comentarii

zeii olimpului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
gigi - de cico la: 19/06/2005 20:01:35
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Fascinant cazul dogonilor (nu stiam de asta). Se poate ca explicatia sa fie diferita (cum au mentionat deja altii). Marturiile despre "vizitatorii" din trecut sint insa acablante, fie in desene din pesteri rupestre, pe vase, in marturii scrise sau privitor la tehnologii superioare (vezi constructia piramidelor) ce e foarte posibil sa fi existat in trecut. Tendinta religiosilor si-a celor tentati de ezoteric e de-a-i identifica rapid cu zeitati sau sfinti. Adeptii stiintelor moderne sau ai SCI-FI-ului sint mai inclinati spre versiunile cu extraterestri. E foarte posibil insa ca si unii si altii, sa fi fost acelasi lucru.

Plus ca fantezia umana are predilectie spre inventarea scenariilor cu supra-oameni pentru cele pe care nu le intelegem. Observati mitologia greaca, in care zeii Olimpului au tot din trasaturilor oricaror indivizi capriciosi si adesea lipsiti de scrupule. Zeii creati de imaginatia oamenilor (sau dupa "contacte" din trecut) nu sint neaparat caractere pline de virtute. Cele mai frecvente sint cele in care predomina manifestarea puterii, minia, tendinta spre a administra pedepse.

E foarte posibil ca-n trecut omenirea sa fi trecut si prin perioade chiar mai dezvoltate tehnologic ca cea de azi. Cu Atlantida sau modul in care-au putut fi construite piramidele sint destule speculatii. Posibilitatea de-a plonja omenirea tehnologic in urma cu citeva milenii nu-i exclusa nici azi. Un simplu dezastru ecologic (meteorit, schimbarea climei, molimi, razboi atomic) ar forta pe eventualii supravietuitori sa traverseze alte noi milenii pentru a reinventa roata. Imi inchipui reactia unor astfel de supravietuitori la un asemenea scenariu pesimist, la citeva mii de ani de-aici inainte, aflati la nivelul tehnologic al unui nou ev mediu. Cind le va pica un satelit de-acum in cap, se vor uita la el ca la a 8-a minune a lumii. Si se vor gasi si-atunci destui care sa creada ca vine de la ...Dumnezeu :)
#55561 (raspuns la: #55512) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
asa e, cum credeau zeii, numa - de zoro la: 29/10/2003 04:10:02
(la: suflet pereche)
asa e, cum credeau zeii, numai ca.... e trist... de multe ori sufletele se regasesc dar se despart dinou ...... asta pentru ca nu sintem atenti, nu sintem destul de romantici, poate ca nu meritam sa fim fericiti.....
Romanii iau premii la olimpia - de Florin si atat la: 08/05/2004 15:15:12
(la: Jos palaria!)
Romanii iau premii la olimpiate, sint ai naibii de inteligenti, ii uimesc pe occidentali. Si cam atit.
Nimic obisnuit...pentru romani.

Din pacate sint altii care fac inventii, iau premii Nobel...si sint platiti mai bine...:)

