In primul rand, cred ca exista etape in viatza de parinte.Mai intai........primul an din viatza noului locatar cand , mie personal, nu mi s-a intamplat sa visez la altceva decat copil:primul dintzishor, primul pas, zambetul dragalas, etc, etc. Atunci chiar eram innebunita de griji si spaime(nimeni nu-l ingrijeshte mai bine ca mine!), asa ca am stat cu bebeul non stop, fara alte dorintze ascunse!Si uite asa a trecut timpul, a venit si al doilea(doar ne trebuia si o fetitza, nu?) si la un moment dat........buuum: revolta! Revolta eu-lui feminin lasat deoparte prea mult timp, revolta unei personalitatzi demult uitate, indignarea femeii din mine!Si m-am schimbat! Am inceput sa-i mai las sa se joace si singuri,am invatzat sa-i culc impreuna fara sa fiu nevoita sa fac "naveta" intre camera lor si patul conjugal, am aflat ca e posibil sa-si creeze si singuri un univers plin de farmec si surprize. Dar a trebuit sa porneasca totul de la mine, din mine, a trebuit sa invatz mai intai, pentru ca mi s-a parut inacceptabil sa-i las singuri.Acum mi se par mari(desi au doar 5 si respectiv 3) si-mi place sa-i vad jucandu-se singuri, cateodata (dar din ce in ce mai rar, recunosc!) chiar batandu-se pt aceeasi jucarie.Am momente cand vin incet pana aproape de camera lor si-ai ascult vorbind.Leshin de ras, pur si simplu! Il aud pe cel mare spunandu-i sora-si o poveste in care apar de-a valma spidermani, batmani, lupi si scufitze roshii, iar cea mica il asculta cu gura cascata, plina de admiratie.
Ce-am vrut sa spun? Ca eu personal nu-mi imaginez viatza fara copii, ca nu sunt o povara daca stii sa-i formezi intr-un anumit stil.Poate ma inshel, dar nu as renunta la bucuria de a avea copii!

buna, cafegiilor! v-am descoperit aseara, si ma bucur enorm ca nu-s singura cu drag de vorba. Sa incerc a ma incadra in tema zilei:defecte personale.!Am din toate cate putzin, si nu pe toate reusesc sa le ascund sau sa le indrept> Si totushi...........as fi cumplit de plictisitoare fara ele!

RUNY