utilizator: val manescu

statut: utilizator inregistrat
inregistrat inainte de 20/02/2007 subiecte: 6
comentarii: 3

semnaleaza adminului
.


subiecte recente:


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Scrisoare de dragoste
de val manescu la: 23/12/2006 00:46:00
stimatĂ doamnĂ / de val mănescu/ nu ţi-am mai spus de multă vreme, doamnă, că te iubesc. m-am luat cu viaţa, cu cititul, cu scrisul, cu serviciul, cu grijile, şi, uite, au trecut ani de zile de cînd nu ţi-am mai spus că te iubesc. dar trebuie să ştii,că, demult, cînd fugeam de-acasă ca orice tînăr cu sîngele clocotind de pasiune, numai pe tine te căutam. Ţi-aminteşti? veneam la tine pe jos, cu bicicleta, cu autostopul, cu trenul, cu orice, numai să te văd, să mă bucur  ...continuare .
2 comentarii
modifica
MOS CRACIUN
de val manescu la: 23/12/2006 00:42:00
europo, venim!/ moŞ crĂciun/ de val mănescu/ nu ştiu dacă şi în anul 2006, ca să vină moş crăciun cu brăduţ, bomboane şi jucării, e obligatoriu să fii tare cuminte încă înainte cu două-trei săptămîni de 24 decembrie. să nu mai sari gardul la vecinul ercuţă după minge, să mănînci tot ce ţi se pune în farfurie, să ai numai 9 şi 10 în carnet, să nu te baţi cu soră-ta şi să n-o mai porecleşti, să nu faci aia, să nu faci ailaltă, în general, să fii un c  ...continuare .
comenteaza!
modifica
Ce mai e cu Mos Craciun in 2006
de val manescu la: 17/12/2006 21:27:00
europo, venim!/ moŞ crĂciun/ de val mănescu/ nu ştiu dacă şi în anul 2006, ca să vină moş crăciun cu brăduţ, bomboane şi jucării, e obligatoriu să fii tare cuminte încă înainte cu două-trei săptămîni de 24 decembrie. să nu mai sari gardul la vecinul ercuţă după minge, să mănînci tot ce ţi se pune în farfurie, să ai numai 9 şi 10 în carnet, să nu te baţi cu soră-ta şi să n-o mai porecleşti, să nu faci aia, să nu faci ailaltă, în general, să fii un c  ...continuare .
7 comentarii
modifica
afiseaza toate subiectele...

comentarii recente:


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
val Cred că aveam vreo ş - de val manescu la: 03/05/2006 06:49:00
(la: Sa ne amintim de copilarie si trasnaile pe care le faceam!)
val

