|
te provoaca sa gandesti
zarea cea de veci albastra
Vorbe la o expozitie(*)
- de
Dinu Lazar
la: 28/04/2004 17:17:00
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf) Poate unii vor spune - ia, ce mare scofala sa faci o poza, acolo.
Ce mai e fotografia in ziua de azi? Putem sa ne uitam la imaginile realizate aici de Mihai Moiceanu si sa spunem mai degraba ce nu este imaginea buna si implicit, ce nu este fotografia realizata de el. Nu este impushcarea subiectului, nu este declansare fara motiv, nu este cautarea unei stari fara a avea idee de compozitie si de limbajul plastic, nu este imaginea fara motiv si ideea fara imagine. Cumva, imaginea lui este, si vine din, acel rar moment care ne arata de fapt din cite momente nemuritoare se compune – sau se poate compune – timpul pe care il petrecem. Fotografia lui Mihai Moiceanu este la urma urmei ca imaginea unei stele care o vedem ziua in amiaza mare vara cind ne uitam intr-o fintina si vedem acolo departe in acel loc neasteptat o sclipire albastra - e steaua de deasupra noastra, pe care altfel nu o putem zari. Artistul surprinde cu delicatete si precizie momente fugare in peisaj, care dureaza numai o fractiune de secunda si le transforma in eprubete temporale cu nonsalanta unui creator de linii, de stari, de lumini si de compozitii baroce, ascultind parca mereu o ascunsa muzica a apelor si a inaltimilor si, culmea, facindu-ne sa o auzim si noi. Compozitia imaginilor sale este in majoritatea cazurilor una descriptiva, care creeaza iluzia unui univers coerent. Este numai iluzia, pentru ca intr-un fel sau altul, folosind un limbaj plastic simplu si interesant de analizat, ne strecoara in suflet certitudinea temporalitatii, a secundei care zboara si a momentului pe care daca nu il vedem in imaginea realizata de el, l-am pierdut pentru vecie. Dincolo de imaginea unei lumi aproape linistite, de fotografia unei secunde in care liniile se compun intr-un cadru unic, de muntii cu vai albastre si de viata uneori panoramica a fotografiilor sale, Mihai Moiceanu pare a fi ca spiritul acela care fara sa cunoasca si sa vada marea, paseste in apa adinca si pina atunci fara valuri si se scufunda, chemat de o pasiune de nepovestit. Povestea lui e ca povestea valului; incearca sa ne spuna ceva si cind e foare aproape de suprafata, este motivul acelei furtuni mari cu valuri albe si cer violet; si cum muntele nu este altceva decit un val urias si impietrit, el incearca sa foloseasca fotografia pentru a exprima intr-un mod aparent calm o stare de iubire adinca si devastatoare. Si cred ca reuseste. (*) Bucuresti, galeria Galateca, pina pe 8 mai, intre orele 8-18 Rugăciune
Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stăpâne, În faţa strălucirii tale. În drum mi se desfac prăpăstii, Şi-n negură se-mbracă zarea, Eu în genunchi spre tine caut: Părinte,-orânduie-mi cărarea! În pieptul zbuciumat de doruri Eu simt ispitele cum sapă, Cum vor să-mi tulbure izvorul Din care sufletul s-adapă. Din valul lumii lor mă smulge Şi cu povaţa ta-nţeleaptă, În veci spre cei rămaşi în urmă, Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă. Dezleagă minţii mele taina Şi legea farmecelor firii, Sădeşte-n braţul meu de-a pururi Tăria urii şi-a iubirii. Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina Şi zvonul firii-ndrăgostite, Dă-i raza soarelui de vară Pleoapei mele ostenite. Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frânge, Şi de durerea altor inimi Învaţă-mă pe mine-a plânge. Nu rostul meu, de-a pururi pradă Ursitei maştere şi rele, Ci jalea unei lumi, părinte, Să plângă-n lacrimile mele. Dă-mi tot amarul, toată truda Atâtor doruri fără leacuri, Dă-mi viforul în care urlă Şi gem robiile de veacuri. De mult gem umiliţii-n umbră, Cu umeri gârbovi de povară... Durerea lor înfricoşată În inimă tu mi-o coboară. În suflet seamănă-mi furtună, Să-l simt în matca-i cum se zbate, Cum tot amarul se revarsă Pe strunele înfiorate; Şi cum sub bolta lui aprinsă, În smalţ de fulgere albastre, Încheagă-şi glasul de aramă: Cântarea pătimirii noastre. Rugăciune
Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stăpâne, În faţa strălucirii tale. În drum mi se desfac prăpăstii, Şi-n negură se-mbracă zarea, Eu în genunchi spre tine caut: Părinte,-orânduie-mi cărarea! În pieptul zbuciumat de doruri Eu simt ispitele cum sapă, Cum vor să-mi tulbure izvorul Din care sufletul s-adapă. Din valul lumii lor mă smulge Şi cu povaţa ta-nţeleaptă, În veci spre cei rămaşi în urmă, Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă. Dezleagă minţii mele taina Şi legea farmecelor firii, Sădeşte-n braţul meu de-a pururi Tăria urii şi-a iubirii. Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina Şi zvonul firii-ndrăgostite, Dă-i raza soarelui de vară Pleoapei mele ostenite. Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frânge, Şi de durerea altor inimi Învaţă-mă pe mine-a plânge. Nu rostul meu, de-a pururi pradă Ursitei maştere şi rele, Ci jalea unei lumi, părinte, Să plângă-n lacrimile mele. Dă-mi tot amarul, toată truda Atâtor doruri fără leacuri, Dă-mi viforul în care urlă Şi gem robiile de veacuri. De mult gem umiliţii-n umbră, Cu umeri gârbovi de povară... Durerea lor înfricoşată În inimă tu mi-o coboară. În suflet seamănă-mi furtună, Să-l simt în matca-i cum se zbate, Cum tot amarul se revarsă Pe strunele înfiorate; Şi cum sub bolta lui aprinsă, În smalţ de fulgere albastre, Încheagă-şi glasul de aramă: Cântarea pătimirii noastre. _________________________________________________________ doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...
