Vă rog să nu simplificaţi într-atît şi nici să nu confundaţi activiştii ori fanaticii cu "simplii cetăţeni".
Corectitudinea politică e o belea, o năzgîmbă, dar, poate, în compensaţie, a mai scos pe cîţiva dintr-o nesimţire atavică. Puţin respect pentru handicapaţi, un pic de egalitate pentru femei, drepturi generale şi drepturi cetăţeneşti, o privire mai îngăduitoare pentru minoritari, o şansă în plus pentru oricine. Sau un pic de politeţe… toate astea sînt malversaţiunile "corectitudinii politice"? Oare nu cădeţi şi dvs. în pericolele gîndirii de-a gata?
Puţină frînă la violenţă şi intoleranţă. Poţi fi antiţigan, antisemit, antibozgor cît vrei, nu asta-i problema. Ca să putem trăi laolaltă, e necesar să nu punem imediat mîna pe bîzdoacă sau pe bîta de baseball. Chiar dacă ne dă-n gînd ideea. :)
Sau chiar ateu, sau chiar creştin… Pricepeţi ce vreau să spun.

Nu trebuia să mă froasez. Dar sînt scos din sărite de tipii care le ştiu pe toate. Eu nu am, aşa cum s-a sugerat aici, "o anumită părere despre religie". Nicidecum. Mi se pare că, dacă un om crede (în orice), trebuie să i se respecte credinţa.
Dar credinţa nu poate intra ca argument într-o discuţie sau argumentaţie logică. Închipuieşte-ţi că la un proces penal s-ar aduce în discuţie argumentul Dumnezeu: Dumnezeu a vrut s-o omor, don' judecător. Sau la construcţia unui bloc, inginerul ar zice: Dă, Doamne, să nu cadă! Sau un chirurg care, cu mîna tremurîndă, şi-ar face cruce cu limba să nu prăpădească bunătate de creier… Există locuri în care credinţa (creştinismul, buddhismul etc) trebuie să rămînă în mintea sau sufletul individului şi să nu dea-n clocot. Că se varsă!

Capu' ca curu'… Cum ţi s-ar părea o astfel de laudă, dacă şi asta e laudă… Normal că mi-a sărit ţandăra.
Ce sîntem cefalopozi sau anocefali? :)
Ştiu că discuţiile despre religie degenerează. Întotdeauna. Dar mă aştept ca pe cafenea să vorbim măcar cu politeţe. Mai ales că nu intru des. Şi mă străduiesc să nu jignesc pe nimeni.

Domnule, la o discuţie civilizată se poate veni cu argumente.
Statul elveţian (o confederaţie) e o fiinţă vie? Care e mai vie, Franţa sau Germania (cînd posedă pe rînd Alsacia şi Lorena). Serbia e vie? Republica Macedonia cum e? Corsica e ţară sau nu? Dar bascii - sînt un popor unitar? N-ar trebui ca toţi să ucidă spaniolii – ca o singură fiinţă, o singură voinţă? Dar irlandezii?
Singurul stat cît de cît "modern" ca o fiinţă vie a fost Rusia ţaristă.
În rest, creaţia aceasta animistă a fost ideea de bază legionară: statul ca un singur om, o singură voinţă, un singur Căpitan. La fel de vie era şi România comunistă: unitate de gînduri şi simţiri…
Un stat rău organizat dar spiritual e ca o pădute fără copaci. Vrei un scop spiritual şi pentru asta elimini carnea de pe oasele cetăţenilor. Nu e nimic rău să construieşti un stat sau o unitate statală bazată pe eficienţă, libertate şi protecţia indivizilor, indiferent de structura lor psihosomatică.
Iar dacă vorbiţi despre fibra lăuntrică, e clar că vedeţi statul (ţara, imperiul) ca pe un teritoriu de unde alteritatea (criminalii, alogenii, cei de altă credinţă sau de altă părere) trebuie să dispară. Dacă e aşa, atunci e o părere de care trebuie să se ţină cont, întrucît sînteţi european şi vocea dvs. trebuie auzită.

Dacă nu poţi demonstra nimic, e bună şi o înjurătură. Dacă poţi să tragi cuiva o flegmă, e bun şi un pseudonim. Discuţia are mai mult farmec, iar cînd mă întîlnesc cu colegii mei, elevii, pot să mă mîndresc că l-am mînjit pe cutare de rahat.
Dar, ca să nu rămîi repetent şi anul acesta, ca Domnul Goe, hai să-ţi explic de ce bunica ta nu era creştină, dar deloc! Eşti curios să afli? Răspunsul e conţinut exact în majusculele tale. Bunica ta credea în reîncarnare, ceea ce, din puct de vedere creştin, e o erezie! Sau punem şi reîncarnarea în bazele creştine ale Europei.
Aşa-i că te doare capul cînd gîndeşti?