Pe curind,
Florin si atat
romania? tara de zei? - de (anonim) la: 19/05/2004 17:10:27
(la: Cat de uniti sunt romanii din strainatate?)
am citit ce s-a scris aici. mi-a placut si cred ca pot intelege( discutabil, desigur). am gandit si am crezut ca pot sa intreb ceva. pentru ca toate aceste mesaje nasc intrebari. ma intreb ce pierde si castiga romanul care pleaca sau ramane. fiindca toti pierdem ceva. unii "ceva", altii "ceva". pentru ca toti castigam ceva. unii "altceva", altii "altceva".
comunitati. grupuri. esential: ajutor, in traducere libera(parerea mea). si totusi romanii, majoritatea lor... si-l refuza unul, altuia. mai mult sau mai putin explicit. si atunci? ma simt indreptatit sa ma intreb. ne credem zei? chiar nu avem nevoie de cel de langa noi? poate nu azi, dar maine? sa-l stivim pe cel de langa noi cu... hai... mai lasa-ma? eu am treaba... imi castig, "ambrozia"... asta suntem? atunci, ne meritam soarta :)
soarta pecetluită de zei?... - de spinroz la: 09/05/2005 13:19:26
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Oare? Crezi că un homosexual devine homo fiindcă aşa i-a fost soarta pecetluită de Dumnezeu? Oare omul, se întreba M. Preda, în Viaţa ca o pradă, nu are nici o vină? Putem oare să fim de acord cu această viziune fatalistă? Atunci dacă omul nu are nici o vină pentru toate faptele sale, vinovat este doar Dumnezeu. Putem oare fi de acord cu ,,convingerile’’ prinţesei Maria( se pare că sunt şi ale tale) din Război şi pace al lui Tolstoi: ,,Adio, Andrei, zice prinţesa Maria fratelui ei, care refuză să ierte răul care i se făcuse. Adu-ţi aminte că nenorocirile vin de la Dumnezeu şi că oamenii nu sunt niciodată vinovaţi.'' (add. M. Preda, Viaţa ca o pradă, p.307). Stă în firea omului simplu, dar mai cu seamă a celui lovit de soartă să arunce vina pe Dumnezeu. Doar cei slabi cred că soarta ne este ,,pecetluită’’. Îmi amintesc de o cugetare al lui J. de Launay: ,,Destinul e scuza celor slabi şi opera celor puternici.’’ Sau de replica dintr-un film american( sunt ,,en vogue’’ acum). Crezi în destin? Nu! Dar, în viaţă totul să plăteşte. ,,Există o justiţie imanentă!’’ spunea celebrul detectiv Dumitru Ceacanica. Mai pe şleau: nu poţi să fii imoral la extrem fără să plăteşti, nu poţi să fii homosexual fără să suporţi consecinţele extremismului sexual (sida şi alte degradări fizice şi psihice), pe care nici cu mintea noastră încă inocentă nu le gândim şi, pe care le descrie atât de frumos dr. Reuben în Tot ce ai vrut să ştii despre sex, ca practici frecvente în societatea americană, încât mă întreb dacă atacul terorist de la 11septembrie nu a fost o reiterare a Sodomei şi Gomorei.
Nu cred că ai înţeles sensul mitului Cassandrei. Nu acela este sensul, de soartă pecetluită de zei. Sensul este foarte clar, acela ca profeţiile ei să nu fie crezute. Pentru că Apollo se îndrăgostise de ea, Cassandra i-a cerut darul profeţiei, dar după ce zeul a înzestrat-o, ea l-a tras pe sfoară, nu a mai vrut să i se dăruiască, şi a fost blestemată de zeu să nu-i fie de nimeni crezute profeţiile. ( vezi V. Kerbanch- Dicţionar de mitologie generală). Dacă soarta ne e pecetluită de Dumnezeu, atunci ce sens ar mai avea profeţiile? Lumea nu a fost cretă atât de fatalist precum crezi tu: mai există şi principiul indeterminării al lui Heisenberg care ne vorbeşte de un oarecare hazard.
#47671 (raspuns la: #47465) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Legendele Olimpului" ! La mi - de RSI la: 08/07/2005 23:44:19
(la: Penelopa)
"Legendele Olimpului" ! La mine asta fost a 2a carte pe care am citit-o , dupa Dumas, "Cei trei muschetari". Stiam legendele pe dinafara. Apoi au aparut in editura "Cartea pentru toti" si Iliada si Odiseea apoi Eneida lui Vergilius etc. Da, acele 2 volume mi-au deschis pofta de a cunoaste lumea antichitatii. Ce coincidenta !

=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#58780 (raspuns la: #58779) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
''fiecare popor are zeii pe c - de Intruder la: 18/09/2005 11:01:49
(la: A cui e vina ca romanii o duc prost?)
''fiecare popor are zeii pe care ii merita"...haida de!
hadica de ce, hadica cum?
fiecare popor are politicienii pe care ii voteaza, mai bine...sau fiecare popor are politicienii pe care-i voteaza cei ce merg la vot...
#72991 (raspuns la: #21644) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
legendele olimpului - de donquijote la: 22/09/2005 14:08:31
(la: Middleagecrises)
middle age (sau midlife: 40-60) crisis e la fel de adevarata sau neadevarata ca si legendele olimpului.:)
sau inventat tot felul de teorii mai mult sau mai putin 'psyho' (si alte cuvinte grecesti) pe chestia asta: cica la barbati ar fi instinctul 'de conservare a speciei' (lol) si pe la 40-45 incep sa caute mai tinere ca simt ca le trece perioada de 'reproducere' (2xlol). si inca multe altele.
sunt barbatii fideli, monogami, si cei care isi arunca privirile (si nu numai)in toate directiile. din a doua categorie (dar nu exclus si din prima), daca mai sufera si de unele frustari in spatiul conjugal, isi cauta perechi mai tinere.
dupa parerea mea varsta de 40-60 - considerata 'periculoasa' e chestie de statistica: cam pana atunci se acumuleaza masa critica de frustari si nemultumiri care determina sa caute relatii noi. singura legatura cu biologia e din motive practice: pe la 45- 50 au deja copii mari (cei care au fost destul de harnici) si nu trebuie sa le mai poarte de grija.
femeile 'nemultumite' care cauta 'partea a 2-a' incep ceva mai devreme din motive practice legete de limitele potentiale ale grupului social din care pot alege: deoarece e ceva in teoria conservarii speciei si majoritatea barbatilor vor copii in speranta sa fie un baiat care sa le semene, chiar daca sunt liberi la varsta relevanta, vor cauta o femeie mai tanara care mai poate si vrea sa aibe copii. cele care nu vor sau pot sa mai aibe copii, au alegerea limitata la divortati/vaduvi care au deja copii sau celibatari cu copii din flori :( - vorbesc la modul foarte general (statistic), exista si exceptii.
asta e realitatea, bineinteles dupa parerea mea.
cam atat deocamdata.
hop si io cu doua nume - de laura_ la: 18/01/2006 14:36:28
(la: Cele mai minunate nume proprii)
Anul trecut am intalnit un "nume" nou... am ramas surprinsa ca nu gaseam sub nici o forma semnificatia si originile acestui nume... la un moment dat ... chiar aici ... la sectiunea "Ajuror"... am cerut .... evident, ajutorul in deslusirea lui... asa ca... m-am apucat sa caut temeinic... si intr-un final... am gasit!
Numele despre care vb eu... si care-mi place... este DEMIS. Iata ce am gasit legat de acest nume:

