pe mine m-ar ingrijora mai mult amanta aia...

am cunoscut oameni drepti si frumosi (sufleteste), oameni care se adaptau repede la orice situatie si anturaj, oameni care lupta pentru visele lor si nici macar nu seamana a lupta pentru ca o fac cu vadita voie buna...

nu stiu cat la suta din ceea ce au devenit se datoreaza educatiei dar banuiesc ca, totusi, o mare parte.

o educatie care sa-l ajute pe copil sa creasca drept si frumos, sa se integreze repede si usor, sa-i dea sanse sa-si implineasca visele si sa fie cat mai fericit posibil.

eu cred ca un om echilibrat, intreg la cap si care la randul lui a primit o educatie buna nu are cum sa esueze in cresterea propriilor copii.

probabil va face greseli dar nu atat de tragice incat sa-si directioneze copiii pe linia esecului in viata.

eu n-am copii asa ca, probabil, n-ar trebui sa comentez aici.

dar ma uit la prietenii mei si vad cum isi cresc ei copiii. o admir in special pe o prietena care a ales sa-si creasca fetita (un ingeras cu inele blonde in par si ochii mari, albastri) oferindu-i mereu alternative: daca ai sa-ti dai cu jucaria in cap, o sa te doara si ai sa strici si jucaria. daca ai sa alergi prin gropile alea, ai sa cazi si o sa te doara. daca mai mananci furnici, una o sa te ciupeasca de limbuta.

la un moment dat fetita s-a prins ca poate avea incredere in experienta mamei si, de cele mai multe ori isi ia mutrita ganditoare, rumega ceva prin creieras si renunta.

n-o sa mearga mereu asa. vor fi tentatii la care nu va putea rezista dar macar s-a format o legatura de incredere si va sti ca mama e mereu acolo in caz de nevoie.