magie albastră
- de
alex andra
la: 30/04/2008 10:57:55
Modificat la: 30/04/2008 11:01:03
(la: Magie) Cer cu cozi de mătură
Peste câmpul pătură, Loc de joacă pentru melci Spiralati si codobelci. Vin apoi in roiuri mari Ţânţărime, furnici, cari, Muşte-albastre bâzâlău, Gărgăriţe multe rău, Prepeliţe-n picăţele Si gâini, pisici, căţele, Tot poporul cântător Ciripind încântător, Broaşte oacheşe şi grase, Capre prin inele trase, Iepuri albi pictaţi cu roşu, Baba Cloanţa, Sucă, Moşu, Mult norod cu chip de vraci, Îngeri mulţi, ba chiar şi draci, Toţi veniţi de dor albastru, Călători din astr-un astru. Poposiţi ici pre Pământ, Ca să facă legământ De magie Pe vecie. Cine crede prost să fie Şi să poarte o scufie Albastră pe scăfârlie:))))))))) ..aha...am banuit eu ca-i o conspiratie manipulatorie.... Da'...la noi...poate abia acum... se zari... lumina culorii ce-a murit... in departari albastre...:))
Hmm...
- de
papadie67
la: 19/10/2003 07:54:33
(la: EvZ: Absenteism urias in prima zi a referendumului) O fi fost prea frig afara?...sau prea putin coniac distribuit?
Sa fi fost doar lene si sictir? Ori poate ca e vorba de-nceputul Redesteptarii Romaniei? (fundal sonor de tobe si alamuri pe-un vizual de porumbei tricolori cu ochii larg-deschisi, ce se inalta inspre zari albastre si deasemenea, senine). ..tocmai visam frumos, dar uite, suna ceasu' si tre' sa fug sa vad cum ma-nvartesc de-o paine, de-o shpaga, de-o tzeapa, de-o bisnita super-dasteapta...da' ceva! ps: ai dracului, n-a DAT coniac la toata lumea...iar m-am fentat si n-am mai PRINS! Limba noastra
Limba noastra-i o comoara In adîncuri înfundata Un sirag de piatra rara Pe mosie revarsata. Limba noastra-i foc ce arde Intr-un neam, ce fara veste S-a trezit din somn de moarte Ca viteazul din poveste. Limba noastra-i numai cîntec, Doina dorurilor noastre, Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, zari albastre. Limba noastra-i graiul pîinii, Cînd de vînt se misca vara; In rostirea ei batrînii Cu sudori sfintit-au iara. Limba noastra-i frunza verde, Zbuciumul din codrii vesnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde Ai luceferilor sfesnici. Nu veti plînge-atunci amarnic, Ca vi-i limba prea saraca, Si-ti vedea, cît îi de darnic Graiul tarii noastre draga. Limba noastra-i vechi izvoade. Povestiri din alte vremuri; Si citindu-le 'nsirate, - Te-nfiori adînc si tremuri. Limba noastra îi aleasa Sa ridice slava-n ceruri, Sa ne spiue-n hram si-acasa Vesnicele adevaruri. Limba noastra-i limba sfînta, Limba vechilor cazanii, Care o plîng si care o cînta Pe la vatra lor taranii. Inviati-va dar graiul, Ruginit de multa vreme, Stergeti slinul, mucegaiul Al uitarii 'n care geme. Strîngeti piatra lucitoare Ce din soare se aprinde - Si-ti avea în revarsare Un potop nou de cuvinte. Rasari-va o comoara In adîncuri înfundata, Un sirag de piatra rara Pe mosie revarsata. Alexei Mateevici (imnul Republicii Moldova) AUD
Aud cum paseste cineva dupa mine in luna Si pune seminte de flori in urmele talpilor mele, Un pas intelept - albastrele, Un pas gresit - matraguna. Aud cum paseste cineva dupa mine in soare Si pune oua de pasari in urmele talpilor mele, Un pas intelept - turturele, Un pas gresit - cantatoare. Aud cum paseste cineva dupa mine-n vecie Si pune cuvinte in urmele talpilor mele, Un pas intelept - ghilimele, Un pas gresit - poezie. Ana Blandiana Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pamant. A ramas cerul fierbinte si gol. Ciuturile scot din fantana namol. Peste paduri tot mai des focuri, focuri, Danseaza salbatice, satanice jocuri. Ma iau dupa tata la deal printre tarsuri, Si brazii ma zgarie, rai si uscati. Pornim amandoi vanatoarea de capre, Vanatoarea foametei in muntii Carpati. Setea ma naruie. Fierbe pe piatra Firul de apa prelins din cismea. Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta Planeta, imensa si grea. Asteptam intr-un loc unde inca mai suna, Din strunele undelor line, izvoarele. Cand va scapata soarele, cand va licari luna, Aici vor veni sa s-adape Una cate una caprioarele. Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac. Ametitoare apa, ce limpede te clatini! Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri La ceas oprit de lege si de datini. Cu fosnet vestejit rasufla valea. Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers! Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters. Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii, Si stelele uimite clipira printre ele. Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii, Frumoasa jertfa a padurii mele! Ea s-arata saltand si se opri Privind in jur c-un fel de teama, Si narile-i subtiri infiorara apa Cu cercuri lunecoase de arama. Sticlea in ochii-i umezi ceva nelamurit, Stiam ca va muri si c-o s-o doara. Mi se parea ca retraiesc un mit Cu fata prefacuta-n caprioara. De sus, lumina palida, lunara, Cernea pe blana-i calda flori calde de cires. Vai cum doream ca pentru-intaia oara Bataia pustii tatii sa dea gres! Dar vaile vuira. Cazuta in genunchi, Ea ridicase capul, il clatina spre stele, Il pravali apoi, starnind pe apa Fugare roiuri negre de margele. O pasare albastra zvacnise dintre ramuri, Si viata caprioarei spre zarile tarzii Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna Cand lasa cuiburi sure si pustii. Impleticit m-am dus si i-am inchis Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne, Si-am tresarit tacut si alb cand tata Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne! Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau. Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini! Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit La ceas oprit de lege si de datini... Dar legea ni-i desarta si straina Cand viata-n noi cu greu se mai anina, Iar datina si mila sunt desarte, Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte. Pe-o nara pusca tatii scoate fum. Vai, fara vant alearga frunzarele duium! Inalta tata foc infricosat. Vai, cat de mult padurea s-a schimbat! Din ierburi prind in maini fara sa stiu Un clopotel cu clinchet argintiu... De pe frigare tata scoate-n unghii Inima caprioarei si rarunchii. Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc si-as vrea .... Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea! Mi-i somn. Ce nalt ii focul! Si codrul, ce adanc! Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc! Nicolae Labis vazand la PROTV International o "pauza" cu imagini din Ceahlau si mi-am amintit de superba poezie a lui Cosbuc:
Vara Priveam fãrã de tinta-n sus... Intr-o salbatica splendoare Vedeam Ceahlaul la apus, Departe-n zari albastre dus, Un urias cu fruntea-n soare, De paza tarii noastre pus. Si ca o taina calatoare, Un nor cu muntele vecin Plutea-ntr-acest imens senin Si n-avea aripi sã mai zboare ! Si tot vazduhul era plin De cântece ciripitoare. Privirile de farmec bete Mi le-am întors catre pãmânt Iar spicele jucau în vînt, Ca-n hora dup-un vesel cînt Copilele cu blonde plete, Când salta largul lor vestmînt. In lan erau feciori si fete, Si ei cântau o doinã-n cor. Juca viata-n ochii lor Si vintul le juca prin plete. Miei albi fugeau cãtrã izvor Si grauri suri zburau în cete. Cit de frumoasa te-ai gatit, Naturo, tu ! Ca o virginã Cu umblet drag, cu chip iubit ! As vrea sã plâng de fericit, Ca simt suflarea ta divina, Ca pot sã vad ce-ai plasmuit ! Mi-e inima de lacrimi plina, Ca-n ea s-au ingropat mereu Ai mei, si-o sã mã-ngrop si eu O mare e, dar mare lina -- Natura, în mormintul meu, E totul cald, ca e lumina ! de Serghei Esenin
Nu oricine stie sa cante, nu oricine Nu oricui ii este harazit,intr-adevar, Sa se rostogoleasca precum un mar, La picioarele straine. Aceasta este marea spovedanie pe care mereu O face-un derbedeu. Eu inadins umblu nepieptanat si cu capul gol Pe umeri ca o lampa de petrol. Toamna desfrunzita a sufletelor voastre Imi place s-o luminez in amurguri albastre. Imi place cand pietrele batjocurii spre mine prind sa zboare, Ca grindina vijeliilor cotropitoare. Atunci mai vartos eu cu mainile strang in raspar Balonul clatinator al zburlitului meu par. Mi-e asa de bine sa-mi amintesc atunci Fosnetul ragusit al arinului si izul paraginit dintre lunci. Ca undeva traieste tata, si mama, cu fruntile grele, Care ar scuipa pe versurile mele; Carora le sunt drag ca trupul, ca ogorul, ca faneata, Ca ploaia, care primavera imboldeste verdeata. Ei v-ar strapunge cu furcle, fara-a mai sta la gandit, Pentru fiecare racnet asupra mea azvarlit. Sarmani, sarmani tarani! Desigur v-ati facut mai urati acolo, in locul de bastina. Tot asa va temeti de Dumnezeu si de duhurile din mlastina. O, daca ati intelege Ca fiul vostru Este cel mai de seama poet al Rusiei! Pentru viata lui inimile nu vi s-au acoperit de bruma campiei, Cand picioarele desculte si le balacea prin baltile toamnei buimac? Acum el poarta cilindru Si pantofi de lac. Dar in el dainuieste firea apriga de odinioara A strengarului de la tara. Vacile de pe firmele macelarilor din orice parte Le saluta de departe. Si intalnindu-se cu birjarii prin pietele goale, Isi aminteste mirosul de balegar al sesurilor natale. Coada fiecarui cal ce-n ham se-ncurca, se-ncrunta, El e gata s-o poarte ca trena unei rochii de nunta. Mi-drag locul unde m-am nascut, Iubesc nespus de mult patria mea! Desi tristetea salciilor ruginite staruie peste ea. Mi-s dragi raturile murdare ale porclor, ca si-n trecut, Rachitele ca mainile moastelor, Si in tacerea noptii oracaitul rasunator al broastelor. Sunt bolnav de amintirea vremii cand eram copil, Visez jilaveala si pacla serilor de april. Artarul nostru parca s-a chincit, sub zvonul valtorilor, Sa se incalzeasca la flacarile zorilor. O, cate oua de corb am furat si cati pui, Catarandu-ma pe crengile lui! Oare si azi o mai fi cu crestetul verde-n tumult? Scoarta lui e tot asa de trainica cum era mai demult? Dar tu , dragul meu, Credinciocul meu caine tarcat! De batranete te-ai facut tanguios, ai orbit, te-ai uscat Si ratacesti prin ograda , bataindu-ti coada atarnata. Mirosul tau a uitat unde-i usa si grajdul si vechea poiata. O , cat mi-s dragi toate aceste vedenii ce vin sa ma-ngane Cand ,sterpelind de la mama cate-o bucata de paine, Muscam dintr-ansa amandoi, pe rand, Fara sa ne fie greata unuia de altul, nicicand. Eu sunt tot acelasi, Cu inima sunt tot acelasi intre anii grei. Ca albastrelele-n orz infloresc pe fata-mi ochii mei. Asternand rogojinile de aur ale versurilor din sange scoase, As vrea sa va spun lucruri duioase. Noapte buna! Voua tuturor, noapte buna! A trecut coasa prin iarba amurgului din zare. Astazi am chef sa ma urc in picioare Si de pe fereastra sa stupesc pe luna. Lumina-i albastra, lumina-i asa de albastra in cer si pe nori! Sub albastrimea aceasta, zau ca nu ti-ar parea rau sa mori. Ei, si ce daca par Ca-s cinicul ce-si agata la spate-un felinar? Batranule, iubitule, deselatule Pegas, Am parca nevoie de trapul tau molatic si gras? Ca un mester aspru in stradanii, Eu am venit sa cant si sa slavesc guzganii. Ca luna lui august, capatana mea rebela Isi varsa vinul prin parul valvoi. Vreau sa fiu o galbena vintrela, La corabia in care azi plutim spre tarmuri noi. in traducerea lui George Lesnea
poeziile mele cum vi se par?
