Inca mai exista oameni si nu putini care judeca doar dupa aspectul exterior si cand zic asta nu ma refer neaparat la partea de vestimentatie, machiaj , etc ci la cate kg avem.
Am o prietena care sufera de ani de zile din acest motiv, este complexata,datorita faptului ca este mai mult decat plinuta, insa e o persoana foarte inteligenta si spirituala, cu simtul umorului si cu perspective in viata la nivel profesional, eu asa o vad prin ochii prieteniei noastre.
Cei din jur insa judeca la prima vedere si resping automat persoana,fara sa mai incerce sa o cunoasca sau sa vorbeasca cu ea, pentru a afla ce gandeste, ce vise are, ce planuri de viitor are.
Astfel, o vreme statea pe net in chaturi si s-a izolat de lume in sensul ca nu mai avea curajul sa incerce o relatie, ci doar sa se rezume la a vb pe net cu oameni care ii puteau admira sclipirile de minte ascutita, dar nu puteau vedea cine se ascunde in spatele discutiilor. La un moment dat, a riscat sa se intalneasca cu un tip cu care se intelegea foarte bine pe net, insa dezamagirea a fost dura, pentru ca el ,surprins de aspectul ei,a reactionat foarte nepoliticos, asa ca asta a fost ultima ei incercare de genul asta.
Chestia e ca se simte singura cand vede alte cupluri, e complexata si nu mai are puterea sa mai schimbe nimic chiar daca stie ca nu se simte bine asa.
Ce le ramane unor oameni complexati, judecati de societate pentru ca nu se incadreaza in stupidele standarde de 90-60-90? Singuratate? Izolare? Marginalizare?

Noi cei apropiati lor nu ajunge sa ii acceptam asa cum sunt si sa ii iubim pentru ceea ce reprezinta ca persoane , pentru sufletul lor...ei vor acceptul societatii, a oamenilor straini vietii lor, care sa ii iubeasca si sa ii accepte...altfel, cad in depresii care ii duc la a pierde si ce mai aveau bun in ei...









Oana M.

Daca ma intreaba am sa ii spun, stai linistit...:)
In ce priveste oamenii carora le ghicesti mastile, nu pot zice ca ar trebui sa iti fie teama , tocmai pentru faptul ca orice om pe care il descoperi e mai usor de intuit decat unul de care nu stii ca are masca....





Oana M.

Mi-ai adus aminte de o perioada draguta din viata mea:gradinita, cand plangeam daca era duminica si zicea mama ca nu se merge la gradinita, pana intr-o zi cand m-am incapatant sa merg sa ma conving singura si nu a avut alta alternativa decat sa-mi faca paine cu ou si sa o puna in gentuta si sa ma lase sa ma duc sa ma conving...cand am ajuns acolo, portarul mi-a spus ca nu este gradinita duminica si m-a trimis acasa.
Doar astfel m-am lamurit si m-am intors acasa cam plouata ce-i drept insa cu sufletul linistit ca nu mi-a rapit nimeni din orele de vis pe care le petreceam acolo.

Ei,hai sa presupunem azi ca cineva mi-ar zice : "Nu se viseaza duminica sau nu se mai viseaza in ziua de azi"; ma intreb oare unde m-as mai duce sa ma conving daca e asa sau nu?! Sincera sa fiu, NU STIU!

Traim intre oameni care nu mai stiu sa viseze,unii nici macar sa se bucure de lucrurile marunte,tot ce cauta sunt "tunuri", adica realizari mari in timp scurt, iar asa ceva nu se gaseste pe toate gardurile. Problema apare cand realizeaza ca nu se poate si devin nemultumiti de orice, chiar si de chestiile care inainte ii faceau fericiti.

Eu ma bucur si de o zi care incepe cu soare, cu cantec de pasari, cand deschis dimineata fereastra si bate un vanticel suav...o sa zici acuma ca o iau razna, dar chiar ma pot bucura din chestii marunte daca in viata mea nu se intampla ceva foarte semnificativ in acel moment...asa am reusit sa merg mai departe in momente grele in care credeam ca totul se naruie.