Cred că aveam vreo şase - şapte ani cînd, într-o vară, a venit circul la Comăneşti, judeţul Bacău, România. De fapt, era un cort cu patru pereţi de pînză albă, fără acoperiş, montat pe cîmpul viran din centru, între alimentara lui Zavadovscki şi Farmacia nr.1 . Un panou de carton era prins de cei doi pari care marcau intrarea. Pe el erau pictate grosolan, în culori violente, două fiinţe uluitoare: Omul cu Faţă de Bou şi Fata Fără Mîini. Îi aşteptam, ştiam că fuseseră cu o săptămînă înainte la Moineşti. Trepidam de emoţie, mai ales că Omul cu Faţă de Bou, înfăşurat într-o mantie de mătase neagră, umbla prin băcăniile din tîrg ca să-şi cumpere de mîncare. De la spate arăta ca un uriaş, cu umerii largi şi pălăria cu boruri mari de ţigan ardelean. Avea jumătatea dreaptă a feţei acoperită cu o eşarfă roşie. Ochiul care se vedea era de un verde strălucitor. N-o fi fost şi ăla de sticlă? Da’ cum vedea cu el? La cîrciuma lui Paisa ceruse o tescovină. Băieţii îl văzuseră cum îşi dezgolise pentru o secundă faţa ca să dea ţoiul de duşcă, cu buzele groase şi pline de bale. Se şoptea ba că arătarea se născuse în urma unui incest, ba că maică-sa se culcase cu un bou adevărat, ba că, de fapt fusese om normal, pînă pe la douăzeci de ani, cînd se îndrăgostise nebuneşte de o îngeroaică măritată cu un vrăjitor. Unii jurau că-i văzuseră copitele şi coada. Sigur era că era blestemat.
Pe la ora cinci a intrat în cort şi noi ne-am înghesuit în faţa intrării, fiecare cu un leu de hîrtie în mînă. Cu un leu cumpărai atunci o îngheţată Doina pe băţ.
În sfîrşit, iată-ne în cort, pe băncuţele soioase de lemn. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, pentru prima oară în oraşul dumneavoastră, minunile secolului : Omul cu Faţă de Bou şi Frumoasa Fără mîini! Cei bolnavi de inimă sunt rugaţi să părăsească sala. Banii se restituie la ieşire. Lume, lume ! Pentru prima şi ultima oară în oraşul dumneavoastră, circul nostru prezintă două fiinţe unice pe pămînt. Încarnarea blestemului ! Lume, lume, vino să vezi minunea!
Chiar dacă aş fi fost bolnav de inimă, n-aş fi stat acasă.
Un cerşaf jegos s-a ridicat şi un răpăit de tobă ne-a tăiat respiraţia. Încet, cu o mişcare studiată, Omul cu Faţă de Bou şi-a dat deoparte năframa roşie. Pe obrazul lui drept creştea păr galben, ţepos, iar ochiul imens emitea o lumină roşie. Din tîmplă îi ieşea un cucui absurd, ascuţit ca un corn. În locul unde ar fi trebuit să fie bărbia şi gîtul supura o plagă roşie–vineţie. Brusc se făcuse frig. Ceafa era umflată ca o băşică de porc. Priveam hidoşenia numai o fracţiune de secundă şi îl ascultam uitîndu-mă la vîrful tenişilor mei de cauciuc. Dacă am murit vreodată de scîrbă, atunci am murit. Făptura se fălea cu copita braţului drept de pe care, cu aceeaşi încetineală, scosese mănuşa din piele neagră. Era maiestuos şi în acelaşi timp, ridicol. Inima mi se urcase în gît şi îmi venea să rîd şi să plîng. Vocea lui gravă, insidioasă, ne suspenda între realitate şi poveste. Spunea că se simte om, că nimic nu-i mai grozav pe lumea asta decît dragostea şi că durerea lui e că l-au respins la recrutare. Apoi, a scos dintr-o valiză jerpelită o trompetă de aur cu care a început să cînte Silence. Înmărmuriţi, nu ne-am dat seama cînd s-a terminat cîntecul şi s-a dat deoparte altă cortină. Nimeni nu s-a gîndit să bată din palme. O prinţesă adevărată, cu pietre preţioase în coroniţă, se uita la noi de pe scena de scîndură. Ochi negri imenşi, părul solar şi trup de silfidă într-o rochie de mireasă care nu avea mîneci.
Fata Fără Mîini, bătea ritmul Ursului de la Asău într-o tobiţă de pionier cu beţele ţinute nefiresc între degetele de la picioare. Avea pielea albă şi, prin transparenţa ei, puteai să-i vezi sîngele curgînd. Îşi punea picioarele pe după gît, îşi scotea coroniţa şi se pieptăna. Putea să coase şi chiar împletea un fular din lînă galbenă. Ne holbam la pulpele ei rotunde şi la chiloţii albi care se vedeau de sub rochie. Degetele cu unghii de sidef se mişcau cu precizie şi agilitate. Ducea mîncarea la gură fără nici un efort, contorsionîndu-şi imposibil coapsele lungi de divă .
Vocea baritonală a monstrului pe jumătate om explica savant gesturile fetei. Era născută aşa, fără mîini. Blestem de neam. Dar prelungirile delicate ale tălpiţelor ei roz puteau face mai mult decît puteam noi să facem cu mîinile. La sfîrşit, ne-a dat autografe.
O chema Elena şi , după cum scria, cred că nu ştia să citească.
Totul era al naibii de adevărat şi, în acelaşi timp, nefiresc.
A doua zi, parcă nimic n-ar fi fost. Dimineaţa la şapte, cînd m-am dus să iau pîine de la Zavadovscki, cortul dispăruse.

De ani de zile, acelaşi sentiment de increat, de suspensie între neant şi viaţă, mă paralizează ca atunci cînd eram mic şi neputincios. Mi-e scîrbă că nu pot face mai mult ca respingătorul circ politic din ţara mea să ia sfîrşit. Şi mi-e milă de noi, copiii, că plătim atît de scump intrarea, doar ca să fim prezenţi la acest spectacol jalnic.

val PĂCATUL ANCESTRAL de V - de val manescu la: 03/05/2006 06:49:00
(la: Sa ne amintim de copilarie si trasnaile pe care le faceam!)
val
PĂCATUL ANCESTRAL
de VAL Mănescu



Cînd am ucis pentru prima oară, cred că aveam vreo cinci ani. Am făcut-o mai mult din spaimă, decît din sadism. Dădea din picioare ca apucatul, doar-doar o scăpa din strînsoare. L-am lipit de gardul lui Ichim şi i-am înfipt cu putere în spate, printre elitrele chitinoase, un ac de siguranţă care i-a perforat abdomenul. Continua să se zbată. Brusc mi s-a făcut frică şi mi s-a năzărit că nenumăraţii lui fraţi i-ar putea sări în ajutor. Am luat un bolovan şi l-am lovit pînă cînd n-a mai rămas din el decît un lichid albicios în care pluteau fragmente maro de tegument cuticular. Cred că am ţipat de emoţie şi de scîrbă. A apărut ca din senin, maică-mea, mai speriată ca mine. Mai întîi m-a mîngîiat, apoi m-a altoit părinteşte la fund, ca să ţin minte să nu omor niciodată o vietate, nici muscă, nici cărăbuş, că drept de viaţă şi de moarte asupra a tot ce mişcă pe pămînt, numai Dumnezeu are. Poţi să faci tu un cărăbuş? Numai ce poţi face tu, ai voie să distrugi, băiete! Altfel, e mare păcat.
Cu altă chelfăneală m-am ales, nu mult după asta, cînd am adus acasă un briceag cu mîner argintiu în formă de peştişor. Îl găsisem în iarbă, dar briceag ca ăla nu avea decît Nicu Paşcu. I-l cumpărase taică-su, ceferist, de la Focşani, şi el era tare fudul, pe de o parte pentru că taică-su era singurul tată de pe strada noastră care ştia să pornească o locomotivă cu aburi, iar pe de alta, cu tăişul cuţitaşului atîrnat mereu la brăcinar. Cînd rămînea fără săgeţi la arc, era singurul dintre noi care şi le putea face repede din draniţă sau din ramuri de salcie. Toţi visam să ne facem mari şi să ajungem la Focşani, să ne cumpărăm şi noi bricege-peştişori şi să mergem ca Nicu pe mijlocul străzii, bălăngănindu-le de lănţişorul legat la curea. Şi să ne facem săgeţi, oricît de multe, de cîte ori am fi avut chef. Trebuie spus că, acum cincizeci de ani, Focşaniul era cam la fel de departe cum e acum Parisul de Bacău.
Am ţinut briceagul ascuns şi am dormit cu el sub pernă. M-am trezit de vreo cîteva ori şi-am verificat dacă mai era acolo. A doua zi, l-am înfipt în pămînt de un milion de ori, am aruncat cu el la ţintă, mi-am sculptat o bîtă dintr-un lemn de brad, mi-am făcut douăzeci de săgeţi, am săpat o groapă pentru bilele de sticlă şi mi-am scrijelit numele pe o scîndură din gardul din fundul grădinii. După fiecare întrebuinţare, îl ştergeam cu batista şi mîngîiam solzii strălucitori ai prăselelor. Era briceagul meu. Aveam briceag.
La masă, l-am scos din buzunar să tai pîinea. Io-te ce-am găsit eu pe deal! – am murmurat mai mult pentru mine. Soră-mea a uitat să mai înghită. Taică-meu s-a uitat pe sub sprîncene, a terminat de mestecat şi-a zis „ I-ai furat briceagul lui Paşcu! Bravo ţie, mă nelegiuitule! Băiatul meu e hoţ! Asta am crescut eu la casa mea: un hoţ, să mă facă de rîsu’ lumii!” M-a altoit, mi-a desfăcut nervos carabina lanţului de la brîu şi mi-a îndesat obiectul de metal în mînă: „Acu’ te duci, îi dai băiatului cuţitul înapoi şi-i spui iartă-mă, auzi, nu pleci de-acolo pînă nu-ţi iartă păcatul!” De bucurie că şi-a recuperat peştişorul, Nicu m-a iertat pe loc. A zis că sunt cel mai bun prieten al lui pe viaţă şi-a vrut să ne facem fraţi de sînge ca-n Huckleberry Finn. Numai că eu n-aveam nici un chef să-mi văd izvorînd sîngele şi i-am zis să amînăm ritualul pînă după Paşte, că eram în post. Iar el a pierdut briceagul la cîteva zile, definitiv. Între timp, descoperisem în pod o Carte de Cetire din anii douăzeci, plină cu pilde legate de cele zece porunci biblice. În paralel, Vică Paisa îmi furniza fascicole din colecţia Povestirilor ştiinţifico-fantastice, alt orizont excitant al imaginaţiei.
Oscilam între concretul imaginar al viitorului şi credinţa în autoritatea supremă a creaţiei divine. Mîncam marmeladă sau halva cu pîine neagră şi învăţam să joc şah cu Costel Bobeică. Apoi am primit cu mîndrie cravata roşie de pionier.
Cu timpul mi-am dat seama că, deseori, o minciunică face mai bine decît adevărul. Învăţam din mers, viaţa. De la cei mari. Bunica îmi tot spunea că e foarte hrănitoare marmelada. Profesorul Alexandrescu m-a învăţat să suflu în trompetă cele trei marşuri pioniereşti, obligatorii pentru demonstraţia de 1 Mai. Dacă nu le ştiai, nu erai om. Prin liceu adoptasem amuzat butada: eu nu sunt mincinos, pentru că nu spun minciuni inutile. Ca orice adolescent, mă grăbeam să fiu bărbat şi pufăiam din ţigară în pauze, trăgeam cîte o votdcuţă după ore, îmi poftea trupul după dragoste muierească. Păcătuiam nonşalant, mai mult cu gîndul, şi mi se părea că n-am să fiu niciodată pedepsit pentru asta.
La organizaţie, americanii erau nişte ticăloşi, sovieticii erau deştepţi şi umani. Numai că, americanii aveau Corvette Sting Ray frumos şi Cadillac Eldorado alb, iar ruşii aveau Volga neagră şi Moskvici urît. Din est venea lumina corurilor revoluţionare alb -negru; din vest, Elvis era vesel color la Acapulco şi se săruta panoramic pe gură cu iubita lui. Apoi ni s-a administrat nechezolul din Codul principiilor şi echităţii socialiste, impunîndu-ne în fals sfinţenia ideologică. Dogma din noua biblie stabilea că noi suntem bunii şi capitaliştii sunt răii, iar noi ne întrebam mereu cum naiba, dacă la noi e atît de bine şi la ei atît de rău, de ce la noi e atît de rău şi la ei atît de bine ?

Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că, de cîţiva ani plătim facturile nelegiuirii: pentru cincinale şi revoluţie, pentru Bancorex, inundaţii, Iliescu, mineriade, molime, Cernobîl, Cîntarea României, Năstase, Vîntu, Băsescu, Becali, şi pentru alte şi alte catastrofe pe care le-am declanşat în timp, oridecîteori am luat în deşert legile sfinte ale onoarei, cinstei şi respectului, ca nişte oameni fără Dumnezeu, dintr-o ţară fără Dumnezeu.
val IMAGINE ŞI FOTOGRAFII - de val manescu la: 30/04/2006 11:08:55
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
val

IMAGINE ŞI FOTOGRAFII
de Val Mănescu

Pe deasupra centrului dragului meu oraş a plutit, vreme de-o săptămînă, zeiţa Thalia însoţită de o cohortă redutabilă de artişti, la a căror simplă rostire a numelor tremură frunza şi iarba sutelor de actoraşi de provincie şi de aspiranţi la gloria scenei, a laurilor şi a ropotelor de aplauze ale poporului.
Profitînd de mărinimia unei Primării care pare din ce în ce mai interesată de nivelul cultural al celor pe care - temporar – îi păstoreşte, conducerea Teatrului Municipal Bacovia a reuşit să pună în practică un proiect pe care orice manager teatral cît de cît ambiţios şi-l doreşte. Festivalul Gala Star a văzut lumina rampei, în pofida tuturor cîrcotelilor, suspiciunilor şi contestaţiilor. Pentru toată lumea, a fost un succes al urbei, nu doar bătaia în piept a cîtorva isteţi decişi şi responsabili cu imaginea Bacăului.
Nu-mi prea stă în fire să laud - şi nici n-o fac - dar nu se poate să nu consemnez regalul teatral de la Bacău ca pe cel mai important eveniment cultural întîmplat aici în ultimii ani. Cu toate lipsurile, inerente unui experiment aflat la prima încercare. Şi în pofida insidioasei întrebări care a planat la unele spectacole pe sub cupola cu norişori a sălii: Unde ne sunt băcăuanii deştepţi, intelectualii, scriitorii, artiştii, profesorii, actorii, toţi cei înebuniţi după replica deşteaptă, bine spusă, care ascunde sensuri descifrabile doar de cei cu un coeficient de inteligenţă şi cultură situat peste medie? Cum or să poată critica, cei puşi pe critică, ceva ce n-au văzut? Din auzitelea, nu se pune, băieţi! Ochi văzut, ochi crăpat, zicea Tudor Vornicu. Dacă îşi mai aminteşte cineva de omul care a făcut cu adevărat artă din televiziune în ţara asta...

Lumea evoluează. În domeniul imaginii, al filmului şi al fotografiei, am asistat într-un scurt interval de timp, la adevărate minuni. Dacă ia capul profesorului de chimie de pe fotografia din tabăra de astă-vară şi l ataşează trupului deja decapitat al silfidei care-i predă engleza, orice copil se poate amuza copios în faţa display-ului. Oricine poate trimite instant filmuleţe în direct prin telefonul mobil. Te şi întrebi unde vor ajunge, frate, cu tehnica asta?
În acelaşi timp, adică în zilele noastre, adică taman săptămîna asta, secretara unei şcoli ( nu-i dăm numele, persoană importantă, monşer!) ceartă rău de tot fetele care aduc - pentru diploma de absolvire a zece clase - poze în care zîmbesc, au priviri luminoase şi o atitudine degajată. Departe de Doamna secretară gîndul că acele fotografii le-au costat pe eleve cam 10 lei noi, adică gustarea lor pe vreo cîteva zile. Nu contează nici că sunt atît de expresive încît par pline de prospeţime, de viaţă, de naturaleţe, şi chipurile sunt frumoase şi tinere, chiar aşa cum trebuie să fie adolescenţa.
Doamna în cauză le trimite din nou la fotograf pentru că pretinde ca imaginea absolventului pe docoment să fie reflectarea seriozităţii, cu privirea drept înainte, tunsoare regulamentară, fără cercei în urechi, ferească Dumnezeu de ruj sau machiaj! Rigid ca mortu’ , aşa să fie!
Pentru că n-au apucat să devină utecişti, elevele şi elevii respinşi la proba foto a secretarei nu înţeleg de ce atîta rigoare şi de ce ar trebui să aibă o faţă inexpresivă, ţeapănă, pe un act oficial care îi va însoţi de-aici înainte pe drumul evoluţiei sociale şi profesionale, toată viaţa lor.
Pe vremuri, primii secretari erau stăpînii absoluţi ai unui judeţ, aveau drept să taie şi să spînzure, aveau drept să bage şi să scoată din origini pe ori cine nu respecta codul principiilor eticii şi echităţii socialiste care cerea cetăţenilor să fie serioşi, înţepeniţi pe linia construcţiei comunismului, viitorul de aur al omenirii. Le cereau să muncească şi să tacă. Să nu comenteze. Să nu vrea. Să nu-şi dorească blugi, plete, fuste scurte, muzică, filme, pîine, carne, maşină, nimic. Să fie mulţumiţi cu soia, cu frigul, cu întunericul, cu tăcerea. Să zică mersi că au pentru ce să stea la coadă. Cine îndrăznea să-şi dorească altceva, era împotriva politicii partidului şi partidul era ferm : cine nu e cu noi, e împotriva noastră, e infractor. Ca la armată, se aplicau principiile supunerii: dacă nu ştii, te învăţăm, dacă nu vrei, te obligăm.
Doamna secretară i-a invidiat la timpul potrivit pe superiorii ei într-ale secretariatului. Frustrările ei se observă, pesemne, de multă vreme. Dar ea e corectă, punctuală, face cafele bune, ba, cînd se termină zahărul de la protocol, dă o fugă la chioşcul din colţ şi ia din banii ei un kil, doar n-o sărăci dintr-atîta. Treaba să meargă. Dom director să fie mulţumit. Democraţia actuală îi permite secretarei să se manifeste plenar, ca un om nou, care-şi face treaba exact, ca un robot, fermă în principii şi în tot ceea ce a învăţat. Directorii pe care i-a avut în ultimii şaisprezece ani, i-au apreciat capacitatea de a nu creea probleme, seriozitatea şi intransigenţa faţă de leprele astea de elevi care vin la şcoală de parcă ar fi vii, de parcă ar gîndi, de parcă ar spera. Dracii ăştia nu înţeleg că au voie să pună întrebări şi să comenteze, doar dacă ridică mîna şi li se dă voie. Şi, la poze, nu se discută: privirea drept înainte, bărbie sus, fruntea liberă, urechile vizibile! Aşa rămîi pe diplomă. Şi nu te rîde ca prostu !
Vă dorrresc multă sănătate şi ferrricirrre! – îşi încheia discursurile către naţie, inclusiv către secretare secretarul general al primilor secretari şi al tuturor secretarilor şi secretarelor din România. Dumnezeu să-l ierte!

afiseaza toate comentariile...


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...