Poetul Ion Niculescu, ca s-a strecurat o greseala sa-mi fie scuzata...
Asociatia Literara Ra-Libris, a initiat un apel pentru ajutorarea acestui poet, care se afla intr-o situatie disperata... A avut un fel de ajutor de la US numai ca dupa 89 i s-a retras acest ajutor si acum traieste din mila publica... Sa speram caInitiativa Asociatiei, catre Primaria Buzau va da roade... puteti sa trimiteti apeluri de sprijin pe email ra.libris@yahoo.com
la initiativa acelorasi inimos membrii ai Asociatiei Literare RA-LIBRIS se va pune in discutie si situatia unui mare poet ION GHEORGHE...

A stalci limba nu inseamna a imbogati. Argumentul dumitale este subtirel si nu asa s-a imbogatit sau se imbogateste limba romana.
Ca argument va reproduc urmatoarele versuri chiar daca sunt scrise acum peste o sută treizeci de ani sunt actuale...

AI NOŞTRI TINERI...


Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gît cravatei cum se leagă nodul,
Ş-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.

La ei îşi cască ochii săi nerodul
Că-i vede –n birje răsucind mustaţă,
Ducînd în dinţi ţigara lungăreaţă...
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.

Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmbă:
Stîlpi de bordel, de crîşme, cafenele
Şi viaţa lor nu şi-o muncesc –şi-o plimbă.

Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,
Ce au uitat pîn’ şi a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul ţării: stele.




Si maine este o zi... poate mai buna!

Unde sex nu e, dispare elanul (nu renul),.. filmul moare...


Si maine este o zi... poate mai buna!

Pe Maria o cuprinse o neliniste, sau poate chiar o teama. Era in pat cu un barbat, pe care il asteptase atata amar de ani dar nu-si explica ce resort o impunse se la acest gest. Prea usor a venit in camaruta lui si acest gand o facu sa tremure, cu toate ca era constienta ca nici un pericol nu o paste. Deodata se ridica in cot apasand cu degetul pieptul lui Mihai in dreptul inimi il intreba energic:
-Asculta, Mihai ce te-a facut sa dispari, atunci, asa fara nici un avertisment? Vreau mai multe lamuriri. Sunt convinsa ca imi ascunzi ceva. Nu stiu ce dar am acest sentiment.
Mihai privi spre Maria nevenindu-i sa creada ce auzise. Era convins ca Maria il iubea fara nici un fel de retinere, dovada asteptarea ei. Iar acum deodata sare ca o leoaica pe el si-i cere socotala. Oare e bine sa ii spuna toate povestea vietii lui? Sa-i spuna adevarul crud?..
-Maria, oare nu ai incredere in mine? Toti acesti ani sa stii ca numai la tine m-am gandit. Am intalnit o multime de femei, dar eu numai pe tine te vedeam si numai cu tine imi vedeam viitorul. Nici nu-ti inchipui cat de dureros este cand vezi cum ti se naruie visele, cum vrei sa faci ceva si nu poti. La un moment dat imi pierdusem orice speranta sa te mai intalnesc si simteam ca imi pierd mintile, iar tu acum... Dar imi faceam singur curaj si-mi reveneam
-Nu te supara Mihai dar este important pentru mine sa lamuresc aceasta. Nu inteleg cum ai putut sa nu ai incredere in mine si sa fugi pur si simplu.
-Nu de neincredere era vorba ci mai mult de teama sa nu ti se intample ceva rau. Eu trecusem deja prin multe nenorociri si nu vroiam sa-ti pricinuiesc si tie. Chiar Maria vrei sa stii viata mea? Te avertizez ca nu-i chiar ...
-N-are importanta, eu oricum te iubesc si te voi iubi mereu...
Mihai s-a ridicat, si-a pus un pahar de apa si asezandu-se pe marginea patului, privi lung la Maria si mangaind-o pe par spuse aproape soptit:
-Daca asa vrei tu, atunci fii pregatita sa auzi ceea ce s-ar putea sa nu-ti placa. In seara in care te-am intalnit la Cafenea eram tare necajit, ba chiar disperat. Aflasem in aceiasi zi doua nenoriociri. Stii ca o nenorocire nu vine niciodata singura. Dar sa incep cu inceputul.
Mama mea a murit dupa ce a fost intepata de o viespe cand eu aveam cateva luni. Am fost crescut de bunicii dinspre mama, caci tatal meu nu avea familie. Toate au mers bine pana cand tatalui mei i-au luat comunistii cafeneaua. Da cafeneaua aceia , ca si asta de acum unde eu sunt barman, deocamdata, a fost a bunicilor apoi a tatalui meu. Dupa ce a fost expropiat tatal a plecat in lume si nu s-a mai auzit de el. Bunicii m-au crescut, m-au educat si fiind in anul doi la facultate intr-o sedinta UTM un coleg, care mai tarziu am aflat ca fiind fiu de legionar, ca sa se puna bine cu partidul m-a demascat ca sunt fiu de capitalist si am fost dat afara. Toate incercarile mele de a fi reprimit s-au lovit de un zid. Acasa, cand au aflat bunicii ce am patit au incercat pe toate caile si cu toate mijloacele sa fiu reprimit, numai ca din aceasta alergatura ei au descoperit cine a fost in realitate tatal meu; un cersator care ca sa se razbune ca nu a fost primit intr-o zi in cafenea si-a jurat sa puna mana pe ea. A facut tot posibilul sa intre in gratiile mamei mele, care de ce sa nu recunosc nu era o frumusete si prin casatorie a devenit proprietarul cafenelei. Intr-un moment de desnadejde, bunica si-a pierdut cumpatul si mi-a spus, spre groaza bunicului intreaga grozavie. Pe langa faptul ca eram dat afara din facultate am aflat cu stupoare ca nu sunt nici de vita nobila asa cu aveam convingerea. Iti inchipui ce era in sufletul meu. Atunci ai aparut tu ca o raza de soare, dar aparitia ta a fost dupa ce eu ma hotarasem sa o sterg peste... imi aranjasem deja ploile. In noaptea cand ti-am propus sa ne intalnim peste ani indiferent de ce se intampla cu noi, eram convins ca te-am pierdut, cu toate ca de multe ori imi facusem planul cum sa mi te recapat.
Am ajuns dupa multe peripetii si pericole in Franta. Aranjasem sa fiu asteptat si ajutat sa pornesc pe un nou drum. Dar vezi oamenii nu se tin de cuvant. M-am trezit intr-o lume singur, fara nici un pic de sprijin decat ca vorbeam bine limba. Am incercat toate variantele. Marea mea greseala ca de aici am plecat fara acte si acolo a fost greu sa procur. Am vrut sa continui studiile dar fost aproape imposibil. Intr-o zi am intalnit intr-un bristou un tip care facea recrutari pentru legiunea straina. M-a incantat si cum eram disperat am acceptat. Vai de mine ce viata de caine am dus... dar cel putin m-am ales cu ceva banet.
Dar Maria sa stii ca tot timpul numai la tine m-am gandit. De multe ori mi-a incoltit gandul sinuciderii, dar icoana ta ma urmarea peste tot si imi dadea sperante.
De cum am aflat ca ma pot intoarece, ca dictatura a fost inlaturata, am venit imediat. Am cautat cafeneaua noastra si nici nu-ti inchipui cat de fericit am fost sa o gasesc aproappe ca atunci cand ne-am intalnit aici ultima oara. Am facut tot posibilul sa ma angajez si cu mare greutate am reusit. Acum ma lupt pe toate caile sa mi-o recuperez, mai ales ca te-am reintalnit. Acesta este cuibusorul nostru si acum il doresc si mai mult.
Maria ramase tacuta si ii parea rau ca il provocase pe Mihai sa spuna scurta dar dureroasa istorioara. Acum in fata ei era iubitul pe care de atatea ori il visase alaturi. Il cuprinse in brate si buzele ei se alipi de ale lui intr-o patimasa sarutare. Da, il dorea, asa cum l-a dorit in lunga ei asteptare...
Si maine este o zi... poate mai buna!

