Ma intreb cu stupoare de ce suntem asa de usor prinsi de scenarii conspirationale?? Ce ne atrage atat de intens catre o astfel de interpretare, caror nevoi raspunde ea?? Ma tem ca filmul documentar in discutie acrediteaza o teza extrem de periculoasa si la limita profund falsa, aceea ca revolutia s-a construit la confluenta deciziilor CIA. Problema strict istorica este insa cu totul diferita: daca au existat influente externe ele au apartinut mai curand KGB-ului si n-au fost in nici un caz directe si explicite! Au fost mai curand acorduri tacite de noninterventie fata de o preconizata schimbare de cadre superioare ale conducerii de partid la acea data, fata de care KGB-ul ar fi trebuit sa-si ofere un acord TACIT. Interventionismul explicit este parte a unui scenariu conspirational cu care nu pot fi de acord, fiind construit pe doua axe: 1. denigrarea oricarei contributii autentic populare dar si a celei legate de dizidenta romana, atat cat a existat ea si 2. legitimarea Securitatii ca institutie a interesului national, care a intuit interventia "strainilor" pe teritoriul RSR. Suntem foarte aproape de discursul PRM asupra revolutiei decembriste, a nevoii irepresibile de forte conspiratoare care sa legitimeze pozitie de eterna victima a Romaniei si sa deculpabilizeze fortele de represiune.

