Dimpotriva, eu va multumesc. Am citit un text foarte interesant iar raspunsul dvs. m-a ajutat sa imi formulez mai bine neclaritatile. Am sa incerc sa profit de acest lucru.

Dupa cate inteleg, conservatorismul are drept extensie epistemologica posibila empirismul. O abordare a empirismul ar fi aceasta " lumea este indeajuns de contingenta pentru ca orice formulare a priori sa poata fi la un moment dat contrazisa". Daca sunteti de acord cu aceasta definitie, am putea spune ca ea pune failibilitatea ratiunii sub doua ipostaze:
1) in principiu, ratiunea nu este capabila sa cunoasca obiectiv realitatea, pentru ca are o putere de patrundere limitata
2) pentru ca ratiunea opereaza cu o logica a stabilitatii, a necesitatii, asadar e complet inzestrata pentru o lume stabila, eterna, parmenidiana, ea devine ineficienta cand trebuie sa opereze asupra contingentei.
Prima ipostaza pune ratiunea drept failibila indiferent de tipul de realitate analizat. Cea de-a doua subliniaza dimpotriva registrul de functionare valabil al ratiunii si deduce failibilitatea din contingenta lumii. Cele doua ipostaze nu sunt echivalente, iar din disimetria lor pare a se naste pledoaria conservatoare pentru traditie, pentru obiceiuri, pentru obisnuinta: intr-o societate, failibilitatea ratiunii poate fi diminuata daca viata acestei societati este cat mai stabila; altfel spus; daca membrii societatii inteleg sa isi moduleze felul de a trai dupa un anumit model repetitv. Acest model este chiar traditia,

In raspunsul dvs. spuneti ca acceptiunea conservatoare a moralitatii recunoaste, fara a incuraja ambiguitatea dintre bine si rau; sensul pozitiv al acestei ambiguitati este evitarea fanatismului Binelui. Dar acest sens foloseste numai prima acceptiune a ratiunii. Traditia ar fi doar un conglomerat de valori consolidate prin trecerea timpului, functionale prin obisnuinta; modul cum aceste valori trec testul amiguitatii dintre bine si rau e pur si simplu faptul ca au supravietuit. Ducand pana la limita aceasta abordare, traditia pune in lumina niste valori artificiale, neverificabile, slabe, intarite doar de trecerea timpului. Artficial este un cuvant iata, strident, daca este privit in lumina criticilor conservatoare pentru artificialitatea si valorile inventate, abstracte, ale Revolutiei Franceze. Am incercat insa sa duc duc pana la limita unilateralitatea abordarii failibilitatii cunoasterii umane. In fond, astazi, morala contextului, a hermeneuticii, a secesionarii multi-culturale merge pe aceeasi directie.

Daca folosim complementar si cea de-a doua ipostaza a failibilitatii ratiunii, atunci pare a rezulta ca intr-o lume a stabilitatii, coagulata in jurul traditiei, valorile rezista nu numai prin puterea obiceiurilor, prin increderea in valorificare conferita de timp, si prin prudenta alegere a solutiilor trecutului. E ceva mai mult. In aceste conditii, oamenii chiar pot discerne intre bine si rau; altfel spus, au un test suplimentar de verificare. Daca este asa, atunci cand doua traditii se infrunta, valorile lor nu sunt incomensurabile iar individul poseda, pe langa latura sa sociala, daca nu un set a priori de valori, atunci o capacitate de discernamant independenta. Este acesta un indiciu pentru revendicarea lui Hayek sau a lui Mises, ganditori originar conservatori, cum sustineti dvs, de catre libertarieni? Sau pentru modul cum o traditie poate fi refacuta dupa o intrerupere traumatizanta?

La sfarsit va marturisesc senzatia vaga de incompletitudine fata de explicatia formarii si functionarii traditiei. Acel " a stii cum", articulat arborescent, din surse " in penumbra", vorbal lui Andrei Cornea, il dilueaza complet pe " a stii ce". V-as intreba daca nu cumva traditia inteleasa prin " a stii cum" e o conditie necesara, iar traditia inteleasa" prin" a stii ce" o conditie suficienta pentru viata unei societati.

Cu stima,
G. Nechitoaia

In primul rand as vrea sa spun ca sunt de acord cu multe dintre afirmatiile eseului, insa as vrea sa exprim cateva nedumeriri.

Sunt de acord cu respingerea ideologiilor rigide, explicative. Totusi, nedumerirea mea e bazata pe o afirmatie morala” exista lucruri (si aici vorbim despre teoriile politice) interpretabile in directia binelui sau a raului, indiferent de intentia initiala a autorului”. Altfel spus, exista in trasaturile conservatorismului astfel de scapari interpretabile? In fond, acest scepticism moral se suprapune peste scepticismul conservatorilor: nici o sentinta a priori nu este valabila pana cand experienta comunitatii nu o valideaza. Modul cum acest scepticism se poate intoarce impotriva teoreticienilor conservatori poate fi urmatorul “ nu poti sa teoretizezi ceea ce ai definit initial drept o suma de practici cu surse cu surse imperceptibile si imposibil de redat in maniera explicativa”. Odata traditia, memoria si implicit identitatea pierduta, incercarea de a o conserva se poate oare face altcumva decat cu mijloacele rationalizarii, legate firesc de pretentia de obiectivitate? Imi imaginez spre exemplificare un conflict intre doi indivizi. Traditia ii da dreptate unuia dintre ei, celalalt nu e silit sa se supuna, pur si simplu pentru ca nu recunoaste aceasta traditie. Urmarea ar fi aceasta: pentru a se impune, traditia trebuie sa se solidifice, sa isi defineasca originile incerte, accumulate, si sa se constituie pana la urma tot intr-o ideologie, o teorie unitara.

Conservatorii sustin ca identitatea individuala nu se poate constitui in afara societatii. Dumneata te distantezi de asemenea atat de “ utopiile individualiste” pe de o parte, cat si de statul asistential, pe de alta parte. Mie mi s-a parut ca descrierea practicilor in cadrul comunitatii, a raporturilor “ organice” intre membrii ei expuse in defavoarea raporturilor dirijate, clare, construite de la un grad zero, seama foarte mult cu argumentarea unui libertarian classic, L. Mises, impotriva planificarii socialiste. Acolo este vorba de un argument economic cuprinzand insa, in profunzime, un argument social asemanator, mi se pare, argumentului conservatorilor. Aceasta imi aminteste de un paragraf din editia a IIa a Omului Recent. Acolo, un fragment argumenteaza ca Hayek ar putea fi considerat astazi un conservator...


Ajung astfel la urmatoarea nedumerire: in final, care e raportul atunci dintre stat si societate, daca nu este unul asistential, si nici unul minimal? Si economic, care este raportul dintre conservatorism si capitalism? Capitalismul subantinde, de buna seama, o teorie individualista, si o balanta net pozitiva a drepturilor fata de obligatiilor.

Cu amicitie,
G. Nechitoaia