ca proces psihic memorarea poate exista si in afara TIMPULUI( real, imaginar, constant, literar)... amintirile au legatura cu acesta doar pentru ca se nasc la "prezent" si vorbesc numai despre "trecut" ;) .memoria simturilor si a sentimentelor functioneaza oricum; in miscarea ori in repausul individului.EXPERIENTA marcheaza !poate ca nebunii traiesc in afara timpului, dar de ce isi amintesc numai ce vor sau nimic?
de cate ori uitam sa ne aducem aminte sarbatori, zile de nastere, nume proprii etc. ? viteza este de vina, nu? timpul este un martor bun. viteza cu care gandim sau ne miscam (in viata) conteaza cred unii!(?)"toate la timpul lor" zic cei mai intelepti.corect!ce folos ca ai viteza luminii si ai urcat de 2 ori everestul daca nu ti-a venit vremea?frumos ...asadar, sa ne gandim la multe cu viteza luminii si timpul va disparea . momentul aducerii aminte nu va mai fi...


daca n-ar fi uitarea si speranta ....?

hai ROMANIA ! e vremea ta !

Mah, nu s-ar mai intampla nimic menit sa uimeasca .
Sa le luam pe rand : speranta moare ultima , dar dupa noi...; visul se transforma in realitate ( care? aia la care speranta nu ajunge ?); realitatea nu poate inlocui nimic; este un concept identic doar cu el insusi( fiecare cu a lui sper ca e clar).
Surzi am devenit cu totii satui de urlete, minciuni, promisiuni sau gemete.Muti ramanem fara sa vrem obositi de propriile strigate de ajutor( oaia care zbiara o mananca lupu' , asa ca....), iar orbi suntem din obisnuinta vederii acelorasi lucruri , acelorasi chipuri inexpresive si neschimbatoare , asemenea unor tablouri vechi apartinand familiei si pe care soacra( sau cine vreti ) nu te lasa sa le arunci( instrainezi).
Nu trebuie sa ne mai inchipuim nimic . Le avem pe toate pe langa noi. Ce daca negrul nu e culoare si albul la fel ? Se poarta gri ( citeste binisor) in materie de standard de viata.
Copii nostri sunt predispusi genetic sa reziste la mediul "construit "de noi. Sunt cu mult mai buni cu toate malformatiile lor pt ca se lupta sa traiasca chiar daca nu vor reusi .Care literatura ? Noi, parintii am incetat demult orice lupta impotriva RAULUI. Si ma rog care mai e diferenta intre bine si rau ? raspunsul unui nebun a fost simplu : niciuna . Il impartasesc 80 %. Nu-s nebuna ! OARE? Sa mergem mai departe ...

Azi platesc eu. Data viitoare, tu, dar ar fi perfect sa putem plati amandoi de fiecare data.

Cam de cate ori poate plati "baiatul" si cam de cate ori poate accepta "fata" ,din respect reciproc? ( personjele raman aceleasi)

Dau o br !

