|
te provoaca sa gandesti
utilizator: miramash
statut:
sters
inregistrat inainte de 20/02/2007 subiecte: 0 comentarii: 12 subiecte recente:
comentarii recente:
paris
- de
miramash
la: 20/04/2004 15:20:44
(la: Apel la marturii: "Aventuri la ambasade? Povestiti aici!") Eu am avut ocazia sa intru in ambasada de la Paris de doua ori si pot spune ca in 2004 fata de '99 este mai bine.
In '99 am petrecut 4 ore la o coada facuta de tziganii apatrizi care cereau dinnou nationaliateta romana nemaiavind voie la timpul ala sa se intoarca la ro, si coada nu se misca fiindca nu stiau sa scrie. Asa ca mi-am petrecut timpul scriindu-le cerererile ca sa-mi vie si mie rindul. Anul asta trebuie sa-mi schimb pasaportul asa ca ma onoarea sa stau de vorba cu ambasada la telefon si sa-i si vizitez. Vizita a fost o experienta de-a dreptul infricosatoare. Din soarele parisului, din cartierul shic de linga turnul Eiffel intri intr-o cladire din beton care seamana cu orice cladire de politie din Ro din anii 80, si imediat Parisul si Frantza dispar, te trezesti instantaneu in Ro, cu functionarii prafuiti, nu poti plati decit cash, cozi strinse, nici macar pixuri cu lantz, doua scaune din carton presat si o tejghea de o curatenie indoielnica. Femei cu copii in brate, batrini in baston, toti la coada, in picioare, nu tu numere, nu tu sala de asteptare Ai nevoie de ceva si ei stiu, asa ca te trateaza ca la Ro, taci si mergi mai repede si te gindesti ca daca cumva nu esti de-a dreptul la ro, daca cumva cind iesi in strada te trezesti in mijlocul Bucurestiului sau nu stiu unde, acolo de unde ai incercat sa scapi cu citiva ani in urma... Functionarii arata ca cei de la posta, bietul consul de la Paris sta la tejghea si repeta de 100 de ori pe zi replicile. Cred ca nu si-a inchipuit ce-l asteapta cind a primit postul... De fapt toata activitatea cu publicul se rezuma comert cu hirtii, vrei o procura, 45€, vrei un certificat 75€... Totul se petrece fara amabilitatzi, fara un zimbet, aproape ai teama ca ar putea sa nu-ti dea ceea ce ai dreptul sa obtii, te fac sa te simti vinovat ca ai nevoie de un "serviciu consular", ca si cum le ceri o favoare. Cind am iesit in strada si am revazut Parisul am rasuflat cu usurare, nu am trecut intr-un univers paralel prin poarta ambasadei! Am intrat intr-un magazin sa iau un ziar, vinzatorul m-a intrebat ce accent am, de unde vine, i-am spus ca este romanesc si mi-a spus ca "domnul consul este un baiat minunat". Intr-un fel m-am simtit mai bine, m-a facut sa intzeleg ca de fapt mi-era mie frica de vizita asta ca tuturor celorlalti care ne impingeam la coada, era un fel de rememorare a timpurilor si a locurilor de care incercam sa ne eliberam. Poate ca aveam un "ic" si-l puneam inainte, alergia mea la functionari si hirtii, proceduri si limba de lemn ma facea sa fiu de la bun inceput "anti ambasada". Poate... cei cu lista, nu uitati ca inainte de crestinism sau cu exceptia crestinilor, celelalte religii nu-si prea bat capul cu homosexualii!
Amintitzi-va de Shogun, alegerea era intre o femeie, un baiat sau o rata! iar romanilor nu le pasa de sexul paretenerului, ceea ce conta era placerea. pentru romani nu exista nici fideliatea, deci nu-i puteti include pe lista decit pe crestini si evrei, pentru care relatiile homosexuale sunt un pacat! deci teoretic, pina la crestinism homosexualitatea sau bisexualitatea era ceva permis, acceptabil, mai mult un soi de nonconformism decit o "plaga".
m-am reintors fiindca imi fac
- de
miramash
la: 09/04/2004 04:30:23
(la: Despre dorinta de a fi mai tineri.) m-am reintors fiindca imi face o mare placere sa vorbesc cu tine arcturus si vad ca ai reluat o idee pe care incepusem innainte sa o "dezbracam".
