Marty, citatul pe care l-ai folosit in mesajul tau este dictonul meu preferat.
Orice om care gandeste cu capul propriu are premise de a deveni un dizident, in opinia mea. Cel care si incearca sa puna in practica principiile in care crede, in pofida curentului in care merge majoritatea, este dizident. Nu inseamna nici ca are dreptate, nici ca face un lucru bun.
Dizidenta e o buna introducere catre discutii interminabile despre etica si morala!

Draga Valentina,

Raspund destul de rar aici, nepermis de rar, dar sunt usor de gasit la adresa editor@romanialibera.com.

Cele mai bune ganduri si multa sanatate,
Stefan

Draga Doina,
sunt in SUA de cativa ani buni, dar totusi nedespartit de Romania.
Sunt usor de gasit la adresa editor@romanialibera.com.

Cele mai bune ganduri,
Stefan

Serban, n-am mai fost pe acest site de aproape un an...
Poate stii... Radu Mihai Bacanu a fost rapit dintre noi acum nici un an, de o boala nemiloasa...

Incurajat de faptul ca, revenind dupa o absenta cam indelungata in Cafenea am gasit multe mesaje noi, imi permit sa va propun o tema de reflectie care face obiectul celui mai recent editorial pe care l-am scris pentru saptamanalul electronic international ACUM (gazduit de portaslul "Romania, Libera in Viitor").

Sunt interesat si de alte opinii si, daca acestea se pot transforma in articole, le voi publica cu placere la www.romanialibera.com.

Urmeaza articolul respectiv
--------------------------------

Esenta Omului? Solidaritatea

Stefan N. MAIER



Intrucat primesc semnale de la postarile din portal si din ACUM, citesc uneori inaintea editorilor materialele asupra carora ei se vor apleca pentru a le da drumul on-line. Asa se face ca in clipa in care am primit contributia pentru Forum a lui Marian Deaconescu (Nea Marin – “Esenta Omlui? Libertatea”) ca raspuns la contributiile Adrianei si ale lui G. Zob, am stiut imediat despre ce voi scrie in editorialul din aceasta saptamana.

Nu numai ca am stiut, dar in loc sa fac altceva care credeam, pana la venirea acelui e-mail, ca este mai urgent, am inceput imediat sa scriu si probabil n-o sa ma opresc pana nu spun, aproape dintr-o rasuflare, ce am de zis.

Ei bine, eu nu cred ca esenta Omului rezida in Libertate. Libere sunt si animalele, inclusiv in a dispune de propria lor viata, (este cunoscut exemplul pitigoiului care se sinucide in captivitate, sunt cunoscute spiritul de sacrificiu al parintilor pentru pui sau al cainelui pentru stapan) toate actiunile disperate care depasesc instinctul de conservare pornind dintr-o decizie luata la nivelul sistemului nervos central, care pune intr-o contradictie catastrofala o lume acceptabila si o realitate insuportabila.

Veti spune ca nici Solidaritatea nu are de ce sa fie o trasatura exclusiv umana, cu atat mai putin “Esenata Omului” – cum incerc sa sugerez in titlu. Ce este solidaritatea? Dincolo de definitii academice, fireste. Cred ca solidaritatea incepe atunci cand avem rabdarea sa ne ascultam aproapele fara un scop imediat. Atunci cand facem o donatie abstracta, cum ar fi un sprijin pentru victimele unui cataclism natural din alta tara, despre care nu am auzit vorbindu-se decat la televizor, fara sa ne gandim ca este de datoria “altora” sa ii ajute. In general, atunci cand, indiferent cat avem de putin, suntem constienti ca altii au mai putin decat noi si le putem oferi ceva din ceea ce ne prisoseste, (macar si un cuvant de incurajare!), doar pentru ca facem parte din aceeasi specie si pentru ca dorim sa facem parte dintr-o lume mai generoasa, mai buna, mai umana (in contradictie cu “o lume a junglei”).

Priviti in jurul dv. Incercati sa gasiti un obiect care nu are incorporat in el, invizibile, sute, mii, milioane de cuvinte, exclamatii, simboluri. Nu veti reusi. Aceasta aura nevazuta a lumii materiale in care ne miscam, in care fiecare obiect (sau concept) are un nume si cineva a vorbit despre el, este probabil esenta lumii pe care se construieste tot ceea ce ne diferentiaza de animal. Suntem solidari inainte de orice, pentru ca vorbim aceeasi limba. Chiar inainte de a vorbi aceeasi limba, suntem solidari pentru ca… vorbim! Pentru ca avem nume (chiar daca diferite) pentru ceea ce vedem in jur, pentru sentimentele noastre, pentru prietenie, pentru cate si mai cate, inclusiv pentru cele pentru care n-avem nume.

Imi pun adesea problema solidaritatii si din perspectiva Construirii. Ingustand unghiul deci, de fiecare data imi dau seama ca oriunde suntem mai mult de doi oameni, pentru a construi cu un numitor comun este nevoie de un compromis, cat de mic. Putem fi (constructiv deci vorbind) solidari cu noi insine in proportie de 100% (desi chiar si acestea sunt cazuri foarte rare, la urma urmelor putini stim cu precizie ce vrem sau nu avem o viata parazitata de contradictii sau piste false) dar in mod cert din perspectiva constructiei nu putem fi solidari suta la suta cu altcineva (desi putem sa facem parte dintr-o grupare politica avand tendinte asemanatoare). Daca grupul nostru creste, avem din ce in ce mai putine lucruri in comun. Ajungand un “imperiu”, ne “destramam”.

Morala? Trebuie sa exista o alta masura a solidaritatii. Solidaritatea nu trebuie masurata prin capacitatea de a construi, prin rezultatele ei. Ar insemna sa atribuim solidaritate furnicilor sau albinelor, despre care se stie ca isi mentin musuroaiele sau roiurile prin distribuirea unui hormon specific reginei. Solidaritatea trebuie sa fie in esenta un act gratuit. Ajut sau ascult pe cineva nu pentru ca vreau ceva de la acel cineva, nu pentru ca suntem supusii aceluiasi dictator care ne-a inregimentat sub acelasi drapel, retoric sau hormonal, ci pur si simplu pentru ca asa am chef si asa consider ca este omeneste. Iar ca sa inchei o idee, sinuciderea, anularea definitiva a capacitatii cuiva de a fi solidar, mi se pare actul suprem de egoism.

Am scris aceste randuri pentru ca intr-adevar ma consider solidar cu cititorii aleatori ai acestor ganduri – pe cei mai multi nu-i voi cunoaste niciodata si nu urmaresc sa obtin nimic de la ei. M-as bucura insa, fara doar si poate, sa cunoastem si alte pareri, la fel de subiective ca si cea de mai sus, despre aceste dileme pe care altii, mai fericiti, le-au rezolvat de mult ...