- de
ufo strengaritza
la: 22/12/2003 17:22:20
(la: Cele mai frumoase poezii) am si eu niste poezii...si vreau sa aud mai multe pareri...chiar va rog sa comentati...nu zic ca sunt cele mai frumoase...astept o parere...mutumiri!
Ganduri... De cate ori in sus privesc Imi pierd ochii in albastrul ceresc. Undeva departe-n zare Inainte de-asfintit... Era un cer minunat si fermecat Si printre norii mari In zeci de culori pictati Curgeau raze de soare aurii. Puritatea vie a culorilor Veghea pamantul fumuriu... Dar cerul se intuneca, Soarele se ascundea, Culoarea, incet, se stergea. Si-apoi m-am gandit: Oare de ce se termina Aceasta zi atat de senina? Un spectacol minunat... Pacat!...pacat ca s-a terminat ...oare cine a mai privit Al meu asfintit? Culori vii nemaivazute, Raze nestiute ce s-au aratat... Toate...au plecat! Acum noaptea se lasa Si intunericul apasa Soapta calda a vantului ma scalda Si-abia adie-n noaptea asta adanca... Si stau si ma gandesc: Cateodata lumea asta, E prea mica sa visez. Cateodata cerul larg, E prea mare sa-l cuprind Cu a mea privire... Uneori, as vrea in brate sa strang apa Dar e prea moale si prea uda Nepasatoare si prea surda Grabita si galagioasa... Altadata intreg pamantul Sa-l calc, sa il ating as vrea , Dar cu durere simt apoi Ca e prea rece si tacut... As vrea sa vad chiar noaptea, Dar e prea neagra si ascunsa... As vrea cu frunze sa vorbesc Pacat ca sunt prea multe... Flori mi-ar place sa culeg Si parca ele-s prea frumoase... Stele de pe cer as lua Insa acestea ziua ar pieri! Si luna as vrea sa o fur, Dar s-ar intuneca totul in jur Si ar pieri speranta... Ce s-ar intampla cu viata Daca soarele-as fura? Ce s-ar intampla cu lumea Daca iubirea si credinta ati lua? Si totusi... Sunt prea multe ganduri negre Si inimi de ura inundate Caci in lumea asta exista atatea suferinte Si atat de multe lacrimi care curg In speranta ca in ele ne vom ineca Si durerea o vom sterge... Si atatea vorbe goale aruncate in noapte Numai pe unii ii doare...pe altii poate nu. De ce atata chin loveste sufletele pure? ...abia acum imi amintesc Ca sunt prea multe fire de nisip Pe malul marii preasarate Intr-o lume...atat de mica si de mare. Si atunci ma intreb din nou: De ce?...de ce?...de ce? Nimic nu se va schimba? De ce?...de ce?...de ce? ...ramane tot asa. Si iar imi amintesc ca nu se poate Sa le ascunzi toate in noapte... De ce? De ce? La nesfarsit, De ce? De ce? Iar m-am gandit. ...dar nu mai spun nimic Asa a fost sa fie E legea firii poate... ...sau a naturii...cine stie? adevarul vietii mi-e somn...vreau sa adorm... pe margina patului am sa las cosmarurile afara din gand am sa las neplacerile ura va fi departe de casa am sa iau cu mine doar partea frumoasa a vietii pe care o duc momentan. cred ca asa de frumos va fi incat nu voi mai vrea a ma trezi conditia umana as vrea sa mai fac macar un pas mi-am pus in gand sa nu ma las... dar parca nici vointa nu ma mai lasa durerea si viata pe mine apasa. vreau sa inaintez in viata peste toate desi stiu ca nimeni nu poate ...ca acest lucru e cu neputinta si totusi mi-am dat putina silinta. inspre capatul lumii veneam cand am vazut ca de acolo eu porneam fir de praf ce de fericire... asa de multa incat radeam si toate zburau... in jurul meu le invarteam am ras asa de tare incat vocea mea rasunatoare de perete s-a izbit si cand m-am uitat mai bine de sus din tavan sangera am inceput sa plang de spaima si uite ca nu m-a crezut. dar mi-a luat fericirea si mai tare m-a durut curgeau siroaie pe pereti curgeau si lacrimile mele un fir de praf le despartea si intamplarea l-a calcat iar baltile s-au adunat. ce s-a intamplat? ne-am impacat moment priveam cerul intr-o zi si ma gandeam... oare cat e de pur acest albastru minunat si cum stam sa ma gandesc usor vedeam ca se lasa seara...fiorii m-au adunat si unde mai era acum enigma mea? a disparut...in timp ce vroiam s-o elucidez. m-am gandit degeaba...a fost de vina intamplarea si grijilor de maine incep ca sa cedez orb ma uit si privesc in gol dar nu vad nimic privesc atent ceva ceva ce nici nu vad prea atent privesc pentru a putea vedea. ufo strengaritza
Povestea Pasarii Albastre si a Motanului Negru
- de
Ingrid
la: 24/12/2003 00:11:38
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf) Liternet ne face iar un dar, al carui coautor este Dinu Lazar.
