nevoia de supravietuire zici tu, nu se bazeaza pe prietenie?
La mine cred ca da si am sa incerc sa-mi explic eu, mie (daca iau de bun ce spui), de ce alerg cu sufletul la gura la acei prieteni pe care ii am si cand am sufletul gol si cand il am prea plin. Eu zic pentru ca STIU ca acolo gasesc usor sprijin la nevoie si zambete de bucurie, depinde de caz.
Ce ma framanta cu adevarat, este insa altceva: de ce in ultimii ani (multi ani inca!!!!!!!!!!), nu mi-am facut prieteni noi? Nu am nevoie de mai multi? Nu-mi mai deschid sufletul? Nu gasesc si alti oameni compatibili cu mine?
Daca e dificil sa creezi o prietenie sau s-o mentii? Nu cred; numai ceva fortat devine dificil, altfel prietenia vine si se mentine de la sine.
In ceea ce priveste ingredientele, cred ca e suficienta compatibilitatea si intelegerea reciproca.

Nu cred sa fi zis cuiva ca nu pot trai fara el, dar cred ca am gandit asta; acum zic doar ca mi-ar fi greu, dar nu imposibil:)
In orice etapa a vietii am iubit; doar ca nu toate iubirile mele s-au si consumat... unele au ramas din motive intemeiate, doar la stadiul de... nostalgie...
"Marea dragoste"????? cred ca o putem aprecia doar pe patul de moarte

luat separat exemplul tau, ma nedumireste: cum de s-a simtit "injosita" amica ta, fara sa-i fi cerut nimic in schimb...
pe de alta parte spui: "Singura explicatie, care insa nu imi aduce nici o satisfactie".. asteptai totusi satisfactii? ce anume ti-ar fi dat satisfactie?
in ceea ce priveste multumirile, nu le acord, sau nu ostentativ; cei in cauza sunt PRIETENII mei.

Ma intreb adesea in ultimul timp: cum sunt eu? cat de rea? cum gandesc despre ceilalti, de ma astept sa fie rau si ma minunez ca e bine?
Am fost surprinsa de cat de multa OMENIE exista... dar problema este: DE CE nu am crezut in ea?

ochii, gura, miscarea manilor. Dar sunt atatia actori pe lume.... Totusi cunostintele intamplatoare (mincinoase), nu sunt atat de suparatoare ca amicii la care tii...