Oricare dintre noi putem avea in orice moment al vietii o astfel de cadere. Deprimarea in stare incipienta poate provoca neplaceri paote doar persoanei atinse , dar odata cuibarita isi va face de cap...Abia de aici putem afirma ca un deprimat este bolnav sau nebun sau paria depinde de manifestari si mai ales de cei care-l judeca.Putem deveni intr-o secunda din persoane normale niste nebuni si avem o gramada de exemple in jur. Tineri extrordinari care infunda spitale de boli psihice.Expun asta in cunostinta de cauza.Am in familie astfel de cazuri.
Desigur ca pe parcursul vietii nu ne bucuram numai de succese in sir, ba dimpotriva viata este din ce in ce mai complicata si nu vad in progresul tehnologic si unul psihologic . Standardele lumii tind sa evolueze grabnic, oamenii se schimba greu si mari costuri sociale . Atunci pot sa apara si stari psihice dintre cele mai diverse.
Daca ar fi sa ma gandesc exact la starea unui deprimat cred ca in primul rand nu mi-ar fi indiferent, apoi as incerca sa vad daca il pot scoate pt putin timp din starea lui , iar mai apoi impotriva oricarui refuz i-as sta aproape . Cred ca este foarte important prezenta altcuiva in astfel de momente, numai si pentru simplul motiv de a nu mai vorbi si apela numai la propria persoana. Cred ca stiu si cum gandeste un deprimat, am trecut si eu pe langa starea asta , dar am tras de mine nu m-am lasat abadonata trairii respective.Il cred in stare de cele mai rele lucruri vis-a-vis de propria-i viata , pe care nu o mai vede posibil de innodat si de dus mai departe..In momentele deprimante foarte grave cel mai des apare celui in cauza ideea sinuciderii. Este cel mai usor gand .Nu cere mare lucru. Poate fi indeplinit cu succes si rapid . In plus ar fi cel mai sigur mod de a evada din "viata ", din starea care chinuie...
Sinucigasii sunt o nisa in crestere as zice eu . Exista si vor exista mereu cat viata va fi pe Pamant.Nu sunt in masura sa ii judec. Nu am autoritatea si nici parghiile necesare sa o fac. Cred in schimb ca sunt destui cei care ii judeca din pacate numai prin prisma religiei si a medicinei. Pot sa inteleg de ce un om se sinucide. Nu as putea in schimb sa-l determmin sa renunte la idee pt ca din momentul in care doreste sinuciderea este ca si infectat cu un virus pt care din pacate nu avem antidot pe Pamant.
Ideea sinuciderii e buna( daca e buna de ceva) numai in sens strict filosofic , cioranian.Poti trai oricum orice experienta fara teama pt ca in orice moment poti sa renunti definitiv la tot, la viata , prin suicid. Este simplu...Dar nu o vom face ( nu toti)pentru ca instinctul de conservare primeaza, iar a supravietui este unul din instinctele primare ale omului.Selectia biologica probabil va actiona si pentru rasa umana.

Foarte serios vorbind iubirea este un subiect pe cat de delicat pe atat de complicat si greu de incadrat. Cum totul sau ma rog aproape totul este relativ, cu siguranta ca putem cu succes aplica teoria relativitatii.
Revenind , parerea mea despre cele cateva randuri este cam asta: exista oameni carora raul , suferinta si tristetea nu le mai pot cauza rani , ei fiind practic amortiti sau mai exact traitori intr-o stare aproape catatonica apropiata autismului. Nu mai sunt in stare sa simta sentimente altadata foarte la indemana.Ranile vechi cicatrizate urat se vad numai de initiatii care din mila sau teama nu mai dau importanta persoanelor atinse de rau.
Iubirea exista sub diferite forme. Daca nu ar exista , nu s-ar mai vorbi despre ea , nici ca sentiment , nici ca tema filosofica . In schimb poate sa apara sentimentul de iubire imposibila care duce in final la concluzia, stupida desigur , ca iubirea nu exista , doar si pentru ca unul dintre noi nu a primit suficiente dovezi de iubire , pretentiile lui fiind daca nu absurde atunci cu siguranta prea mari. Iubirea este un subiect foarte deschis si orice relatie poate debuta cu intrebarea " Exista iubire ?", dar vietile noastre actuale nu ne mai permit luxul de a filosofa la infinit si de a cauta romantismul sau bunatatea celor din jur. Ne putem limita la un trai corect si rezervat , pastrand intacte sentimentele noastre pentru momentele de adevarata revelatie in iubire. Nu trebuie sa grabim iubirea.. Avem ce sa iubim Slava Cerului in locul unei persoane gresit alese , in cazul in care suntem atat de singuri pe lume ( nu avem rude, copii, bunici,etc...). Putem incepe prin a oferi iubire, daca ea exista in noi ( si cu siguranta exista!)sub cele mai diferite forme sau NU, daca nu simtim nimic pentru nimeni si/sau nimic. Dar atunci ar fi de preferat si o vizita la medicul specialist.
Inchei aici fara pretentia de a fi un mare cunoscator. Subiectul abia deschis poate oferi idei dintre cele mai interesante . Important ar fi sa gasim cheia problemelor, astfel incat impreuna sa fim mai buni, pentru noi si pentru ceilalti. Astfel am demonstra fara mare efort ca iubirea exista...Alex?