Intai de toate mulumiri pentru consistentul dvs. comentariu pe seama celor scrise de mine. Voi incerca sa comentez pe rand tezele principale pe care le abordati in raspuns : comentariu dvs. Debuteaza cu o distinctie fertila intre, pe scurt, ratiunea inteleasa in chip natural drept limitata(1) si (2) ratiunea in mod natural construita pentru un univers parmenidian, in esenta teza platoniciana in care ratiunea se afla in conditia perfectiunii dar intr-un comert sincopat si fatalmente precar cu lumea sensibila.
I. Nu cred ca din « disimetria » acestor doua sensuri se naste pledoaria conservatorismului pentru traditie. Suntem mai degraba in fata a doua modele de rationalitate, cu supozitii incomesurabile si care opereaza discursuri distincte. Conservatorismul a inteles sa-si asume sensul (1), prin care recunoaste finitudinea, precaritatea, neputinta omului de-a avea acces in mod plenar la adevar. Cu sensul secund conservatorismul se afla intr-o polemica explicita si neechivoca :produsele acestuia sunt « indigerabile » pentru conservatori, iar traditia nu va ajunge niciodata sa le solodifice.
II. « Modelul repetitiv » de care vorbiti nu este tocmai repetitiv, ci reverificat, ceea ce revine la alta semantica : nu se repeta aceleasi lucruri ci se reverifica si confirma judecati similare. Accentul nu cade asadar pe identitatea reluata periodic ci pe confirmarea succesiva a experientei, o confirmare care nu tine cu tot dinadinsul la pastrarea identitatii unei cutume cu orice pret (cu pretul adevarului, e.g.) ci doar la prezervarea proximitatii ei fata de realitatea umana/sociala imediata, tine deci de adevarul ei inteles ca nesfarsita verificare (adevarul e incomplet prin natura sa, nu este accesibil imediat si nemediat, nu este recepatbil dintr-o data si nu exista cai privilegiate spre el).
III. Spuneti ca « evitarea fanatismului Binelui » ar fi un castig conservator redutabil, dar numai al primului inteles pe care-l acordati ratiunii, cea de instanta fundamental finita ; dvs. cred doriti sa sugerati ca ambele sensuri ale ratiunii ar trebui luate in calcul printr-un soi de « summum »…ma tem ca, asa cum ama precizat mai sus, cele doua subantind rationalitati distincte si intr-un fel dependente de supozitii incomesurabile, teza implicarii lor comune mi se pare cuceritoare dar….ilogica ; intorcandu-ne la « fanatismul binelui »…observatia dvs. este justa…nimic de replicat, dar sugerati pe prcursul argumentarii ca acumularea traditiei nu duce la valori consolidate, non-artificiale, puternice (datorita sensului slab acordat ratiunii, sensul (1), care este cel pe care functioneaza conservatorismul) ci risca sa produca « valori rtificiale, neverificabile, slabe si intarite doar de trecerea timpului »….imi permit sa observ ca exigenta dupa care judecati produsele ratiunii slabe este tocmai cea care pleaca de la o ratiune puternica (sensul 2)…ceea ce este ilogic. Conservatorismul isi asuma riscul incompletitudinii explicatiilor sale, a limitarii adevarului cognocibil si a precaritatii care pluteste peste produsele sale. Failibilitatea « dusa la limita », cum spuneti, inseamna (daca va inteleg bine) o failibilitate judecata prin prisma ratiunii puternice, ceea ce cred ca produce confuzii: adevarurile cunoasterii empirice nu sunt mai putin « obiective » decat cele ale cunoasterii « tari », parmenidiene, iar verificarea succesiva prin experienta are marele merit ca oblitereaza avantarile utopice (vezi utopia rationalista/sangeroasa iacobina, vezi utopia rationalista/sangeroasa national-socialista, vezi utopia rationalista/sangeroasa comunista s.a.m.d.).
IV. « O lume a stabilitatii » pe care ar produce-o sensul secund al ratiunii aplicat conservatorismului este o utopie. Lumea conservatoare nu e « stabila », ci previzibila in datele ei legislative si procedurale (Hayek), fara sa fie planificatoare. Nu poti discerne, cum presupuneti, intre bine si rau mai repede intr-o lume « stabila » (gestionata de sensul 2) decat intr-o lume a sensului 1. E o aparenta care—din nefericire—este sursa fascinatiei tuturor utopiilor, o lume a valorilor stabilizate in care te poti misca fara probleme.Problemele persista si ambiguitatile sunt in conformitate cu o alta trasatura a conservatorismului : legatura lui cu spatiul teologic. « Ambiguitatea » distingerii intre bine si rau tine de natura misterioasa a amandurora, pe care conservatorismul si-o asuma. Raul si binele ne scapa in integralitatea lor, e igienic sa fim prudenti cand asertam asupra-le.
V. Hayek si Von Mises au fost asimilati de libertarieni plecand de la doua criterii : individualismul si statul minimal.
VI. « Senzatia vaga de incompletitududine fata de functionarea traditiei » nu o aveti doar dvs., o am si eu. E bine pesemne sa ne impacam cu faptul ca unele lucruri nu pot fi cuprinse cu mintea (demonstratia irefutabila si radicala in opinia mea a produs-o Wittgenstein, peste ea nu se poate trece)
VII. « a sti cum » vs. « a sti ca » nu se « dilueaza », cum spuneti, reciproc ci se completeaza reciproc. In ce priveste conditionarile, necesara si suficienta, sunt de acord cu dvs.

Cu simpatie, Mihai D.

Data fiind compozitia sociala a celor care viziteaza site-ul nostru ne putem face o imagine realista despre intentiile de vot ale electoratului roman doar prin simpla asociere cu un vot dat on-line? Ma tem ca nu. Voturile de aici sunt esential urbane, apartin unor oameni intr-un fel sau altul avizati, informati si care ocupa (din nefericire) o nisa extrem de restransa in masa electoratului autohton. Putem raspunde dilemei reprezentarii?

Intr-adevar ati surprins o dimensiune esentiala a problemei: cine executa un ordin este responsabil moral pentru el, indiferent de structura militara careia i-a jurat credinta: dreptul penal international s-a modificat radical dupa Nurenberg, un precedent care a exprimat clar culpa morala a celor care executa ordine aflate in contradictie cu drepturile fundamentale ale omului si cu reglementarile constitutionale.
Se scriu acum istorii alternativa ale Securitatii, gen.Plesita spre exemplu reface patriotic intreprinderea institutiei cu pricina...de unde provine un asemenea demers? de unde detenta lor grabita de a asocia patriotismul cu propria actiune de legitimare? care au fost mecanismele de loialitate carora acesti oameni li s-au supus si inainte de 1989 si dupa? O serie de intrebari care aduc poate mai multa lumina in dilema Securitate=patriotism?

