Corect este ,,năştem'' şi nu naştem! De ce? Nu ştiu de ce AR a impus această formă care mie mi se pare un pic greoaie. Ai dreptate doar în determinarea sexului, numai că deşi după apariţia sexului este determinată soarta fenotipului, a destinului acestuia, masculin sau feminin, în configurarea fiecărui fiinţe participă în mod egal cei 22 de cromozomi ai tatălui şi 22 ai mamei: genele se combină în perechi independent. În celula fertilizată cromozomii omologi se împerechează. Aceasta înseamnă că jumătate din ereditate provine de la tată şi jumătate de la mamă. Cel de-al 23 le-a nu poate determina în cadrul fenotipului un mascul perfect sau o femeie perfectă. În anumite proporţii în fizic, mintal, psihic şi spiritual se păstrează caractere masculine şi feminine. Depinde de gena dominantă. Astfel că o să avem fenotipuri variate, de la masculul feroce la cel efeminat, şi femei deosebit de feminine până la cele de tipul masculului cazon. Aşadar şi genetic ne năştem androgini. În această varietate de fenotipuri se poate explica ştiinţific şi atracţia sexuală pentru acelaşi sex. Chiar dacă mai ascuns şi în cazul homosexualilor bărbaţi şi femei acţionează acelaşi principiu de atracţie de tipul polarităţii, activul este atras de pasiv. Dacă ai obiecţii le voi citi cu plăcere.

Afirmaţia mea este ,,indecent'' de categorică, fiindcă este ,,indecent'' de adevărată. Bărbatul iubeşte totdeauna mai mult altceva decât iubeşte femeie ... are alte pasiuni şi patimi, pe când femeiea iubeşte unitatea, legătura, fiindcă este predestinată iubirii. Cine este moderatoarea casei, cine reface legătura ruptă în urma unor certuri din nimic, cine iubeşte mai mult păpuşile, cine iubeşte mai mult copii, cine iubeşte mai mult ,,legătura'' cu cineva? Oare nu femeia? Dacă Doamna Bovary al lui Flaubert îţi spune ceva atunci trebuie să-ţi spună ce iubeşte femeia. Cu toate că în zilele noastre ea a suferit transformări radicale în sensul masculinizării ei ... mai cu seamă în plan social, ea rămâne totuşi ancorată puternic, poate chiar mai mult ca în perioadele trecute în erotic. ,,Al doilea sex'', cum definea femeia Simone de Beauvoir este totuşi din punct de vedere erotic primul ... fiindcă spre deosebire de bărbat care are erotismul centrat într-un singur punct, femeia este în totalitate erotică.

Afirmaţia mea este ,,indecent'' de categorică, fiindcă este ,,indecent'' de adevărată. Bărbatul iubeşte totdeauna mai mult altceva decât iubeşte femeie ... are alte pasiuni şi patimi, pe când femeiea iubeşte unitatea, legătura fiindcă este predestinată iubirii. Cine este moderatoarea casei, cine reface legătura ruptă în urma unor certuri din nimic, cine iubeşte mai mult păpuşile, cine iubeşte mai mult copii, cine iubeşte mai mult ,,legătura'' cu cineva? Oare nu femeia? Dacă Doamna Bovary al lui Flaubert îţi spune ceva atunci trebuie să-ţi spună ce iubeşte femeia. Cu toate că în zilele noastre ea a suferit transformări radicale în sensul masculinizării ei ... mai cu seamă în plan social, ea rămâne totuşi ancorată puternic, poate chiar mai mult ca în perioadele trecute în erotic. ,,Al doilea sex'', cum definea femeia Simone de Beavoir este totuşi din punct de vedere erotic primul ... fiindcă spre deosebire de bărbat care are erotismul centrat într-un singur punct, femeia este în totalitate erotică.

Întreabă o femeie... ea ştie mai bine fiindcă ea iubeşte cu adevărat. Bărbatul iubeşte totdeauna altceva decât iubeşte femeia şi ceia ce iubeşte bărbatul nu iubeşte femeia... pentru bărbat iubirea erotică e sex şi sexul e iubire, pentru femeie e legătura legăturilor, cum se exprima arsul pe rug, G.Bruno, pentru ea este unitatea primordială a androginului.

Adevărul despre noi totdeauna doare, irită... şi enervează. Ei bine minciuna ,, mila creştină'' cum o numea Nietzsche e cea care ne flatează orgoliile şi ne face bine la psihic, ne adoarme conştiinţa ne face să trăncănim la vorbe goale ce din coadă o să sune, vorba poetului. Eu doream o confruntare de idei şi nu de vorbe... , aşa se poate vorbi la nesfârşit despre sexul oral , repetând fascinaţi nu atât de subiect cât mai cu seamă de obiect, adică sexul meu şi gura celeilalte sau gura mea şi sexul celeilalte. Recunosc că sunt ţepos cu unii (îmi cer scuze pentru că uneori înţepătura mea a devenit dureroasă), dar simt un adept fanatic al moralei înţeleptului Socrate, care la proces se numise drept ,,muscă de cal'' pentru concetăţenii săi atenienii: e mai bine să înţepi oamenii cu ironii decât să comiţi o nedreptate; morala lui seamănă atât de mult cu cea al lui Isus, încât cele două morale par întruchiparea spiritului masculin şi a celui feminin. Or, fiecare credem că ştim totul despre sexul oral, numai pentru faptul că am vizionat un film porno. Avem impresia că ştim. ,,Eu ştiu, că nu ştiu nimic!'' spunea Socrate şi tocmai pornind de la această negaţie voia el să ajungă la adevăr. Toţi ne-am dat cu părerea şi nu mă exclud pe mine din acest cerc de păreri, ar fi trebuit să începem prin a ne întreba:,,Ce este sexul oral?'' Recunosc că sunt ironic, mai sar uneori peste cal, devin răutăcios cu Cico, dar nu pot să-l urăsc! Dacă înţep pe unii o fac pentru că bat apa în piuă şi vin la cafenea cu ,,surogate de cafea'' sau ,,nechezol'' ca pe vremea celor mai iubiţi dintre conducătorii pământeni. O, dar ideile nu vin atât din vizual, cât mai ales din biblioteci... căci ,,nimeni după cum spunea N. Hartman , nu începe cu propria sa gândire. Fiecare găseşte prezentă în vremea lui o anumită stare de fapt a cunoaşterii şi a punerii problemelor, stare în care el se integrează şi de la care porneşte în cercetare.'' Deci, în încheiere vă propun să definim mai întâi sexul oral!