Textul care a starnit atata indignare este luat din cartea "Scrisori de pe pamant" de Mark Twain. Inteleg ca pe-asta n-ati citit-o dar constat ca nici Biblia n-ati citit-o cu atentie.

- "dovezi obiective solide" ... nu exista. Orice cunoastere a noastra bazata pe experienta e doar probabila. Sunt numeroase exemplele in care o stiinta isi contrazice teoriile avute la un moment dat.

Sesizez ceva tendinte solipsiste in ceea ce scrii. Solipsismul este bun ca exercitiu de gandire, in rest nu duce la nimic. Se pare ca toti trecem printr-o etapa solipsista pe care o abandonam dupa ce am interactionat suficient cu ceilalti. Daca tu vrei sa ramai la stadiul asta e alegerea ta doar ma intreb ce rost vezi in a mai dezbate idei daca crezi ca singura realitate este propria ta minte?!?

Dovezile obiective permit concluzii fundamentate dar nu de neclintit. De exemplu coloana geologica (straturile acumulate de roca sedimentara ale planetei) este o dovada obiectiva a ordinii cronologice in care au aparut pe pamant diferitele specii de vietuitoare de la organisme unicelulare pana la Homo sapiens.
Stiinta verifica concluziile modificandu-le de acord cu noile dovezi, asta nu-i acelasi lucru cu a-si “contrazice teoriile”. Uneori o veche teorie este inlocuita cu una noua (cosmologia lui Copernic a inlocuit-o pe cea a lui Ptolemeu), alte ori o noua teorie completeaza o teorie veche (teoria lui Einstein o completeaza pe cea a lui Newton fara ca aceasta din urma sa fie abandonata).

“ legile de baza nu le putem cunoaste. Putem observa efectele lor asupra obiectelor din jurul nostru, iar prin asta deducem ca stim cate ceva despre cum functioneaza universul. Gresit.”

Legea este o afirmatie generala (emanatie a mintii rationale umane) potrivit careia ne asteptam ca ori de cate ori se intrunesc anumite conditii, sa se produca o anumita succesiune de evenimente. Are la baza observatia empirica a comportamentului ordonat al universului. Tu vorbesti de legi ca si cum ar fi entitati absolute situate pe taramul abstract al formelor idealizate (Platon).

“Tu intelegi prin Dumnezeu o fiinta cu puteri supranaturale. Vezi teologia cam cum o vede un scolar de 10 ani. Dumnezeu nu e "o fiinta cu puteri".“

Cand spun “Dzeul biblic” ma refer la definitia acceptata traditional de un imens numar de oameni timp de peste doua mii de ani: fiinta perfecta, eterna, acorporala, atotputernica, atotstiutoare, omniprezenta care a creat si mentine tot ce exista, inclusiv a creat si se preocupa de soarta omului. Deci daca spui “Dumnezeu nu e "o fiinta cu puteri” tu esti cel care se refera la cu totul altceva, intreaba-i pe crestinii otodocsi sa vezi daca ei accepta ca Dzeu nu are puteri.

Religia a fost prima incercare de a explica universul ca produs al unei/unor minti ale unor agenti supranaturali care pot ordona sau dezordona natura dupa bunul plac. Brahma este creator, Shiva este cel care distruge in Hinduism. Yehova este creator si distrugator. Realitatea este asa pentru ca asa vor zeii. Stiinta explica lumea in termenii proceselor fizice naturale. Ori de cate ori explicatiile stiintifice au fost in contradictie cu cele religioase, religia a pierdut teren, stiinta castiga in fata zeilor si miracolelor. Exista inca fenomene neexplicate (aparitia vietii, constienta etc) dar asta nu inseamna ca trebuie sa apelam la miracole si zei “ai golurilor” pentru a avea raspuns la intrebari.

Daca insa accepti alte definitii ale lui Dzeu, ca de pilda Dzeu e natura insasi, sau acel “arhitect cosmic” a carui existenta se manfesta prin ordinea rationala a cosmosului pusa in evidenta de stiinta, acest Dzeu este de fapt un artificiu lexical si tot nu explica nimic.

"Nu te-as defini ca adogmatica. Asta pentru cuvintele ca "naturalist" sau "supranatural". Asadar tu nu crezi in divinitate, crezi in natura. Unde e diferenta? O filosofie rationala porneste de la "nu stiu nimic" si se termina cu "orice cunoastere este doar probabila". "

Argumentul de baza al naturalismului este acela ca in absenta unor dovezi obiective solide in favoarea existentei supranaturalului, este rational sa consideram (pana la proba contrarie) ca numai natura exista. Pana in prezent supranaturalistii nu au reusit sa demonstreze fara dubiu existenta supranaturalului. In schimb pe baza naturalismului bazat pe ratiue, experienta si stiinta, s-a acumulat o mare cantitate de cunoastere obiectiva a lumii (nimic de-a face cu adevarul abosolut)

