si marginile ii sunt arse.Mai are viata doar atat cat sa se lipeasca de pamant, sa devina una cu tarana. O las sa alunece, dirijandu-I plutirea , nu inainte de a-I sorbi culorile si tremurul.
Reusise sa ma opreasca din plimbarea mea fara tel, o simpla biciuire a toamnei.Am simtit in lacrimile prelinse de pe-o geana , un intreg murmur de frunza .
Emanam tristete. Dar totusi eram fericita in cel mai intim colt , tremuram de speranta .
Poate ca sunt ciudata, poate ca sper prea mult, nu reusesc sa “revin cu picioarele pe pamant”;inca simt ca legatura mea cu universal este la nivelul frunzei, al zbaterii de aripi.Totul incepe acolo unde se si termina.In cerc ma regasesc , in rotunjimea marului, a boabei de strugure, in picatura de apa, printre anotimpuri, incepand in toamna si sfarsind prin ea.
Si cu toata aceasta frangere si tanguire a frunzelor rotunde, a celor palmate, a altora prelungi si fine,este atata liniste si pace in aer, fuioare fine de ceata se ridica si aluneca peste copaci, luand cu ele tot freamatul , lasand in urma doar speranta ca anotimpul viitor este un alt inceput plin de promisiuni , sfarsind prin regrete.

fonetic, trederea lui Diana la zânã este impiedicata de disparitia lui "a". Dupa cum remarcati si in acel DEX este dat cautios "probabil din lat. Diana" deoarce si cei care au redactat textul sint constienti de greutatea fonologica.
Albaneza nu face pe "di", "di:", "de", "de:" latinesc niciodata in "z". Forma fonologica a cuvantului Albanez "zánë"(asta este forma sa corecta, scuze de inversarea lui "ã"(ë) cu "a") apare singulara cu acest "z" intre cuvintele imprumutate din Latina. Pentru dovedirea acestei afirmatii avem urmatoarele exemple:
dirigere > dërgoj, discaptare > diktoj, diabolu > djall, directus > drejtë, detegere > dëftoj, desiderare > dëshiroj
Singurul exemplu unde aparent "di" > "z" este tocmai cuvantul in cauza care este "zanë". Forma acestui cuvant este intalnita numai in lb. Româna cu schimbarea normala a lui "a" in "â" inaintea unui "n" negeminat.
In Românã mai exista si forma de masculin "zân" dar acest lucru nu ne ajuta prea mult, aceasta forma putand sa fie un derivat din "zânã". La Albanezi, o zânã este o zânã a pãdurii ceea ce semantic o apropie de Latinescul Diana. La români, o zânã este termenul general pentru fiinta feminina cu puteri supranaturale, in general fiind considerata un personaj benefic. Un anumit tip de zânã este Zâna Pãdurii dar asta nu o apropie de Diana deoarece este numai o subcategorie cum este si Zâna Florilor, Zâna Fiarelor, etc. etc.
De accea "certitudinea" ca acest cuvant este un derivat din teonimul Diana, sustinut si de trecerea singulara a cuvantului Diana ( cu "i" scurt !!!!! ) la "z" ramane intradevar "la limita".

Ca o mica informatie, in Latina Veche, teonimul Diana avea primul "i" lung "Di:a:na". Ori, o astfel de forma este posibila a fi o forma care sa dea românescul "Zânã". Dar asta ar incurca si mai mult lucrurile , nu-i asa?

De fapt, pe mine m-a amuzat chestiunea cu "no rock" si asta m-a facut sa comentez. La "diana" am ajuns parcurgand textul si atata tot.
Cat despre "ce anume" nu e clar ce se doreste a fi. Ce sânt, ce citesc, ce invart, ce rasucesc?

:-)

AlexM

Am fost la munte in zona Padis (asa cum imi dorisem) insa n-am gasit zmeura, fiindca nu era coapta inca. In schimb am gasit muulte-muulte fragutze si le-am mancat din mers. Vai, ce bine a fost! Am stat doar de luni pana vineri, si ne-a si plouat un pic (dar am stat in cort, la cald) insa am ramas complet invinsa de farmecul padurilor de brad cu covor de muschi pe jos. In locuri ca acelea poti sa iti imaginezi inca zanele dansand la rasaritul soarelui.
Pe de alta parte m-a ingrijorat putin prea marea afluenta de turisti, nu toti respecta muntele. Pe traseele cele mai usoare se gaseau ambalaje de plastic in tufe tot la 10 metri, pe cele mai grele cam la 100 de metri. Si la unele obiective a fost limitat accesul spre a le proteja, dar mai bine asa, decat sa le pierdem prin poluare.
Pamantul si frumusetea lui e una din cele mai mari mosteniri ale oamenilor, fie ei in Romania, Franta sau aiurea. Sper ca 'salbaticii urbani' sa invete sa aprecieze si sa pastreze natura.