Multumiri! Eliane Roussel : Povestea Pasarii Albastre si a Motanului Negru (poveste - cu ilustratii de Iulia Cojocariu si Eliane Roussel, pe fotografii de Dinu Lazar) http://www.liternet.ro
Re: O invitatie la un regal de fotografie
- de
Dinu Lazar
la: 02/02/2004 12:24:56
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf) Raspunsul meu sincer la prima intrebare este ca fotografia comerciala nu presupune nici o arta. Mai degraba stiinta, stiinta inalta.
Ca sa faci o buna fotografie comerciala trebuie, teoretic, sa cunosti multa compozitie si estetica, tehnica, sa ai deosebite aptitudini de comunicare vizuala, sa poti sa te integrezi intr-o echipa, sa intelegi ce vrea art directorul sau stilistul sau clientul sau beneficiarul... Practic insa, de foarte multe ori in Ro e mai important sa cunosti pe cine trebuie unde trebuie si ai comenzi... Deci, pentru un fotograf comercial, nu as numi ca importante artele vizuale, ca fiind absolut necesare, ci tehnica imaginii si mai ales artele comunicarii si abilitatile de PR... Eu, exemple, ce sa spun. Fac foarte foarte putina fotografie comerciala cu clienti din tara. Clientii de afara imi spun exact ce trebuie si cum trebuie sa fac pentru a obtine imaginea ce si-o doresc; arta aici iar o consider nula, trebuie tehnica la micron si multe cunostinte de iluminare, cadrare, abilitati de comunicare cu personajele din cadru, dar asta nu e arta, dupa parerea mea. Arta, pentru mine, e atunci cind te plimbi si cerul e violet si faci o poza pe cimp de plinge lumea si primesti sute de emailuri ca ce stepa dementziala; sau cint respectiva imagine are o forta ascunsa care ma face sa simt oricind mirosul reavan al ierbii si sa aud intotdeauna si pe vecie zgomotul clopotelor satelor din zare. Pe situl meu la www.fotografu.ro/gct sunt niste imagini facute la comanda trustului Getty Images, Inc; iata cum suna ce trebuia sa fac, adica scenariul exact primit cu doua luni inainte: - please capture a wide variety of shots, including different versions of the same type of shot. The images are for a brochure for the travel agency about the private train ride available, so all images should include the passengers. There are 100 passengers total but you don't need to photograph all of them, just focus on the people that look good, are not too old, are well dresses and photographic. Also to show how the Program Directors (there should be at least 3) help and guide the passengers through the day. No close-ups of the passengers unless you can tell that they're on the train or touring in Constanta Photos need to be light and bright in quality. Try to avoid dark deep shades whenever possible. Sharp and deep depth of field images. They do not like blurry or soft looking photos. People in general should appear happy and pleasant. Clients arriving at private railway station (Bucharest-Baneasa railway station) Exterior shoots of the train - long and medium angles in relationship the station Clients boarding the train - long and medium angles PD's assisting clients throughout the day Conductor or train personal helping the clients Interiors of the train w/clients enjoying their ride, socializing,etc. Interior - cafe car with pax and crew Interior - PDs talking with pax (may have to set this up) Arrival - Pax getting off train, exterior of train in station, etc. In Constanta - general shots of pax taking city tour and scenics of the city, pax walking along the boardwalk and after or before their lunch walking on the black sea. When returning look for the same type of shots as described above. Ceea ce am citit am incercat sa pun in pagina exact, cit mai exact. Pozele au placut clientului si au fost cam ce voia... e arta aici? Asa ca... dupa parerea mea in fotografie arta e una, stiintza, adica poate meseria, e alta. Cineva poate sa fie un bun artist dar sa fie incapabil sa faca o poza de buletin; si invers... adica... mai ales invers. Diana,
a fost o bucurie sa-ti citesc articolul. Vreau sa-tzi spun ca copii mei ( Ioana1977& Florin1974) gindesc ca tine si ,desi au fost "afara" de nenumarate ori ,nici nu se gindesc sa plece( Florin poate ...un pic) La vestea ca-mi voi lua cetatzenia germana( acum 6 ani),mama (86 de ani) mea a plins si a zis: "maica, de aia l-am facut eu, sa se faca neamtz?" I-am transmis repede ca a fost numai o gluma. Cum ii potzi explica mamei tale ca tu nu mai vrei sa fii roman? Tu, fiul ei? Eu nu pot! Bunicul meu a murit in 1877 in razboiul de independentza...iar eu nu mai vrau sa fiu roman? Asta nici-odata. Unde muncesc si.mi duc viatza e o alta treaba. Am plecat in '88 ; am stiut ca nu voi mai avea drum de intoarcere si ca ai mei vor suferi crunt. Nu am putut altfel. Mi-am jurat insa ca nu-i voi lasa, in masura puterilor mele. Diana, vad -in ce ai scris - vigoarea gindirii si optimismului romanesc. Sint multzi ce gindesc ca tine; sint multzi ce stiu ca realizarea vine prin munca consecventa si jertfe personale. Cind tot mai multzi vor intzelege ca schimbarea trebuie sa inceapa de la noi, "am cistigat". Nu-i voi intzelege in veci pe cei ce sustzin ca "a te mindri ca esti roman" e totuna cu a spune "sunt mandru ca am nasul carn", sau "sunt mandru ca am ochi albastri". Ptr. cei plecatzi din tzara vorbele si faptele au capatat alta valoare. Noi ( care putem) sintem mindri ca sintem romani( cu nasul nostru cirn si ochii caprui) , ne rusinam cind unul face prostii, ne bucuram cind ii merge bine si ne'ntristam cind ii merge rau. Nu totzi, numai cine poate. Si e OK ! Multzi ponegresc tzara pe la toate coltzurile fara sa gindeasca ca tot ce au mai bun sau rau in ei au de acolo. Si ca nu putem aprecia binele -asa cum il apreicim noi- numai daca am cunoscut raul. Diana, numai bine! SB ................................................................ Moto: Crede in cel ce cauta Adevarul, Fereste-te de cel ce l-a gasit. (A.Gide)
De ce mi-e rusine ca sunt romanca?