Numele "Demis" este o prescurtare a numelui grec "Demetrios". Demetrios este versiunea masculină a numelui Demetra (sau Demeter), care bineînţeles este zeiţa greacă pentru agricultură, roadelor pământului, etc.Demetra (greacă: Demeter) era în mitologia greacă zeiţa agriculturii şi a roadelor pământului. Era fiica lui Cronos şi a Rheei şi aparţinea generaţiei olimpienilor. Demetra a avut cu Zeus o singură fiică, pe Persepona, de care era strâns legată atât în ceea ce priveşte cultul cât şi legenda.
În timp ce culegea pe un câmp flori, pe Persepona a înghiţit-o pământul; ea a fost răpită de unchiul ei, Pluto, care a dus-o cu el în Infern. Zadarnic a căutat-o îndurerată Demetra nouă zile şi nouă nopţi, cutreierând lumea în lung şi-n larg. Nimeni nu-i ştia de urmă. Într-un târziu, mama a aflat de la Apollo de soarta fiicei ei. Cuprinsă de jale, Demetra părăseşte atunci Olimpul şi jură să nu-şi reia îndatoririle divine şi locul în rândul zeilor, decât în ziua când îi va fi înapoiată Persepona.
Rătăcind pe pământ, după multe peregrinări, ajunge la Eleusis şi zăboveşte o vreme mai îndelungată la curtea regelui Celeus (vezi şi Triptolemus şi Demophon). Între timp, cum pământul nu mai rodeşte şi holdele se usucă, Zeus îl trimite pe Hermes să i-o aducă înapoi pe Persepona. Dar reîntoarcerea fiicei la mama ei nu mai este posibilă. Ascalaphus a văzut-o pe Persepona cum s-a înfruptat în Infern dintr-o rodie. În felul acesta ea s-a legat, o dată pentru totdeauna, de lumea subpământeană. Mânioasă, Demetra îl transformă pe Ascalaphus, singurul martor al sacrilegiului comis, în bufniţă.
Persepona însă trebuie să rămână alături de Pluto. La insistenţele lui Demetra se ajunge totuşi la un compromis: şase luni din an Persepona va sta alături de soţul ei în regatul subpământean şi şase luni se va petrece pe pământ, lângă mama ei. Reîntoarcerea pe pământ era însoţită de venirea primăverii, de renaşterea naturii şi de plinătatea verii. Absenţa ei era marcată de ariditate, de anotimpul trist al iernii în care Demetra ducea dorul fiicei ei. În mitologia romană Demetra purta numele de Ceres, o veche divinitate cu care a fost asimilată.

Imi place si numele pe care-l port...desi... daca ma gandesc la o ascociere a semnificatiilor...ma amuza... tufa de dafin/laur...

LAURA / LORENA / LAUREAN / LAURENTIU
De la "laurus" („tufa de dafin/laur”) sau de la "originar din Laurentum" (localitate veche lânga Roma). Este forma feminină a numelui latin târziu Laurus, care însemna „dafin”. În Roma antică, frunzele de dafin erau folosite pentru a alcătui ghirlandele învingătorilor. Sfânta Laura a fost o martiră spaniolă din secolul IX care a fost aruncată într-un vas plin cu plumb topit de către mauri. O altă purtătoare vestită a fost Laura Secord, o eroină canadiană în timpul războiului din 1812.
in zei si zmei? - de jeniffer la: 01/07/2006 01:31:54
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"doi cautatori arata ca, de la molecula la om, trecind prin celula si virus, viata se bazeaza pe interactiuni libere ghidate pe selectiunea naturala si nu sub dictatura unui zeu programat inscris in adn. nu mai sintem nici, de la copernic, centrul universului, nici de la darwin, pe virful creatiei. nu sintem deci nici centrul, nici finalitatea propriului nostru organism dar o societate decentralizata de celule. nici dumnezeu nici gene... determinismul face loc libertatii iar bilogia nu devine decit mai pasionanta." JEAN-JACQUES KUPIEC, PIERRE SONIGO

credinciosii in zei confunda capacitatile de organizatie ale omului cu cele date de dumnezeu, fac din ceea ce s-a creat si am creat creatia lui si cred ca fara aceasta credinta omul nu va sti sa se organizeze. epoca bibliei a dat nastere la constructii si creatii dar cea de acum nu se mai potriveste cu acele timpuri. cum sa ne intoarcem la dumnezeu cind nu mai vrem de credinte in iluzii, ingeri si fantome? cei care au gindit ca acestea nu exista au atras atentia religiei puternice despre evrei, cu isus, israel si ismael. de ce nu se poate intelege ca este pozitiv sa privim societatea prin prisma calitatilor si organizitaiei comune decit prin cea a acestor religii, unde te daruiesti iluziei?

daca este ateism din om, este om fara dumnezeu, nu exista dumnezeu fara om. Karl Barth

#130946 (raspuns la: #130834) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cei ce cred in zei au o cre - de Cassandra la: 02/07/2006 20:06:30
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
cei ce cred in zei au o credinta inventata. Pentru ca nu exista mai multi zei, un singur Dumnezeu. Ei au inventat cum au crezut ei ca ar fi fost mai bine.

Tu crezi intr-un zeu - Dumnezeu. In rest, esti ateu in privinta celorlalti zei. Sint atei care merg mai departe si nu cred nici in Dzeu, doar un zeu in plus in care nu cred.

#131224 (raspuns la: #130993) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mai departe, jennifer - de DINU IONESCU la: 18/07/2006 08:53:41
(la: Despre pacat. Cine are curaj?)
Ti-as recomanda , sa mai citesti/recitesti din Biblie,chiar incepand cu Geneza...Nu prea inteleg ce vrei sa spui cu "forta naturii si a omului pentru zeu"(!?)."Scrierile despre zei sunt credinte inapoiate". La care scrieri faci referire?Vorbim , cumva despre Legendele Olimpului?Incearca sa te concentrezi pe tema...Ti-o spun , cerde-ma , parinteste...
SAM.
#133859 (raspuns la: #133762) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky - de carapiscum la: 13/09/2006 06:46:30
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Pentru un om care se dă atotştiutor şi stăpân pe cunoştinţele sale teoretice (ca şi pe misterele vieţii), ai dat dovadă de superficialitate, şiretenie şi rea voinţă răspunzând în doi peri. Asta ca de obicei, ceea ce dovedeşte o dată în plus că tu nu vrei cu adevărat să înţelegi ceva la subiectul ăsta, ci să-i educi pe ceilalţi. Aferim boieri dv-stră!

O să le iau pe căprării şi-o să încerc din nou să-ţi expun un punct de vedere, de data aceasta luând răspunsurile tale ca mărturii scrise.

1. Eu: „când anume în istorie L-a proiectat mintea omului pe Dumnezeu?”
Tu: „de îndată ce i-a ucis pe d-alde Zeus sau Baal-Amon.

În primul rând nu înţeleg un lucru: ăştia de care aminteşti tu n-au fost consideraţi dumnezei? Şi atunci pe ei cine i-a proiectat? Şi pe cei dinaintea lor cine anume i-a inventat? Eu ţi-am pus o întrebare simplă la care n-ai putut răspunde logic şi coerent. Puteai foarte uşor să admiţi că apariţia ideii de Dumnezeu se pierde în cele mai îndepărtate timpuri ale istoriei şi nimeni n-are o dată stabilită pentru aceasta. Ştiinţa zice că încă n-are toate datele necesare formulării unui răspuns concludent şi se foloseşte de şiretlicuri nu prea „ortodoxe”(de obicei scuze imbecile) pe baza cărora ne bagă în şi mai mare ceaţă. Dpdv logic se poate explica totuşi de ce ştiinţa încă n-a reuşit să descopere care este punctul zero al omenirii când fiinţa umană a fost înzestrată cu ideea despre Dumnezeu: acest punct zero nu există! Pe axa timpului ideea de divinitate a existat din totdeauna. Dumnezeu fiind de natură spirituală nu-şi putea găsi locul decât în sufletul omului, adânc sădit în inima sa.

În altă ordine de idei, ca să nu uit înainte de-a trece mai departe, cine anume i-a ucis pe zei? Dacă ai să-mi zici că Dumnezeu, ei bine n-am să te contrazic. I-a dărâmat pe toţi fiindcă a fost unicul Dumnezeu adevărat. Dar apoi se pune întrebarea firească: cum să ucizi nişte zei, mai ales dacă sunt plăsmuiri omeneşti? Si ca să scurtez, Zeus sau Baal-Amon au apărut relativ recent în istoria universală. Ce s-a întâmplat cu primii zei, unde au fost ăştia îngropaţi? Sau poţi să-mi dai numele primului zeu inventat de oameni?

2. Eu: „de unde a avut omul cunoştinţele şi pregătirea intelectuală necesare acestui proiect care avea să-i schimbe viaţa? Cu alte cuvinte unde a găsit zestrea de informaţii necesare creării artificiale a acestui supra-om?”
Tu: „conturarea divinităţii trebuie să fi fost o acţiune colectivă derulată în timp.”

Frumos spus, sună aproape poetic. Conturarea divinităţii… Dintr-o dată te referi la o singură divinitate, nu la mai multe. Păi de ce a fost nevoie de asta, atributele cu care a fost înzestrată iniţial nu erau de-ajuns? Adică a venit un nebun şi-a zis: să inventăm un dumnezeu! , apoi s-au adunat fraierii şi-au adăugat câte ceva în aşa fel încât să le placă tuturor? Şi de ce s-au oprit după aia, nu mai era loc pentru alte atribute, devenise dintr-o dată perfect? În primul rând că omenirea este limitată şi imperfectă, deci cum avea să înzestreze ceva cu perfecţiune? Acţiune colectivă… Fă-mă să înţeleg un lucru: la proiectul ăsta a participat un colectiv condus de anumiţi tovarăşi şi pretini de breaslă puşi pe şotii? La fel cum fac ăia acum la NASSA? Şi cât le-a trebuit să-si termine proiectul?

