Nu sunf foarte convins că am înţeles la ce te referi.

Îmi pare nespus de bine că am ajuns la un consens! Căci orice conflict e bun atâta timp cât este la nivelul ideilor şi atâta cât de acolo ies lucruri constructive, nu agresivitate!
Posibil ca toată neînţelegerea noastră să fii fost datorită faptului că eşti plecată de multă vreme din ţară şi nu mai stăpâneşti foarte-foarte bine limba română, în timp ce eu sunt foarte sensibil şi exigent la limbaj (deformaţie profesională)? Atunci mea-culpa şi îmi cer scuze...

Aici eşti pe tărâmul literaturii. Altele sunt întrebările aici. Într-un text literar autorul spune ce vrea, iar cititorul înţelege ce vrea.
Faţă în faţă cu produsul artistic finit te regăseşti în el şi îţi place, ceea ce e bine, sau nu te regăseşti şi nu îţi place, ceea ce este la fel de bine. Vibrezi sau nu în faţa sa. Atât. Simplu.
Cine te pune să te identifici cu "noi" şi nu cu "eu"?

Îmi cer scuze pentru întârzierea răspunsului, dar of!...
Sper să găseşti toate răspunsurile (din textul tău, evident!) în ultimele texte publicate.
Acum, cu reverenţe, permiteţi-mi să mă retrag!
...Dan

Cine a vorbit de revoluţie? Tu chiar nu citeşti subiectele, răspunzi aşa, din burtă!
Singura revoluţie necesară (şi cea despre care am vorbit) este cea din creierul românului. Chiar dacă am folosit termenul „sângele său”.
Un mic exemplu: pe traseul Timişoara - Drobeta Turnu Severin, din cauza ploilor, la Teregova (localitate, cam la 70 km de destinaţie) a căzut un deal. Toată lumea a fost dată jos din tren. Am întrebat şeful gării: „Şi acum ce facem?” El a răspuns, surprins de întrebarea mea pe care o găsea ofensatoare, cu un rânjet greţos pe faţă: „Luaţi ocazia…” Am scos Mersul Trenurilor şi am citit cu voce tare: „2. Tariful de transport se restituie integral, inclusiv tichetul de rezervare, în cazurile în care trenul pentru care s-a emis legitimaţia de călătorie nu mai circulă, sau în situaţii de forţă majoră.” Mai trebuie să precizez că au fost necesare certuri şi intervenţia unor posturi de radio la care s-a sunat pentru a ne restitui nu integral ci doar diferenţa de drum, care nu acoperea nici pe jumătate costul ocaziei? Sau e de la sine înţeles? Şi totul nu pentru bani, ci pentru principiu. Ni se tot spunea că nu este vina lui, că nu a ştiut că va pica dealul. Nimeni (eu şi 5 studenţi. Ceilalţi au plecat.) nu dădea vina pe el. Dar atunci de ce se tot scuza? Pentru că atâta cât am aşteptat (în ploaie) să ne recuperăm parţial dreptul a sosit o altă garnitură din Timişoara. Care plecase după prăbuşirea dealului! S-au coborât de acolo oameni trişti, obosiţi, munciţi… Cărora le-am spus să meargă la şeful gării să-şi recupereze parte din bani. Mă priveau speriaţi de ceea ce le spuneam, deşi le vorbeam calm şi zâmbitor. M-au ocolit ca pe un nebun. Despre asta vorbesc, dragă Jennifer!
Un prieten îmi spunea că în Franţa a întârziat trenul în care se afla 3 (TREI!) minute şi la sosire a primit de la şeful gării scuze şi 10 euro pentru neplăcerile întârzierii. (Nici nu băgase de seamă că întârziase.) . Iar acelora cărora pierduseră legătura şi se aflau în imposibilitatea de a ajunge la ora necesară unde trebuia cu serviciul feroviar (întâlniri de afaceri, şedinţe etc) li s-a plătit BILET DE AVION!

Cât despre irealismul meu , te mai întreb o dată: ce experienţă personală te-a făcut să tragi concluzia că timpul schimbă lucrurile şi nu omul în timp?
Şi dacă nu înţelegi societatea ca un cumul de indivizi, la care să te raportezi personal cu pretenţia de a-şi asuma fiecare în parte rolul său şi "NU"-ul necesar, ci ca un bloc de beton în care dai cu capul, atunci nu-i vina mea că priveşti ca ireale lucruri ce ar trebui să fie normale.
Nu am pretenţia şi nici nu mi-am propus să schimb societatea.

