O imposibilitate pentru unii din zilele noastre si totusi o relitate de a crea, de a compune cele mai fumoase poezii sau numai catrene.... O "lume a visului" trait pe pamant, o lume pe care nu poti sa o parasesti in orice clipa, dar pe care o poti descoperi in fiecare moment alaturi de persoana iubita. De fapt, e o lume a cuvintelor, ideilor, sentimentelor si a Lacrimilor din umbra, dar niciodata nu va fi traita ca "activitate fizica". Momentul in care va cadea prada fizicului, va inceta sa-si caute placerea de a trai in "lumea cuvantului".

... nimic nu-i mai frumos ca iubirea unei "umbre"
si mai greu de-a o transpune intr-o "lume de cuvinte"...

PS:
Iubirea...

Iubirea e viata ce naste durere.
E glasul tacerii ce zace-n privire,
E tot ce putem citi doar in ochi
Si "tot" ce in versuri lasam ca un orb,
Un orb ce privirea si-o tine intinsa
Spre marea de vise, spre culmea neinvinsa.

O unica forma, nicicand o dublura.
O unica mana far' alta-n masura,
Cu unice riduri pe fata placerii,
Cu unice "brezde" in coasta durerii,
Dar sigur, noi stim, ca doar o fiinta
Pastreaza in suflet imensa iubire,
Iubirea aceea ce naste durere;
Iubirea, cuvantul acesta etern
Ce-i aspru muncit prin glasul tacerii.
Sunt glasul fiintei de simplu poet!

Da, sunt de acord ca fericirea unei femei este atat de "costisitoare".., dar hai sa fim putin seriosi si, trecand de partea cealalta, adica a barbatului, sa observam ca nu sunt chiar asa de putine pretentiile lor ci, mai cu seama, tot la fel de multe sau macar cu cateva minusuri fata de cele ale noastre.
Suntem fiinte umane, deci gandim, asa ca fiecare dintre noi are propriile sale nevoi, unii mai multe sau mai putine, asa ca nu merita sa "ridicam" femeia in fruntea tuturor "rautatilor", cand barbatul, in calitate de jumatate a ei, aduna aceleasi nevoi si nu numai...
Sper sa nu fi tinut parte niciunuia (femeie sau barbat), si ma bucur ca am reusit sa ma "deschid" acestui subiect interesant.
Ca femeie nu cer mult, insa "cuvantul pentru mine este cea mai dulce amintire"!