Cat de acceptabila e minciuna? Am sa va aleg pe voi judecatori, aruncati o parere :)

Nu e multa vreme de cand am aflat de la un cunoscut de infidelitatea iubitului meu. Chiar m-am plans pe sit atunci si multumesc frumos de incurajari. N-am vrut sa-mi exhib viata personala pe net, insa ma simteam depasita de situatie, care a mai generat o problema:
Cu acea ocazie am aflat ca cei mai buni prieteni ai mei, o femeie si un barbat (nu sunt cuplu) stiau deja de o luna de infidelitate si nu mi-au spus. Explicatia lor a fost ca voiau sa ma protejeze pana terminam examenele (2 luni) si ca si lor le-a fost foarte greu sa tina secretul din cauza dilemei etice.
La vremea respectiva, asa knock out cum eram, am acceptat explicatia, apreciind chiar gestul. Treptat insa, nu am putut trece peste gandul ca in fiecare zi lasata de la bunul Dumnezeu vorbeam cu amandoi si nu mi-au spus nimic. Si am rupt legatura. Tot ce vedeam erau discutiile noastre aparent calme si fericite in care eu eram lasata sa imi fac planuri (venit in Romania cu iubitul, in vara asta, etc.), ca si cum as fi fost un pacient in spitalul de nebuni.
Nu mai puteam avea incredere in ei fiindca mi se pare ca s-au substituit judecatii mele si au decis, timp de o luna, cursul vietii mele, cand doar eu aveam dreptul. Si ma gandeam asa: daca m-as imbolnavi de (Doamne fereste) cancer as vrea sa stiu. Dar ei nu mi-ar spune.

Ei bine, voi cum ati rezolva o situatie de genul asta?
Credeti ca au procedat corect?

simplu truism, insa infidelitatea are gust exotic doar cand nu suntem victime

eu cand ma gandesc ca minciuna alunecase demult inspre patologic, ca el ne impartea sufletele si corpurile de aproape un an, saptamana de saptamana, cand nimeni nu l-a obligat (suntem necasatoriti), ca nici la sfarsit n-a avut un moment de sinceritate
ca am ajuns la un shrink adevarat, american, ca-n filme, ca sa nu ma mai cred used, useless, rag
ca mi-a povestit detalii ale intimitatii cu ea (si viceversa)
ca totul cotinua intre ei ca si cum eu as fi fost un corp strain, din fericire eliminat
ca si acum sunt la deit ... aici in cartier

vai de capul meu, sa dea Domnul sa ies cu cat mai putine cicatrice din asta, sa pot iubi mai frumos si nu doresc nimanui sa traca prin ce-am trecut

nu mai stiu chiar dialogul, dar banui ca se referea la Bois de Boulogne ca adapost al amorurilor carnale

tare mult mi-a placut filmul, e de o franchete care sperie
francezii cltiva de obicei acel coté exotique al culturii straine, asa ca m-am bucurat sa vad ca nu esueaza in sabloane ci dimpotriva, exhiba o lume emotionanta pana la lacrimi
o Fefeleaga reloaded, cum am mai vazut odata intr-un film transmis de unguri, cu un tigan napastuit de toate cele si zambetul lui

Cand a venit vremea am emigrat singura, gandindu-ma ca-mi voi gasi pe-aici sufletul geaman. N-am inca 30 de ani si aici am reluat drumurile la universitate.
Acum un an de zile am cunoscut, pe un forum, un tanar plecat de mic din tara, cu care m-am dragosit, m-am iubit si in care am crezut pana ... luna asta, cand niste prieteni comuni, printr-o coincidenta, au realizat ca el traieste de vreo 8 luni si cu alta femeie, pe care ulterior am aflat ca o iubeste. Isi impartea week-endul, iubindu-ma pe mine vineri, pe ea sambata.
Ce era sa fac? Am conchis ca ei doi se potrivesc mai bine, ca ea are efect linistitor pentru insecuritatile lui, ca a stiut sa il incurajeze si sa-l sprijine mai bine decat mine. Probabil ca vor ramane impreuna, sa le ajute Dumnezeu.
Eu sunt in soc, trista, si ma zbat ca un fluture intr-un borcan, neintelegand de ce nu mi-a spus, pana cand ar fi continuat, invinovatindu-ma singura si accentuindu-mi complexele.
Sunt in sesiune, disperata ca nu ma pot "repara". Mi-e frica de viitor, nu-mi place singura, cand vine seara ma simt ca-n cusca.

E o nefericita pilda de Asa nu. :(((((