"om" ... :( de ce ai pus cuvantul om intre ghilimele?
daca e ceea ce ma gandesc eu, atunci e trist. :( e chiar trist.
da..pacat de scris..cred ca mai aveai atat de multe de spus dupa fraza asta...as avea si eu atat de multe sa spun, dar...cum ziceai.."pacat de scris"...dupa luni de zile ma intorc umilita dar mai puternica la "cafenea"...cred ca e pentru ultima data...e prea trist...ca niciodata nu poti spune totul...

sa te maturizezi?...hmm...sa te trezesti intr-o dimineatza ca respiri la o intensitate diferita de cea a altor oameni...sa te trezesti in dimineatza aia care va avea de atat de multe ori tenta sa se repete si sa vezi ca in tine cerul are alte culori decat cerul altora...sa devi rece, uneori imun la toate magulirile vietii si sa pasesti inainte urland si strangand din dinti, dar totusi pasind si fiind constient de fiecare treapta pe care o urci..sa il ingropi pe astazi in amintirea zilei de maine, paradoxul inutil al inimilor noastre...ce sa cauti cand vrei sa te regasesti pe tine? cauta culorile...culorile care te fac diferit de toti, care te fac sa-ti inalti sufletul, chiar si cand se sfasie de durere...culori...
cate intrebari pui.. :(
zici ca ar fi bine daca nu te-ar baga nimeni in seama? ssst, nu mai spune asta...cel putin nu pe forumuri...urla in mine cuvinte dure si le-as tranti pe toate si te-as certa si as dobori orice suflare din tine, dar nu pot. nu acum. nu am voie. deocamdata...hmm...nici nu stiu ce sa spun...fara tine..poate ca ar muri o culoare..cu toate nuantele ei...

"nu condamna ca mistic ceea ce nu intelegi"..doar atat, anca...mai mult ti-am scris pe mess...nu condamna ce nu intelegi...

"Spuneam sa ne scrii noua o poveste..." ...
ce ne-am face noi fara povesti?...ce ar mai da frumusete si sens vietii pline de superficialitate?...din noi se naste mereu o poveste, poate o naste simplul fapt ca tinem in mana un buchet din frunzele cazute asta-toamna..
chiar aseara am iesit cu o prietena in parc si ne-am retras intr-o poienita (erau prea multi oameni si mie mi-e frica de oameni )...ea statea pe niste pietre, probabil isi cauta vechiul cantec invizibil de la fereastra inimii ei pe care se pare ca l-a pierdut...eu culegeam frunze, frunze de asta-toamna...mi-au cazut lacrimi, fara sa vreau (nu mai vreau sa plang). am plans mult pe frunze si ea a vazut. a zis sa nu le plang, ca povestea lor e gata..s-a dus, odata cu toamna...a zis sa ma bucur de primavara si de florile mele de cires...plangeam. ca eu cream din nou o poveste. o poveste cu frunze care nu au avut curaj sa moara in toamna, si si-au prelungit trairea pana in primavara...si mai contribuia la noua mea poveste si amintirea unui inger, cri...un inger care nu demult rupea frunze si-mi baga bucati din ele in buzunare, fara sa imi dau seama...ajungeam acasa si le gaseam...le dusesem cu mine in buzunare frante, ca inima mea...bineinteles, ingerul a plecat...chiar daca doare, cri...e frumos sa spui povesti..de fapt nu sa spui, ca uneori e atat de greu sa le spui, dar...sa le traiesti..sa le compui...
si uite ca ti-am zis o poveste..sau franturi din ea....
zahir inca nu poate spune povesti....el trebuie descoperit...nu sa se descopere el..caci asta e esenta lui, zahir....

imi tremura mailnile...sa fie adevarat? sa nu fi tu si greierele primaverii noastre doar o plasmuire a inimii mele ravasite? sunteti..reali?!..as vrea sa pot sa cred, dar...cum spunea cri, atat de multi ingeri si-au luat zborul...
povestea mea..ai dreptate, sunt eu..fiecare e o poveste, si chiar daca ea ar fi plasmuita din mii de fenomene, tot n-ar putea fi spusa..nu pe forumuri..vroiam doar sa te aud spunand"povestea mea...sunt eu"...
inca imi tremura mainile. si inima. existati....
"franturi ale sufletelor noastre in cuvinte venite de nicaieri"...cata dreptate au sfasietoarele-ti cuvinte astazi...acolo mi-e povestea. nu ieri, caci ieri se scufunda in toamna. azi. cand ma caut in cuvinte, iubindu-le sensul, ratacinu-le semnificatia, cautand mereu ca o dementa...parca mi-am pierdut povestea...m-am pierdut pe mine (ce maiva pare fraza)...
nici o poveste nu e o coincidenta...mai mult nu pot zice. nu acum. tremur prea tare din pricina regasirii. cuvintele imi sunt tacere si inima goana dementa...