Bunica sotiei in fiacare zi de joi se intalnea cu prietenele, prin rotatie, la fiecare acasa, la o cafea. Bineanteles fiecare facea cafeaua dupa pricepere dar cu un ritual personal, ceea ce dadea evenimentului o anume...savoare. Tragand cu ochiul am furat si eu reteta la o alta varianta de marghilomana (pentru cinci cesti de cafea) si va garantez ca-i foarte buna...
Mai intai se oranduiau intr-un anume fel ustensilele si ingredientele. Cafeaua se facea la nisip, pus intr-o tava cu laturile de 25x25 cm si inalta de 4 cm in care avea 2 cm de nisip foarte fin. Dedesupt ardea o spirtiera ca sa incinga bine nisipul.
Ibtricul era de 150 ml din arama cu fundul larg si gura foarte ingusta. Alaturi era o sticluta cu 75 ml apa fiarta si racita. Intr-un mic bol cu capac se puneau 5 lingurite de cafea amestec din cel putin 4 tipuri de cafea foarte fin macinata. Pe o farfurioara salasuia un batonas de vanileie si o aschie de scortzisoara, o sticla cu coniac frantuzesc si... o solnita cu sare foarte fina.
Cand nisipul era bine incins, de schimba culoarea unei bucatele de hartie aruncata pe el, se pune jumatate din apa in ibric, se scufunda in nisip plimband ibricul permanent in toate directiile. Cand da apa in fiert si pune jumatate din cantitatea de cafea batonul de vanilie si aschia de scortisoara si se mai plimba pana da iar in clocot. Se lasa se se odihneasca bine acoperit circa 2 minute. Se scoate batonul si aschia si se completeaza cu restul de apa si cafea, se amesteca usor si se pune la fiert in nisip. Se recupereaza caimacul reapartizandu-l in cesti. Dupa ce da in clocot se trage deoparte si se adauga un varf de cutit de sare foarte fina si o lingurita de apa rece. Dupa 30 de secunde se toarna in cesti repartizata egal si se completeaza cu coniac foarte fin fiecare ceasca. Se serveste fara indulcitor.




Si maine este o zi... poate mai buna!