Un naturalist refuza supranaturalul pe baza ratiunii, de exemplu refuzand sa accepte argumente care incalca regulile logicii (existenta unei fiinte cu atribute contradictorii cum este dzeul biblic). In acelasi fel refuza sa creada ca fenomenele numite “miracole” ar fi o dovada a existentei unor fiinte supranaturale, pentru ca stiinta explica respectivele fenomene prin cauze naturale.
Nu exista termen de comparatie intre atitudinea naturalistului dispus mereu sa-si actualizeze "credintele" in fata noilor dovezi intr-o cautare continua a adevarului, si cea a unui credincios care porneste mereu de la premisa de neclintit a existentei adevarului absolut

“A-teu”este un termen introdus de teisti pentru a-i eticheta in mod peiorativ pe cei care spre deosebire de ei nu cred in unul sau mai multi zei. Exista mai multe definitii “moderne” ale ateismului dar asta este definitia de baza cea mai raspandita. In acest sens, ateismul este conditia “by default” cu care ne nastem, copiii sunt toti atei.

Dar ateismul nu este o ideologie in sine asa cum nici teismul (credinta in zei) nu este. Si bineinteles nu este o religie. Ateismul este o religie in aceeasi masura in care a nu juca golf este un hobby. Nici nu este o valoare sociala per se. Adevarata valoare este gandirea critica (care duce la ateism) care ne face imuni la manipulare si ne permite sa luam decizii mai bune cu efect social pozitiv.
Iata de ce un ateu nu poate fi fundamentalist nici extremist – pentru ca ateismul nu are o doctrina sau filosofie particulara ale carei fundamente sa le urmezi sau pe care s-o duci la extrem. Ca urmare “ateu extremist” are aceeasi valoare ca expresia “zidar extremist” pentru a ne referi la cineva care este zidar si din intamplare este extremist pentru vederile sale politice.

“Ateu” este un termen cu care personal nu sunt de acord. M-as defini de exemplu ca o persoana care incearca sa fie adogmatica, care are o viziune naturalista asupra lumii, libera de elemente supranaturale. Cei care ma definesc ca “extremist” ar trebui sa-mi arate unde pledez pentru violenta? Cumva am promovat violenta, crima impotriva credinciosilor? Nu. Doar am aratat ca nu sunt de acord cu ei, ca consider gresite multe aspecte ale religiei, asta-i tot. Si bineinteles critic ceea ce critica multa lume printre care multi credinciosi, extremismul religios. Nu se poate fi tolerant cu intolerantii. Iar “extremismul” in apararea libertatii nu este un viciu asa cum moderatia in lupta pentru dreptate nu este o virtute.

Chiar daca pe unii-i deranjeaza, este un argument si inca dintre cele mai puternice. Atat de puternic incat a facut ca cei care au recunoscut ca nu exista nicio forma de a compatibiliza raul inutil si excesiv in lume cu un dzeu perfect, sa renunte la credinta lor (printre ei se afla indivizi cu un trecut crestin impecabil). Si pe cei care tin la credinta lor cu orice pret, sa scrie de-a lungul secolelor interminabile aparari sau teodicee care incearca sa compatibilizeze raul cu un creator perfect. Dintre toate “apararile”, aici s-a amintit in special una: cea a liberului arbitru, fiind poate si dintre cele mai reusite si din cauza asta mai cunoscute. Cred ca nu exista azi un raspuns teist care sa nu aiba un contra-argument valabil.

Exista multe formulari ale “problemei raului”. Am ales-o pe cea a lui Epicur nu numai pentru concizie ci si pentru a evita referinte la o anumita religie concreta. Problema este insa valabila pentru toti cei care accepta premisele - orice d(zeu) cu atributele mentionate, si nu prezinta nicio problema pentru cei care pot renunta la una sau mai multe premise (dzeu nu-i binevoitor, nu-i atotputernic etc) in favoarea celorlalte.

Pentru cei care sustin liberul arbitru. Deci dzeu a vrut sa inzestreze creatia sa omul cu liber arbitru. De acord. Dar daca este atotstiutor, atunci el stia dinainte de creatie exact ce rau va provoca fiecare in exercitarea liberului sau arbitru. Atunci dzeu este implicat in mod activ in crearea raului prevazut, si deci nu este binevoitor. Iar daca nu stia, atunci nu poate avea atributul de “atotstiutor”. Si chiar renuntand la atributul “atotstiutor”, admitand ca nu stia care va fi alegerea fiecaruia, atunci poate fi chiar acuzat de lipsa de responsabilitate cosmica pentru faptul ca a creat ceva fara sa stie cum se va comporta. Cineva care nu poate fi responsabil de actiunile sale nu se poate numi “perfect”.
Apoi liberul arbitru nu explica suferinta inutila datorata fenomenelor naturale. Nici de ce permite dzeu ca animalele sa sufere inutil.