Nici eu nu cred in dragoste virtuala, dar, oarecum, povestea mea vine sa infirme prima afirmatie.
Am cunoscut-pe internet, pe un forum, un tip, cu ani in urma. Foarte destept, pe cat mi s-a parut. Si am pastrat-sporadic- legatura. Dezbatut politica, tot felul de cestiuni la ordinea zilei, disecat carti si tot asa. Fiecare si-a vazut de viata lui. Pana anul trecut, cand ne-am trezit amandoi in aceeasi tara. Acum suntem impreuna si ne facem planuri de viitor. Continui sa nu cred in dragoste pe internet, cred ca daca ne-am fi indragostit in spatiul binar acum n-am mai gandi in doi. Sentimentele trebuie impartasite. Nu doar ca trebuie, dar vrei sa le impartasesti. Si daca n-ai cui...incet,incet, ce-a fost frumos, daca a existat si altundeva decat in imaginatia ta, moare.
In plus, cred ca ajungi sa cunosti un om vazandu-l in situatii limita, atunci cand lucrurile o iau razna. La o prajitura si un suc-vorba vine- ramai la un nivel destul de superficial al relatiei.
In rest, nu exista happy end....pentru ca nu exista end.:) Relatiile sunt functii continue, nu discrete.:) Ma rog in filme e clasica faza: se casatoresc si viata curge liiiiiiin.....gogosi.:))

Dragostea platonica...cred ca fie nu exista pic de atractie intre "combatanti", si atunci se pot adanci in probleme spirituale, fara frustrari...dar eu, cel putin, nu pot sa o asimilez cu DRAGOSTEA. Mai degraba cu respectul si admiratia si prietenia pe care le ai pentru omul respectiv. Daca intervine si atractia fizica, dragostea asta platonica e un fel de-ati fura singur caciula, din diverse motive: teama de respingere sau o respingere delicata din partea partii adverse:), mai stiu si eu ce alte motive...si stai asa, si visezi la cioara de pe gard( in cazul asta, obiectul imposibilei iubiri) si ascunzi totul sub caciula unor sentimente mai presus de pacate...:)

A propos de negociat suma la interviu..eu am facut asta. Initial declarasem pe formulare 10000, am negociat la 7500(desi doamna a lasat la aprecierea mea sa spun o suma, am zis ca asta ar fi mai de bun simt). De venit am venit cu sase mii si de declarat la intrare, am declarat cinci(la sfatul unora de pe avion). Chestia e ca nimeni n-a avut treaba cu mine, nu mi-a interzis nimeni intrarea. Si asta nu s- aintamplat acu 10 ani, ci anul trecut, iar interviul la sfarsitul lui 2003.
Oricum, nu cred ca poti stabili o regula, presupun ca depinde foarte mult de functionarul care are puterea de decizie.

1. Care este cuvantul favorit:gratie
2. Care este cuvantul cel mai putin favorit
:balega
3. Ce va face placere in mod deosebit
:sa vad lumea.cat de mult se poate.
4. Ce va displace cel mai mult
:sa fiu mintita.
5. Care este injuratura favorita
:dute-n branza!(la concurenta cu "futu-i, zise printesa")
6. Ce sunet va place:pasarele, dimineata, devreme.
7. Ce sunet/zgomot va displace
:scartaitul cretei pe tabla.
8. Ce alta profesie v-ar place sa practicati:resurse umane-recrutare.
9. Ce alta profesie nu ati practica nici in ruptul capului:profesor.
10. Daca Raiul exista, ce ati dori sa va spuna Domnul cand ajungeti la Portile Raiului:
In sfarsit, te poti convinge ca exist!

In ce ma priveste...cred ca tradarea e aceeasi, in ambele cazuri. Ca si durerea, dealtfel. Si nu ma refer doar in cazul infidelitatii in contextul casatoriei, ci al relatiilor, in general.
O relatie se bazeaza, cred eu, mai mult decat orice, pe incredere. O data ce ai distrus increderea, totul se naruie. Dintr-o data, sau se erodeaza incet, cate putin in fiecare zi, pana cand nu mai ramane nimic din ce odata a fost frumos.
Nu stiu daca as putea sa invat iertarea, in cazul asta. Chiar daca relatia ar supravietui dureroasei revelatii a faptului ca partenerul meu e infidel, n-as putea sa mai vad in el omul de care m-am indragostit. L-as banui totdeauna- pe drept sau nu- de ipocrizie, de duplicitate. Si viata ar fi ca un roman prost...cred ca totdeauna vor exista "ispite" intr-o relatie, pentru ambii parteneri. Tine de optiunea fiecaruia sa aleaga un drum sau altul.