am urmat pasii cu strictete, dar pozele nu mi se vad:(
de ce nu-mi iese?

"Adevaratul invatator nu este lipsit de simtaminte; dimpotriva. Numai ca stie sa si le stapaneasca, la nevoie."

La sfarsitul Evului Mediu, traia intr-o manastire japoneza un calugar batran care trezea in sufletele calugarilor tineri un soi de teama amestecata cu respect, pentru ca nimic nu parea sa-l tulbure. Desi spunea de cate ori avea prilejul ca emotiile nu sunt un lucru rau, atata vreme cat nu te lasi in voia lor, era mereu linistit si senin. Nu se supara, nu se speria, nu se ingrijora.
Intr-o dimineata de iarna, pe cand manastirea era inca invaluita in umbrele noptii, tinerii calugari s-au adunat in intuneric, fara sa scoata un sunet. Batranul calugar urma sa aduca ceasca de ceai rituala pana la altar. Cand a trecut pe langa ei, calugarii au tasnit racnind, ca niste stafii.

Calugarul si-a vazut de treaba, netulburat, fara sa sovaie, fara sa tresara. Ceva mai incolo se afla o masuta, pe care o stia. A pus cu grija ceasca de ceai pe masuta si a acoperit-o cu o bucata de matase, sa nu cada niciun fir de praf.

Apoi s-a sprijinit de perete si a scos un tipat cumplit de spaima

Un tanar, lovit de necaz, s-a dus la o manastire, departe, si i-a spus unui batran intelept:
- Viata m-a dezamagit. As dori sa ajung la lumina Dumnezeiasca, pentru a ma vindeca de suferinta, dar nu sunt in stare si o stiu prea bine. N-am sa pot petrece ani si ani in meditatie, austeritate si invatatura. Este peste puterile mele. Nu se afla oare o cale mai scurta, pentru unul ca mine?
Invatatorul l-a intrebat:
- Te-ai concentrat vreodata in viata ta asupra unui lucru?
- M-am nascut intr-o familie bogata. N-a trebuit sa muncesc niciodata. Ceea ce mi-a placut, intr-adevar, este jocul de sah. Imi petreceam aproape tot timpul cu jocul acesta.
Invatatorul a chemat un calugar. A fost adusa o tabla de sah si o sabie cu taisul ascutit, care stralucea in lumina soarelui. Invatatorul a asezat piesele pe tabla si i-a spus calugarului, aratandu-i sabia:
- Mi-ai jurat ascultare si credinta. A venit vremea sa mi-o dovedesti. Ai sa joci o partida de sah cu acest tanar, iar daca pierzi am sa-ti retez capul cu aceasta sabie. Daca insa castigi, am sa-i retez capul adversarului tau. Toata viata si-a inchinat-o sahului si n-a facut nimic altceva. Merita, asadar, sa i se taie capul daca pierde.
Cei doi jucatori s-au uitat la invatator si au vazut ca nu glumea. Au inceput sa joace. Din prima clipa, tanarul a simtit un firicel de sudoar curgandu-i pe spinare, pentru ca isi pusese viata in joc. Tabla de sah era lumea intreaga. Se facuse una cu ea, era el insusi o tabla de sah. A facut cateva miscari mai proaste, apoi adversarul sau, calugarul, a facut o greseala care a intors norocul de partea tanarului. Acesta a profitat si a atacat puternic. Pozitiile adversarului au slabit si au inceput chiar sa fie doborate.
Tanarul si-a privit adversarul pe furis, fara sa ridice capul. A vazut un chip inteligent si sincer, destul de muncit. S-a gandit la propria-i viata, searbada si neinsemnata. Si s-a simtit pe data cuprins de mila.
A facut inadins o miscare stangace, apoi inca una. Isi distrugea singur pozitiile. Avea sa piarda.
Atunci inteleptul a rasturnat tabla de sah, iar piesele s-au risipit in toate partile. Cei doi jucatori l-au privit cu uimire.
- Nimeni n-a pierdut, nimeni n-a castigat, a spus el. Nu va cadea niciun cap.
S-a intors apoi catre tanar si a grait astfel:
-Este nevoie de doua lucruri: concentrare si mila. Iar tu le-ai invatat azi pe amandoua.