Ma simt flatat de atentia pe care ati acordat-o eseului meu, cu intampinari precise si cu dileme pe care marturisesc ca si eu le incerc.
Voi incerca sa punctez cat pot de riguros problemele pe care ati avut amabilitatea sa le ridicati:
1. "scaparilre interpretabile" de care vorbeati exista in fiecare doctrina politica, doar ca gandirea conservatoare are un comert mai bun cu precaritatea, ea recunoaste ca raul este o chestiune extrem de reala, ca inteligenta este o raritate (chiar si la oamenii inteligenti, care nu sunt constant destepti), ceea ce nu inseamna ca logica (,) conservatoare cultiva ambiguitatea intre bine si rau. Aceasta ambiguitate exista in realitatea efectiva a zilelor noastre si a avea un raport realist cu dificultatile distingerii dintre bine si rau , cred, este o calitate.Pe scurt, conservatorismul nu incurajeaza ambiguitatea dar o recunoaste si evita sa prescrie foarte tusat distinctii forte intre bine si rau. Aceste distinctii poate exista, dar nu cred ca este igienic sa le postulezi. Au facut-o altii, precum marxistii sau jdanovistii epocii negre sovietice. O aperceptie fidela a realitatii presupune circumspectie si prudenta, asta cred ca face conservatorismul;
2. vorbiti in al doilea rand de memorie si identitate pierduta;asta marturisesc ca este si pentru mine o imensa problema: cum refaci cultura memoriei dupa o trauma istorica mutilanta? cum recapacitezi energiile colectiva si individuale in reconstructia acestei memorii? Dar nu cred ca reactia la pierderea de care vorbim este unilateral constructia unei normativitati rationale; nu cred ca "recunoasterea traditiei" de care amintiti dvs. se poate face (dupa dilutia ei) doar pe calea discursului rational si procedural; pe de alta parte cred intr-o refacere a traditiei dupa o indelungata trauma, cazul comunismului fiind aici mai mult decat un exemplu. Dar ceea ce am intentionat sa sustin in textul meu este acest lucru: ca transmiterea comunitara a unor date apartinand memoriei colective si traditiei nu se face pe cai imediat rationale, transparente rational, jocul semnificatiilor in marele joc social urmeaza cai netranscriptibile procedural; sunt multiple rationalitati nicidecum una singura;
3. Von Mises ca si Hayek sunt promotorii, intr-adevar, al unei dimensiuni a gandirii conservatoare; ei, in modernitatea tarzie, au fost preluati si de libertarieni, ceea ce ar putea parea un paradox, dar nu este: conservatorii nu sustin de pilda statul minimal ci statul limitat, ceea ce este altceva;statul limitat este acela caruia i s-au pus granite constitutionale puterii sale potentiale, cel caruia i s-au limitat din capul locului posibilitatile abuzive de extindere a puterii, dar el--in gandirea conservatoare--ramane un reper, o sursa de stabilitate si siguranta, un garant al continuitatii si al memoriei comune, un paznic al institutiilor si-al dreptului raport intre ele.
4. raportul capitalism-conservatorism are ca supozitie comuna acordul institutional asupra sferei individuale, singura datoare sa-si construiasca prosperitatea (statul conservator nefiind unul asistential). Doar insul poate concura pe piata iar proprietatea este valoarea fundamentala pe care se intemeiaza ambele. Ceea ce le desparte este ideea de piata totalmente libera, in care doar comportamentul economic furnizeaza normele uzitate. Conservatorismul apreciaza ca o atare unilateralitate este reductiva si pune in umbra alte dependente pe care indivizii le recunosc: valorile comune, practici nationale, relationari intersubiective ale actorilor economici. Comportamentul nu este niciodata liber in sens deplin si niciodata conturat strict de interese economice. Iar utopia pietii perfect libere este (acum, in epoca multiculturalismelor dar si a resuscitarii extremismelor nationaliste si religioase) usor stranie.
Inca o data multumiri pentru promtitudinea de care ati dat dovada dar si pentru pertinenta si atentele dumneavoastra observatii.
Cu stima Mihai D.