Nu! Sigur nu! Doar noi nu o luam in serios. Prea repede ne gandim la divort. Casatoria e o taina si se spune-" ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desfaca." Poate ca una dintre probleme e ca nu mai credem in asta, credem mai mult de suprafata, pt ca ne e frica sa nu ne pedepseasca Dumnezeu, daca el exista totusi. Si asta e o mare gresala. Dupa mine casatoria e pe viata. Trebuie sa faci acest pas cu responsabilitate, cu maturitate si sa nu te gandesti ca daca nu merge bine divortezi. Cand gandesti asa cauza e pe jumatate pierduta. Daca in schimb te gandesti ca ai facut acest pas pe viata si ca nu ai cale de intoarcere, sunt sigura ca vei gasi solutii ca sa faci casatoria sa mearga. Te vei stradui sa pastrezi iubirea, sa o alimentezi mereu. Tot asa cum daca vrei sa circuli cu masina si sa nu te lase pe drum, ii pui benzina la timp si ii faci revizii periodice. Cred ca si intr-o casatorie, mai trebuie sa te opresti uneori si sa-ti amintesti de ce te-ai indragostit, ce anume te-a cucerit la persoana cu care iti imparti viata. Nimeni nu este perfect, prin urmare mai trebuie sa si iertam.
Eu cred ca daca ati ales sa va casatoriti cu cineva si ati facut-o " de bunavoie si nesiliti de nimeni", trebuie sa fiti convinsi ca este pt totdeauna si sa faceti totul pt a fi fericiti in cuplu, pt ca nu aveti cale de intoarcere. Si daca e singura optiune, sigur veti gasi solutii. Nimeni nu spune ca este usor, dar nici singur nu este bine. Nu am fost lasati pe pamant ca sa traim singuri.
Nu vorbesc aici despre casatoriile de doi bani intemeiate la Las Vegas. Dar cred ca ar trebui sa privim casatoria cu mai multa seriozitate si sa nu ne gandim rapid la divort cand ceva nu merge bine. Si nici la infidelitati, pt ca creaza o prapastie peste care este foarte greu de trecut.
Si inchei, in atmosfera sarbatorilor care se apropie,dorindu-va tuturor celor casatoriti sa traiti fericiti pana la adanci batraneti si celor singuri sa-si gaseasca cat mai curand pe acel cineva special, cu dragoste

imi place cat de usor rezolvi problema. Un cadou sterge o agresiune. Asa sa fie oare? Mananci bataie de la cineva si apoi iti aduce o floare si gata, ai sters totul cu buretele? Si esti gata sa intorci si celalalt obraz? Daca e asa, eu te admir, eu nu as putea. Mi-e greu sa accept violenta de orice fel. Asa-i ca esti de acord cu mine?
Eu cred in oameni si desi am depasit demult varsta povestilor, imi plac finalurile fericite. Pana la urma poate ca toti suntem buni, sau macar recuperabii-daca ai vazut filmul "D-lui profesor, cu dragoste", intelegi ce vreau sa spun. Unii sunt buni si de incredere, pt ca asa e firea lor, pe ceilalti poate ca reusim noi sa-i ajutam. Cred ca ai remarcat si tu ca nu te poti certa cu cineva care iti zambeste.
Cat despre caini, de la ei nu asteptam altceva decat iubire neconditionata si devotament, de la oameni asteptam ceva mai mult

ai perfecta dreptate. Ai scris foarte frumos, ai descris perfect ceea ce traim multi dintre noi. Un singur lucru nu inteleg. De unde vine nevoia de comunicare virtuala daca ai alaturi oameni dragi? Pt ca nu-i tii pe cei dragi doar ca bonus suplimentar de sarbatori. Ii ai tot timpul in preajma, iar daca sunt la distanta, tot cu ei iti doresti sa comunici.
Poate ma insel, dar cred ca cei care isi cauta prieteni pe net sunt cei care nu si-au gasit perechea. Poti sa ai multi prieteni si prieteni de o foarte buna calitate, daca tu inca iti mai cauti sufletul pereche, cred ca o faci tot timpul, constient sau nu. Nu stiu daca ne asteptam sa-l gasim pe net, dar si cautarea isi are farmecul ei. Nu toti sunt singuri, unii au langa ei pe cineva, dar sigur se simt neimpliniti in acea relatie si de aceea continua sa caute. Uneori ma uit in jur si ma sperii de cate rabaturi pot face unii dintre noi doar ca sa nu fie singuri. Oare ei nu stiu ca cea mai grea singuratate e cea in doi? Si cu toate acestea spaima de singuratate pare sa fie mai mare.
Oare exista oameni atat de singuri incat sa petreaca cu cainele sarbatorile? Asta daca au un caine. Eu nu cred ca am cunoscut astfel de oameni. Exista batrani care au ramas singuri, pt ca cei dragi ai lor s-au mutat dincolo, dar nu despre asta discutam. Batranii nostri nu cred ca stau singuri pe internet, ei sunt cu sufletul alaturi de cei dragi. De noi, cei inca nelinistiti, ne ocupam.
Si poate, daca suntem sinceri, recunoastem ca toti speram ca de sarbatori sa se intample o minune. Speranta moare ultima, sau nu moare deloc? Poate ca orice iubire este efemera, dar ce frumoasa e! Virtuala sau nu

si daca intram pe net prin puterea cuvantului, dam ce e mai bun in noi. Ceea ce suntem zi de zi ne-a creat o anume personalitate care e greu de ascuns, chiar si pe net. Nu cred ca putem poza noi in manechine sau voi in supermen ca sa ne facem prieteni. Ne-am pierde credibilitatea pt ca nu suntem la un concurs de imagine, dar putem schimba idei. End-point-ul nu mi-e prea clar. De ce am schimba idei cu niste necunoscuti daca nu am dori sa-i cunoastem? Stii, Cioran spune ca "orice cunoastere e o pierdere", iar Kogalniceanu spune ca daca vrei sa-ti placa cineva priveste-l de la distanta, iar daca vrei sa-l cunosti, apropie-te. Cati dintre noi am rezista cunoasterii, nu stiu, dar stiu ca exista oameni care stiu sa scoata tot ce e mai bun din ceilalalti si pe care merita sa-i cunoastem.

daca e asa, inseamna ca pe net intram cu ce avem mai bun, prin puterea cuvantului. Nu cred ca ne putem ascunde chiar asa de bine, incat sa lasam la o parte toata viata noastra reala si sa pozam noi in manechine, voi in supermen. Cred ca timpul petrecut printre oameni si-a pus bine amprenta asupra noastra si ne-a creat niste personalitati care sunt greu de ascuns.
Cat despre prieteni, eu cred ca ti-i poti face oriunde, dar cred ca e mult mai important sa-i pastrezi pe cei pe care ii ai deja. Bine-nteles ca exista si dorinta de nou, uneori, dar proba timpului e cea decisiva.