- de
Hypatia
la: 21/02/2004 07:47:48
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?) Am gasit raspunsul la aceasta intrebare in spusa domnului Gabriel Liiceanu, in ultima sa carte:"Usa interzisa":
" Cred ca putini compatrioti au resimtit asemeni mie istoria tarii lor ca pe o drama personala. de cate ori treceam granita, preluam chipul tarii mele vazut din afara: ma identificam cu scuristii care puneau bombe la sediul Europei Libere, cu cersetorii din metrourile pariziene, cu hotii din supermarketuri, cu spargatorii postelor din Germania, cu traficantii de minori, cu spalatorii de bani, cu organizatorii de retele de prostituate, cu mafiotii nationali, cu turistii care plecau cu prosoapele din hoteluri. Circulam prin lume impachetat in straturile de rusine ale Romaniei. Si este firesc sa fie asa, devreme ce lumea ne priveste ca reprezentanti ai unei situatii care de cele mai multe ori ne depaseste. In 1984, un neamt imbecil m-a felicitat de Heidelberg, pentru participarea Romaniei lui Ceausescu la olimpiada de la Los Angeles, asa cum dupa mineriada din iunie 1990, un francez imbecil mi-a trantit la sediul central de la Hachette uasa in nas. In ochii lui devenisem prin extensie miner. Nuantele nu au ce cauta in asemenea situatii. Nu avea nici o importanta ca pe 13 iunie, ratasem cu doar cateva minute ocazia de a lua cinci bate in cap, in biroul meu de la Humanitas. Vazuti de departe, eram scaldati cu totii, in aceeasi aura de barbarie. Acelasi fenomen de identificare la alta scara l-am trait in urma cu cativa ani , la Targul International al cartii, de la Frankfurt. Stateam pe un fotoliu si priveam visator in zare. Halele Targului erau enorme si oriunde ai fi privit, se deschidea o perspectiva neasteptata. culuoarul pe care l-a deschis atunci privirea mea, m-a transportat la 15 metri mai departe catre standul thailandez, in care parea ca se petrece ceva deosebit. Era lume stransa laolalta, cineva vorbea, erau mese multe asternute cu fete de masa cu gustari felurite, care asteptau cuminti, terminarea discursului pentru a putea fi devorate. In campul privirii mele, a patruns atunci o "colega" a mea, directoarea unei edituri bucurestene. lipsita de aparare, mesele isi ofereau flancul exterior trecatorilor. Doamna, extrem de mobila, altminteri, s-a oprit brusc in dreptul uneia dintre ele, afectand un interes neasteptat pentru reuniunea editorilor thailandezi si pentru domnul care tocmai vorbea. Ochiul meu scormonitor, intrat prevestitor in alerta, capatase finetea unui scaner. Disjunctia dintre expresia de pe fata doamnei impumutata de la membrii asistentei (privire absoluta, concentrare maxima, interes vadit pentru spusele oratorului) si jocul mainilor, care avea logica lui si care dezvolta o cu totul alta partitura, m-a fascinat. Pe antebratul stang, colega mea tinea o poseta, pe care a mutat-o discret, cu mana dreapta, mai aproape de cot. "Dumnezeule, mi-am zis, te pomenesti ca incepe sa manance!" In dreptul ei farfuriile si tacamurile erau frumos asezate, iar dincolo de ele, ca intr-o reduta prost pazita, se odihneau platourile cu mancare. Mana dreapta a doamnei directoare a pornit ridicandu-se usor catre marginea mesei-incordarea mea de voyeur atinsese punctul culminant- a odihnit o clipa pe marginea scrobita a fetei de masa, apoi cu incetinitorul s-a apropiat de o sticluta- am recunoscut de indata in ea, dupa silueta si eticheta nelipsitul condiment extrem oriental: Soja Sauce- cu degetul al treilea al mainii, prin mici impulsuri delicate, a pus sticluta pe drum catre marginea mesei, unde astepta cu gura cascata poseta care dupa ultima miscare a degetului a inghitit-o hap! si s-a inchis ca prin minune cu fermuarul. Ce repede se petrecuse totul! Atat de repede incat am simtit nevoia sa ma frec la ochi. cand i-am redeschis, colega mea, continua sa asculte cu vadit interes, ceea ce spunea domnul din Thailanda si dupa o vreme, parand edificata , s-a desprins de locul crimei, s-a inderpat grabita catre alte zari, manata de proiecte necunoscute mie. nenorocirea e ca mine intamplarea m-a lasat intr-o stare de adanca tulburare. Potrivit logicii introiective descrise mai sus, furasem cu nerusinare, cu sange rece si cu o remarcabila dibacie o sticluta de condimente. Totul pleda pentru asta: eram roman, venisem in aceeasi echipa la Frankfurt, aream uniti - autoarea gainariei si eu- prin festivalul cartii si in plus eram amandoi directori de editura. mai locuiam si in acelasi oras." Dar nu tu esti persoana care a bagat in poseta, imi repetam intr-una sticluta cu sosul de soia, pentru Dumneze, linisteste-te!" Cu toate acestea, faptul ca eu nu as fi putut sterpeli, in vecii vecilor, sticluta nu avea nici importanta. Ceva mai adanc, care venea de dinaintea mea, ma facea coautor , partas, complice la gestul de randas, la care tocmai asistasem. Important era ca si ea si eu trageam dupa noi, acolo si peste tot in lume, alaiul infinit al frustrarilor venite din 45 de ani de comunism, care ne impingeau pe unii mai fini sa furam o sticluta cu soia, pe altii, precum tipii din delegatia care l-a insotit pe Ceausescu invitat la Paris in 1978 de Giscard d'Estaing, sa ia tot ce se putea lua , desuruba, demonta, din palatul in care fusesera primiti. E drept, nu orice om frustrat, fura sau trebuie sa fure, dar nu stiu cum se face, ca pe lumea asta orice frustrat , care nu fura, este asemanat cu semenii lui frustrati care nu fura. Iar omul acesta, care nu fura, termina printr-o miscare interioara, de o extrema perversitate, sa se asimileze singur, privirii celor care il asimileaza cu semenii sai care fura. Asa se face ca in acel an, am plecat de la Frankfurt, convins fiind ca in bagajele mele se afla nevazuta o sticluta de Soja Sauce. Blestemata de sticluta! Gentuta cu sticluta!." Voi reveni luni, cu comentarii la cele ce s-au scris de ceilalti participanti la conferinta. hypatia
imi place ca fiecare face politica in felul sau
- de
enigmescu
la: 24/02/2004 07:00:42
(la: Lia Roberts candidata la presedintie) toti au "direptate" dar nimeni nu greseste. oameni buni, iar ne-am apucat de judecat: ba c-o fi, ba c-o pati... ne place sa privim la cum se lupta altii in ringul acela plin de noroi dar nimeni nu-ndrazneste decat sa urle si sa zbiere continuu. chiar nu va doare gatul? ca mintea si mainile sigur nu va dor. e ca si cum am vorbi despre drobul de sare care sta sa cada in capul nostru si nu facem nimic in privinta asta, nici nu-l dam jos si nici nu-l proptim mai bine sus! dragilor, am sa repet pana o sa ma doara degetele de atata scris: IN ROMANIA (ca sa fie mai bine) E NEVOIE CA OAMENII SA-SI SCHIMBE MENTALITATILE!!! NU oamenii de la conducere. sau mai bine zis trebuie schimbati si aia periodic, daca nu-s decat niste lipitori ce se considera mai mult sau mai putin liberale, dar cand lumea intreaga e mai buna atunci si conducatorii ei trebuie sa se schimbe in bine. suna cumva idealist ce spun eu dar eu cred ca e adevarat principiul "fiecare popor isi merita conducatorul"! da, pt. ca indiferent cine va veni la guvernare, nou sau din nou, nu va veni de acasa cu bunastarea (dorita de toti) in buzunarele proprii ale jachetei luxoase. ce se incearca acum este pur si simplu un fel de ghicitoare electorala, un fel de dat in carti sau citit in stele, poate chiar un fel de a scoate argintul viu din populatia fricoasa si disperata la culme. lumea romaneasca ar fi in stare acum sa creada pe oricine vine in numele bunastarii si progresului ca e Moise care o sa ne duca la pamantul fagaduintei, mai exact la "luminita de la capatul tunelului"- sau poate la capatul tunetului...! mie unuia poate ca n-ar trebui sa-mi mai pese ce se mai intampla in tara fiindca am avut "nesabuinta" (dupa cum zic unii) de a pleca spre zari ceva mai insorite. dar ce sa fac, dorul de ai mei chiar nu-mi da pace si nu ma lasa sa fiu indiferent.
