Urasc pe de-o parte opiniile poetizate si extrem cosmetizate in care creatia este musai rezultatul unor fine coordonari intre afinitatile spirituale si eventualele facultati mintale. Replicile suave de genul "dar exista frumos in natura si in sufletele noastre multilateral dezvoltate", urmate de apologii dezlanate parodiind eternul vers "priviti, privighetoarea canta si liliacul a inflorit, cantati nimic din ce e nobil si suav si dulce n-a murit" imi provoaca reactia taranului cu casma in mana face2face cu grofu'. Prea putini dintre superbii "avizati" ai acestui forum au avut de-a face cu procesul creativ de sub dejtele lor (orice alta aluzie este binevenita), si cu esenta sa. Mi se par superficiale si, oximoronic, abjecte in candoare asemea limitari, la o estetica gen Ienachita Vacarescu intristata porumbita. Personal, consider ca scopul fundamental al creatiei a fost si va ramane crearea unori "universe paralele" (dupa cum bine zgariase un liceea pe coltul bancii), placente pentru fatul mintii noastre. Asta include atat spatiile sublimului, cat, mai ales, ale abjectului. Optzecismul a ilustrat foarte bine acest deziderat ( si poate cel mai concludent exemplu ar fi cel al lui Cartarescu - TOTUL), prin obsesia sa de a ingloba si transcede spatiu gri servit drept environment. S-ar putea crede ca o data cu cenzura, insusi scopul lui dispare. ERONAT. Dispare doar problematica sa sociala. Insa provocarea spirituala ramane... elementul care pare a fi fost pierdut este capacitatae de sinteza. Pe langa inventivitate, optzecistul de profesie dispunea si de un spirit enciclopedic. Acesta dispare astazi, in odioasele sesiuni de creative writing rasca ("tot ce s-a scris pana acum e un pijeat"). Aceasta e a doua atitudine care imi repugna. Se pare ca amara profetie a aceluiasi cartarescu ('poezia non poetica, extrem deghizata, decoenctata de insusi obiectul ei'), e pe cale sa se implineasca. Exista oare solutii? Da, spun eu. Tehnicile poetice utilizate de optzecism sunt inca viabile, ba chiar avangardiste, in contextul in care masa tinerilor de azi a ramas la nostalgii metaforice nichitiene si ninsori cu ochi.Pe acestea se pot grefa temele prezentului, sau macar putin din angoasa lui. VOrbesc aici despre subculturi, care si-au dezvoltat pana la un punct propriile forme. Despre hip-hop, mai ales. Despre rock si cele ente diviziuni ale sale. Prin versurile acestor genuri muzicale starea de fapt actuala este exprimata sincer, nemijlocit si destul de plastic. Insa nu totdeauna statornic, data fiind viteza cu care sistemele de valori se altereaza. Structura poemului masiv,"meta, hiper... textualist" ar putea suporta inca o astfel de grefa. Ar fi ceva mai mult decat o Dacie peticita. Poate un BMW... ceva mai chituit, dar totusi... pare o solutie de compromis, dar este net superioara, consider, incultismului subreal practicat de dejectionisti sau iluziile (era sa spun "iluzionismul") tinerilor din turnul de fildes. Trebuie doar redesteptata capacitatea de sineteza. Or, asta implica CULTURA. Si asta e o problema fundamentala. Ai nostri lupi tineri au o carte de capatai. Si numai una. Singura citita. O spun cu durere, fiind unul din ei. Cu doua carti. Eventuale creatii proprii care sa-mi sustina afirmatia puteti primi, daca sunteti cuminti si cereti, de pe adresa mea de mail