___________
nu Trecutul, nici Viitorul, ci Prezentul

Daca tot ti s-a parut ca alea care zic ca sunt multumite...se mint singure...ce sa mai zic? Chiar nici una nu te-a convins? :-). Te cred!

Daca pe de alta parte erau genul care credeau ca au intotdeauna dreptate...si ca nu gresesc niciodata trebuie sa fi fost niste genii/sfinte...super-femei ;-). E nasol sa crezi ca doar tu ai dreptate mereu, inseamna ca nu mai ai dileme si daca nu mai ai dileme se cheama ca ti-ai blocat evolutia, ramai pe loc, vegetezi.

Adevarul este ca barbatii sunt mai rationali (conform cartii citate de tine, extrem de interesanta e drept) iar femeile mai emotionale. Asta nu inseamna insa ca femeile nu pot sa fie SI rationale cand e cazul asa cum barbatii nu pot sa fie SI emotionali la o adica. Cel mai bine ar fi ca unul sa invete de la altul si sa se completeze, ar avea ambii de castigat, in mod evident. Eu asa fac si trebuie sa-ti marturisesc ca sunt destul de multumita pe masura ce evoluez, iar sotul meu profita si el la randul lui de prezenta mea ca sa-si grabeasca evolutia.

Nu suntem asa de diferiti precum parem. Eu cunosc femei destepte si rationale care fac pe sensibilele si delicatele din diverse motive. Un exemplu interesant: sot si sotie emigreaza in Sua, el se duce la munca ca sa-si intretina familia si ea (nu proasta!) face pe sensibila si prefera sa faca un copil ca sa stea cu el acasa (ce sa se mai streseze cu munca? Tara noua...eforturi mari, nu are chef si gata). Tipa nu era genul de casnica cu copii (dimpotriva!) da' e mai comod asa pentru ea si in fond...zice ea...barbatul tre' sa aiba senzatia ca el e cocosul in casa, nu? Tipa mi-a zis de la obraz ca mai bine face un copil si scapa. Ce zici de chestia asta? Trebuie sa-ti marturisesc ca stiu mai multe cazuri de tipul asta...uimitor de multe.

Sau: stiu o tipa mai delicata si timida care e capabila sa mute muntii daca isi pune in minte. Nu pare genul...dar e mai tare decat multe "femei de cariera" care se dau atotstiutoare. Cand o vezi zici ca e zana zanelor...dar aparentele insala de multe ori. Pe de alta parte e genul care tace si face, nu-ti sare in ochi si nici nu se bate cu pumnul in piept (si nu, nu e celibatara!).

Depinde ce-ti doresti in ultima instanta...ca sa te multumeasca. Daca vrei chestii exterioare (lucruri, carpe, obiecte...cariera, bani...care sa-ti satisfaca Ego-ul pentru scurt timp) esti mereu nesatisfacut. Daca vrei chestii mai profunde, interioare - atunci multumirea de sine vine fara dubii intr-o zi (cu soare eventual!).

;-)

tinand cont ca am citit povestea respectiva acum vreo 15 ani....ori mi
se pare ca imi amintesc, ori am inebunit de-a binelea si amestec toate povestile nemuritoare la un loc..dar cred ca el era cam sucarit si nu stiu prin ce intamplare ajunge intr-o pestera unde nu trebuia sa fie martor la ceva si acolo este transformat in tap...si pe urma cred ca amandoi traiesc fericiti pana la adanci batraneti,tap si capra ziua si noaptea sot si sotie...sau...dupa ce vede si el cum e sa fii alt animal decat om,ii transforma o zana buna in oameni inapoi si fac o nunta mare???Na' ca acum am prins virusul si o sa ma obsedeze povestea...poate isi aminteste altcineva adevaratul final!

A thousand half-loves must be forsaken to take one whole heart home.