Fa un rereadering si o sa intelegi ca n-ai inteles nimic la prima lectura!
De aceea, la prima impresie, adulmeca inca o data.

Unu roman) Tot despre sex; tot de sex; iar cu sexul; numai de sex; din nou despre sex; doar la sex; mereu cu sexul etcaetera, plus semnele intrebarii si mirarii.

Doi roman) Newton-ic: Iei un obiect. De el un fir electric. Atasezi un intrerupator (masculin sau feminin; mama sau tata, mufa sau stecher).
Apoi becul. Plus si minus. Alimentarea. Priza. Stimulezi intrerepatorul si gata, ti-e lumina. Putin. Pacaleala. Pulsiuni. Charles BUDELAIRE, "Las flores del mal".

Trei roman) Firul duce la creer. Serotonina, melatonina, andrenalina. Chimicale.

Chiar asa: numai la sex?

Astept raspuns!

unu) Nu s-a dezbătut tot, ce-ar mai fi de dezbătut?
doi) O energetică: lasă-i pe alţii să te dezbată;
trei) Am vrut să-ţi răspund mai demult, dar eu sau tu eram plecaţi;
patru) Mai precis, n-am avut timp, iartă-mă (mulţumesc că m-ai citit);
cinci) Uite, o să mă gândesc la un subiect-dezbatere;
sase) Şase;
sapte) De multe ori m-am întrebat; îndrăznesc: ce înseamnă "huh"?
opt) Abia aştept minunile;
noua) Voi, femeile, numai la dezbateri vă gândiţi;
zece)

Cum spuneai, e frumos să scrii ceva, dar se mai şi studiază. Există un fel trap etimologic de liceu, ori al DEX-ului (cum prinzi ceva, dai fuga la DEX şi gata, ştii), sau şi mai spectacular, un fel de ştii şi câştigi pe semiotică (pe la Litere ziceau unii „Semitică”). Dar acuma se joacă altceva: etimologia culturală. Altfel spus, să-i lăsăm pe liceeni să ştie că „zână” vine din albaneză, măcar atâta să ştie şi ei, iar noi să trecem la interferenţe culturale, nu de sintagmă - cu liniuţe.

Că doar am zis din titlu: „La limită” - dar acuma ştiu, e prea subtil. De aceea revin şi răspund, dar cât mai scurt.

A mai existat şi un război cultural între Bendis, zeiţa geto-tracilor şi Diana, omoloaga romană. Primul care a scris despre asta a fost Dimitrie Cantemir în Descripţio Moldaviae, pune şi citeşte-o. Apoi, Mircea Eliade, în "Istoria credinţelor şi ideilor religioase", Cartea Românească, 1988, la pag. 245, explică cu claritate similaritatea imaginală a Dianei cu Sînzîiana. Gheorghe Muşu în "Din mitologia tracilor", Cartea Românească, 1982, pag.49, scrie şi el cam acelaşi lucru. Dar Ioan Petru Culianu spune şi mai convingător: „Întra-adevăr, creaturile miraculoase numite zâne sunt deosebit de populare la români: or, numele lor derivă de la teonimul latin Diana.” (Ioan Petru Culianu, "Eros şi magie în Renaştere. 1484" Nemira, 1999, pag.336,337)
Trebuie să amintesc aici că zeiţa Diana era tare populară printre legionari, aşa se explică toată povestea mea.

Adevărat, albanezul "zanë" (nu aşa cum îl scrii tu) are aceeaşi rădăcină, la fel sârbul "yana", dar e numai o prelucrare silabică, eu m-am referit la cu totul altceva. Aşa că, vrei nu vrei, cel care „sună apropiat” - aşa cum zici - eşti numai tu.

Totuşi, eşti unul „cu carte”, aci; se pare că printre cei mai „citiţi” - dar ce anume?

Aveti dreptate. Multumesc pentru ajutor. O idee: i)populatiile despre care vorbiti nu au placat engleza soldatilor americani, numerosi si cu impact major in fenetica limbii; ii)in partea germaniei "democrate", accentul pe "r" s-a rusificat - e clar ca n-a ramas acelasi ca "r"-ul lui Hitler, la fel cum si noi romanii nu mai folosim "r"-ul legionarilor. Vreau sa spun ca in perioada interbelica discursul a premers fapta, accentul pe literele vibrante, in pronuntie, a punctat retorica agresiva (si "t"-ul, aici), observati unde pune accentul Vadim Tudor, in fraza, dar si pe ce litere. In sfirsit, raminem la stadiul in care facem "caterinca", un astfel de studiu nu se poate incadra dezbaterii academice consacrat-vestice. De aia e bine sa fim citeodata rusi: putem spune orice. Si dupa aceea zimbim.