esti fata?
(sau de ce faci acordu' cu femininu'?)

foarte frumos si cu mult bun simtz raspunsul tau. sincer, cel putin mie, nu mi se intampla sa vad asemenea abordari: nu-i nici dulceag raspunsul, nici incisiv, nici copiat, e un acord perfect cu poezia anterioara... ca o muzica... si astea toate pentru ca "avem timp"

nici nu am avut rabdare sa citesc tot... da mi se pare ca tu te-ai complacut in modul acesta de a fi si nu vrei sa iesi....

ma gandeam ca cioran (sau Tutea, nu mai stiu), spunea la un moment dat, privind prin vitrinele imbietoare ale magazinelor: "sunt atatea lucruri de care nu am nevoie". nu cred ca el se referea la faptul ca datorita nivelului intelectual la care a ajuns, nu se mai complace in mizeria sacului fara fund cotidian, in destrabalare jinduita si atat de fad umanizata.
vroia mai degraba sa sugereze ca indestularea prin consum nu e niciodata "destula" fara o economie a constructiei pe baza lucrurilor utile prin excluderea celor netrebuitoare. de fapt, e o logica simpla: am ce stiu si vreau sa folosesc si n-am ce mi-ar face rau, poate mai ales datorita deficientelor de caracter ale mele.
si nu poti sa nu aduci vorba de bani, spunand ca surplusul lor face mai mult rau decat bine, prin simplul fapt ca iti asigura ceea ce nu meriti.
toate idealurile si nazuintele inaintasilor nostrii, atat in plan spiritual, cat si in planul confortului unei vieti linistite, s-au transformat , de fapt s-au redus la bani.
aici e marea problema dupa mine: cel mai simplu si general ideal a devenit banul, fie cel obtinut licit, fie ilicit, fie prin munca, fie prin matrapazlacuri. nu poti exista ca om daca te rezumi la a-ti dori toate idealurile posibile intr-unul singur asa de profan. poti insa sa existi devenind cel pe care nu-l merita banul.

asa e. dar cred ca asta e destul de important ca, mai in lipsa, mai impreuna, reusesti sa-ti construiesti adevaratafiinta draga. un cantec spune: "azi stiu ca doar drumul e cel ce conteaza". poti sa suferi, sau sa fi parasit, sau sa-ti faci iluzii desarte, sau sa-i atribui (ei/lui) calitati ce stii ca nu le are, conteaza doar ca ai reusit sa intelegi ca iubirea e esenta de a trai, iar daca vrei (si esti si un pic nebun(a)), poti sa continui sa o iubesti, venerezi, in totala ei lipsa, sa traiesti din reevaluarea a ceea ce a fost, sa o visezi in fiecare noapte, pentru ca asta e esenta de a trai. si nici macar nu suferi atat dupa ce te obisnuiesti cu ideea ca ea nu mai exista ca fiinta. asta pana cand o sa-ti pui iar speranta in altcineva, care, poate e mai aproape de modelul tau "imaginar", ... si tot asa, pana cand o sa-ti bei toata esenta de a trai