Dacă admitem că omul se trage din regnul animal, e curios cum poate cineva crede că o fiinţă inferioară, coborâtă din copaci, a ajuns la stadiul acela de conştienţă şi de conştiinţă proprie care i-au cerut să inventeze o fiinţă superioară lor. Vreau să zic, de ce dintr-o dată au simţit nevoia de divinitate, ce simţăminte, ce trăiri interioare le-au dictat să inventeze un dumnezeu? Teama? Teama de ce: de bătaie, sau de lipsa bătăii? Mai exact frica de a nu avea un dumnezeu care să le facă dreptate după nişte legi superioare. Oare omul se teme de bătaie sau asta îl incită şi mai tare? Pedepsirea este folosită peste tot în lume şi în zilele noastre. Dacă oamenii se pedepsesc între ei după anumite legi, de ce n-ar face la fel şi Dumnezeu după legi superioare?

Dar ca să revin la întrebările iniţiale şi să-ţi răspund totodată, în intelectul uman n-ar fi avut de unde să răsară dintr-o dată nici măcar o idee vagă despre Dumnezeu dacă n-ar fi existat mai dinainte în mintea sa un sâmbure. A admite contrariul înseamnă să dezvoltăm un pom din nimic, înseamnă să credem că sâmburele este crescut de rădăcina pomului şi nu invers.

3. Eu: „de ce ar fi proiectat un Dumnezeu inexistent ca să se închine Lui?”
Tu: „de ce creaza tata un bau-bau?”

Răspund mai întâi întrebării tale: pentru că nu exista, de aia îl creează, îl inventează pe bau-bau. Deoarece Dumnezeu există, nu trebuie inventat. Dar probabil că aşteptai să-ţi răspund aşa: ca să-l facă pe copil să se teamă. Ştii ceva, s-a demonstrat de multă vreme că părinţii care procedează aşa greşesc total fiindcă induc odraslelor lor stări de sporită angoasă şi nervozitate, nicidecum de cuminţenie. În plus, odată încuibărit în mintea şi sufletul lor sentimentul de frică au tendinţa de a greşi mai des- tocmai pentru că le e frică să nu greşească. Mulţi dintre aceşti copii ajung să se teamă şi de propria lor umbră. Şi apropo, tu faci comparaţia asta plastică între Dumnezeu şi bau-bau vrând să arăţi că oamenii se tem de El la fel? Te înşeli, cei ce cred în Dumnezeu nu se tem de El de frica bătăii, precum greşit se vehiculează peste tot, ci se tem de consecinţele pe care le-ar avea faptele lor asupra mediului înconjurător, asupra semenilor şi asupra propriei lor stări sufleteşti. Frica asta nu e frică ci o ruşine interioară care vine din respect şi din iubire pentru Cel ce ţi-a dat viaţa. Ăsta e viermele neadormit care roade în conştiinţa ta, sau altfel spus mustrarea de conştiinţă, remuşcarea. Asta vine odată ce înţelegi că ai greşit şi-ţi vezi sufletul hidos în oglindă, nimeni nu-ţi demontează fălcile. Este o vorbă: te baţi singur. În funcţie de calea pe care alegi s-o urmezi în viaţă, vei suferi sau nu.

Întrebarea pe care ţi-o pusesem are o cu totul altă conotaţie: de ce să te închini unui dumnezeu inexistent când ştii că e inventat de tine? Înţelegi, adică de ce s-ar fi complăcut liota aia de oameni să se închine Lui ştiind că ei L-au inventat? Oare nu pe principiul credinţei stă edificiul teologic? Aşadar cum au putut ei crede în ceva sau cineva creat de ei înşişi?

4. Eu: „cum avea să se închine propriei idei despre o persoană inexistentă?”
Tu: „zeul nu e o persoană ci un contur simbolic de…idee.”

Ce drăguţ din partea ta să pui cele trei puncte de suspensie în propoziţie. Atunci dacă au fost „contururi simbolice de idee” (am trăit s-o aud şi pe asta), cum se face că au avut un chip anume, un chip material? De ce au trebuit să fie reprezentaţi şi material când ei puteau păstra în continuare „intangibilitatea conturată a simbolismului ideatic” (ca să mă exprim conform ideii tale)? Şi te rog să faci o distincţie clară: eu când pomenesc de zei nu mă refer la persoane! Vorbesc de o singură persoană doar când vine vorba de Dumnezeu, unic, personal, creator, universal, bun, drept şamd.

5. Eu: „de ce milioane de oameni şi-au sacrificat viaţa pentru o persoană plăsmuită de mintea altor oameni?
Tu: „de ce oile o urmează pe cea care se prăvăleşte într-o prăpastie?”

