Cred ca te prefaci ca nu intelegi! Oricum, nu-mi scoate vorbele din context! Eram hotarat sa nu raspund pt ca socotesc ca un text prost nu poate fi reparat prin ulterioare explicatii ori sustineri auctoriale. Voiam, deci, sa aflu cat mai multe opinii si atat; nu sa ma cert cu propinentii sau sa ma chinui sa fac inteles ceea ce nu reusisem din prima. Dar cred deja ca vorbesc prea mult...

Nu vad unde-ar fi batosenia si nici marlania (poate intr-un mesaj de mai jos, unde cineva imi arunca ratoit un "Hai, trambulina!"?)
Eu intrasem in cafenea cu oarece sfiala si cu mana intinsa spre toti, dar daca pe la anumite mese sunt unii ce-si revendica dreptul de a admite sau respinge pe noii veniti doar conform umorilor lor personale ori complexelor de moment este regretabil. Am fost tentat sa cred ca poate am gresit eu salonul, dar acum stiu ca nu e asa. Am sa mai raman, asadar, sa-mi sorb in liniste cafeaua si sa schimb o vorba cu aceia care pot scrie mai mult decat doua vorbe pe mesaj, iar acelea aruncate intr-o incercare vitriolanta, care nu arata insa decat mediocritate superficialaitate si urat.

N-am afirmat nicio clipa ca nu ma intereseaza (cu atat mai mult ca as desconsidera!) comentariile domniilor voastre. Altfel de ce as mai fi postat textele?! Am scris ca nu consider oportun sa intervin eu in a-mi apara textul de eventuale neintelesuri sau aprecieri aiurea. Dar, sigur, asa cum spuneam intr-un alt mesaj, poate am gresit tratand Salonul intr-o maniera mult prea cenaclista. Si, dupa cum vezi, incerc sa-mi indrept greseala...

Un text care mi-a placut mult. Felicitari. Imi permit sa-ti spun ca esti o prozatoare deosebit de talentata. Astept cu nerabdare aparitia in volum. M-a incantat eleganta discursului textual cat si amestecul cinematic, foarte bine controlat, de fantastic bland-zambitor cu un realism sarcastic-taios ce aminteste de filmele unui Pintilie ori ale lui Mungiu. Asocierea care s-a facut deja (dar dintr-un unghi rautacios degeaba!) cu Marquez (mai putin Cartarescu) poate fi acceptata, dar in sens pozitiv. Nu cred ca un text curat si aducator de bucurii estetice reale poate fi socotit vreodata depasit. Am putea discuta, desigur, despre preferinta ta pentru nume si determinanti in defavoarea verbelor. Faptul imi spune ceva despre intentia ta de a crea si transmite mai mult stari si mai putina actiune-poveste. Mergi inainte, e foarte bine. Te astept in librarii!

Multumesc, draga anisia ca, in ciuda lipsei de rabdare de a lectura textul pana la sfarsit, mi-ai atras atentia asupra unei omisiuni regretabile. Este vorba de sintagma “pe la spate” care vad ca iti place foarte mult. Introducand-o, iata, sper ca la timp, n-as vrea sa te dezamagesc cu cateva observatii ce pot sa contrarieze, dar care nu contrazic deloc demersul meu initial. Este vorba de faptul ca pozitia “pe la spate” , utilizata in anumite circumstante, mai are si denumirea de pozitie “naturala” sau primara, cu referire la etapa primitiva al evolutiei umane, in care stramosii nostri nu atinsesera inca stadiul de “homo erectus” (nicicum pe acela de “homo sapiens”!). Ori, privind faptele in perspectiva evolutiei, cred ca adevarata ruptura de animalitate a omului s-a produs in momentul in care femeia a refuzat varianta “pe la spate” si s-a intors cu fatza spre barbat, privindu-l pentru prima data in ochi si contopindu-se amandoi intr-o imbratisare fara sfarsit (precum legendarii androgini), in acel devastator sentiment ce urma sa se numeasca iubire. (Ce pacat ca in limba romana toate cuvintele referitoare la acest sentiment sunt depreciate (de la “liubov”-ul slav la “amor”-ul francez etc!)
Iata de ce, mutand comentariul in spatiul tau de receptare, continui sa cred ca varianta “pe la spate” trebuie privita (in ciuda manelelor care o supraliciteaza!) ca o varianta primitiva, ramasa in aceeasi zona intunecata a spatelui oropsit. Si chiar daca mai multi mari artisti (vezi Ingres, cum spuneam in textul pe care ai obosit sa-l parcurgi pana la sfarsit) au supralicitat curburile voluptoase ale unui spate feminin, continui sa cred ca pana si in aceasta “activitate”, in care un plus de ferocitate animalica nu strica, sintagma “pe la spate” pastreaza anumite conotatii tulburi, in opozitie cu varianta luminoasa a celor doua fetze sorbindu-se, in extaz, una pe alta.
Desi, daca ai fi citit pana la sfarsit, ai fi observat ca intregul meu text poate fi considerat un elogiu adus spatelui celui sustinator de multe fetze, spatelui atat de nedreptatit…