In existentza umana existe citeva limitari fundamentale, care ne definesc. Una este timpul care ne obsedeaza, toate mintzile luminate au incercat sa-l combata, sa-l stapineasca si pina in ziua de azi nu stim cum. Calatoria in timp ne fascineaza nu ca simplu experiment stiintzific ci pentru ca tozti suntem programatzi sa traim un numar de ani si incercam cu disperare sa desfacem aceasta limita umana. Singura calatorie in timp care ne este accesibila este memoria, amintirile care domina viatza umana, primii pasi, mama, prima calatorie... prima iubire. Sunt amintirile care dupa ani si ani ne fac sa plingem sau sa ridem. Putem schimba o multzime de lucruri azi, miine dar niciodata IERI. Ieri era astazi acum o zi dar intre timp... Totzi iubim perioada asta de 15-25 pentru ca este cea mai lipsita de constringeri si de responsabilitate( ma refer la constringerile sociale nu la ce blugi am sa port sau cine este cool sau nu - munca ca mijloc de existentza, raspunderea fatza de o familie, materiala si psihologica, educatzia copiilor, bunastarea parintzilor...). Este perioada in care suntem preocupatzi numai de noi, avem tot timpul din lume numai pentru noi, constientizarea mortalitatzii nu s-a petrecut inca (decit inncazul depresivilor...) deci timpul nu este inca o limitare. Dupa aceasta perioada, poate inconstient pentru un numar de ani percepem o schimbare, un fel de inceput al numaratoarei inverse. Incepem sa intzelegem ca timpul nu mai este cu noi ci impotriva noastra, nu mai putem incepe lucruri noi, nu mai putem schimba profesia, nu mai putem face studii pentru a recupera ceea ce am abandonat cu ani in urma fiindca perceptzia lumii fatza de noi este diferita. Suntem consideratzi orice numai tineri nu fiindca tineri sunt altzii. Este rindul altora sa fie tineri! Este ca un joc in care nu te potzi intoarce niciodata inapoi. Si am sa-tzi spun un secret. Peste 10 -15 ani ai sa-i privesti pe "tineri" si ai sa te intrebi ce s-a intimplat, de ce nu mai esti unul de-al lor, de ce te trateaza ca pe un "inamic" care nu intzelege nimic si le aduce mereu aminte ca sunt "prea" tineri! Viatza nu este sluta, viatza este asa cum o facem si de cele mai multe ori nu arata rau de loc, depinde de o multitudine de factori de care suntem mai mult sau mai putzin responsabili. Cind ne uitam in urma nu spunem viatza mea a fost pina acum mizarabila ci doar "daca as fi facut ... ar fi fost mai bine. Daca! Stim cu totzii ca daca as fi facut nu stiu ce poate ca tot nu ar fi fost mai bine, poate chiar mai rau dar este modalitatea umana de a visa. Daca nasul Cleopatrei ar fi fost mai mic,... Poate peste 4 luni ai sa-tzi spui, daca nu mi-as fi pierdut timpul pe siteul asta as fi intrat la facultate... etc poate, cine stie dar sunt sigur ca ideea de a-tzi imagina ce ar fi fost daca ne stimuleaza pe totzi. Desigur ca exista regrete pentru o multzime de lucruri in viatza dar asta nu inseamna ca a visa de a fi tinar dinnou vine dintr-o frustrare profunda. Este mai degraba o cochetarie. Woody allen cred spunea ca "viatza este o boala mortala transmisibila prin sex".
ar trebui (ana blandiana)
- de
miramash
la: 09/04/2004 03:45:51
(la: Despre dorinta de a fi mai tineri.) Ar trebui sã ne nastem batrani,
Sã venim intelepti, Sã fim în stare de-a hotari soarta noastra în lume, Sã stim din rascrucea primara ce drumuri pornesc Si iresponsabil sã fie doar dorul de-a merge. Apoi sã ne facem mai tineri, mai tineri, mergand, Maturi si puternici s-ajungem la poarta creatiei, Sã trecem de ea si-n iubire intrand adolescenti, Sã fim copii la nasterea fiilor nostri. Oricum ei ar fi atunci mai batrani decât noi, Ne-ar invata sã vorbim, ne-ar legana sã dormim, Noi am disparea tot mai mult, devenind tot mai mici, Cat bobul de strugure, cat bobul de mazare, cat bobul de grau... afiseaza toate comentariile...
|
 loading... |
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
Cel mai greu lucru de cerut cuiva, cel mai complex si mai greu de realizat, fiindca, cum cerintele noastre, exigentele, se schimba in permanenta si asteptarile noastre evolueaza in acelasi sens. Mi-au trebuit multi ani ca sa inteleg ca aceasta persoana nu exista ceea ce imi doresc este perfectiunea intruchipata. Si intr-o buna zi a aparaut persoana pe care nu mi-am imaginat-o niciodata, care nu are nimic de-a face cu perfectiunea dar care este atit de minunata! Lucrurile care altadata m-ar fi dezamagit sunt foarte normale, ceea ce altadata m-ar fi suparat nu mai are aceeasi greutate, ridurile care apar sunt un semn de noblete iar micile semne de slabiciune au devenit atit de amuzante si de pretioase , un fel de semne particulare pe care altii poate le detesta dar noi le iubim. Da, cred ca pina la urma singurul lucru care conteaza este dragostea, dar acea dragoste care este mai presus de noi, in care nu mai avem nimic ascuns sau lasat deopatre, in care nu mai masuram cine da sau cine primeste mai mult. daca nu gasim persoana cu care impartasim asa ceva atunci mai bine asteptam o viata intreaga sa o gasim decit sa incercam solutii intermediare.