Mai jos reproduc un fragment din volumul "Tentatia Inocentei" de Pascal Bruckner. Domnule Radu Herjeu, considerati opinia autorului o reflectare cat de cat autentica a realitatii? Iar daca raspunsul este afirmativ, credeti ca televiziunea are vreo sansa de a rascumpara deceniile de imbuibare mediatica, mai ales acum in era consumismului debordant si a bucuriilor facile si imediate? Poate deveni un instrument de cultura?


"Este posibil ca noi toti inca sa fim copilandrii televiziunii, ca relativa ei noutate tehnica sa explice stangaciile si proasta folosinta pe care le facem in ceea ce o priveste? Nu este interzis sa visam la o televiziune care sa fie si un instrument de creatie spirituala si care sa conjuge imensa ei putere de atractie cu o autentica intentie pedagogica. Nu e mai putin adevarat ca astazi, cu rare si remarcabile exceptii, televiziunea ramane in cea mai mare parte o chestiune de divertisment. Totdeauna acolo se petrece ceva mai grozav decat in viata. Acaesta este hipnoza televizuala la a carei lumina ardem ca niste fluturi de lampa: ea produce in jet continuu valuri de culori si impresii pe care noi le sorbim fara incetare. televizorul este o mobila insufletita si vorbitoare, el are rolul de a face platitudinea suportabila. Nu ne smulge din impovararea noastra, din obiceiuri, dar le converteste intr-o tihna calduta, este prelungirea apatiei cu alte mijloace si se integreaza ca element fundamental in imensa panoplie a banalitatii. Televizorul nu cere din partea spectatorului decat un act de curaj - care este insa supraomenesc - acela de a-l inchide."

Pascal Bruckner

"Nu stiu cum si-au pastart altii integritatea sub comunism, dar eu m-am slavat prin prieteni . In ciuda constarngerilor sociale care decurgeau firsc din statutul meu de sclav salariat, pe care il imparteam cu orice alt cetatean, a existat un spatiu privat al libertatii, in care s-a desfasurat adevarata noastra viata. Acesta e paradoxul formarii noastre sub comunism: o mizerabila constrangere sociala, combinata cu o supraveghere politieneasca perpetua si omniprezenta s-au impletit miraculos, in cerurile de prieteni care nu au fost infectate de delatori, cu o libertate personala extraordinara. Departe de institutii si maestrii, educatia generatie mele s-a facut prin carti si in conversatii, in atmosfera exaltata si binecuvantata a prieteniei indragostite."

H.-R. PATAPIEVICI

Am citit doar Veronica si Alchimistul. In aparenta alchimistul e despre destin si regasire iar Veronica despre curajul de a-ti asuma identitatea sub presiunea egalizatoare a societatii. In realitate amandoua sunt despre fericire. Iar ca sa raspund unei intrebari puse de Daniel, nu aduc mai nimic nou. Scriitura e simpla, ideile si mai simple, pe de o parte pentru ca probabil asta-i stilul lui Coelho iar pe de alta pentru a fi accesibile cam oricui. Desi sunt o lectura placuta, la sfarsit am avut sentimentul ca aceste carti sunt similare celor de "self improvement": How to achieve happiness in 10 easy steps. Cum am mai spus, ideile sunt simple (si simpliste) lasand impresia unei retete pentru devenire si realizare spirituala. Iar citatele culese de Ingrid din Alchimistul, pentru mine, nu fac decat sa-mi sustina opinia.
Poate ma insel, dar cele doua carti transmit obsesiv, in diferite forme, mesajul ca fericirea e in noi. Foarte adevarat, insa Coelho merge mai departe si spune ca ea nu depinde DELOC de vreo conditionare exterioara si e doar o chestiune de vointa si introspectie. Cam burghez, zic eu, si oarecum surprinzator venind de la un scriitor ce depune eforturi caritabile absolut admirabile pentru ajutorarea celor mai putin privilegiati.
In orice caz planuiesc sa citesc si celelate carti, in special ultima despre care am auzit numai lucruri bune....Hm...La pomul laudat....