dar de fapt ce vreau sa spun? ca sa scurtez... indiferent cine ar veni la putere n-are cum sa dezradacineze coruptia fiindca ea este parte a sistemului pe care noi insine l-am creat, nu va dati seama de asta? noi suntem partasi zi de zi coruptiei. de ce? fiindca vedem zilnic si auzim ce se intampla dar nu luam atitudine in nici un fel. daca politaiul de carton ne cere spaga ca sa nu ne dea amenda aia nenorocita, noi n-ar trebui sa contribuim la ingrasarea prematura a lui dandu-i cat ne cere. daca toata lumea ar face asa atunci nici unul n-ar mai avea curajul sa ceara spaga. am fi si noi mai atenti, n-am mai incalca regulile de circulatie si n-am mai fi nevoiti sa dam socoteala. daca judecatorul ia spaga ca sa rezolve in mod fraudulos un dosar in care se discuta despre traficul de influenta sau despre traficul de carne vie, iar noi avem date concrete despre asa ceva, cum se face ca nimeni n-are curajul sa marturiseasca asta public? trebuie sa mai moara sau sa mai fie batut bestial cate un ziarist ca sa aflam adevarul?! cand medicul chirurg iti lasa ruda cea mai draga in pragul mortii si te pune in fata unui fapt fara precedent- daca nu dai atata moare pana maine ca nu operez fara "lipici pe degete"!- de ce nu-l iei de gat pe criminalul ala sa-l dai cu fata de pamant ca sa-si aduca aminte ca este si el un simplu muritor ca si cel in care o sa taie pe masa de operatie? dar daca tu ai pamant in nu stiu ce zona rezidentiala a orasului, pamant lasat cu acte in regula de mosii si stramosii tai, iar primarul sau consiliul local face tot posibilul sa te desparta pe veci de dreptul tau asupra acelui petec dandu-ti in loc unul fara valoare in nu stiu ce maracinis de la poalele cucuvelei, de ce nu mai strangi cativa cu tine care sunt in aceeasi situatie sa mergi la palaturile demnitarilor si sa-i ameninti ca le dai foc? stiu, nu suna prea crestineste, dar uneori, cu unii oameni care cer mila crestina, trebuie sa te porti ca si cu fiarele salbatice. am dreptate??? ar fi multe de zis dar astept unele sugestii din partea auditoriului. multumesc anticipat pt. rabdare. just me Curcubeul marii,
Linistea-nserarii, S-au oprit o clipa Pe sub bolta zarii Si-si intind in pripa Cate o aripa. Adierea calda Pajistea o scalda, Salbaticele flori Se intind la sfada Tremurand usor Petalele-n culori. Valurile sparte De un tarm, departe, Canta melancolic Pe un vers de Dante Si revin metodic La marsul haotic. Plaja-nfierbantata Sufera uscata. Pe obrazu-i galben N-are nici o pata, Fondul ei de ten Parca-i din polen. Papagali flecari Locali si/sau hoinari Croncane sfatosi -Ca sunt carturari Chipesi, inimosi- Despre mosi-stramosi. Cateva ferigi Frunzele-si fac brici Iar pe sub un tui Armii de furnici Cauta hai-hui Hrana pt. pui. Un pudel roscat Este acrobat Si sare de zor Dupa un vanat Ce-l ataca-n zbor Zumzaind sonor. Un motan ghidus, Negru ca de tus, Se joaca-n nestire Cu un ghem de plus, Pisiceasca-i fire Atragand uimire. Iata, un mosneag Chel si cam beteag Amintiri aduna Si le face cheag Ca vrea sa ne spuna O poveste buna. Blondul baietel, Carn si subtirel, Si-a gasit iubita, Asa crede el, Iara cea gasita, Zice, se marita Dara vrea ca zestre Lucruri tot maiestre: Pantofiori de lac, Margele albastre, Rochii de bumbac Si papusi un sac. Brazdele de spuma Rad fatis in gluma Despre un pescar Care de o luna Cearca in zadar Sa prinda homar. Dar el innadeste, Da nada la peste, Vorbeste cu sine Sau numai gandeste Ca trofeul vine Cand ai stat mai bine. M-am intins pe jos Sub un pom scortos Si ma uit ferice Cat e de frumos... Cine poate zice De-i magie-aice'? unul dintre prietenii tai, cum ziceam, s-o trezit de diminetza si si-o tras pe el haine de dumineca.
nu, ca n-are masina, s-o dus pe jos, ocolind ghereta 'Loto' ... o durat asa putin ... nu stie cat o durat, da' si-aminteste perfect c-o zis "doamne-ajuta", cand o dat drumu' hartiei cu speranta cu tot, in veceul ala de urna, cand inca nu duhnea a dihanie albastra. tarziu, asa isi aminteste, pe la ora zece-a serii, prietenul asta al tau o asistat la defilari pe capotele masinilor, claxoane, sampanii, steaguri fluturande si hore-n acordeoanele vesele-ale lui "AM INVINS". ehehee ... asa strigau pe strazi, sub privirile tampite ale acestui neghiob de prieten al tau care nu mai intelegea nimic, dar care-atunci si-a dorit cu ardoare sa nu fi fost acolo, in noaptea aia, ci calare pe flacara unei statui anume... ...dand gandul inapoi, in timp, pretinu asta al tau, sanjuro, si-a amintit ca, nu mai curand de anu' trecut, o muiere aparent blajina si-o dat in petic, injurand pe ala de zicea ca-i prea-frumoasa, Romania, dara pacat ca-i locuita. in numele acelei moldovence naive si prea-proaste, imi cer scuze. avem ce meritam, sanjuro! si vom avea atat timp cat educatia si sanatatea acestei natii vor ramane in afara celebrelor 'prioritati' nationale. eu doar SPER ca se mai poate...azi, nu mai STIU nimic! celor care n-au votat, le doresc sa le cada mana cand si-or dori s-arunce cu piatra-n guvernanti si limba, cand vor dori sa ii injure. si mult noroc in viata copiilor lor, pe al caror viitor ei insisi au tras o cruce mare si neagra. canta fanfara, camelio, dar suna ca la mort.
|
 loading... |
(la: CEL MAI INEDIT NICK DE PE CAFENEA)
picky -pentru rezonanta si pentru ca i se potriveste manusa
marcuse - pentru ca imi provoaca un feeling placut inimii mele
yuki - pentru ca vad o bulina rosie pe un fond alb cand o citesc
belle - pur si simplu
pasagerul - pentru ca-i filosofic
proletarul - desi gasesc ca nick-ul nu i se potriveste persoanei
mazariche - pentru ca vad un castron cu mazare, si-mi place mazarea
guinevere - pentru ca imi place evul mediu, iar ei i se potriveste nick-ul
realdo - pentru rezonanta (mie imi sugereaza zari deschise si orizonturi albastre)
tatiku - e funny
si poate revin
zaraza