Iubirea e in ecuatia fericirii.

Am insa cateva nelamuriri:
1. cine avea 6 ani? Ea – fata sau ea – povestea?
Daca fata avea 6 ani, inseamna ca era foarte precoce (daca el, eroul-povestitor, a purtat asemenea discutii cu ea) si sa stie si despre serotonina nu e ,,prea mult.” Dar nici obligatoriu. Mai are timp, desi…(alt lucru interesant): copila stie deja ca viata e ,,atat de scurta” (poate i-a auzit pe cei mari plangandu-se…), dar, cu toate ca demonstreaza matematic nedemonstrabilul (ca Mosului ii e indeajuns o noapte pentru a imparti daruri”…(tuturor copiilor din lume care au fost cuminti, probabil), da semne ca nu va fi chiar atat de tare la cifre, pentru ca spune cu propria-i gurita: ,,pierdem jumatate din ea dormind?”, de parca ziua-lumina (oficial 16 ore) ar fi egala cu cea rezervata somnului (medical, 8 ore). Presupunem ca fetita de 6 ani doarme mai mult (12 cu...12 ?), pentru ca, daca se culca la ore atat de tarzii pentru un copil, fie el si precocs, (,,ceasul a batut a doua oara dupa miezul noptii”), nu se mai poate trezi, ca tot copiletu, cu noaptea-n cap, ci recupereaza posibilele lacune de serotonina printr-un somn prelungit (sa zicem, pana la orele 12 ale amiezii). Pentru ca un copil, oricat de fletz, nu sta intre perne pana la 2 dupa-masa si un parinte, oricat de indulgent, nu-l lasa sa-si faca, de la 6 ani, un asemenea program distructiv.
Un alt semn de precocitate e ca fetisoara de 6 ani invita barbati maturi la cina ( dupa cum scrie, povestitorul pare a avea 'cel putin' 16 ani); insa, avand in vedere ca mama ,, grijulie”era prin preajma, nu se poate banui ca discutiile celor doi ar fi depasit sferele bunei-cuviinte.
Acel ,,povestea noastra s-a’ncheiat” ne duce cu gandul ca eroul ar fi un spiridus, nu atat legandu-ne de subiectele de discutie ale celor doi, cat pentru ca, oricat de dubioasa ar fi lumea in care traim, ne vine greu a crede ca o mama grijulie isi lasa copilul la ore tarzii din noapte, cu un barbat de peste 16 ani, sa se aprinda in discutii filosofico-stiintifice prelungite in demonstratii…
Cu o seara inainte…inainte de ce? (e cam confuz). Cititorii pot sa vrea sa stie mai multe, daca folosesti stilul asta misterios. Ideea 1…suspans…alta idee…explicarea ideii 1 – ar fi o metoda buna de a captiva cititorul. Asta pentru ca se vede ca nu-i de colo ce si cum scrii…

daca toate astea mi-ar face viata mai usoara, ferice ar fi de mine! Din pacate, mi se intampla de obicei reversul. De exemplu, azi am stricat, cred, ziua cuiva, printr-o ,,potriveala" nefericita - adica am vorbit (cu lux de amanunte) despre funie in casa spanzuratului, incat interlocutoarea mea a avut impresia ca am aflat nu-stiu-de-unde, intreagul episod si ca ii bat apropouri, si ca a fost barfita etc. atat de ,,aproape" am fost, incat nu am avut cum sa ma dezvinovatesc. Imi vine sa plang si sa rad in acelasi timp.
Picky, zi ceva sa-mi treaca supararea!

Andre29, mergeam pe linia gandirii lui Mr six...desi e greu sa tii pasul...
Pisicile nu sunt parsive. Parsivul face totul sa nu-ti dai seama ca te trage pe sfoara. Pisicile fac pe parsivele. E de fapt un joc de-a parsivenia (daca le iese manevra, cu-atat mai bine). Apropo, cand eram mica aveam un motan pe care-l invatasem sa simuleze ca lesina. Se trantea brusc la pamant, incepea sa rasufle cu greu, inchidea ochii si...parea pierdut. Cand te apropiai de el, se ridica dintr-o data si o lua la fuga.
Horia D: daca ghicesti care e petul femeii, iti dau un premiu!

Vulgaritatea, si cea ,,constient asumata, ca forma de non conformism, ca expresie a sfidarii normelor si a bunului simt comun, ca forma de revolta “ (1 - alex andra), si cea de genul ,,ce atrage pe unul nu place altuia” (2 - mya) sunt niste chestiuni de alegere. Care provin dintr-o nevoie. Aici nu mai inteleg: nevoie…de ce? In cazul 1, e clar: nevoie de revolta. Impotriva cui si a ce? A normelor? A bunului-simt? A civilizatiei?
In cazul 2…deja daca e vorba de atractie…treaba e mai grava - privita din afara, cel putin…(pentru psihicul omului poate fi utila…cui pe cui se scoate). Dar ma lovesc (din fericire, la cel mai…figurat mod posibil) de galeata cu gigei. Carora, cel mult, imi vine sa le dau un calcai in bot, sa-si bage capul la loc. Asta e nevoia mea. Nevoia altora poate fi alta…Alegerea sa porti conversatii inteligente, pe teme si mai inteligente, in vorbe trasnet, care nu se-aud pe toate drumurile, care n-au imbibat lumea suficient (trebuie sa le foloseasca din ce in ce mai multi, poate, pana la urma vor deveni limbaj literar, ca doar suna atat de plastic, ca as pune pe cineva sa stea la colt de strada, sa-mi inregistreze pe un reportofon pe smecherii mahalalelor – artisti ai cuvantului in varianta post-moderna – si sa ascult inainte de a adormi glasurile lor atat de placute si, mai ales, limbajul lor cel plin de bogatie si stil, ca sa am vise frumoase…sau macar sa scap de cosmarul unei zile din viata mea, prin comparatie cu o zi din viata lor…).
Asa cum gusturile, in general, nu se discuta, nici preferintele comunicationale nu ar trebui sa se discute. Si nici macar sa socheze...mai ales in cazul necunoscutilor.