Mie mi-e greu sa gasesc ceva de placut, la modul la care sa fie si ceva ce n-au altii...

Despre peisaje nu pot spune mare lucru. Exista munti mult mai frumosi, iar litoralul nu e cu nimic spectaculos. Mi-e greu sa ma gandesc la ceva...outstanding.

Putinele lucruri care m-ar face sa ma simt mandra ar fi ca sunt conationala lui Eliade, a lui Ionesco, a lui Brancusi si a altora ca ei...Care de fapt n-au avut foarte mult de-a face cu România.

Un singur lucru mi se pare cu adevarat deosebit si frumos: Maramuresul, Valea Izei, Valea Marei. Peisaje, oameni, traditii...ca un tot unitar. Din pacate, vorbesc de Maramuresul de acum cel putin 10 ani. Lucrurile s-au schimbat si ma tem ca nu mai e valabila afirmatia...

Imi amintesc de vremurile de mult trecute cand am intrat pentru prima data in "cafenea". Mi-era greu sa aleg intre subiectele incitante si simteam ca in amalgamul de pareri care circulau in toate directiile era loc destul si pentru ce as fi avut si eu de zis. Nu ca aveam de impartit cine stie ce descoperiri miraculoase, dar chiar si ca la capitolul "dat cu parerea" se statea bine. Confortabil. Gaseai loc. Atmosfera era civilizata. Discutiile erau inteligente. A fost o surpriza tare placuta. Asa incat m-am grabit sa-mi fac rost de un locsor cu vedere la scena si sa ma implic pe cat posibil in viata "comunitatii". O comunitate primitoare, atragatoare chiar. Nu avea nici o importanta cine se ascundea in spatele mastilor. Pe mine nu m-a interesat niciodata sa aflu mai mult decat ceea ce gasea fiecare de cuviinta sa spuna. O sueta in costume si cu masti de carnaval venetian, intr-o cafenea deschisa la orice ora. Fara sentimentalisme, fara prea multe confesiuni. Suficient de impersonal ca sa fie agreabil. Pentru mine, doza de neutralitate era un ingredient important; cafeaua era mai gustoasa asa. Nu conta recipientul, ci doar continutul lui...
De la o vreme, privesc prin luneta, dar de la distanta. Raman in barlogul meu, fara prea mare tragere de inima. Cafeneaua se vede acum ca un local la moda, in care abia mai respiri si abia mai gasesti un loc, in care muzica si atmosfera s-au schimbat. Mastile au inceput sa cada - e oare de vina faptul ca ne cunoastem prea bine sau ca de la o vreme se intra si cu capul descoperit? - dezbaterile au facut loc flirturilor interminabile sau psiho-terapiei online. Indiferent de ce se propune spre discutie, fiecare vorbeste de butelia lui. Subiectele de pe afis nu mai au nici un farmec - in loc de "Regele Lear" se joaca "Godot", sau invers, in loc de scenariu - se improvizeaza haotic. "E mai degraba un "chat" general decat o cafenea. O palavrageala in loc de comunicare. Practic, totul este - sau devine mult prea rapid - "trancaneala". Nici macar azvarlit cu vreo parere in public, doar trancaneala. Am din ce in ce mai mult senzatia pe care o am avut-o deseori cu privire la multe cluburi bucurestene: la inceput, era superb, daca reveneam peste un an sau doi, se stricase totul, nu mai recunosteam nimic. Acelasi decor, dar totul era schimbat. Se dusese tot farmecul...
Inca sper sa nu se intample acelasi lucru si cu cafeneaua. Sper sa ma insel. Dar, sincer, mi-e dor de ceva ce s-a pierdut pe drum...

Cu drag, a voastra,

Fantoma Ondinei, din celalalt capat al lunetei

Mercic si eu juriului si participantelor. Pentru mine premiul a fost concursul in sine, care m-a amuzat foarte tare...

Deci...

Având în vedere ca ati omis Muza Padurii dintre muzele pe care le-ati insirat la intrebari, eu vreau macar premiul de consolare Miss Fefe! Daca nu, la anu' candidez direct la Miss Tacerea Pestilor...

Gracias, muchas gracias!

Dar cum, fetelor, adica noi ne votam intre noi? Atunci clar, meritam toate titlul de Miss Fairplay.

Eu vroiam sa candidez la Miss Muza Padurii, dar vad ca nu apare. Dupa intrebari, eram sigura ca o sa fie, sau macar Miss Planeta Animala. Despre pesti am stiut, ziceam si de calu' lui Fefe daca era nevoie...Deh, eu m-am pregatit din Fefe si mi-a picat despre cuci. Daca stiam bibliografia, candidam si la Miss Mari Chiuri, zau...