La ce visez? Ma bucur ca ai intrebat la ce visam :)

Visez sa ma trezesc intr-o zi fara griji, sa ies afara din casa , sa ma plimb in natura si sa imi permit sa stau in fata unui sevalet , pe un camp plin de flori si sa pictez cat e ziua de lunga, fara sa ma deranjeze nimeni, (acuma exclud putin lumea din jurul meu, pentru ca am nevoie de un timp in care sa fiu doar eu cu mine),dupa care sa stau in iarba si sa privesc cerul,zmeele pe care copii nu le mai ridica spre cer , pentru ca acum au calculatoare si joaca toata ziua CounterStrike, si enumerarea ar putea continua, te las pe tine sa completezi mai departe.


Iar in lumea noastra cotidiana, visez sa am copii sanatosi, la care sa le pot indeplini visele sau macar sa ii ajut sa si le indeplineasca, la care sa le dau aripi sa zboare spre lumile in care vor sa viseze, fara sa incerc sa imi indeplinesc visele compromise prin intermediul lor, cum fac atatia parinti.

In dragoste nu stiu ce sa mai visez...visez o schimbare care stiu ca e o utopie, pentru ca oamenii nu se schimba sau se schimba foarte rar si nu se schimba pentru ca vrem noi...cred ca am sa deschid un subiect pe tema asta...

Atat!










Oana M.

Oana M.

Da, categoric ca se merita o dezbatere pe marginile acestui subiect!

Exact cum spuneai, m-am lovit si eu de o discutie zilele trecute in care o ruda de a mea zicea ca nu se va casatori niciodata pentru ca nu are incredere in nimeni. Mai mult de atat, zicea ca nu stie daca sa mai inceapa vreo relatie sau nu pentru ca cica nu poti avea incredere in nimeni in ziua de azi.Omul acesta are 32 de ani si iata la ce concluzii a ajuns deja...eu am replicat caci daca nu te risti nu ai cum sa realizezi nimic , pentru ca doar si timpul e relativ , ce sa mai zicem de oamenii , care prin complexitatea lor,sunt de multe ori greu de inteles si de anticipat.
Deci iata cum isi pierd oamenii increderea in ceilalti dupa cateva deceptii,chestie care nu e valabila pentru toata lumea, insa ce sa mai zici atunci cand mai apar deceptii legate de incredere din partea membrilor familiei tale, care pretind ca sunt alaturi de tine orice ar fi?!
Iar cand apelezi la ajutorul lor ,- si cand zic asta nu ma refer neaparat la bani sau aspecte financiare - te trezesti ca tu erai mai mult ca sigur ca vei primi un raspuns pozitiv si cand colo, exact contrariul, apar temerile, ezitarile,etc.

Cine nu isi asuma nici un risc,- la o adica , vorba ta, orice faci poate cuprinde un risc anume , mai mic sau mai mare - nu cred ca poate obtine de la viata ce vrea.

Si sa te casatoresti e un risc, intr-adevar, deoarece nu poti cunoaste un om poate nici dupa ani de zile, mananci mai multi saci de sare la o adica, daca trebuie, pana sa iti dai seama ca stai "in pat cu dusmanul"...:))
Dar, daca fugim de toate riscurile, ne inchidem in casa si vegetam si nu mai facem nimic.( Am cunoscut persoane, de varsta a treia , care stau de ani de zile in acelasi oras si nu cunosc alt cartier decat cel in care stau, dar si acolo numai blocul lor si cateva magazine din jur...oare de ce?? teama asta de a iesi, de a vedea, de a nu fi jefuit in tramvai sau teama de a nu cheltui etc)

In fine, daca avem incredere in noi insine, in fortele noastre, in ceea ce putem realiza , atunci cu certitudine ne vom asuma riscurile care ne stau in fata...cred ca de fapt de aici vine problema increderii, de la lipsa increderii in sine si a respectului de sine , implicit.

Deci, sa ne privim in oglinda cu ochii mintii , sa ne analizam, se ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa incercam sa ne iubim mai mult pe noi insine,de fapt sa avem mai mult respect de sine si atunci vom avea o incredere in sine consolidata,care ne va permite sa ne asumam riscuri fara a ne mai pune de 1000 de ori intrebarea "OARE SA...?"

Felicitari pentru ideea de dezbatere, imi place...:)













Oana M.