>>>Il consider satisfacator pentru mintea pretentioasa a Dlui. Adriouko.

Credeti-ma, dupa raspunsul dumneavoastra, daca m-as pricepe mai bine la calcutoare, as sterge subiectul, si m-as lasa pagubas...

De fapt n-ai dreptate. E-adevarat ca forma cuvintelor se mai schimba, ca si dictionarele dealtfel. Dar asta nu-nseamna ca nu putem vorbi si scrie gresit intr-o limba doar pentru asa ne vine noua, si daca asa ne vine noua e automat corect pentru ca suntem romani.
In multe cazuri e vorba de capriciu, dar de multe ori nu e. 'Datoreste' si 'datoreaza' au sensuri (sau utilizari) usor diferite si, in general, cu cat e limba mai limpede (cu cat distinge mai mult), cu atat ne facem si mai bine intelesi.
Scriam 'sunt' inainte sa scriem 'sint'; schimbarea de la una la alta e ideologica: vrea sa semnaleze prin etimologie o filiatie culturala. "Sunt" are insa si avantajul de fi 'mai corect', in sensul in care, intr-adevar vine din latina, nu din rusa. Dupa parerea mea, putem pronunta cum vrem 'sunt', dar nu e lipsit de sens de a-i pastra grafia etimologica.

Sunt (nu de multa vreme) amator de jazz, dar trebuie sa spun ca il prefer live, in mediul sau specific, in cafeneaua de jazz.
Iar cand ascult jazz inregistrat, imi place cand aud pe fundal sunetul tacamurilor la mese, sau vocea pianistului fredonandu-si improvizatia. Chick Corea avea obiceiul asta, si ajuta sa te cufunzi in atmosfera tarzie, obosita si exuberanta a clubului.
Vara cand mai eram pe la Bucuresti, ma duceam joi seara la un club privat (uit numele) unde Johnny Raducanu canta pana la epuizare pana la 4 dimineata cu Teo Enache si diversi.
Dupa ce am vazut-o pe Liane Carroll prin cluburi de cateva ori (Londonezii stiu despre cine vorbesc), am cumparat un CD. La fel si cu Pattitucci (fostul bassist al lui Corea.) Amandoi m-au "dezamagit" in inregistrari. Scos din contextul asta (exuberant, de joc si de sarbatoare intre prieteni) jazz-ul ma lasa mult mai indiferent. Pentru ca (prin definitie?) nu spune si nici nu vrea sa spuna nimic, devine o forma artistica poate putin cam rece.

Altfel, e o scoala a simturilor de neinlocuit (decat poate, ca sa zgandar putin sensibilitatile, de un concerto de Bach...)

Interesant articolul lui Pacepa. Dar una este ca intr-adevar armele de distrugere in masa sunt un pericol pentru omenire, alta este politica americana de trei ani incoace. Fireste, pentru un spion de profesie, scolit pe vremea Razboiului Rece, co-operarea internationala nu e decat un impediment profesional (ca si pentru generalii americani.) Insa pe noi ceilalti, "civilii", ne mai intereseaza si cum traim, nu numai supravietuirea militara. Dincolo de orice victorie in Orientul Apropriat, poporul american va trebui sa digere intens multa vreme legislatia (interna) de razboi a lui Bush. Iar restul lumii, distrugerea iresponsabila a dreptului international.

Cat despre Pacepa, ce vine de la el are tot atata valoare ca orice "informatie" venita de la CIA. Poate fi foarte adevarata, foarte falsa, sau foarte manipulata (indiferent de cat de adevarata e.) Pacepa, pana una alta, e insurat (la propriu) cu CIAul. In sensul in care dupa ce a fugit in Germania, s-a-nsurat cu o agenta CIA.

Despre rolul CIAului in Irak, va recomand un articol recent din New York Review of Books, la http://www.nybooks.com/articles/17050 .

Corect.
Eu vorbeam numai despre crestinism pentru ca in el am crescut si il inteleg mai bine. Poate exista o cale de a extinde observatia si la alte religii "tari", adica moraliste.
In Grecia antica, atitudinea fata de sexualitatea in public era, in orice caz, alta.
Societati 'ateiste' nu cunosc. Daca te referi la locietatile moderne 'seculare' in general, sau la China, cred e gresit sa ne gandim la ele ca fiin 'ateiste'. Religiosul dintr-o cultura nu dispare asa de usor, ci se transfera in alte practici sociale.
Numai bine.