cand ne referim la suflet sau vorbim despre "bolile" sufletului, nu trebuie sa cautam pe cineva anume care sa ne vindece sau ceva anume......leacul este tot in noi, in puterea noastra de a constientiza ca ceea ce ne-a facut rau ieri apartine de trecut si ceea ce trebuie sa facem este sa vedem prezentul si viitorul.
Suna filozofic, puteti spune ca este pura teorie si ca practica ne omoara .....insa la mine a functionat. Este imposibil sa poti reactiona astfel imediat dupa imactul cu realitatea singuratatii si a dezamagirii ....dar cu vointa reusim. Putearea gandului si a cuvantului este de neimaginat, de tine depinde unde vrei sa ajungi si ce vrei sa faci din tine

Invingator sau invins

nu-i problema...se poate intampla oricui...orice comentariu poate fi constructiv, mai mult sau mai putin...;)

Exemplul pe care l-ai dat este bun, insa situatia nu era atat de simpla pe cat s-a inteles....
Pe atunci, nu era vorba ca fugeam pentru ca nu-l doream, ba din contra, insa suferinta pe care mi-o provoca, ma determina sa-l evit. Nu pot sa cred ca exista cineva pe lumea asta, vorbim acum de oameni normali, sanatosi din punct de vedere mintal, care sa stea alaturi de o persoana ce-i provoaca discomfort sentimental, psihic.
Dar, hai sa-ti dau si eu un exemplu din acelasi cadru abordat de tine:
...cand eram copil ma plictiseam foarte repede de jucariile mele; primeam azi o jucarie de care eram extrem de incantata, indragostita, iar dupa o perioada o aruncam intr-un colt, plictisita fiind de ea. Ea continua sa fie jucaria mea, chiar daca nu o mai bagam in seama, era acolo prin casa pe undeva.....Dar pana intr-o zi cand, printre musafirii veniti la parintii mei era si un copil care gasea jucaria, aruncata in colt...ehe...si ce furie ma apuca daca vedeam ca vrea sa se joace cu ea, cu ce drept ca e Doar a mea si fac ce vreau cu ea.........

Intelegi, cam asta este exemplul potrivit pentru aceasta poveste in care acum nu mai sunt copiii personajele principale ci noi oamenii "maturi"...de genul "nu te las sa traiesti dar nici sa mori"........"te vreau nu te vreau, tu trebuie sa stai tot timpul la cheremul meu"...

Ti-am raspuns la comentariu folosind in mare parte verbe la trecut, referindu-ma la povestea celor doi, caci de cand am publicat textul si pana la comentariul tau, situatia s-a schimbat....

El a ales un drum ce nu coincide cu al meu.....si iata-ne acum, amandoi pe banca, ne vorbim prea putin, caci nu avem ce sa ne impartasim.....ceea ce ne mai leaga este locatia serviciului si ......poate amintirile pe care oricum evitam sa le trezim, ba mai mult preferam sa le savuram fiecare in cochilia sa, ca nu cumva sa ne dam de banuit ca mai exista sentimente de o parte sau de cealalta.......

Din ceea ce ai scris reiese faptul ca esti o persoana foarte tanara, indraznesc sa spun, chiar la inceput de drum.
Si tu esti tentata, ca orice tanar, ispitita, cum spui tu, dar mai ales curioasa de necunoscut, zic eu.
Daca deja "dupa vreo 2-3 saptamani ai impresia k celalalt nu da totul asa cum faci tu", scuza-ma dar ce mai astepti de la aceasta "relatie".
Tu trebuie sa inveti ca prima perioada a oricarei relatii (cand vorbim de o adevarata relatie intre doua persoane de sexe diferite) este cea mai frumoasa parte, iar in cazul tau, cele 2-3 saptamani nu reprezinta decat inceputul inceputului.
Dar ce stii tu despre iubire? Ce este iubirea pentru tine?
Faptul ca ai un barbat (sau baiat) langa tine cu care te saruti si-ti petreci timpul liber, oare asta inseamna ca iubesti sau ca te iubeste?!
Te asigur ca nu. Dupa vreo 2-3 saptamani nu ai cum sa iubesti, in adevaratul sens al cuvantului, cel mult ti-e drag de el, te simti bine cu el, nuante mult mai pale decat adevaratul sentiment de iubire.
Revenind strict la intrebarea ta:"ce faci?", in zadar ti-as da un sfat pentru ca si eu am fost adolescenta, tanara si nu am tinut cont de sfaturile altora, am facut tot dupa cum vroiam eu......asa ca timpul o sa treaca, tu o sa te maturizezi, o sa inveti sa faci diferenta intre amicitie, prietenie, iubire......si nu o sa mai ai asemenea probleme.

Multumesc Anisia, multumesc pentru incurajare!
De ce nu ma mut, de ce nu o iau de la capat intr-un alt oras?
Este o varianta, insa mi se pare totusi o lasitate, sa fugi de trecut.
Ceea ce fac acum este sa-mi accept trecutul, acest episod din viata mea, asa dureros cum este el, sa ma resemnez caci am invatat ca viata nu este un sir nesfarsit de evenimente fericite, ba din contra, avem suisuri si coborasuri, important este sa ai puterea sa te ridici atunci cand esti doborat si totodata sa ai puterea si curajul sa vorbesti si despre esecurile cumulate, nu numai despre reusite.
Hobby-uri am multe, printre care se numara si proza. Este una dintre cele mai placute modalitati de a-ti exprima sentimentele, gandurile, sperantele, si de a visa, de ce nu.........