valoarea morfologica a cuvintului a-nceput


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Strainul
de Mircea Pricajan la: 11/03/2004 17:00:00
… fugă după autovehicul. În curând, însă, s-a întors şi a început să discute cu femeia. În staţia de tramvai aglomeraţ … dintre cele deja existente este chiar ăsta: lipsă. După ce-am auzit acele ultime cuvinte, am început să lipsesc. Mi-am revenit în simţiri …
6 comentarii
modifica
Scandal la Teatrul National
de stancosty la: 30/12/2004 11:49:00
… printre altele, a scris şi o carte, cu un relativ succes de moment ("Nişte ţărani", pe care am citit-o, dar din care nu-mi mai aduc aminte nimic, decât cuvintele de început: "Am ratat clipa!", rostite, pare-mi-se de un activist PCR). Ca atare nu-mi permit …
4 comentarii
modifica
Cum l-am cunoscut pe Woijcech Glaszpanski
de esteu la: 11/07/2006 09:51:00
… etajul şi uşa de după care se ascundea maşinăria izvorâtoare de cuvinte neobişnuite. Îmi era clar că nu era singur, eram … să fie a unui pedagog ori a unui părinte ceva mai răsărit. Încet, încet cuvintele au început să se aşeze şi în mintea mea. Bineînţeles …
comenteaza!
modifica
Alianța cuvintelor.
de Apoll la: 20/02/2009 20:11:16
cuvinte noi introduse în limba română ,de personalități culturale, poeți de valoare mai mare sau mai mică, am scris o poezie, în care am folosit mai … intrat în a patra zi într-o nouă fază : a început să inventeze el cuvinte.Când intra dimineața în birou …
23 comentarii
modifica
i-am tradus "Betia de cuvinte"
de cosmacpan la: 23/07/2009 16:22:14
… proză scurtă umoristică. Tema concursului: Beţia de cuvinte Precizări: Pentru poezii: O poezie la tema dată ş … numărul şi nu sunt luate în consideraţie catrenele fără valoare, cele adaptate sau cunoscute din alte publicaţii; Pentru proză: Două …
comenteaza!
modifica
Cuvintele-mi sunt lanţuri
de madibusoi la: 06/02/2010 00:19:35
… pe o geană, Un prizonier pierdut adânc în mine... Şi-ai început să curgi ca vinul toamna, Să-mi picuri şoaptele - … , topindu-mi seva, Cuceritor de gânduri şi ruine... Acum...doar scriu, cuvintele-mi sunt lanţuri, Desprinse din odaia ferecată Legâ …
6 comentarii
modifica
400 de cuvinte pentru pisica mea
de batranutragator la: 11/08/2014 05:23:30
… mîna mea transpirată. o carte cu biografii imaginare. o poți citi de la început sau de la sfîrșit. pe tine nu te pot începe cu finalul, … și clipa. tremură furia isteria, greabănul cuvintelor ca înainte de tăiere. ar trebui să ne fie rușine de ce am …
3 comentarii
modifica
Betia de cuvinte
de zaraza sc la: 04/10/2007 12:13:48
… : articolul lui Horia-Roman Patapievici http://www.evz.ro/article.php?artid=325321, in care se vorbeste despre betia de cuvinte intilnita in ziaristica de informatie si in politica. Ce mare diferenta intre betia de cuvinte de la televizor si ceea ce aud …
11 comentarii
modifica
Cuvinte in iubire
de Bracket la: 04/04/2010 16:13:03
… transparente Cuvinte esentiale fabuleaza iubiri aparente Cuvinte fara rusine se nasc din iubiri senine Iubiri fara rusine rostesc cuvinte … perfide Cuvinte solare aprind iubiri toride Cuvinte diurne povestesc iubiri nocturne Iubiri imposibile se …
1 comentariu
modifica
Cuvinte cheie in motoarele de cautare
de Daniel Racovitan la: 10/09/2003 04:58:00
V-ati intrebat dupa ce cuvinte cheie e gasita Luneta prin diversele motoare de cautare? Mai jos gasiti o lista: http://s.statistici.ro/rw/uid/011T/no/1/op/mk/p/l/t//syear/2003/smon/9
4 comentarii
modifica
Sa inventam cuvinte
de manole la: 07/10/2003 15:33:00
Da ...zic sa inventam cuvinte pentru noi,pentru sufletul nostru...aveti cuvintele voastre?Ale voastre si numai ale voastre?Imi amintesc ca de cate ori nu gaseam ceva in casa tata spunea ca e cu siguranta in "cutumbar"...era cuvantul lui...