Pentru că sunt oi şi n-au minte, nu le-au educat părinţii lor cu „bau-bau”. Dar mai nou se întâmplă la fel în societatea modernă care îşi educă indivizii să fie liberi de-a sări în prăpastie dacă vor, ca să fie diferiţi. Oile care au minte ascultă de glasul păstorului lor înţelept. Celelalte nu mai sunt oi, ci capre îndărătnice. De fapt când oamenii se tem de forţele distrugătoare ale naturii nu-L inventează pe Dumnezeu ci-şi aduc aminte de El!

Răspunzând la întrebarea mea vreau să-ţi spun că nimeni pe pământul ăsta nu şi-ar jertfi viaţa decât dacă ar crede din tot sufletul în idealul pe altarul căruia se sacrifică. A muri în chinurile groaznice în care s-au sfârşit atâţia martiri, spune mai multe decât milioane de cărţi şi de studii antropomorfice laolaltă. De aia zice Fericitul Augustin că „sângele creştinilor a devenit sămânţă pentru noi creştini.” De fapt asta înseamnă adevărata teologie: jertfa de sine pentru Dumnezeu şi aproapele tău.

6. Eu: „de ce nu mai sunt oamenii capabili în zilele noastre să inventeze un dumnezeu nou, ci doar să-L re-inventeze pe Acelaşi Care se găseşte în conştiinţa colectivă a tuturor popoarelor?”
Tu: „nu se pune problema capabilităţii ci cea a necesităţii. Nu mai e nevoie de modelarea unei divinităţi. Oricum sunt destule pe piaţă şi concurenţa este acerbă.”

Cum adică nu se pune problema capabilităţii? Nene, dacă n-ai de unde şi mintea nu te duce, poate să te roadă pe matale la rărunchi de necesitate că tot n-ai să fii capabil să-ţi rezolvi problemele. Adică „piaţa religiei” e saturată… Nu ştiu de unde ai obţinut informaţia asta dar se pare totuşi că oamenii încă Îl mai caută pe Dumnezeu, indiferent ce forme ar îmbrăca Acesta. Că unii sunt sătui, asta e altă poveste. Şi concurenţă acerbă între cine? Între zei sau între oameni, că eu încă n-am văzut nici o luptă între zei sau vreo întrecere la jocurile olimpice între ei.

Şi răspunsul la întrebarea mea este următorul: nu putem inventa un alt dumnezeu fiindcă, oricât am căuta noi, n-am reuşi să înzestrăm pe altul cu mai multe atribute decât cele pe care le are adevăratul Dumnezeu.

7. Eu: „care este rezultatul ne-raportării fiinţei umane la un sistem de valori mai presus de lume? Adică înspre ce tinde omenirea în cazul detaşării de o posibilă formă existenţială a unui bine şi adevăr suprem? Iar dacă există (cel puţin dpdv logic) o formă ideală a binelui şi adevărului, atunci unde este aceasta stocată?”
Tu: „omenirea tinde spre cunoaştere şi explicaţii, în dauna credinţelor.”

Se pare că eu trebuie să centrez şi tot eu să dau cu capul. Tu ai fi bun de politician, numai ei răspund la alte întrebări decât cele care le sunt puse. Ştiinţa nu dăunează religiei în nici un fel, o ajută chiar şi atunci când vrea să demonstreze invaliditatea teologiei. Şi apoi credinţa înseamnă tocmai cercetare. La fel cum a făcut Ap. Toma când a cercetat rănile lui Hristos pentru a se convinge de învierea Lui din morţi. Tu le-ai cercetat vreodată în viaţa ta ca să vii acum să ne vorbeşti nouă ca şi cum ai fi făcut acest experiment? Cum poţi vorbi „ştiinţific” despre lucruri pe care nu le cunoşti?

Şi acum răspunsul la întrebările mele. Decadenţa este rezultatul ne-raportării omului la Dumnezeu. Iar forma ideală a binelui şi adevărului nu-şi poate găsi locul decât într-o formă ideală de existenţă, o formă care nu ţine cont de legile fizice sau de altă natură ale Terrei. Altfel nu pot fi ideale.

8. Eu: „dacă omul L-a creat pe Dumnezeu şi nu invers, întrebarea care se pune este pe om cine l-a creat, că doar nu s-a creat pe el însuşi?”
Tu: „pe om l-a creat…Pithecantropus…”

N-am auzit de el. N-o fi ăsta bau-bau? Dar chiar aşa, de unde le-a venit tăticilor ideea asta stranie de bau-bau?

9. Tu: „chiar faptul că participi la această discuţie e un câştig în sensul că…uzezi de neuroni…”

Aha, eu îi uzez pe-ai mei. Dar tu ce faci cu ai tăi, i-ai dat la spălat? Cum unde? La ăia care spală creiere.

10. Tu: „te înşeli când presupui sau afirmi că nu cred în nimic… Cred în Homo sapiens.”

Şi Homo sapiens ăsta e zeul la care te închini tu? Şi crezi în el fără să-l cercetezi? Ca să vezi că până la urmă e mai deştept oul ca găina. Homo sapiens a evoluat de la stadiul de animalitate la cel superior, de divinitate, şi te-a lăsat pe tine acolo unde fusese el mai întâi. Ciudată mai e şi evoluţia asta.

11. Tu: „te înşeli şi atunci când zici că vreau să uzurpez locul Domnului. O nălucă vag conturată şi imprecis dispusă nu poate să tenteze. O asemenea imagine este de-a dreptul hilară.”

Ba află de la mine că năluca asta e foarte bine conturată, dar e conturată pentru cei interesaţi să o cunoască. Îţi dau totuşi dreptate asupra unui aspect: că nu vrei să uzurpezi tronul lui Dumnezeu. Ce vrei tu e să clatini conştiinţele celor care cred în El. Ne-având conştiinţă şi smerenie în gândire n-ai cum ajunge la tron, decât pentru judecată, desigur. O să stea Homo sapiens la aceeaşi coadă cu tine. Iar atunci când năluca vag conturată şi imprecis dispusă te va întreba foarte precis de sănătate, tu ai să-i răspunzi: păi eu am crezut că eşti Homo sapiens.

12. Tu: „idem când concluzionezi că sunt foarte mulţumit de mine. Nici nu ai habar câte pot să-mi imput…”

Nici nu vreau să am habar. Dar aşa, în treacăt, îţi impuţi faţă de cine? , că nu crezi decât în maimuţa cocoţată în copacul divinităţii. Faţă de tine însuţi? Inutil, asta nu te schimbă în bine. Faţă de alţii? E trecător şi la fel de inutil câtă vreme altora nu le pasă. Aşadar unde îţi este etalonul conştiinţei, cine îţi trasează idealul în subconştient?

13. Tu: „nu lupt împotriva nimănui. Nici nu combat.”

Ştii, iartă-mă că te-am atacat dar eram beat, n-am nici o vină! Sau: crede-mă pe cuvânt că nu eu sunt cel ce ţi-am învineţit fălcile, dar dacă mă superi te ciomăgesc mai rău decât am făcut-o prima dată!

14. Tu: „acel final e posibil doar atunci când apa nu va mai fi udă!”

Acel final e posibil dacă apa se evaporă, adică trece din stare lichidă în stare gazoasă şi prin urmare nu mai e apă ci abur. Aşa că săriţi fraţilor, puneţi ibricul pe foc!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
Zeii au fost imaginati in pre - de jeniffer la: 23/11/2006 15:01:48
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Zeii au fost imaginati in preistorie, in popoarele de vinatori, prin cultul sepulturilor, ca unite a comunitatii, cu ritualuri multiple. Urmeaza miturile sumeriene si multitudinea zeilor pe pamint. http://perso.orange.fr/marxiens/philo/pretapen/religion.htm#prehistoire

Biblia este doar o manifestare culturala de acelasi gen, iar istoria ei scrisa in scop dominator, fiind inspirata de scrierile precedente. A nu crede istoriile inchipuite de scriitorii ei realitate, face a privi partea cunoscuta a universului, nu o lume fictiva despre om, care ar fi dominat si condus de alte spirite decit cele omenesti.

Universul nu are suflet, nu este in viata.
#159001 (raspuns la: #158888) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
punctul ambitios. - de Homo Stultus la: 05/01/2007 17:54:24
(la: Cercuri, cercuri…)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Cerc = povestea unui punct aventurier care a facut o calatorie. O calatorie la sfarsitul careia a realizat ca avea tot ce-i trebuia inca de la inceput.
Cercuri = aceasi poveste a mai multor puncte mai mult sau mai putin ambitioase.(in singularitate comunitara)
Sfera = o privire nerusinata, o incadrare in "mai perfect" a unor puncte calatoare deja perfecte.
quadratura cercului = ambitia nemasurata a liniei drepte de a patrunde "intru" cerc.
cercuri olimpice = rotocoale din tigari de zei.
Nici Afrodita din Olimp nu se - de Intruder la: 16/02/2007 02:43:39
(la: Dragoste împlinită)
Nici Afrodita din Olimp nu se compară
Cu frumuseţea ta, cu care eşti dotată


poezia ca poezia dar aici ai trantit cu lingura pe jos!
nu stiu cum se face dar erupe romantismul din voi, ca Vezuviul cand a acoperit Pompeiul!
...si incepusesi intr-un dulce stil eminescian de m-apucase tremuratul din nari...
d-aia nu-mi compune si mie vreo Afrodita poezii, ca nu-s dotat!


______________________________________
La mort est un état de non-existence. Ce qui n'est pas n'existe pas. Donc la mort n'existe pas.



