toti avem constiinta mortii, de cand ne nastem murim de fapt cu fiecare clipa care trece. intrebarea care a preocupat oamenii de-a lungul timpului este de fapt ce inseamna aceasta moarte? in ce mod poate fi privita? ca ceva definitiv sau ca o trecere spre altceva?
religios vorbind este o trecere ... este ? sau e doar o dorinta a oamenilor de a nu se simti inutili, de a crede ca nu traiesc acesta viata fara un scop, mai ales ca nu apucam sa facem mai nimic din marile nostre dorinte, esuam de cele mai multe ori in a face ce trebuie, cand trebuie, multumind pe cine trebuie. Asta e fericire? Nu, si-atunci avem nevoie de acesta trecere...pentru unii moartea e ceva care inspira teama, pentru altii poate fi o binecuvantare, depinde din ce punct de vedere privesti.


"trecutul contine raspunsurile viitorului" zicea Paulo Coelho. Poate acolo vom gasi unele raspunsuri, unele solutii pentru framantarile nostre. Intelegand trecutul poate aflam si de ce ne indreptam inevitabil spre moarte. Intelegand inceputul, poate vom intelege si sfarsitul, oricare ar fi acesta.

Am sters cu lacrimi durerea clipelor de ieri
Si amintirile-nghetate
Le-am preschimbat in primaveri.

Franturi de amintiri am strans in pumn
De rasarit, de ras, de-apus, de plans...
Si-am ales tacuta un alt drum.

Departe te-am lasat durere
In tara spinilor de gheata
Sa tipi de-a plansului taiere.

Si plansul capata un alt rost
Al lacrimilor ce-ti uda sufletul pustiu
De a fi ce pana acum n-a fost.

Regele Solomon a cerut de la Dumnezeu doar intelepciune si cu ea a reusit sa aiba toate celelalte lucruri pe care si le-ar fi dorit. oare oamenii din zilele noastre ar putea avea "intelepciunea" sa ceara Intelepciunea?
Problema cu dorintele e ca ai putea sa ceri orice ti-ai dori si ar fi de ajuns trei dorinte, chiar doua as zice:
1. Bani cu care poti avea absolut orice ti-ai dori si
2. Iubirea (pe care n-o poti cumpara cu bani), dar vom fi in stare sa le pastram pentru toata viata? si banii si iubirea se pot pierde intr-o clipa si pe urma? cautam pestisorul ... ca ne-a mai ramas o dorinta...poate trebuia sa fie pusa odata cu celelalte? oare trebuia sa sune cam asa: " fa-ma sa fiu in stare sa pastrez si sa inmultesc ceea ce mi-ai dat la primele doua"? dar de ce sa irosim dorinta cand avem propria noastra vointa, am putea s-o folosim, nu? greu, dar....poate ca e un sentiment de siguranta sa stii ca mai ai o dorinta de care poti beneficia oricand, ca o ultima sansa....

cred ca toti iubim ideea de iubire pentru ca simtim nevoia sa impartasim cu cineva toate micile noastre "bucurii", dar in acelasi timp, pentru ca iubim Iubirea, ne legam de persoane din jurul nostru, incercam sa transpunem visul in realitate. Sigur ca fiecare avem un ideal, iar pesoana iubita, de regula se apropie cat mai mult de acest ideal. Problema noastra, a tuturor este ca, atunci cand intalnim pe cineva "corespunzator" ne straduim din rasputeri sa schimbam acea persoana in ceea ce vrem noi sa fie, uitand de fapt ca el sau ea ne-a atras asa cum este si cu bune si cu rele, si daca vom schimba acea persoana (presupunand ca am putea), n-ar mai fi persoana de care ne-am indragostit.
Si mai rau de atat este sentimentul de posesie care-i anuleaza libertatea de exprimare, da a fi el/ea in mod real, libertatea de a iubi neconditionat. Cu ce tupeu cerem iubire neconditionata cand noi o conditionam: "fii numai cu mine, numai langa mine, numai pentru mine!". ce oferim asta primim si de aici vine suferinta. Trebuie sa invatam sa acceptam persoana iubita asa cum este, sa-i oferim libertate reala nu doar iluzorie, daca vrem sa avem propria noastra libertate si sa ne bucuram de iubire, altfel nu vom obtine dacat ranchiuna in cel mai bun caz. Da, iubim iubire, iubim sa iubim, iubim sa fim iubiti, ne indragostim si suntem capabili de orice pentru persoana iubita...totul bine si frumos dar oferim iubirea doar in anumite conditii (posesie)...de ce nu putem sa iubim pur si simplu?