4 comentarii
modifica
Un stop cadru in mentalul colectiv al tiganilor
de Emirul Caton la: 22/04/2004 17:49:00
… » Nu e nimic biblic in aceasta permutare a cuvintelor. E doar ceea ce Eliade ne spune la pag 9 din primul volum al « Morfologiei fenomenelor … cu o ideie pag (14) a primului volum al « Morfologiei fenomenelor religioase » De ce sa fie TATAL TAU trimis …
7 comentarii
modifica
ANUMIS ÎMPOTRIVA GÂNDIRII
de Ben Ami la: 11/10/2004 02:15:00
… înghiţi Sachelul şi odată cu el, amintirea unei rase... subtile!" Manifestul pentru Sachel rămâne, fără îndoială, o promisiune cu valoare de simbol. Pentru că terranii s-au dovedit a fi o rasă îngrozitor de inteligentă. Odată ajunşi pe Terra, dhanii însoţ …
comenteaza!
modifica
FEMFI
de alex porc la: 15/10/2004 18:11:00
… simţit? De unde ştii că iubirea, oamenii, viaţa, nu au nici o valoare? Te-ai dăruit lor şi nu te-au vrut? Nu cred. Tu nici n-ai încercat, ţi-a fost frică … ), şi fiindcă eram amândoi beţi au început să curgă anumite cuvinte. Mi-a spus că eu influenţez oamenii …
4 comentarii
modifica
Miturile esentiale
de regius la: 24/10/2004 12:28:00
… încet pe lângă Tudose şi din spatele tramvaiului au început a se auzi murmure ameninţătoare. Fără să se întoarcă, … lui prin lumea „celor care nu citesc”. Se apropie de ea căutându-şi cuvintele, cu gândul de a-i povesti cât mai fidel câte ceva din întâmpl …
comenteaza!
modifica
CUM MI-AM ÎNCEPUT METAMORFOZA
de alex porc la: 29/10/2004 12:16:00
… vrut să audă. Acum sunt hotărât să mă transform eu în veveriţă, sau în veveriţ, cum s-ar putea spune. Chiar am făcut unele progrese: au început să-mi crească nişte urechi, mi s-a lungit puţin coada şi începe să-mi crească păr. Dar cel mai important pas e c …
comenteaza!
modifica
"Nastase Scatiu"
de Nikolae la: 09/11/2004 10:16:00
… , deoarece ei vor fura şi pentru el, iar prostimea manipulată îl va accepta. De atunci, a început să fie arogant şi îngâmfat. |n dorinţa lui de grandoare … şă. A trăit foarte greu şi a reuşit la început să vândă câteva piese de mobilier. Atunci a intervenit …
11 comentarii
modifica
stenograma psd din 18.03.2003
de radutanase la: 24/11/2004 10:36:00
… pe care le stabilim în funcţie de resursele pe care le avem la acest moment şi de anumite evaluări pe care le facem împreună. Am spus mai multe cuvinte despre sănătate - sunt convins că se poate discuta mult, s-a discutat de nenumărate ori... De acum, îns …
3 comentarii
modifica
Din ochiul cuvintelor
de Aleksandar la: 27/11/2004 23:09:00
… albastra in care lumina isi mai sfarama inca oasele ochilor. cuvintele nu merita rostite ci eventual tipate in fata unui munte … . diagonalele aproape invizibile ne privesc sectionand cuvintele de jur imprejur, iti propun sa vorbim despre autopsia …
comenteaza!
modifica
Cu alte cuvinte
de Lysa la: 23/02/2005 08:56:00
… Langa mine apare, un tip oarecare Caci cu alte cuvinte, la Mamaia sunt miss Ma priveste curios mitocanul … bikinii Subtil sa il atac chiar sub centura Caci cu alte cuvinte, este mini! Si-apoi, zi soro, daca n-am dreptate! De ce vor unii sa stie …
comenteaza!
modifica


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: