nu e o dorinta noua aceea de a publica. o am de cativa ani buni... hm, foarte buni. o perioada insa nu am mai putut scrie - pur si simplu nu iesea nimic bun, ma durea lucrul asta, dar vedeam ca nu se poate. acum, dupa ce simt din nou ca pot, vreau sa iasa ceva deosebit. nu o sa pot multumi pe toata lumea, dar atat cat va fi, vreau ca ceea ce scriu sa placa, sa inspire, sa ajute.
inca o data multumesc mult pentru sfaturi si pentru cuvinetele frumoase.

nu ca iti sacrifici dragostea, pentru ca numim sacrificiu atunci cand avem un scop nobil si maret. nu te supara pe mine, dar faptul ca stai cu un om pentru banii lui, in timp ce iubesti pe altcineva. nu mi pare a fi un sacrificiu. sacrificiu e atunci cand e spre binele altora, nu spre al tau.
desi, nu vad ca ti e nici tie bine.
atunci, nu inteleg. nu am crescut avand multi bani, dar ma simt bogata. nu vad la tine dragoste uriasa nici pentru unul, nici pentru altul, ci o mare indecizie... poate e si multa pasiune, dar in tiparele mele nu vad dragostea... nu in tiparele inguste, nici in cele largi... nu vad cum spui ca iubesti cu adevarat daca lasi mandria sa-ti stea in cale.
dar daca tu crezi ca e dragoste, ei bine, supune-o la un test: vezi cat poate darui. daca te poti darui pe tine, cu trup, suflet, aspiratii mai ales, atunci e dragoste. dragoste e atunci cand vrei sa l vezi pe cel de langa tine fericit. sa nu fie doar pasiune!!!!
gandeste te din nou: pe cine iubesti? dar fii sincera cu tine

daca mintea omului l-ar fi facut pe Dumnezeu, asta inseamna ca Dumnezeu nu exista, ori El este tot ceea ce este mai real si mai frumos in lumea asta. daca e sa ne luam sa desiram tone de intrebari, nu ajungem nicaieri. pentru ca stiinta lui Dumnezeu este mai presus de stiinta noastra. si apoi, chiar asa, ce rost am putea gasi intoate intrebarile astea? cu siguranta nu ne-ar ajuta sa crestem. eu cred ca numai credinta este cea care ne face sa crestem. ori, credinta este o incredere desavarsita in lucrurile care nu se vad.prin credinta Dumnezeu ne da raspuns la toate intrebarile care isi au un rost in viata asta.

imi aduc aminte de o discutie de acum ceva ani... de fapt a fost un moment foarte frumos, si a ramas apropiat de sufletul meu. in fine, contextul nu l mai precizez acum, dar am spus atunci ca Dumnezeu, la inceput, l a creat pe om perfect. dar au trecut mii de ani, si mai ales, a intervenit pacatul. dreptatea lui Dumnezeu... este un lucru prea mare pentru ca noi sa l intelegem deplin... ce este drept si ce nu... de obicei, pt tot ce se intampla rau, noi spunem, cum permite Dumnezeu?! pai cum, dar pentru toate noi gasim replica asta, pentru toate nu gasim decat aceasta jalnica, patetica, mereu aceeasi replica?
nu Dumnezeu e de vina, oameni buni! asta a facut pacatul din noi. nu pentru ca ne am naste pacatosi, pentru ca nu e asa, ci pentru ca de cand a intrat pacatul in lume, suntem inclinati spre pacat, firea noastra e asa. si pacatul are, bineinteles, consecinte, urmari. si venind vorba de copiii aceia, de multe ori m am intrebat si eu, stand printre ei.in Biblie e o intrebare referitoare la un asemenea om: cine a pacatuit, el sau parintii lui? pacatul are urmari. tot ce facem gresit fiecare se rasfrange asupra noastra, a tuturor, nu ca o pedeapsa, ci ca o urmare... nu, nu e nicidecum corect, fiecare avem dreptul la o viata, dar sunt ferm convinsa ca si pe Dumnezeu il doare, pe El, care si a dat singurul fiu pentru noi. si vrea sa se termine cat mai repede.
lumea a ajuns deja la o limita aproape de nesuportat. unde mai e dreptate? mai nicaieri. dar nu e de vina Dumnezeu, ci alegerile noastre repetate si constiente. caci pana la urma, de ce nu ne am purta ca niste oiameni cu astfel de persoane care au un handicap, mai mult sau mai putin grav, de ce nu le am intinde o mana prietenoasa? de ce, mai ales, nu le am oferi o sansa pentru o viata?

prea putini merg la biserica poate pentru ca biserica nu inseamna mare lucrupentru ei. pentru ca vad la altii lucruri care ii dau inapoi, pentru ca nu ii vad pe ceilalti care merg mai buni decat ei... pentru ca privesc la oameni in loc sa priveasca la Dumnezeu, sau... pentru ca nu au o dragoste naturala pentru Dumnezeu, ci o dragoste decare isi aduc aminte din cand in cand, sau pentru ca la biserica la care merg nu gasesc ceea ce sufletul lor cauta, sau poate pentru ca pur si simplu considera ca asta nu e ceva foarte important.
pentru mine, biserica este foarte importanta, biserica potrivita, ca sunt multe biserici. si cred cu tarie asta: trebuie sa privesc la Dumnezeu, nu la oameni. dar vai de cel ce este o piatra de poticnire pentru altul!
si va asigur, e o binecuvantare sa mergi cu inima deschisa in Biserica lui Dumnezeu, sa aseze El Cuvantul Sau in ea... daca mergi pentru asta, ramai... daca mergi pentru asta, mergi pana gasesti locul in care sa ramai... fara sa te intereseze ce fac altii, ce cred altii, pur si simplu pentru ca viata ta este mai buna si cu sens asa.