te inseli, draga, la fel si ceilalti care cred acestor spuse, si am sa-ti zic de ce. fiindca primul document autentic (care din pacate nu s-a pastrat pana astazi) a fost insasi "vina" scrisa pe tablita de deasupra capului lui Iisus la rastignire, vina scrisa in 3 limbi de circulatie atunci in acele locuri: "Iisus Nazarineanul, regele iudeilor" (INRI)- Luca 23, 38; Ioan 19,19-20. prin urmare Hristos era recunoscut si sub numele de Iisus, mai ales ca inca dinainte de rastignire au fost ostasi romani care au impartasit noua credinta si s-au botezat nu mult dupa aceea (a se vedea cazul sutasului roman amintit in, sa-i zicem, pilda de smerenie pe care n-a gasit-o Hristos nici la poporul ales). deci sursele lui Tacitus sunt exclusiv romane, poate si inclusiv crestine. ma intreb totusi: de ce surse putea el sa dispuna? de biblie? n-avea de unde! de evenimentele povestite prin filiera orala crestina? n-avea cum fiindca era pagan si nu impartasea credinta, nici nu fusese la vreo adunare crestina. in paranteza fie spus, numai unii persecutori si instigatori cautau sa se fofileze pe la respectivele adunari ca sa caute "vinovatii" si mai apoi sa-i suprime. dar Tacitus n-a fost nici macar unul dintre ei. el a fost un simplu istoric, atat de simplu incat nu s-a gandit ca spusele sale vor fi mai tarziu intrepretate si puse sub semnul indoielii.

simbolistica
in lumea crestina au circulat, inca din primele decenii, insemne/semne/simboluri care ori erau adoptate ca semne de recunoastere intre sustinatorii noii credinte, ori ca insemne pt. anumite locuri unde se intalneau. pe peretii catacombelor din Italia sunt scrijelite sau pictate o serie intreaga de cruci, pesti, ancore, cuvintele IHTIS sau IHNiKa s.a. eu vreau aici sa ma refer doar la semnele aduse de tine in discutie: soarele si porumbelul.
in Evanghelii se vorbeste destul de des despre "lumina lumii", "Rasaritul Cel de sus", "soarele Cel mai presus de soare", "soarele dreptatii", "Cel Ce ne-a scos pe noi din intunericul si umbra mortii"... in documente f. vechi apare acelasi simbol, uneori adaugat de traducatori pe marginea textelor, alteori de chiar autorii lor. dar toti, fara exceptii, sunt de acord ca acesta este simbolul lui Hristos. insusi "ochiul atotvazator" al lui Dumnezeu (un alt simbol in care un ochi este asezat intr-un triunghi pe marginea caruia sunt niste raze ca de soare) apare ca o expresie a dumnezeirii si a deplinei sfintenii ce iradiaza ca soarele. in nici o alta credinta a pamantului nu se mai gasesc astfel de simboluri, cu atat de interesante si frumoase conotatii.
in ce priveste porumbelul, indeobste se cunoaste faptul ca acesta este un prim simbol crestin. porumbelul apare si la Botezul Domnului, inchipuind astfel pe Duhul Sfant care S-a coborat peste Hristos. in acelasi context, unii crestini care se desavarseau si duceau o viata duhovniceasca de invidiat vedeau uneori, ca in niste vedenii, un porumbel coborand peste cei care se botezau. mai tarziu, lumea occidentala, rupand acest simbol de crestinism (din motive pe care numai ei le stiu...), i-a dat o cu totul alta insemnatate zicand ca e semnul pacii (porumbelul alb). totusi, chiar si asa simbolul a pastrat o oarecare legatura cu crestinismul fiindca Duhul Sfant este aducator de pace si de liniste. ceea ce apare pe unele cruci despre care ai amintit, poate sa fie simbol nu al Duhului, desi mai apare pe alocuri si aceasta interpretare, ci al sufletului omului care se urca usor ca un porumbel la cer. dar de obicei sufletul uman nu este asemanat cu un porumbel, ci cu un corb sau o alta pasare. asta tocmai ca sa nu se faca nici o confuzie intre sufletul omenesc si Duhul Sfant.
in rest, despre simbolistica de care se foloseste ortodoxia, simbolistica la care majoritatea cultelor au renuntat cu timpul punand accent doar pe cuvantul scris al bibliei, despre simbolistica aceasta putem vorbi la nesfarsit. ea incadreaza ortodoxia in niste, sa le zicem, limite ale cunoasterii (nu ale necunoasterii!), deoarece ne este mai usor sa intelegem anumite asa-zise mistere ale ei prin asemanari fizice, dar fara a cadea in pericolul celor care acorda simbolurilor inchinarea cuvenita persoanelor sfinte reprezentate de acestea. asadar este o mare diferenta intre a te inchina lui Hristos rastignit pe cruce, spre ex., si a te inchina lui Hristos fara crucea Sa. crestinii adevarati nu se inchina crucii goale, ci celei pline de jertfa mantuitoare. pt. ca, asa cum zicea cineva, atunci cand palmele Sale s-au intins tintuite pe lemn, intr-un suprem gest de imbratisare a lumii care in majoritate Il ura (vezi spusele talharului de-a stanga), palmele Sale au devenit Tablele Legii.

nu stiu care pe care, zau asa. mi-am dat seama, pe langa ceea ce am scris in mesajul anterior, ca subiectivismul in ce priveste cenzura anumitor mesaje functioneaza asa...cum trebuie. pt. mine e f. important nu atat dreptul la opinie, cat mai ales la replica. altfel unde mai este egalitatea? ca sa nu mai vorbesc de impartialitate, clarviziune si transparenta (aceasta din urma inteleasa ca o transparenta in firul discutiilor, nu exclusiv in anumite mesaje). voi reveni, numai daca mi se va da voie.

daca nu cumva e o gluma cu substrat (am devenit f. suspicios de la o vreme), da-mi voie sa fac o remarca ce mi-a venit in minte de cum am avut aceste discutii aprinse cu cei ce m-au incriminat: credeam ca aici nu mai apreciaza nimeni continutul mesajelor, ci numai forma/stilul literar. la fel ca si tine regret ca din cauza acestor interventii neavenite, topicul, care incepuse promitator, s-a dus de rapa. insa asta o sa-mi fie invatatura de minte pe viitor. ;}

stiam ca sunt ceva documente referitoare la persoana Mantuitorului, datand din vremea vietii Lui, dar nu gasisem pana acum link-urile ce puteau aduce date concrete la subiect. iata insa ce am gasit pe net la:
- http://www.allwebconcept.com/eglise/caleidoscop_6_94.htm
- http://www.presamil.ro/OM/2003/36/pag%2021.htm (al doilea paragraf de sus)
- http://www.jurnalul.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=3490 (dovezile arheologice care confirma evangheliile)
- mai exista, din cate stiu, si actul prin care guvernatorul roman Pontiu Pilat hotaraste condamnarea la moarte a lui Hristos, numai nu gasesc acum ceva referitor la asta.
dar dincolo de acestea, insusi faptul ca biblia descrie persoane si stari de lucruri care se stie cu certitudine (probate cu documente ale vremii) ca au existat pe vremea aceea -deci e si un veritabil tratat de istorie- insusi acest fapt ar fi de ajuns daca vrem cu adevarat sa vedem trecutul asa cum a si fost. vezi exemplele: Luca 2, 1-2; Luca 3, 1-2 (dealtfel acest Ucenic al Domnului dovedeste mari veleitati de istoric plasand personajele biblice in timpuri si locuri exacte, asa incat nimeni sa nu se indoiasca de adevarul spuselor sale).