De Rock si...roc - de monte_oro la: 16/05/2007 14:46:49
(la: Rock-ul - Arta sau Dementa ?)
In primul rand, ar trebui sa facem distinctia clara intre rock a la Elvis, Chuck Berry etc si ulterioarele hard rock, heavy metal si toate derivatiile, de la black la death-metal, rock gothic si celelalte...o groaza de samd. personal, am crescut cu hard&heavy, plecand de la Beatles (cu multe compozitii mai putin cunoscute, dar de o constructie muzicala surprinzatoare: ex: A day in the Life, LSD(Lucy in the sky with diamond, Fool on the hill, Here, ther and everywhere si inca multe) si trecand prin Purple, Zeppelin, Pink Floyd, Sabath, Dio, Rainbow, Ozzy, Maiden, Priest, Manowar, Kiss, Gamma Ray, Accept, Malmsteen, Marrillion etc, etc... Cu siguranta ca in anii '70-'80 insemna ceva, adica avea o substanta pe care i-o dadeau nu doar anii adolescentei-primei tinereti, ci si situatia generala din Romania. Pai, concertul de la Dortmund '84, vazut pe video, era o piatra de hotar pentru orice "intamplare" video cu bere si prieteni, invidiata de cei ce ramaneau la stadiul de filme cu Bruce Lee, iar legendele despre "zeii" rockului circulau cu frenezie. Asa cum ne emotionam cand auzeam - stia cineva de la altcineva, cu siguranta - ca Dan Andrei Aldea ar fi fost cooptat in rainbow, dup[a ce-l auzise intamplator cantand, intr-un studio, Ritchie Blackmore. saru ca unul din bateristii de la Kiss, Eric Carr, parca, ar fi fost originar din Romania. Sau ca pe nu stiu ce melodie de-a Scorpions-ului e o tipa care spune in romana cateva cuvinte. O nebunie era...ne simteam si noi acolo, bagati in seama de Olimpul sunetelor... Poate era si un pic de dementa...dar in raport cu ce e azi, sunt dulci zgaibe si semne de "buna-purtare"...pentru ca totul se amagalma cu discutii frenetice schiar daca doar "aproape treze" de la un punct, despre destinul omenirii, al tarii, al nostru...iar a te intoarce de la un chef la 5 dimineata pe strazile pustii si a face misto de cei care stateau, gri-resemnati, la vreo coada pentru lapte la sticla de 1 l, era un major act de nesupunere civica. dar astea nu mai au importanta decat pentru cei care le-au trait si le pastreaza ca pe niste pretioase diamante in suflet. Dementa, deci?...in nici un caz. Pasiune? Totala, patimasa...Pe atunci, cel putin...Astazi, cu siguranta e altfel...Timpul altor rezultate in tabla inmultirii a altor generatii... E roc, nu mai e rock...chiar de suna mai dur...
jeniffer - de cattallin2002 la: 16/09/2007 19:17:36
(la: Evolutia credintei)
" Toate religiile sint bazate pe viata dupa moarte. "
Multe din ele nu au o conceptie clara. Grecii considerau adevarate povestile Olimpului, iar zeii nu prea erau deosebiti de oamenii obisnuiti.
Principala carte hindusa, Bhagavad-Gita, este un dialog intre un erou si un zeu si este parte a unor povestiri eroice, Mahabharata. Arjuna, eroul, se intreaba daca sa porneasca la razboi, sa moara atatia oameni. Krishna, zeul, il indeamna sa faca razboi, ca nu exista bine si rau, important e sa faca ceva, sa aiba o ocupatie. :)
Practicile sint asemanatoare celor din triburile africane: vine un zeu (spirit) care intra in corpul unui om, acela intra in transa si poate avea diverse experiente paranormale.
Biblia este o carte exacta, fara contradictii, pentru cine a citit-o. Este intarita de minunile care s-au facut si se fac si azi.
Ca un exemplu simplu sa luam moastele. Ele trebuie sa aiba anumite particularitati care le deosebesc de oasele obisnuite, chiar si de cadavrele neputrezite sau conservate. (culoare, greutate, miros parfumat). Le intilnim doar in crestinism, numai la oameni foarte credinciosi sau care au murit pentru credinta. Isi pastreaza caracteristicile in timp, exista moaste si de acum 2000 de ani.
#235006 (raspuns la: #234758) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Intruder la: 24/09/2007 23:47:24
(la: Din vis)
cutia pandorei, Olimp, zei plebei, doamne-doamne (toti trei!)...ciorba!!!
muta-te la budhisti ca stiu sa-noate.
Gand cu zei - de cosmacpan la: 17/06/2008 09:06:24
(la: de unul singur........)
Zeii-şi poartă goliciunea
În tăcutul abandon
Le-am furat visele toate
Fruct pierdut, fără de pom.

Am trecut un prag-etapă
Ne credeam cunoscători
Când le-am furat măreţia
Devenit-am cerşetori.

Căţăratu-ne-am pe tronul
Judecăţilor pripite
Ne-am dreptul de-a ucide
Avataruri şi cuvinte.

(Zeii-şi poartă goliciunea
Expuşi privirilor din cuşca cunoaşterii;
Cui oare îi va reveni sarcina
Să le găsească straie
Pe măsura măreţiei?
Căci dezbrăcându-i,
Am înşelat omenirea,
Iar omenirea se dorea înşelată.
Avem noi oamenii dreptul să ne judecăm zeii?
Bineînţeles că avem,
Dar oare judecăm cu înţelepciune?)



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...