"a spune nu la ceea ce deranjeaza, nu este greu". Spune-le lor! Intre 1997-1998 au fost înregistrate asupra femeilor 88 de omoruri, 27 lovituri cauzatoare de moarte…
O femeie este omorâtă în bătaie o dată la 2 zile (Inspectoratului General al Poliţiei Bucureşti, 2003) (Violenta impotriva femeilor Versiunea HTML)


[4] Potrivit Institutului pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii – I.P.G. – dacă ne referim la minori – victime ale violenţei în familie, fenomenul se prezintă astfel: 1998 s-au înregistrat 1987 de cazuri, în 1999 s-au înregistrat 2131 de cazuri, iar în 2000 s-au înregistrat 2075 de cazuri.
Referitor la infracţiunile de natură sexuală cu victime minori, produse în familie, situaţia 1998-2000, potrivit aceluiaşi Institut, se prezintă astfel: în 1998 s-au înregistrat 378 infracţiuni; în 1999 s-au înregistrat 618 infracţiuni, iar în 2000 s-au înregistrat 582 de infracţiuni. (http://www.pna.ro/rum/doctrina/html/index_b2_2003_vd.htm)


Violenta domestica, tot mai prezenta in „familiile“ romanilor
George Constantinescu

doar 16% dintre femei au reclamat episodul de violenta domestica la politie si 15% au discutat cu un cadru medical. Numai 9% dintre femei au solicitat consultanta juridica pentru abuzul domestic suferit recent.

majoritatea faptelor comise intre membrii familiei le constituie cele de omor, lovituri cauzatoare de moarte (Cronica Romana - Cotidian National de Informatie si Atitudine ... )

• In 1998
13% dintre femeile victime ale violentei domestice au murit.
74% dintre femeile victime ale violentei domestice au fost agresate de catre soti
4% de catre concubini
7% de catre fostii soti
15% de catre alte rude
(Statistici furnizate de Centrul Pilot pentru Femeile Victime ale Violentei Domestice Bucuresti) (http://www.proiectns.org/archives/000050.html)


Organizatia Mondiala a Sanatatii a elaborat un raport mondial privind violenta domestica, care releva ca anual se inregistreaza sase milioane de decese ...
(Primaria Municipiului Timisoara :: Vizualizare subiect - CAMPANIE ... )

Îţi voi relata şi un episod din experienţa mea: Am locuit o vreme în Timişoara. Vecina de la parter (eu locuiam la etajul I) era des bătută de soţul ei, alcoolic de altfel. Într-o după-amiază nu am mai suportat să o aud plângând şi am sunat la Poliţie, apoi la un bun prieten care lucrează la unul dintre centrele de Protecţie (minori) pentru a avea siguranţa că intervenţia solicitată chiar a avut loc. Prietenul s-a interesat, apoi m-a sunat înapoi. Ştii ce mi-a zis? Da, Poliţia a venit. Însă la uşă a răspuns FIUL acestora (are peste 30 de ani, nu mai locuieşte cu părinţii) şi răspunsul lui a fost: „NU sunt acasă părinţii mei! NU ştiu nimic!”
Acesta să ştii că nu este un NU!. Acesta este un DA cât toate zilele violenţei!


„cel personal il invatam cind il cunoastem prin noi insani si nu avem teama sa-l utilizam, este libertatea, dar maniera conteaza, caci altfel devine enervare.” – manieră în a spune „STOP” sau „NU!” agresorului, oricare ar fii şi oricum s-ar manifesta acesta? Căci despre asta era vorba aici. Nu mă deranjează deloc să-l scot din pepeni, să-i scot peri albi. Mai exact, ca să înţelegi mai bine, am o plăcere teribilă de a agresa agresorul. Ţi se enervant „comportamentul oglindă” ?
Sau pusă şi altfel problema: manieră în a-mi cere dreptul, pentru ca nu cumva să-l jignesc pe cel ce mi-l refuză sau încalcă? Numeşte mai degrabă „diplomaţie”. Necesară pentru a nu rămâne cu buza umflată…

„acest nu colectiv” se formează din totalitatea „nu”-urilor mici şi individuale, nu neapărat toate odată, ci toate în acelaşi loc.

Şi rog ceva: numeşte lucrurile simple pe care le complic. Şi cum le complic. Sau ţi se pare complicată ASUMAREA?

„am inteles ca tu erai diferit” Poţi fii concretă, te rog?